Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Poliţiştii sibieni caută o femeie, în vârstă de 67 deani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 5 octombrie, în jurul orei 22:00, un bărbata sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, sora sa, FILIP MARIETA IOANA, în vârstă de 67 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din satul Buzd, comuna Brateiu, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă.
Nu s-au putut stabili semnalmentele, articolele de îmbrăcăminte pe care femeia le-ar fi purtat și nici eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Sebastian Suciu, deputat AUR Sibiu, a recunoscut astăzi că partidul a negociat deja sigur cu 6 primari din județul Sibiu, de la alte partide pentru a candida în 2024 din partea AUR. Alți doi primari sunt în discuții. Aceștia provin majoritatea de PNL și PSD.
Pentru că legislația nu permite unui primar să schimbe partidul în timpul mandatului, cei 6 primari rămân la partidele unde au fost aleși. Ei au promis conducerii AUR Sibiu că vor schimba taberele înainte de alegerile locale și vor deveni candidați AUR.
Sebastian Suciu a spus că partidul alege doar primari care susțin doctrina și statului partidului. Oameni care vor să aplice programul AUR de administrație locală.
Suciu nu a dorit să dea nume, pentru a proteja respectivii primari de represiuni din partea partidelor din care fac parte.
Deputatul AUR Sibiu, Sebastian Suciu a declarat astăzi într-o conferință de presă că partidul are 18,8% în municipiul Sibiu. Intenția de vot a rezultatul în urma unui sondaj realizat de membrii AUR, parte telefonic, parte în piețe. Suciu spune că AUR este acum al doilea partid din oraș și județ după PNL.
Președintele AUR Sibiu, Suciu a declarat, fără a da date concrete, că sondajul a fost realizat în primăvară în municipiul Sibiu, dar și în tot județul. El susține că PNL este primul partid din oraș și județ, urmat îndeaproape de AUR. Apoi urmează PSD și USR aproape la egalitate și FDGR a căzut pe ultimul loc.
Suciu susține că au fost peste 800 de respondenți la sondajul AUR.
Dragoș Dragoman, candidatul AUR Sibiu la europarlamentare a susținut că sondajele naționale sunt manipulate pentru a arăta AUR pe locul 2 sau 3. Partidul însă știe din discuțiile în teren cu oamenii în țară că este pe primul loc la ora actuală în intenția de vot a cetățenilor. Dragoman spune că la alegerile de anul viitor se va vedea care este prima opțiune a românilor, AUR.
Un accident s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe Șoseaua Sibiului, în apropiere de intersecția cu strada Calafat, din municipiul Mediaș.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Târnava, nu s-a asigurat la trecerea de pe banda 2 pe banda 1 și a intrat în coliziune cu un autobuz condus pe banda 1 de către un localnic în vârstă de 41 de ani.
O pasageră din autobuz, o medieșeancă în vârstă de 73 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis și un traumatism de membru superior.
„Saj Sibiu, a intervenit în Medias ,pe Șoseaua Sibiului la un accident rutier între un autoturism și un autobuz. În urma coliziunii, o femeie de 73 de ani din autobuz a suferit un TCC acut închis și traumatism de membru superior.Femeia a fost transportata la CPU Medias în stare stabila.” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU
Ruxandra Cibu Deaconu, președinta organizației județene USR Sibiu a confirmat astăzi faptul că și în județul Sibiu există discuții între partidele USR și PMP pentru alegerile locale din 2024.
Cibu a declarat că se așteaptă și o decizie finală de la centru pe subiectul acestei colaborări. Ea a subliniat faptul că va fi vorba de o complementaritate între cele două partide. Acolo unde USR nu are candidați, vor fi susținuți cei de la PMP și invers.
Dan Barna, deputat USR, prezent la conferința de presă cu Cibu a întărit ideea că la centru se negociază formarea unui pol real de dreapta între USR și PMP.
Deputatul AUR Sibiu, Sebastian Suciu și deputatul USR Sibiu, Dan Barna au făcut astăzi declarații la Sibiu, separat, pe aceeași temă: scoaterea păcănelelor și a jocurilor de noroc din localități. Ambii au criticat guvernul pentru lipsa de decizii clare în acest domeniu.
Dan Barna, USR, a criticat premierul Ciolacu pentru lipsa de decizie fermă în domeniul jocurilor de noroc. El crede că ordonanța propusă de Ciolacu este mai mult despre încasarea de bani în plus la Guvern de pe seama unui flagel ce distruge mulți români. Barna a comparat dependenții de jocuri de noroc, cu cei de droguri și alcool. El a insistat pe propunerea USR de a scoate jocurile de noroc în afara localităților.
Sebastian Suciu, deputat AUR Sibiu, a criticat și el Guvernul pentru că face jocurile marilor companii din domeniul jocurilor de noroc. El a precizat că dorește și scoaterea sediilor Loteriei Române din localități, nu doar sălile de păcănele și casino.
Astăzi, 6 octombrie 2023 a avut loc ceremonia de investire în funcția de subprefect al județului Sibiu, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 918 din 5 octombrie 2023, a domnului Florea Gabriel, prilej cu care acesta a depus jurământul.
Domnul Florea Gabriel îl va înlocui pe domnul Moșin Daniel care a ocupat funcția de subprefect al județului Sibiu din 12 ianuarie 2022.
Îi mulțumim domnului Moșin Daniel pentru întreaga activitate și îi transmitem felicitări și mult succes în activitate, domnului subprefect Florea Gabriel.
Postul de viceprimar al Sibiului, rămas liber, este vizat de cei din USR Sibiu. Ruxandra Cibu Deaconu, președinta organizației județene a declarat astăzi că toți cei patru consilieri USR sunt pregătiți să ocupe postul. Nu s-a luat o decizie în partid, dar există discuții.
Ruxandra Cibu Deaconu a declarat că nu mai este cazul ca PNL să ocupe postul de viceprimar, așa cum s-a negociat în 2020. Condamnarea fostului viceprimar Alexandru Dumbravă este văzută ca un eșec și o pată pe imaginea Primăriei Sibiu.
Cibu a declarat că USR Sibiu va analiza toate variantele, mai puțin PNL. Dar a declarat că oricare din consilierii locali USR sunt pregătiți pentru a ocupa postul de viceprimar.
Adrian Echert, președintele USR Sibiu a declarat că sunt suficiente voturile consilierilor FDGR și USR pentru a numi noul viceprimar.
Administrația Fondului de Mediu (AFM) a transmis Primăriei Sibiu lista persoanelor fizice care s-au înscris pe site-ul AFM în programul “Casarea autovehiculelor uzate”, cunoscut ca Rabla Local. Un număr de 649 de sibieni sunt incluși pe această listă.
Aceștia sunt așteptați în perioada 9-23 octombrie să depună documentele necesare încasării stimulentului de 3.000 de lei. Precizăm că pot primi acest stimulent doar cei care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: s-au înscris pe site-ul AFM, întrunesc condițiile de eligibilitate menționate la art. 9 și 10 din Ghidul de finantare și își exprimă acordul privind participarea în Program, completând formularele disponibile pe portalul www.sibiu.ro, secțiunea Rabla Local de pe pagina principală, care va fi disponibilă începând de luni, 9 octombrie.
Cum se pot depune documentele?
Online, pe www.sibiu.ro , secțiunea Rabla Local de pe pagina principală (activă de luni, 9 octombrie SAU
Fizic, în format tipărit, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, conform următorului program:
Luni și miercuri între orele 8.00 – 17.00
Marți și joi între orele 8.00 – 16.00
Vineri între orele 8.00 – 14:30
Ce documente trebuie să pregătiți și să depuneți?
Copie după cartea de identitate a proprietarului mașinii sau împuternicitul acestuia prin procură notarială;
Actele de înmatriculare ale autovehiculului – cartea tehnică și talonul
Certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că nu există datorii la bugetul de stat, respectiv eliberat de Administrația Finanțelor Publice
Acordul scris cu privire la participarea în program, pe formularul pe care îl găsiți încărcat în program.
Cazier judiciar care să ateste faptul că solicitantul de finanțare nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, eliberat de Poliția Română – original sau cazier judiciar digital www.ghiseul.ro sau https://hub.mai.gov.ro/
Un extras de cont bancar, necesar pentru indicarea contului în care se va face ulterior plata stimulentului, dacă solicitantul îndeplinește criteriile.
Care sunt pașii următori, după ce depuneți documentele:
Comisia constituită la nivelul Primăriei Sibiu va verifica documentele depuse de cetățeni în perioada 25 octombrie – 15 noiembrie, fiind posibilă solicitarea de clarificări din partea cetățenilor;
Dacă îndepliniți criteriile din Ghidul AFM, veți fi invitat la sediul Primăriei Sibiu pentru a semna contractul de finanțare și veți prezenta originalul documentelor transmise online
Va trebui să casați autovehiculul uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizați
Autovehiculul casat trebuie să fie radiat atât din circulație, cât și din evidența fiscală a Municipiului Sibiu.
Dovada radierii din circulație se depune la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Sibiu, sau pe adresa de email pms@sibiu.ro, sau pe online pe portal. Fără această dovadă nu se va putea face plata stimulentului de casare.
Primăria Sibiu va vira cei 3.000 de lei, stimulentul de casare, în contul indicat pe extrasul de cont pe care l-ați depus.
O discuție plină de idei îndrăznețe despre România și potențialul pe care țara asta îl are și pe care nu și-l atinge. ”O carte care te face să înțelegi de ce România poate să meargă mai departe,” după spusele colegului meu Dan Barna. O carte pe care am scris-o pe alocuri cu nervi, pe alocuri din curiozitate și pasiune pentru trecutul nostru liberal, dar mai ales, o carte scrisă din speranța unei Românii mai bune. Pentru că se poate.
Cine a făcut România nu este cartea pe care mi-am propus să o scriu la bun început, ci este o carte care a căpătat o viață proprie, drept continuare a visurilor liberale ale părinților fondatori. Pentru că România a fost făcută de liberali care au vrut o țară ca afară.
Am mai spus-o și o să o mai tot spun: îmi doresc ca această carte să ajungă la voi, la o discuție la bere, între prieteni sau în pauză cu colegii – oricând aveți ocazia să reflectați asupra unei Românii modernizatoare.
Și fiți pe fază: în cursul zilei de astăzi lansăm și o provocare, pentru voi și pentru cei dragi. Se lasă cu cărți, doar atât vă spun.
Vicepreşedintele USR, deputatul Dan Barna, a declarat joi seara că dacă ar fi rămas în guvern, USR astăzi ar fi fost la fel ca ALDE şi acel guvern nu ar fi făcut reforme.
„Dacă în contextul acela cu ieşirea de la guvernare, noi rămâneam în guvern, acum eram un fel de ALDE, pentru că noi eram într-o echipă şi când, la zece minute, coechipierul tău îţi trage un glonţ în genunchi, îţi mai trage încă unul, îţi mai trage încă unul şi tu rămâi acolo, nu aveai ce credibilitate să ai. Acel guvern nu ar fi făcut reforme. (…) Noi rămânând acolo, s-ar fi scufundat în societate percepţia, rămân şi ei la ciolan, acolo. Le-au dat afară trei miniştri şi au rămas. Eram ciuca miştourilor naţionale”, a afirmat Dan Barna, la lansarea cărţii lui Cristian Ghinea, „Cine a făcut România: Răscrucile noastre”.
Barna a spus că ieşirea de la guvernare a validat USR în politica românească şi tocmai acest gest politic a făcut ca acest partid să fie respectat azi de celelalte partide.
„Faptul că noi am făcut un gest fără precedent politic, în istoria modernă – pentru că Hunor ne zicea: hai măi, că nu pleacă câinele de la măcelărie, nu o să plecaţi nicăieri, o să vă daţi un pic ochii peste cap şi o să rămâneţi aici, unde să plecaţi? – faptul că am făcut o chestie care a zdruncinat foarte tare ne-a validat şi acum suntem respectaţi de toţi. Adică, la nivel de leadership naţional şi Ciolacu şi Ciucă au foarte mare consideraţie şi discută şi cu Drulă şi cu ceilalţi colegi din conducere, adică aia a fost un gest de validare pe termen lung al USR-ului. Ne-am gândit şi noi de multe ori la asta. A fost decizia corectă”, a subliniat Barna.
Cristian Ghinea şi-a lansat volumul „Cine a făcut România: Răscrucile noastre”, la Librăria Humanitas din Sibiu, în prezenţa lui Dan Barna şi a altor membri din filiala judeţeană, dar şi a sibienilor pasionaţi de lectură şi politică.
ISU Sibiu intervine de urgență în localitatea Șură Mică pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o fabrică de reciclare.
La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, două de prima intervenție și trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic. Incendiul se manifestă în interiorul halei de producție. Toate persoanele din fabrică au fost evacuate.
Conform surselor Sibiu Independent, incendiul a izbucnit la fabrica THIMM pack’n’display (THIMM Packaging SRL) situată în Parcul Industrial P12 din Șura Mică. Fabrica are aproximativ 250 de angajați.
ACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat. Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Cercul pastoral-misionar al preoţilor de caritate din Sibiu şi din alte localităţi din Arhiepiscopia Sibiului a început joi, 5 octombrie 2023, în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către soborul preoţilor condus de consilierul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Liviu Iulian Tarcău. Tema cercului pastoral-misionar de toamnă a fost „Preotul de caritate – teolog și mărturisitor în spirit de credinţă și cântare bisericească.”
Întâlnirea a fost organizată în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, de sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului, iar lucrările au fost conduse de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă şi consilierul eparhial pentru misiune, pr. Liviu Iulian Tarcău. La cercul pastoral-misionar au participat preoţi de la unităţile medicale, sociale, militare şi de la alte comunităţi misionare din protopopiatele Sibiu, Brașov, Mediaş, Făgăraş, Avrig şi Sălişte.
În prima parte a lucrărilor, preoţii misionari au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de preoţii de caritate din eparhie şi a subliniat importanţa misiunii lor în unităţile în care activează.
În a doua parte a lucrărilor cercului pastoral-misionar, părintele Radu Constantin Rodean – preot misionar Spital CF Sibiu a prezentat preoţilor participanţi un referat intitulat „Slujind cu inimă și minte – portretul preotului de caritate ca teolog și mărturisitor în tradiția credinţei și cântării bisericești”, urmat de preotul Lucian Hîrceagă – preot misionar la Centrul Eparhial Sibiu „Lauda în cuvinte și tonalităţi – Portrete ale cântăreţilor bisericești”, după care au urmat discuţii pe marginea celor prezentate.
În cadrul cercului pastoral-misionar s-au discutat şi numeroase alte provocări ale misiunii preoţeşti în unităţile medicale, militare sau sociale.
Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu a organizat miercuri, 4 octombrie, un eveniment festiv cu ocazia Zilei Unității Germane. Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, au participat la manifestare, alături de ceilalți invitați din instituții locale sibiene și din alte medii
Pe lângă motivul central al sărbătorii, evenimentul de anul acesta a primit și o tentă mai deosebită. În contextul faptului că Germania va găzdui anul viitor Campionatul European de Fotbal UEFA 2024 și dată fiind constanta dorință a Consulatului de a contribui pozitiv în viața comunității Sibiului, Consulul Kerstin Jahn a organizat o acțiune caritabilă împreună cu echipa FC Hermannstadt. Astfel, alături de legenda fotbalului sibian Viorel Hizo, participanții la eveniment au fost invitați să șuteze la poartă, fiecare șut însemnând o donație pentru Centrul de îngrijire paliativă pentru copii Carl Wolff Sibiu.
“Clubul sibian a montat două porți pe gazonul din fața sălii de evenimente. Iar invitații au fost rugați să șuteze la poartă pentru o cauză nobilă, contribuind pentru fiecare șut cu o donație pentru Hospice-ul pentru copii „Dr. Carl Wolff” din Sibiu” – au scris reprezentanții Ambasadei Germaniei la București într-o postare pe Facebook.
Un moment emoționant al serii a fost intonarea imnului României, al celui al Germaniei și al Uniunii Europene de către elevii Liceului de Artă Sibiu.
Ziua Unității Germane
La data de 3 octombrie 2023, Germania sărbătorește 33 de ani de la reunificarea țării. Reunificarea Germaniei a devenit posibilă prin căderea Zidului Berlinului, la data de 3 octombrie 1989. Dărâmarea Zidului Berlinului a fost unul dintre factorii care au impulsionat prăbușirea comunismului în Europa și încheierea Războiului Rece. Germania de vest (RFG) a avut capitala în orașul Bonn iar Germania de est (RDG) avea capitala la Berlin. Cele două state germane au fost despărțite timp de 41 de ani. După reunificare, capitala Germaniei a fost stabilită la Berlin, așa cum este și în prezent.
Vila situată pe strada Bâlea, chiar lângă casa președintelui României, Klaus Iohannis, a fost scoasă la vânzare. O agenție imobiliară, Keller Williams Sibiu îi face reclamă pe internet sub titlul: „Vrei să fii vecin cu Președintele?”. Vila din 1939 are o suprafață utilă de 160 mp și un teren de 900 mp. Dar cel mai important lucru la ea este că devii vecin cu președintele Iohannis.
Casa cu patru camere și două băi este listată la prețul de 475.000 de euro. Ea are un regim de înălțime demisol plus parter. Casa a fost renovată în anul 2020.
Un șofer în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea, nu a respectat culoarea roșu a semaforului situat la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu Vasile Aaron din municipiul Sibiu și a accidentat un pieton.
Sibianca în vârstă de 46 de ani era angajată regulamentar în traversarea părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, femeia a suferit mai multe traumatisme: lombar, de membru inferior drept și superior drept, dar și un traumatism cranio facial.
În zona se circulă îngreunat.
„SAJ SIBIU ,a intervenit cu un echipaj de tip B, în Sibiu pe str V.Milea la un accident ,unde un autoturism a acrosat o femeie aflata pe trecerea de pietoni. În urma accidentului femeia de 46 de ani a suferit mai multe traumatisme:lombar ,membru inferior drept și superior drept ,traumatism cranio facial. După acordarea primului ajutor, femeia a fost transportata la UPU Sibiu în stare stabilă.” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU
Sibiul și Marburgul, orașe înfrățite, se întâlnesc și pe tema egalității de gen. O delegație din orașul partener Marburg (Germania) este prezentă zilele acestea în Sibiu în cadrul unei colaborări cu Primăria Sibiu și Direcția de Asistență Socială pe tema egalității de gen și pe cea a violenței domestice.
Primarul Astrid Fodor a primit delegația din orașul prieten și au discutat pe aceste subiecte, dar și pe teme generale, legate de proiectele în curs pentru dezvoltarea celor 2 orașe.
După ce vor face un tur pentru a cunoaște orașul pe care îl văd pentru prima dată, oaspeții vor participa vineri, 6 octombrie, și la o conferință în cadrul Festivalului Egalității de Gen, organizată de Asociația Aleg și Consiliul Tineretului din România, fiind gazduită de Primăria Sibiu.
Comisariatul Centru al Protecției Consumatorului a transmis astăzi presei un comunicat prin care anunța că acum două zile au făcut un control la restaurantul El Gringo din Șelimbăr. Aici au găsit nereguli și au dispus închiderea localului și o amendă de 18.000 de lei.
Ce au omis să spună în comunicat, este că ieri restaurantul a fost redeschis cu avizul celor de la OPC. Se pare că „marile” probleme au fost remediate în nici 24 de ore.
Deși în lista de probleme ce apare în comunicat și în pozele furnizate sunt chestiuni care necesitau multe zile pentru remediere, localul a fost deschis a doua zi, tot cu aviz OPC.
Redăm mai jos comunicatul Protecției Consumatorului transmis astăzi:
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (CRPCRC) Brașov a desfășurat în data de 03.10.2023, o acțiune de control, la operatorul economic „MEX ADVERTISING SRL” punct de lucru „EL GRIGO” din ȘELIMBĂR, Sibiu, unde s-au constatat urmatoarele deficiențe:
prestarea serviciului de alimentație publică se desfășura într-un spațiu inadecvat ( tavan și pereți cu igrasie și exfoliere a zugrăvelii, paviment murdar, având zone de gresie lipsă/spartă/fisurată)
Materiile prime și produse alimentare depozitate nu indicau data limită de consum, respectiv data durabilității minimale, de asemenea, nu prezentau elemente de identificare și caracterizare corespunzătoare.
în spațiul frigorific al unității s-au găsit produse cu modificarea stării termice
preparatele culinare finite calde destinate consumatorilor s-au găsit depozitate în frigider, fără a respecta prevederile legale conform cărora acestea se țin la o temperatură de minim 60 de grade pe tot parcursul zilei
operatorul economic folosea în blocul alimentar ustensile neprofesionale, iar echipamentele din dotare (aragaz, hotă, cuptor) erau neigienizate,
În urma neregulilor contatate, societatea „MEX ADVERTISING SRL” ȘELIMBĂR, a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 18000 lei și un avertisment, fiind dispuse măsura de oprire temporară a prestării serviciului de alimentație publică până la remedierea deficințelor. De asemenea, s-au retras din circuitul consumului uman, fiind oprite definitiv, produse alimentare în valoare de 1490 lei.
Cea de-a 14-a ediție a Turului Ciclist al Sibiului își păstrează așadar rețeta clasică, dar vine și cu unele noutăți:
Cursa se va desfășura de-a lungul a patru zile (6-9 iulie) iar fiecare dintre ele va veni cu provocări în bătălia pentru mult râvnitul Tricou Galben.
Pentru prima dată în istoria competiției, Turul va debuta direct cu o etapă montană, finalul de la Păltiniș fiind menit să creeze prima selecție a favoriților în clasamentul general.
Ziua a doua va programa două semi-etape, prima o incursiune prin pitoreasca Mărginime a Sibiului care se va încheia cel mai probabil la sprint masiv în Piața Mare din Sibiu. Seara, centrul istoric al Sibiului va găzdui contratimpu individual extrem de tehnic în lungime de 3,3 km, plasat pentru prima dată la mijlocul competiției.
Cea de-a treia zi aduce etapa regină odată cu spectaculoasa ascensiune pe Transfăgărășan și finish-ul la peste 2000 de metri altitudine de la Bâlea Lac, locul unde este așteptată lupta decisivă pentru Tricoul Galben.
Turul se va încheia cu o etapă lungă via Târnăveni (jud. Mureș) pe parcursul căreia am pregătit câteva surprize rutierilor care se bat în clasamentul general, cu 3 sprinturi în cățărare ce aduc secunde de bonificație, iar câștigătorul nu poate fi sigur de victorie decât după ce va trece linia de sosire din Piața Mare.
Baschetbaliștii sibieni au lăsat audiența de la Oradea mută la finalul meciului de aseară. Echipa gazdă, CSM Oradea a pierdut cu 66 la 79, în fața celor de la CSU Sibiu.
Meciul a fost reprogramat ieri, în Liga Națională de Baschet Masculin, acesta contând pentru etapa a doua a Conferinței B. Începutul meciului a fost pe poziții egale, dar apoi treptat CSU a luat avantaj și nu au mai putut fi opriți.
Neal și Tarolis, principalii marcatori de la CSM Oradea au lipsit și s-a simțit absența lor pe teren.
Executivul a adoptat joi actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de prima maxime de asigurare RCA practicate de asiguratori la data de 28 februarie 2023.
„În contextul în care sute de mii de şoferi rămân fără poliţe la finalul anului, era vitală protejarea consumatorilor şi menţinerea accesibilităţii asigurărilor auto. Tarifele RCA pot varia semnificativ de la o companie de asigurări la alta, iar uneori aceste tarife pot deveni prohibitiv de mari pentru şoferii cu venituri mai mici. Plafonarea tarifelor asigură că RCA rămâne accesibilă pentru toţi şoferii, ceea ce este esenţial pentru asigurarea siguranţei rutiere. Gândiţi-vă că sunt aproximativ 800.000 de maşini pentru care din 8 decembrie este nevoie de asigurare nouă. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se lua această decizie, de aplicare a tarifelor de prima maxime de asigurare RCA practicate de asiguratori la data de 28 februarie 2023? Aceasta cu atât mai mult în contextul în care suntem ţara care este pe primul loc în topul negativ al ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente şi cei mai mulţi morţi pe şosele, pe cap de locuitor”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Într-un comunicat transmis joi AGERPRES, Ministerul Finanţelor menţionează contextul eliminării riscului creşterii preţurilor la poliţele RCA.
„Ca urmare a ieşirii din piaţa asigurărilor RCA în ultimii doi ani a asigurătorilor cu cea mai mare cotă de piaţă, asigurători în portofoliul cărora se aflau cea mai mare parte a asiguraţilor RCA, a fost generat un dezechilibru între cerere şi ofertă, fapt ce a condus la o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. În aceste condiţii, la 5 aprilie 2023 a fost emisă de către Guvernul României Hotărârea nr.298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie. Prin acest act normativ au fost stabilite tarifele de primă practicate pentru asigurările RCA la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, acestea urmând a fi valabile pentru o perioadă de 6 luni, până la data de 10 octombrie 2023”, se arată în comunicat.
De asemenea, după deschiderea procedurii de faliment pentru asigurătorul RCA cu cel mai mare portofoliu de asigurări RCA din România, a fost adoptată OUG 71/2023, prin care termenele de încetare de drept a contractelor încheiate cu societatea de asigurare pentru care s-a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de faliment au fost prelungite cu 90 de zile, până la data de 7 Decembrie 2023 pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanţii. După împlinirea acestor termene, poliţele emise încetează de drept şi, prin urmare, este necesară încheierea unor poliţe noi.
MF subliniază că numărul contractelor de asigurări obligatorii RCA încheiate de acesta, care mai sunt încă în vigoare, este de aproximativ 1,5 milioane de contracte, ceea ce reprezintă circa 15% din întregul parc auto la nivel naţional.
În condiţiile în care prelungirea valabilităţii contractelor RCA se suprapune cu încetarea efectelor HG nr.298/2023, se estimează că până la sfârşitul anului 2023 va exista un număr ridicat de asiguraţi RCA care vor solicita încheierea unor noi contracte, caz în care se va manifesta continuarea situaţiei de dezechilibru între cerere şi ofertă la nivel de piaţă, ceea ce ar putea conduce fie la o presiune asupra primelor de asigurare RCA practicate în piaţa liberă fie la o scădere a gradului de cuprindere în asigurarea RCA a parcului auto naţional. Astfel, prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor, susţin reprezentanţii MF.
Potrivit sursei citate, asiguraţii care au plătit integral sau în rate prima de asigurare pot denunţa contractul de asigurare. Astfel, ei pot să o recupereze din prima achitată proporţional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.
Suma cuvenită reprezintă prima datorată de catre asigurătorul debitor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor de asigurare, au mai spus reprezentanţii de la Finanţe.
Organizația județeană AUR Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:
AUR nu concepe acest teatru ieftin care induce doar propagandă ieftină ci nicidecum măsuri concrete, simple și la îndemână fără a înșela asteptările românilor de rând!
A surprins pe cineva decizia Curții Constituționale de azi legată de cumulul pensiei cu salariul?
Greu de crezut în condițiile în care peste 50% dintre actualii membrii ai CCR sunt exact în situația cumulului pensiei cu salariul.
Decizia de azi nu este nimic altceva decât încă o dovadă a demagogiei actualei coaliții de guvernare prun care nu a făcut altceva decât un joc de imagine, ce este drept că pe spatele și pe cheltuiala – mare, a românilor.
În fapt, dacă chiar se dorește rezolvarea acestei probleme, se poate adopta o soluție de impozitare a veniturilor cumulate din pensie și salariu, cu 90% ceea ce depășește venitul locatarului de la Cotroceni, fiind numărul 1 în actuala legislație privind salarizarea personalului din fonduri publice.
Guvernul a aprobat, joi, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2023 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul pentru acest program este de 195 milioane lei în anul 2023.
Suportul alimentar poate consta în: masă caldă, preparată în regim propriu (pentru unităţile de învăţământ care deţin o cantină proprie cu avize de funcţionare), masă caldă, în regim catering (pentru unităţile fără cantină), pachet alimentar (dacă nu există posibilitatea preparării mesei calde), care va fi păstrat până la servire în spaţii special amenajate, precizează sursa citată.
De asemenea, produsele oferite elevilor şi modul de servire a mesei vor respecta recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică.
„Modul în care va fi oferit suportul alimentar va fi decis de ordonatorul principal de credite al UAT-ului, la propunerea directorului şcolii, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. În funcţie de specificul şcolii, se poate decide diferenţierea tipului de suport alimentar oferit pentru fiecare nivel”, mai arată Guvernul.
Totodată, conform sursei citate, selecţia unităţilor de învăţământ care vor beneficia de programul-pilot se va face „în complementaritate cu unităţile de învăţământ care beneficiază deja de suport alimentar prin PNRAS (Programul naţional pentru reducerea abandonului şcolar)”.
„Plata produselor şi a serviciilor se face de către autorităţile locale, la solicitarea furnizorilor, pe baza documentelor de recepţie calitativă şi cantitativă aprobate de unitatea de învăţământ. Finanţarea programului se asigură de la bugetul de stat, cu sume defalcate din TVA, puse la dispoziţia UAT-urilor, conform OUG nr. 77/2023”, mai menţionează Guvernul.
În era tehnologiei moderne, cu sisteme de încălzire alimentate cu gaz, electricitate sau energie solară tot mai accesibile, sobele pe lemne pot fi ignorate.
Cu toate acestea, există numeroase avantaje ale unei sobe pe lemne, iar în funcție de circumstanțe, poate fi o alegere înțeleaptă pentru multe gospodării. În acest articol, vom explora avantajele unei sobe pe lemne și în ce situații ar trebui să luați în considerare instalarea uneia.
Care sunt avantajele sobelor pe lemne?
1. Eficiența energetică
Sobele pe lemne sunt populare pentru eficiența lor energetică. Lemnul este o sursă de energie naturală și regenerabilă, care produce o cantitate semnificativă de căldură. O sobă bine proiectată si cu un cos fum de calitate superioară poate transfera eficient această căldură în încăpere, făcând-o o opțiune economică pentru încălzire.
2. Opțiune de încălzire economică
Comparativ cu sistemele de încălzire care funcționează pe combustibili fosili sau electricitate, lemnele sunt de obicei mai ieftine. Dacă aveți acces la lemnul de foc, costurile de încălzire pot fi semnificativ reduse în comparație cu altele.
3. Ambianță și confort
Nici o sursa de caldura nu se compară cu atmosferă călduroasă și primitoare pe care o oferă gama de sobe pe lemne sau orice alt dispozitiv care folosește acest combustibil. Focul arzând într-o sobă adaugă un farmec aparte unei case și poate crea o ambianță plăcută, mai ales în serile reci de iarnă.
4. Sursă de rezervă în caz de urgență
Sobele pe lemne pot fi o sursă importantă de căldură în timpul penei de curent sau a altor situații de urgență. Ele nu depind de rețelele electrice sau de gaz și pot oferi căldură și gătit în astfel de circumstanțe.
5. Sursa de caldura sustenabila
Dacă utilizați lemne provenite din gestionarea durabilă a pădurilor sau din resurse locale, puteți reduce amprenta dvs. de carbon și contribui la protejarea mediului înconjurător.
In plus cu ajutorul unei surse de incalzire pe lemne si a unui boiler poti beneficia si de apa calda menajera atunci cand ai nevoie!
2. Cand să-ți instalezi o sobă pe lemne ?
Cand locuiesti intr-o zona rurala. Sobele pe lemne sunt ideale pentru locațiile rurale sau izolate, unde accesul la rețelele de gaz sau electrice poate fi costisitor sau impracticabil. Ele pot asigura o sursă de căldură constantă și o modalitate eficientă de gătit.
Dacă ai o casa de vacanță. Pentru casele de vacanță sau de weekend aflate în zone reci sau izolate, o sobă pe lemne poate fi o opțiune excelentă pentru a menține confortul în timpul sezonului rece, fără a necesita o prezență constantă pentru a alimenta alte sisteme de încălzire.
Dacă vrei o sursa de caldura care sa consume putin. Dacă doriți să economisiți bani pe termen lung, o sobă pe lemne poate fi o investiție inteligentă. Costurile inițiale pot varia, dar pe termen lung, economiile pot fi semnificative în comparație cu alte surse de încălzire.
Dacă vrei o ambianta calduroasa. Dacă sunteți un iubitor al focului și al atmosferei sale, o sobă pe lemne este un plus excelent pentru casa dvs. Poate deveni centrul atenției în timpul serilor reci de iarnă și poate crea o atmosferă caldă și primitoare.
Sobele pe lemne au multe avantaje, inclusiv eficiență energetică, economii financiare, ambianță plăcută și durabilitate. Cu toate acestea, nu sunt potrivite pentru toate situațiile și locațiile. Dacă locuiți într-o zonă urbană cu restricții privind arderea lemnului sau într-un apartament, este posibil să nu fie o opțiune viabilă. Înainte de a decide să instalați o sobă pe lemne, consultați un specialist în încălzire pentru a evalua viabilitatea și eficiența acestui sistem în casa dvs. Dacă este alegerea potrivită, veți bucura de avantajele și confortul pe care o sobă pe lemne le poate oferi timp de mulți ani.
Un paznic a fost concediat, după ce a pulverizat miercuri spray lacrimogen în ochii unui elev al Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu, deranjat că băiatul a călcat pe iarbă, au declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Cosmin Roşu şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Constantin Dincă.
Elevul a călcat pe o porţiune de gazon, în timp ce portarul păzea un sediu al AJOFM Sibiu, aflat în curtea liceului.
„Am vorbit cu domnul director, pe elev l-au pişcat puţin ochii, a mers la cabinetul medical al şcolii şi pe urmă a fost în regulă. Acei copii erau în faţa corpului şcolii, nu AFOFM-ului”, a precizat reprezentantul IŞJ, Constantin Dincă.
Patronul paznicului i-a comunicat directorului AJOFM că a decis să-l concedieze după incident.
„Firma de pază ne-a transmis azi de dimineaţă (joi n.r.), că ieri a fost un incident între angajatul lor şi elevi, undeva în faţa liceului. În curtea liceului, noi avem un sediu într-o clădire separată, unde avem un centru de formare. Firma a zis că a fost un incident, că au cercetat cazul şi că l-au sancţionat disciplinar, că îl dau afară”, a explicat directorul AJOFM Sibiu, Cosmin Roşu.
Portarul a fost filmat în timp ce a folosit spray-ul lacrimogen şi imaginile au fost difuzate în presa locală.
În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc luni, 2 octombrie, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din școlile și liceele județului Sibiu.
Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care au fost prezenți, inspectorul de învățământ al Arhiepiscopiei Sibiului, Sorin Joantă, și inspectorul școlar pentru religie din județul Sibiu, prof. Gabriela Frățilă.
În cadrul întâlnirii, ierarhul le-a mulțumit dascălilor de religie din județul Sibiu pentru activitatea lor în unitățile de învățământ și i-a felicitat pentru rezultatele deosebite în procesul educațional și la concursurile județene și naționale la care au participat elevii sibieni.
„Încercați să dați acestor copii ceea ce le lipsește lor de la familie. E foarte greu, ca la cei șapte ani de acasă să mai adaugi tu ceva, dar e posibil, numai dacă există dăruire din partea voastră. Am predat și eu câțiva ani. Este greu ca să-i vezi pe toți la fel. Unul este mai simpatic, altul impertinent, altul compensează, dar în momentul în care și pe acela care e cel mai răzvrătit, îl tratezi cu blândețe, poți să-l aduci pe calea cea bună pentru că sunt copiii lipsiți de sprijinul familiei și care au nevoie de sprijinul vostru.” a transmis ierarhul.
În cadrul consfătuirii au mai fost discutate subiecte de ordin administrativ pentru acest an școlar, aspecte din activitatea didactică a dascălilor de religie, modalitățile de implicare a dascălilor și elevilor în activități ale Bisericii, precum și rolul parohiilor în susținerea învățământului din județul Sibiu.
„Începem un an școlar care sperăm să îl ducem cu bine la sfârșit. Sperăm să avem în continuare o bună relație între unitățile școlare și parohiile atât din oraș, cât și din mediul rural, să continuăm colaborarea cu preoții parohi, chiar începută acum și cu aceste fișe de la clasa pregătitoare pe care Patriarhia le-a pregătit ca în fiecare an pentru copiii de la clasa pregătitoare, oferind colegilor noștri o activitate mult mai plăcută, deoarece este mult mai bine să ai ceva material didactic propus. Ne bucură faptul că datorită reducerii numărului de copii pe clase, creșterea populației școlare a făcut ca numărul de clase să crească în județul Sibiu, ca și în celelalte județe ale țării și atunci avem norme în plus față de anii anteriori. Cred că față de acum cinci ani avem aproximativ zece norme în plus și de asta cu siguranță, vedeți, pe lângă cei care majoritatea au fost Înaltpreasfinției Voastre studenți să-i vedeți și pe cei care acum poate îi mai întâlniți la master sau la momentele festive care au fost în ultimii ani în școală și sperăm ca și ei să preia ceea ce transmitem noi, cei care suntem mai vechi și să ducă mai departe.” a transmis inspectorul de învățământ al Arhiepiscopiei Sibiului, Sorin Joantă.
D.G.R.F.P Braşov organizează un seminar web cu tema “Operaţiuni impozabile care se declară în decontul special de TVA”
În data de 31 octombrie 2023 ora 12.00 la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov se va desfăşura seminarul web cu tema „ Operaţiuni impozabile care se declară în decontul special de TVA”.
Totodată, pe portalul www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, a fost publicată lista seminariilor web care se vor desfășura în luna octombrie 2023.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
Modalităţi de efectuare a plăţilor către ANAF;
Înregistrare în scopuri de TVA în baza art. 316, alin. (1) din Codul fiscal a persoanelor juridice române;
Tratamentul fiscal al veniturilor obţinute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite reţele de socializare;
Obligaţii de plată datorate pentru neplata la termen, nedeclararea sau declararea incorectă a obligaţiilor fiscale;
Înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual a persoanelor juridice conform OPANAF nr.1090/2022;
Înrolarea în Patrimven a autorităţilor/instituţiilor publice şi de interes public;
Implicaţii fiscale în cazul anulării înregistrării în scopuri de TVA .
Durata seminariilor este de 2 ore și au și o sesiune de întrebări/răspunsuri.
Înscrierea este facilă, direct pe portal, și se poate efectua până la data şi ora începerii seminariilor, în limita locurilor disponibile.
Mircea Baniciu, Filarmonica de Stat Sibiu și Romulus Cipariu promit momente de neuitat
Aflați cine sunt Cristina – Balerina, Boier Ilie, ce este cu „Autobuzul lui Tănase”, sau cum se fac „corfele”!
Cea de-a V-a ediție a Târgului de Ecoturism, organizată în Muzeul Astra, între 6 și 8 octombrie, se dorește a fi una de neuitat, drept pentru care pregătirile sunt în plină desfășurare. 34 de standuri se vor afla la dispoziția iubitorilor de turism prietenos cu mediul înconjurător, dar și de bucatele curate, făcute în gospodăriile producătorilor locali din județul Sibiu.
„Propunem publicului experiențe complete, cu prezentare de produse locale, zacuscă, gemuri, miere, pâine de casă, adică cu tot ce au mai bun prin cămară producătorii locali. Vom organiza ateliere de creație și de cunoaștere a naturii, zone recreative, plimbări cu biclicleta. Peste toate acestea, o doză de muzică bună va completa oferta târgului nostru”, a declarat Alexandru Hanea, coordonator al Programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu.
La târg și-au anunțat prezența și copiii parohiei din Ighișul Vechi, actori în piesa „Autobuzul lui Tănase”, fiecare dorindu-și cât mai multe aplauze din partea spectatorilor. Oferta culturală va fi întregită de recitalurile oferite de Romulus Cipariu, la țambal, de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu, cât și de neobositul „trubadur” al vremurilor noastre, Mircea Baniciu.
„Ecoturismul este despre oameni și locuri, despre trecut, prezent și viitor. Căutăm frumosul, iar județul Sibiu abundă în oferte menite să ne facă să ieșim din case, să ne poarte pe cărările muntelui, și să poposim în fața unei străchini cu bucate ce amintesc de bunătatea bunicilor noștri. Aceasta este esența Programului „Anii Drumeției”, care adună în jurul său tot mai mulți oameni iubitori de natură și frumos”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Detalii privind oferta și programul Târgului de Ecoturism pot fi obținute accesând pagina de Facebook/AniiDrumeției sau www.aniidrumetiei.ro
Inițiat în urmă cu trei ani, Programul „Anii Drumeției” a făcut posibilă reabilitarea a peste 750 de kilometri de trasee din munții Făgăraș, Cindrel și Lotru, promovarea unui stil de viață activ, cu respect pentru natură, dar și recunoașterea în plan național a obiceiurilor și gastronomiei județului Sibiu.
Târgul de Ecoturism este un eveniment organizat în cadrul programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu joacă în deplasare pe scenele din Iași și Timișoara. Spectacolul „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu va fi prezentat luni, 9 octombrie, de la ora 18:00, la Teatrul „Luceafărul” din Iași, iar spectacolul în limba germană „Cenușăreasa – doar o poveste?!” în regia Evei Labadi va fi prezentat marți, 10 octombrie, de la orele 10:00 și 11:30, pe scena Teatrului German de Stat din Timișoara.
„Povești invizibile” este spectacolul unei călătorii-învățare, care ne provoacă să ne imaginăm multiple posibilități de a atinge lumea din jurul nostru: cu buricele degetelor care se mișcă lent pe contururi, cu tălpi care încearcă să urce cât mai sus, cu genunchi care nu stau la locul lor, cu urechi care se lipesc de zgomote. „Povești invizibile” este un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile „bucată cu bucată”. Spectacolul are la bază un text de Mihaela Michailov, iar direcția scenică este semnată de Selma Dragoș. Spațiul și instalația tactilă au fost concepute de Gabi Albu, iar muzica pentru această producție este compusă de Alexei Țurcan. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani.
„Suntem singurul teatru public din România cu o trupă de păpușari ce prezintă spectacole în limba germană. Așadar, chiar dacă nu mai suntem azi chiar o secție, căci au mai rămas angajați în teatru doar patru actori, suntem bucuroși de fiecare dată când putem prezenta spectacole în limba germană în afara Sibiului, pentru a duce mai departe această moștenire generoasă.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile prinde viață într-o montare de excepție despre prietenie și miracolul viselor: „Aschhenputtel – nur ein Märchen?!”. Actorii Secției Germane a Teatrului „Gong” aduc un omagiu Sibiului romantic, printr-o montare ce reinventează povestea Cenușăresei în Palatul Brukenthal. Spectacolul imaginat de Èva Lábadi, pe ritmuri muzicale și cu mult umor, se constituie ca o pledoarie plină de candoare pentru lumea basmelor ca pilon al copilăriei universale și al bucuriei inocente. Producția de la Sibiu se bucură de contribuția unor artiști importanți ca scenograful Dio Zoltán, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cári Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Angela Páskuy, Claudia Stühler, Adrian Prohaska și Jenö Major. Traducerea textului din limba română în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar. Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute și se adresează copiilor cu vârsta peste 5 ani.
Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an distincția Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Informații despre nominalizare și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Programul se organizează de 14 ani din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Programul este organizat – începând din anul 2010 – de Fundația Pentru Comunitate, fondurile fiind asigurate de Compania MOL România.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.
Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.
În data de 7 octombrie 2023, Primăria Municipiului Mediaș organizează o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Ziua Recoltei“. Manifestarea se va desfășura în Piața Corneliu Coposu și va începe la ora 10:00 cu o slujbă religioasă de binecuvântare a roadelor de toamnă. Atmosfera va fi întreținută de preșcolarii și elevii instituțiilor de învățământ din municipiul Mediaș, care vor prezenta pe scenă un bogat program de cântece și dansuri. Nu vor lipsi demonstrațiile sportive de arte marțiale prezentate de asociațiile de profil, dar și ateliere de desen și momente artistice ale cluburilor de dans și muzică din municipiul Mediaș.
În cadrul manifestării, medieșenii sunt invitați să achiziționeze produse de la numeroasele standuri cu vânzare ale producătorilor locali autentici de fructe, legume, produse apicole și preparate specifice toamnei – zacuscă, dulceață, siropuri, bulion sau murături.
Sărbătoarea recoltei din acest an se va încheia cu un program artistic al interpreților și ansamblurilor de muzică și dansuri populare, pe scena din Piața Corneliu Coposu fiind invitați Marius Ciprian Pop, Ciprian și Mihaela Istrate, Costel Popa, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Cosmina Fulea, Emilia Muntean, Aurica Bacea, Diana și Bianca Crețu, Dan Filuț Tabără, Natalia și Alin Matyas, alături de Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie“ și dansatorii și interpreții vocali ai Ansamblurilor folclorice ,,Târnavele“ și ,,Muguri de pe Târnave“ din Mediaș.
Cu ocazia Zilei internaționale a Educației, Muzeul ASTRA lansează oferta educațională pregătită special pentru perioada octombrie 2023 – mai 2024, prin programul ,,Muzeul se prezintă”. Această ofertă se adresează în special elevilor din clasele primare, gimnaziale și de liceu. Activitățile se desfășoară în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / platforma Etno Tehno-Parc.
Pentru programări, cei interesați pot suna cu cel puțin o săptămână înainte de data dorită, la nr. de tel. 0751 166 529, de luni până vineri, între orele 08.30 – 15.30, sau să trimită un e-mail pe adresa oradejoacă@muzeulastra.com.
Programările se fac în limita locurilor disponibile.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că pentru săptămâna 23 – 27 octombrie 2023, în timpul programului Școala Altfel, Muzeul ASTRA vine cu următoarea ofertă culturală pentru elevi și cadre didactice:
– demonstrații meșteșugărești organizate în cadrul programului Anima ASTRA și completate cu ateliere susținute de muzeografi și experți în restaurare-conservare în sectoarele lemn, olărit și textile din muzeu
–ghidaje prin gospodăriile din programul Memoria secretă a obiectelor (Horezu, Găleșoaia, Săpânța, Nereju) și a gospodăriilor în care se vor desfășura ateliere meșteșugărești interactive
Intervalul orar de desfășurare ale acestor activități este cuprins între orele 10:00 – 16:00.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.