Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ căzute în noaptea de 19/20 aprilie ac, înregistrate în amonte de Uzina de apă Tilișca, a fost afectată calitatea apei din pârâul Tilișcuța, nivelul crescut al turbidității nepermițând tratarea apei.
În aceste condiții, Apă Canal Sibiu SA se vede nevoită ca începând cu ora 07,00 din dimineața zilei de 20 aprilie ac, să întrerupă procesele tehnologice de potabilizare a apei, măsură ce va afecta furnizarea pentru localitățile Tilișca și Galeș, precum și în orașul Săliște, pe străzile: Foltești, A. Șaguna, Pieții Vechi, Grui, Vâlcel, D. Marcu, Șteaza, Tarniței, Tăbăcarilor, Taberei, Gării, Zăvoi, V. Iliu, Podului și Iazului.
Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce poate fi solicitată prin Dispecerat.
Reluarea furnizării va fi posibilă după scăderea nivelului de turbiditate a apelor pârâului Tilișcuța.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777.
ACTUALIZARE: Din nefericire, pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost lovit și rănit grav de către o mașină condusă pe DN7, în Colonia Tălmaciu.
Din primele informații se pare că pietonul traversa strada prin loc neregulamentar.
Șoferul autoturismului are 38 de ani și este din Tălmaciu.
O ambulanță SAJ a ajuns în scurt timp la fața locului și acordă îngrijiri medicale bărbatului.
În acest moment, traficul rutier este blocat.
„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B de la substația Tălmaciu la un accident rutier pe DN 7 în zona Tălmaciu 2 unde un pieton a fost lovit de un autoturism . Pietonul accidentat a fost grav rănit. In acest moment echipajele SAJ Sibiu asistă medical pacientul accidentat. Acțiunea este in dinamica. „ a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU
Anca și Andrei (Delpi) fac parte din generația celor care au crescut fredonând melodiile celor 3 constănțeni care si-au pus amprenta asupra muzicii dance din Romania, de mai bine de 23 de ani. Cine nu îi cunoaște pe Laurențiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipoș?
Anul trecut, în luna martie, sibienii noștri au avut ocazia de a urca pe scenă alături de favoriți in cadrul unui eveniment unic din viața lor, care a avut loc la Sibiu. „A fost un moment cum nu se poate mai frumos” spun cei doi care s-au hotărât atunci să iși unească destinele în cadrul unui moment surpriză. Au cunoscut nu doar o trupă extraordinară ci și niște oamnei deosebiți și pentru aceasta nu pot de cât să le mulțumească băieților cât și impresarului acestora, Roland Vasilescu.
Andrei (Delpi) a fost printre primii fani care a incercat să iasă public anul trecut în noiembrie cu un mesaj-colind în presa locală pentru Mihai Budeanu aflat în grea încercare la terapie intensivă, afectat fiind de Covid 19. “Un gest mic, aceasta am simțit atunci că pot face, cu toții ne-am rugat să fie bine” a povestit Andrei (Delpi).
Cu ajutorul Domnului, Mihai s-a făcut sănătos iar astăzi cei de la 3 Sud Est si Andra vor depăși mai mult ca sigur 19 milioane de vizualizări cu melodia „Jumătatea mea mai bună” care face furori în toate topurile.
Dupa ce au ascultat piesa de N ori, au fredonat-o și iar fredonat-o cei doi sibieni s-au trezit cu o mulţime de idei, simțiri, trăiri şi versuri în minte. Au considerat momentul oportun de a compune chiar o melodie de dragoste. Au compus, au cântat și iată ce a ieţit. Delpi și Anca – “În dragoste nu este ușor”.
“3 Sud Est au inspirat şi vor inspira prin muzica lor tineri de pretutindenea, ne-au făcut şi ne fac viața mai frumoasă tuturor celor care trăim și simțim pe muzica lor. Artiștii adevărați sunt tot mai puțini din păcate, dar pe care îi avem, sa ne bucurăm de ei. O trupă iarăși cu renume dincolo de granițele țării cu o activitate de peste 50 de ani de zile care a marcat muzica românească și de la care am avut multe de invățat și sper că o sa mai am se află chiar in imediata noastră vecinătate. Noi am compus această melodie din pasiune, din dragoste, stim că ar mai fi fost de lucrat la ea dar suntem curioși ce spun sibienii de mica noastră inspirație. Suntem conștienți că unii vor da cu hate, acestea sunt vremurile din ziua de astăzi. Recoltăm ceea ce cultivăm, iar după cum vedem, media este invadată de știri negative. Suferință, violență, evenimente tragice sau imoralitate. Melodia propusă de noi are și un mesaj. În dragoste, într-o relație daca nu construiești cu sufletul mai devreme sau mai târziu problemele or să apară iar finalitatea v-a fi destrămarea relației. Când clădești cu inima cred că iți este mai ușor să depășești momentele dificile. Poate că de multe ori uităm să iubim iar viața este atât de scurtă se pare, mai ales în vremurile pe care le trăim astăzi. Punem accente pe aspecte de suprafață care nu se dovedesc a fi temelii solide în construirea unei familii” au spus Anca și Andrei (Delpi).
Andrei sub numele de scenă Delpi a mai cochetat cu muzica în trecut. În prezent se ocupă de protecția mediului, iar când timpul îi permite cântă la strana uneia din bisericile impunătoare ale orașului nostru și nu, numai. “Nu pot decât să-i mulțumesc Domnului pentru că sunt bine, sănătos. Am primit un talant și am obligația de a-l înmulți. Cea mai de succes scenă pentru mine reprezintă strana bisericii acolo unde am cunoscut alți oameni minunați” a spus Andrei (Delpi)
Anca este la primul proiect de acest gen, deşi a făcut studii de profil, iar muzica este una din pasiunile sale încă din copilărie. În trecut se visa o artistă de renume pe marile scene ale operei. În prezent este educatoare la o grădiniță din oras. Iubește copiii și pune multă pasiune când vine vorba de a-I invăța pe acestia să cânte ori să-și dezvolte ori care alte laturi artistice, vocaționale.
“Vă salutăm pe toți, sper să vă placă melodia noastră. Sărbatori binecuvântate!” Anca şi Andrei(Delpi)
Sibienii care doresc să sprijine programul non-profit Banca pentru Alimente o pot face de astăzi până în 16 mai prin achiziţia de produse neperisabile din magazinele Lidl. Clienții Lidl vor putea achiziționa alimente care vor ajunge apoi la ONG-urile beneficiare ale Băncii pentru Alimente din judeţul Sibiu, adică ONG-uri locale care oferă servicii de asistență copiilor și tinerilor nevoiași, persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor aflați în sărăcie, familiilor defavorizate etc.
Programul se desfăşoară în toată ţara sub patronajul Lidl şi Banca pentru Alimente Cluj. Sibienii pot cumpăra produse dela Lidl şi le lasă pentru acest proiect în magazinele Lidl din Sibiu, Str. Rusciorului, nr. 48 A şi Şos. Alba Iulia, nr. 47 A, dar şi în cele din Şelimbăr, Sos Sibiului Nr 12-22 şi Bld. Mihai Viteazu, nr. 3.
Produse ce pot fi donate (produse neperisabile și care nu necesită temperatură joasă de păstrare): cereale, dulciuri, patiserie ambalată și biscuiți, dulceață-gemuri-cremă de ciocolată, ceai, biscuiti și napolitane, semințe, nuci și fructe uscate, chipsuri-snacksuri-pufuleti-covrigei, alimente de bază (ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste fainoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei).
Filiala Sibiu a Băncii pentru Alimente caută urgent voluntari care să ajute la Colecta de Paşte în magazinele Lidl. Persoanele interesate să ajute pot contacta coordonatorul proiectului de la Sibiu, Sorin Boica la telefon 0742 217 198.
Ediția 2021 a Triadei MTB Avrig se amână din cauza vremii nefavorabile. Competiția, care ar fi trebuit să se desfășoare la Avrig în perioada 23 – 25 aprilie, va fi reprogramată pentru o data ulterioară.
Conform organizatorilor, motivele care au dus la amânarea Triadei MTB Avrig 2021 țin strict de condițiile meteo nefavorabile. În două din zonele care ar fi fost străbătute în etapa a 2-a (sâmbătă, 24 aprilie) stratul de zăpadă este consistent și nu va putea fi curățat la timp pe tot traseul afectat. De asemenea, multe zone sunt foarte umede, traseele traversând porțiuni acoperite complet de apă sau noroi. În plus, prognoza pentru săptămâna viitoare este nefavorabilă, fiind anunțate temperaturi scăzute și ploi, care ar crea un disconfort suplimentar participanților.
”A fost un an atipic, cu o iarnă foarte lungă. Una din preocupările noastre principale este ca, în fiecare an la Triada MTB Avrig, participanții să găsească trasee impecabile. Nu am avut până acum accidente majore și întotdeauna facem tot ce putem pentru ca siguranța participanților să fie pe primul plan. De aceea, pe fondul îngrijorărilor privind vremea nefavorabilă și analizând riscurile potențiale la care ar fi supuși participanții, am decis să amânăm competiția cu aproximativ o lună. Nu a fost o decizie deloc ușoară, dar dorim să organizăm în mod responsabil și Ediția 2021 a Triadei MTB de la Avrig. Îi rugăm pe participanții înscriși în competiție să urmărească pagina web, precum și conturile de socializare ale evenimentului, unde vom reveni cu informații actualizate”, explică Tudor Oprea, coordonatorul Triadei MTB.
Deocamdată luăm în considerare reprogramarea evenimentului pentru perioada 21 – 23 mai sau 4 – 6 iunie. Data finală va fi comunicată în cel mai scurt timp.
“Weekend-ul următor, 24 – 25 aprilie, îi așteptăm însă, pe toți cei care vor, să ni se alăture la ture de mountain bike pe traseele Triadei MTB Avrig. Traseele sunt în cea mai mare parte amenajate și marcate și le vom parcurge în funcție de situația din acel moment. De asemenea, în cazul în care îi putem ajuta cu găsirea sau modificarea cazărilor îi rugăm pe participanți să ne contacteze”, mai spune Tudor Oprea.
Triada MTB Avrig este organizată de Scott ProCycling Romania, în colaborare cu Primăria Orașului Avrig și Palatul Brukenthal Avrig.
– studii medii de specialitate în domeniul electric/electrotehnic/electromecanic
-minim 2 ani experiență profesională
– apt lucru la înălțime, apt tură noapte
-experiență în automatizări constituie avantaj
LĂCĂTUȘ MECANIC/INSTALATOR – 2 posturi
Cerinţe:
– calificare în meseria de lacătuș mecanic/ instalator;
– experienţă minim 2 ani;
– calificare/experiență în sudură constituie un avantaj;
– apt pentru lucru la înălțime;
– domiciliul în Sibiu constituie un avantaj.
FORMAȚIA TILIȘCA
OPERATOR HIDRAULIC ÎN ALIMENTARE CU APĂ -1 post
Cerinţe:
– calificare în meseria de instalator/ lăcătuş mecanic,
– apt pentru lucru în ture de noapte,
– cunoştinţe operare PC constituie un avantaj.
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 28.04.2021, ora 15.00. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117).
Traficul rutier este restricționat timp de mai multe zile la ieșire din Avrig spre Sibiu. Astfel, din cauza unor lucrări la calea ferată, la intersecție Străzii Bisericii cu DN 1, traficul rutier a fost redirecționat.
Circulația auto a fost redirecționată către a doua intrare în localitate, dinspre Brașov (Somarest). Restricțiile sunt valabile de luni, 19.04 și până joi, 22.04, între orele 08:00 – 15:00.
Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.
La data de 16 aprilie, în jurul orei 19:00, pe raza localității Agârbiciu, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Mediaș.
Cu această ocazie, s-a constatat că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat, iar testarea șoferului cu aparatul Drugtest a prezentat rezultat pozitiv la cannabis și amfetamină, motiv pentru care medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive. Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, bărbatul fiind plasat ulterior sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
La data de 17 aprilie, în jurul orei 13:00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, Șelimbăr de către un sibian în vârstă de 71 de ani.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.Date fiind cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 18 aprilie, în jurul orei 01:00, pe DN 14B, în orașul Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Axente Sever, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Mai mult decât atât, în urma testării alcoolscopice, rezultatul afișat de etilometru a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 19 aprilie, în jurul orei 00:30, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului recoltându-i-se probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 18 aprilie, în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în regim TAXI pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 26 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține atestat de pregătire profesională, cel aflat la volan fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei.
De asemenea, în urma verificării autoturismului, polițiștii au găsit în interiorul vehiculului o sabie tip macetă și un cuțit, bunuri care au fost confiscate.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
În urmă cu puțin timp polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe Drumul Național 7, la km 199+800m, în localitatea Călimănești.
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constat că în evenimentul rutier este implicat un autocamion și un autoturism, traficul fiind blocat în totalitate. La fața locului se află polițiștii Seriviciul Rutier care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.
Autoturismul este înmatriculat în județul Cluj și se deplasa pe sensul de mers SB-VL, din motive ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu un autocamion ce se deplasa din sensul opus de mers. Șoferul autoturismului este un bărbat de 53 de ani iar pasagera o femeie de 58 de ani.
Conducătorul autocamionului este cetățean bulgar, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Din primele date, în urma impactului violent, două persoane au decedat. Traficul rutier se desfășoară îngreunat, pe ambele sensuri.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că astăzi, 19 aprilie 2021, a demarat autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT-uri), sector vegetal și zootehnic, aferente Campaniei 2020.
În conformitate cu HG nr. 434/2021 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020 și HG nr. 453/2021 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, speciile ovine și caprine pentru anul de cerere 2020, Agenția a stabilit cuantumurile prezentate în tabelele anexate.
Plățile se fac în lei, la cursul valutar de 4,8725 lei pentru un euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2020.
Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis un comunicat de presă către mass media cu privire la proiectul de lege care obligă și producătorii străini și comercianții să respecte și în România același standard de calitate pentru produsele vândute în țările UE.
„Am fost desemnat, de Partidul Social Democrat, să susțin, de la tribuna Parlamentului, dreptul românilor de a nu mai fi considerați cetățeni de mâna a doua ai Uniunii Europene.
Am susținut, în această săptămână, proiectul de lege care obligă și producătorii străini și comercianții să respecte și în România același standard de calitate pentru produsele vândute în țările UE. În cazul în care calitatea produsului destinat pieței din România este mai slabă decât a celui similar din alte țări UE, consumatorul român are dreptul de a fi informat asupra acestui lucru.
Proiectul de lege prevede sancțiuni drastice, inclusiv penale, pentru cei care practică dublul standard, în detrimentul cetățenilor români.
Am convingerea că toți sibienii au constatat, din experiența proprie, că dulciurile, băuturile răcoritoare au alt gust, produsele cosmetice, țigările, detergenții etc. au o calitate superioară în Germania, de exemplu, față de aceleași produse cumpărate din România.
Bineînțeles că PNL și USR nu au susținut proiectul PSD și au votat împotriva punctului 6 al ordinii de zi, respectiv PL-x 460 – lege ordinară – privind sancţionarea dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori.
Raportul comun al Comisiei pentru industrii și Comisiei pentru agricultură, prezentat în plen, a fost de respingere, dat fiind faptul că reprezentanții PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Urma un vot împotrivă și în plen, anunțat de la tribuna Parlamentului, de liderii de grup ai coaliției PNL-USR-UDMR, însă liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a reușit să evite respingerea proiectului de lege. Profitând de faptul că mulți deputați ai coaliției nu erau prezenți în sala de plen și nici online, Alfred Simonis a cerut retrimiterea proiectului de lege la comisii, pentru două săptămâni. Propunerea noastră a trecut la doar câteva voturi, reușind să obținem, astfel, o mică victorie pentru români.
