21.3 C
Sibiu
marți, 08 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 553

Bogdan Trif, PSD Sibiu: În vizită de lucru la ministrul Petre Daea (C.P.)

0

PSD, prin ministrul Petre Daea, ascultă vocea fermierilor! În fiecare zi, un fermier din țară este invitat de ministrul Petre Daea și toată conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), să-și prezinte activitatea pe care o desfășoară și problemele cu care se confruntă, să vină cu propuneri de îmbunătățire a legislației.

Astăzi, invitatul ministrului a fost Ioan Vasile Vasu, viceprimarul comunei Arpașu de Jos, un fermier cunoscut în zonă, care lucrează peste 600 de hectare de pământ. Acesta a avut o serie de propuneri vizând forța de muncă în agricultură, finanțarea investițiilor din ferme și măsurile de sprijin care se regăsesc în Planul Național Strategic 2023-2027.

“Am fost profund impresionat de modul de lucru al ministrului Petre Daea, care, în munca lui, se bazează pe fermieri, de unde își colectează informațiile reale, astfel încât personalul tehnic din minister să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în agricultură. Numai așa se pot aplica politicile corecte care să încurajeze și să stimuleze în mod real producătorii agricoli”, a declarat Ioan Vasile Vasu.

„L-am însoțit, astăzi, pe colegul meu Ioan Vasile Vasu, unul dintre cei mai importanți fermieri din județul nostru, un om muncitor, care a realizat totul pornind de jos, cu foarte multă muncă. Îl felicit pe domnul ministru pentru atenția pe care o acordă fermierilor și pentru inițierea campaniei naționale de încurajare a consumului de produse românești „Produs Românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare”, care include evenimente și târguri de profil, la nivel național, cu produse din materie primă provenită din fermele românești. Am profitat de vizita la MADR și am vizitat și Târgul Pescăresc de Toamnă organizat cu scopul de a aduce producătorii din sectorul piscicol aproape de consumatori. Doar în cursul zilei de ieri, peste 10.000 de bucureșteni au fost în curtea ministerului, pentru a cumpăra produse din fermele românești”, subliniază deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Pentru ministrul Petre Daea, dialogul cu fermierii este esențial. “Așa mi-am clădit cariera: să ascult talpa țării! Fermierii sunt cei care trudesc pentru fiecare palmă de pământ, ei sunt cei care dau hrană acestei țări. Dacă vrei să identifici problemele, trebuie să-i asculți mai întâi pe ei. După ce îți iei toate informațiile, doar atunci poți lua deciziile corecte. Niciodată nu am întrerupt legătura cu fermierul, cel care trudește zi și noapte și muncește pământul acestei țări”, explică ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Drumuri si Poduri Sibiu SA: Informare privind lucrările efectuate în perioada 31.10.2022 – 04.11.2022 și cele care se vor efectua în perioada 07.11.2022 – 11.11.2022

0

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Judetean Sibiu.

În această săptămâna, se va interveni astfel:

  • Plombări cu beton asfaltic, decapare cu frezare: DJ 106S Daia – Roșia
  • Acostamente balastate: DJ 106S Daia – Roșia
  • Curățare șanțuri rigole (mecanizat): DJ 106E Jina – Dobra
  • Defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm: DJ 106A Rășinari – Păltiniș
  • Degajarea terenului de frunze și crengi: DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 106 Cornățel – int DJ 105A
  • Cosit vegetație ierboasă (mecanizat): DJ 142B Blăjel – limită județ Alba, DJ 141A Șeica Mare – Buia
  • Pietruire executată mecanizat si manual: DJ 104D Brădeni – Retiș
  • Cofrare, armare: DJ 105K Sărături
  • Turnat placă beton armat : DJ 105K Sărături
  • Executat cameră de cădere: DJ 142H Bazna

Joi 10.11.2022 drumarii societății vor participa la realizarea recensământului general al circulației rutiere (pe drumurile județene de pe raza teritoriala a județului Sibiu), organizat si coordonat de CNAIR, durata inregistrarii fiind de 14 ore, in intervalul orar 06.00 – 20.00.

Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:

  • Defrișare suprafață cu tufișuri și arbuști cu diametrul mai mic de 10 cm: DJ 105D Cârța – baraj Nou Român, DJ 105G Sadu – Râu Sadului
  • Degajarea terenului de frunze și crengi: DJ 105D Cârța – baraj Nou Român, DJ 105G Sadu – Râu Sadului, DJ 106 Sibiu – Cornățel
  • Săpătură șanț de pământ (mecanizat): : DJ 143B Rusciori – Mag
  • Plombări cu beton asfaltic, decapare cu frezare: DJ 143B – intersecție DN1- Rusciori
  • Montat parapet metalic rutier nou: DJ 106D – intersecție DJ 106A – Cisnădioara
  • Așternere covor asfaltic: DJ 104D Brădeni – Retiș
  • Curătare șanțuri rigole (mecanizat): DJ 106E Jina – Dobra
  • Plombări cu beton asfaltic BAPC 16, decapare manuală: DJ 105N – int DJ 105G Turnu Roșu
  • Cosit vegetație ierboasă (mecanizat): DJ 142C Dumbrăveni – limită județ Mures, DJ 151B Dumbrăveni – Cund, DJ 142J Șeica Mare – Șeica Mica, DJ 141A Șeica Mare – Buia
  • Pietruire executată mecanizat si manual: DJ 105K Sărături
  • Cofrare, armare, săpătura: DJ 105K Sărături
  • Desfacere podină uzată : DJ 105K Sărături
  • Montat prefabricate beron: DJ 105K Săraturi
  • Plombări cu sort și emulsie: DJ 105 Dealul Frumos – Merghindeal
  • Executare rigole betonate: DJ 142H Bazna

Hermannstadt pierde surprinzător cu Chindia la Mediaș

0

Celea o răpune pe Hermannstadt! Formația lui Toni Petrea demonstrează încă o dată că este revelația ultimelor etape și reușește să câștige la limită pe Municipalul din Mediaș.

Sibienii au suferit din punct de vedere ofensiv, iar asta s-a văzut pe tabelă. În plus, în minutele de prelungiri nu s-a jucat mare lucru, oaspeții alegând să tragă de timp.

În urma acestui rezultat, Hermannstadt rămâne pe locul 5, dar riscă să se îndepărteze și mai mult de podium.

Urmează acum două partide în deplasare. Una în Cupa României cu Minaur Baia Mare și cealaltă în campionat cu FC Botoșani.

Toate meciurile vor fi transmise în direct de Digi Sport. Hermannstadt revine pe teren propriu pe 30 Noiembrie contra CFR-ului, meci care se speră să se dispute chiar pe Stadionul Municipal din Sibiu.

FOTO: Facebook – FC Hermannstadt

EXCLUSIV: Sibiul se vede la AXN! Viorel Teacă, actor în „Oamenii Legii”

0

Celebrul polițist sibian, Viorel Teacă participă la filmările celui mai nou serial de televiziune, special conceput de către Poliția Română și AXN. Din 14 noiembrie 2022, intervențiile vor fi documentate și prezentate pe micile ecrane.


Acesta a fost delegat cu serviciul, o lună de zile, la Poliția Capitalei, special pentru a-și desfășura serviciul pe perioada filmărilor. Prin selectarea acestuia pentru acest proiect, se aduce un mare plus de imagine Sibiului.

Conform surselor Sibiu Independent, în cadrul serialelor, camerele video vor surprinde totul, încă de la apelul 112, mobilizarea forțelor de ordine, dar și dinamica intervenției.

Serialul „Oamenii Legii” va fi transmis pe 4 continente!

Serialul poate fi urmărit de luni până vineri, începând cu 14.11.2022, orele 18:00, doar pe AXN. Acesta va fi difuzat timp de o oră și are câteva zeci de episoade în care vor fi prezentate cazurile reale cu care se confruntă polițiștii în viața de zi cu zi.

„3, 2, 1… 🎬 Patru echipe din cadrul Poliției Române se vor confrunta cu cele mai interesante cazuri și vor interveni acolo unde legea și ordinea nu sunt respectate: de la persoane dispărute, violență domestică, tulburări ale ordinii și liniștii publice și incidente în trafic, până la jafuri, trafic de droguri sau fraude. O să aveți parte de cele mai interesante misiuni și situații în care un polițist se poate afla în timpul programului de muncă. Scopul participării Poliției Române la realizarea acestui serial îl reprezintă promovarea activității și pregătirii profesionale a polițiștilor români, informarea corectă a cetățenilor cu privire la drepturile și obligațiile lor, dar și pentru pregătirea antiinfracțională a acestora.” au postat reprezentanții Poliției Române

MEDIAȘ: Lucrări ample la școlile din Mediaș și Ighișu Nou

0

Saptămâna trecută au început lucrările de modernizare a Școlii Generale nr.4 din Mediaș și a Școlii Generale din satul aparținător Ighișul Nou.


Sunt investiții care se derulează pe fonduri europene nerambursabile și sunt incluse în broșura pe care Primăria Mediaș a prezentat-o public de foarte puțin timp.

„În perioada următoare cu siguranța vor începe și alte investiții importante pentru dezvoltarea și modernizarea orașului nostru .
Vă mulțumesc tuturor pentru răbdarea și încrederea arătate.” a transmis primarul Gheorghe Roman.

Liberalii sibieni la raport. Dincolo de zâmbete și amabilități…

1

Organizația municipală PNL Sibiu s-a întâlnit joi seara la Hotel Ramada din Sibiu pentru a face un bilanț al activității. La ședință au luat parte aproape toți liberalii de frunte din județ.

Deputata Raluca Turcan, președinta organizației județene PNL Sibiu a ținut un discurs plin de elemente cu tâlc, referitor la liberalii sibieni: „Consider că avem șanse reale la câștigarea Primăriei Sibiu. Sunt sigură că anul 2024 ne va aduce o echipă consolidată în administrația liberală a județului. Nu vă lăsați descurajați de mesajele venite din diverse direcții care își propun să ne dărâme. Ghidați-vă în schimb, la nivel uman, de consecvență, caracter, respect reciproc și de bună credință. Proiectele duse la bun sfârșit vor arăta că a rămas ceva în urma noastră.” Ea a precizat că „Putem câștiga Primăria Sibiu prin unitate și onestitate, iar Adrian Bibu, în calitate de președinte al Organizației Municipale este opțiunea firească în deciderea candidatului”.

Adrian Bibu, candidatul PNL la Primăria Sibiu – în centrul atenției

Numele lui Adrian Bibu a tot revenit în discursuri pe parcursul serii. Fie că a fost vorba de Raluca Turcan, Daniela Cîmpean sau chiar primarul Mediașului, Gheorghe Roman, toți au vorbit despre „candidatul” Adrian Bibu la Primăria Sibiu în anul 2024. Dar nuanțele din discursuri s-au simțit.

„Față de comunitate avem datoria de a dovedi că suntem cei mai buni. Față de partid avem datoria de a-i promova pe cei mai buni dintre noi și de a le da șansa să pună umărul pentru oraș” a spus Adrian Bibu, care a remarcat că ședința are loc la un an de la alegerile județene din partid. Bibu a vorbit despre periplul său prin cartierele Sibiului și ceea ce a aflat de la oameni.

Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, s-a remarcat prin discursul său liber și direct, ca de obicei. El a și precizat, la un moment dat, că doar datorită lui Adrian Bibu a venit la această ședință și că vede în el candidatul PNL pentru Primăria Sibiu.

Daniela Cîmpean despre sănătate și viitorul PNL la Primăria Sibiu

Daniela Cîmpean, primvicepreședinte PNL Sibiu și președintele Consiliului Județean Sibiu, a vorbit despre proiectele derulate la județ mai ales în domeniul sănătății. Ea a făcut mai multe precizări despre cum vede viitorul administrației la noi în județ, cu o colaborare PNL-PNL între Consiliul Județean și Primăria Sibiu. Așezată alături de Adrian Bibu, secondat de primarul Mediașului, Gheorghe Roman, Cîmpean a urmărit cu interes discursul președintei Raluca Turcan. Alături de ei au stat și Valentin Stan, primarului comunei Sadu și Virgil Popa, fostul viceprimar al Sibiului.

Finalul etapei 10 în Liga a IV-a Sibiu | Rezultate & clasament

0

În acest weekend a avut loc etapa cu numărul 10 în Liga a IV-a din Județul Sibiu.

Iată rezultatele și clasamentul la final de etapă:

REZULTAT

AFC Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu – ACS Păltiniș Rășinari – 1-2
AFC Tălmaciu – AFC Agnita – 1-1
CS Orășănesc Copșa Mică – ACS Leii Șura Mică – 0-1
ACS Mediaș 2022 – ACS LSS Voința Sibiu – 7-1
AFC Inter Stars 2020 Sibiu – AFC FC Avrig – 8-0
AS FC Dumbrăveni – CS Sparta Mediaș – 0-2
ACS Unirea Miercurea Sibiului – ACS Bradu – 1-1

CLASAMENT

1 – ACS Mediaș 2022 – 30P
2 – AFC Inter Stars 2020 Sibiu – 27P
3 – ACS FC Avrig – 25P
4 – ACS Păltiniș Rășinari – 18P
5 – ACS Bradu – 18P
6 – AFC Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu – 13P
7 – ACS Leii Șura Mică – 13P
8 – CS Sparta Mediaș – 12P
9 – ACS Unirea Miercurea Sibiului – 12P
10 – AFC Tălmaciu – 10P
11 – AFC Agnita – 9P
12 – AS FC Dumbrăveni – 8P
13 – ACS LSS Voința Sibiu – 5P
14 – CS Orășănesc Copșa Mică – 0P

FOTO: Site-ul suporterilor Gaz Metan Mediaș

FC Hermannstadt – Chindia Târgoviște | Echipele de start

0

Astăzi de la ora 16:15 minute pe Stadionul Municipal din Mediaș se va juca partida dintre FC Hermannstadt și Chindia Târgoviște.

Înainte de meci, Hermannstadt este pe locul 5, iar Chindia pe 12. În tur, scorul a fost egal 1-1.

ECHIPELE DE START

FC Hermannstadt – Letica – Butean – Antoche – Stoica – Opruț – Răuță – Biceanu – Baba – Balaure – Oroian – Paraschiv

Chindia Târgoviște – Căbuz – Căpușă – Celea – Orozco – Ioniță – Akhmatov – Passaglia – Dumitrașcu – Neguț – Popadiuc – Popa

Meciul va fi transmis în direct și de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

FOTO: FC Hermannstadt – Facebook

Raluca Turcan: Într-o funcție de demnitate publică nu au ce căuta persoanele condamnate penal (C.P.)

0

Deputatul PNL Sibiu, Raluca Turcan a transmis următorul comunicat de presă:

În 2017 am inițiat un proiect de lege prin care solicitam ca persoanele corupte să nu mai poată fi alese în funcții publice. Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care face imposibilă accederea în funcții alese a persoanelor condamnate penal, după ce proiectul a trecut prin cele două camere ale parlamentului la 5 ani distanță.
Este un moment în care toate presiunile, toate jignirile, toate atacurile, pălesc în fața sentimentului de împlinire pe care ți-l dă această reușită atât de importantă pentru România.
O obligație a mea pentru oameni, pentru sibieni, este să militez și să creez cadrul legal pentru ca persoanele corupte să nu mai poată ocupa funcții publice. Acesta a fost dezideratul din 2017, atunci când țara era condusă de nume precum Carmen Dan, Florin Iordache, Tudorel Toader și alții, toți dirijați din umbră de Liviu Dragnea.
În mod normal, nu ar fi trebuit să ajungem la o prevedere legală pentru ca o persoană condamnată să nu poată candida.
În altă țară, e de bun simț lucrul acesta. Dacă ai fost condamnat, atunci, pentru a da credibilitate funcției publice, nu ar mai trebui să candidezi la Parlament sau în administrația publică locală. Din nefericire, la noi, un lucru de bun simț a fost obținut greu, cu foarte mari eforturi.
Această nouă lege ar trebui să fie un ultim semnal pentru mulți oameni politici, atât de la nivel central, cât și de la nivel local.
Într-o funcție de demnitate publică nu au ce căuta persoanele condamnate penal.
Cred că politica, atât la nivel înalt, cât și la nivel local poate fi făcută în mod profesionist doar cu oameni onești si integri, oameni care nu pot fi șantajați.

Sibiu: Carmen Iohannis adusă de SPP la Balul Bobocilor

0

Carmen Iohannis, soția președintelui României, a participat aseară alături de elevi la Balul Bobocilor Colegiului Gheorghe Lazăr Sibiu. Ea a fost adusă de oamenii SPP, care au stat alături de ea la tot evenimentul desfășurat la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Carmen Iohannis este și dirigintă la clasa a IX-a la colegiul unde predă limba engleză.

Sursa foto – video: Știri de Sibiu

A mers pe interzis și a lovit cu mașina o casă și un gard în Sibiu

0

O sibiancă în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Neculce, nu a respectat semnificația indicatorului ”Acces interzis”, a pătruns pe strada Turismului, deplasându-se în sens interzis, iar la intersecția cu strada Lânii, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard și un imobil. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital conștientă.

Polițiștii sibieni fac cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui autoaccident.

Fără probleme de trafic.

Liderul sindical din educație, Teodor Fîrțonea a murit

0

Liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Sibiu, Teodor Fîrțonea s-a stins din viață ieri. Anunțul a fost făcut de Colegiul liderilor naționali ai Sindicatului Spiru Haret.

Un om bun a plecat spre o lume mai bună
Teodor Dumitru Fîrțonea (1957 – 2022)

„Cu nemărginită durere vă anunțăm că astăzi, 5 noiembrie 2022, prietenul și colegul nostru Teodor Dumitru Fîrțonea s-a stins din viață.
Un om bun a plecat spre o lume mai bună, lăsând în urmă multă tristețe, lacrimi și durere în sufletele celor dragi, precum și în rândul prietenilor și colegilor.
Este foarte greu să vorbim despre Teo la timpul trecut și aproape de neimaginat gândul că, de acum înainte, nu-l vom mai avea alături și că îl vom purta doar în inimile și amintirile noastre.
Soț, tată, bunic, profesor, lider, prieten, coleg, Teo a știut întotdeauna să ne fie aproape fiecăruia, să se bucure alături de noi și să ne susțină atunci când am avut nevoie.

Suntem alături de familia îndurerată, în aceste grele momente! Condoleanțe!
Prietene drag, îți mulțumim! Nu te vom uita nicioadată!
Dumnezeu să te odihnească în pace!” au transmis sindicaliștii.


Teodor Dumitru Fîrțonea s-a născut la 22 octombrie 1957, în Blaj, județul Alba. Licențiat în Fizică, Teo a ales să îmbrățișeze meseria de dascăl, începându-și cariera la Sibiu.


Imediat după Revoluție, în martie 1990, a fost ales vicepreședinte al Sindicatului Învățământului Preuniversitar Județean SIBIU, organizație pe care, de alftfel, a condus-o începând din octombrie 1991 până în prezent.


În 1992, alături de colegi din mai multe județe, a fondat Federația Educației Naționale, din conducerea căreia a făcut parte până în 2013. În același an, Teo a coordonat negocierile care au dus la fuziunea dintre Federația Educației Naționale cu Federația Sindicatelor din Învățământ „SPIRU HARET“.


Din anul 2013 și până în prezent, Teo a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“.
A fost un lider dedicat și implicat, care a luptat neîncetat pentru drepturile colegilor săi, dar și pentru un sistem educațional performant.

Inspectoratul școlar județean Sibiu a transmis un mesaj de condoleanțe:

„În această dimineață am primit o veste extrem de tristă: colegul nostru Teodor (Teo) Fârțonea ne-a părăsit! Deplângem pierderea unui coleg deosebit, a unui luptător pentru drepturile cadrelor didactice și a unui profesor dedicat!
Drum lin spre ceruri, TEO!
DUMNEZEU SĂ TE AȘEZE CU DRREPȚII!
Sincere condoleanțe întregii familii!”

Accident cu victime între Șura Mică și Ocna

0
poliție

Polițiștii rutieri și echipaje SMURD au intervin în această seară la un accident produs pe DJ 106B, între Șura Mică și Ocna Sibiului.

Este vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse din direcții opuse, cauza producerii evenimentului urmând a fi stabilită în cadrul anchetei.
Un autoturism era condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Ocna Sibiului, celălalt era condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Sibiu, informează reprezentanții Poliției Sibiu.

„Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale la locul accidentului, pentru 3 bărbați în vârstă de 19, 43 și 47 de ani, care au fost transportate la UPU Sibiu conștienți și policontuzionați” au declarat reprezentanții ISU Sibiu.

În zonă se circulă îngreunat.

Bilete disponibile pentru FC Hermannstadt – Chindia Târgoviște

0

FC Hermannstadt revine la Mediaș! Băieții lui Marius Măldărășanu joacă mâine 6 Noiembrie de la ora 16:15 contra revelației ultimelor etape, Chindia Târgoviște.

Au fost puse în vânzare biletele prin intermediul platformei online Bilete.ro. Prețul unui bilet este de 10 LEI indiferent de locul din care vrei să vezi meciul în Stadionul Municipal din Mediaș.

Bilete disponibile AICI. Partida va putea fi văzută pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.

Înainte de meci, Hermannstadt este pe locul 5 în campionat.

FOTO: Facebook – FC Hermannstadt

Doi copii mici răniți pe autostradă

0

Doi copii mici au fost răniți într un accident azi noapte pe autostrada Sibiu Sebeș în zona localității Săliște la km. 270. Mama copiilor a necesitat și ea îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară transporta marfă, aceasta răsturnându-se.
Impactul a dus la vătămarea corporală a doi minori, cu vârsta de 1, respectiv 2 ani, precum și a mamei, în vârstă de 40 de ani, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului are 36 de ani, cetățean străin.

Traficul rutier pe A1, direcția Sibiu – Sebeș a fost deviat câteva ore pe DN 1, Săliște (jud. Sibiu)– Cunța (jud. Alba).

Bărbat dispărut de acasă

0

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ 2 luni, fiul său, FLOREA IULIAN, în vârstă de 35 de ani, a plecat de la domiciliu, din localitatea Colun, județul Sibiu, fără a mai reveni acasă.

Semnalmente: înălțime 180 cm, greutate 70 kg, păr negru, ochi căprui, poartă barbă.

Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care bărbatul le-a purtat.

Semne particulare: pe umărul drept prezintă un tatuaj cu un desen neidentificabil.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Cel mai mare concert caritabil: Aripile Speranței!

0

Asociația „Domy Music Star” și Palatul Copiilor Sibiu organizează în data de 8 decembrie 2022, ora 17, cea de a VI-a ediție a evenimentului caritabil „Aripile speranței”, la Casa de Cultură Cisnădie.

Intrarea se face pe baza unui bilet de tombolă în valoare de 20 lei. Detalii găsiți în pagina de Facebook a evenimentului. Invitații speciali sunt Diana Dicoi și trupa Ameras.

În acest an, evenimentul strânge fondurile pentru copiii ucrainieni de la Centrul de Zi al Fundației Little John’s din Sibiu. Acesta a devenit loc de făcut de teme, de distracţie şi socializare pentru 30 de copii din Ucraina ai căror familii locuiesc în Sibiu. Aici desfășoară activităţi creative, iar faptul că se întâlnesc sub acelaşi acoperiş cald şi primitor, le dă sentimentul de siguranţă.

Pentru a putea continua acest proiect, reprezentanţii Fundaţiei spun că ar avea nevoie de fonduri pentru plata utilităţilor, a materialelor educaţionale, produse alimentare pentru gustări şi produse de igienă.

Se pot face și donații, în contul IBAN RO09BUCU1491304234475RON – Beneficiar FUNDATIA LITTLE JOHNS – ALPHA BANK ROMANIA (la detalii scrieţi „Aripile Speranței” ca să ştim că sunt pentru acest proiect).

Foto: Ianc Anastasia Maria, una din participantele de anul trecut la evenimentul caritabil, atunci desfășurat online, din cauza pandemiei.

Extra-răbdare pe Valea Oltului în week-end cer polițiștii

0

Poliţiştii sibieni apelează la răbdarea şoferilor care circulă, începând de vineri până duminică, pe DN 7, Valea Oltului, în zona localităţii Boiţa, unde se lucrează la drum şi traficul se desfăşoară cu greutate, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

„Vă reamintim că, în această perioadă pe DN 7, Valea Oltului, din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă în zona localităţii Boiţa, traficul rutier se desfăşoară îngreunat. Dat fiind faptul că este sfârşit de săptămână, se anticipează creşteri semnificative ale valorilor de trafic, îndeosebi vineri şi duminică, răbdarea şi fair-play-ul fiind calităţi importante de care trebuie să dea dovadă şoferii care circulă pe acest tronson de drum şi nu numai”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

Potrivit sursei citate, şoferii ar trebui să ia în calcul când pleacă la drum că sigur vor aştepta în trafic, pe Valea Oltului, din cauza lucrărilor la carosabil.

