1.2 C
Sibiu
luni, 05 decembrie, 2022

FOTO: Ziua Recoltei sărbătorită la Mediaș

Știri din Județ

- Advertisement -spot_img

Peste 1000 de preșcolari și elevi ai unităților de învățământ din municipiul Mediaș, însoțiți de aproximativ 100 de cadre didactice, au participat vineri, 30 septembrie, la tradiționalul eveniment „Ziua Recoltei“. Aceștia au urcat pe scena amplasată în Piața Regele Ferdinand I și au încântat spectatorii cu un program artistic diversificat, fiind recompensați cu dulciuri și diplome de participare.

Întreaga manifestare s-a bucurat de un public extrem de numeros, peste 2000 de persoane care de-a lungul întregii zile au putut admira spectacolul instituțiilor de învățământ și au putut achiziționa produse proaspete și preparate tradiționale ale producătorilor locali, miere, fructe, legume, alături de diverse obiecte confecționate manual de către meșterii populari (artizanat, ceramică,  bijuterii, decorațiuni cu licheni, ii, săpunuri, lumânări).

Sărbătoarea recoltei din acest an s-a încheiat în compania interpreților și ansamblurilor  locale de muzică și dansuri folclorice, alături de  artiști consacrați ai muzicii populare românești.

Mulțumim pentru întreaga colaborare instituțiilor de învățământ, artiștilor participanți, SC Piața Prim Com SA, dar și sponsorilor care au contribuit la succesul acestui eveniment – au transmis organizatorii.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri