Târgul producătorilor de la Cisnădie a demonstrat că românii nu au uitat gustul unei roșii adevărate și nici valoarea banului. Proiectul „De la Fermier la Familie” s-a născut dintr-o nevoie simplă: producătorul să-și poată vinde munca, iar familia să cumpere produse românești la prețuri decente. Vizita lui Călin Georgescu a adus însă în jurul acestei piețe și România dezbinată, cea care a înlocuit argumentul cu înjurătura și dezbaterea cu amenințarea.
Oamenii nu au venit la Cisnădie pentru teorii. Au venit cu sacoșele
Succesul târgului din Grădina Mare nu are nevoie de discursuri sofisticate. Se vede în lăzile golite, în camioanele plecate fără marfă și în oamenii care au așteptat de dimineață să cumpere roșii, vinete, ardei, varză, cartofi, prune sau pepeni.
Producătorii au venit de la sute de kilometri. Oamenii din Cisnădie, Sibiu, Șelimbăr și din alte localități au venit cu sacoșele. Între ei nu a mai stat lanțul obișnuit de intermediari, fiecare cu adaosul lui.
Asta înseamnă, în esență, proiectul „De la Fermier la Familie”: omul care cultivă își vinde direct produsul, iar cumpărătorul știe de la cine îl ia și cât plătește.
Nu trebuie să fii economist pentru a înțelege de ce proiectul a prins. Este suficient să mergi într-un supermarket, să cumperi o roșie perfect rotundă și lucioasă, apoi să o tai. Uneori arată impecabil și nu miroase a nimic. Rezistă la transport, rezistă pe raft, rezistă în frigider. Parcă rezistă chiar și gustului.
Produsul cultivat pentru piața locală poate să nu aibă forma perfectă. Poate să fie mai moale, mai mic sau ușor crăpat. Dar când tai roșia, miroase a roșie. Ardeiul are gust de ardei. Pruna are zeamă, nu doar aspect comercial.
Desigur, nu orice produs vândut de un producător este automat sănătos, ecologic sau „natural”, după cum nici tot ce se găsește într-un supermarket nu este lipsit de calitate. Dar diferența dintre agricultura construită pentru gust și cea construită în primul rând pentru transport îndelungat, aspect uniform și termen de păstrare poate fi simțită fără laborator.
Se simte în farfurie.
România care produce și România care intermediază
De ani întregi vorbim despre „mafia piețelor”. Este o formulare dură, dar nu a apărut din senin.
În prea multe piețe agroalimentare, producătorul adevărat ajunge la margine, iar în față se instalează comerciantul profesionist deghizat în țăran. Îl recunoști după diversitatea miraculoasă a tarabei și după cantitățile care par fără sfârșit.
Pe hârtie există un certificat de producător și o suprafață cultivată. Pe tarabă apar însă roșii, ardei, vinete, castraveți, ceapă, usturoi, mere, pere, struguri, pepeni și, dacă mai este loc, probabil și banane românești.
Legea cere ca atestatul și carnetul de comercializare să reflecte produsele și cantitățile obținute în gospodărie. Problema nu este lipsa regulilor, ci verificarea lor. Când controalele sunt rare, superficiale sau pur formale, hârtia devine paravan pentru comerțul cu marfă cumpărată din depozite.
Un agricultor cu mâinile crăpate de muncă nu poate sta zilnic, de dimineața până seara, în piață. Trebuie să se întoarcă pe câmp, în solar, la irigații, la tratamente și la recoltare. Samsarul poate sta. Aceasta este meseria lui.
Iar când administrația unei piețe preferă comerciantul care plătește constant masa, în locul producătorului care vine doar când are marfă, rezultatul este previzibil. Piața producătorilor devine piața intermediarilor.
Tocmai aici lovește modelul pornit la Cisnădie. Nu printr-o mare reformă de stat, ci printr-o legătură directă. Producătorul spune ce are și la ce preț. Comunitatea află când vine. Primăria oferă un spațiu. Oamenii cumpără.
Simplu. Atât de simplu încât sistemul vechi pare dintr-odată inutil.
Supermarketul stabilește regulile, producătorul suportă riscul
Dincolo de samsarii piețelor există marile lanțuri comerciale și marii procesatori. Acolo raportul de forțe este și mai dezechilibrat.
Supermarketul stabilește standardul, cantitatea, ambalajul, calendarul livrărilor și condițiile comerciale. Marele procesator cere volume constante și prețuri mici. Producătorul suportă seceta, grindina, bolile, scumpirea motorinei, a îngrășămintelor și a energiei.
Dacă recolta este prea mică, pierde. Dacă recolta este prea mare și piața se prăbușește, tot el pierde.
Nu susțin dispariția supermarketurilor. Ele au rolul lor și răspund unui mod de viață. Dar nu este normal ca acestea să rămână aproape singura poartă importantă către consumator, iar fermierul român să fie chemat doar pentru fotografii electorale și festivaluri cu ii.
Marile companii vor urmări profitul. Acesta este rostul lor economic. Statul și administrațiile locale ar trebui să urmărească însă interesul public: concurență reală, acces direct la piață și păstrarea unei agriculturi românești capabile să ne hrănească.
Dacă nu construim alternative, vom continua să importăm mâncare pe care o putem produce și să abandonăm terenuri pe care le-am putea lucra.
Curentul pornit la Cisnădie începe să miște lucrurile
Ceea ce a început de la situația unui producător rămas cu o cantitate mare de roșii s-a transformat, în câteva săptămâni, într-un proiect comunitar.
Succesul de la Cisnădie a început să producă ecouri. La Sibiu a fost anunțat un târg săptămânal al producătorilor în Obor, cu produse de sezon, cantități mari și prețuri avantajoase. Fermierii vorbesc deja despre multiplicarea modelului în alte localități.
Este încă puțin. Este timid. O piață volantă nu poate răsturna un sistem construit în decenii. Dar fiecare spațiu în care agricultorul autentic ajunge direct la cumpărător mai slăbește o verigă din lanțul intermediarilor.
Drumul va fi lung. Vor apărea piedici administrative, interese comerciale și tentative de confiscare politică. Vor apărea inclusiv falși producători care vor încerca să se lipească de proiect, tocmai pentru că acesta are succes.
De aceea, organizatorii trebuie să verifice proveniența mărfii, iar autoritățile trebuie să controleze documentele și corelația dintre suprafața cultivată, tipul produselor și cantitățile vândute. Încrederea comunității se câștigă greu și se pierde repede.
Vizita cetățeanului Călin Georgescu nu anulează dreptul la discurs
Sâmbătă, la Cisnădie, a venit Călin Georgescu. A venit la invitația producătorilor.
Sibiu Independent a fost acolo dis-de-dimineață și a rămas până la finalul acțiunii. Am filmat producătorii, cumpărătorii, sosirea lui Georgescu și discursurile ținute în Grădina Mare. Am relatat ce s-a întâmplat la fața locului, nu ce am înțeles uitându-ne ulterior la un live, din confortul casei sau al biroului.
Am publicat inclusiv mesajele politice rostite de Georgescu. Nu le-am ascuns, dar nici nu am transformat prezența lui într-un miting electoral imaginar.
Călin Georgescu este cetățean român și are dreptul la discurs public. Susținătorii săi au dreptul să îl asculte. Ceilalți au dreptul să îl critice, să îi demonteze afirmațiile și să îi respingă ideile.
Suveranismul este un curent politic și social prezent în România și în Europa. Putem fi de acord cu el, îl putem considera greșit, periculos ori insuficient explicat. Dar nu îl putem scoate din spațiul public prin decret și nici nu putem interzice oamenilor să asculte.
Democrația nu înseamnă să aibă voie să vorbească doar cei cu care suntem de acord.
În același timp, dreptul la discurs nu îl scutește pe Georgescu de întrebări, critică sau verificarea afirmațiilor sale. Exact aceasta este regula democratică: vorbești liber și răspunzi public pentru ceea ce spui.
Mii de comentarii și o explozie de ură
Articolele și materialele video publicate de Sibiu Independent despre producători și despre vizita lui Călin Georgescu au generat mii de comentarii.
O parte au fost favorabile. Altele critice. Este firesc.
Din păcate, printre ele au apărut injurii, etichetări colective, amenințări și îndemnuri la agresiune. Organizatorii au reclamat inclusiv comentarii în care se cerea interzicerea accesului lui Georgescu în Cisnădie sau scuiparea acestuia. Am relatat separat aceste derapaje.
Aici nu mai discutăm despre simpatie politică. Discutăm despre limitele minime ale conviețuirii.
Nu îți place Călin Georgescu? Combate-i ideile. Ia-i discursul frază cu frază. Arată ce este fals, ce este imposibil, ce este contradictoriu sau periculos.
Dar nu cere agresarea lui.
Nu îți plac susținătorii lui? Contrazice-i. Discută cu ei. Întreabă-i de ce cred ceea ce cred. Dar nu îi transforma pe toți în dușmani, proști, trădători sau oameni care trebuie eliminați din spațiul public.
Aceeași regulă este valabilă și invers. Un susținător al lui Georgescu nu are dreptul să amenințe, să insulte ori să conteste umanitatea celor care îl critică.
Nu putem cere respect doar pentru tabăra noastră.
Presa nu face propagandă atunci când arată ce se întâmplă
Unii au confundat relatarea unei vizite cu susținerea persoanei care a venit. Este o confuzie comodă și periculoasă.
Rolul presei nu este să ascundă un eveniment fiindcă o parte a publicului nu agreează protagonistul. Rolul presei este să fie acolo, să filmeze, să întrebe și să publice.
Dacă sute de oameni se adună într-un loc public, aceasta este știre. Dacă un fost candidat la Președinția României vorbește în fața lor, este știre. Dacă producătorii vând aproape toată marfa, este știre. Dacă în discurs apar și mesaje politice, și acestea trebuie consemnate.
Tăcerea selectivă nu este jurnalism. Este activism mascat.
Noi am fost la Cisnădie pentru că acolo se întâmpla ceva important pentru comunitate. Ceilalți au avut libertatea să vină. Unii au preferat să privească transmisiunile noastre și să își construiască materialele ulterior. Este și aceasta o metodă. Mai comodă.
Dar terenul rămâne teren. Acolo vezi oamenii, auzi discuțiile, observi reacțiile și poți separa realitatea de spectacolul produs ulterior pe internet.
În piață s-au vândut legume. Pe internet s-a distribuit ură
La finalul zilei, imaginea este simplă.
În Grădina Mare, producătorii au venit cu marfă și au plecat cu lăzile aproape goale. Familiile au plecat cu sacoșele pline. Oamenii au discutat, au cumpărat și au ascultat un discurs public.
Pe internet, alții au împărțit etichete, insulte și amenințări.
Prima Românie a construit ceva. A doua a comentat despre ceea ce au construit ceilalți.
Târgul de la Cisnădie trebuie să continue. Trebuie să rămână deschis producătorilor autentici, controlat corect și ferit, pe cât posibil, de confiscarea oricărei tabere politice. Trebuie să crească și să fie copiat.
Nu pentru Călin Georgescu. Nu împotriva lui Călin Georgescu.
Pentru fermierul care muncește. Pentru familia care numără banii înainte de a merge la cumpărături. Pentru copilul care merită să afle că o roșie nu este doar o bilă roșie, perfectă și fără gust.
Iar celor care nu suportă discursul altuia trebuie să le reamintim un adevăr elementar: în democrație, ideile se combat cu idei.
Nu cu pumnul. Nu cu scuipatul. Nu cu amenințarea.
Și, mai ales, nu cu ura.
