În anul 2000, anul celebrei intrări la Primăria Sibiu a lui Klaus Iohannis, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu avea loc o revoluție. Pe scară mică, un puci, care a dus la înlăturarea directorului de atunci, Mihai Bica. Deși actor recunoscut național, Mihai Bica, nu a mai fost bun de manager al Teatrului sibian. Nici măcar de actor. A plecat în pribegie pe la alte teatre din țară. Revenea des la Sibiu, dar nu la Teatrul Radu Stanca, ci la Gong sau în alte locații. Acum Mihai Bica a murit, la doar 59 de ani. Dar scheletele au rămas încă în teatrul sibian.
În anul 2000 eram novice în ale presei, cu puțini ani de condei în presa scrisă la ziarul Tribuna. Plin de avântul specific vârstei participam în anii aceia și la multe spectacole de teatru la Sibiu. Savuram piesele puse în scenă și cunoșteam mare parte a lumii teatrale sibiene. Inclusiv pe Mihai Bica.
Am urmărit, cum, după Revoluția din 1989, Constantin Chiriac, tânăr actor la teatru, s-a distanțat treptat și a construit propriul proiect la Casa de Cultură a Studenților din Sibiu. Mai un curs de teatru, mai un festival. Apoi a pus bazele a ceea ce avea să devină mai târziu Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS). Micul lui proiect, an de an a crescut, dar insuficient vizibil. Avea nevoie de o instituție de cultură puternică să îl susțină. Prin 1997, dacă memoria nu mă înșeală, Mihai Bica, pe atunci director la Teatrul Radu Stanca Sibiu a arătat deschidere și FITS a crescut, chiar și cu o Bursă de Spectacole. Apoi a venit anul 2000.
Dacă pentru Primăria Sibiu, anul 2000 a fost anul când Iohannis ajungea primar, pentru Teatrul Radu Stanca a fost anul când Chiriac ajungea director. Cumva numele celor doi, Chiriac și Iohannis sunt de atunci legate. Sunt și astăzi. La vremea respectivă am asistat, profund indignat, la tot puciul organizat de Chiriac pentru a prelua conducerea Teatrului Radu Stanca. Am văzut conferințe de presă, ședințe și scandaluri care au dus la înlăturarea lui Mihai Bica de la conducere și trimiterea în pribegie culturală. Am fost supărat, iritat și nu puteam înțelege de ce un om de cultură, de certă valoare recunoscută, este înlăturat. Eram încă tânăr și nu pricepeam legăturile politice și de relații care pun directori în instituții. Eram inocent.
Chiriac conduce de 22 de ani Teatrul Radu Stanca din Sibiu. Și FITS. A adus mulți bani, a cheltuit la fel de mulți. Majoritatea prin asociația care organizează FITS. De altfel, marele proiect cultural anual FITS a devenit nu o anexă a Teatrului Radu Stanca, ci invers. Și nimeni nu verifică nimic. Pentru că nu se poate. Pentru că este vorba de Constantin Chiriac, omul pus director în 2000.
Nu contest meritele de manager ale lui Constantin Chiriac, dar îi cunosc și egoul neîncăpător încă de când era un tânăr actor. Sincer, ca artist nu m-a impresionat niciodată cu jocul său scenic. Ca manager a dovedit reale veleități. Putea fi și primar sau premier. Omul știe să atragă fonduri, să convingă sponsori, politicieni, să construiască relații. Ar putea lejer să ia și locul lui Iohannis la președinție.
Mihai Bica a plecat dintre noi. Dar a fost forțat să plece din Sibiu în 2000. Din teatrul sibian. A fost prin București, apoi în Brașov. Mereu în pribegie. În anii 2010 – 2011, o țară întreagă l-a ascultat la radio dând voce călugărului Arsenie Boca, alt om care a fost înlăturat de cei cu putere și care nici până astăzi mai marii bisericii nu vor să îi recunoscă sfințenia. Spre deosebire, Bica nu a fost un sfânt. A fost un artist cu înclinații spre Dumnezeu și spre frumos. Ultimii ani a arătat chiar un talent neștiut în pictură. Mihai Bica nu a fost omul exploziv, egocentric și maestru al banilor, cum este Constantin Chiriac. A fost însă artistul mândru de arta sa, cu capul plecat în fața Divinului și cu o iubire uriașă față de frumos.
Acum a trecut la cele veșnice. Poate este timpul ca actualul director să corecteze istoricul Teatrului Radu Stanca din Sibiu de pe pagina oficială de internet și să îl treacă și pe Mihai Bica la locul cuvenit. Nu de alta, dar au mai fost și alții în istoria României cu cultul personalității și știm cum au sfârșit. Poate este vremea îngropării securii războiului și recunoașterii meritelor lui Mihai Bica pentru istoria teatrului sibian, nu doar printr-o postare pe Facebook și aceea făcută după apariția articolului nostru în care criticam lipsa oricărui mesaj oficial al instituției. Hai să fim mai buni, măcar acum la bătrânețe, pentru că nimeni nu e veșnic în funcție, nici pe pământ!
