12 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

EDITORIAL: Pilda profesorului

Știri din Județ

De-a lungul vieţii avem parte de diferiţi profesori. Pe unii îi regăsim în şcoală, cu bune şi cu rele, pe alţii în şcoala vieţii. Profesorul este persoana care te învaţă ceva, dar şi te îndrumă să înveţi ceva. Departe de mine gândul de a încerca o definire a „profesorului”. Dar şi eu, ca şi mulţi alţii, am avut parte de profesori care şi-au lăsat amprenta asupra mea. Uitându-mă înapoi, prefer să îmi aduc aminte de cei care m-au influenţat pozitiv. Pentru că trebuie să recunoaştem că ne lovim şi de profesori care ne fac rău.

Încă de mic am avut darul de a mă întreba şi de a întreba „de ce?”. Am dezvoltat o gândire care încurajează cercetarea. Şi chiar şi acum, nu trece o zi, fără să citesc şi să mă documentez în diferite chestiuni, nu neapărat legate de profesia de jurnalist. Ţine de dezvoltarea mea continuă ca individ.

Am avut parte de întâlniri în tinereţe cu mulţi profesori. Unii datorită şcolilor urmate, alţii din comunitate. I-am ascultat, i-am întrebat, i-am contrazis, am meditat asupra celor spuse şi am învăţat. Am avut parte şi de profesori, prin intermediul cărţilor citite. Oameni care te învaţă prin ceea ce au scris. Dacă ai şi şansă pe unii să îi cunoşti în persoană, cu atât mai bine.

Astăzi părintele teolog Mircea Păcurariu a fost înmormântat. Am rugat colegii din redacţie să mediatizeze, zilele acestea, evenimentul. Pentru că pentru mine, Mircea Păcurariu a fost un profesor. Chiar mai mult, a fost o somitate a culturii, istoriei şi teologiei româneşti. Un Iorga al Bisericii Ortodoxe. Un om care şi-a pus amprenta pe zeci de generaţii de preoţi ortodocşi, dar şi pe sute de profesori de istorie de la noi din ţară. Deşi locuia la Sibiu, ca şi mine, l-am întânit doar odată, acum mulţi ani, la o prelegere publică la Institutul Teologic. Pe mine însă m-au marcat cărţile sale.

Stingerea profesorului Păcurariu, într-un uşor anonimat local, cu câteva rânduri scrise de ziarul nostru sau de doi-trei oameni de cultură din Bucureşti, m-a întristat. Mi-am adus aminte de tam-tam-ul din jurul morţii lui Sergiu Nicolaescu. Şi am realizat, a câta oară, că adevărata valoare nu este apreciată în această ţară. Profesorul Mircea Păcurariu nu a fost o vedetă de televiziune. Nici de can-can. Dar a fost o stea pentru sute de preoţi ortodocşi români şi nu numai.

Dar trecerea sa în lumea celor drepţi, mi-a adus aminte de alţi profesori care mi-au marcat dezvoltarea umană. Profesori în viaţă sau care s-au stins. Profesori care au format şi unii mai formează generaţii. Profesori care rămân în anonimat. Cunoscuţi doar de elevii lor sau de câţiva colegi. Fie că predau la o şcoală generală, un liceu sau facultate există profesori care marchează destine. Pe care îi ţii minte şi la 50 de ani, deşi nu ai mai luat legătura cu ei de o veşnicie.

Pentru mine, unul în mod special, mi-a canalizat energiile haotice ale tinereţii spre literatură şi jurnalism: Achim Stoian, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Octavian Goga din Sibiu. Apoi, am avut şansa în facultate să am parte de doi profesori specali: Radu Selejan şi Ion Dur. Două personalităţi diferite. Unul m-a învăţat pragmatismul jurnalistic, ancorat în cotidian, celălalt mi-a deschis cutia Pandorei înspre filosofie, logică şi o cultură generală cultivată până la moarte.

Uneori, în asemenea momente, dacă nu mai des, este bine să ne aducem aminte de profesorii care ne-au marcat existenţa. Citind aceste rânduri, sunt sigur că şi vouă, dragi cititori, v-au venit în minte numele şi figura unui profesor…

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri