În centrul orașului Avrig, pe un soclu din piatră și marmură, se află bustul lui Gheorghe Lazăr, cel pe care Nicolae Iorga îl descria ca fiind „întâiul dascăl de ideal românesc”.
Chipul ilustrului avrigean însoțește trecătorii cu o privire ușor încruntată, de parcă ar vrea să rostească o istorioară puțin cunoscută, petrecută în urmă cu aproape un secol. O poveste despre respect, datorie și onoare plătită cu prețul a două vieți.
Povestea statuii de la Avrig a început pe 10 august 1925, când membrii Cercului Cultural „Gheorghe Lazăr” au lansat un Apel public de strângere a fondurilor necesare lucrării. Între principalii inițiatori s-au aflat Mihai Ogreanu – directorul școlii din Racovița și Iosif Stoica – directorul școlii din Sebeșu de Jos, care era și contabil-șef al sucursalei locale a Băncii „Izvorul”.
Din „fonduri benevole”, cum erau denumite la acea vreme donațiile, s-au strâns 214.000 lei, banii fiind depuși la Banca Izvorul, sucursala Sebeșu de Jos. Pe 31 ianuarie 1930 banca dă faliment și, în aceeași zi, Iosif Stoica se sinucide.
Oamenii știau că directorul de școală și contabil-șef de bancă nu a putut trece peste gândul că banii strânși de la comunitate au fost pierduți, astfel că a ales moartea, decât să înfrunte oprobiul semenilor săi.
Timp de 4 ani, Cercul Cultural „Gheorghe Lazăr” și-a căutat dreptatea în sălile de judecată ale Tribunalului Sibiu. Mihai Ogrean, directorul școlii din Racovița, a înfruntat cu greu falimentul băncii și pierderea banilor pentru statuia lui Lazăr, iar pe 27 iunie 1934, pe când se afla într-o călătorie la Cluj Napoca, a ales să facă același gest extrem pe care l-a făcut fostul său coleg din Sebeșu de Jos – să-și pună capăt zilelor.
Astfel, o a doua viață a fost curmată în numele onoarei, stăvilind, cumva, nemulțumirea obștiilor din Avrig, Racovița și Sebeșu de Jos.
În 1935, lucrurile se schimbă rapid: Tribunalul recuperează de la banca falimentară suma de 33.000 de lei din depunerile inițiale, iar un nou comitet, condus de revizorul școlar sibian Ioan Dragomir lansează, pe 1 ianuarie 1936, un nou apel de strângere de fonduri.
Primăria Avrig alocă un teren de 225 mp în centrul localității, comandă un soclu înalt de 3,5 m pietrarului Ioan Chidu din Sibiu și un grilaj din fier forjat meșterului Hugo Tischer.
Bustul a fost realizat de Cornel Medrea, născut în Miercurea Sibiului, cu studii la Școala de Arte Decorative din Budapesta și care, în 1955, avea să devină membru corespondent al Academiei Române.
Între lucrările sculptorului de origine sibiană se află „Cupola Gloriei” de la Mausoleul Mărășești, Monumentul Eroilor Ceferiști din București, busturile lui George Coșbuc (Bd. Victoriei, Sibiu) și al Margaretei Pâslaru (Palatul Suțu, București).
Pe 18 octombrie 1936, bustul lui Gheorghe Lazăr din centrul Avrigului este dezvelit cu mare fast în prezența mitropolitului Nicolae al Ardealului, fiind citite telegramele trimise de regele Carol al II-lea, ministrul educației naționale – C. Angelescu, președintele Academiei Române – Al. Lepădatu și ambasadorului României la Sofia – Vasile Stoica, originar din Avrig.
La eveniment au participat peste 10.000 de oameni, care au urmărit paradele și recitalurile ansamblurilor folclorice venite din toate satele Țării Oltului.
În ediția din 15 decembrie 1936 a „Luceafărului”, aflată la Biblioteca Astra Sibiu, profesorul Ioan Dragomir, a consemnat că „doi colegi Ogreanu și Stoica, cari trecuți la cele veșnice, pot să ne privească mulțumiți, că noi le-am împlinit visul lor”.
În toamna acestui an se vor împlini 88 de ani de când Gheorghe Lazăr are statuie în localitatea sa natală, la doar 200 de metri de locul în care este înmormântat.
Despre munca și personalitatea marelui învățător se învață în școli, se publică numeroase lucrări, în care îi este recunoscut marele merit de a fi promovat învățământul în limba română.
Pe lângă statuia din centrul orașului Avrig se perindă multă lume. Sunt oameni ce-și duc viața de zi cu zi într-una dintre cele mai frumoase localități aflate între malul stâng al Oltului și poalele Munților Făgăraș. Mai sunt și turiști care vin prin Anii Drumeției pe potecile Bârcaciului, sau să viziteze fosta reședință de vară a baronului Brukenthal.
Acolo, la Avrig, localitate cu o istorie bogată, dar și cu istorioare despre datorie și onoare, călătorii ajung, invariabil, la aceeași concluzie: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!
Sursa: Consiliul Judetean Sibiu
