spot_img
9.1 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Bulibăşeala şcolară

Știri din Județ

Publicitate

Aşa cum autorităţile la prima ninsoare din decembrie îşi aduc aminte că este iarnă, aşa şi acest început de nou an şcolar a luat pe nepregătite statul român. De la Guvern, la Inspectorat Şcolar, DSP, Prefectură şi Comitet pentru Situaţii de Urgenţă acum 5 zile, luni au aflat toţi, brusc, că în 14 septembrie începe şcoala!

Şi cum este pandemie, şi de asta au uitat se pare, trebuiau reguli, scenarii. De luni, de la anunţul unui ministru al educaţiei (nu merită numită că este doar una dintr-o lungă serie post-decembristă care a făcut muci din educaţie) am trăit o bulibăşeală incredibilă. Luni, ministrul a cerut şedinţe de urgenţă în şcoli pentru propuneri de scenarii. DSP a anunţat scenariile pe localităţi, dar nu şi cazurile pe şcoli. De parcă şcolile sunt aşa în vid în cadrul localităţilor. Apoi, marţi seara, şcolile care au aplicat scenarii roşii în localităţi verzi, au fost luate de urechi de Inspectoratul Şcolar. Miercuri au mai luat o decizie „cum li s-a spus!”. Miercuri seara, Inspectoratul Şcolar a mai tras o şedinţă online cu directorii, apoi a avizat cu DSP Sibiu scenariile. Joi dimineaţa, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat scenariile propuse, dar mai târziu s-a descoperit că nu corespundeau cu cele trimise de şcoli în unele cazuri. Spre seară, Primăria Sibiu s-a sesizat public că unele şcoli cu scenarii roşii, motivate de reparaţii, nu aveau niciun motiv să adopte aceste scenarii, reparaţiile fiind terminate. Iar apogeul a venit astăzi, la ora 15, când Prefectura a convocat pentru ora 16 o altă şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă pentru noi scenarii în unele şcoli. Pentru că mai erau şi şcoli care nu au trimis nimic sau altele care au schimbat a treia oară scenariul. Dar şedinţa nu s-a ţinut din lipsă de cvorum. Să fim serioşi, ce angajat la stat mai găseşti vineri la ora 16 la birou?! Aşa că prefectul a fost cam singur la videoconferinţă şi a decis să aplice o decizie din martie, care spune că dacă nu e cvorum de şedinţă, deciziile sale se aplică TACIT în 8 ore. Adică la miezul acestei nopţi. Dar nu ştim ce decizie, pentru că propunerea nu este publică…

Dacă nu aţi înţeles nimic, este firesc. Nici noi, părinţii, nici directorii de şcoli, profesorii şi, mai ales, elevii. Să mai adaug că astăzi Guvernul a trimis înspre şcoli un bombardament informaţional privind reguli de igienă şi reguli noi cu emiterea adeverinţelor medicale? Când medicii de familie din judeţ erau deja înnebuniţi de cozile de părinţi veniţi după adeverinţe….

Ce am înţeles clar este că în 14 septembrie începe şcoala. Fără festivităţi, cu măşti pe faţă, pauze şi ore diferite pe clase…. şi multe necunoscute. Dar ne-am obişnuit ca naţie să dregem busuiocul pe parcurs. Copiii se bucură că revin la şcoală. Şi precum gluma care circulă acum pe internet, vor fi destui care vor veni acasă cu masca unui coleg… Pentru că sunt copii. Dacă oamenii mari de la Bucureşti nu sunt apţi să respecte regulile, ei de ce ar fi? Iar discursul lui Arafat de ieri prin care cerea ca un copil care nu are/poartă mască să fie scos afară pe hol… m-a înfuriat ca părinte şi activist social. Pe el cine îl scoate afară, odată?! Şi pe ceilalţi ca el, care sunt mai preocupaţi de alegerile locale, decât de sănătatea copiilor noştri?!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…