E bine să știe sibienii ce atitudine au parlamentarii PNL și USR atunci când iau decizii care le afectează viața! Românii trebuie să aibă drepturi egale cu cele ale tuturor cetățenilor europeni! “ a transmis Deputatatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în acest weekend, unui număr de peste 120 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.
De asemenea, în această perioadă peste 100 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD. Totodată, pompieri militari sibieni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 6 incendii dintre care trei incendii manifestate la vegetația uscată și resturi vegetale ( în municipiul Mediaș și localitățile Dumbrăveni și Alțâna ), unde au ars peste aproximativ 2 ha de vegetație uscată și resturi vegetale.
Alte trei incendii s-au produs după cum urmează:
Incendiu utilaj situat pe un șantier din municipiul Mediaș. În data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 11.20, pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit prompt pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la unui cilindru compactor, cauzat de un scurtcircuit electric.
În aceeași zi în jurul orei 18:10 , ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112 privind degajarea de fum dintr-un apartament situat la etajul I al unui bloc din municipiul Sibiu, str. Regele Ferdinand, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.La fața locului s-a constat că incendiu se manifesta în holul apartamentului la diverse textile și mase plastice depozitate. Incendiul a fost stins prompt în limitele găsite. Două persoane de sex feminin și masculin de aproximativ 60 și 65 de ani, intoxicate cu fum, conștiente au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și SAJ, sosit la fața locului în sprijin.Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul SAJ. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unor țigări aruncate în coșul de gunoi fără să fie stinse.
În dimineața zilei de 18 aprilie, în jurul orei 5:10, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Cisnădie, str. Măgurii pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit La fața locului s-au mobilizat prompt 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj SMURD și membrii SVSU Cisnădie cu o autospecială de stingere.Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.A ars acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Trei persoane ( două femei și un bărbat) au primit îngrijiri medicale, bărbatul cu intoxicație ușoară cu fum și femeile cu atac de panică. Toate cele trei persoanele au refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic a unui coș de fum deteriorat. Totodată, în cursul zilei de ieri, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit în localitatea Șelimbăr, str. C-tin Brâncuși pentru salvarea unei pisici de pe acoperișul unei clădiri.
De asemenea, în această perioadă, echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au continuat desfășurarea pe raza județului Sibiu a 4 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile Covid -19 impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.
Primăria Sibiu organizează concurs pentru ocuparea a 10 posturi în cadrul Serviciului Urbanism și a Serviciului Autorizare în Construcții, astfel:
La Serviciul Urbanism: 4 posturi de consilier asistent 1 post de consilier principal 1 post de consilier superior 1 post de consilier debutant
La Serviciul Autorizări, construcții, urmărire și planificare oraș istoric, monumente: 1 post de consilier asistent 1 post de consilier debutant 1 post de referent de specialitate
Pentru posturile de consilier sunt necesare studii de lungă durată în specializările arhitectură, urbanism sau construcții, iar pentru cel de referent de specialitate studii de scurtă durată în aceleași specialități. Detaliile despre fiecare post scos la concurs găsiți pe sibiu.ro, la secțiunea Angajări, anunțurile urmând să fie publicate pe rând, pe măsură ce începe perioada de înscrieri. Informațiile privind primele patru posturi sunt disponibile aici: https://sibiu.ro/primaria/anunt_angajare/8962
Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în urmă cu aproximativ două ore la un eveniment rutier produs pe raza orașului Brezoi, DN7, km206.
Din primele informații, patru autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând două victime care au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Pasagera și copilul ei în vârstă de 3 luni nu au suferit leziuni.
Conform polițiștilor rutieri, o autoutilitară condusă de un bărbat din Sibiu a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, ulterior o altă mașină a lovit autoutilitara, neputând frâna la timp.
Nu sun raportate probleme de trafic iar nici un șofer nu a consumat alcool.
Ziarul Sibiu Independent vă prezintă o analiză condensată a săptămânii 11 – 18 aprilie 2021. În această perioadă am monitorizat cazurile noi de îmbolnăvire cu coronavirus dar și decesele survenite în județul Sibiu.
Astfel, în perioada monitorizată au fost înregistrate 615 de cazuri noi de infectare cu coronavirus iar 30 de pacienți au decedat. În perioada menționată, au fost declarate 809 vindecate și externate de persoane.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost depistate pozitiv cu coronavirus 85 de persoane.
La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 310 de persoane, dintre care pe ATI 39 adulți și 4 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 268 de teste.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,94/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.
În cursul nopții, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Cisnădie, str. Măgurii pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit.
La fața locului s-au mobilizat prompt o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și membrii SVSU Cisnădie cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. A ars acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Trei persoane ( două femei și un bărbat) au primit îngrijiri medicale, bărbatul cu intoxicație ușoară cu fum și femeile cu atac de panică. Toate cele trei persoanele au refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic a unui coș de fum deteriorat.
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Brateiu, sat Buzd, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 17 aprilie, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, la data de 16 aprilie, în jurul orei 11:30, numitul KORE MARIUS, în vârstă de 47 de ani, a plecat de acasă, din comuna Brateiu, sat Buzd, județul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
La momentul părăsirii domiciliului, bărbatul purta o șapcă de vară de culoare gri, geacă de culoare albastru cu inserții de culoare alb, pantaloni de culoare albastru și ghete de culoare maro.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112 privind degajarea de fum dintr-un apartament situat la etajul I al unui bloc din municipiul Sibiu, str. Regele Ferdinand, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La fața locului s-a constat că incendiu se manifesta în holul apartamentului la diverse textile și mase plastice depozitate. Incendiul a fost stins prompt în limitele găsite.
Două persoane de sex feminin și masculin de aproximativ 60 și 65 de ani, intoxicate cu fum, conștiente au avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și SAJ, sosit la fața locului în sprijin.
Bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul SAJ. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unor țigări aruncate în coșul de gunoi fără să fie stinse.
„SAJ Sibiu a trimis de urgenta un echipaj tip C la un incendiu pe str Regele Ferdinand din Sibiu. Dupa ce pompierii militari au lichidat incendiul, echipaj SAJ Sibiu a acordat asistenta medicală unui barbat in varsta de 65 ani. Victima incendiului a fost transportată la UPU Sibiu cu diagnosticul de intoaxicatie acuta cu fum. Starea pacientului este buna.” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU
A.F.C.Hermannstadt debutează mâine în play-out-ul Ligii 1, sezonul 2020-2021, într-un meci disputat în deplasare, contra celor de la Chindia Târgoviște. FCH pornește de pe locul 9 în clasament, cu 13 puncte după înjumătățirea punctelor obținute în sezonul regulat. De cealaltă parte, gazdele din Târgoviște încep play-out-ul de pe locul 3, cu 20 de puncte. Pentru această confruntare, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt, Eugen Beza, nu se va putea baza pe serviciile fundașului central argentinian, Patricio Matricardi – suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. De asemenea, mijlocașul ghanez Bright Addae, extrema olandeză Stanley Elbers și fundașul central Ionuț Stoica sunt indisponibili datorită unor accidentări la antrenamente.
,,Începem play-out-ul concentrați pe fiecare meci în parte. Avem în față 9 meciuri decisive pentru noi și pentru parcursul echipei noastre în Liga 1. După meciul câștigat cu F.C.Argeș, din care am avut multe de învățat, dar și după eșecul din deplasarea de la Iași am putut să tragem unele concluzii care sper să ne fie de un real folos în acest debut de play-out contra Chindiei. Este un adversar dificil, o echipă care a realizat lucruri frumoase în sezonul regulat și s-a luptat până în ultimul meci pentru play-off. O echipă antrenată de Emil Săndoi, un antrenor respectat în fotbalul românesc, cu un stil de joc bine așezat în teren. Dar și noi suntem conștienți că avem ocazia să ne revenim și să intrăm cu dreptul în acest nou început. Ne dorim asta pentru noi, pentru familiile noastre, dar și pentru suporterii noștri! Toți jucătorii apți pentru această partidă trebuie să dea totul meci de meci ca să reușim ce ne-am propus – evitarea retrogradării.”, a declarat Eugen Beza, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.
În sezonul regulat, FCH a învins în deplasare Chindia Târgoviște cu 3-1 în etapa a IV-a, iar în retur scorul a fost egal, 1-1. Chindia Târgoviște vs A.F.C.Hermannstadt se va disputa sâmbătă, 17 aprilie 2021, ora 15, pe stadionul Gloria din Buzău. Partida va fi fără spectatori în tribune, în conformitate cu normele sanitare pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Un șofer ce se deplasa în această seară pe DN7 km 191+900, pe raza localității Călimănești, a accidentat mortal un pieton.
Șoferul are 33 ani iar din primele cercetări se pare că în timp ce conducea un autoturism pe direcția Rm. Vâlcea – Sibiu, ar fi acroșat o femeie de 46 de ani care era angajată în traversarea drumului.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto nu a consumat alcool.
Conform surselor SIBIU INDEPENDENT, mașina implicată în evenimentul rutier este înmatriculată în București.
CJ Sibiu a alocat 2.575.000 lei pentru finanțarea proiectelor
Începând de vineri, 16 aprilie 2021, Consiliul Județean Sibiu a deschis sesiunea de depunere a proiectelor pe agendele culturală și dezvoltare a comunității, sportivă, educațională și cea pentru tineret, în urma aprobării ghidurilor de finanțare. Acestea pot fi consultate pe site-ul CJ Sibiu, la rubrica Acțiunile noastre –https://www.cjsibiu.ro/
Cei interesați pot depune proiecte la sediul instituției, pe strada General Ghe. Magheru, nr.14, respectiv la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat la parter, de luni până vineri: Între 16.04 – 17.05.2021, ora 16, pentru agendele culturală și dezvoltare a comunității, educațională și cea pentru tineret Între 19.04 – 7.05.2021, ora 13.30, pentru agenda sportivă, atât pentru structuri publice, cât și pentru structurile private
Suma totală alocată din bugetul local al județului pentru susținerea acestor proiecte se ridică la 2.575.000 lei, cu 23 % mai mult decât în anul 2020, când au fost alocate 2 milioane lei. În anul 2021, agendele județului sunt bugetate cu următoarele sume: 1.300.000 lei – Agenda Culturală și dezvoltare a comunității 875.000 lei – Agenda Sportivă, din care 725.000 lei pentru proiectele propuse de structurile de drept privat, și 150.000 lei proiectele structurilor de drept public) 150.000 – Agenda Educațională 250.000 – Agenda de și pentru Tineret
Având în vedere că anul acesta și anul viitor sunt declarați Anii Drumeției, Consiliul Județean Sibiu susține și promovează proiecte care abordează activități în aer liber, ce pun în evidență valorile naturale și patrimoniul cultural al județului Sibiu.
Menționăm că pentru prima dată, Consiliul Județean Sibiu va finanța în cadrul Agendei educaționale proiecte derulate de către unitățile de învățământ din mediul rural și orașele mici, pentru ca elevii din aceste zone să beneficieze de activități extrașcolare care promovează drumeția și viața activă în natură. De asemenea, sunt încurajate proiectele care aduc împreună elevii din satele și orașele județului pentru a spori egalitate de șanse.
Și în acest an, toate proiectele depuse trebuie să țină cont de politica implementată la nivelul CJ Sibiu și a instituțiilor din subordine privind eliminarea plasticului de unică folosință în cadrul evenimentelor organizate.
Premierul Florin Cîţu poate da anunţ la mica publicitate pentru un nou ministru al Sănătăţii. De la debutul pandemiei în România guvernul a schimbat 3 miniştri ai acestui domeniu cheie. Al patrulea va fi numit în curând. Asta dacă nu socotim şi interimatele asigurate ba de premier, ba de un secretar de stat. Demiterea lui Voiculescu de la Sănătate este prima mare schismă între PNL şi USR-Plus. Coaliţia scârţâia din prima zi de după alegerile parlamentare şi la casele de pariuri nu are viaţă lungă. De altfel, jocul de ping-pong cu declaraţiile între Barna şi Cîţu este încă un argument că Guvernul este în impas.
Şi în tot acest peisaj politic haotic, cu care ar fi trebuit să ne fi obişnuit după 30 de ani de sincope guvernamentale de felul acesta, mingea este ridicată la fileu, din nou, preşedintelui. Liberalii care l-au propulsat pe Iohannis la Cotroceni ascultă întru-totul de el. Sau aşa vor să lase să pară. În realitate, PNL este frământat de jocuri de putere interne datorate dorinţei unor lideri de partid de a fi urmaşii lui Iohannis la Cotroceni. Pentru că 2024 este la o aruncătură de băţ politică. Dar şi liderul USR-Plus, Dan Barna, fuge la Iohannis. Surse locale spun că astăzi cei doi s-au întâlnit la Sibiu. Probabil să îşi bea cafeaua, nicidecum să detensioneze situaţia din coaliţia de guvernare. Sau asta vrea Barna să credem. În realitate, rolul lui Iohannis în coaliţia de guvernare este esenţial. Şi cât a tot criticat el preşedintele-jucător Băsescu, a devenit şi el unul, în ultima perioadă. Şi poate nu ar fi rău pentru România să se implice chiar mai mult. Ca un bun profesor, ar trebui să îi ia de urechi pe liderii PNL şi USR puşi pe ceartă în plină pandemie şi să le arate care sunt priorităţile naţionale acum. Nicidecum scaunele de miniştrii.
Pe oricine vor numi ministru al Sănătăţii, acesta nu va avea viaţă lungă la conducere. Este o tehnică politică românească specifică de a guverna. USR-Plus a afirmat public că nu va numi un nou ministru al Sănătăţii până nu pleacă premierul Cîţu. Liberalii nu vor Cîţu să plece, cel puţin declarativ. Deşi ştiu câţiva care abia aşteaptă ca acesta să fie debarcat. Iohannis este căutat de ambele părţi să facă pace…. vorba aceea „între două …..”. În tot acest scandal politic, România este în valul 3 COVID, cu secţiile ATI pline.
Fanii lui Voiculescu sunt foarte vocali pe Facebook. La fel şi cei care îl critică. Oricine îi va lua locul va avea aceeaşi soartă. Guvernul poate da anunţ pe net şi să angajeze orice ministru al Sănătăţii: deştept, prost, înalt, scund, slab, gras, şcolit, analfabet. Sincer nu contează. Oricine va fi ministru al Sănătăţii în România va deveni ciuca bătăilor politice. Iar cine mai crede că un ministru va rezolva problemele profunde din sistemul public de sănătate, se înşeală amarnic.
Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, astăzi, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București. Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid, se anunță într-un comunicat de presă remis de partidul USR PLUS.
Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas.
Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani.
„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.
„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural. Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a declarat Dacian Cioloş, copreședinte USR PLUS.
Începând de sâmbăta aceasta, din cauza închiderii străzii Octavian Goga, accesul producătorilor în Piața Volantă Transilvania pentru descărcarea mărfii se va realiza pe strada Nicolae Olahus, colț cu str. Octavian Goga. Intrarea pe rampă se va realiza prin sensul giratoriu, anunță organizatorii pe pagina de Facebook.
Parcarea Sălii Transilvania va fi folosită doar de producătorii locali, iar accesul în parcare este permis până la ora 08:30.
„Pentru a preveni blocarea traficului în zonă și a parcării, vă rugăm să respectați indicațiile propuse de angajații de la Sala Transilvania și să consultați harta primită, pentru a identifica din timp, noul traseu.
De asemenea, le recomandăm sibienilor care își fac cumpărăturile în piață să evite zona din proximitatea pieței pentru parcarea mașinilor.
Vă așteptăm la cumpărături.” – transmit organizatorii.
Raluca Turcan, Ministrul Muncii, într-un comunicat de presă transmis către mass media, a transmis următoarele:
Coaliția trebuie să revină la normal și la funcționalitate cât mai repede. Știu că oamenii așteaptă de la politicieni să nu spună lucruri care se știu foarte bine, însă aici suntem, după 30 de ani în care lucruri necesare care trebuiau făcute au fost amânate.
Suntem în punctul în care există un singur lucru de spus pe care îl știe toată lumea: coaliția trebuie să revină cât mai repede la lucrurile importante pe care le-a promis, la eliminarea inechităților din salarizare, la realizarea pensiilor bazate pe contributivitate, la schimbarea felului în care statul acționează în domeniul asistenței sociale, la digitalizarea administrației.
Sunt priorități arhicunoscute pe care și le-a asumat această coaliție și sunt priorități pe care PNL le va realiza, iar premierul Florin Cîțu are tot sprijinul PNL.
Am suficientă experiență politică să știu că nu există parteneriate politice perfecte. Întotdeauna vor fi dispute, tensiuni, înțelegeri diferite asupra aceluiași lucru, simplu la prima vedere. Cu toate acestea, USRPLUS și UDMR sunt cei mai buni parteneri posibili pentru PNL. Un guvern minoritar trebuie evitat și orice sprijin al PSD exclus.
Am beneficiat de sprijinul colegilor din USRPLUS și, chiar în ciuda momentelor în care am avut puncte de vedere diferite, sper să ne sprijinim în continuare, pentru că avem niște lucruri promise de realizat. Îmi doresc și le doresc colegilor mei să trecem cât mai repede peste tensiuni și să revenim la ceea ce oamenii așteaptă și noi ne-am asumat să facem.
Un accident rutier între două mașini s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 1, Săliște.
Din primele informații, șoferul unui autoturism condus pe strada Gării a pătruns în DN 1 fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre Alba, de către un sibian în vârstă de 46 de ani.
În urma coliziunii, șoferul mașinii care a provocat evenimentul, un cetățean străin în vârstă de 72 de ani, a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, fiind constient.
Nu sunt raportate probleme mari de trafic.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe DN1, Săliște la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană de sex masculin, de cca 72 de ani care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism membru inferior. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU
La nivelul județului Sibiu sunt active și vizibile în platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 un număr de 12 centre de vaccinare, cu 30 de cabinete/fluxuri pentru imunizarea populației prevăzute în Strategia națională de vaccinare, având o capacitate de vaccinare de 96 de persoane/flux/cabinet pentru serul AstraZeneca și Moderna, respectiv de 72 de persoane/flux/cabinet pentru serul Pfizer.
De luni, 19 aprilie, două cabinete/fluxuri de vaccinare existente, care utilizau până în prezent pentru imunizare vaccinul AstraZeneca, vor fi transformate în cabinete de vaccinare cu serul produs de Moderna. Este vorba despre Centrul de vaccinare din cadrul Casei de Cultură din Cisnădie și Centrul de vaccinare din cadrul Shopping City Șelimbăr.
Totodată, de marți, 20 aprilie, va crește capacitatea de vaccinare în județul nostru cu un flux de vaccinare Pfizer, dată în care va începe activitatea de imunizare în orașul Dumbrăveni.
Reamintim populației că de astăzi s-a dat și startul vaccinării fără programare cu AstraZeneca, în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) și în care sunt locuri disponibile, prin prezentarea directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară înscrierea pe platformă, cu respectarea celorlalte proceduri și instrucțiuni.
În județul Sibiu sunt pregătite 3 astfel de cabinete: unul în cadrul Casei de Cultură din Cisnădie, unul la Shopping City Șelimbăr, respectiv la Centrul Redal Expo din Sibiu. Sibienii pot verifica disponibilitatea locurilor pe harta interactivă existentă pe platforma națională de informare cu privire la vaccinare, urmând prezentarea la centrul de vaccinare în care sunt locuri disponibile cu un document de identitate.
Detalii despre cabinetele de vaccinare de pe raza județul Sibiu, a numărului de fluxuri disponibile și tipurile de vaccin utilizate:
Doi minori din Galați au fost prinși azi-noapte de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau un autoturism pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr.
Agenții Postului de Poliție Șelimbăr au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a oprit, a coborât din auto trecând pe locul din dreapta față, în timp ce pasagerul a trecut pe locul șoferului.
După ce autoturismul s-a pus în mișcare, polițiștii au efectuat semnalul de oprire regulamentar, cel aflat la volan acroșând în timpul manevrei un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate cu privire la cei doi ocupanți ai vehiculului, s-a constatat că niciunul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind vorba despre doi tineri în vârstă de 16, respectiv 17 ani, ambii domiciliați în județul Galați. Pe numele celor doi s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 16 aprilie, în jurul orei 00:15, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că două persoane lovesc un cal pe strada Principală din localitatea Cârțișoara.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos și polițiștii Biroului Protecția Animalelor. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în seara zilei de 15 aprilie, în jurul orei 23:45, proprietarului calului a înhămat animalul la căruță și l-a încredințat unor consăteni, doi tineri în vârstă de 16, 19, ca să se deplaseze în localitate pentru a cumpăra băuturi alcoolice. Întrucât calul s-a oprit, cei doi i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure pentru a-l determina să meargă.
Calul a fost încredințat în continuare proprietarului, iar polițiștii Biroului Protecția Animalelor au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, să se stabilească toate circumstanțele săvârșirii faptei în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.
Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu informează că Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, București a furnizat materiile prime necesare pentru tipărirea cărților de identitate pentru care s-au depus cereri până în 31.03.2021. În aceste condiții, în municipiul Sibiu s-au tipărit un număr de 2.000 de cărți de identitate, soluționându-se cererile cetățenilor preluate de către Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu în perioada 09.02.2021-31.03.2021.
Prin urmare, cetățenii care au depus cereri privind eliberarea cărții de identitate în perioada menționată sunt invitați să se prezinte la ghișeele Serviciului de Evidență a Persoanelor Sibiu, de pe b-dul Victoriei nr. 1-3, ghișeul P 44 pentru a-și ridica noua carte de identitate. Pentru a evita aglomerația la ghișee și pentru asigurarea distanțării fizice, cetățenii sunt rugați să respecte următoarea programare:
De asemenea, ca măsură suplimentară în sensul evitării aglomerației, Serviciul de Evidență de Persoanelor își extinde programul la ghișeul de eliberare a cărților de identitate și în zilele de sâmbăta, respectiv în 17 și 24 aprilie, în intervalul orar 9.00-13.00. IMPORTANT! Cetățenii care se prezintă pentru eliberarea cărților de identitate trebuie să aibă asupra lor vechile acte de identitate, care le-au fost lăsate în posesie, acestea urmând să fie predate la ridicarea noilor cărți de identitate.
Prefectura județului Sibiu informează că în data de 16.04.2021, pe raza județului Sibiu au fost identificate două focare de Pestă Porcine Africană.
Un focare se află într-o exploatație din localitatea Velț (în urma morții unui porc), iar al doilea focar a fost identificat în fondul cinegetic F.C. nr. 6 Avrig (în urma găsirii unui porc mistreț mort). Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.
În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte și au fost adoptate două decizii: Decizia nr 14/2021 și decizia comună cu județul Mureș și Alba.
Pentru focarul identificat în localitatea Velț s-au stabilit următoarele: – Localitățile aflate în zona de protecție sunt : localitatea Velț – jud. Sibiu. – Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt: F.V.32 Dârlos – jud. Sibiu și F.V.63 Târnăveni – jud. Mureș. – Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Blăjel, Păucea, Bazna, Mediaș, Românești, Boian, Curciu și Valea Lungă – toate în județul Sibiu ; localitățile Tătârlaua, Cetatea de Baltă și Sântămărie – în jud. Alba și localitățile Delenii, Cornești, Botorca, Crăiești, Seuca, Adămuș, Dâmbău, Târnăveni și Băgaciu – în jud. Mureș. – Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt: F.V.32 Dârlos și F.V.28 Bazna – din jud. Sibiu; F.V. 28 Jidvei și F.V.27 Veseuș – din jud. Alba și F.V. 62 Gănești din jud. Mureș.
În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăiau 3 porci, aceștia fiind uciși. nu au fost evaluate si nu s-a întocmit dosarul de despăgubire datorită neconcordanței existente între codurile de identificare ale animalelor existente în exploatația proprietarului și codurile animalelor din Baza Națională de Date ( BND ).
Pentru focarul identificat în Fondul cinegetic din localitatea Avrig s-au stabilit următoarele: – Localitățile aflate in zona infectata sunt: Avrig, Săcădate, Bradu, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Racovița, Sebeșu de Jos și Sebeșu de Sus din jud. Sibiu ; – Localitățile aflate în zona tampon sunt: Roșia, Cornățel, Nucet, Cașolț, Daia, Veștem, Mohu, Tălmaciu, Tălmăcel, Colonia Tălmaciu, Boița, Turnu Roșu, Glâmboaca, Colun, Scoreiu – din județul Sibiu; – Fondurile de vânătoare aflate în zona infectată sunt: F.C.6 Avrig, F.V. 5 Porumbacu și F.V. 7 Bradu – din jud. Sibiu ; – Fondurile de vânătoare aflate în zona tampon sunt: F.V.10 Sadu, F.V. 12 Rășinari, F.V. 8 Cașolț, F.V. 24 Țichindeal, F.V. 39 Marpod, F.V. 2 Nou Român, F.V. 4 Balea, F.V. 46 Caprareț si F.V. 22 Hamba – din jud. Sibiu; Măsurile de control ale bolii sunt puse în aplicare imediat și se mențin pentru 12 luni de la constatarea ultimului caz de PPA la porcii mistreți în zona infectată determinată; aceste măsuri de control rămân în vigoare pentru cel puțin încă 12 luni și include cel puțin dispozițiile deja puse în aplicare în conformitate cu literele e, g, h ale art. 16 din directiva 60/2002 CE privind:
– Examinarea porcilor sălbatici împușcați de vânători sau găsiți morți prin testări de laborator, inclusiv cu ajutorul unor anchete epidemiologice pe categorii de vârstă – Eliminarea porcilor sălbatici găsiți morți sau împușcați, prin neutralizare sub control oficial – Ancheta epidemiologică efectuata asupra fiecărui porc sălbatic găsit mort sau împușcat.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.