„Dacă Valea Oltului este pe traseul dumneavoastră de deplasare, vă recomandăm să vă alocaţi o marjă de timp mai mare în cazul în care vă propuneţi să ajungeţi la destinaţie la o oră prestabilită! În plus, vă recomandăm să respectaţi regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, să semnalizaţi din timp şi să vă asiguraţi foarte bine înainte de a schimba direcţia de deplasare, să păstraţi distanţa de siguranţă faţă de cel care circulă în faţă şi să respectaţi cu stricteţe semnalizarea rutieră şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care dirijează traficul în zonă”, se mai precizează în comunicat.

DN 7 Valea Oltului este unul dintre cele mai intens circulate drumuri naţionale de pe raza judeţului Sibiu, unde au loc şi numeroase accidente şi evenimente rutier.

Sursa info: AGERPRES

Portalul Sibiu.ro nu va putea fi accesat în week-end

0

De sâmbătă, 5 noiembrie, ora 14 și până luni, 7 noiembrie, ora 07.30 vom efectua lucrări de întreținere. Prin urmare, site-ul sibiu.ro și platforma e-administrație.sibiu.ro vor fi indisponibile.

„Dezvoltăm continuu instrumentele online pe care sibienii le au la dispoziție pentru a se informa, pentru a depune și obține documente și pentru a face plăți electronice. Pentru a optimiza aceste căi de comunicare, sunt necesare lucrări periodice de întreținere.” au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Bătălia Cărților 2022 Sibiu s-a încheiat. Află căștigătorii!

0

Cei mai harnici și destoinici participanți la Concursul Bătălia Cărților 2022 au fost recompensați cu diplome și premii

Cu emoții, entuziasm și mult curaj, copiii și adolescenții participanți la Concursul de lectură Bătălia Cărților 2022 au prezentat astăzi, în cadrul evenimentului final, pledoariile pentru cartea preferată. Toți finaliștii au reușit să citească cele zece volume și au ales să prezinte publicului și juriului volumul pe care l-au îndrăgit cel mai mult.

Premiul pentru cea mai bună prezentare: Dragoș-Andrei Drăghici (categoria Copii) și Andrada Bratu (categoria Adolescenți)

Premiul pentru cea mai bună fișă de lectură: Sonia Teodora Aron (categoria Copii)

Cititorul anului 2022: Andrada Bratu (categoria Adolescenți)

În urma lecturii, participanții la concurs au desemnat volumul favorit, astfel:

Cartea anului la categoria Copii: „Băiatul de acvariu” de Lisa Thompson

Cartea anului la categoria Adolescenți: „180 de secunde” de Jessica Park

Cartea anului la categoria Adulți: „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys

De asemenea, cu prilejul desfășurării acestui eveniment, a fost desemnat cel mai fidel și pasionat cititor al Bibliotecii ASTRA Sibiu: Diana-Maria Constandin.

Evaluarea prezentărilor a fost realizată de cei trei membri ai juriului: prof. Laura Radu, prof. Cătălina Minodora Dumitrean și actorul Lucian Dragotă.

Activitățile de îndrumare a participanților și organizare a concursului de lectură au fost realizate de bibliotecarii astriști de la Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret și Compartimentul Carte pentru Adulți.

Premiile au fost oferite de „Club 41 Sibiu” și „Round Table 22 Sibiu”.

***

Activitățile desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Studenții AFT Sibiu victorioși la Campionatul Militar de Atletism

0

Serviciul Educație Fizică Militară din Statul Major al Apărării a organizat, în perioada 1-4 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Alba Iulia, Campionatul Militar de Atletism între instituțiile de învățământ militar, finala pe Ministerul Apărării Naționale.

În competiție au intrat nouă loturi sportive din academiile militare și școlile de maiștri militari și subofițeri ai căror sportivi s-au întrecut pentru a scoate cel mai bun rezultat la probele de 100 m plat, 400 m plat, 1500 m plat, 5000 m plat (probă masculină), săritura în lungime, aruncarea greutății (7,26 kg la masculin și 4kg la feminin), ștafeta 4×100 m plat (probă masculină) și ștafeta 4×400 m plat (probă masculină).

În urma desfăşurării celor 11 probe individuale, lotul de sportivi al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, antrenat de Iosif Șaroși și coordonat de cpt. Răzvan Bălan, a obținut la masculin cinci locuri I, un loc II, trei locuri III, iar la feminin patru locuri I, un loc II și două locuri III. La ștafetă echipele noastre masculine au ocupat la fiecare probă locul I.

În clasamentul general Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a ocupat locul I, a fost urmată de Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, pe locul II, și Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, pe locul III. Acestea au fost urmate în ordine de: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și Institutul Medico-Militar.

Festivitatea de premiere a avut loc astăzi, 4 noiembrie, pe platoul instituției noastre.

Foto: Daniela Oană

Ziua Austriei marcată la Sibiu

0

Primarul Astrid Fodor a participat aseară la recepția organizată de Consulatul Onorific al Austriei la Sibiu pentru a marca Ziua Națională a Republicii Austria. În prezența Ambasadorului acestui stat, ES doamna Adelheid Folie, a Consulului Onorific al Austriei la Sibiu – domnul Andreas Huber, a oficialităților locale și a invitaților la acest eveniment, primarul Astrid Fodor a transmis un mesaj de prietenie partenerilor austrieci:

„Austria și Sibiu au avut legături solide încă din trecut, prin istoria care a atins, de-a lungul timpului, puncte comune. Rămânem aproape și în prezent în primul rând datorită oamenilor implicați și activi în această prietenie, fie că vorbim de mediul de afaceri, de întreprinzătorii în domeniul cultural și sportiv, de relația frumoasă pe care Sibiul o are cu orașul înfrățit Klagenfurt sau de Consulatul onorific al Austriei, activ în Sibiu de mai bine de 10 ani. Mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le fac pentru ca această relație istorică să rămână curentă. Felicitări sincere și călduroase de Ziua Națională a Austriei, urări de prosperitate și pace și cele mai bune gânduri!” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Vizită oficială a unui reprezentant SUA la Prefectura Sibiu

0

Mircea-Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu, a primit în vizită pe doamna Paloma Gonzalez, adjunct al consilierului politic al Ambasadei SUA în România, aflată pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Sibiu.

Discuțiile s-au axat pe teme privind atribuțiile prefectului, proiectele aflate în derulare, oportunități și provocări.

Un alt domeniu abordat a fost legat de activitatea doamnei Gonzales privind drepturile omului, egalitatea de șanse între femei și bărbați, traficul de persoane, activități care corespund acțiunilor din cadrul comisiilor constituite la nivelul Instituției Prefectului-Județul Sibiu.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță: Centura Sibiului: Dezvoltare, nu derută! (C.P.)

0

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a transmis următorul comunicat de presă pe tema centurii ocolitoare sud a Sibiului:

De câteva zile a fost scos din sertar și pus pe agenda Sibiului proiectul pentru centura de sud a orașului.

Pentru sibieni, o variantă ocolitoare a centrului orașului este absolut necesară.

De ce? Pentru că aprox. 20.000 de cetățeni traversează orașul dimineața și seara, ca să ajungă la locurile de muncă din zona industrială.

Dacă ești locuitor al Sibiului și nu doar un turist care vizitează ocazional centrul vechi, e ușor de remarcat cum Sibiul devine pe zi ce trece un oraș al mașinilor și mai puțin al oamenilor.

Alături de lipsa unui spital de standard european, traficul este în topul nemulțumirilor sibienilor.

Ei bine, administrația județului a venit cu o variantă de centură de sud (cea de nord există deja) care să salveze situația.

Dar că a venit într-un fel care a stârnit multă derută și zero viziune.

1. Nici nu știm exact ce avem pe masă.

Președinta CJ spune că de fapt nu există un traseu, iar proiectul nu este un PUZ

Bine bine, atunci ce este? La ce bun mai sesizează oamenii Agenția pentru Protecția Mediului? Pentru că este, de fapt, un PUZ preliminar.

Practic, liderii sibieni au dat în spate văzând reacția oamenilor. E ca atunci când spui la clasă “dar eu nu am zis așa ceva”, după ce tocmai ai spus o perlă.

2. Sursele de finanțare ar trebui să fie acoperite din “fonduri europene”.

O scurtă căutare în proiectele încadrate în mandatul lui Cătălin Drulă dezvăluie o mențiune a centurii de sud a Sibiului finanțate din POR Centru și Programul Operațional de Transport.

POIM, PNRR și celelalte surse de finanțare europeană au și ele o înaltă componentă de protecție a mediului.

De ce? Pentru că asta este viziunea viitorului european: să construim, să ne dezvoltăm sănătos, să lăsăm copiilor orașe verzi, pentru oameni și pentru sănătatea lor.

3. Dacă vorbim de fonduri europene, atunci vorbim inevitabil și de mediu.

Dar cum dovedim că ne pasă de mediu dacă varianta șoselei cu tunel care să treacă pe sub Pădurea Dumbrava nici măcar nu mai e luată în calcul? Cum vorbim de mediu dacă proiectele de pe masă nu au încă avizele necesare?

Ca europarlamentar, știu sigur că vor fi finanțate cu bani europeni proiectele care se asigură de cea mai bună protecție a mediului, a pădurilor, a ariilor protejate.

Dacă nu ne pasă de mediu, cum ne bazăm pe bani europeni?

De fapt, nu ne bazăm pe nimic. Felul în care a fost pus proiectul pe masă îmi indică o realitate politică.

La fel ca în cazul spitalului județean, conducerea Sibiului își propune să rezolve probleme mari prin desene mari. Nu avem o gândire de la A la Z, una care să includă toți pașii, banii, consultarea cu cetățenii.

Avem în schimb de la un mandat la altul promisiunea vieții mai bune. Singurul lucru care se schimbă sunt desenele în 3D și eventual sigla electorală cu care aceste proiecte ies în public trâmbițate sus și tare ca reușite.

Lucrare de reparație la conducta PE Dn 600 în zona Calea Cisnădiei

0

Apă Canal Sibiu SA anunță că în data de 08.noiembrie a.c., între orele 09.00 – 16.00, va fi executată o lucrare de reparație a unei conducte de apă potabilă pe DN 600 pe Calea Cisnădiei, lângă Valea Săpunului și zona de acces spre Penny Market. Aceasta va fi realizată de firma TERRA BUILDING, cu asistență tehnică din partea Apă Canal Sibiu SA.

Pe durata lucrărilor, în funcție de consumul din rețea, pot apărea fluctuații ale presiunii și modificări ale turbidității apei furnizate, pentru abonații din zona Bulevardului Mihai Viteazul, a străzilor Oștirii, Nicolae Iorga, Rahovei, în cartierul Vasile Aaron, precum și în localitatea Șelimbăr, zona Doamna Stanca și cartierul Tineretului.

Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce va putea fi solicitată prin Dispeceratul Apa Canal – tel. 0269/222.777.

Lucrări de igienizare și dezinfecție a rezervorului de apă potabilă Cristian

0

Apă Canal Sibiu SA anunță că marti, 8 noiembrie 2022, între orele 8,00 – 20,00, vor fi executate lucrări de dezinfecție și igienizare a rezervorului de apă potabilă care asigură alimentarea localității Cristian. Ca urmare a acestor lucrări, în intervalul orar menționat, se va sista furnizarea apei în localitatea Cristian.

Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă.

Apa Canal Sibiu S.A. asigură o cisternă cu apă de uz menajer care va fi amplasată în zona Pieței comunei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, și asigurăm abonații că aceste măsuri sunt realizate pentru asigurarea unei calități superioare a apei furnizate.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, telefon 0269/222.777.

Zona Metropolitană Sibiu se extinde

0

Primarii deja asociați în ADI Zona Metropolitană Sibiu au decis astăzi să extindă zona prin înglobarea comunelor Ludoș, Apoldu de Jos, Loamneș, Nocrich, Vurpăr, Gura Râului și orașul Avrig.

Prin această decizie, respectivele localități devin membrii cu drepturi de pline. Reamintim că Zona Metropolitană Sibiu nu include municipiul Sibiu în asociere, dar includ majoritatea comunelor și orașelor din jur.

Elevi din Sibiu, premiați la Cluj-Napoca. Ce aplicații au creat

0

Două echipe de elevi sibieni s-au numărat printre premianții Galei Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT” 2022, eveniment desfășurat joi seara la Cluj-Napoca. Ei au realizat două aplicații spectaculoase, una în domeniul consilierii psihologice, iar cealaltă în turism.

Asociația “Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) a organizat ieri festivitatea de încheiere a celei de-a VIII-a ediții a programului “Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate  cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de șase luni (prezentate, la finalul ciclului de instruire, publicului ca proiecte de absolvire şi evaluate de o comisie de specialitate).

Astfel, Premiul II, în valoare de 3.500 lei, a fost obținut de echipa Runtime Terror, de la Sibiu (formată din Tudor Băiașu, Victor Călbureanu, Andrei Roman, Maria Alexandra Sofonea, Andra Uleșan și Ștefan Vasile), mentorată de Constantin Constantinescu de la ScanStart, pentru produsul AYU.

AYU este o aplicaţie care îi oferă utilizatorului diferite tipuri de consiliere psihologică pe baza unor întrebări de tip multiple-choice. De asemenea, aplicaţia permite şi setarea unui aşa numit „goal” zilnic.


Video promo AYU by Runtime Terror aici: https://youtu.be/yEVwzHeOJVE

De asemenea, Premiul Special Telenav le revine elevilor sibieni din echipa Friendly circuits (alcătuită din Rareș-Eugen Bogorin, Anastasia-Beatrice Cazac, Antonia Greblea, Cezar-Valentin Ioacără, Augusta Ionaș și Maria Mihai), mentorată de Cătălin Stan, de la Marquardt România, pentru produsul DetectUs.

Practic, este vorba de o aplicație care informează turiștii despre existența animalelor în preajma lor. Această aplicație poate fi, însă, de folos și unui centru de tip Salvamont.


Video promo DetectUs by Friendly Circuits: https://youtu.be/yA_6ebh65Nc

Comisia de jurizare a fost formată din Prof.PhD. Simona Motogna, Vicepreşedinte Senat Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj (Preşedintele comisiei), Valentin Filip, Vice President Product Investments la Fortech, Ionuţ Muntean, Group Leader Innovation and University Cooperation la Bosch Engineering Center Cluj, Alexandru Luchiian, Software Engineer la Accenture Industry X, Florin Fleştea, Technical Lead la Nagarro România, Vlad Lazăr, Engineering Manager la Telenav, conf. Camelia Avram, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Adrian Pintea, Inspector Școlar de specialitate Informatică la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, precum și Andrei Kelemen, Director Executiv al Cluj IT Cluster.

Întâlnesc elevi extrem de talentați și pasionați”

„Academia DpIT rămâne un program de suflet pentru Fortech, în care am fost implicați de la bun început. Am urmărit cu mândrie cum acest program local a crescut și s-a maturizat, ajungând deja la a 8-a ediție. Și în acest an am fost plăcut impresionat de curiozitatea, perseverența, pasiunea și creativitatea de care au dat dovadă participanții. Am văzut idei curajoase și ingenioase, concentrate pe rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii ale societății. Sunt convins că, folosind abilitățile dobândite și dezvoltate în cadrul programului, tânăra generație va avea o contribuție remarcabilă în comunitate. Educația e cea mai puternică forță de schimbare. Prin investiții constante în educație putem contribui la progres și putem face față provocărilor viitorului”, precizează Călin Văduva, CEO Fortech.

„Îmi face plăcere să particip anual ca și membru al juriului la Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT”, pentru că astfel am ocazia să întâlnesc elevi extrem de talentați și pasionați. Antreprenoriatul nu este o un domeniu ușor, dar acești tineri curajoși și ambițioși, au ocazia participând la astfel de programe de calitate, să își dezvolte cu ajutorul mentorilor niște abilități cheie. Anul acesta 120 de elevi și-au prezentat proiectele și m-a impresionat în special maturitatea echipelor și modul lor de prezentare profesionist și relaxat. De asemenea, m-a surprins că numărul echipelor care dezvoltă produse atât partea de software, cât și cea de hardware, crește în fiecare an. Felicit toate echipele și mentorii lor pentru rezultatele extraordinare, și le doresc mult succes pentru ediția următoare ”  a remarcat Ionuț Muntean, coordonatorul Departamentului de inovație și relații cu Universitățile la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, membru în comisia de jurizare.

“Ne bucurăm că şi în acest an am putut susţine visurile a peste o sută de elevi şi studenţi care au recompensat comunitatea cu 20 de produse inovative ca soluţii la probleme actuale. Ideile și entuziasmul lor, completate cu experiența și dedicarea comunității  IT pe care am reușit să o colagulăm atât la Cluj, cât și în alte orașe mari ale României, ne dau încredere că viitorul va fi luminos, în ciuda provocărilor prezentului”, a remarcat Liliana Ştefan-Cazacu, preşedintele Asociaţiei DpIT, organizatorul programului.

Au fost premiate 86 de persoane – 61 de elevi, 12 studenţi şi 13 mentori, cu premii în sume de bani şi produse (gadgeturi) în valoare totală de 27.000 lei.

Despre programul “Academia DpIT”

Demarat la Cluj, programul “Academia DpIT”, dezvoltat de Asociația “Descoperă-ţi pasiunea în IT”, le oferă liceenilor şi studenţilor din toată ţara posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, ajutându-i astfel să descopere lumea tehnologiei, a inovaţiei şi a antreprenoriatului, prin corelarea practicii şi mentoratului cu dobândirea de cunoştinţe tehnice şi socio-umane. Proiectul este susţinut de peste 40 parteneri din mediul de business IT, academic şi şcolar, precum: Fortech, Bosch România, Accenture Industry X, Nagarro, Telenav, Betfair România Development, Yonder, msg systems România, Marquardt, Tech Breeze, Inventiff, NetMatch, Endava, ScanStart, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Smart HR și Cluj IT Cluster.

Toate programele organizate de Asociația DpIT sunt gratuite. Nu se percepe nici un fel de taxă de la participanți, programele fiind susținute prin munca voluntarilor și din sponsorizări. 

Reciclarea deșeurilor – o metodă sigură de a reduce poluarea

0

Gropile de gunoi din jurul marilor orașe devin din ce în ce mai problematice. Deșeurile nu mai au loc, iar autoritățile nu știu ce sa facă cu ele.

Deși o mare parte din ele pot fi reciclate salvând astfel nenumărate resurse naturale, ele ajung de cele mai multe ori la groapa de gunoi sau, mult mai rău, în ape sau în păduri unde distrug echilibrul ecosistemului. Cele mai multe dintre gunoaie provin din locuințe: hârtie, pet-uri, pungi de plastic, sticle, aparate electrocasnice, ulei alimentar uzat și chiar resturi de alimente, toate pot fi reciclate, iar materialele rezultate, repuse în uz. Se pot salva în acest mod nenumărați copaci, păduri întregi, mari cantități de apă și de energie electrica, putem evita contaminarea apelor si a pădurilor, dar și pagubele care se pot produce în propria locuință.

Dintr-o locuință, pe parcursul unui an pot fi colectate și reciclate zeci de kilograme de hârtie care pot îmbunătăți cu mult calitatea vieții daca ținem cont de faptul ca un singur kilogram de hârtie reciclată ajuta la evitarea emiterii a peste 900 de grame de CO2 si metan.


Efecte ale deșeurilor toxice:
Deșeurile pot polua solul, aerul, apa de suprafață sau pânza freatică. Poluarea solului poate afecta oamenii, plantele și animalele. Noroiul din canalizările municipale poate conține elemente toxice dacă deșeurile industriale au fost amestecate cu cele domestice. Dacă- noroiul este folosit ca îngrășământ, aceste elemente ar putea contamina câmpurile cultivate. Substanțele toxice pot fi absorbite de plante, ajungând la animalele care au păscut acolo și chiar la oameni.
Aerul poate fi contaminat de emisiile directe de deșeuri toxice. Evaporarea de solvenți toxici din vopsele si din agenții de curățare este o problemă comună.
Poluarea râurilor și lacurilor, dacă este suficient de toxică, poate distruge fauna și flora instantaneu, sau de-a lungul timpului.
Chiar și poluarea care nu este toxica poate omorî. Fosfații si nitrații, de obicei inofensivi, pot fertiliza algele care cresc în lacuri și râuri. Când algele cresc, în prezența luminii solare, produc oxigen. Însă dacă algele cresc prea mult sau prea rapid, consuma mari cantități de oxigen atunci când soarele nu strălucește și când au început să decadă. În final, lipsa oxigenului va sufoca alte forme de viată, unele creaturi putând fi otrăvite de toxinele conținute de alge. Acest proces de supracreștere a numărului de alge, numit eutrificație, poate omorî viața din lacuri și râuri. În unele cazuri, anumite alge pot otrăvi apa potabila.


Poluanții subterani pot fi cărați de cursurile de apa subterane. Aceste deșeuri formează coloane lungi de contaminanți, care pot ajunge la suprafață daca apa iese printr-un izvor sau fântână. Foarte periculoși sunt solvenții care se pot scurge din rezervoarele subterane. De asemenea, in aceste coloane de deșeuri se pot întalni și ioni toxici de metal.

sursa: https://www.dsptimis.ro/

Lucrările de modernizare a drumului vechi din Păltiniș continuă

0

Continuă lucrările de reabilitare a drumului vechi din stațiunea Păltiniș, în lungime de 3 km, acesta făcând legătura dintre drumul județean 106A și zona telescaunului de la baza pârtiei Oncești.

Contractul semnat cu SC CON-A & SC CON-A OPERATIONS SRL Sibiu are ca obiect reabilitarea rețelei de apă și a canalizării pluviale, modernizarea drumului, a trotuarelor și a sistemului de iluminat public. Lucrările includ de asemenea crearea unui zid de sprijin care să stabilizeze terenul.

Până în prezent constructorul:

• A finalizat înlocuirea rețelei de apă și modernizarea sistemului de colectare a apelor pluviale. 

• A lucrat la noul sistem de iluminat public, alcătuit din peste 140 de stâlpi de iluminat. Rețeaua de alimentare a fost înlocuitădeja, lucrându-se în prezent la instalarea ultimilor câțiva stâlpi. Iluminatul public este acum este eco-eficient, cu LED și permite conectarea la sistemul de telegestiune 

• A lucrat la amenajarea drumului, a trotuarelor, a aleilor și parcărilor. Trotuare s-au creat doar în zona de hoteluri și în zona de cabane, acestea amenajându-se în prezent cu asfalt. Instalarea noilor borduri s-a finalizat și aceasta și se lucrează în prezent la turnarea primului strat de asfalt pe carosabil (operațiune finalizată în proporție de 90%). Dacă vremea permite, constructorul este pregătit să aștearnă și stratul asfaltic de uzură pe carosabil.

• A demolat zidul de sprijin vechi și a construit o structură nouă,pe o lungime de 200 m. Până în prezent, mai mult de jumătate din zid a fost placat cu piatră, aceste lucrări continuând. 

Lucrările vor continua până atât timp cât condițiile meteo vor permite.

SOMA Sibiu așteaptă sugestii legate de colectarea și tratarea deșeurilor, salubritate stradală și deszăpezire

0

SOMA, principalul furnizor de servicii de colectare și transport deșeuri de pe raza județului Sibiu așteaptă sugestii din partea comunităților din zona Sibiului ( atât persoane fizice, cât și persoane juridice) legate de:

▪Colectarea deșeurilor;

▪Tratarea deșeurilor, sortare și compostare;

▪Salubritate stradală și deszăpezire.

Dacă ai vreo sugestie pentru noi, dă-ne un semn la telefon 0269.988.

Și nu uita că un oraș curat este muncă în echipă” – transmit reprezentanții SOMA Sibiu

FDGR a premiat președintele Federației Comunităților Evreiești din România

0

Domnului Silviu Vexler, Președinte a Federației Comunităților Evreiești din România și reprezentant al acesteia în Parlamentul României, i-a fost decernată, 3 noiembrie, medalia Johannes Honterus, acordată de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania și Biserica Evanghelică C.A. din România. Festivitatea a avut loc în Sala oglinzilor la sediul FDGR din Sibiu, la ea participând printre alții E.S. domnul Reuven Azar, ambasadorul statului Israel la București, E.S. domnul dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București, prim-rabinul României, domnul Raffael Shaffer și dr. Paul Jürgen Porr, președintele FDGR, alături de Gabriel Tischer, președintele FDGR Sibiu. Medalia și diploma i-au fost înmânate laureatului de către episcopul Bisericii Evanghelice C.A., domnul Reinhart Guib, și domnul Martin Bottesch, președintele FDG Transilvania.
Laudatio pentru domnul Silviu Vexler a fost rostit de domnul deputat al FDGR Ovidiu Ganț. În cuvântarea sa, el a enumerat meritele colegului de grup parlamentar în elaborarea legilor care vin și în ajutorul minorității germane cât și buna colaborare și înțelegere între cele două organizații pe care îi reprezintă și comunități din România. Domnul Vexler a ținut în cuvintele sale de mulțumire o pledoarie pentru normalitate, bunătate și onestitate.
Medalia Johannes Honterus este conferită an de an unor personalități cu merite deosebită în sprijinirea minorității germane din România sau cu realizări deosebite în cadrul acestei comunități.