17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

Șoc la Sibiu – Chirurg acuzat că opera beat

Știri din Județ

O anchetă a jurnaliștilor de la AGERPRES a scos la iveală o reclamație semnată de colegii unui chirurg din cadrul Spitalului Sibiu, prin care aceștia sesizau faptul că, de mai multe ori, colegul lor se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conform surselor Sibiu Independent, medicul chirurg ar fi fost reclamat și de faptul că a intrat inclusiv în sala de operații, tot sub influența băuturilor alcoolice.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Medicii care îl reclamă pe medicul Iulian Făgeţan au adresat o sesizare scrisă conducerii spitalului sibian, în urmă cu aproape o săptămână, în 23 mai, în care scriu printre altele, următoarele: „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens.”

Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marţi, pentru AGERPRES, că a primit această sesizare „săptămâna trecută”. Potrivit managerului, această sesizare este semnată de şapte medici, „care nu sunt în totalitate” din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF, unde lucrează medicul acuzat, Iulian Făgeţan. Daniel Chelcea susţine că până în prezent nu a primit informaţii de la cadre medicale sau pacienţi, aparţinători, că Iulian Făgeţan ar trata bolnavii, în stare de ebrietate.

Solicitat de AGERPRES pentru o reacţie, prin intermediul conducerii spitalului sibian, chirurgul Iulian Făgeţan a refuzat să comenteze acuzele care i se aduc.

ANCHETĂ ȘI DIN PARTEA DSP SIBIU

„În urma informațiilor din socialmedia, legate de un medic chirurg din SCJU Sibiu care tratează pacienții sun influența băuturilor alcoolice, DSP Sibiu s-a autosesizat și, prin Serviciul de Inspecție Sanitară a declanșat un control, aflat momentan în desfășurare.” transmite DSP SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu