spot_img
11.3 C
Sibiu
miercuri, 01 mai, 2024
spot_img

Gala Sportului Sibian 2024 – un prilej de susținere a celor mai buni sportivi din județ

Știri din Județ

Publicitate
Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu, a organizat joi, 11 aprilie 2024, cea de-a cincea ediție a Galei Sportului Sibian, un eveniment menit să aducă recunoaștere publică celor mai buni sportivi și antrenori din județ, care au obținut rezultate deosebite la nivel național și internațional în cursul anului 2023.

Sunt sportivi și antrenori ale căror rezultate merită să fie recunoscute, așa cum, în urmă cu două săptămâni, am făcut-o și pentru performerii din învățământul preuniversitar. Este modul prin care le mulțumim și îi încurajăm să continue să fie cei mai buni, ducând județul nostru pe podiumul de premiere la marile concursuri naționale și internaționale”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Vezi lista sportivilor premiați aici.

Publicitate

În prezența unui public numeros și foarte entuziast, au fost oferite 66 de premii, constând în diplome, trofee, flori și diferite sume de bani, în funcție de categoria de premiere și de locul obținut. Premiile au fost înmânate de către președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, de vicepreședinții Marcel Constantin Luca și Vlad Vasiu, de administratorul public al județului, Adrian Bibu, și de rectorul Universității ”Lucian Blaga Sibiu”, prof.univ.dr. Sorin Radu. Invitatul special la eveniment a fost dl. Gabriel Toncean, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, care, la rândul său, a premiat o parte din sportivi.

Am întâlnit la Sibiu sportivi de performanță și mare ținută, care aduc României uriașul serviciu al muncii și talentului lor. Am văzut oameni, sportivi și antrenori deopotrivă, care și-au dedicat întreaga viață sportului, adesea în condiții dificile, dar cu o pasiune și o dăruire pe care noi toți, susținători, prieteni, apropiați sau pur și simplu, cetățeni ai țării noastre suntem datori să o cinstim cum se cuvine”, a declarat domnul Gabriel Toncean.

Cei prezenți au asistat la două momente pregătite de organizatori, care au fost  încărcate de emoții puternice și anume: evocarea rezultatelor obținute de echipa locală de baschet în scaun cu rotile ”Zburătorii” la ”Cupa României la baschet în scaun rulant”, desfășurată în urmă cu câteva zile la Sala Transilvania, știut fiind sprijinul oferit de Consiliul Județean Sibiu acestei echipe în ultimii ani. De asemenea, publicul a fost invitat la un moment de reculegere în memoria îndrăgitului salvamontist Paul Popescu, zis ”Pogo” de către prieteni, decedat în luna februarie 2024, în avalanșa de la Bâlea Lac.

În cadrul festivității au fost acordate câte 10 trofee (3 premii: I, II l și III și 7 mențiuni) pentru categoriile:

  • Sportivi Olimpici
  • Antrenori Discipline Olimpice
  • Antrenori Sport Neolimpic
  • Sportivi Neolimpici (11 trofee: 3 premii: I, II și III și 8 mențiuni)

Totodată, au mai fost oferite premii pentru categoriile:

  • Merit pentru întreaga activitate – 4 diplome
  • Tinere speranțe – 10 diplome
  • Ambasador al Sportului – 8 titluri
  • Jocuri Sportive Juniori – 1 premiu
  • Jocuri Sportive Seniori – 1 premiu
  • Premiul special pentru asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă  activitate – 1 premiu

Valoarea totală a premiilor este de 100.000 lei, sumă asigurată din bugetul Consiliului Județean Sibiu, premiile acordate variind între 1.000 lei (pentru o mențiune) și 7.500 lei (pentru Ambasador al sportului sau Merit pentru întreaga activitate)

Tabelul cu premianții se regăsește pe site-ul CJ Sibiu la rubrica Anunțuri de evenimente: https://www.cjsibiu.ro/evenimente/

Întreaga desfășurare a Galei Sportului Sibian 2024 poate fi vizionată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu, unde evenimentul a fost transmis în direct.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mediașul intră pe piața de vehicule militare

Iohannis iese la pensie!