spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

VIDEO Graba strică treaba: Noul Mall se confruntă cu probleme zilnic

Știri din Județ

Publicitate

Graba investitorilor de la NEPI de a deschide noul mall de lângă Gara Sibiu în 14 noiembrie, deşi termenul stabilit iniţial era 1 decembrie s-a văzut în primele zile de la deschidere. Deşi primarul Astrid Fodor, prezentă la tăierea panglicii, dădea asigurări că totul este gata înăuntru şi că mai este cam o săptămână de lucrări în jurul mall-ului, realitatea este alta.

SIBIU INDEPENDENT a trimis reporteri zi de zi la mall din 14 noiembrie până azi, inclusiv. Atât la prânz, cât şi seara. Mii de sibieni au luat cu asalt mall-ul zilele acestea curioşi de ce oferă. Majoritatea celor prezenţi au constatat, ca şi reporterii noştri faptul că nu sunt marcate căile de acces între nivelurile subterane, scările rulante se defecteză mereu. Lifturile se blochează şi câte 30 de minute. În prima zi chiar o farmacie din mall a fost inundată de o ţeavă spartă. Mai mult, gresia de pe podele este spartă deja în foarte multe locuri, iar gradul de finisare al holurilor şi parcărilor este departe de a fi finalizat, peste tot poţi vedea stâlpi din beton pur, neîmbrăcaţi, fire atârnând, uşi nesecurizate care dau spre depozite ad-hoc de materiale de construcţii şi scule. Şi lista poate continua.

Cele mai grave încălcări sunt legate de securitatea la cutremur şi incendii. Conform ISU Sibiu, aşa cum am relatat, noul mall nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Conform legii, o astfel de firmă sau instituţie trebuie să afişeze mare la intrară că funcţionează fără autorizare la securitate la incendiu. Nu am văzut aceste anunţuri la intrările noului mall.

Mai grav este că presa locală a dezvăluit că nici Primăria Sibiu nu a dat autorizaţie de funcţionare noului mall, deşi doamna primar Fodor a fost la inaugurare. În mod normal, la alte firme mici din Sibiu, reprezentanţii Primăriei Sibiu dau amendă pentru lipsa acestei autorizaţii. Încă aşteptăm să aflăm de la Direcţia de Sănătate Publică, dacă măcar de la ei s-au obţinut avizele.

Reporterii SIBIU INDEPENDENT au vrut să verifice dacă clădirea noului mall chiar nu respectă standardele de securitate la incendiu sau este doar o problemă de hârţogărie. Din păcate situaţia nu este doar legată de documente. Accesul de la şi spre Subsol 2 şi Subsol 1 se face cu liftul sau scări rulante. Doar că holurile de acces nu sunt marcate decât cu mici indicatoare verzi luminoase cu semnul EXIT. Problema este că la afluxul mare de cetăţeni din mall, aceste ieşiri trebuie marcate cu benzi şi indicatoare clare şi vizibile. Nu am putut verifica dacă există aspersoare în funcţiune şi dacă furtunurile de urgenţă sunt racordate la apă. Aceasta este treaba ISU să verifice. Şi dacă au dat amenda de 50.000 de lei bănuim că au găsit multe nereguli. Iar scările de urgenţă, obligatorii la asemenea construcţii, sunt construite, dar încă se lucra la elementele de siguranţă ale acestora.

Probabil că în 2-3 săptămâni investitorii vor rezolva toate aceste probleme, asta dacă nu vor apărea noi defecţiuni din cauza grabei construcţiei. Sperăm că Inspectoratul de Stat în Construcţii şi-a făcut datoria şi a inspectat temeinic clădirea pe tot parcursul ridicării acesteia.

VIDEO: Scară rulantă defectă la noul mall

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri