-1 C
Sibiu
luni, 29 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 969

Sondajul Sibiu Independent s-a adeverit!

0
WhatsApp Image    at

În 15 septembrie, Sibiu Independent a publicat un sondaj de opinie realizat stradal în municipiul Sibiu privind intenţia de vot la alegerile locale. Acum, când rezultate finale s-au publicat se poate vedea că, spre deosebire de alte sondaje online sau stradale, sondajul SIBIU INDEPENDENT a fost singurul care a a prezentat situaţia REALĂ a intenţiei de vot a sibienilor.

De asemenea, prezenţa la vot prognozată atunci de sondajul nostru s-a dovedit reală, fiind cea mai scăzută din ultimii 30 de ani la alegerile locale.

Încă odată, proiectul nostru media tânăr, dar realizat de jurnalişti cu experienţă şi-a dovedit integritatea. Urăm succes tuturor celor aleşi şi să muncească în următorii patru ani pentru toţi locuitorii Sibiului!

Șură în flăcări la Săliște

0
IMG

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodădească tip șură, pe strada Vale din localitatea Săliște.

Pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Săliște au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta generalizat la acoperișul comun al șurii și al garajului cu posibilitatea de extindere la vecinătăți.


În momentul de față incendiul ce se manifesta pe aproximativ 200 mp a fost localizat de către pompierii militari inlăturându-se astfel pericolul de extindere.
Se lucrează pentru lichidarea acestuia. Nu sunt semnalate victime.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu: Sute de persoane carantinate și 8 cazuri COVID

0
Lic

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ. 

Prin urmare, astăzi, 25 septembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  294 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai mult cu 6 unități de învățământ față de 25.09.2020;

– 40 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai puțin cu 3 unități de învățământ față de 25.09.2020;

– 2 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online (C.S.E.I. Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu) – mai puțin cu 5 unități de învățământ față de 25.09.2020.

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 8 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate5 elevi (Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații,  Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), 2 cadre didactice (Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth”) și 1 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu);
  •  512 persoane carantinate/izolate: 498 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele menționate în comunicatul emis de către biroul de presă al Prefecturii Sibiu), 7 de cadre didactice, 2 personal didactic auxiliar și 5 personal nedidactic).

În comparație cu datele oferite vineri, 25.09.2020, s-a modificat doar numărul persoanelor carantinate/izolate: a scăzut cu 7 elevi și, de asemenea, a scăzut cu 3 cadre didactice, în total fiind 512 persoane (față de 522 în 25.09.2020).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Femeie rănită într-un accident produs pe strada Mihai Viteazu din Mediaș

0
AMBULANTE NOI MEDIAS

Un accident rutier între două mașini s-a produs pe strada Mihai Viteazu din Mediaș. O femeie a fost rănită și transportată la spital.

Din primele informații, un șofer de 55 de ani din Dupuș nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din Șaros, și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, o pasageră de 68 de ani a fost rănită rănită.

Nu sunt probleme deoseibite de trafic iar polițiștii Biroului Rutier Mediaș continuă cercetările.

„SAJ SIBIU a trimis un echipaj de tip B, în Mediaș pe str. Mihai Viteazu la un accident rutier între două autoturisme.
Echipajul SAJ a preluat o pacientă de 68 ani care prezenta politraumatisme prin accident rutier și a transportat-o la CPU.”
au declarat reprezentanții SAJ SIBIU

Victorie clară pentru primarul Astrid Fodor la Sibiu

0
o

ROAEP a publicat rezultatele scanate conform proceselor verbale din toate secţiile din municipiul Sibiu. Rezultatele provizorii, ce trebuie doar verficate de membrii BEJ, arată o victorie clară a primarului Astrid Fodor, FDGR cu 42,30%.

Ea este urmată de Adrian Bibu, PNL, cu 30, 64%, apoi de Raul Apostoiu (USR.Plus) 10,07%, Cătălin Stanciu (PSD) 7,77%. Restul candidaţilor au obţinut sub 2%.

La Consiliul Local Sibiu PNL a câştigat 33,48% din voturi, FDGR 28,71%, USR plus 14,43%, PSD, 8,45%. Restul partidelor au obţinut sub 5% şi nu vor primi mandate în noul consiliu local de la Sibiu.

„Primele mulțumiri aș vrea să le adresez sibienilor, care au înțeles că împreună avem cele mai bune șanse pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care le-am propus în această campanie precum și cele care deja sunt în curs de derulare. Va mulțumesc pentru sprijin și va asigur că vom depune toate eforturile pentru a ne atinge ținta. Apoi, aș vrea să mulțumesc echipei FDGR, care s-a mobilizat în jurul acestor proiecte și idei de dezvoltare, sunt convinsă că rezultatele nu vor întârzia să apară. Felicit ceilalți contracandidați, sunt idei bune în programele lor electorale și asigur toate forțele politice locale că suntem deschiși la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc. Urmează patru ani dificili, criză economică ne da târcoale, bugetul orașului va trebui administrat cu chibzuință, însă sunt convinsă că vom reuși împreună să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care ni le-am propus și asumat”, – Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Daniela Cîmpean la un nou mandat la şefia CJ. PNL victorie cu 43,71%

0
foto

ROAEP a publicat rezultatele provizorii din judeţul Sibiu după scanarea tuturor proceselor verbale din secţii. Daniela Cîmpean a câştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu cu 44,49%.

Clasamentul primilor candidaţi la funcţia de preşedinte:

Daniela Cîmpean, PNL – 44,49%

Bogdan Trif, PSD – 14,84%

Gabriel Tischer, FDGR – 10,85%

Adrian Echert, USR Plus – 9,58%

Adela Muntean, PMP – 5,96%

Cosmin Balcu, ALDE – 2,26%

Petru Florea, PRO România – 1,66%

La votul pentru consilieri judeţeni, PNL a ieşit învingător cu 43,71%.

Restul partidelor care au trecut pragul de 5% şi au intrat în noul consiliu judeţean sunt:

PSD – 13,09%

FDGR – 12,06%

USR Plus – 9,36%

Celelalte partide nu au întrunit pragul de 5%.

FOTO: Coliziune între un autocamion și o autoutilitară la Tălmaciu

0
IMG

Un accident rutier între un autocamion și o autoutilitară s-a produs pe DN7, km. 256+836, Tălmaciu , în zona Faurecia. Evenimentul rutier s-a produs pe sensul de mers Sibiu – Vâlcea.

Din primele cercetări se pare că șoferul unei autoutilitare ar fi încercat să întoarcă, moment în care a fost surprins și accidentat de un TIR condus de un bărbat de 48 de ani din Mureș .

Șoferul autoutilitarei și alte două persoane au fost rănite și transportate la spital. Polițiștii Serviciului Rutier sunt la fața locului și efectuează cercetări.

Traficul rutier se desfășoară alternativ.

[meta_gallery_slider id=”56566″]

„Accident rutier DN7, Tălmaciu între un autoturism și o autoutilitară, *3* persoane încarcerate. ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de DESCARCERARE, un echipaj de pompieri militari și două echipaje SMURD.
De asemenea un echipaj SAJ SIBIU a intervenit în sprijin.
La fața locului s-a intervenit prompt pentru descarcerarea a trei persoane implicate dintre care una în stare de inconștiență.
Echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu o femeie cu traumatism costal și un bărbat cu traumatism cranio-celebral. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu

Rezultate parțiale – Fodor a câștigat Primăria Sibiu. PNL a luat 42 de primării în judeţ

0
IMG

Reporterii Sibiu Independent sunt la sediile celor mai importante partide politice din Sibiu în așteptarea rezultatelor, dar și a declarațiilor de presă.

Conform primelor rezultate parțiale , actualul primar al Sibiului, Astrid Fodor conduce detașat cu aproximativ 15% față de contracandidatul ei, Adrian Bibu.

La Consiliul local Sibiu bătălia este extrem de strânsă între PNL și FDGR însă conform rezultatelor parțiale, PNL a câștigat la Consiliul local Sibiu la o diferență de 7%.

Daniela Cîmpean mai câștigă un mandat la șefia Consiliului Județean Sibiu.

Tot conform rezultatelor parțiale, la Mediaș, Gheorghe Roman câștigă din nou fotoliul de primar, cu un scor zdrobitor de aproximativ 70%.

PNL a câștigat 42 din cele 64 de primării din judeţ, conform liderului partidului de la Sibiu, Raluca Turcan: PNL Sibiu a câștigat primăriile Mediaș, Agnita, Avrig, Cisnădie, Copșa Mică, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Alma, Arpașu de Jos, Ațel, Axente Sever, Bîrghiș, Bazna, Biertan, Blăjel, Boița, Brădeni, Brateiu, Bruiu, Cristian, Dârlos, Gura Râului, Jina, Ludoș, Marpod, Moșna, Orlat, Păuca, Porumbacu de Jos, Racovița, Rășinari, Râu Sadului, Sadu, Șeica Mare, Șeica Mică, Șelimbăr, Slimnic, Șura Mare, Șura Mică, Tilișca.

La Micăsasa, conform informațiilor, a câștigat USR.

La Turnu Roșu alegătorii pot vota și după ora 21:00

0
img

Update: În urma sesizării reprezentanților USR PLUS din Turnu Roșu, BEJ și BECL au luat următoarele măsuri pentru secția de votare nr. 371 din Turnu Roșu:

1. S-a solicitat membrilor biroului secției de votare vor îndruma cetățenii care așteaptă să-și exercite dreptul de vot, să studieze buletinele de vot care au fost anulate și afișate la sediul secției de votare.

2. Biroul Electoral Județean Sibiu, a transmis că alegătorii aflați, la ora 21:00, la rând, în fața secției de votare, pot să își exercite dreptul la vot.

_____

USR PLUS Turnu Roșu a solicitat Biroului Electoral de Circumscripţie Locală să ia de urgență măsuri pentru a garanta dreptul la vot pentru toți cetățenii și a recomandat prelungirea timpului pentru vot după ora 21, și/sau includerea spațiului Căminului Cultural din Turnu Roșu și a spațiului din fața secției de votare în perimetrul secției nr. 371 și permiterea dreptului la vot a celor care la ora 21 sunt în aceste perimetre.

Conform surselor oficiale (prezenta.bec.ro), prezența la urne până la ora 13:00 în localitatea Turnu Roșu a fost de aprox. 300 de persoane de pe listele permanente din 1494 cu drept de vot. În plus, au mai votat pe liste suplimentare alți aprox. 30 alegători.

Timp de 6 ore de la deschiderea urnelor au votat în aceste condiții doar aprox. 22% din numărul total de alegători înscriși pe listele permanente. Asta înseamnă că secția de votare are o capacitate medie de a primi aproximativ 50 de alegători pe oră. Pentru a permite accesul tuturor celor cu drept la vot, cu aceasta medie de alegători ar fi necesare 30 de ore.

Din aceste calcule, deducem că este foarte posibil ca maxim 700 de alegători de pe listele permanente să poată să-și exercite dreptul la vot garantat de Constituția României până la ora 21, din totalul de aproape 1500 înscriși pe listele permanente.

Nereguli majore în desfășurarea procesului electoral din județul Sibiu! „Cerem tuturor partidelor politice participante la scrutinul electoral de azi să respecte legea!”

0
shutterstock

Partidul PRO România a sesizat nereguli majore în desfășurarea procesului electoral din județul Sibiu și a cerut tuturor partidelor politice participante la scrutinul electoral de azi să respecte legea.

Declarațiile reprezentanților partidului PRO România:


Încă de la prima oră, corectitudinea procesului electoral din județul Sibiu a fost pusă sub semnul întrebării. Conform surselor noastre, în secțiile de votare 3, 83 și 89 din municipiul Sibiu au fost găsite, în afara urnei de vot, buletine de vot pentru Președinția Consiliului Județean și pentru Consiliul Local ștampilate pentru Partidul National Liberal și pentru Forumul Democrat al Germanilor din România.

Organele abilitate au fost anunțate și BEC Sibiu a trimis delegați la fața locului să verifice aceste nereguli.
În Șeica Mare, primarul în funcție dă indicații votanților, chiar în fața secției de votare, cum să voteze „săgeata” la poziția 1, adică semnul electoral al Partidului National Liberal. Poliția a fost chemată la fata locului.


Nu în ultimul rând, colegului nostru, candidat la primărie într-un oraș sibian i-a fost spart contul de Facebook și cineva a postat pe contul sau un mesaj în care spune că se retrage din cursa electorală, iar votanții săi sunt îndrumați să voteze pentru candidatul din partea partidului Uniunea Salvați România. Informația este falsă. Vor fi sesizate organele abilitate. Sperăm ca acestea să își facă datoria până la capăt, să identifice și să îi tragă la răspundere pe cei vinovați!
Cerem tuturor partidelor politice participante la scrutinul electoral de azi să respecte legea!

12 sesizări de fraudă electorală până la această oră în județul Sibiu

0
IMG   scaled
sdr

Până la această oră, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu face cercetări pentru 12 cazuri de fraudă electorală.

Din totalul sesizărilor, un sfert s-au confirmat oficial, fiind aplicate sancțiuni.

Exemple:

La secția de votare nr.150 din Agnita, membrii comisiei ar fi înmânat din greșeală unui număr de 4 persoane, câte 4 buletine de vot per votant.

Referitor la cazul de la Șeica Mare, relatat de ziarul Sibiu Independent, primarul a fost amendat cu suma de 1400 de lei.

„Pe raza județului Sibiu, procesul electoral se desfășoară în condiții normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forțele Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi derularea în condiţii optime a procesului electoral. Angajaţii M.A.I. asigură ordinea publică în întreg judeţul, mai ales în zona celor 376 de secţii de votare, precum şi securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Repartizarea buletinelor de vot de la circumscripțiile electorale către secțiile de votare s-a desfășurat ieri seara, fără incindente.

Precizăm faptul că, până la această oră procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

Au fost înregistrate 12 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral.

3 sesizări sunt în curs de cercetare, însă toate sesizările sunt verificate cu promptitudine.

Până acum, un sfert dintre semnalări nu s-au confirmat, iar 3, așa cum am precizat, sunt în curs de verificare.

Au fost constatate 2 fapte contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 4.400 de lei și au fost deschise 2 dosare penale.

Câteva exemple:
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați de către un membru al Biroului electoral de circumscripției nr. 52 Roșia despre faptul ca o societate comercială oferă spre vânzare alcool. În urma verificărilor efectuate, a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amenda in valoare de 3000 lei, conform art. 81 alin.5 din Legea 115/2015, întrucât magazinul este situat la mai puțin de 500 m de secția de vot nr 332.

În jurul orei 1250, în urma unei sesizări telefonice referitoare la faptul că la Secția de votare nr.150 din Agnita 4 persoane au introdus câte 4 buletine de vot în urna pentru alegerea primarului, au fost dispuse verificări, fiind stabilit faptul că celor 4 persoane le-ar fi fost înmânate de către membrii comisiei, din eroare 4 buletine de vot, pe care le-au introdus în urnă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot (art. 387 cod penal).

În ceea ce privește evenimentul sesizat în Șeica Mare, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată o sancțiune contravențională conform art. 108, lit. “ş”, teza I din Legea 115 / 2015, cu amendă în valoare de 1.400 lei.


Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.” a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU

Acuzații grave aduse unor reprezentanți ai secțiilor de votare din orașul Sibiu

0
screenshot

Candidații Organizației Municipale PSD Sibiu pentru Consiliul Local Sibiu acuză mai mulți reprezentanți ai unor secțiilor de votare din orașul Sibiu pentru semnarea proceselor verbale de numărare a voturilor înainte de închiderea urnelor.

Astfel, la secțiile de votare 22, 41, 52, 55, 66 și 86 s-ar fi semnat în alb procesele verbale de numărare a voturilor, motivarea fiind economisirea timpului petrecut în secții după închiderea urnelor.

„Candidații Organizației Municipale PSD Sibiu pentru Consiliul Local Sibiu au depus mai multe sesizări către Birourile Electorale ale secțiilor de votare cu nr. 22, 41, 52, 55, 66 și 86, pentru încălcarea art. 94 din Legea 115/2015, actualizată. Concret, președinții respectivelor secții de votare au întocmit și au semnat împreună cu reprezentanții din secții Procesele Verbale de numărare a voturilor cu câteva ore înainte de încheierea procesului de votare.
Motivația lor a fost aceea de a nu rămâne prea mult în secție după încheierea procesului de votare.
Reprezentanții PSD au solicitat totodată și anularea proceselor verbale de numărare a voturilor semnate înainte de încheierea procesului de votare și întocmirea altora, conform legii, după încheierea procesului de votare și de numărare a voturilor.” au transmis reprezentanții PSD SIBIU

Alexandru Tomașevshi: „Am votat cu mintea și inima pentru Sibiu”

0
IMG

Alexandru Tomașevshi, candidat pentru primăria Sibiu a fost prezent la secția de votare în prima parte a acestei zile.

Am votat azi așa cum am considerat ca este mai bine pentru Sibiul următorilor ani. Sibiul care nu aparține politicienilor, ci acelora care îl iubesc cu tot sufletul. Pentru corectitudine, respect pentru legislație, calitate în educație, sănătate și infrastructură. Consider fiecare vot de azi o garanție pentru sibienii care vor să trăiască frumos în Sibiu și care s-au mobilizat exemplar în aceasta perioada dificilă. Demonstrează din nou ca Sibiul are tradiție și istorie, dar și tinerețe și dinamism și merită un răspuns pe măsură de la noua administrație, a declarat Alexandru Tomașevshi.

sdr

Gheorghe Roman: „Am votat pentru continuitate și performanță la Mediaș”

0
fb img

Gheorghe Roman, candidat pentru cel de-al doilea mandat în funcția de primar al municipiului Mediaș, a fost prezent în această zi la vot.

Declarațiile candidatului la ieșirea din secția de vot:

Dragi medieșeni,
am votat pentru continuitate și performanță la Mediaș. Am votat pentru dezvoltarea orașului nostru, pentru un Mediaș european, a declarat Gheorghe Roman.

FOTO: Cetățenii din Turnu Roșu se tem că nu vor apuca să voteze

0
Screen Shot    at

USR Turnu Roșu a transmis către Biroul Electoral de Circumscripție o sesizare prin care arată faptul că la secția de vot din localitate s-au format cozi încă de la primele ore ale dimineții.

Conforma datelor, pe listele permanente sunt 1494 de persoane cu drept de vot iar până la ora 13, aproximativ 300 din aceste persoane și-au exercitat dreptul la vot.

Astfel, conform USR Turnu Roșu, după șase ore de la deschiderea urnelor, doar 22% din totalul alegătorilor au votat, rezultând o medie de 50 de votanți pe oră. În astfel de condiții, oamenii se tem că nu vor apuca să voteze până la închiderea urnelor.

La ora 16:00, în fața secției de votare sunt prezente aproximativ 50-60 de persoane.

[meta_gallery_slider id=”56477″]

Petru Florea, prezent la vot. „Îi îndemn pe sibieni să vină la vot, pentru că votul lor contează pentru următorii 4 ani”

0
IMG  WA

Petru Florea, candidat la președinția Consiliului Județean a votat astăzi la Secția de votare nr. 45 din Sibiu.

‘’Am votat astăzi pentru oameni noi în administrație, pentru oameni energici, dinamici și care doresc cu adevărat să muncească pentru dezvoltarea comunității. Îi îndemn pe sibieni să vină la vot, pentru că votul lor contează pentru următorii 4 ani.

De asemenea rugăm autoritățile să monitorizeze atent și să soluționeze conform dispozițiilor imperative neregulile deja semnalate în secțiile de votare din județ, nereguli care sunt deja prea numeroase și prea ostentative’’, a declarat Petru Florea.


Poliția anchetează multiple cazuri de fraudă electorală în județ

0
alegeri

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anchetează mai multe sesizări a unor cazuri de fraudă electorală petrecute în mai multe secții de vot.

Astfel, BEJ a sesizat faptul că la secția nr.3 din orașul Sibiu a fost găsit un buletin de vot gata ștampilat. La secția de vot nr. 213 din Tălmaciu a fost depistat un cetățean care a încercat să introducă în urnă două buletine de vot iar la scurt timp fapta s-a repetat, fiind găsit pe jos un buletin gata ștampilat.

Probleme au apărut și la secțiile de votare nr. 83 din orașul Sibiu și nr. 116 din Municipiul Mediaș, acolo găsindu-se câte un buletin deja ștampilat dar neintrodus în urnă.

În urma articolului publicat de ziarul Sibiu Independent cu privire la Primarul din Șeica Mare, Nicolae Șușa care a fost filmat în timp ce le arata oamenilor unde să pună ștampila pe buletinul de vot, IPJ SIBIU a demarat o anchetă.

„La ora 11:45, BEJ a sesizat faptul că la secția de votare nr. 3 din municipiul Sibiu, a fost găsit un buletin de vot ștampilat. În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot (art. 32 raportat la 387 cod penal).

În ceea ce privește situația din cadrul Secției de votare nr 213 (Tălmaciu), în jurul orei 12:20, președintele Secției de votare a observat faptul că un cetățean a încercat să introducă în urnă două buletine de vot. Procesul electoral a fost întrerupt. La scurt timp după reluarea procesului de vot, acest eveniment s-a întâmplat din nou fiind de această dată urmat de găsirea unui buletin stampilat pe podeaua secției de vot. În urma verificării efectuate de președintele BEC, cele trei Buletine au fost anulate și s-a reluat procesul electoral.

La secțiile de votare nr. 83 (mun. Sibiu) și 116 (mun. Mediaș) s-a găsit câte un buletin de vot cu ștampilat, precizăm faptul că acestea au fost anulate (nu au fost introduse în urnă).

În urma apariției în mass-media a imaginilor privind o posibilă fraudă electorală în localitatea Șeica Mare, I.P.J Sibiu a dispus efectuarea de verificări. Vom reveni cu informații la finalizarea acestora.” a declarat Luciana Lazăr, purtătoarea de cuvânt al IPJ SIBIU

Radu Apostoiu, Adrian Echert și Diana Mureșan, prezenți la vot alături de Dan Barna și Nicu Ștefănuță

0
img  wa

Raul Apostoiu, candidat la primărie Sibiu, alături de Diana Mureșan, candidat la Consiliul Local Sibiu și Adrian Echert, candidat la funcția de președinte al Consiliul Județean Sibiu, împreună cu Dan Barna parlamentar și Nicu Ștefănuță europarlamentar au fost prezenți la secția de vot de la grădinița de pe Calea Poplăcii, în această dimineață la ora 10:30

Am votat pentru un lider care să ducă din nou Sibiul, municipiul și împrejurimile lui, la cotele așteptărilor cetățenilor, la dorințele lor de a fi în topul localităților din țară, pentru că au rămas în urmă din prea multe puncte de vedere. Luați-vă 15 minute din duminica voastră și haideți la vot, este un proces sigur! a declarat Adrian Echert

Adrian Echert

Transmit un mesaj de unitate tuturor cetățenilor Sibiului ca să participe la vot. Nu exista absolut niciun risc dacă respectăm măsurile de siguranță, a transmis Radu Apostoiu.

Radu Apostoiu

Am fost la vot, mi-am exprimat dreptul de vot, am votat pentru o Românie care se schimbă, o Românie care, și în Sibiu și în întreaga țară începe să respecte cetățeanul, respectă banul public… Astăzi putem să decidem care sunt oamenii care vor putea avea grijă de bunici, de copi, de școală, de drumuri, de canalizare, de toate aceste priorități, a spus Dan Barna.

Dan Barna

Campanie neloială în secţiile de vot!

0
voting

Horațiu Marin, președintele ALDE Sibiu a transmis un comunicat de presă către mass-media sibiană, în care acuză că ar exista campanie neloială și ilegală în câteva din secțiile de votare din Sibiu.


După o campanie curată, în care am încercat să ajungem la cât mai mulţi votanţi, este trist ce se întâmplă în ziua votului.
Am realizat cu tristeţe că la secţiile 3, 83 si 89, oamenii au venit cu buletinul de vot deja
stampilat.
Mi se pare total nepotrivit, de aceea ALDE a făcut sesizat la BEJ.
NU TOLERĂM AŞA CEVA!
Dacă observaţi astfel de probleme, luaţi măsuri!, a declarat Horațiu Marin, președinte ALDE Sibiu

ORAȘUL SIBIU: Mai multe buletine de vot, găsite gata ștampilate

0
img

ACTUALIZARE: Biroul Electoral al Circumscripției a răspuns sesizării Partidului Verde și urmează ca membrii secțiilor de votare să verifice fiecare buletin de vot în parte care urmează să fie înmânat alegătorului dar și anunțarea imediată a organelor competente în cazul unei fraude.

Știre inițială

După doar câteva ore de la deschiderea urnelor de votare, la nivelul orașului Sibiu au început să apară primele posibile cazuri de fraudă electorală.

Mai multe echipaje de poliție au fost solicitate la secțiile de votare 3 și 83 după ce mai mulți oameni au sesizat faptul că anumite buletine de vot erau deja ștampilate în favoarea actualului Președinte al Consiliului județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

„Nu există poziții politice oficiale. Instituțiile statului trebuie să își facă datoria.” au declarat reprezentanții PNL SIBIU

Au fost depuse deja plângeri către Biroul Electoral Județean de către următoarele partide politice: Alde, Partidul Verde, FDGR și USR PLUS.

Conform unei plângeri depuse de Partidul Verde, la secțiile 3, 83 și 89 au fost depistate buletine de vot în favoarea unor partide politice.

Cătălin Stanciu: „Am votat pentru Sibiu, pentru cetățenii acestui oraș și pentru proiectele cu care am venit în fața sibienilor”

0
img  wa

Cătălin Stanciu, candidat pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, a votat la ora 13.00, la Școala Gimnazială nr. 21 de pe strada Luptei.

Declarațiile candidatului la ieșirea din secția de votare:

”Am votat pentru Sibiu, pentru cetățenii acestui oraș și pentru proiectele cu care am venit în fața sibienilor. Vă îndemn să faceți același lucru, să ieșiți la vot, pentru a vă manifesta acest drept constituțional fundamental.”, a declarat Cătălin Stanciu

VIDEO: Primarul din Șeica Mare acuzat de fraudă electorală

0
Screenshot

Primarul comunei Șeica Mare, Nicolae Șușa a fost filmat astăzi în timp aducea oameni la sediul primăriei și le arăta exact cum și unde să voteze.

Conform martorilor, Primarul Nicolae Șușa este acuzat că a adunat oameni care nu știu să scrie și să citească, după care le-a arătat pe un buletin de vot gol, exact locul unde urmează să pună ștampila.

Reprezentanții USR au sesizat poliția și au făcut o plăngere către Biroul Electoral de Circumscripție locală. Conform acestora, Nicolae Șușa dădea viitorilor votanți câte un bilețel cu instrucțiuni de votare.

ACTUALIZARE: Conform surselor ziarului Sibiu Independent, în acest caz a fost aplicată o amendă contravențională.

Iulian Topliceanu: „Am votat cu sufletul gândindu-mă că astăzi vom schimba viitorul comunității noastre”

0
img  wa

Iulian Topliceanu, candidat pentru președinția Consiliului Județean, după ce și-a exercitat dreptul de vot:

Dragi cetațeni ai județului Sibiu, am votat cu sufletul gândindu-mă că astăzi vom schimba viitorul comunității noastre. O comunitate pe care noi o dorim să fie una curată, civilizată, cu care să ne mândrim și unde să ne bucurăm că trăim , unde fiecare cetățean si organizație contribuie și contează.
Vă invit să votați responsabil!, a declarat Iulian Topliceanu

Raluca Turcan: „Astăzi am votat încercând să ofer Sibiului cei mai buni oameni pentru viitor!

0
fb img

 Vicepremierul Raluca Turcan a votat la Colegiul Național „Octavian Goga” (Școala cu clasele I-VIII Nr. 15) la ora 08:30. Acesta a fost însoţită la vot de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, candidat pentru al doilea mandat, şi de candidatul pentru postul de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu.

Declarațiile doamnei vicepremier Raluca Turcan:

„Astăzi am votat încercând să ofer Sibiului cei mai buni oameni pentru viitor!

În România, în fiecare localitate, nu ne mai permitem experimente. Avem nevoie la decizie de oameni care să se implice, să știe să dezvolte comunitățile, nu să le țină în sărăcie. Să aducă bani europeni, să dezvolte proiecte, să comunice cu oamenii, să facă parteneriate.

Îi invit pe toți românii să facă la fel. Votul lor contează. Opțiunea lor poate face diferența. Între o Românie a viitorului, dezvoltată sau o Românie a stagnării, improvizației, manipulării. Am încredere că după atâția ani de jecmănire a acestei țări, în sfârșit vom da ocazia ca la decizie să ajungă oameni pricepuți, gospodari și adaptați viitorului european.

Am votat pentru oameni care să nu fie energici doar în campanie, ci în fiecare zi a funcției publice pe care o dețin.

Îmi doresc de la românii responsabili, care înțeleg că nu ne putem juca cu soarta țării, să facă la fel!

Am votat pentru o echipă solidă care să dezvolte România europeană, România normală. Se poate doar împreună!”

Daniela Cîmpean:”Am votat azi pentru un Sibiu curajos, care să-și asume proiecte îndrăznețe”

0
fb img

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, candidat pentru cel de-al doilea mandat, a votat în această dimineață în secția de la Școala Gimnazială Nr. 1 la ora 07:45.

Am votat azi pentru un Sibiu curajos, care să-și asume proiecte îndrăznețe menite să-i asigure o dezvoltare durabilă, să-l facă un loc în care să-ți dorești să locuiești, să muncești, să-ți crești copiii sau să călătorești.

Am votat pentru un Sibiu european, un Sibiu partener egal cu cele mai dezvoltate regiuni europene, a declarat Daniela Cîmpean.

Horațiu Marin: „Astăzi am votat pentru o administrație implicată în dezvoltarea Sibiului și pentru o echipă competentă și dedicată acestui obiectiv”

0
img

Horațiu Marin, candidat pentru funcția de primar al municipiului Sibiu a votat în această dimineață în Sibiu, încă de la deschiderea urnelor de vot.

Astăzi am votat pentru o administrație implicată în dezvoltarea Sibiului și pentru o echipă competentaă și dedicată acestui obiectiv.
Implicarea face diferența, a precizat Horațiu Marin

Gabriel Tischer a votat! „Fiii noștri trebuie să capete convingerea că viitorul lor poate fi construit aici, acasă!”

0
img  wa

Gabriel Tischer, candidat pentru președinția Consiliului Județean Sibiu a votat de la primele ore ale dimineții la grădinița din Cisnădioara.

Am votat pentru:

• 4 ani în care în administrația locală să primeze transparența, dialogul, performanța, respectul pentru fiecare cetățean!
• 4 ani în care să punem educația și sănătatea pe primul loc!
• 4 ani în care asistența socială să devină o forță importantă în eradicarea sărăciei, a analfabetismului și a protecției sociale!
• 4 ani în care TOȚI oamenii de afaceri vor găsi în Consiliul Județean un partener profesionist, imparțial, implicat și deschis inițiativelor de dezvoltare!
• 4 ani în care agricultura și dezvoltarea rurală să fie un pilon important în viitorul județului!
• 4 ani în care mediul academic și oamenii de cultură vor scrie, alături de administrație, o pagină nouă în spiritul autentic al Sibiului!
• 4 ani în care patrimoniul istoric și natural al județului să transforme Sibiul în una dintre cele mai apreciate destinații turistice din Europa!

Fiii noștri trebuie să capete convingerea că viitorul lor poate fi construit aici, acasă!, a transmis Gabriel Tischer

Laurenţiu Cosmin Balcu: „Am pus ştampila pe cei care demonstrează prin fapte!”

0
IMG

Laurenţiu Cosmin Balcu, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, a votat în această dimineață, la ora 10:45, la Secția 58 de la Școala 25 din Sibiu.

Am pus ştampila pe cei care demonstrează prin fapte!

În sfântă zi de duminică am mers împreună cu familia la vot.
Vă îndemn să profitaţi de acest drept şi să votaţi pentru ca dumbeavoastră, copiii şi nepoţii dumneavoastră să aibă un viitor mai bun!
Am votat pentru dezvoltare şi echilibru în administraţie!
Acordaţi votul dumneavoastră celor care merită şi v-au demonstrat prin fapte!, a transmis Cosmin Balcu.

Christian Hermann Hirsch: „Am votat astăzi pentru viitorul nostru și al copiilor noștri”

0
IMG

Christian Hermann Hirsch, candidat pentru Primăria Municipiului Sibiu a votat în dimineața aceasta, alături de soția si fiului său, la secția Nr 20 de la Școala 18 din Sibiu.

Dragi sibieni, am votat în această dimineață la ora 9 pentru creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea calității vieții în Sibiu, pentru viitorul nostru, al copiilor noștri, pentru viitorul fiului meu in speranța că în următorii 4 ani o să fie suficiente locuri in creșe și grădinițe pentru el și pentru toți copiii voștri.
Votați responsabil și cu încredere!, a declarat Christian Hermann Hirsch.

Bogdan Trif: ”Am votat pentru o schimbare în bine”

0
FB IMG

Bogdan Trif, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu a votat astăzi, la ora 8.00, la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, de pe strada Electricienilor.

”Am votat pentru o schimbare în bine. Judeţul Sibiu trebuie să redevină Numărul 1 în Regiunea 7 Centru. Conducerea Consiliului Județean trebuie preluată de o echipă de profesioniști, o echipă care are viziune și proiecte concrete pentru județul Sibiu”, a declarat Bogdan Trif.

Ion Alexandru: „Am votat pentru o schimbare în Șelimbăr și pentru proiecte care să dezvolte localitatea”

0
img

Ion Alexandru, candidat la Primăria Șelimbăr, a votat astăzi la ora 9:10 la secția Nr. 353 de la Școala Generală Șelimbăr, însoțit de soția sa.

Dragii mei, am votat astăzi pentru tineri, dar și pentru copiii și părinții noștri. Am votat pentru viitorul nostru, al tuturor, pentru o comuna prospera. Am votat pentru o schimbare în Șelimbăr și pentru proiecte care să dezvolte localitatea, a declarat Ion Alexandru.

FOTO: Mașină căzută în râul Olt, în apropierea localității Lazaret

0
IMG

Un șofer care circula pe Valea Oltului, în zona localității Lazaret, a pierdut controlul volanului și a plonjat cu autoturismul în râul olt.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit și în urma autoaccidentului au rezultat doar pagube materiale.

Mașina este înmatriculată în județul Vâlcea.

[meta_gallery_slider id=”56356″]