Filarmonica de Stat Sibiu marchează începutul verii cu muzică italiană, educație și tineri pianiști de excepție

Știri din Județ

Publicitate
Luna iunie aduce la Filarmonica de Stat Sibiu o serie de evenimente dedicate atât melomanilor, cât și publicului tânăr, reunind concerte simfonice, proiecte educative și ediția aniversară a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch”.

Programul debutează joi, 4 iunie, de la ora 19:00, la Sala Thalia, cu un concert simfonic dedicat Zilei Naționale a Italiei. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi dirijată de italianul Massimiliano Caldi, recunoscut pentru promovarea repertoriului italian contemporan și clasic pe marile scene europene. Solista serii va fi violonista Anna Țifu, laureată a Concursului Internațional „George Enescu”.

Publicul va putea asculta lucrări semnate de Alfredo Casella, Ezio Bosso, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi și Gioachino Rossini. Punctul central al concertului îl reprezintă interpretarea Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră „EsoConcerto” de Ezio Bosso, una dintre cele mai apreciate creații ale compozitorului italian contemporan. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură din București.

Pe 5 iunie, de la ora 10:00, Sala Henry Selbing va găzdui un nou concert educativ susținut de EduArt Quintet, ansamblu format din muzicieni ai Filarmonicii sibiene. În cadrul întâlnirii interactive, copiii și tinerii vor descoperi instrumentele unui ansamblu cameral și modul în care se construiește muzica de cameră. Evenimentul se va încheia cu fragmente din celebrul Cvintet pentru clarinet în La major, K. 581 de Wolfgang Amadeus Mozart. Concertul educativ va fi prezentat și la Agnita, în data de 12 iunie.

Unul dintre cele mai importante momente ale lunii va fi ediția aniversară cu numărul 30 a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch”, programată în perioada 6–11 iunie. Considerat unul dintre cele mai importante proiecte dedicate tinerilor pianiști din România și din străinătate, festivalul continuă tradiția competiției care poartă numele genialului pianist transilvănean Carl Filtsch.

Pe parcursul celor șase zile de festival, publicul va putea urmări etapele concursului, recitaluri extraordinare și evenimente conexe. Printre acestea se numără recitalul pianistului italian Marco Scolastra, programat în 7 iunie, și conferința „Efectele muzicii asupra psihicului uman și introducere în muzicoterapie: de la experiență la știință”, susținută de Angelica Postu în 8 iunie. Evenimentul propune o explorare a relației dintre muzică, psihologie și neuroștiință și reprezintă un preambul al manifestărilor ce vor avea loc în cadrul Brave New Music din luna noiembrie.

Agenda festivalului include și un salon muzical-literar organizat în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din România, precum și recitalul pianistului Alessandro Marano.

Festivalul se va încheia joi, 11 iunie, de la ora 19:00, la Sala Thalia, cu Gala „Carl Filtsch”. Laureații categoriei C vor evolua alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Miguel Campos Neto.

Mai multe informații despre program și bilete sunt disponibile pe site-ul filarmonicasibiu.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu.

Activitățile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt finanțate de Consiliul Județean Sibiu. Concursul-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri