20.2 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

3 în 1 ca la dero – A condus băut, fără permis de conducere și cu mașina neînmatriculată

Știri din Județ

Conducea un autoturism neînmatriculat, fără a deține permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice 

La data de 31 octombrie, în jurul orei 0645, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control în trafic, în afara localității Alămor, un autoturism care tracta o remorcă. 

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Alămor, este neînmatriculat, numărul de înmatriculare provizoriu fiind expirat, de asemenea, și numărul provizoriu al remorcii este expirat. 

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere iar în urma testării cu aparatul etilotest, au stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice –  0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. 1 Cod Penal), conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 și 2 Cod Penal), tractarea unei remorci neînmatriculate ( 334 alin. 3 Cod Penal) și conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală (art. 336 alin 1 cod penal). Cercetările în acest dosar continuă. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri