A doua zi de Guitar Meeting Festival: de la acorduri acustice la heavy metal

Știri din Județ

Publicitate
Ziua a doua de Guitar Meeting Festival a debutat cu o serie de activități dedicate celor mici și nu numai, precum Pune mâna pe carte, Guitar Meeting Academy și Ateliere playground. De asemenea, considerând numărul redus de ghișee pentru top-up, organizatorii au oferit și posibilitatea de încărcare a brățărilor direct de pe telefon.

Ronnie Romero & Gus G. au adunat un public considerabil în fața scenei de pe lac, interpretând cover-uri din repertoriul unor trupe precum Queen, Dio și Whitesnake. Duo-ul a cântat un set acustic, o schimbare de perspectivă față de ziua precedentă. Sunetul cald al corzilor de chitară s-a împletit cu timbrul vocal aparte al vocalistului în peisajul de poveste din inima muzeului.

Antract a continuat seria concertelor pe scena de pe lac. Formația înființată în anul 1984 a cucerit publicul încă de la primele acorduri. Ilie Manole Vlad este profund implicat în festival atât prin concertele Antract, cât și prin lecțiile de chitară dedicate participanților la concertul manifest. Fanii au acompaniat trupa pe parcursul tuturor melodiilor.

Concertul susținut de Bosquito a marcat trecerea către scena din luncă, zona prinzând instantaneu viață datorită audienței numeroase. ,,Este prima dată când reușesc să văd Bosquito live, cel mai mult am așteptat să cânte Lampa Arsă și Babylon. Piele de găină…”, a mărturisit o tânără fană în legătură cu prestația Bosquito. Din repertoriul formației nu au lipsit nici inconfundabilele hit-uri Tobogan, Hopa, hopa, Întuneric în Culori.

După un decalaj în program de 45 de minute și o schimbare de locație a scenei, Trooper a concertat pe scena de pe lac. Formația de heavy metal originară din Târgoviște a generat un val de energie, în ciuda orei târzii. Din păcate, echipa de sonorizare nu a ajustat corespunzător volumul și distors-ul, rezultând un sunet ușor neplăcut.

Deși au existat în continuare probleme organizatorice, a doua zi de Guitar Meeting a reunit mai mulți pasionați ai muzicii decât ziua precendentă. Așteptăm cu nerăbdare evenimentele de sâmbătă, în special concertul manifest.

Frunzescu Serghei-Daniel
Oaida Alexandra-Ioana

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Tânăra de 16 ani a fost găsită!