spot_img
9.6 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Moment surpriză la HermannstadtFest

Știri din Județ

Publicitate

Moment inedit pentru spectatori în cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional HermannstadtFest dedicat tinerilor muzicieni. Compozitorul şi chitaristul Adrian Ordean, alături de gimnasta Mihaela Stănuleţ au fost invitaţi pe scenă pentru a primi fiecare titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Sibiu din partea Danielei Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu împreună cu vicepreședinta CJ Sibiu, Christine Manta – Klemens. Titlurile au fost acordate în baza unor decizii anterioare ale Consiliului Judeţean Sibiu.

Mihaela Stănuleț s-a născut la Sibiu. La vârsta de 6 ani a pășit în sala de gimnastică sibiană a Clubului Sportiv Școlar Sibiu, unde după câțiva ani a deveni antrenor. În anul 1994 a absolvit cursurile Şcolii de antrenori din Bucureşti, iar în anul 2003 se numără printre absolvenții Facultății de Științe la specializarea Educației fizică și sport din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu

Talentul, ambiția și numeroasele ore de muncă îi aduc peste ani recunoașterea internațională în cadrul competițiilor sportive.

Cel mai important an al carierei sale este 1984, când împreună cu echipa câștigă medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

În anul 2000 i-a fost conferită Medalia națională pentru merit sportiv clasa a III-a iar în 2004 i-a fost înmânat Ordinul Meritul sportiv clasa I.

Adrian Ordean s-a născut la Sibiu, este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii ușoare românești și unul dintre cei mai prolifici compozitori români. Ordean este cel care a făcut din trupa Compact din care a făcut parte 8 ani, un brand pe scena pop-rock-ului românesc.

În mai 2012, Adrian Ordean a înființat formația „Ordean”, iar din toamna anului 2012, a cântat cu trupa „Leo Iorga & Ordean”

Adrian Ordean a primit pentru activitatea sa artistică numeroase premii naționale și internaționale, diplome de onoare, un premiu recent fiind Diploma de Excelență Radio România Regional pentru cei 55 de ani de activitate artistică (2017).

În anul 2017 lansează volumul ”După ani și ani… Povestiri din spatele scenei”, pe scena aceluiași festival unde astăzi i s-a conferit distincția de cetățean de onoare a Județului Sibiu. Anul acesta Adrian Ordean aniversează 65 de ani de viață și 45 de ani de carieră.

Organizatorul festivalului HermannstadtFest, Asociația „Domy Music Star” Sibiu, a dorit să recompenseze pe cele două doamne de la conducerea județului, prezente la eveniment, cu diplome și câte un buchet de flori.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului