40 de proiecte aprobate, la nivelul județului Sibiu, prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Știri din Județ

Prin PNRAS, la nivelul județului Sibiu, au fost aprobate spre finanțare 40 de proiecte, în valoare totală de 26.711.476,06 lei.

La nivel național au fost aprobate spre finanțare 1.391 de cereri, din cele 1.413 cereri elegibile, în valoare totală de 198 milioane euro + TVA.

PNRAS reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar, se adresează elevilor aflați în risc de abandon, în special elevi aparținând grupurilor vulnerabile, elevi aparținând minorității rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunități dezavantajate economic, copii cu risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale.

Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei părghii pentru ca o unitate de învățământ să fie sustenabilă în aplicarea programului:

  • autonomia școlii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;
  • răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc să promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;
  • evaluare – monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.

La nivelul județului Sibiu au fost selectate pentru finațare un număr de 40 de unități de învățământ, cu suma totală de 26.711.476,06 lei.

Acestea sunt:

  1. Școala Gimnazială Șeica Mare – 756.783,00 lei (valoare finanțare proiect)
  2. Școala Gimnazială Bârghiș – 686.900,00 lei;
  3. Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu – 870.300,00 lei;
  4. Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică – 870.301,49 lei;
  5. Școala Gimnazială „Ion Albescu” Boița – 346.241,00 lei;
  6. Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu – 692.482,00 lei;
  7. Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș – 692.482,00 lei;
  8. Școala Gimnazială „Badea Cârțan” Cârțișoara – 450.113,00 lei;
  9. Școala Gimnazială Chirpăr – 334.758,00 lei;
  10. Școala Gimnazială Brădeni – 897.800,00 lei;
  11. Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului – 870.270,00 lei;
  12. Școala Gimnazială Jina – 982.862,00 lei;
  13. Școala Gimnazială Biertan – 899.324,00 lei;
  14. Școala Gimnazială Tilișca – 344.994,00 lei;
  15. Școala Gimnazială Blăjel – 293.097,00 lei;
  16. Liceul Tehnologic „Automecanica” Mediaș – 448.378,00 lei;
  17. Școala Gimnazială „Stephan Ludwig Roth” Moșna – 345.520,00 lei;
  18. Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita – 756.783,89 lei;
  19. Liceul Tehnologic Mârșa – 900.226,58 lei;
  20. Școala Gimnazială Slimnic – 688.710,00 lei;
  21. Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni – 756.740,00 lei;
  22. Școala Gimnazială Șeica Mică – 450.087,00 lei;
  23. Școala Gimnazială Laslea -900.140,00 lei;
  24. Școala Gimnazială Ațel – 192.346,00 lei;
  25. Liceul Tehnologic Iacobeni – 975.008,00 lei;
  26. Școala Gimnazială Ocna Sibiului – 691.700,lei;
  27. Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu – 692.482,00 lei;
  28. Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu – 870.301,48 lei;
  29. Școala Gimnazială Nocrich – 969.400,00 lei;
  30. Școala Gimnazială Șura Mică – 705.630,00 lei;
  31. Școala Gimnazială Brateiu – 900.226,62 lei;
  32. Școala Gimnazială Merghindeal – 345.500,00 lei;
  33. Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu – 697.700,00 lei;
  34. Școala Gimnazială Vurpăr – 898.499,00 lei;
  35. Școala Gimnazială Cristian – 741.040,00 lei;
  36. Școala Gimnazială ”Marțian Negrea” Valea Viilor – 241.166,00 lei;
  37. Școala Gimnazială Racovița – 795.400,00 lei;
  38. Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș – 796.350,00 lei;
  39. Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava – 900.158,00 lei;
  40. Școala Gimnazială Roșia – 755.808,00 lei.

PNRAS este cel mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României și primul program coerent la nivel național care urmărește unele măsuri dovedite eficiente la nivel local, individual în scopul creșterii gradului de echitate a sistemului de învățământ.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri