spot_img
15.7 C
Sibiu
vineri, 03 mai, 2024
spot_img

Ovidiu Tocaciu, candidat AUR la Primăria Slimnic, a depus o petiție pentru montarea unor limitatoare de viteză în Slimnic si Ruși (C.P)

Știri din Județ

Ovidiu Tocaciu, candidat AUR la Primăria Slimnic, a depus o petiție în care solicită CNAIR si IPJ Sibiu să monteze limitatoare de viteză pe ambele sensuri de mers, în zona trecerilor de pietoni de pe raza localităților Slimnic si Ruși, din județul Sibiu. Redăm mai jos comunicatul de presă transmis:

Crucile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie în dreptul trecerilor de pietoni.

După ce acum mai bine de o lună (în data de 18.03.2024) solicitam CNAIR si IPJ Sibiu să monteze limitatoare de viteză pe ambele sensuri de mers, în zona trecerilor de pietoni de pe raza localităților Slimnic si Ruși, din județul Sibiu, nu am primit niciun răspuns, cum prevede legea.

Petiţia, care a ajuns la 80 de semnatari, a fost înaintată după ce o fetiță de 8 ani a fost lovită grav de o mașină pe DN14, în Slimnic, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Copila a intrat în comă şi a fost dusă de urgenţă la spital. Se pare că este în continuare în spital, dar autorităţile nu au luat nicio măsură.

Chiar nu înţeleg câţi morţi sau oameni mutilaţi pe trecerile de pietoni  trebuie să se mai adune pe listă pentru a se face ceva. Dacă după un simplu aviz stăm luni întregi, lucru care este de fapt datoria poliţiei să sesizeze sau să sancționeze CNAIR acolo unde semnalizarea nu este corespunzătoare, ce pretenţii să mai avem de la CNAIR să execute lucrările?!

 Chiar este atât de greu să se monteze benzi și marcaje rezonatoare la trecerile pentru pietoni de pe raza localităților Slimnic și Ruși, cele amplasate în proximitatea școlilor și a grădinițelor?!

Sau câteva marcaje cu vopsea de culoare roșie pentru a reduce viteza medie de rulare în zonă?! 

Probabil că vom avea de aşteptat, doar  sunt bine plătiţi de noi, cei care plătim roviniete, taxe şi impozite.

Din cauza incompentenţei şi a pasivităţii poliţiei în cazurile de accidente, unde semnalizarea rutieră lasă de dorit, poliţia ar trebui să aibă calitate de inculpat, exact ca cel vinovat de accident.

 Doresc să reamintesc public faptul că recent s-a modificat legislația rutieră „În cazul accidentelor de circulație din care a rezultat decesul sau după caz vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, polițistiul investit cu cercetarea la locul faptei este obligat sa menționeze în actele de constatare existenta ori inexistenta modului de semnalizare rutiera si calitatea acesteia  si să înregistreze prin foto sau video existenta sau inexistenta semnalizarii rutiere ori vicii ale acesteia” .

Ovidiu Gheorghe TOCACIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Noi fapte bune de la ECHIPA GALBENĂ