Proiectul „Banca de Ore. Investește în tine prin voluntariat”, ajuns la cea de-a doua ediție, s-a încheiat după trei luni de activități desfășurate în mai multe comunități din județul Sibiu. 30 de tineri s-au implicat în acțiuni sociale, de mediu, educație și sănătate, iar zece dintre cei mai activi voluntari au fost recompensați cu o tabără gratuită la Costinești.
Proiectul a fost derulat în perioada iulie – septembrie 2026 de Asociația „Timp și Suflet” și a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda pentru Tineret.
Prin mecanismul denumit „Banca de Ore”, timpul petrecut de tineri în activități de voluntariat a fost contorizat, scopul fiind stimularea implicării civice și recompensarea celor mai activi participanți.

Voluntariat în Sibiu, Avrig, Mârșa și Racovița
Cei 30 de voluntari au participat la acțiuni desfășurate în Sibiu, Avrig, Mârșa și Racovița.
Printre activități s-au numărat preluarea și distribuirea a sute de kilograme de alimente către aziluri de bătrâni și familii vulnerabile, dar și organizarea a patru ateliere de reciclare creativă și pictură pe textile.
Tinerii au fost implicați și în cursuri practice de prim ajutor, în cadrul cărora au fost distribuite 150 de ghiduri, precum și în ateliere privind combaterea bullying-ului și a consumului de substanțe interzise.
Voluntarii au participat, de asemenea, la activități sportive și artistice organizate în cadrul Făgăraș Fest, Augusta Fest, Festivalului Mangalița de la Racovița și în tabere destinate copiilor proveniți din familii monoparentale.
Ei s-au implicat și în alte proiecte ale Asociației „Timp și Suflet”, printre care „Bazarul Jucăriilor cu Suflet”, „Color Cross Avrig 2026”, „Gimnaziada de vară”, „Învăț azi, să pot salva mâine” și campania „Echipează un ghiozdan”.

Zece voluntari au primit o tabără gratuită la Costinești
Cei zece tineri care au acumulat cel mai mare număr de ore de voluntariat au fost recompensați cu o tabără gratuită la Costinești, desfășurată în perioada 24–28 august.
Pe lângă activitățile recreative, programul taberei a inclus sesiuni de reflecție, ateliere de dezvoltare personală și interviuri de evaluare a impactului proiectului.
„«Banca de Ore» a demonstrat din nou că tinerii au nevoie doar de contextul potrivit pentru a face fapte mari. Această tabără a fost modul nostru de a le arăta că munca lor are valoare și este văzută. Ne bucurăm că am putut duce acești 10 tineri merituoși la mare și mulțumim Consiliului Județean Sibiu și partenerilor noștri școlari pentru încredere și susținere. Energia acestor voluntari este cea mai bună garanție pentru viitor”, au transmis reprezentanții asociației.

Partenerii instituționali ai proiectului au fost Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială Avrig, inclusiv structurile din Bradu, Săcădate și Glâmboaca, și Școala Gimnazială Racovița.
Asociația „Timp și Suflet” anunță că intenționează să continue proiectul și să atragă noi resurse pentru ca, la edițiile viitoare, un număr mai mare de tineri implicați în activități civice să poată fi recompensați.





