17.4 C
Sibiu
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Copiii din Mediaș au celebrat Ziua Internațională a Copilului

Știri din Județ

Amplul eveniment dedicat sărbătoririi a 757 de ani de la prima atestare documentară a municipiului nostru a inclus, în data de 1 iunie, numeroase activități desfășurate în diferite locații ale municipiului.

Cei mici au fost sărbătoriți, cu  ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, în cadrul unui program care li s-a adresat în totalitate, desfășurat la Hanul Greweln. Aproximativ o mie de preșcolari de la unitățile de învățământ medieșene au participat la numeroase jocuri și concursuri și au pregătit medieșenilor prezenți un program artistic cu dansuri, cântece și poezii, fiind răsplătiți cu cadouri dulci din partea organizatorilor. Cu aceeași ocazie, la Hanul Greweln s-a desfășurat o nouă ediție a campionatului municipal de șah, care se adresează copiilor sub 14 ani. Concursul de șah blitz s-a bucurat anul acesta de aproximativ 50 de concurenți, care au fost răsplătiți cu dulciuri, diplome, medalii și trofee.

Stadionul „8 Mai“ din municipiul nostru a găzduit de asemenea un eveniment sportiv, la care au participat tinerii fotbaliști ai ACS Mediaș. Aceștia au sărbătorit Ziua Copilului prin mișcare și au oferit publicului prezent meciuri demonstrative, fiind răsplătiți la finalul evenimentului cu medalii, trofee și cadouri.

Publicitate

De asemenea, în data de 1 iunie s-a desfășurat la Muzeul Municipal Mediaș cea de VII–a ediție a concursului gastronomic cu participare internațională: „Bucătarii Civitas Mediensis“, organizat de către Primăria Mediaș în colaborare cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere a Ministerului Afacerilor Interne, Filiala Sibiu, Sucursala Mediaș. Manifestarea s-a bucurat de o prezență numeroasă, la competiția din acest an fiind înscrise 8 echipe din România și Republica Moldova, care au pregătit mâncăruri tradiționale pentru toți cei prezenți.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr l-a cedat pe Visic