spot_img
10.1 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Viitoarea staţie de tratare a deşurilor din Cristian a pus pe jar consilierii judeţeni

Știri din Județ

Publicitate

Achiziţia unui teren, de la o firmă privată, de către Consiliul Judeţean, în localitatea Cristian, pentru o viitoarea staţie de tratare mecanică a deşeurilor, a stârnit spiritele printre consilierii judeţeni. Propus pentru a doua oară pe ordinea de zi de preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, subiectul a fost abordat de consilierii judeţeni Gabriel Tischer, Laura Barac şi Bogdan Trif. Primii doi au venit cu multe contra-argumente tehnice şi juridice. Daniela Cîmpean a adus online reprezentanţi ai firmei de consultanţă şi alţi experţi pentru a justifica importanţa proiectului.

Tischer a găsit greşeli financiare mari în rapoartele de specialitate

Consilierul FDGR a depus înaintea şedinţei o adresă la Consiliul Judeţean prin care a indicat o serie de greşeli în analiza făcută de consultanţi. El a descoperit că valorile financiare din Anexe erau calculate greşit. Consultantul prezent la şedinţa online a spus: „Este adevărat că în plan este greşeală, dar greşeala este materială. Dar alternativa aleasă, instalaţia de tratare mecano-biologică cu digestie, este cea corectă. Se va face notificare la Protecţia Mediului şi de asemenea hotărârea Consiliului Judeţean trebuie amendată. Nu se va relua procedura sub nicio formă. Vă mulţumim pentru identificarea problemei, această greşeală materială, dar din punct de vedere a achiziţiei terenului nu este nicio legătură”

Doar că greşeala găsită de Tischer schimbă valoarea investiţiei cu 14 milioane de euro în plus. „Datele din fişierele de calcul în proiectul aprobat în vară costul investiţiei era de 59 milioane de euro şi acum ne-aţi pus la dispoziţie un cost de 73 de milioane de euro în Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor. Această modificare a valorilor provine DOAR dintr-o eroare de calcul?” a întrebat Tischer, iar consultantul a confirmat că da.

Gabriel Tischer

Consilierul judeţean Laura Barac a găsit multiple proble juridice legate de teren

„Întreaga evaluare a terenului este făcută pentru un teren intravilan, deşi din extrasul de carte funciară este un teren extravilan, arabil, fără vecinătăţi clare. Ce garanţii avem că nu vor fi litigii cu vecinătăţile pentru acest teren? Nu există planuri parcelare sau un raport de expertiză extrajudiciară care să certifice amplasarea acestui teren” a spus Laura Barac, consilier judeţean PSD.

Daniela Cîmpean a explicat că „prin acest proiect de hotărâre vă propunem să mă mandaţi să demarăm procedura de achiziţie acestui teren. Vom realiza un antecontract prin care vorm cere expertiza topo, să obligăm proprietarul să fie trecut în intravilan. Prin acel antecontract vom stabili toate clauzele, inclusiv că vom achita contractul la momentul când primim banii de finanţare a UE.”

Dar, avocată de meserie, Laura Barac, ca şi Daniela Cîmpean nu s-a mulţumit cu această explicaţie: „Problemele vizează natură juridică a terenului. Ne cereți să validăm un raport de evaluare a terenului, în condițiile în care datele nu sunt aceleași. Mai ales că primarul din Cristian s-a exprimat că nu va fi de acord cu PUZ pentru acel teren. Noi nu avem poziționarea certă a terenului nici că suprafață, nici că vecinătate. Noi susţinem proiectul, dar trebuie lămurite problemele juridice.”

„Rezultatul negocierilor pentru achiziţia terenurilor este răspunderea mea. Sunt pregătită să îmi asum consecinţele” a concluzionat Daniela Cîmpean dialogul cu consiliera Laura Barac.

Laura Barac

Bogdan Trif cere evaluarea impactului cumulat de mediu al staţiei şi groapei de deşeuri asupra noului Spital

Consilierul PSD, Bogdan Trif a întrebat dacă s-a făcut un impact de mediu cumulat al staţiei şi depozitul de deşeuri la noul Spital Judeţean aflat la 1.000 de metri. Câmpean i-a replicat că „Tot ce rezultă din aceste staţii este deşeu inert. Distanţa de la noul Spital la locaţie sunt de 4,5 km. Avem o adresă a primarului din Cristian cu privire la faptul că nu este de acord cu o astfel de staţie. Dar dânsul nu a fost de acord şi cu alte lucrui anterior… Vom găsi alte soluţii”

Apoi discuţia a devenit haotică şi greu inteligibilă datorită unui schimb de replici între cei doi. La un moment dat consilierul PNL, Vlad Vasiu a intervenit: „Să lăsăm deoparte demagogia de originte marxistă şi să avem cei 7 ani de acasă, să nu mai intrăm unii peste alţii.”

Trif către Cîmpean: „De ce minţiţi?!”

În şedinţa trecută, consilierul Porr a întrebat dacă există un punct de vedere al primarului Cristianului şi i s-a răspuns că nu. Cum ieri, primarul Cristianului a postat pe contul să de Facebook faptul că în 4 noiembrie a trimis o adresă pe tema staţiei de tratare a deşeurilor la Cosniliul Judeţean, Bogdan Trif a întrebat-o pe Daniela Cîmpean de ce a minţit la şedinţa trecută „De ce minţiţi! Adresa primarului din Cristian e din data de 4 şi noi am avut şedinţa în data de 5! Când v-a întrebat data trecută domnul Porr despre poziţia primarului din Cristian aţi spus că nu aţi primit nimic. Dar aveaţi adresa lui din 4 înregistrată!” a spus Trif.

După o oră de dezbateri intense, Daniela Cîmpean a încheiat discuţiile pe acest subiect al staţiei de tratare a deşeurilor de la Cristian: „Pentru sibieni mediul este realmente important şi noi suntem aici pentru a pune interesul sibienilor mai presus de orice

La vot, cele două proiecte privind terenul şi staţia de tratare au trecut cu voturile PNL, USR-Plus şi FDGR, consilierii PSD şi unul USR s-au abţinut.

VIDEO Şedinţa online a Consiliului Judeţean Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda