Cele trei mari instituții de sănătate Spitalul Județean Sibiu, Serviciul Județean de Ambulanță și ISU au făcut adrese prin care cer să se creeze o bandă dedicată autospecialelor de urgență pe strada Izvorului pentru a permite accesul rapid la Unitatea de Primiri Urgențe. Instituțiile reclamă Primăriei faptul că adesea autospecialele de urgență sunt blocate și 20 de minute pe această stradă și pun viața pacienților în pericol.
Salavatorii de la ISU și Ambulanță, alături de personalul medical de la UPU Sibiu s-au săturat de situația creată de ani buni de Primăria Sibiu pe strada Izvorului. În goana după un număr mare de parcări, fără investiții, Primăria Sibiu a trasata locuri de parcare și pe partea dreaptă de-a lungul străzii Izvorului și pe stânga, peste pârâu.
Deși strada Izvorului este singura cale de acces a ambulanțelor și mașinilor SMURD la Urgențe, Primăria Sibiu a lăsat strada așa ani de zile.
Adrian Bibu, liderul PNL Sibiu a ridicat problema la fileu Primăriei
Liderul PNL Sibiu și consilier local, Adrian Bibu a anunțat astăzi de dimineață faptul că grupul PNL Sibiu va depune o adresă Primăriei Sibiu prin care cere să se creeze o bandă pentru autospecialele de urgență pe strada Izvorului. Prin desființarea locurilor de parcare de pe partea dreaptă pe sensul de mers spre UPU.
„Cred că este esențială și urgentă orice inițiativă menită să dea șanse în plus celor aflați în situații de risc. Mă aștept că înțiativa noastră să fie sprijinită și să fie pusă în aplicare cu rapiditate și cu seriozitate” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, Adrian Bibu.
Cei de la Spitalul Județean Sibiu s-au săturat
Cei din Spitalul Județean Sibiu susțin ideea de ceva vreme. Aceștia cred că Primăria Sibiu trebuia să ia măsuri de mult timp. Au fost multe sesizări la Poliția Locală referitor la blocaje pe strada Izvorului, dar nu s-a făcut nimic pe termen lung.
Cei de la Spitalul Județean Sibiu au identificat principalele cauze ale blocării ambulanțelor, dar și soluția:
- aglomerarea la orele de vârf, pe fondul fluxului mare de mașini care se deplasează pe această stradă;
- parcarea necorespunzătoare și chiar haotică a unor autoturisme atât pe carosabil cât și pe marginile acestuia;
- staționarea nepermisă/neautorizată a unor autovehicule pe carosabil;
- blocarea traficului de către mașina SOMA în zilele de colectare a deșeurilor.
„Varianta optimă este organizarea pe Strada Izvorului, pe partea dreaptă în sensul de mers către Unitatea de Primiri Urgențe și Facultatea de Medicină, a unei benzi auto delimitată și dedicată exclusiv accesului autospecialelor SMURD, Serviciului de Ambulanță, Poliției și autovehiculelor ISU” au declarat pentru SIBIU INDEPENDENT reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.
Acestea situații au fost semnalate și de Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu precum și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu
Șefii ISU Sibiu și al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu au înaintat adrese Spitalului Județean Sibiu pentru rezolvarea problemei accesului. Cele două instituții lucrează în parteneriat cu Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.
„Considerăm că implementarea unei astfel de căi de acces va rezolva problemele privind circulația ambulanțelor în zonă și va contribui la eficientizarea actului medical.” sunt de părere șefii celor două instituții.
Soluția AUR Sibiu, considerată nefezabilă
Imediat după intervenția publică pe subiect a lui Adrian Bibu (PNL Sibiu), deputatul AUR Sibiu, dr. Sebastian Suciu a transmis și el un comunicat de presă pe această temă. Suciu a venit cu o altă soluție, de traversare a curții Spitalului, direct din strada Herman Oberth.
„Precizăm că accesul auto al ambulanțelor în curtea spitalului din sensul giratoriu situat pe strada Herman Oberth, între clădirea Policlinicii SCJU Sibiu și cea a Centrului Stomatologic nu este fezabil, întrucât, în ruta către clădirea UPU, acestea ar trebui să traverseze întreaga curte interioară a spitalului. Întrucât SCJU Sibiu este un spital multipavilionar, acest lucru ar perturba accesul pietonal al pacienților, personalului medical, transferul între secții al pacienților (care în unele cazuri se face cu tărgi sau cărucioare) și ar aduce cu sine o serie de riscuri (blocaje sau chiar accidente). Totodată, ar fi perturbate circuitele spitalicești cum ar fi transportul materialelor sanitare, al sângelui, al deșeurilor etc.
Prin urmare, varianta optimă este ca accesul ambulanțelor să se efectueze din strada Izvorului unde să se amenajeze o bandă dedicată în acest sens.” au declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.