DGASPC Sibiu susține că nu are atribuții legale pentru a transmite beneficiarilor relocați din Bihor invitația Sibiu Independent de a acorda un interviu. Instituția invocă libertatea de exprimare, dar nu explică în ce mod ar putea oamenii găzduiți în centre să afle că presa dorește să îi asculte, în condițiile în care jurnaliștii nu pot intra pur și simplu într-un serviciu social fără acordul conducerii.
Sibiu Independent a solicitat DGASPC Sibiu să transmită persoanelor relocate din județul Bihor invitația redacției de a acorda, dacă doresc, un interviu. Nu am cerut datele lor personale și nici obligarea vreunui beneficiar să vorbească. Decizia urma să le aparțină exclusiv acestora.
Răspunsul DGASPC Sibiu, transmis în 21 iulie, a fost însă unul negativ.
„În ceea ce privește solicitarea de a transmite persoanelor relocate și găzduite temporar invitația redacției de a acorda interviuri, precizăm că DGASPC Sibiu nu are atribuții legale de intermediere sau facilitare a relației dintre beneficiarii serviciilor sociale și reprezentanții mass-media. Exercitarea libertății de exprimare reprezintă un drept personal, iar instituția nu poate interveni în exercitarea acestuia”, a transmis conducerea instituției.
DGASPC mai susține că își desfășoară activitatea cu respectarea drepturilor fundamentale, a vieții private, a demnității și a datelor cu caracter personal ale beneficiarilor.
O invitație nu înseamnă obligarea beneficiarului să vorbească
Este adevărat că legislația nu obligă în mod expres DGASPC să organizeze interviuri pentru presă. Tot atât de adevărat este că Sibiu Independent nu a cerut instituției să convingă beneficiarii să vorbească și nici să ofere redacției datele lor personale.
Am cerut doar ca invitația să ajungă la persoanele vizate. Beneficiarii puteau apoi să accepte sau să refuze.
Transmiterea unei invitații nu presupune divulgarea unui nume, a unui diagnostic sau a altor informații confidențiale. Interviul putea fi realizat numai cu acordul persoanei, cu protejarea identității sale și, dacă situația juridică o impunea, cu respectarea măsurilor de ocrotire stabilite.
În aceste condiții, apare întrebarea: unde se termină protejarea beneficiarului și unde începe izolarea lui de spațiul public?
Cum poate un beneficiar să își exercite „dreptul personal” de a vorbi cu presa dacă nu află că presa vrea să îl asculte? Cum poate lua legătura cu o redacție dacă nu știe că există această posibilitate?
Centrele sunt cunoscute, dar presa nu poate intra fără acord
Inițial, DGASPC Sibiu a refuzat să comunice serviciile sociale în care au fost duse cele 42 de persoane, invocând protejarea vieții private și siguranța beneficiarilor. Ulterior, Ministerul Muncii a transmis situația distribuirii, iar Sibiu Independent a publicat lista celor nouă centre din județul Sibiu în care au fost repartizați oamenii relocați din Bihor.
Așadar, în prezent, numele centrelor sunt cunoscute. Problema accesului la beneficiari rămâne însă.
Un jurnalist nu poate intra pur și simplu într-un centru rezidențial și nu poate începe să discute cu persoanele găzduite acolo fără acordul conducerii serviciului. O asemenea abordare ar putea afecta viața privată a beneficiarilor, activitatea centrului și drepturile celorlalte persoane cazate.
Tocmai de aceea redacția a ales calea instituțională: transmiterea unei invitații, fără divulgarea datelor personale și fără intrarea neautorizată în centre.
Dacă presa nu poate intra fără acord, iar DGASPC refuză să transmită invitația, care este, concret, calea prin care beneficiarii pot afla că au posibilitatea să vorbească? Ar trebui jurnaliștii să aștepte în fața centrelor și să abordeze persoanele la ieșire? Ar fi aceasta o soluție mai demnă și mai atentă la viața lor privată decât transmiterea discretă a unei invitații prin personalul de specialitate?
