spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Finala Bătăliei Cărților 2023, la Biblioteca ASTRA Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Joi, 23 noiembrie 2023, începând cu ora 13:00, vor fi desemnați câștigătorii Concursului național de lectură „Bătălia Cărților” la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu. Proiectul este inițiat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, alături de ANBPR, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură și de a atrage publicul de toate vârstele înspre bibliotecă.


Competiția s-a derulat pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani). Pe parcursul celor șapte luni de desfășurare (aprilie-octombrie a.c.), participanții au avut de parcurs câte 10 cărți pentru fiecare categorie de vârstă din literatura autohtonă şi universală.

Etapa finală a „Bătăliei Cărților” reunește participanții care au citit toate cele titlurile propuse pentru o anumită categorie de vârstă şi care prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o bună înțelegere a textelor literare. Participantul cu cea mai valoroasă și convingătoare pledoarie în cadrul evenimentului public final va fi desemnat „Cititorul anului 2023” (pentru categoria Copii și categoria Adolescenți), iar volumul care  va obține cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2023” (pentru fiecare categorie de vârstă). Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură, câștigătorii etapei locale urmând să participe la etapa națională. Premiile vor fi oferite de „Club 41 Sibiu” și „Round Table 22 Sibiu”, sponsori al evenimentului.

Finala Concursului național de lectură „Bătălia Cărţilor” se va desfășura miercuri, 23 noiembrie, ora 13:00, în spațiul American Corner Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, Corpul B,  et. 5).

Îi așteptăm cu drag pe toți participanții împreună cu susținătorii lor!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă