6.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Deși era vaccinat, s-a îmbolnăvit de COVID și a murit. Decesul nu avea legătură cu vaccinul, spun specialiștii

Știri din Județ

Un pacient vaccinat s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, având vârsta de aproximativ 80 de ani şi multiple comorbidităţi, însă nu vaccinul a cauzat decesul acestuia, a precizat vineri, pentru AGERPRES, medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase, Victoria Bîrluţiu.

Un singur caz dintre cei vaccinaţi complet, infectat la scurtă distanţă de la rapel sau anterior acestuia, cu multiple comorbidităţi, a evoluat nefavorabil. Vârsta acestuia este de aproximativ 80 de ani. Este vorba despre infecţie cu COVID, orice asociere a decesului cu vaccinul fiind pur speculativă„, a declarat medicul Victoria Bîrluţiu.

Potrivit medicului şef de la Infecţioase din SCJU Sibiu, de la începutul campaniei de vaccinare, cinci pacienţi au fost internaţi cu COVID-19, după ce fuseseră vaccinaţi cu cel puţin o doză.

De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, în cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase a SCJU Sibiu au fost internaţi cinci pacienţi vaccinaţi şi confirmaţi pozitiv ulterior vaccinării. Dintre aceştia, trei au fost vaccinaţi cu o singură doză de vaccin şi doi cu ambele doze efectuate. Un singur caz dintre cei internaţi este cadru medical, contact la domiciliu cu mama infectată SARS-CoV2″, a menţionat medicul Victoria Bîrluţiu.

Şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu au fost internaţi 11 pacienţi cu COVID-19, care anterior fuseseră vaccinaţi.

De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu – secţia COVID-19 au fost internaţi 11 pacienţi care fuseseră vaccinaţi doar cu prima doză. Dintre aceştia, 5 au fost vaccinaţi cu serul de imunizare de la Pfizer, 4 cu Astra Zeneca şi 2 cu Moderna”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, Odeta Veştemean.

Potrivit sursei citate, doi din cei 11 pacienţi cu COVID-19, imunizaţi anterior, au fost transferaţi la ATI în alte spitale, pentru că starea lor de sănătate s-a agravat.

Dintre cei 11 pacienţi internaţi, două persoane au fost transferate către ATI, din cauza agravării stării de sănătate. Ambele persoane sufereau şi de alte comorbidităţi – de natură cardio-vasculară şi hepatică. Este vorba despre o pacientă de sex feminin – o persoană în vârstă de 80 de ani, care fusese vaccinată în data de 19.01.2021 şi internată în data de 3.02.2021 (transferată în data de 7.02.2021) şi un bărbat în vârstă de 64 de ani, care fusese vaccinat în data de 1.03.2021 şi internat în 14.03.2021 (transferat în data de 15.03.2021)”, a explicat Odeta Veştemean.

Medicii din spitale susţin vaccinarea ca soluţie de a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19 şi spun că numărul de persoane vaccinate care ulterior au fost testate pozitiv şi au avut nevoie de internare este foarte redus, ceea ce arată că „vaccinul este eficient”.

Menţionăm că, de la începutul campaniei de vaccinare, datele oficiale indică un total de 57.780 de doze de vaccin administrate în centrele din judeţul Sibiu, dintre care 39.711 persoane vaccinate cu doza 1 şi 18.069 persoane cu doza 2. Prin comparaţie, numărul de vaccinaţi care au fost testaţi ulterior pozitiv şi au avut nevoie de internare este foarte redus şi indică faptul că vaccinul este eficient şi extrem de necesar în lupta cu pandemia„, a precizat vineri, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Florin Neag.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri