Asociația Elijah Inițiativa Socială Ruth Zenkert se numără printre organizațiile înscrise în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2026 cu proiectul „Talente fără Instrumente – Instrumente pentru copiii care nu le au”, o inițiativă care își propune să ofere acces la educație muzicală pentru copiii din medii vulnerabile din județul Sibiu.
În prezent, peste 250 de copii participă anual la cursurile gratuite organizate în școlile de muzică ELIJAH – Casa Thomas și Casa Sonja, dezvoltate în comunitățile Roșia, Daia, Nou, Hosman, Nocrich și Alțâna. Pentru mulți dintre acești copii, muzica a devenit mai mult decât o pasiune: o șansă reală la educație, încredere și un viitor mai bun.
Copiii fac parte din nouă orchestre și ansambluri muzicale și au ajuns să susțină concerte în contexte culturale importante, atât în România, cât și în străinătate. Tinerii muzicieni au urcat pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2025), au participat la festivalul Djelem Djelem din Dortmund, în 2024, iar în octombrie 2025 au cântat la Vatican, în cadrul Giubileului.
Reprezentanții asociației spun că instrumentele muzicale reprezintă resursa esențială pentru continuarea programului și pentru extinderea acestuia către alți copii care nu își permit accesul la educație artistică.
„Pentru mulți dintre acești copii, muzica a fost prima formă de curaj”, transmit organizatorii proiectului.
În ultimii 12 ani, peste 2.000 de copii din comunitățile rurale de pe Valea Hârtibaciului au trecut prin școlile de muzică ale Asociației Elijah. Mulți dintre ei urmează astăzi licee de artă sau lucrează în domeniul muzical, reușind să depășească limitele impuse de mediul social din care provin.
Fondurile strânse prin Maratonul Internațional Sibiu 2026 vor fi folosite pentru achiziționarea de instrumente muzicale noi, necesare extinderii programului educațional și susținerii generațiilor viitoare de copii talentați.
Prin acest proiect, Asociația Elijah își propune să demonstreze încă o dată că accesul la cultură și educație poate transforma destine și poate oferi comunităților vulnerabile o voce puternică pe scenele lumii.




