Iubesc proverbele și expresiile românești. Conțin în puține vorbe atât de mult adevăr. Am observat, din nou, la Sibiu, că unii care fac presă pentru bani visează la strugurii care îi numesc acri. Asta în timp ce se înfruptă cu spor de la stăpânire. Adevărat vă spun vouă: banul este ochiul dracului.
Normal că nu poți face presă de calitate fără publicitate. Și ai nevoie de contracte din mediul privat. Dar și public. Evident, dacă accepți un contract de la o instituție nu înseamnă că nu poți critica gafele respectivei instituții. Contractul asigură publicarea în forma trimisă a comunicatelor sau anunțurilor. Atât.
Instituțiile nu sunt obligate să facă aceste contracte. Unele nu au bani, alții aleg anumite publicații în funcție de unele criterii.
Problema este când apare șantajul de presă: o armă des folosită la Sibiu de mulți ani. Atacuri concentrate la o persoană sau instituție ori firmă. Până la obținerea contractului. Și unul generos, nu orice contract.
Sau pregătirea unui material de presă dur, nepublicat, dar prezentat victimei. Apoi prezentată oferta de publicitate… Dacă se încheie contractul, articolul dispare. Dacă nu, articolul apare. Șantajul de presă.
Am văzut în 2020-2022 o aprigă campanie de presă contra primarului Astrid Fodor. Apoi a dispărut brusc. Chiar înlocuită cu o mega campanie de promovare a primarului Astrid Fodor. Ce s-a schimbat? Răspunsul este parțial public în contractele de pe SEAP. Sau în cele oferite prin firme contractate de Primărie.
Nu este singurul exemplu. Am auzit numeroase relatări de la diferite persoane din Sibiu despre cazuri de șantaj de presă. Atent și meticulos orchestrate. Persoane care au cedat și au plătit sau care nu au cedat și au pătimit.
Nu sunt în măsură să analizez problema din punct de vedere legal ci doar moral și deontologic. Dar am remarcat o rețea de susținere cu încrengături în justiție și poliție ceea ce ridică mari semne de întrebare.
A devenit o parte a presei din Sibiu instrument în lupte economice sau politice? Masca deontologiei nu ascunde oare vicii obscene? Să ne amintim cazul Iordănescu. Și să privim azi retrospectiv. Sau cazul Daniela Cîmpean, adesea cu atacuri până în viața privată. Exemplele pot continua și cu mediul privat. Nu e așa, domnule doctor?
Nu sunt ușă de biserică și nu cred că există jurnaliști perfecți. Am greșit în scriitura de presă de multe ori în carieră. Dar nu am văzut presa ca o afacere în sine. Da, este o afacere, dar până la un punct. Pe care, unii, nu îl putem trece. Pentru că nu vrem să îl trecem.
Nu pot tolera, însă, indivizii care deturnează cu bună știință această profesie. Și nu pot să tac când văd cum latră de zor pentru că nu ajung la unii struguri. Dar ung cu miere pe alții a căror struguri au servit din plin.
Și să ne lămurim: poți lăuda, ca jurnalist, un om, o instituție, un partid etc, dacă așa crezi tu. O făceau și Caragiale sau Eminescu. Dar nu transforma propriile convingeri în unele plătite și impuse. Curat fariseism!
