14.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Județul Sibiu – Șmecherie la volan, droguri și alcool. Stai, Poliția!

Știri din Județ

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 26 februarie, în jurul orei 08:00, pe DN 1, în afara localității Bradu, un sibian în vârstă de 30 de ani a condus un autoturism pe direcția Brașov – Sibiu și, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în fața sa de către un brașovean în vârstă de 56 de ani. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă testarea alcoolscopică a șoferului care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

  • La aceeași dată, în jurul orei 20:00, în zona localității Porumbacu de Sus, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe DC 51. Bărbatul și-a continuat deplasarea urmărit de către polițiști care au reușit blocarea și oprirea autoturismului în cauză după o distanță de câțiva kilometri, pe DJ 105J. Cu această ocazie, polițiștii au constatat că la volan se afla un avrigean în vârstă de 50 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 26 februarie, în jurul orei 21:30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada Ocnei de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Cristian. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

  • Tot acum două zile, în jurul orei 22:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un sibian în vârstă de 41 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat. De asemenea, testarea sibianului cu aparatul Drugtest a indicat rezultate pozitive la cocaină și metamfetamină.
  • La data de 27 februarie, în jurul orei 01:00, pe DC 61, în afara localității Tălmăcel, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 40 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
  • La data de 27 februarie, în jurul orei 06:00, pe DJ 106, în afara localității Nocrich, polițiștii sibieni au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare pozitivă, adică 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Nocrich, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
  •  

La data de 28 februarie, în jurul orei 00:45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 25 de ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC – 5 Cannabis. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri