Dacă în ultimul an am avut parte de înțepături, atacuri scurte sau amenințări voalate, apropierea alegerilor locale, mai ales dacă se și comasează și se mută în iunie, a dat drumul războiului electoral și în județul Sibiu. Acesta se desfășoară pe toate planurile. Cel mai puțin pe cel al platformelor și ideilor electorale. Cel mai mult pe șantaj, dezvăluiri, fake-news, atac la viața privată. Scopul final este câștigarea a cât mai multe voturi. Iar unii politicieni fac orice pentru asta. Alții, nu.
Pentru mine nu este nicio surpriză acest război. Mocnea de mult timp. Și, chiar dacă existau de mult bătălii clare purtate contra unui politician sau altul, acestea se vor accelera.
Pe vremuri se spune că hârtia suportă orice. Internetul suportă chiar orice mizerie. Și a deschis robinetul la toți troglodiții de partid transformați în comentatori la articole de ziare și postări de Facebook. Majoritate analfabeți funcționali. Ce mă înspăimântă este că mulți din aceștia sunt și candidați pe la te miri ce consilii locale din județ, dacă nu chiar funcții de mic primar.
Războiul se poartă pe toate palierele. De la comentatorii mici, dar mulți online, la ziariști, procese, anchete penale, fiscale etc. Totul este permis în acest război electoral. Și dacă într-un război de obicei știi cine sunt combatanții, acum situația este haotică. Se luptă prin intermediari partide care altfel sunt împreună de fațadă. Sau se luptă chiar în interiorul partidelor, ei între ei.
Repet: orice este permis. Sau așa pare. Mojicia, mitocănia, minciuna, atacul la persoană…. orice. Scopul scuză mijloacele, se spune. Și acum vedem cum politicul folosește orice mijloace: de la proteste stradale, sindicale până la controale cu dedicație sau atacuri în presă bine țintite.
Din principiu, nu cred că jurnaliștii sunt rupți de societatea în care trăiesc. Iar idealul unora că jurnaliștii nu au afinități politice este desuet. Mereu le amintesc lupta acerbă din presa vremii între Caragiale și Eminescu. Să nu confundăm însă afinitatea politică doctrinară cu înregimentarea politică.
Avem însă și reversul medialiei: jurnalistul mercenar. Ca și soldații din Congo ai cunoscutului Potra de la Mediaș și Sibiul nu duce lipsă de mercenari de presă. Pentru suma corectă orice este posibil: un articol, o campanie de denigrare etc. Cine are de câștigat? Jurnalistul își ia partea de mercenar, publicul își citește articolele care crede că sunt reale și nu ușor denaturate sau uneori chiar falsificate sub umbrela aparenței adevărului. Iar politicianul care a plătit mustăcește de veselie, iar cel lovit încearcă să se țină tare.
Și loviturile din acest război vor fi tot mai grele. Dacă oamenii nu sunt impresionați de articole anchetă legate de presupuse ilegalități, care nu pot fi clar demonstrate, se trece la faza 2: atacul la persoană și la viața privată. Deși legea interzice acest lucru, presa sibiană abundă de astfel de exemple în decursul timpului. Nu cred că vreun jurnalist se excită câd știe că a scris un asemenea articol doar pentru propria plăcere. În fapt, plăcerea este în buzunarul său care s-a mai îngroșat cu ceva.
Eu nu sunt Liiceanu, nu îmi permit să fac un apel către lichele. Nici Rebengiuc să ies la TV cu hârtia igienică să le dau să se șteargă la gură. Pentru mine oamenii respectivi sunt nulități: umane și profesionale. Și vorba matematicianului: cu nulitatea nu ai ce face. Așa că mai bine o eviți. La un moment dat își va găsi nașul în ciocănelul unui judecător.
