Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a dat startul, de 1 iunie, unei campanii cu mesaje de la cei care au adoptat sau au luat în plasament copii, îndemnând sibienii să facă un asemenea gest.
Unul dintre exemple este cel al lui Carmen Crainic, asistent maternal, care, împreună cu soţul ei, creşte patru copii, două perechi de gemeni.
„Când iubeşti, ori iubeşti, ori nu iubeşti. Deci dacă iubeşti, nu poţi să măsori, nu ai cum! Deci e o iubire nemăsurată. E pentru toţi şi mai încape. Am început în 2008 ca asistent maternal. Şi cam asta am vrut să fac tot timpul şi pentru alţi copilaşi, nu numai pentru copilaşii biologici. Am aflat de la Protecţia Copilului că sunt doi gemeni în spital, dacă suntem dispuşi să-i luăm. Nu am stat pe gânduri, ne-am dus să-i vedem şi atunci Narcis şi Narcisa aveau nouă luni. Erau îmbrăcaţi în alb, frumuşei tare. Narcis a început să îmi zâmbească, Narcisa m-a luat de mână şi nu a mai vrut să îmi dea drumul şi a fost o conexiune, ceva între noi. Şi chiar am zis ‘da’, îi luăm acasă. Nici nu am mai întrebat dacă sunt sănătoşi. Între timp şi soţului a început să-i placă ce fac eu, să vadă că sunt atâţia copii în sistem care au nevoie de familie şi s-a hotărât şi el să devină asistent maternal. Şi pentru el au fost Radu şi Timea, tot gemeni. Şi tot aşa, ne-am dus la maternitate. Ei sunt de la şapte săptămâni la noi”, a declarat Carmen Crainic.
Aceasta face o mărturisire emoţionantă: „Dacă adopţi copilul, tot timpul am zis că dacă e din burtică, îl primeşti că este al tău. Dar un copil pe care îl adopţi îl iubeşti din suflet, (…) parcă vrei să îl protejezi mult mai mult de cei din afară, de tot”.
Carmen Crainic şi soţul ei îi cresc pe Timea, Radu, Narcis şi Narcisa.
Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, precizează că în judeţ sunt peste 150 de copii care ar putea fi adoptaţi.
„Cea mai mare bucurie din viaţa unui copil este o familie fericită. Sărbătorim astăzi 1 Iunie, ziua celor care dau sens faptelor noastre, care ne luminează viaţa şi cu gândul la care construim viitorul. Este ziua copiilor noştri. Însă copiii noştri înseamnă mai mult decât micuţii din propriile familii. În Sibiu sunt peste 150 de copii adoptabili, de care avem grijă prin instituţiile Consiliului Judeţean. Le oferim tot ceea ce trebuie, nu însă tot ceea ce merită fiindcă familia este locul fericirii oricărui copil. Din anul 2020, legislaţia privind adopţia este mai suplă, iar procesul de adopţie mult mai scurt. Astăzi, de 1 Iunie, vă invit să vă gândiţi la adopţie. Vă îndemn să vă gândiţi la cât de fericiţi ar fi. Vă îndemn să vă gândiţi la cât de fericiţi aţi fi. La mulţi ani tuturor copiilor!”, a fost mesajul Danielei Cîmpean.
Un număr de 42 de copii din judeţul Sibiu au fost adoptaţi în ultimul an şi alţi peste 150 de minori îndeplinesc condiţiile de adopţie, potrivit informaţiilor furnizate de către Consiliul Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASP).
„Adopţia trebuie să rămână în continuare o prioritate pentru toţi copiii aflaţi în îngrijirea statului, mai ales că aceasta rămâne, deocamdată, singura soluţie prin care ei primesc şansa la o nouă viaţă, într-un mediu familial stabil şi permanent”, a declarat directorul general al DGASPC Sibiu, Claudiu Stupar, într-un mesaj publicat joi, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Ziua de 2 iunie este considerată „Ziua Naţională pentru Adopţii”.
Legislaţia în vigoare prevede că persoana/familia care doreşte să adopte trebuie să fie atestată ca persoană/familie adoptatoare. Atestatul se obţine în urma parcurgerii unui proces de evaluare şi de pregătire de către persoana/familia solicitantă. Atestatul de persoană/familie adoptatoare certifică îndeplinirea condiţiilor materiale şi a garanţiilor morale precum şi existenţa abilităţilor parentale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului.
Fundaţia Conservation Carpathia este parte a proiectului SUPERB, cel mai mare proiect transfrontalier de refacere a peisajelor forestiere din Europa
Institutului European al Pădurilor (EFI – European Forest Institute) a lansat proiectul SUPERB, cel mai mare proiect transfrontalier de refacere a ecosistemelor forestiere din Europa. Sunt implicate peste 90 de organizaţii de ştiinţă şi practică forestieră din 20 de ţări diferite, iar proiectul include 12 arii demonstrative din Europa. În România aria demonstrativă este în estul Munţilor Făgăraş, în proprietăţile forestiere deţinute de Fundaţia Conservation Carpathia, iar proiectul este dezvoltat şi în colaborare cu Alianţa pentru Bioeconomie Circulară (The Circular Bioeconomy Alliance), înfiinţată de Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales.
Proiectul SUPERB (Systemic solutions for upscaling of urgent ecosystem restoration for forest-related biodiversity and ecosystem services) are ca scop principal promovarea activităţilor de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor forestiere, în beneficiul biodiversităţii şi a funcţionalităţii depline a serviciilor ecosistemice. Acesta îşi propune ca orice proprietar european sau administrator de pădure să poată avea un ghid de bune practici pe care să le aplice atunci când îşi propune să facă reconstrucţie ecologică pe proprietăţile sale, să aibă acces la o reţea de consultanţi pe acest subiect şi să identifice sursele de finanţare pentru astfel de lucrări.
SUPERB este un proiect Horizon 2020, susţinut de Uniunea Europeană şi coordonat de Institutul European al Pădurilor (EFI – European Forest Institute). Proiectul cu o durată de patru ani (2021-2024) este sprijinit de 90 organizaţii de ştiinţă şi practică forestieră din 20 de ţări diferite şi cuprinde 12 arii demonstrative.
Aria demonstrativă din România are o suprafaţă de aproximativ 2.300 de hectare. Zona este interesantă deoarece până în anii ’50 pe aceasta creştea o pădure naturală, de tip tip făget care avea şi brazi, fagi şi paltini. După ce a fost exploatată, pădurea a fost înlocuită cu o monocultură artificială de molid, din considerente pur economice.
„Se ştie deja foarte bine că monoculturile artificiale de molid au o biodiversitate foarte redusă şi că în întreaga Europă, la o anumită vârstă, ele au fost puternic afectate de doborâturi de vânt sau atacuri de insecte, pentru că, fiind păduri artificiale, nu sunt stabile. În baza evoluţiei naturale de zeci, sute, mii de ani s-au ales speciile care se potriveau cel mai bine unui anumit loc. Noi, oamenii, nu vom putea fi ingineri mai buni decât natura. Iar monoculturile plantate în locul pădurilor mixte dovedesc acest lucru. Pe Valea superioară a Dâmboviţei pădurea de molid este una tânără şi poate fi salvată mult mai uşor prin acest proiect. Vom crea ochiuri de lumină şi vom planta specii de foioase, pentru a readuce pădurea de amestec, puternică şi cu un grad mare de biodiversitate. În afara intervenţiei pe circa 100 ha de molidişuri, vom face o a doua intervenţie şi în suprafeţe unde deja am iniţiat acest proces, în proiecte precedente. Vom îmbunătăţi şi galeriile de anin de-a lungul Văii superioare a Dâmboviţei, atât de importante pentru fixarea malurilor râurilor. Vom reface şi habitatele de tufărişuri care au existat pe suprafeţe întinse, vorbim de habitate protejate de interes comunitar – jnepenişuri şi ienupărişuri, foarte importante din punct de vedere biodiversitate.” a declarat, Mihai Zotta, director conservare Fundaţia Conservation Carpathia.
Revenire treptată a pădurii naturale pe locul monoculturii de molid se face progresiv, şi este un proces de durată, în care reconstrucţia ecologică se face în câteva etape succesive care pot să dureze şi 20 de ani.
Proiectul SUPERB în România are şi activităţi de monitorizare, de implicare a comunităţilor locale şi de educaţie.
Fără un sprijin activ, zonele afectate de dezechilibre revin cu dificultate la starea naturală. Acţiunile de reconstrucţie ecologică facilitează sau imită procesele naturale, pe cât posibil, şi trebuie să ia în considerare viitoare schimbări climatice.
Proiectul a fost lansat la Sibiu cu o dezbatere pe tema biodiversităţii în Europa, în prezenţa Alteţei Regale Prinţul de Wales, a Ministrului Mediului şi a altor reprezentanţi europeni, însă, până pe 3 iunie, mai au loc o serie de ateliere, precum şi o vizită de lucru a 60 de participanţi implicaţi în proiectul SUPERB, în cadrul ariei demonstrative administrată de Fundaţia Conservation Carpathia.
Evenimentul de deschidere poate fi urmărit integral aici https://www.youtube.com/watch?v=SCmxHvGYjkw&t=5335s.
„Ne bucurăm că suntem parte din proiect, iar felul în care Fundaţiei Conservation Carpathia abordează biodiversitatea reprezintă un model pentru partenerii europeni. Vom merge pe Valea Dâmboviţei pentru a discuta despre aria demonstrativă, vom prezenta o parte din pepinierele organizaţiei, care furnizează puieţii necesari activităţilor de refacere a ecosistemelor, şantiere de reconstrucţie ecologică, păduri sălbatice şi Centrul de activităţi şi explorarea naturii Richita, unde vor fi organizate activităţile educaţionale din cadrul proiectului SUPERB. Vom avea mai câteva ateliere în teren, unde vom schimba idei şi experienţe,” a declarat Barbara Promberger, director executiv Conservation Carpathia.
Proiectul Fundaţiei Conservation Carpathia este unic în România şi reprezintă una din cele mai importante iniţiative de conservare de păduri din Europa. Din anul 2009 şi până astăzi, proiectul a salvat de la exploatare 27.000 de hectare de păduri şi păşuni alpine în sud-estul Carpaţilor Meridionali şi a refăcut păduri pe 1.157 de hectare, prin plantarea a peste 3 milioane de puieţi.
SUPERB este un proiect Horizon 2020, finanţat de UE, cu o durată de patru ani, în valoare de 20 de milioane de euro, cu 36 de parteneri de proiect şi peste 90 de parteneri asociaţi. Mai multe informaţii: https://efi.int/news/superb-promote-forest-restoration-and-adaptation-across-europe-2021-12-01
Circular Bioeconomy Alliance a fost înfiinţată de Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales în 2020. Aceasta oferă sprijin bazat pe cunoştinţe, precum şi o platformă de învăţare şi de creare de reţele care să conecteze investitori, companii, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale şi comunităţi locale, cu scopul de a avansa bioeconomia circulară, restabilind în acelaşi timp biodiversitatea la nivel global. Mai multe informaţii despre proiectul din România https://circularbioeconomyalliance.org/a-living-lab-for-nature-peop
Hearing of Stella KYRIAKIDES, Commissioner-designate, Health - Q&A
Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a transmis ieri, 1 iunie 2022, un comunicat de presă referitor la câștigătorii concursului “Tu ce ai face cu bani europeni pentru Sibiu?”
Câștigători concurs “Tu ce ai face cu bani europeni pentru Sibiu?”
Am pus această întrebare tinerilor sibieni, iar de 1 iunie, vreau să anunț lista câștigătorilor celor mai bune proiecte primite. Câștigătorii care vor merge cu mine la Bruxelles în urma concursului lansat pe 9 mai sunt:
1. Banciu Maria Stefana
2. Chițoiu Cristina Elena
3. Ciobanu Nicoleta
4. Codău Teodora
5. Cufteac Ioana
6. Deffert Cristina
7. Dobra Alisia
8. Hajnal-Enikő Iakób
9. Hanea Hristian
10. Nicula Diana
11. Pînzaru Gabriel
12. Popescu Catalin
13. Roolart Chris
14. Stoica Andra Elena
15. Teleabă Cristi
Rezerve:1. Koren Luca
2. Dobrin Andreea
3. Badulescu Lucian
Mulțumesc pentru zecile de proiecte trimise! Sunt bucuros să văd ce bine cunosc tinerii Sibiul și câte idei bune au pentru a îl face un oraș mai modern, mai european!*Vizita se va desfășura în perioada 27-30 iunie iar câștigătorii vor fi contactați pe mail în următoarele zile.
Sibiu Independent vă prezintă cele mai importante acțiuni/proiecte desfășurate de Consiliul Județean Sibiu și instituțiile din subordine în cursul lunii mai 2022:
Luna iunie aduce iubitorilor de lectură o nouă ediție a Concursului național „Bătălia Cărților”, organizat la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu. Competiția se adresează, în mod gratuit, tuturor iubitorilor de cărți și literatură care cred în puterea lecturii ca mijloc al dobândirii educației și cunoașterii. Înscrierea și participarea la acest concurs sunt gratuite, în baza deținerii unui permis valid de utilizator al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. La „Bătălia Cărților” sunt așteptați toți cititorii pasionați, competiția fiind organizată pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani).
Pe parcursul perioadei de desfășurare, iunie – octombrie 2022, participanții sunt invitați să citească 10 cărți pentru fiecare categorie de vârstă, titlurile aparținând atât literaturii române, cât și celei universale. În etapa finală a competiției ajung cititorii care au lecturat toate titlurile propuse pentru o categorie de vârstă şi prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o deplină înțelegere a textelor literare. În luna octombrie a.c., va avea loc dezbaterea finală a concursului de lectură în cadrul căreia participanții finaliști vor avea prilejul de a susține cartea preferată în fața juriului și a publicului. Pentru fiecare categorie de vârstă, participantul cu cea mai reușită pledoarie va deveni „Cititorul anului 2022”. Volumul care va obține cel mai mare punctaj din partea competitorilor va deveni „Cartea anului 2022”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură. Câștigătorii etapei județene vor participa la etapa națională, care va avea loc la începutul anului viitor.
Detalii suplimentare privind regulamentul de participare la concurs și volumele propuse în competiție se pot obține la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr.7), la adresa de e-mail bjastrasibiu@gmail.com sau la nr. tel: 0269 210 551 (int. 108). În egală măsură, disponibilitatea titlurilor se poate consulta în catalogul electronic al bibliotecii: http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/.
***
Concursul de lectură „Bătălia Cărților” este organizat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, proiectul fiind inițiat în 2014 de către Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj și Asociația Națională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
Primăria Municipiului Mediaș, în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și reprezentanți ai cultelor religioase din oraș au omagiat și în acest an „Ziua Eroilor“, în data de 2 iunie 2022.
Evenimentul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș și a fost marcat printr-un ceremonial militar – religios și civil dedicat tuturor celor care, de-a lungul istoriei noastre, s-au jertfit pentru apărarea integrității și a valorilor națiunii române.
La manifestare au participat reprezentanții instituțiilor publice, cultelor religioase, partidelor politice, structurilor militare, societăților comerciale, ai unităților de învățământ din municipiu, dar și medieșeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor neamului.
Astăzi , 02 iunie 2022 , la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, instituție subordonată administrativ Consiliului Județean Sibiu, au avut loc două evenimente deosebite :
În prima parte a zilei, elevii clasei a-XII-a însoțiți de diriginta lor, prof.Iulia Mujat au depus o coroană de flori, din prtea instituției, la Monumentul Eroilor din comună, marcând, cum se cuvine Ziua Eroilor .
În a doua parte a zilei elevii, profesorii și întregul personal, au marcat Ziua Internațională a copiilor prin activități deosebite :
-atelier de pictură
-desene pe asfalt
-dans modern
-meci de fotbal
Aceste activități au adus mare bucurie copiilor care au participat la ele în funcție de preferințe .
Ziua s-a încheiat cu o mare surpriză pentru elevi : premierea tuturor cu tort și suc, sponsorizate de către Asociația Comunicare, Educație, Solidaritate.
Succesul acestor activități s-a datorat implicării cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și nedidactic ce au fost permanent alături de elevii școlii și care s-au simțit, pentru câteva ore, din nou copii.
Târgul de Jucării, ediția a XV-a, a înregistrat un număr de 9674 vizitatori de toate vârstele. Timp de 5 zile (28 mai-1 iunie), 25 de meșteri populari din toate colțurile țării au susținut o serie de ateliere (meșteșugărești) interactive în zona Etno Tehno Parc a Muzeului ASTRA. În acest mod, vizitatorii au învățat cum se fac jucăriile de altădată. De exemplu, la Târgul de Jucării au fost confecționate 1150 de moriști din hârtie și lemn, în timp ce la atelierul de pictură au fost folosite peste 600 de planșe de diferite mărimi.
Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Structura temporară a SCJU Sibiu a fost modificată:
crește din nou numărul de paturi din zona verde
Numărul de paturi din „zona verde” crește de la 829 la 850;
Secția Chirurgie Plastică, microchirurgie reconstructivă relocată integral în structura modulară I;
Spitalul continuă să trateze pacienți infectați cu SARS-CoV2;
Scăderea constantă a numărului de cazuri grave și foarte grave de infectare cu SARS-Cov2, care necesită internare în cadrul SCJU Sibiu, a determinat reorganizarea structurii temporare a celei mai mari unități sanitare din județ cu scopul de a gestiona eficient activitatea medicală. Astfel, SCJU Sibiu a făcut demersuri către Direcția de Sănătate Publică Sibiu pentru avizarea modificării de structură, solicitarea spitalului fiind aprobată cu promptitudine. în baza prevederilor OUG 44/2022 precum și ale Ordinului 1334/2022.
Modificarea de structură presupune creșterea numărului de paturi non – Covid de la 829 și 850 și scăderea numărului total de paturi Covid de la 43 la 34.
Cele 34 de paturi Covid sun repartizate după cum urmează: 6 paturi de ATI (modularul mic), 2 paturi ATI-Obstetrică Ginecologie, 10 paturi – Secția Clinică Boli Infecțioase, 3 paturi pentru specialitățile chirurgicale și 13 paturi Obstetrică-Ginecologie.
Ca urmare a modificării, Secția Chirurgie Plastică, microchirurgie reconstructivă va fi relocată integral în structura modulară I, având 25 de paturi dintre care 5 paturi pentru arși. (în creștere cu 15 față de structura anterioară). De asemenea, Secția Clinică Boli Infecțioase va avea 35 de paturi în zona verde (cu 6 mai mult raportat la structura anterioară) și 10 în zona roșie.
Per total (zona verde și zona roșie) numărul de paturi în regim des spitalizare continuă este de 884 (850 verzi și 34 roșii).
În prezent, la nivelul spitalului are loc reorganizarea zonelor și adaptarea circuitelor medicale, noua structură urmând să fie funcțională în scurt timp.
Spitalul va continua să interneze pacienți cu forme severe și critice de SARS-CoV2, aceștia urmând să fie tratați în structurile de se asistență Covid menționate.
Subliniem că procesul de reorganizarea este unul complex și că în elaborarea noii structuri s-a luat în considerare derularea lucrărilor de reabilitare/renovare care se derulează în prezent. Precizăm că structura actuală este una temporară și că organizarea din prezent, cu clădiri, trasee și personal alocat poate fi modificată în caz de necesitate.
Un număr record de 316 exponate din deșeuri, confecționate de elevi și studenți din 57 de instituții de învățământ din 29 de județe au participat alături de cadrele didactice coordonatoare la cea de a X-a ediție a concursului ”Deșeurile pot fi și artă”, organizat deFacultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Concursul s-a desfasurat online în data de 1 iunie 2022, după jurizare au fost decernate 6 premii: premiul I 1000 lei din partea Companiei Unimat Sibiu, premiul II-800 lei si premiul III – 600 lei și mențiuni.
”Popularitatea concursului nostru a adus un număr impresionant de vizualizări ale paginii de Facebook (240.840), 3444 de aprecieri și 3646 urmăritori. Mulțumim sponsorilor care au făcut posibil și anul acesta acordarea premiilor în bani: S.C. Nic-Metnef S.R.L., Râmnicu Vâlcea, Compania Unimat Sibiu”, a declarat șef lucrări dr. Cristina MOISE, coordonatorul concursului.
Diversitatea obiectelor realizate din materialele reciclate, tematica și modul de prezentare, au creat o mare dificultate juriului compus din 13 persoane, cadre didactice ale ULBS, sponsori și reprezentanți a instituțiilor partenere, care cu greu au deliberat ierarhia.
Câștigătorii:
Premiul I-1000 lei
Exponatul 285
Student: Marius Vulcu, anul III IPMA, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentara si Protecția Mediului, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Profesor coordonator: drd. ing. Alexandra Frățilă
Denumire exponat: Vultur din anvelope (sârma din anvelope, carton, polistiren, cauciuc, materiale reciclate, înălțime exponatului fiind de 70 cm si anvergura aripilor de 1,50 m)
Liceul Tehnologic ” Mihai Eminescu ” Dumbrăveni, județul Suceava
Profesori coordonatori: ing. Surugiu Ioan, ing. Hrițcu Petrișor
Denumire exponat: „Artistul cerșetor al vremurilor noastre „
Descriere:
Exponat artist lucrat din sarma modelata prin îndoire, piulițe uzate, plăcută din tabla, toate elementele asamblate prin sudare, șlefuire și vopsire.
„Bolul pentru monezii” din lemn, reprezintă o lecție de geometrie transpusa în practica. Realizat din discuri din bucatele din lemn debitate în unghiuri lipite bucata cu bucata cu aracet pentru lemn. După uscare a fost prelucrat prin strunjire, finisare și lăcuire cu lac pe baza de apa. Lemnul utilizat este nucul, fagul și salamul.
Premiul III-600 lei
Exponatul 50
Elev: ARSENI BOGDAN, Clasa a VIII a, Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” Ploiești, județul Prahova
Profesor coordonator: Bucurică Nicoleta Camelia
Denumire exponat: „CASTELUL CORVINILOR” din cartoane reciclate
Mențiunea I-300 lei
Exponatul 54
Elev: Popa Eduard Gabriel, Clasa a VII-a, Școala Gimnazială Dumitru Bădescu, Olănești, județul Vâlcea
Profesor coordonator: Ganea Alexandru
Denumire exponat: The Green Date
Mențiunea II-200 lei
Exponatul 61
Mențiunea 3-100 lei
Elev: Popescu Robert Constantin, clasa a V a B, Liceul Tehnologic Topraisar, județul Constanta
Profesor coordonator : Cismaru Iulia
Denumire exponat: ” O bicicletă de poveste „
INSTITUȚII PARTICIPANTE
1.Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentara si Protecția Mediului,
Asociația Conexiuni Sibiu în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților vă invită să participați la Vernisajul – Concurs DEȘEUL CĂ RESURSĂ.
Cele mai interesante produse realizate din deșeuri reutilizabile pot fi admirate în cursul zilei de vineri în incinta Casei de Cultură a Studenților din Sibiu, începând cu ora 12.
Fuste din cravate, genți din plăci de vinil sau cercei din conserve, sunt doar câteva din obiectele pe care doritorii le pot admira în cadrul vernisajului. Creațiile sunt realizate cu ingeniozitate și migală de tineri iubitori de mediu cu vârste cuprinse între 7 și 30 ani.
“Am demarat acest proiect în ideea unei nevoi de educație ecologică și de reutilizare a deșeurilor. Suntem însă plăcut surprinși de dorința de participare la acest proiect, de ideile minunate și extrem de inovative și din acest motiv ne-am gândit să organizăm și acest vernisaj concurs cu cele mai bune lucrări” a declarat Liliana Popescu, director CCS Sibiu.
Comisia de jurizare, formată din oameni de specialitate în domeniu tehnic şi artistic vă premia cele mai bune creații pe categorii de vârstă şi pe domenii. Câștigătorii vor primi medalii, diplome şi diverse materiale în cadrul expoziției unde participanții vor putea explica vizitatorilor conceptul propriilor creații.
Exponatele premiate se vor regăsi și în broșura special tipărită pentru acest proiect unde este evidențiată importanța dezvoltării spiritului civic și capacității tinerilor de a participa la protecția mediului și la activități de conștientizare și susținere a mediului înconjurător.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă marți, 7 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – lectură „Plantăm un măr”. Evenimentul are loc în cadrul programului național „Artiști români pentru artiști ucraineni”, un proiect de strângere de fonduri creat pentru sprijinirea artiștilor ucraineni care trec acum prin momente teribile.
„Artiști români pentru artiști ucraineni” este un program inițiat de Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development)din Baltimore SUA. În perioada 16 mai – 15 iunie, cele mai importante instituții de cultură din România organizează spectacole lectură pe baza a zece texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina, în traducerea Ralucăi Rădulescu. „A venit vara. Vine și vacanța. Vrem la mare. Vrem la munte. Vrem să ne relaxăm. Dar nu e încă timpul să uităm. Să nu uităm că lângă noi e război. Și e în fiecare de zi. De 100 de zile. Pentru ne-uitare, pentru informare și conștientizare, UNITER organizează o campanie, care are ca scop și strângerea de fonduri pentru artiștii din Ucraina, în care s-au implicat circa 50 de teatre din România, două muzee și Radio România Cultural. Iar dacă ne gândim că și în Sibiu au ajuns refugiați din Ucraina și în mare parte sunt mame cu copii, deci publicul Teatrului Gong, este evident că acest spectacol-lectură poate deveni și un moment important în integrarea refugiaților ucraineni în comunitate.”, a declarat Raluca Rădulescu inițiatoarea campaniei organizate de UNITER.
Elena Astasieva s-a născut în 1973 în orașul Herson (Ucraina), unde locuiește și în prezent. Scriitoare, autoare a mai multor piese care au fost selectate în mod repetat pentru festivalul ucrainean de teatru „Săptămâna Dramaturgiei Contemporane” și au fost montate în teatrele din Herson și Kiev. Este unul dintre fondatorii Teatrului Dramaturgilor din Kiev.
Natalia Blok – dramaturg și scenarist, piesele sale au fost puse în scenă cu succes atât în Ucraina, cât și în străinătate și au fost traduse în poloneză, georgiană, germană și rusă. Unele dintre ele au fost selectate în mod repetat pentru prestigioase competiții: Săptămâna Dramurgiei Contemporane, Batumi Monoplay Festival, Drama.UA.
Irina Hareț – directoarea Teatrului de Dialog Modern din Poltava, dramaturg, scriitor, scenarist, regizor, psiholog. Finalist și laureat al multor concursuri de literatură și de dramaturgie, curator, autor de proiecte educaționale și sociale, trainer în domenii precum: „Competență civică”, „Crearea de spații de teatru social”, „Educație non-formală pentru copii și adulți” și „Gândire creativă”. Fondator al UkrDramaHub – bibliotecă online de texte de dramaturgie ucraineană contemporană. Nominalizată la Premiul Women in Arts 2021, la categoria „Femei în teatru”.
Accesul publicului la eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare exclusiv online prin teatrulgong.ro și mystage.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
Peste 2.300 de candidați absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, din județul Sibiu, vor susține examenul national de Bacalaureat, sesiunea 6 iunie – 1 iulie 2022
Marți, 31.05.2022, s-a finalizat etapa de înscriere pentru sesiunea iunie – iulie 2022 a examenului național de Bacalaureat. Pentru această sesiune, în județul Sibiu s-au înscris 2.313 candidați, dintre care 2.125 candidați din seria curentă și 188 candidați din seria anterioară.
Examenul începe luni, 6 iunie 2022, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română conform OME nr. 5151 din 30.08.2021. Probele scrise debutează cu proba la Limba și literatura română, ce va avea loc luni, 20 iunie.Marți, 21 iunie, se desfășoară proba E.c) obligatorie a profilului (matematică sau istorie), miercuri 22 iunie se desfășoară proba E.d) la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar joi 23 iunie va avea loc proba E.b) la Limba și literatura maternă.
Probele scrise pentru examenul național de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie 2022, încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 8 de centre de examen, unul din ele având arondată și o subcomisie. Cel mai mari centre de examen sunt Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu (395 candidați), Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (381 candidați), Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu (373 candidați), iar cele mai mici sunt Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu (289 candidați) și Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș (288 candidați).
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 27 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 27 iunie 2022 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 1 iulie 2022.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, smartwatch etc.).
Comunicarea rezultatelor obţinute la examenul naţional de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.
Calendarul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului national de Bacalaureat:
6 – 8 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
8 – 10 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
20 iunie 2022 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
21 iunie 2022 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
22 iunie 2022 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
23 iunie 2022 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
27 iunie 2022 – Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
28 – 30 iunie 2022 – Rezolvarea contestaţiilor
1 iulie 2022 – Afişarea rezultatelor finale
Pentru vizionarea listei cu centrele de examen în care se vor desfășura probele scrise pentru sesiunea iunie – iulie 2022, și unitățile de învățământ arondate acestora, puteți accesa link-ul de mai jos:
Marimbafonista Irina Rădulescu vă dă întâlnire cu marimba, unul dintre cele mai fascinante și totodată prea puțin cunoscute instrumente.
Turneul național “Marimba – The Journey” ajunge la Sibiu pe 3 iunie. Concertul are loc la Biblioteca Astra, de la ora 19:00.
Urmează recitaluri la Brașov (4 iunie), Pitești (10 iunie), Timișoara (16 iunie), Sinaia (17 iunie) și București (18 iunie).
Bilete: 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi, pensionari). Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii, online pe iabilet.ro și la intrarea în sala de spectacol.
Irina Rădulescu, singurul artist român din generația tânără dedicat acestui instrument, va explora sonoritățile magice ale marimbei solo, într-un program alcătuit din lucrări semnate de compozitori consacrați în spațiul internațional precum Keiko Abe, Gene Koshinski, Jovan Nebojsa Zivkovic, Anna Ignatowicz-Glinska sau John Psathas, dar și lucrări dedicate acestui eveniment de către trei compozitori români tineri: Sebastian Androne-Nakanishi, Andrei Petrache și George Păiș.
Irina Rădulescu este un artist neobosit, dedicat percuției și în special marimbei, instrument ce deja a consacrat-o, atât ca solistă, cât și în diferite ansambluri camerale și ca membru al orchestrelor simfonice din România. Laureată a mai multor competiții internaționale, Irina Rădulescu a primit în anul 2018 diploma și bursa de excelență pentru întreaga activitate – din partea Universității Naționale de Muzică București. Cu o prezență scenică și o maturitate artistică cuceritoare, Irina Rădulescu este invitată la festivaluri prestigioase de muzică cultă contemporană, ca solistă și membră a duo-ului PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, axată pe instrumente melodice de percuție, respectiv marimba și vibrafonul.
1 Iunie, ora 19:00 – Mediaș, Biserica Evanghelică “Sf. Margareta”
2 Iunie, ora 19:00 – Bistrița, Palatul Culturii
3 Iunie, ora 19:00 – Sibiu, Biblioteca Astra
4 Iunie, ora 18:00 – Brașov, Sala Patria
10 Iunie, ora 19:00 – Pitești, Centrul Multifuncțional
16 Iunie, ora 19:00 – Timișoara, Sala Capitol
17 Iunie, ora 19:00 – Sinaia, Casino
18 Iunie, ora 19:00 – București, Teatrul Odeon (Sala Studio)
Organizator al turneului: Asociația “Cultură prin Muzică”
Un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Partener principal: UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România)
Parteneri culturali: Forumul Democrat al Germanilor din România, Primăria Municipiului Mediaș, Societatea de Concerte Bistrița, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Brașov, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Banatul” Timișoara, Primăria Sinaia, Teatrul Odeon
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bookhub, onlinegallery.ro, Mediaș News
ACTUALIZARE: Mai multe echipaje de Poliție efectuează cercetări cu privire la faptele femeii. Aceasta a fost internată nevoluntar la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu iar cei doi copii au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
Știre inițială:
Cei prezenți astăzi în Piața Mare din Sibiu au avut parte de o experiență mai puțin plăcută. O mamă cu doi copii, pe jumătate dezbrăcată, și-a făcut remarcată prezența.
Aceasta a tranzitat prin Piața Mare din Sibiu, în sânii goi, zbierând și amenințând în stânga și în dreapta. Oamenii prezenți la terase sau la plimbare au sunat speriați la 112.
Un cuplu, văzând starea femeii, dar și copilașii nevinovați de faptele mamei, i-au oprit și i-au dus la adăpost. Doamna a încercat să vorbească cu prichindeii, ca să-i liniștească. În tot acest timp, femeia exhibiționistă era urmată de soțul doamnei, ce vorbea la 112. Într-un final, femeia recalcitranta a fost convinsă să se îmbrace.
„Azi, în jurul orei 13,10, polițiștii sibieni au fost solicitați să intervină în sprijinul unui echipaj medical în vederea internării nevoluntare a unei femei în Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” din municipiul Sibiu. Femeia a fost depistată în Piața Gării din municipiul Sibiu și a fost transportată și internată în unitatea spitalicească amintită.” a declarat Elena Walter, purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani,care a plecat de acasă într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 2 iunie, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, fiica sa, TODOR IZABELA NICOLETA, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu, din orașul Tălmaciu, jud. Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni acasă.
Semnalmente: înălţime 170 cm, greutate 80 kg, păr lung,șaten, ondulat, față ovală, ochi căprui, ten deschis,constituţie corpolentă.
În momentul plecării, minora purta un tricou de culoare alb, pantaloni lungi, colanți, de culoare negru, încălțăminte sport de culoare negru marca Nike și avea asupra ei un rucsac de culoare vișiniu.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minorăsunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Începând de mâine, vineri, 03.06.2022, circulația va fi interzisă pe breteaua de ieșire de pe autostrada A1 spre DJ106D,ieșirea spre Cisnădie, în zona localității Veștem.
Restricția va fi valabilă aproximativ 2 luni fiind necesară pentru continuarea lucrărilor la nodul rutier care va deservi noul lot de autostradă Sibiu – Boița.
ACTUALIZARE: Sibianul decedat în gravul accident de pe Valea Oltului este fostul arbitru Laszlo Sajtos.
Polițiști rutieri au intervenit azi-noapte, în jurul orei 4:10, la un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane și decesul altei persoane.
Din primele informații se pare că ar fi vorba de o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat, de 60 de ani din județul Sibiu și o autoutilitară condusă de către un alt bărbat de 27 ani din județul Argeș, pe DN 7, în localitatea Racovița.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea conducătorului autoutilitarei, care ulterior a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Traficul rutier este îngreunat la această oră în zona Promenada Mall din Sibiu din cauza unui accident rutier. Un scuterist a fost acroșat de o mașină, la fața locului fiind prezente echipaje de Poliție și prim-ajutor.
Conform șoferului, scuteristul, angajat la o firmă de livrare a mâncării, i-a frânat brusc în față. În urma impactului, scuteristul, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a suferit un traumatism lombar și a fost transportat la spital.
Conform martorilor, șoferul implicat în evenimentul rutier ar desfășura servicii de ride-sharing.
„Este vorba despre o coliziune între un moped condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani și un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, posibil pe fondul frânării bruște, nejustificate, de către mopedistul care circula în fața autoturismului.” transmit reprezentanții IPJ SIBIU
Prilej de bucurie și sărbătoare la Biblioteca ASTRA Sibiu a însemnat lectură, muzică, dans, jocuri și multă veselie.
Ne-am bucurat de momentele de lectură oferite cu generozitate de Ruxandra Orga-Dumitriu și de colega noastră, Ana Coca.
Pline de muzică, mișcare și voioșie au fost, bineînțeles, momentele asigurate de Doruleț – Dumitrean Catalina Minodora și grupurile vocale din Programul „Cantus Mundi”.Copiii din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Speranța” Sibiu s-au arătat foarte încântați de participarea la atelierul de confecționat felicitări pentru 1 iunie și de sesiunile muzicale.
Elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială Bazna au primit bonus o mini-călătorie în spațiile bibliotecii: Compartimentul pentru Copii și Tineret, Sala de Lectură, Terasa bibliotecii, Spațiul Telescopic al Cunoașterii, Palatul ASTRA, Cabinetele documentare și Sala Festivă
Mulțumim tuturor celor care au participat la această sărbătoare a copiilor și a copilăriei!
Mulțumim, desigur, și sponsorilor care fac posibile surprizele dulci spre deliciul celor mici.
La mulți ani, tuturor copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului! – au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA prin intermediul paginii de Facebook.
Brambura Park, cea mai nouă atracție de pe Valea Avrigului
În această dimineață, s-a deschis primul parc de distracții din Avrig. De ziua lor, copiii sunt invitați la Brambura Park, locul unde distracția sfidează gravitația.
Pe lângă Casa Întoarsă, care este atracția principală, vizitatorii găsesc la Brambura Park spații de joacă, un restaurant cu terasă și o mică grădină zoologică. Brambura Park este o investiție privată. Condițiile de acces sunt stabilite de managementul parcului de
Cu ocazia celebrării Zilei Copilului conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu transmite următorul mesaj:
„Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai” – Henry Ward Beecher. LA MULȚI ANI COPIILOR DE PRETUTINDENI!
Azi sărbătorim copilăria și inocența, oferim cadouri și organizăm festivități, dar trebuie să ne amintim în fiecare zi că datoria noastră ca adulți este să protejăm copiii, să-i îngrijim cu responsabilitate, să-i educăm și să le asigurăm viitorul!
Ajuns la a 11-a ediţie, Maratonul Internaţional Sibiu a crescut foarte mult la capitolul participare, strângeri de fonduri pentru cauze umanitare şi imagine. Totuşi, evenimentul cu implicaţii naţionale şi tot mai puternice şi internaţionale se finanţează în principal din mediul privat. Organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, adică două ONG-uri private, Maratonul Internaţional Sibiu reuşeşte să strângă mii de participanţi.
S-a vorbit, an de an, în preajma maratonului, despre alergători şi cauzele pe care aceştia le susţin. Pentru că acest Maraton Internaţional de la Sibiu este mai mult decât o cursă de alergare. Este un prilej de strângere de fonduri pentru multe proiecte de sănătate, culturale, sportive, sociale din judeţul Sibiu. Anul acesta sunt 34 de cauze pentru care alergătorii strâng fonduri de la alţi oameni, prin platforma online a maratonului.
Am fost curioşi să vedem şi partea financiară a acestui eveniment. Spre exemplu Asociaţia Baby Care a reuşit să strângă în 10 ediţii la care a participat aproape 1 milion de lei, bani cu care s-a achiziţionat aparatură pentru Spitalul de Pediatrie, secţia de neonatologie Sibiu, în principal. Aproape un sfert de milion de lei au strâns şi cei de la Asociaţia Animal Life şi au construit cu aceşti bani un adăpost pentru animale şi au făcut o mulţime de campanii de sterilizare. Un alt proiect a strâns peste 100.000 de lei în decursul ultimilor ani prin Maraton şi a dotat 7 bilioteci comunale din judeţ. Sunt doar câteva exemple.
Anul acesta s-au strâns deja peste 620.000 de lei pentru 34 de cauze.
Cât costă Maratonul?
Dincolo de banii strânşi de la oameni, ca donaţii pentru diferite cauze, Maratonul are costuri logistice şi de organizare. Anul acesta ele ajung la 150.000 de euro din care doar medaliile, tricourile şi kiturile cu numere speciale ajung la 50.000 de euro. Deşi pe perioada maratonului se implică peste 520 de voluntari, organizarea evenimentului necesită luni de zile de pregătire. 7 oameni se ocupă, anual, de asta, la care se mai adaugă 8 în ultimele luni înaintea evenimentului. Dar este loc de mai bine, dacă ar fi fonduri.
Pentru că din cei 150.000 euro, sub 20.000 euro vin de la Primăria Sibiu prin Agenda Sportivă. Restul exclusiv de la firmele din Sibiu şi taxe de înscriere. Maratonul Internaţional de la Sibiu nu este doar un eveniment sportiv şi de strângere de fonduri, el reprezintă şi un punct important de imagine pentru municipiul Sibiu pe termen lung.
Pe viitor este necesară participarea organizatorilor evenimentului la târguri internaţionale, poate şi alături de delegaţiile Primăriei Sibiu, pentru a promova Maratonul Internaţional Sibiu. Creşterea vizibilităţii internaţionale este un deziderat pentru organizatori, cum ne-a mărturisit Ciprian Ciocan, preşedintele Fundaţiei Comunitare Sibiu.
În 4-5 iunie, Sibiul se pune în mişcare la cea de-a unsprezecea ediție a Maratonului International Sibiu
4.630 de alergatori, profesionişti şi amatori, adulţi şi copii, isi vor depăşi limitele la cea de-a unsprezecea ediție a Maratonului International Sibiu şi vor lăsa urme pentru 34 de cauze din comunitatea locală. De-a lungul celor 42 de km, aceştia vor fi încurajați de 520 de voluntari.
În acest an, pentru a unsprezecea oară, evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetăteni, organizaţii, companii şi autorități publice. Cu toate provocările şi incertitudinile din ultimii ani, comunitatea Maratonului este tot aici şi îşi propune să se revadă, construind, şi de data aceasta, stabilitatea de care avem nevoie.
Maratonul International Sibiu 2022 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, partenerul principal Visma Software precum şi alţi parteneri locali. Evenimentul este cofinantat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sportivă.
Cauze
Prin intermediul Maratonului International Sibiu, Fundația Comunitară Sibiu – îşi propune să susţină spiritul de initiativă al sibienilor-idei bune care pot rezolva probleme ale comunităţii şi care vor creşte calitatea vietii.
De-a lungul celor zece ediții din trecut, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare peste 240 de proiecte variate, pentru care s-au strâns mai bine de 2.712.300 lei, Dintre acestia, in jur de 933.250 lei au fost strânsi pentru achizitionarea de aparatura modernă pentru secţia de neonatologie din Sibiu – cauza ,,Dăm Startul în Viaţă!”, 102.223 lei pentru renovarea şi amenajarea de biblioteci şi terenuri sportive la şcoli din mediul rural (amenajari de biblioteci la şcolile din Mag, Săcel, Amnaş, Ţichindeal, Porumbacu de Jos, Săcădate şi un teren sportiv multifunctional în Săcădate), 230.409 lei pentru construirea unui adăpost pentru catei şi sterilizarea animalelor fără stăpân etc.
În acest an, până la momentul dat, cele 34 de cauze participante au strâns peste 618.000 lei – cca. 77% din targetul cumulat al proiectelor. Cauzele abordează nevoi din domenii precum: sănătate, educație, protectia animalelor, jurnalism, renovări şi amenajări de spații ale şcolilor şi grădiniţelor, sprimirea comunitat ucrainentior fugit din calea razboiului etc. Doritorii pot vizita și o expoziţie în aer liber a cauzelor participante, până în data de 12 iunie, în Piaţa Mică din Sibiu.
Toate cauzele pot fi susţinute până în data de 30 iunie 2022, pe maratonsibiu.ro -şi tot aici se găsesc mai multe detalii despre acestea.
Alergători
Cei 4.630 de alergători vin atât din Sibiu, cât şi din afara judeţului şi chiar a ţării: de la Constanţa la Arad, Republica Moldova, Ucraina, Belgia sau Germania. De asemenea, 56 de companii din Sibiu şi-au anuntat participarea la eveniment, atrăgând peste 2.300 de participanţi din rândurile angajaţilor.
Traseul evenimentului traversează centrul istoric al Sibiului, după ce startul se dă în Piața Mare, ajunge in parcul sub Arint si Complexul National Muzeal Astra, lar cursa de maraton, cea mai complexă (42 km) ajunge până în Răşinari şi Poplaca. Locuitorii Sibiului sunt invitați să ia mesaje de încurajare și fluiere şi să vină la incurajat alergătorii de-a lungul traseului. Detalii despre trasee se gasesc pe siteul maratonsibiu.ro.
Primit alergatori sunt aşteptati să ajungă la Finish in jurul orei 09:30, în cazul Crosului Visma şi wenglor 10k, în jur de 10:00 – cel de la semimaraton, iar primii maratonişti pe la 11:10. Amintim că, şi în acest an, evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, iar Cursele Copiilor Decathlon vor avea loc duminică, 5 iunie.
PROGRAMUL MARATONULUI INTERNAŢIONAL SIBIU
30 mai-12 iunie Expozitie cauze Maraton (Piata Mică)
4 iunie 7:00-15:00 Fugi Erika.Run (Piata Huet) 30-16:00 Activități și jocuri sportive pentru copii in Piaţa Mare 30-16:00 Activitati la corturile companiilor partenere
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu suplimentează, la cererea publicului, numărul de reprezentații din acest final de săptămână. Astfel, spectacolul „Dragoni” – o instalație interactivă după un concept al regizorului Bobi Pricop și al scenografei Oana Micu va avea 3 reprezentații sâmbătă, 4 iunie, de la orele 11:00, 13:00 și, respectiv, 18:00.
„Dragoni” marchează o premieră absolută pentru teatrul românesc și propune o experiență senzorială ce îi transpune pe spectatori într-o nouă realitate. Spectacolul – instalație creat de regizorul Bobi Pricop și scenografa Oana Micu îi invită pe cei mici să viseze, reinterpretând rolul teatrului ca un loc de joacă, ce suscită imaginația și inspiră un sentiment de descoperire continuă. „În acest spectacol-instalație spațiul basmelor este interactiv, provocându-i pe cei mici, și nu numai, să pornească într-o aventură senzorială pe tărâmul fantastic al dragonilor și prințeselor. Fiecare poveste are universul ei, pe care copiii sunt invitați să îl experimenteze, construind, dezlegând enigme, explorând diversele mecanisme și născociri scenice, traversând probe și descoperind moduri de a fi împreună cu ceilalți.”, completează regizorul Bobi Pricop, înainte de premiera de la Sibiu.
Construit pe texte de Andrei Dósa, într-un ambient sonor creat de Eduard Gabia și folosind instalații interactive programate sub semnătura Mizdan, spectacolul de la Sibiu propune o experiență itinerantă, în care grupuri formate din câte 10 spectatori vor descoperi, în paralel, un univers al legendelor, devenind totodată participanți direcți în poveste alături de Lucia Barbu, Paul Bondane, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Raluca Pavel, Eliza Păuna, Raluca Răduca, JenőMajor (voce), Claudia Benchea, Stela Matioc, Diana Ribana și Alexandra Stoica. Noua producție transformă atât sala de la etaj, cât și sala studio a teatrului, într-un tur magic ce unește cele două săli într-una singură. „Cu siguranță că acest proiect a fost un tur de forță atât pentru ateliere, cât și pentru tehnicienii teatrului, având în vedere complexitatea montării tuturor elementelor de decor, a luminilor și instalațiilor video și de sunet. Avem o echipă demnă de un teatru cu adevărat european, nu doar național.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului. Alături de Bogdan Dobre, asistent principal al scenografei, au lucrat Claudia Benchea, Maria Mihăilescu, Florin Mureșan, Diana Ribana, Alexandra Stoica și Adrian Vlad. Regia tehnică a spectacolului este asigurată de Stela Matioc, prezentarea instalației fiind posibilă cu ajutorul operatorului de sunet Claudiu Rusu, maestrului de lumini Ionuț Nasture, a operatorului video Horațiu Dancu și a mașiniștilor Andrei Arjoca, Lucian Ducu, Emil Predescu și Patrick Voicu.
Program reprezentații în acest weekend:
Sâmbătă, 4 iunie, de la orele 11:00 (sold out), 13:00 (bilete disponibile în număr limitat), 18:00 (sold out)
Duminică, 5 iunie, de la ora 11:00 (sold out)
Spectacolul are o durată de aproximativ 40 de minute și este recomandat celor cu vârsta peste 4 ani. Biletele pentru reprezentațiile de la Sibiu au fost puse în vânzare la sediul Teatrului Gong și online, prin teatrulgong.ro. Fiind vorba despre un spectacol itinerant, participanții vor fi împărțiți în grupe de câte 10 persoane. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.
Prof.univ.dr Corina Roman, medicul sef al secției Clinice Neurologie și Conf univ.dr Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI din cadrul SCJU Sibiu au participat, în perioada 27-29 mai, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, la congresul internațional de neurorecuperare intitulat „Spre redefinirea tratamentului: strategii de neurorecuperare în accidentul vascular cerebral și leziuni cerebrale traumatice”.
În cadrul evenimentului, reprezentanții SCJU Sibiu au avut ocazia de a împărtăși și acumula informații împreună cu experți de renume internațional în neuroștiințe și multiple alte discipline!
Sâmbătă,4 iunie, în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2022, vor exista restricții de trafic în mun. Sibiu, pe DJ 106 A Sibiu – Răşinari, DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu și DJ 106 R Poplaca – Sibiu.
De asemenea, duminică,5 iunie, în cadrul Curselor copiiilor la Maratonului Internațional Sibiu 2022 vor exista restricți de trafic în mun. Sibiu, pe strada Papiu larian și strada Timotei Popovici, între 11:30 – 12:00.
Zonele și orele vizate pentru sâmbătă, 4 iunie, sunt:
Sibiu:
Zona Mitropoliei – Odobescu,în intervalul orar 08:00 – 10:00
Străzi închise:
Str. Mitropoliei;
Str. Odobescu;
Str. Konrad Haas;
Str. Centumvirilor.
Zona 9 mai – Pompiliu Onofrei,în intervalul orar 08:00 – 10:00
Străzi închise:
Str. 9 mai;
Str. Ocnei, între P-ța Mică și intersecția cu Faurului;
Str. Târgului;
Str. Movilei;
Str. Felinarului;
Str. Azilului;
Str. Gh. Magheru;
Str. Filarmonicii;
Str. Pompiliu Onofrei.
Zona Gh. Lazăr – Cetăţii 08:00 – 10:15
Străzi închise:
B-dul Coposu – prima bandă, în sensul de mers către Hotelul Ramada, între strada Pompiliu Onofrei și Sala Thalia.
Str. Sofocle;
Str. Șelarilor;
Str. Bărbierilor;
Str. Manejului;
Str. Gh. Lazăr;
Str. Arhivelor;
Str. Timotei Popovici;
Str. Tipografilor;
Str. Papiu Ilarian;
Str. Cetăţii;
Str. Tribunei va fi închisă în intervalul orar 08:20 – 14:30.
Dat fiind numărul mare de alergători care vor trece pe traseu, apelăm la înțelegerea locatarilor cu rugămintea să ne sprijine și să elibereze parcările din:
– Str. Mitropoliei, Poștei, Centumvirilor şi Odobescu
– Str. Movilei (partea de jos a străzii), Felinarului, G-ral Magheru, Tipografilor (între gangul spre Sala Thalia și Piața Schiller), Piața Schiller, Timotei Popovici și Papiu Ilarian
începand cu data de 3 iunie, orele 16:00
Parcările de pe B-dul Coposu, între strada Pompiliu Onofrei și sala Thalia vor fi închise.
Menționăm că parcările indicate vor putea fi eliberate de autoturisme cu sprijinul Poliției Locale în temeiul HCL 186 / 2017.
Zona B-dul Victoriei, în intervalul orar 08:00 – 14:30
Străzi închise:
B-dul Victoriei, între str. Bazinul Olimpia și Cercul Militar, va avea banda 1 ocupată cu garduri în intervalul orar 08:00-14:30;
Dat fiind numărul mare de alergători care vor trece pe traseu, apelăm la înțelegerea locatarilor cu rugămintea să ne sprijine și să elibereze parcările de pe partea dreaptă a sensului de mers către centrul orașului;
Pe străzile Măcelariu, Justiției și Rennes vor exista restricții de circulaţie.
Menționăm că parcările indicate vor putea fi eliberate de autoturisme cu sprijinul Poliției Locale în temeiul HCL 186 / 2017.
Zona Valea Aurie, în intervalul orar 08:45 – 14:10
Străzi închise:
Str. Valea Aurie;
Pe strada Ludoş vor exista restricții de circulaţie.
Pista de biciclete, în intervalul orar 08:30 – 14:30
Pista de biciclete va fi închisă pentru circulația bicicliștilor între intrarea în Parcul Sub Arini şi Răşinari.
DJ 106 A Sibiu – Răşinari, în intervalul orar 09:20 – 12:30
Circulația va fi închisă pe DJ 106 A de la intersecția cu DJ 106 D (Cisnădioara) și în comuna Rășinari, până la podul din centrul satului, peste râul Steaza.
Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat – Gura Râului (pe Călugăru).
DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu,în intervalul orar 09:50 – 13:00
Circulația va fi restricţionată pe toată lungimea traseului
Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat.
DJ 106 R Poplaca – Sibiu, în intervalul orar 10:00 – 14:00
Circulația va fi restricţionată pe toată lungimea traseului.
Maratonul Internațional Sibiu 2022 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, partenerul principal Visma Software precum și de alți parteneri locali. Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sportivă.
Prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu, Fundația Comunitară Sibiu își propune să susțină spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții. Evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetățeni, organizații, companii și autorități publice.
În 2021, a zecea ediție a maratonului a adus la start peste 2.920 de alergători, adulți și copii, care au fost susținuți de cca. 4.110 donatori. Astfel au fost strânși aproximativ 705.369 lei, fonduri ce au finanțat 34 de proiecte.
De-a lungul celor zece ediții, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare peste 240 proiecte variate, pentru care s-au strâns peste 2.712.300 lei.
Fundația Comunitară Sibiu este un finanţator privat local ce identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene – ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind, astfel, la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite prin intermediul granturilor.
Artiștii BIS Teatru pornesc astăzi, 1 iunie 2022, pentru al optulea an consecutiv, prin cartierele și împrejurimile Sibiului, în cadrul proiectului „Teatrul din Cartier”, eveniment care se va desfășura anul acesta în perioada 1 – 19 iunie 2022, în cartierele Gușterița și Trei Stejari din Sibiu și în satul Cisnădioara. Programul ediției din acest an include două ateliere de teatru cu circuit închis, unul pentru copiii din cartierul Gușterița și un al doilea pentru copiii din Satul Copiilor Cisnădie, respectiv pentru seniorii din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sibiu (Str. George Coșbuc), un spectacol de teatru comunitar și un performance-instalație, ambele regizate de Bogdan Sărătean și un performance cu și de Claudiu Fălămaș, pe texte de Charles Bukowski, în închiderea ediției. „Teatrul din Cartier” este un proiect BIS Teatru, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
PROGRAM TEATRUL DIN CARTIER, EDIȚIA 2022
01.06.2022, ora 11:00, Șura Culturală Gușterița
Atelier pentru copiii din cartierul Gușterița, cu Andrada Grosu, Alexandra Roatiș, Shama Leah
09.06.2022, ora 16:00, SOS Satul Copiilor Cisnădie și Grădina Bis
Atelier cu circuit închis pentru beneficiari de la SOS Satul Copiilor Cisnădie și de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sibiu (str. G. Coșbuc)
10.06.2022, ora 19:00, Șura Culturală Gușterița
Orașul meu. Un show comunitar cu: Laura Luca, Mihai Alexandru, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș. Așezarea în scenă: Bogdan Sărătean
17.06.2022, ora 21:00, Cartier Trei Stejari
Work in progress. (Performance-instalație pe tema migrației). Cu: Claudiu Fălămaș, Shama Leah, Alexandru Romescu. Scenografia: Alexandra Budianu. Video: Alexandru Radu
Punctul de întâlnire: vechiul Complex de deservire TREI STEJARI cunoscut și sub numele Cooperativa Gheata (lângă Grădina BIS, vizavi de Restaurant Sonne, str. Ștefan cel Mare nr. 58)
19.06.2022, ora 18:00, Cisnădioara, Moondash Art Garden
Beat Bukowski (teatru, poezie, muzică live), cu Claudiu Fălămaș
Punctul de întâlnire: Cisnădioara Centru (ora 17:30). De aici se va porni într-o drumeție prin pădure până la MOONDASH ART GARDEN, unde va avea loc performance-ul pe texte de Charles Bukowski.
Accesul publicului la evenimentele din cadrul proiectului „Teatrul din Cartier” este liber, în limita locurilor disponibile. Recomandăm rezervarea prealabilă a locurilor (prin SMS), la numărul de telefon 0746088049.
„Este al optulea an la rând în care mergem în cartierele Sibiului și în zona rurală cu teatru, muzică, film, ateliere pentru toate vârstele. Începem cu un atelier pentru cei mai mici spectatori, în 1 iunie, la ora 11:00, la Șura Culturală Gușterița, unde cu sprijinul Părintelui Alexandru Ioniță, care se îngrijește de acest minunat spațiu comunitar, am reușit să ocupăm deja toate locurile disponibile. Ce bucurie! Vom continua la Șura Culturală Gușterița cu un show comunitar de zile mari, „Orașul meu”, care se va desfășura vineri, 10 iunie, la ora 19:00. Vrem să stabilim un nou record de audiență! Spectacolul e potrivit tuturor vârstelor. Haideți cu mic cu mare! Apoi spectacolele și atelierele continuă în cartierul Trei Stejari, în Cisnădie și în Cisnădioara. „Teatrul din Cartier” este o bucurie de proiect cultural-comunitar, adresat tuturor vârstelor și categoriilor sociale, primul proiect cultural din Sibiu care a dus teatrul, muzica și filmul în cartierele Sibiului, acolo unde, de cele mai multe ori nu se întâmplă nimic.” Bogdan Sărătean, Fondator BIS Teatru
Primarul Ioan Onea a investit, prin proiecte pe fonduri europene, aproximativ 125.000 de euro pentru dotarea cu echipamente IT
Primarul PSD al comunei Laslea, Ioan Onea, a reușit performanța de a dota toate cele cinci școli din comuna Laslea cu echipamente și dispozitive IT de ultimă generație.
Elevii din Laslea, Mălâncrav, Nou Săsesc, Florești și Roandola urmăresc cursurile pe table interactive inteligente, au tablete și acces gratuit la internet. Dascălii predau lecțiile cu ajutorul laptop-urilor pe care Primăria le-a pus la dispoziția școlilor. Toată investiția a fost posibilă prin accesarea de fonduri europene în valoare de aproape 125.000 de euro. Pe lângă achiziția celor 24 de table școlare electronice, a celor 311 tablete și a celor 31 de laptop-uri, proiectul de digitalizare a cuprins și alte echipamente: routere wireless, camere web videoconferință, sisteme all-in-one.
La festivitatea de inaugurare a noilor echipamente IT din școlile comunei au participat inspectorul școlar general, Marius Novac, și subprefectul județului Sebastian Șebu, care au fost impresionați de condițiile extraordinare de studiu pe care le au copiii din Laslea în școli și grădinițe, condiții rar întâlnite chiar și în municipiul Sibiu.
”Comuna Laslea are cinci sate și fiecare sat are școală și grădiniță. Toate au beneficiat de programe de reabilitare, iar acest ultim proiect de digitalizare este o încununare a eforturilor pe care le-am depus în ultimii ani pentru a oferi condiții decente pentru educația copiilor din comuna noastră. Acest proiect, pe lângă faptul că îmbunătățește activitatea didactică din școlile noastre, este menit a descuraja abandonul școlar, prin atragerea copiilor cu noua tehnologie, dar are și scopul de a-i determina pe părinți să își mențină copiii în școlile de la noi din sat, deoarece aceste școli sunt dotate, acum, cu tot ceea ce este necesar pentru a oferi un act educațional de calitate.
Pe lângă acest proiect de digitalizare, care se referă la achiziția de echipamente IT pentru toate școlile din localitate, proiect realizat pe fonduri europene, am mai reușit să finalizăm și alte proiecte în acești ani de pandemie, cum ar fi dotarea unităților de învățământ din comună cu echipamente de protecție sanitară (proiect în valoare de 440 de mii de lei), proiect realizat tot din fonduri europene.
Proiectul de reabilitare a instituțiilor de învățământ a fost realizat datorită efortului nostru susținut de a obține fonduri guvernamentale, pe PNDL, pe OUG 28. La Mălâncrav am reușit chiar construirea unei școli noi, cu finanțare de la Banca Mondială. Acum ne mândrim cu școlile din comuna noastră”, explică Ioan Onea, primarul comunei Laslea.
”Nu este pentru prima data când răspund invitației domnului primar Onea de a vizita școlile din Laslea. Am venit întotdeauna cu plăcere și de fiecare dată am găsit un pas înainte făcut pentru dotarea și modernizarea acestor școli. Domnul primar este un om care înțelege rostul și rolul școlii în viața unei comunități, înțelege cât de importantă este educația pentru o comunitate și tocmai de aceea face aceste eforturi de a moderniza și a dota școlile din comuna pe care o conduce. Copiii au doar de câștigat din eforturile conjugate depuse de administrația locală, de profesori și de conducerea instituțiilor de învățământ. Toate aduc plus-valoare actului educațional oferit copiilor din Laslea. Acest proiect de digitalizare este binevenit deoarece îi pregătește pe copii pentru meseriile de viitor. Și nu doar copiii beneficiază de aceste mijloace moderne de educație, ci și dascălii, care, astfel, țin pasul cu ritmul accelerat al schimbărilor din societatea contemporană”, apreciază profesorul Marius Emilian Novac, inspectorul școlar general al județului Sibiu.
”Domnul primar este un om energic, un om plin de dorința de a face lucruri bune pentru comunitatea sa. Îl felicit pentru implementarea acestui proiect, ai cărui beneficiari sunt, în primul rând, copiii, care reprezintă viitorul. Generația tânără educată garantează un viitor mai sigur”, spune Sebastian Șebu, subprefect al Județului Sibiu.
”Sunt foarte mândru de primarul nostru Ioan Onea! Ambiția sa de a moderniza școlile din comună pentru a le oferi copiilor cele mai moderne echipamente IT este de admirat. Îl felicit pentru că a accesat, de-a lungul anilor, fonduri europene și guvernamentale pe proiecte pentru a căror finanțare ar fi fost necesar bugetul Primăriei pe minim 50 de ani. Împreună cu echipa pe care o conduce, a avut inteligența de a aduce bani pentru modernizarea comunei. Domnul Onea este un om bătăios, pe care nu poți să te superi niciodată pentru că se luptă întotdeauna pentru oameni și pentru comuna sa.
Cel mai frumos cadou pentru copii este să le oferi un sistem performant de învățământ, astfel încât aceștia să aibă o șansă reală la educație”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Consiliere în liceele sibiene, spirometrii gratuite și povești de renunțare la fumat prezentate în campania „Eu am reușit. Și tu POȚI!” – acestea au fost acțiunile derulate în cadrul Zilelor Antifumat 2022, prilejuite de marcarea la nivel mondial a Zilei Mondiale fără Tutun, 31 Mai.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a urmărit prin organizarea acestor evenimente constientizarea populației cu privire la efectele nocive pe care fumatul le are asupra sănătății.
Campania „Eu am reușit. Și tu poți!”, inițiată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul Zilelor Antifumat, a avut scopul de a aduce în atenția publicului oameni cu notorietate, persoane publice din România, care au împărtășit publicului propriile experiențe de renunțare la fumat, fiecare mărturisind metodele cu care a rezonat cel mai bine. Acestea și-au dovedit eficiența în cazul lor, pentru că i-au ajutat să învingă de ani buni dependența de nicotină. Campania a început cu povestea de renunțare la fumat a unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din Sibiu, doamna doctor Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și totodată medic pneumolog cu o experiență profesională de aproape 3 decenii. V-am prezentat apoi, în fiecare zi, povești de renunțare la fumat ale unor persoane influente din România, care activează în variate domenii, cu toții având în comun faptul că au reușit, prin diverse metode, să își învingă dependența de tutun: Lora, Marius Vintilă, Diana Vasiliu și Daniela Nica. Seria poveștilor de renunțare la fumat s-a încheiat cu un interviu acordat de unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți oameni de televiziune din România – Florin Busuioc, cunoscut de toată lumea drept „Busu” Prin mărturiile acestor foști fumători, ne-am dorit să promovăm persoane care au capacitatea de a inspira, demonstrând că renunțarea la tutun este posibilă, indiferent de numărul țigărilor pe care o persoană a ajuns să le fumeze zilnic. Mesajul este că nimeni nu trebuie să își piardă speranța, pentru că fiecare are puterea oricând să învingă această dependență de nicotină. „Ei au reușit. Deci, și tu poți!”.
Aproape 500 de liceeni au fost consiliați antifumat de medicii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Dr. Lavinia Danciu, Dr. Iulia Simina și Dr. Adina Tecoanță le-au prezentat liceenilor din Colegiul Național „Gh. Lazăr”, Colegiul Național „O.Goga”, Liceul Teoretic „O. Ghibu” și Liceul Economic „Gh.Barițiu” care sunt efectele fumatului asupra sănătății. Tinerii au primit materiale informative cu tematică antifumat, oferite de Direcția de Sănătate Publică Sibiu și li s-au prezentat consecințele nocive ale țigărilor clasice și electronice .
În 31 mai, chiar de Ziua Mondială fără Tutun, zeci de sibieni care au dorit să vadă în ce măsură fumatul le-a afectat capacitatea pulmonară, au beneficiat de spirometrii gratuite efectuate la Spitalul de Pneumoftiziologie – în incinta Dispensarului TBC. Spirometria este cea mai utilă investigație pentru a aprecia severitatea afectării pulmonare cauzate de fumat. Alte investigații recomandate de medic în acest sens mai pot fi: efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator și, în unele cazuri, de CT toracică (dacă există suspiciune de asociere a unui cancer pulmonar). Spirometria este un test simplu, nedureros, care se face cu ajutorul unui aparat numit spirometru. Persoana supusă examinării trebuie să sufle într-un dispozitiv ce măsoară cantitatea de aer inspirată sau expirată voluntar, rezultatele fiind interpretate pe loc.
Fumatul determină în principal Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), aceasta asociindu-se de-a lungul timpului cu complicații, precum: insuficiență respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependență), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător. Abandonarea precoce a fumatului este factorul esențial care poate încetini evoluția bolii.
Pe lângă afectarea pulmonară, fumul de țigară are efecte cancerigene asupra mai multor organe, precum laringe, esofag, cavități orale, nazale, faringe și sinusuri paranazale, vezică urinară, ficat, col uterin, rinichi, stomac, colon și rect sau pancreas. În plus, fumatul crește de 5 ori riscul de a face diabet zaharat. În cazul femeilor gravide, fumatul expune copilul la risc de malformații, greutate mică la naștere, naștere premature și chiar moarte subită.
Speranța de viață a fumătorului este cu 10 ani mai mică decât a nefumătorului.
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 08.06.2022. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117 sau 166).
Prezenta ţine loc de comandă fermă, iar plata se va face din contul nostru :
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.