Dreptul la exprimare nu dispare la intrarea într-un centru
Articolul 30 din Constituția României stabilește că libertatea de exprimare prin viu grai, scris, imagini, sunete sau alte mijloace de comunicare este inviolabilă. Același articol protejează viața particulară, demnitatea și dreptul la propria imagine. Cele două categorii de drepturi trebuie respectate împreună, nu folosite pentru anularea reciprocă.
La nivel european, articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează atât dreptul de a comunica, cât și dreptul de a primi informații, fără intervenția autorităților publice. Articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră aceleași libertăți și impune respectarea libertății și pluralismului presei, în domeniile în care este aplicabil dreptul Uniunii Europene.
Și mai clară este Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. Articolul 21 obligă statul să ia măsuri adecvate pentru ca persoanele cu dizabilități să își poată exercita libertatea de exprimare și de opinie, inclusiv libertatea „de a căuta, primi și împărtăși informații și idei”, în condiții de egalitate cu ceilalți și prin formele de comunicare alese de ele.
Articolul 19 al aceleiași Convenții cere integrarea și participarea persoanelor cu dizabilități la viața comunității, precum și prevenirea izolării sau segregării acestora.
Legea nr. 448/2006 merge în aceeași direcție. Potrivit articolului 4, autoritățile publice și furnizorii de servicii sociale au obligația să promoveze, să respecte și să garanteze drepturile persoanelor cu handicap. Legea definește accesul neîngrădit inclusiv ca acces fără limitări la mediul informațional și comunicațional.
Centrele trebuie să asigure comunicarea și participarea socială
Standardele obligatorii aprobate prin Ordinul nr. 82/2019 prevăd că centrele rezidențiale trebuie să dispună de un telefon accesibil beneficiarilor și de acces la internet. Centrele trebuie să ofere sprijin pentru menținerea și dezvoltarea capacității de comunicare, inclusiv pentru conversații și utilizarea instrumentelor de comunicare.
Același ordin prevede existența unui spațiu pentru primirea vizitatorilor, sprijinirea beneficiarilor pentru comunicarea prin telefon, e-mail și corespondență, precum și încurajarea participării lor la viața socială și civică a comunității. Beneficiarii trebuie să primească inclusiv asistență pentru luarea deciziilor potrivit propriei voințe și propriilor preferințe. Standardele sunt obligatorii atât pentru furnizorii publici, cât și pentru cei privați.
Reglementările nu menționează explicit relația cu presa. Dar nici nu prevăd că persoanele găzduite într-un centru pot comunica doar cu rudele, prietenii sau angajații instituției.
Protecția vieții private presupune consimțământ, nu tăcere impusă preventiv. Instituția trebuie să protejeze datele beneficiarilor, însă tot ea trebuie să creeze condițiile în care aceștia să poată decide singuri, cu sprijin atunci când este necesar, dacă vor sau nu să vorbească.
42 de persoane au fost relocate în județul Sibiu
Cazul privește cele 42 de persoane vulnerabile aduse din județul Bihor după intervenția DIICOT la centrele coordonate de Viorel Pașca. Dintre acestea, 21 au fost preluate în serviciile DGASPC Sibiu, iar alte 21 au ajuns la furnizori privați.
Potrivit situației comunicate ulterior de Ministerul Muncii, persoanele au fost distribuite în nouă centre pentru vârstnici și adulți cu dizabilități din județul Sibiu.
Sibiu Independent a relatat și că cinci dintre beneficiarii preluați de DGASPC Sibiu au fost internați pentru evaluări medicale. Mulți au ajuns fără documente medicale complete, iar opt dintre cei 21 de beneficiari preluați de instituția publică nu erau asigurați medical.
DGASPC are dreptate într-o privință: libertatea de exprimare este un drept personal. Tocmai de aceea decizia trebuie să aparțină beneficiarului, nu instituției și nici presei.
Dar, pentru a putea decide, omul trebuie mai întâi să afle că cineva dorește să îl asculte.
