18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Elevii şi profesorii Şcolii „Ioan Slavici” din Sibiu ajută refugiaţii ucraineni

Știri din Județ

Aproximativ 150 elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ioan Slavici” din Sibiu s-au implicat alături de profesori în proiectul „Ziua umanității”. Ideea a fost preluată din cadrul proiectului „Școala Încrederii”. 10 cadre didactice au organizat pe parcursul zilei activități despre pace, empatie și grija față de cei din jur cu toţi elevii implicaţi. Resursele financiare strânse cu acest prilej vor fi donate săptămâna viitoare Crucii Roşii pentru ajutarea refugiaţilor ucraineni.

„Vremurile pe care le trăim sunt un moment în care putem demonstra, că înainte de orice, suntem oameni, avem suflet și reacționăm la nevoile societății. Prin proiectele demarate în calitate de director adjunct, alături de colegii mei, mi-am dorit să insuflăm și copiilor empatia, bunătatea, iubirea și ideea de a nu rămâne pasivi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Am convingerea că numai așa, împreună, vom reuși! După cum am hotărât, alături de colega mea, director, Anca Rusu, resursele financiare strânse în urma activității se vor îndrepta, săptămâna care urmează, spre Crucea Roșie, având convingerea că vor contribui, măcar puțin, la nevoile celor refugiați” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, directorul adjunct profesor Cătălina Dumitrean.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc