Cazul polițistului local de la Cisnădie, lovit de o mașină, aduce în vizor, din nou, statusul polițistului local și național în relația cu instituțiile statului. În principal cu parchetele (procuratura). Tânărul polițist a ajuns la spital în stare gravă și apoi a murit. Șoferul este fugit din țară, după propriile declarații făcute în presa locală. SIBIU INDEPENDENT a primit informații pe surse de încredere despre acest caz, pe care le-a publicat. Cazul crimei de la Cisnădie ascunde o relație nocivă între Parchet și Poliție. O situație care se repetă în toată țara.
Poveștile din polițiile locale din județ, dar și din cea națională din Sibiu cuprind invariabil proasta colaborare procuror-polițist. Teoretic aceste instituții ar trebui să colaboreze. În realitate este o relație șef – subaltern, unde procurorul este șef. Iar, de când procurorii au devenit magistrați, precum judecătorii, au căpătat, mulți, o aroganță specială. Mai ales față de polițiști.
Sunt știute poveștile cu polițiștii ținuți pe holuri la cheremul procurorilor. Sau chiar puși să plimbe cățelul. Dar aroganțele capătă și alte valențe, care te duc cu gândul în alte direcții.
Să luăm recentul caz al polițistului local ucis la Cisnădie. Pentru că a fost ucis. Inițial, cazul era încadrat, probabil, la vătămări corporale grave. Totuși, chiar și așa, suspectul a fost eliberat. Urmărirea penală fiind începută cu el în libertate. Lucru cel puțin ciudat, pentru că la fața locului sunt mai mulți martori care spun că suspectul a declarat că a băut. Apoi la spital analizele au ieșit curate…
Și mai ciudată, reacția Parchetului, în acest caz, versus istoricul suspectului în Germania. Ori procurorul nu a știut despre acel istoric, ori nu s-a informat. Cererile noastre de informații se lovesc mereu de un zid la procuratură pe motiv că legea nu permite dezvăluirea de informații din dosar în timpul urmăririi penale.
Ciudat, însă, că uneori, Parchetul trimite de la sine voință comunicate despre cazuri rezolvate rapid în 2 zile cu criminali, gen ciobani, oamenii străzi etc. Dar în alte cazuri dosarele se lungesc inexplicabil de mult.
Dacă ne mai uităm și la cazul omului de afaceri ucis la Sibiu în noiembrie, procurorul de caz a fost efectiv sacrificat și detașat într-o instanță inferioară: de la Tribunal la Judecătoria Mediaș. Dar nu știm cine i-a preluat dosarul respectiv și restul ce le avea în lucru!? Motivul detașării, nedeclarat public, a fost, probabil, gafa cu reținerea unui suspect, care de fapt nu avea legătură cu cazul.
Aceste două cazuri au fost intens mediatizate local și național. Ce se întâmplă în multe alte cazuri? Unele zac prin dosare pe termen mult prea lung. Procurorii se plâng că au prea multe dosare în lucru simultan și nu fac față. Polițiștii spun că, unele, sunt soluționate rapid, altele tărăgănate, în funcție de suspecți.
Revenind la cazul polițistului omorât la Cisnădie, colegii săi din toată țara sunt nervoși. Pe bună dreptate. Și nu doar ei. Și polițiștii de la națională. Impresia lor este că suspectul a fost tratat mult prea lejer de procurorul de caz. Unii spun că există filmare prin care se vede intenția de lovire cu mașina. Alții că suspectul este în vizorul INTERPOL și EUROPOL pentru alte cauze. Cireașa de pe tort a venit la o zi de la moartea polițistului, după ce ziarul nostru a publicat acuzele ce se aduc suspectului, pe surse. Surprinza a fost că suspectul a trimis o scrisoare deschisă, la alt ziar, prin care spune că a fugit din țară pentru că se simțea amenințat!
Acum, să explice Parchetul cum de suspectul nu avea interdicție de părăsire a țării? Chiar și înainte de moartea polițistului. În două săptămâni de la incident era timp pentru a verifica probe suficiente pentru a se lua o măsură. Iar dacă procurorul a decis sau a cerut instanței interdicția de părăsire a țării a suspectului, cum a ieșit acesta din țară? Din nou, prea multe întrebări fără răspuns…
Și revin, la final, la statul procurorului în România, acela de magistrat, ca judecătorul. Acest statut este total anormal și specific dictaturilor. Nu este firesc ca un acuzator al statului să aibă statut peste cel al avocatului. Cei doi trebuie să lucreze de pe poziții egale și să demonstreze judecătorului partea lor de dreptate. Apoi judecătorul să decidă. Iar polițiștii, fie ei locali sau naționali, ar trebui să fie tratați egal de procurori. Până la urmă, fără munca lor, procurorul nu are nimic, decât o coală de hârtie și cartuș la imprimantă.
Tre trași la răspundere procurorii și judecătorii .niste penali inutili in hainele statului.