10.7 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Anul școlar viitor, fără vacanță de Paști

Știri din Județ

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul privind structura anului școlar pe anul 2023-2024. Pentru că Paștele Ortodox și cel Catolic sunt la peste o lună distanță în anul 2024, Ministerul Educației a ales să pună vacanța de primăvară în perioada 13-21 aprilie 2024. Asta în condițiile în care Paștele Ortodox este în 5 mai, iar cel Catolic în 31 martie.

Structura anului școlar 2023-2024

Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel, potrivit proiectului:

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

  • Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.

Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

În forma actuală, proiectul mai prevede:

– Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.

– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Prin excepţie,

  • „pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
  • pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare”.
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri