6.2 C
Sibiu
joi, 18 aprilie, 2024

Silvia Macrea va primi distincția de „Cetățean de Onoare al Județului Sibiu”

Știri din Județ

Săptămâna aceasta, consilierii județeni au aprobat propunerea de a acorda titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Sibiu” Silviei Macrea, maestru coregraf al îndrăgitelor spectacole cu Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului și manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, pentru contribuția deosebită la promovarea prestigiului Județului Sibiu pe plan național și internațional, precum și pentru bogata activitate culturală, artistică și educațională. Silvia Macrea este un veritabil ambasador al Sibiului și al României.

Voi avea plăcerea de a-i înmâna distincția într-un moment special: în cadrul ediției 2021 a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, eveniment cultural emblematic pentru județul Sibiu” – a scris Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, pe pagina sa de Facebook. .

Propunerea de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu se sprijină pe o solidă argumentație, având la bază excepționala activitate profesională a doamnei Silviei Macrea, impresionantul său parcurs artistic și științific, contribuțiile esențiale la dezvoltarea vieții culturale a județului nostru și la promovarea specificului național.

Silvia Macrea trăiește și respiră esența dansului popular și a spectacolului
folcloric; a deprins dragostea pentru valorile autentice încă de mică, fiind născută în 18 mai 1974, în Sibiu, în familia coregrafului Ioan Macrea și a soției sale, Silvia, profesor de dansuri populare. Copil fiind a asistat la orele lungi de repetiții și la spectacolele „Junilor Sibiului”, căci tatăl său, Ioan Macrea, de asemenea Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, a întemeiat acest ansamblu emblematic al României în anul 1944 și l-a coordonat vreme îndelungată.

Sursa foto: Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare