0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 994

Andrei Bitu, noul vicepreședinte al AJF Sibiu se bucură de un real succes

0
IMG

Andrei Bitu, noul vicepreședinte al Asociației Județeane de Fotbal Sibiu se bucură de un real succes, la nici o săptămână de când a fost ales la AJF Sibiu. Acesta a încheiat contracte de colaborare cu un importator de echipament sportiv, dar și cu o renumită sală de fitness prin care cluburile, jucatorii, arbitrii beneficiază de reduceri semnificative.


Andrei Bitu a anunțat că în perioada imediat următoare AJF Sibiu va primii mai multe oferte de acest gen!

“Ce mă bucură este ca la nici o săptămână de la alegerile din cadrul AJF reușim să facem ceva pentru cluburi și jucatori, împreună cu echipa AJF Sibiu, condusă de domnul Duma, sper să reușim să schimbăm fața fotbalului sibian. În perioada următoare o să venim cu mai multe surprize plăcute”, a declarat Andrei Bitu, Vicepreședinte AJF Sibiu

AJF are la ora actuală 2412 jucători de fotbal legitimaţi din care 867 cu vârsta peste 18 ani si peste 100 de arbitrii.

Primarul Astrid Fodor a participat la ceremonia organizată cu ocazia înființării Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est

0
Exercitiu miltiar Cincu

Primarul Astrid Fodor a participat astăzi, 23 iulie, la Cincu, la ceremonia de înființare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est și la desfășurarea etapei finale a unui exercițiu militar. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis și a Ministrului Apărării Naționale, domnul Nicolae Ciucă.

„Am fost onorată sa particip în contextul în care, Sibiul, viitoare gazdă a unui comandament NATO si oraș cu tradiție în domeniul învățământului militar, realizează importanța înființării unor astfel de unități în țara noastră.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Un sibian a fost ucis cu sânge rece în Gara de Nord din Timișoara

0
crima criminalist mort politie politisti

Un sibian de 34 de ani a fost înjunghiat mortal noaptea trecută în Gara de Nord din Timișoara.

Conform site-ului de știri opiniatimisoarei.ro, suspectul a fost depistat rapid de către polițiștii criminaliști.

Suspectul l-ar fi înjunghiat pe sibian în zona pieptului, în jurul orei 4:00, chiar în fața unei terase de lângă Gara de Nord din Timișoara.

Tot conform site-ului opiniatimisoarei.ro, în crima șocantă de la Timișoara au fost implicate mai multe persoane care urmează să fie identificate.

Din primele informații se pare că sibianul a sărit în apărarea unui om al străzii care era agresat de mai multe persoane iar aceștia și-au „vărsat” nervii pe bunul samaritean.

VIDEO-FOTO opiniatimisoarei.ro

Trei sibieni „și-au cumpărat” cele mai scumpe măști chirurgicale – aproximativ 1000 de lei bucata

0
IMG


În cursul zilei de 22 iulie, 235 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Au fost executate 2 acțiuni punctuale independente, 1 de către polițiștii din cadrul  I.P.J. Sibiu, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală pe terase și 1 de către polițiștii locali, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport. Cu această ocazie, au fost legitimate 151 de persoane și au fost verificate 3 societăți comerciale și 5 mijloace de transport în comun.

Polițiștii locali au identificat 3 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500 de lei.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat o activitate de prevenire în contextul situației pandemice, pe mijloacele de transport în comun din municipiul Sibiu, vizând modul de respectare a prevederilor legale privind portul măștii de către călători.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 12 societăți, au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de  20.000 lei pentru deficiențe privind depozitarea alimentelor respectiv igiena deficitară.

Vă amintim de TELVERDE – 0 800 800 165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Spectacolul „LIVE” – cinci perspective asupra spațiului românesc actual

0
IMG

Cinci povești scurte inspirate din realități contemporane online și offline, cinci perspective diferite asupra spațiului românesc actual, două experiențe complementare de vizionare, un portret contrastant al mentalităților românești și nu numai, schițat cu o luciditate incisivă și nerecomandat patrioților înfocați de pretutindeni. Spectacolul „LIVE”, regizat de Bobi Pricop, pe baza textului scris de dramaturgul Thomas Perle.

Acesta este cel mai nou spectacol al TNRS, produs în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii, se va juca pe 24, 25 și 26 iulie 2020, de la ora 19:00, la TNRS – Sala Mare (fără spectatori în sală) și va fi difuzat în direct pe TNRS – Scena Digitală.

Spectacolul se bazează pe o estetică scenică total diferită, care explorează limbajul minimalist frust și care reconsideră raportul dintre actor și (tele)spectator.

Revoluționar și neconvețional, spectacolul „LIVE” marchează o nouă etapă în repertoriul Naționalului sibian


După mini-seria de teatru-film „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu și premiera „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr. – primul film produs de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pentru Scena Digitală, premiera „LIVE”, de Thomas Perle, regia Bobi Pricop, propune o nouă formulă de receptare a conceptului de teatru în perioada pandemică. Exploatând posibilitățile conferite de mediul digital, noul spectacol al Secției Germane a TNRS, prezentat de fiecare dată în direct, de pe scena teatrului, oferă două experiențe diferite de vizionare și înțelegere a ideeii de live: experiența digitală a vizionării de acasă și experiența clasică prin care publicul asistă, de pe scenă, la desfășurarea acțiunii.

Cea de-a doua situație, atunci când spectacolul se va putea juca cu spectatori în sală, completează paleta de receptare individuală a produsului cultural și o multiplică, în funcție de locul ocupat în scenă de privitor.

„«LIVE» e rezultatul unui proces de lucru început acum o jumătate de an, proces care el însuși a trecut prin multiple etape, transformări, adaptându-se pe parcurs noilor realități care ne înconjoară. Conceput de la început ca un work-in-progress, piesa a fost dezvoltată de la zero în strânsă legătură cu poveștile personale ale actorilor, iar personajele și situațiile descrise de spectacol reflectă gândurile și preocupările întregii echipe. A fost un proces organic, în care am dobândit limbaje noi, am explorat diverse forme de a lucra împreună și de a ne exprima.

Formula de prezentare la care ne-am oprit este una hibridă, spectacolul desfășurându-se pe scena teatrului pentru un număr limitat de spectatori (atunci când acest lucru este posibil) și concomitent fiind transmis, în sistem pay-per-view, online, către spectatorii digitali ai TNRS. Spectacolul urmărește cinci scurte povești care se petrec în mediul online, situații extrem-contemporane care ne invită să reflectăm asupra felurilor în care poate fi percepută realitatea în epoca post-adevărului.

O epocă în care orice este posibil și credibil, atât timp cât acel lucru reușește să stabilească o conexiune emoțională cu vulnerabilitățile, predispozițiile sau așteptările noastre.” Bobi Pricop, regizor

LIVE
De Thomas Perle
REGIA ȘI SPAȚIUL SCENIC: Bobi Pricop
MUZICĂ ORIGINALĂ: Eduard Gabia
DIRECTOR DE IMAGINE, SUNET și MONTAJ: Mihai Popa
VIDEO DESIGN: Dan Basu
ASISTENȚĂ COSTUME: Emőke Boldizsár
OPERATOR MONTAJ LIVE: Ovidiu Coca
MANAGER PROIECT: Hunor Horvath
ASISTENT PROIECT: Eliza Ceprăzaru

DISTRIBUȚIE: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H
Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.
Spectacol realizat cu sprijinul: Goethe Institut București, IFA – Institutul pentru Relații Culturale Externe Germania, Forumul Cultural Austriac.

TNRS – Scena Digitală este o platformă online, creată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde pot fi vizionate, pe bază de bilet, producțiile Naționalului sibian, înregistrate video în anul 2020, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Toate producțiile TNRS difuzate prin intermediul platformei Scena Digitală sunt disponibile pe www.tnrs.ro/scena-digitala, timp de cinci ore, la data și începând cu ora anunțate pentru fiecare eveniment. Biletele pentru evenimentele TNRS prezentate online au prețuri începând de la 30 de lei și pot fi cumpărate, fără niciun cost suplimentar, de aici.

A treia ediție „Vineri seara la muzeu“ la Mediaș: proiecții de film și concert de fanfară

0
IMG

Seria evenimentelor „Vineri seara la muzeu“ continuă în data de 24 iulie, începând cu ora 20.00, în curtea Muzeului municipal Mediaș.


Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează cea de-a treia ediție „Vineri seara la muzeu“ ce debutează cu expoziţia temporară “Dezastre care au lovit Mediaşul în ultimul secol”, o cronică a principalelor dezastre şi pandemii care au afectat oraşul de pe Târnava Mare, dar şi România sau chiar întreg mapamondul în secolul XX şi începutul secolului XXI, până la curenta pandemie de COVID-19. În cadrul expoziţiei putem regăsi fotografii care fac parte din diverse colecţii particulare şi din Arhiva Muzeului Municipal Mediaş.


Amintirea acestor evenimente este încă vie în memoria medieşenilor, viaţa multora fiind definitiv schimbată de aceste dezastre.  În acest an se împlinesc 30, respectiv 25 de ani de la cele două mari inundaţii din 1970 şi 1975 care s-au abătut asupra Mediaşului.


Seara continuă în ritm de polka, vals și muzică de promenadă alături de Fanfara din Turnișor o formație profesionistă, constituită din 12 instrumentiști, ce se prezintă ca un continuator al tradițiilor etniei germane, pe care le promovează și le mențin vii în această parte a Transilvaniei.


Seria proiecțiilor de film din cadrul evenimentului continuă cu o producție cinematografică de excepție, în regia lui Dumitru Budrală, cu titlul ,,Satul de Demult’’.Desemnat câștigătorul Marelui Premiu al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Etnografic (FIFE) din 2014, pelicula este un documentar – elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată.

Pelicula oferă totodată o privire de ansamblu a Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, un muzeu extraordinar, care reproduce satul tradiţional.Vă invităm să descoperim împreună comorile și frumusețile ascunse și uneori uitate ale satului românesc!

Mihai Popa și Dan Popa rămân la CSM Mediaș

0
IMG

CSM Mediaș continuă colaborarea cu Mihai Popa și Dan Popa. Cei doi antrenori vor sta pe banca echipei noastre și în sezonul 2020/2021, după ce au preluat aceste funcții încă din sezonul 2017/2018 când echipa noastră a evoluat în liga secundă.

Mihai Popa și Dan Popa vor face echipă pe banca tehnică pentru al 5-lea sezon consecutiv, după ce în stagiunea 2015/2016 au pregătit în LNBM pe Gaz Metan Mediaș.


Mihai Popa și-a început cariera de antrenor tot la Mediaș, după ce a fost cooptat în staff-ul lui Marcel Țenter în sezonul 2011/2012 la Gaz Metan. În 2015/2016 a devenit principal la Gaz Metan, după care a făcut trecerea la cârma echipei noastre. Mihai Popa a fost antrenor asistent la Campionatul European U20 Divizia A de la Chemnitz. Mihai Popa a fost un conducător de joc, care a evoluat pentru Universitatea Cluj-Napoca, ELBA Timișoara și Gaz Metan Mediaș.


„În primul rând, ne dorim să formăm o echipă competitivă care să practice un baschet de calitate. Sper din tot sufletul să putem începe pregătirea în condiții normale. A fost o pauză lungă, nedorită de nimeni și suntem nerăbdători să intrăm în sală pentru a pregăti sezonul următor. Cred că va fi un sezon foarte disputat și același timp echilibrat. În noul format al Ligii Naționale vom întâlni forțele campionatului, deci va fi foarte greu. Sperăm să avem suporterii alături de noi cât mai repede cu putință.”, a declarat tehnicianul Mihai Popa.


Dan Popa este originar din Mediaș. La rândul său, a bifat multe sezoane la nivelul primei divizii de baschet ca jucător. În antrenoratul la nivel de seniori a început în 2015, după ce a activat la nivel de juniori.

Eveniment muzical la împlinirea a 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal.

0
Cvartetul Brukenthal


În 26 Iulie 2021 se împlinesc 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal. În acest weekend pe 25 și 26 Iulie, Filarmonica de Stat Sibiu împreună cu Muzeul Național Brukenthal organizează trei manifestări care-l sărbătoresc pe faimosul baron.

Evenimentele vor avea loc pe Esplanada Filarmonicii, în Curtea Muzeului de Istorie și în curtea înterioară a Palatului Brukenthal.

”Proiectul Concerte pe acoperiș este cel mai tânăr proiect al Filarmonicii de Stat Sibiu, și este, totodată, un proiect pe care îl îndrăgesc mult. Coordonarea lui a fost o provocare pentru mine, fiind pentru prima dată când mă aflu în această ipostază, iar din cauza pandemiei și a normelor de distanțare, au fost momente când nu am crezut că vom reuși. Iată-ne însă bucuroși de succesul primelor evenimente care au avut loc. În weekend-ul care urmează vă așteptăm să îl sărbătorim pe Samuel von Brukenthal dar și la celelalte concerte, atât în public cât și în mediul online” a declarant Krisztina Bucșe, coordonatorul proiectului.

Sâmbătă 25 Iulie, de la ora 21, Cvartetul „BRUKENTHAL”, pe esplanada Filarmonicii din Sibiu, pe Strada Cetății, cunoscută ca fiind „Cea mai frumoasă stradă”.
Duminică 26 Iulie, de la ora 19.00, Curtea Muzeului de Istorie Brukenthal va fi gazdă pentru cei mai valoroși tineri violonceliști din România, reuniți în Ansamblul PlaCello.


Seara de duminică 26 Iulie, se va încheia cu un ”Concert Extraordinar de Ziua lui Brukenthal” de la ora 20.30, susținut de Orchestra formată din muzicieni ai Orchestrelor Radio București și soliști ai Filarmonicii Sibiu – conduși de dirijorul Cristian Lupeș – chiar ”acasă” la Brukenthal, în curtea interioară a Palatului din Piața Mare.

Proiectul ”Concerte pe acoperiș” este cel mai ”tânăr” festival organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, sub coordonarea Krisztinei Bucșe, secretar muzical. Aflată la prima ediție, manifestarea este dedicată vocilor, instrumentelor soliste sau ansamblurilor instrumentale cu un program original, repertoriul ales fiind unul de muzică clasică, muzică ușoară, jazz, pop sau rock.

”Concerte pe Acoperiș” este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

25 Iulie, ora 21.00. Esplanada Filarmonicii de Stat Sibiu
Cvartetul Brukenthal
Marius Radu (vioară),
Lilia Radu (vioară),
Terez Mihaly (violă)
Mircea Ittu (fagot)

Ascultă: L. Boccherini, D. Schostakovich, J. Haydn, J. Strauss și G.F.Haendel.
Cvartetul ”Brukenthal” s-a înființat în anul 1998 fiind una dintre cele mai vechi formații camerale ale Filarmonicii Sibiu. În cadrul festivalului ”Concerte pe acoperiș”, ansamblul va apărea într-o formulă instrumental inedită, cu fagot în loc de violoncel.
*Acces liber, în limita locurilor disponibile

Duminică, 26 iulie, ora 19, curtea Muzeului Național Brukenthal
Ansamblul PlaCello
”De la Clasic la Divertisment”
Răzvan Suma, Ella Bokor, Ștefan Cazacu și Mircea Marian
*Preț bilet: 20 de lei. Informații la telefon 0735566486

Duminică 26 Iulie, ora 20.30. Curtea Muzeului Național Brukenthal (Piața Mare)
Muzicienii Orchestrelor Radio
Cristian Lupeș – dirijor

Ascultă:
Henry Purcell: Rondo
Dan Dediu: Codex Brasovensis
Georges Bizet – Rodion Shchedrin: Suita Carmen
*Acces pe bază de invitație. Informații la tel. 0735566486


Mulțumim partenerilor care ne ajută să îl sărbătorim pe Samuel von Brukenthal:
Teatrul de Balet Sibiu
Muzeul Național Brukenthal
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)
Ballan Sportswear
Hotel Continental Forum
Hotel Împăratul Romanilor
Pardon Café
Academia ICon Arts
Lions Club Brukenthal Sibiu
Focus Photos Agency
Livestream Romania
Asociația ”Cheile Burgului Sibiu”

FOTO: Inspectorul șef colonel Costel Daniel Dogaru a ieșit la pensie

0
FB IMG

Zi emoționantă astăzi la Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu General de Brigadă „Mihail Rasty”.  Inspectorul șef colonel Costel Daniel Dogaru a trecut în rezervă după 35 de ani de carieră.  Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie la care au luat parte oficialitățile locale și colegii de la Inspectoratele Județene de Jandarmi Brașov  și Sibiu.

Comanda unității a fost preluată de domnul colonel Gândilă Dan – Marius, prim-adjunct al inspectorului șef.

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca a apreciat buna colaborare și le-a transmis jandarmilor sibieni să continue proiectele bune.

„În această zi am asistat la un schimb care cu siguranță va face ca Inspectoratul Județean de Jandarmi să rămână la fel de puternic, mai ales că cetățenii județului Sibiu au nevoie de sprijinul și serviciile dumneavoastră. Orice instituție reprezintă o formă, dar fondul, conținutul îl dau oamenii. Profesiunea de arme este foarte solicitantă, ia cei care o practică trebuie să fie mereu la datorie. Domnul colonel Dogaru a reușit să facă lucrul acesta un timp atât de îndelungat. Sunt sigur că va rămâne mereu alături de dumneavoastră și îi doresc multă sănătate” a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca.

„Dacă întreaga carieră a unui militar este o piesă de teatru, se aude din culise gongul care separă piesa propriu-zisă de epilogul ei. Cortina a căzut!

O piesă în care am fost scenarist, coautor, regizor, actor principal, actor secundar, figurant și arareori spectator.

O piesă bine scrisă și bine jucată – atât cât a permis „scenografia”, dar poate e mai bine să lăsăm aprecierile la latitudinea celui mai exigent critic: dumneavoastră.

Adică celor cărora le-am jertfit timpul meu, tinerețea mea, familia mea, talentul meu(atât cât a fost), un ocean de energii, pe scurt viața mea!

E timpul să mă retrag din lumina reflectoarelor, să intru în penumbra culiselor, spre a face loc altor protagoniști, mai tineri și poate mult mult mai bine pregătiți, mai agreați și mai buni.

Privindu-mă retroactiv, cred că am reușit să dau societății ceea ce a meritat și ceea ce a așteptat de la mine: un climat armonios, de liniște și siguranță publică, domnia legii și a bunului simț pe toate palierele, sau, în caz de disensiuni, o promptă și profesionistă restabilire a stării de normalitate.

Nu e momentul unor rememorări exhaustive, dar aș invoca doar două din momentele istorice ale urbei care m-a adoptat:

Anul 2007, al Capitalei Culturale Europene, cu zeci de manifestări în săli sau spații publice, cu zeci de mii de oameni de toate categoriile, veniți la Sibiu din cele patru zări.

A fost bine, chiar foarte bine, iar acest fapt s-a datorat si oamenilor în uniforma bleu jandarm, colegii mei!

Un alt reper a fost 9 mai 2019, zi în care, în Sibiu s-au aflat, simultan, toți șefii de stat ori de guvern ai Uniunii Europene! Noi am fost gazdele tuturor celor care au contribuit la reușita misiunii.

Cine a îndeplinit misiuni legate de vreun demnitar român sau străin, poate înțelege ce înseamnă acel efort înmulțit cu 27.

Dar, poate e suficient cu rememorările!

O succintă autoanaliză mă face să cred că, de-a lungul a peste trei decenii de ofițer am servit cu bărbăție, demnitate, curaj și tact sub flamura roș – galben-albastră, simbolul de neprețuit al Drapelului de luptă al unității.

Mulțumesc, în primul rând familiei, care a stat alături de mine și la bine dar mai ales la greu.

Mulțumesc autorităților locale și celor rămași în activitate, aceleași mulțumiri sufletești pe care le-am trăit și eu în carieră și vă asigur că rămân lângă voi, cu gândul, cu sufletul și, de va fi nevoie, și cu pieptul!” a declarat Inspectorul șef colonel Costel Daniel Dogaru

Dosare penale pentru doi șoferi din Jina și Dumbrăveni

0
IMG

Tot mai mulți șoferi aleg să conducă aflându-se în ilegalitate. Din fericire pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, polițiștii rutieri sunt la datorie.

Astfel:

La data de 22 iulie, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Jina, în timp ce conducea pe DJ 106E un autoturism neînmatriculat.

La aceeași dată, în jurul orei 20:00, în zona orașului Dumbrăveni, pe DJ 142E, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au depistat un localnic în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Bărbat din Biertan reținut după ce a furat și condus fără permis o autoutilitară

0
Screenshot

La data de 22 iulie, în jurul orei 10:00, pe DC 24, pe raza comunei Hoghilag, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat.


În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se află un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în comuna Biertan, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi sustras autoutilitara în cauză din localitatea Zărnești, județul Brașov, în seara zilei 21 iulie.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință.


Față de bărbatul în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

S-a închis circulația între două noduri rutiere de pe autostrada A1

0
IMG

Circulația rutieră se închide pentru 24 de ore pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vintișoara).

Joi, 23 iulie 2020, începând cu ora 07.00, se închide circulația rutieră pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vintișoara), pentru 24 de ore, respectiv până în data de 24.07.2020, ora 07.00.

Traficul se va desfășura deviat pe DN1 (E81) și DN 7 (E68). Închiderea circulației rutiere este necesară pentru lucrări de construcție ale Autostrăzii A10 la conexiunea cu A1, care se desfășoară în cadrul contractului “Proiectare și execuție Autostrada Sebeș-Turda Lot 1, km 0+000 – km 17+000”. Precizăm că, în cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile, lucrările menționate și, implicit, închiderea circulației pe autostrada A1 vor fi reprogramate.

TURSIB: Autobuzele vor circula deviat pentru desfășurarea unei etape din cadrul ,,Turului Ciclist al Sibiului”

0
IMG   scaled

În data de 25.07.2020, între orele 11:30 şi 20:00, se va închide circulaţia pe Bulevardul Victoriei pe porţiunea cuprinsă între intersecţiile cu str. Avrig şi cu str. Transilvaniei, pentru desfăşurarea unei etape din cadrul ,,Turului Ciclist al Sibiului 2020”. Ca urmare, în acest interval autobuzele de pe traseul 5 vor circula deviat după cum urmează:
În sensul de mers spre Gară, se va circula:
V. Aurie.…str. Cristian – str. Moldovei – str. Transilvaniei – B-dul Victoriei….Gara



În sensul de mers spre V. Aurie, se va circula:
Gara….Str. Transilvaniei – str. Moldovei – str. Cristian – Calea Poplacii – Valea Aurie

Autobuzele de pe traseul 5 nu vor mai ajunge în staţiile “Şcoala Militară 1”, “Parcul Sub Arini”, “Bazin Olimpia”, respectiv ,,Bila”; ,,Spitalul Militar” şi ,,B-dul Victoriei”.
Autobuzele vor opri în staţia nou înfiinţată pe str. Moldovei în zona pasajului, atât la dus cât şi la retur.



Tot ca urmare a desfăşurării unei etape din cadrul ,,Turului Ciclist al Sibiului 2020”, în data de 26.07.2020, între orele 09:30 şi 14:00, se va închide circulaţia între Curmătură şi Păltiniş,. Ca urmare, programul de circulaţie al traseului 22 (Sibiu – Păltiniş) se va modifica după cum urmează:


Traseul 22
Duminică 26.07.2020:
Plecări din Gară: 07:00; 16:00
Plecări din Păltiniş: 09:00; 17:30

Turul Ciclist al Sibiului afectează circulația de pe Transfăgărășan

0
img

Vineri, 24.07.2020, în intervalul orar 14:00 – 17:00, traficul rutier va fi închis în tunelul situat pe drumul naţional DN 7C (Transfăgărășan), cuprins între km 115+926 – km 116+808, ca urmare a desfășurării turului ciclist “ Sibiu Cycling Tour 2020”.

De asemenea, circulația participanților la eveniment se va face pe partea dreaptă a drumului, cât mai aproape de partea carosabilă, pe următoarele segmente de drum:

Vineri, 24.07.2020:
DN 1, km 282+130 – 262+996
DN 7C, km 147+786 – 116+808

Sâmbătă, 25.07.2020
DN 1, km 296+300 – km 303+120
DN 7, km 259+305 – 255+375
DN 1, km 326+515 – km 344+200
DN 7H, km 0+000 – km 3+300
DN 1, km 315+500 – km 319+181

Duminică, 26.07.2020
DN 1, km 343+152 – km 330+490
DN 1, km 330+490 – km 319+181

Pentru asigurarea traficului rutier în condiții de siguranță și protejarea participanților la competiție, traficul rutier se va desfășura cu sprijinul echipajelor din cadrul Poliției Rutiere.

În conformitate cu Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile de circulație instituite şi semnalizarea rutieră aferentă.

Atenționăm pe cei care tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și îi sfătuim să nu se apropie de animale și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.

5 străzi din cartierul Gușterița rămân fără apă potabilă

0
apa canal e

Lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei de pe strada Viilor, cu afectarea furnizării pe 5 străzi din cartierul Gușterița.

Apa Canal Sibiu SA anunță că vineri, 24 iulie, între orele 09.00 – 16.00, se întrerupe furnizarea apei în cartierul Gușterița pe străzile: Mălinului, Gorunului, Stejarului, Bradului și Viilor, zona alimentata prin intermediul stației de pompare existente pe str. Maior Niță Octavian.


În intervalul precizat vor avea loc lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei de pe strada Viilor, ramura spre str. Podului.


Abonații din zona menționată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. În funcție de solicitări, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în zona intersecției străzilor Mălinului cu Gorunului.


Lucrările sunt executate de firma Geiger Transilvania în cadrul contractului de modernizare a străzii Viilor, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.


Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

ALDE SIBIU: Sibienii au primit promisiuni… 16 ani! (CP)

0
Ovidiu Gheorghe Tocaciu

Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu a transmis un comunicat de către mass-media sibiană legat de promisiunile neîndeplinite ale partidului FDGR.

În fiecare campanie electorală pentru alegerile locale sibienii primesc promisiuni. Şi au votat la Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu, cu precădere FDGR. De 16 ani FDGR are monopol în Consiliul Local şi Primărie.


Dar ce a realizat concret FDGR pentru sibieni?


Zona metropolitană, intens cerută pentru dezvoltarea regională şi atragerea de fonduri europene integrate au fost BLOCATĂ intenţionat de doamna primar Fodor. Din motive personale, inexplicabile.


Spitalul nou, regional este doar pe hârtie, deşi a fost promis de Fodor şi Cîmpean ca o realizare în parteneriat Primăria Sibiu – Consiliul Judeţean Sibiu. S-au realizat două studii de fezabilitate şi atât. Iar ce a rezultat de acolo este un fiasco pentru că numărul de paturi ar fi mai mic decât cel existent la adulţi şi copii la ora actuală în vechile clădiri.


Apoi FDGR ne-a promis Aqua Park. Şi promisiune s-au făcut. De 16 ani. Au vorbit mereu în campanie de amenajarea malurilor Cibinului şi a Pieţei Cibin. Dacă ne uităm la fotografii din 1992 şi la situaţia de astăzi nu există aproape nicio modificare substanţială la Piaţa Cibin. Nici vorbă de modernizare.


FDGR a promis mereu sibienilor parcări. Şi a luat câteva tone de vopsea şi a pictat asfaltul spunând că au făcut parcări. Dar nicio parcare subterană sau supra-etajată, nici măcar o încurajare a investitorilor să facă una.


FDGR a promis piste de biciclete şi autobuze eco. Pistele au fost doar din bidinea făcute, fără respectarea normativelor în domeniu. Ele sunt un risc pentru orice biciclist. Iar nou investiţie de milioane de euro a pistei din Ştrand în Sub Arini nu respectă de asemenea aceste standarde. Autobuze TURSIB s-au cumpărat grămadă, doar că nu eco, ci poluante.


Am putea continua lista de promisiuni FDGR neîndeplinite. Şi iar vine campania şi iar vor promite… dar oare sibienii nu s-au săturat ca treaba să nu meargă ceas, cum promitea FDGR-ul la alegeri?

NOTA REDACŢIEI: Acesta este un comunicat de presă plătit sub formă de publicitate. Sibiu Independent nu îşi asumă punctul de vedere prezentat de client.

Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu

SIBIU: Piaţă de comercianţi sau de producători?

1
Piata Cibin   e

ACTUALIZARE: Teodor Birț, directorul SC Piețe Sibiu SA ne-a contactat pentru a lămuri câteva aspecte prezentate incorect în articol. Comunicarea în scris între Sibiu Independent și Piețe Sibiu SA a fost deficitară. Astfel Birț a precizat că în Piața Cibin comercianții, adică cei cu firme sunt 15 și ocupă 40 de mese, restul de 250 de mese sunt ocupate de producători cu carnet din diferite zone. Birț a mai precizat că este de 15 ani director pentru că a fost ales la concurs din 4 în 4 ani. Cât privește investițiile acestea sunt apanajul Primăriei Sibiu, a explicat Birț.

ARTICOLUL INIȚIAL:

De foarte mult timp auzim cetăţenii Sibiului că se plâng de comercianţii din Piaţa Cibin. Gestionată de SC Pieţe Sibiu SA, societate subordonată Consiliului Local Sibiu, Piaţa Cibin este un reper important pentru comerţul cu legume, fructe şi alte produse. Din păcate Piaţa Cibin nu a beneficiat de investiţii majore în ultimii 30 de ani. Tarabele de beton sunt acelaşi, cu copertinele asemănătoare. Chioşcurile ce o înconjoară au ani buni la activ. Dar s-a introdus la unele tarabe plata cu cardul. Şi s-a construit acum mulţi ani piaţa de brînzeturi şi carne, care jumătate este mereu goală, fără comercianţi. Locurile de parcare sunt puţine în jurul pieţei şi ideile de proiecte cu parcări peste râul Cibin au rămas doar idei de proiecte.

Dar dacă Pieţe Sibiu SA condusă de la începuturi pe termen nelimitat se pare de directorul Teodor Birţ, nu a făcut investiţii majore în Piaţa Cibin, am încercat să aflăm de ce vânzătorii de la tarabe par a fi grupaţi să nu spunem organizaţi într-o structură.

Piaţă de comercianţi, nu de producători

Am cerut la Pieţe Sibiu SA lista vânzătorilor din Piaţa Cibin şi ce vând. Cu acest prilej am aflat că aceştia au acte de la Registrul Comerţului, nicidecum de producători. Altfel spus cei ce vând aici nu produc neapărat ei produsele. Ci le cumpără şi le revând. Sunt un fel de supermarket în aer liber. „Comercianţii nu au certificat de producător. Aceştia deţin Cod unic de 
înregistrare emis Registrul Comerţului (CUI)”, ne-au precizat cei de la Pieţe Sibiu SA. De altfel am urmărit câteva dimineţi devreme cum se aprovizionează tarabele. Unii aducea cu aceleaşi dube marfă. Alţii deţin în zonă un spaţiu de depozitare de unde aduc periodic marfa. Iar alţii cumpărau direct tot conţinutul dubelor din Oltenia care veneau cu marfă la piaţă. Piaţa Cibin pare că nu este deschisă producătorilor. Trebuie contract cu SC Pieţe Sibiu SA. Spre deosebire, Piaţa Transilvania deţinută de Consiliul Judeţean Sibiu este exclusiv pentru producători din zonă care fac dovada că sunt producători, iar cei de la Camera Agricolă a CJ îi verifică periodic.

Cine vinde de fapt în Piaţa Cibin la tarabe?

SIBIU INDEPENDENT a cerut la Pieţe Sibiu SA să ne comunice cine sunt vânzătorii de legume-fructe din Piaţa Cibin. Am primit o listă de firme care comercializează toate legumele şi fructele din piaţă.

O simplă analiză a listei ne pune pe gânduri. Piaţa Cibin nu are doar 15 mese. Dar toate mesele sunt ocupate de 15 firme, unele cu evidente grade de rudenie între proprietari. Concluzia noastră e simplă: la Piaţa Cibin cumpărăm legume – fructe vândute de comercianţi care au angajaţi vânzători la diferite mese. Nu ştim de unde provin produsele. Poate de la producători o parte, poate din supermarket-uri o parte. Aşa că expresia „merg la piaţă să iau de la ţărani” la Sibiu nu mai este demult valabilă.

Imaginile suprinse de fotoreporterul SIBIU INDEPENDENT ilustrează ce bănuiam cu toţii despre cine vinde în Piaţa Cibin….

Festivalul „Cântecele Munților” a ajuns la cea de-a 45-a ediție

0
ANO scaled e

Cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” se desfășoară în perioada 29 iulie – 3 august 2020, în municipiul Sibiu. Toate evenimentele au loc în aer liber, pentru a asigura păstrarea distanțării sociale.

Spectacolele folclorice, atelierele de dans, un eveniment tradițional cu specific culinar și proiecțiile aniversare conturează specificul „Cântecelor Munţilor”, cel mai mare și mai vechi festival din Sibiu dedicat culturii tradiționale. Festivalul este inclus în calendarul Consiliului Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor și este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

„Sunt 45 de ani de când Centrul «Cindrelul-Junii» Sibiu organizează an de an, Festivalul Internațional de Folclor «Cântecele Munților» – cel mai mare festival din județ dedicat culturii tradiționale. Manifestarea aduce bucurie în sufletele iubitorilor de tradiție, de dans și joc popular, iar Sibiul este renumit în întreaga lume pentru evenimentele unice pe care le găzduiește. Cu toate acestea, sănătatea noastră și a celor din jur este foarte importantă, iar organizatorii au luat toate măsurile ce se impun, însă e nevoie de fiecare dintre noi să fim conștienți că trebuie să fim responsabili. Purtați mască și păstrați distanța – doar așa vom putea să ne bucurăm împreună, în continuare, de momente artistice!”, a declarat Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.

Festivalul „Cântecele Munților” s-a remarcat în peisajul cultural prin capacitatea de reinventare a conceptului artistic și prin posibilitățile de adaptare a ofertei culturale în funcție de necesități externe. În contextul pandemiei Covid-19, conceptul ediției din acest an a fost adaptat pentru a respecta prevederile legale.â

[meta_gallery_slider id=”49556″]

„Noi artiștii avem misiunea să fim aproape de sufletul oamenilor, să le oferim alinare în această perioadă, respectând, bineînțeles, normele privind distanțarea socială. Forța de a depăși aceste momente grele e în fiecare din noi și în moștenirea culturală atât de bogată de care ne bucurăm: cântecele și dansurile populare, costumul tradițional și obiceiurile bunicilor noștri. Mulțumim Consiliului Județean Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu și sponsorului Cricova pentru tot sprijinul acordat în organizarea acestei manifestări”, declară Silvia Macrea, directorul festivalului.

Pentru siguranța artiștilor și spectatorilor, toate evenimentele se desfășoară în aer liber: *proiecțiile filmului „Cântecele Munților–45 de ediții” și *spectacolele folclorice sunt programate în Piața Mare din Sibiu, vineri 31 iulie, sâmbătă 1 august și duminică 2 august 2020; *atelierele de dans popular și spectacolele folclorice se desfășoară în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, iar *evenimentul tradițional cu specific culinar–în spațiul exterior al Restaurantului Cămara Boierului de la Hotelul Hilton.

Respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19

Festivalul „Cântecele Munților” este organizat cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.

Astfel, pentru spectacolele programate în Piața Mare din Sibiu Vineri 31 iulie, Sâmbătă 1 august și Duminică 2 august, începând cu ora 19.00, se vor implementa următoarele măsuri:

– Perimetrul de desfășurare a festivalului va fi delimitat cu garduri de protecție, iar scaunele pentru spectatori vor fi amplasate la o distanță de 2 metri. Locurile disponibile sunt limitate.

Accesul publicului la spectacole se va face numai pe bază de invitație. Invitațiile, distribuite în regim gratuit, se vor ridica nominal de la Sala Transilvania, luni 27 iulie, marți 28 iulie, și miercuri 29 iulie 2020, între orele 16.00-19.00, cu respectarea tuturor normelor privind distanțarea socială.

Invitațiile vor fi însoțite de Declarația pe propria răspundere pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19, ce trebuie completată de fiecare spectator și predată organizatorilor la momentul accesului în perimetrul festivalului.

– Accesul publicului la spectacole se face între orele 17.30-18.45, pe 4 intrări delimitate în Piața Mare din Sibiu: Intrarea A (Punct de reper Primăria Municipiului Sibiu), Intrarea B (Punct de reper Muzeul Național Brukenthal – Casa Albastră), Intrarea C (Punct de reper str. Nicolae Bălcescu), Intrarea D (Punct de reper str. Gen. Magheru).

– Pentru a evita aglomerația, accesul se va face pe Intrarea menționată în invitația predată fiecărui spectator.

– La punctul de Intrare, fiecărui spectator i se va măsura temperatura cu termometre non-contact și nu se va permite accesul persoanelor simptomatice care prezintă tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată, sau accesul celor care au temperatura mai mare de 37,3°C.

– Fiecare spectator va primi o brățară de acces, valabilă pentru seara respectivă.

– Prin participare, spectatorii își asumă responsabilitatea că vor urma îndrumările organizatorilor pentru a se putea bucura de festival în deplină siguranță.

– Purtarea măștii este obligatorie.

– Distanțarea socială este obligatorie.

– Dezinfectarea mâinilor în spațiile special amenajate este obligatorie.

Trebuie să respectăm toate măsurile ce privesc sănătatea și siguranța noastră. Vrem să ne bucurăm de evenimente culturale alături de dumneavoastră, publicul nostru drag ce ne-ați fost mereu alături. Dar trebuie să fim în siguranță! Tocmai de aceea, pentru cei care nu pot fi în Piața Mare din Sibiu, vă invităm să urmăriți transmisiunile live de pe facebook și transmisiunile de la tv, pentru că spectacolele din festival vor fi înregistrate pentru difuzare ulterioară la televiziune națională. Doar cu grijă pentru semenii noștri, ne vom putea întâlni, în anii care vin, în Piața Mare, din nou în număr mare”, adaugă Silvia Macrea.

În ceea ce privește accesul artiștilor în backstage, acesta se va face pe intrări separate de ale spectatorilor. De asemenea, vor fi respectate toate măsurile privind triajul, completarea Declarației pe propria răspundere pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19, purtarea măștii, distanțarea socială și dezinfectarea mâinilor.

***

În cele aproape cinci decenii de desfășurare, Festivalul „Cântecele Munților” s-a remarcat a fi manifestarea de tradiție ce creează punți de comunicare între artiști și spectatori, prin intermediul faptelor de cultură tradițională.

Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Judeţean Sibiu.

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Sponsor: Cricova

Donație importantă pentru Secția de Neonatologie din partea Rotary Club

0
IMG  site

Secția Clinică Neonatologie a SCJU Sibiu a beneficiat de donații de echipamente medicale în valoare de 38.000 de dolari din partea Rotary Club Sibiu. Donația a fost posibilă ca urmare a obțineri unui Global Grant, proiect s-a realizat împreună cu partenerii de la Rotary Club Naperville Downtown, USA și cu sprijinul Asociației Baby Care.

Obiectivul a fost achiziționarea unei mese de resuscitare și a unui aparat de respirație non-invaziv, echipamente necesare resuscitării și monitorizării nou-născuților. Aparatura a fost instalată în cadrul Secției de Neonatologie urmând să deservească nou-născuţii prematuri şi bolnavi care nu pot respira. Cu ajutorul acesteia pot fi asigurate îngrijiri şi terapii în conformitate cu cele mai noi recomandări şi ghiduri internaţionale, oferind astfel premise pentru prognostice mai bune tuturor nou-născuţilor.

[meta_gallery_slider id=”49541″]

Mulțumim Rotary Club Sibiu și LA MULȚI ANI cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate în folosul comunității! au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pe rețelele de socializare

Kevin K. McQuillan, președinte Rotary Club Naperville Downtown, IL,USA

”Clubul nostru este mai mult decât încântat pentru reușita parteneriatului cu Rotary Club Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Transmit multe mulțumiri lui Mihai, fost președinte și lui Alex, trezorierul Clubului Rotary Sibiu și în mod special drei Dr Livia Ognean, pentru sfaturi, dedicare și inspirație în acest proiect. Împreună am învățat multe despre Global Grants și cum pot fi obținute, iar eu am aflat multe despre România și sibieni. Sper că imediat ce voi putea călători să vin și să vizitez orașul vostru și împrejurimile, în mod special terapia intensive neonatală și pe dra Dr Ognean, și Ceasul Rotary amplasat în parcul orașului. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru oportunitatea oferită de a lucra împreună cu Rotary Club Sibiu și dra Dr Ognean și sper că cele două cluburi să poată colabora și pe viitor”.

Mihai Rebrișoreanu, inițiatorul proiectului, fost președinte Rotary Club Sibiu:

”Anul acesta Rotary Club Sibiu împlinește 25 de ani de activitate, 25 de ani în folosul comunității, iar cu ocazia acestei aniversări am reușit să obținem un Global Grant în valoare de 38000 de dolari pentru Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acest proiect s-a realizat împreuna cu partenerii noștri de la Rotary Club Naperville Downtown, USA și cu sprijinul Asociației Baby Care. Global Grantul este un mecanism prin care cluburile Rotary obțin suport și finanțare din partea Fundației Rotary International. Obiectivul acestui GG a fost achiziționarea unei mese de resuscitare radiant-termic Infa Warmer 1 marca Atom și a unui aparat de respirație non-invasiv Medin pentru Clinica de Neonatologie, necesare resuscitării și monitorizării nou născuților. Aparatura a fost instalată în cadrul Clinicii de Neonatologie urmând să deservească nou-născuţii prematuri şi bolnavi care nu pot respira. Cu ajutorul acesteia pot fi asigurate îngrijiri şi terapii în conformitate cu cele mai noi recomandări şi ghiduri internaţionale, oferind astfel premise pentru prognostice mai bune tuturor nou-născuţilor.”

Maria Livia Ognean, Medic Șef Clinica Neonatologie a SCJU Sibiu, Președinte Asociația Baby Care Sibiu:

”Mâna de ajutor oferită de Rotary Club Sibiu nou-născuților îngrijiți în maternitatea noastră nu este prima, acum doi ani Cursa de rățuște, organizată de Rotaract, a venit, de asemenea, în sprijinul îngrijirii nou-născuților în cele mai bune condiții. Ajutorul oferit acum este însă extreme de important în contextual în care sunt deja peste 10 ani de când statul nu a mai investit în echipamente și aparatură pentru îngrijirea nou-născuților la termen și prematuri. Aparatele existente sunt deja vechi și au apărut, evident, aparate mai noi, mai moderne, mai complexe și mai sigure. Evident că ne dorim să menținem un standard ridicat al îngrijirii copiilor în secția noastră, acesta este preocuparea întregului personal al clinicii și a Asociației Baby Care. Ne-am bucurat să putem fi parte din acest proiect, evident contribuția financiară la proiect din partea asociației reprezintă donații oferite de comunitate și de aceea trebuie să mulțumim nu doar Rotary Club Sibiu ci și comunității pentru susținerea și încrederea pe care ne-o oferă. Cele două aparate vor contribui cu siguranță la îngrijirea în cele mai bune condiții, la standard Internațional a nou-născuților la naștere și în terapia intensive neonatală.”

Conf. Univ. Dr. Liliana Coldea, Managerul SCJU Sibiu:

„Mulţumim Rotary Club Sibiu pentru aceste donații generoase care ne ajută să îmbunătăţim dotarea materială a Secției Clinice Neonatologie și completează eforturile pe care le facem pentru a asigura cele mai bune condiții în Spitalul Județean din Sibiu. Avem o maternitate modernă, cu un personal profesionist și dedicat, iar acest lucru este dovedit de numărul mare de nașteri din ultimii ani. Îngrijirea nou-născuților la cele mai înalte standarde este o condiție esențială pentru a ne menține la acest nivel de calitate. Sponsorizările şi donaţiile reprezintă o contribuţie importantă în creșterea calității actului medical și ne bucurăm că avem alături de noi întreaga comunitate, unul dintre partenerii noștri cei mai importanți fiind Rotary Club Sibiu. Le mulțumim încă o dată atât lor cât și tuturor celorlalți care s-au implicat și se vor implica în continuare în dezvoltarea serviciilor de sănătate, alături de Consiliul Județean Sibiu. Totodată, urez La Mulți Ani, viață lungă și realizări deosebite clubului Rotary Sibiu și membrilor săi, cu ocazia celor 25 de ani de activitate.”



Soluție inteligentă pentru platformele de colectare a deșeurilor în zonele de blocuri

0
Huet

Primăria Sibiu dezvoltă în continuare sistemul de management al deșeurilor. Pentru perioada următoare, instituția a prevăzut, printre altele, modernizarea platformelor publice de colectare a deșeurilor în zonele de blocuri.

În acest sens, miercuri, 22 iulie, a avut loc la sediul Primăriei Sibiu prezentarea unei noi soluții inteligente pentru platformele de colectare din zonele de blocuri de către un producător german. Concret, această propunere presupune amplasarea supraterană a unor containere de volum mare, accesul la acestea fiind controlat digital și permis doar locatarilor arondați respectivei platforme de colectare. De asemenea, sistemul digital înregistrează individual fiecare utilizare a platformei și poate transmite aceste date atât Direcției Fiscale în vederea facturării, cât și fiecărui utilizator în parte. În acest mod cetățenii ar putea să își monitorizeze costurile, dar și să își dea seama dacă colectează selectiv corect. Acest sistem de deschidere cu cardul a fiecărui container va oferi cetățenilor posibilitatea să măsoare volumul de deșeuri pe fiecare fracție pe care îl aruncă în fiecare lună.

[meta_gallery_slider id=”49530″]

“Digitalizarea este utilă și în acest caz, al colectării deșeurilor la platformele din zonele de blocuri. Am apreciat acest sistem inteligent pentru că permite atât cetățeanului, cât și Primăriei să dețină date concrete, măsurabile, despre volumul de deșeuri și gradul de colectare selectivă. Mai mult, prin amplasarea unor containere cu volum mare, corect dimensionate la numărul de locuitori arondați, precum și permiterea accesului doar a locatarilor, platformele din aceste zone de blocuri vor fi mult mai ordonate și mai curate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Prin această soluție, Primăria Sibiu va putea monitoriza volumul total de deșeuri și gradul de colectare selectivă pentru fiecare familie în parte, putând astfel calcula taxa de salubrizare pe cantitățile efectiv depozitate.

COVID-19 „lovește” în justiție. Trei angajați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, POZITIVI

0
Screen Shot    at

Trei angajați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost depistați pozitivi cu coronavirus.

DSP SIBIU a demarat de urgență o anchetă epidemiologică. Din cauza cazurilor pozitive prezente în cadrul instituției s-a decis testarea tuturor angajaților, aproximativ 50 de persoane.

Din fericire, toate rezultatele testelor sunt NEGATIVE.

„În ceea ce privește situația epidemiologică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, vă informăm că au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, un număr de 3 persoane, angajate în cadrul instituției. Ca urmare a acestui fapt, Direcția de Sănătate publică a demarat o anchetă epidemiologică în cadrul căreia a dispus testarea tuturor angajaților, un număr de aproximativ 50 de persoane. În urma testării toți au primit rezultat negativ. Nu s-au impus alte măsuri. Activitatea din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, se desfășoară normal.„a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu

„LIVE”, regia Bobi Pricop, un spectacol inspirat de realitatea anului 2020

0
Afiș „LIVE” regia Bobi Pricop RO DE e

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 24 iulie 2020, premiera spectacolului „LIVE”, regia Bobi Pricop, spectacol ce are la bază un text scris de dramaturgul Thomas Perle. Din distribuție fac parte actorii: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Valentin Späth. Produs la Secția Germană a Naționalului sibian, spectacolul se va juca la TNRS – Sala Mare, fără spectatori în sală, pe 24, 25 și 26 iulie 2020, de la ora 19:00 și va fi transmis în direct pe TNRS – Scena Digitală. Alte trei reprezentații sunt programate pentru 8, 9 și 10 septembrie 2020.

LIVE”, primul spectacol al TNRS transmis în direct, online, de pe scena teatrului

Pornind de la un concept total inedit, spectacolul Secției Germane lansează o provocare atât actorilor, cât și spectatorilor, mizând pe o reconfigurare îndrăzneață a conceptului de spațiu scenic, dar și a modului în care produsul artistic este construit în perimetrul unei imagini digitale. Astfel, actorii care joacă live fiecare reprezentație, sunt deopotrivă și operatori imagine, în timp ce scena devine un spațiu hibrid, în care teatrul, filmul și televiziunea se întrepătrund. Inspirat din realitatea anului 2020, „LIVE”, este primul spectacol al Naționalului sibian care va fi transmis în direct, online, pe Scena Digitală, de fiecare dată când se va juca la Sala Mare. Premiera spectacolului (24 iulie) și cele două reprezentații din 25 și 26 iulie 2020 se vor juca fără spectatori în sală.

LIVE”, rezultatul unui proces îndelungat de descoperire, în aceste vremuri ale nesiguranței

Ce este adevărul? Ce este realitatea? Pandemia a oprit societatea. Ne-a dat șansa să descoperim noi modalități de a pune la îndoială natura și veridicitatea teatrului. Spectacolul „LIVE” este rezultatul procesului îndelungat de descoperire în aceste vremuri ale nesiguranței. Un hibrid experimental la limita mediilor: eveniment live recurent, accesibil online oriunde în lume cu plata per vizualizare. Cinci povești în mediul virtual surprind diferitele fețe ale realității în lumea post-factuală a adevărurilor alternative. Vremuri când totul pare posibil și credibil, cât timp reușim să stabilim o conexiune emoțională cu vulnerabilitățile oamenilor, cu predispozițiile sau așteptările acestora.

LIVE

De Thomas Perle

REGIA ȘI SPAȚIUL SCENIC: Bobi Pricop

MUZICĂ ORIGINALĂ: Eduard Gabia

DIRECTOR DE IMAGINE, SUNET și MONTAJ: Mihai Popa

VIDEO DESIGN: Dan Basu

ASISTENȚĂ COSTUME: Emőke Boldizsár

OPERATOR MONTAJ LIVE: Ovidiu Coca

MANAGER PROIECT: Hunor Horvath

ASISTENT PROIECT: Eliza Ceprăzaru

DISTRIBUȚIE: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H

Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.

Spectacol realizat cu sprijinul: Goethe Institut București, IFA – Institutul pentru Relații Culturale Externe Germania, Forumul Cultural Austriac.

TNRS – Scena Digitală este o platformă online, creată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde pot fi vizionate, pe bază de bilet, producțiile Naționalului sibian, înregistrate video în anul 2020, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Toate producțiile TNRS difuzate prin intermediul platformei Scena Digitală sunt disponibile pe www.tnrs.ro/scena-digitala, timp de cinci ore, la data și începând cu ora anunțate pentru fiecare eveniment. Biletele pentru evenimentele TNRS prezentate online au prețuri începând de la 30 de lei și pot fi cumpărate, fără niciun cost suplimentar, de aici.

Până la începutul lunii octombrie sunt programate spectacole precum: „Autobahn”, de Neil LaBute, regia Andrei și Andreea Grosu – prima mini-serie de teatru-film produsă de TNRS; „Maternal”, de Alexandra Badea, regia Radu Nica (premieră); „Tom și Jerry 2.0”, adaptare după „Jerry and Tom” de Rick Cleveland, regia Florin Piersic Jr.; „Povestea prințesei deocheate”, scenariu de Silviu Purcărete, inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô”, de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete; „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii; „Opinia publică” de Aurel Baranga, regia Theodor-Cristian Popescu; „Moroi”,
texte de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea, regia Alexandru Dabija; „Călătoriile lui Gulliver”,
exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, regia Silviu Purcărete; „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete.  

VIDEO: Covoare asfaltice pe aproximativ 49 km în anul 2020

0
IMG

Consiliul Județean este preocupat permanent de infrastructura rutieră din județul Sibiu și urmărește ca prin Programul anual de întreținere și reparații a drumurilor județene implementat de SC Drumuri și Poduri SA să creeze condiții cât mai bune pentru traficul rutier.

Pentru anul 2020 au fost prevăzute realizarea a aproximativ 49 de km de covoare asfaltice, lucrări bugetate de Consiliul Județean Sibiu cu suma de aproximativ 15 milioane lei cu TVA. Până la jumătatea lunii iulie, din cei 49 km, societatea de drumuri a Consiliului Județean Sibiu a finalizat așternerea a aproximativ 23 de km de covoare asfaltice pe următoarele drumuri județene:

  • D J104 D lim.BV – Retiș – Brădeni, în intravilanul comunei Brădeni
  • D J104 F DN 1 – Săcădate – Nou Român – int. DJ 104 E, în extravilanul localității Glâmboaca
  • DJ 105 G Avrig – Racovița – Tălmaciu – Sadu – Râu Sadului – Sădurel – limită județ Vâlcea, în intravilanul comunei Racovița
  • DJ 105 J Glâmboaca – Porumbacu Jos – Glăjărie, tronsonul DN 1 – DJ 104 F
  • DJ 106D DN1 – Cisnădie – Cisnădioara – Dumbrava Sibiului – Poplaca – Săcel – DN 1, pe tronsonul Cisnădioara – Cisnădie și pe tronsonul haltă Sibiel – Săcel
  • DJ 106 G Poiana Sibiului – Dobârca – Gusu – DJ 107 B, în intravilanul orașului Miercurea Sibiului (strada Avram Iancu, ce se suprapune cu DJ 106 G)
  • DJ 141 A Șeica Mare – Vecerd – DJ 106, în intravilanul și extravilanul localității Boarta
  • DJ 141 B Mediaș – Moșna – Pelișor – Bârghiș, în intravilanului comunei Biertan și extravilanul localității Șaroș pe Târnave
  • DJ 106 R Sibiu – Poplaca, extravilan Poplaca, de la ieșirea din Sibiu spre Uzina de apă
  • DJ 142 C Dumbrăveni – limită județ Mureș (localitatea Viișoara)
  • DJ 106 J Gura Râului – intersecție DJ 106 A (Călugăru)

În cursul acestei săptămâni, drumarii de la SC Drumuri și Poduri toarnă covor asfaltic pe drumul județean DJ 106 E Cristian – Jina – limită județ Alba, în extravilanul localității Rod.

Înainte de toate, pentru dezvoltarea durabilă avem nevoie de infrastructură durabilă. Ne preocupă ca satele și orașele județului să fie legate între ele prin drumuri bune și accesibile pe tot parcursul anului. Este lucrul cel mai important pe care îl putem face pentru reducerea diferențelor dintre rural și urban și pentru asigurarea unei șanse rezonabile la un loc de muncă, educație și sănătate pentru tot județul Sibiu”, declară președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

ALDE SIBIU: Sibienii au cerut, noi am decis: fără alianţe! (CP)

0
Fără titlu e

Într-un comunicat de presă transmis către Sibiu Independent, Ovidiu Gheorghe, Tocaciu, președintele ALDE Sibiu transmite sibienilor că partidul nu va face alianțe electorale.

ALDE Sibiu a luat decizia după ample consultări cu electoratul nostru că cea mai bună cale pentru alegerile locale este să nu facem alianţe electorale. Deşi au fost partide interesate de a ne alia pentru aceste alegeri, decizia noastră este de a trimite candidaţii ALDE pentru primării, consilii locale şi Consiliul Judeţean Sibiu pe liste separate. În curând vom anunţa toţi candidaţii ALDE din judeţul Sibiu la alegerile locale.

Reamintim că Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor este continuatorul legitim al liberalismului modernizator şi reformator, care a construit România modernă şi singura forţă politică românească ce îşi asumă necondiţionat universalitatea, durabilitatea şi actualitatea valorilor liberale. ALDE afirmă libertatea individuală ca temei al oricărei organizări politice, sociale, economice şi culturale rezonabile şi propune un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi prosperitate.

NOTA REDACŢIEI: Acesta este un comunicat de presă plătit sub formă de publicitate. Sibiu Independent nu îşi asumă punctul de vedere prezentat de client.

Ovidiu Gheorghe Tocaciu, Președintele ALDE Sibiu

TURNU ROŞU: Un cetăţean acuză primarul de nereguli în gestionarea banilor UE

2
image

Seria de acuzaţii cu probe ale cetăţenilor din Turnu Roşu continuă. Primarul Stelian Istrate, recent lansat drept candidat PMP la Primăria din localitate, este acuzat că nu a gestionat cum trebuie fondurile europene şi poate, spun cetăţenii, le-a folosit în alte scopuri. Redăm mai jos reclamaţia depusă de un cetăţean din localitate, cu care şi alţi locuitori sunt de acord, la diferite foruri competente. Cazul sesizat de cetăţean are iz penal şi sperăm ca instituţiile abilitate să se sesizeze şi să ia măsuri.

„Catre:
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale

Spre stiinta:  Directia de Lupta Antifrauda, Romania Te Iubesc, Sibiu Independent

Subsemnatul XXXXXX, domiciliat in comuna Turnu Rosu, sat Turnu Rosu, nr XX, jud Sibiu, va sesizez urmatoarele:

In ultime luni, am informat AFIR de mai multe ori, despre niste nereguli privind doua proiecte finantate din fonduri europene, derulate in comuna Turnu Rosu, jud Sibiu. Proiectele la care fac referire, se numesc: “Reabilitare retele hidroedilitare in com Turnu Rosu, jud Sibiu” si “Reabilitare strazi in com. Turnu Rosu, jud Sibiu”

Desi sesizarile au fost bine documentate (cu acte oficiale relevante), institutia abilitata a evitat de fiecare data sa ia masurile care se impuneau.

In acest sens, indic ca exemplu edificator, problema legata de SC Idu Entreprise SRL in proiectul “Reabilitare retele hidroedilitare in com Turnu Rosu, jud Sibiu”. Desi in petitia respectiva am atasat raspunsul SC Hidroconstructia SA, prin care se recunostea faptul ca persoana juridica indicata, are calitatea de prestator de servicii in proiectul “Reabilitare retele hidroedilitare in com Turnu Rosu, jud Sibiu”, fapt prin care s-a mascat in realitate subcontractarea de lucrari, se pare ca nu a fost de ajuns.

Daca nu e nicio problema, ma intreb retoric, oare cum poate verifica legal institutia competenta, modul cum s-au cheltuit banii din fonduri europene, fara sa aiba vreo baza legala sa intervina intr-un contract de prestari servicii, incheiat intre doua persoane juridice private?

Referitor la proiectul “Reabilitare strazi in comuna Turnu Rosu, jud Sibiu”, doresc sa va sesizez noi probleme, aparute ulterior petitiilor mele anterioare.

Referitor la DC 59 (obiectul 16 in proiect), drum care este prins extrem de ciudat in doua proiecte desfasurate in acelasi timp, insa complementare, finantate unul din fonduri europene, iar altul cu bani de la bugetul local, realizate de doua societati comerciale diferite, au inceput sa iasa la iveala problemele.

Prin proiectul finantat din fonduri europene, trebuia reabilitata doar partea de asfalt si largirea casetelor laterale ale drumului, lucrari care au fost atribuite SC Hidroconstructia SA.

Dupa adjudecarea celor doua proiecte de catre SC Hidroconstructia SA, aceasta societate a descoperit ca fundatia drumului respectiv nu este buna, punandu-se in pericol lucrarile care ar fi trebuit sa se desfasoare in cadrul proiectului, in locatia respectiva. Acest lucru este greu de inteles, deoarece din documentatia depusa la AFIR, nu avea cum sa lipseasca studiul geotehnic.

Asa s-a ajuns la proiectul de realizare a infrastructurii drumului DC 59 (obiectul nr 16 din proiectul de la AFIR), cu bani de la bugetul local.

Pentru un om care cunoaste circuitul de autorizare ale unor astfel de lucrari, este greu de inteles cum autorizatia de construire  nr 5/23.01.2018 si care era emisa de Primaria Turnu Rosu, doar pentru anumite lucrari prevazute in proiectul cu fonduri europene, este folosita si pentru al doilea proiect, asta chiar daca amplasamentul a fost predat celor de la Hidroconstructia si al doilea proiect este realizat de alta persoana juridica.

In plus, la momentul eliberarii autorizatiei de construire, al doilea proiect nici nu exista, problemele de la fundatia DC 59, iesind la iveala mult mai tarziu.

In ce conditii de legalitate amplasamentul a fost predat si catre SC Total NSA SRL, dupa ce a fost predat anterior celor de la Hidroconstructia SA, nu-mi este cunoscut.

Dupa cateva saptamani de intrerupere a lucrarilor, SC Total NSA a reinceput activitatea de realizare a infrastructurii drumului DC 59.

Problema este ca in momentul in care s-a inceput sapatura, au inceput sa se vada casetele laterale ale drumului, casete largite de Hidroconstructia anul trecut, in cadrul proiectului din fonduri europene.

Conform proiectului tehnic, acestea ar fi trebuit sa aiba 80 cm latime pe ambele parti ale drumului, iar in sectiune ar fi trebuit sa se vada 15 cm strat de forma din balast (50% din recuperari-50% nou), 25 cm strat din balast, 15 cm strat din piatra sparta, urmand ca peste acestea, la final, sa mai ajunga 6 cm strat de legatura BAD 20 si 4 cm strat de uzura din BA 16. In acest moment, primele trei straturi (total 55 cm) ar fi trebuit sa existe in teren, casetele au fost largite anul trecut, dar se vede pe filmare ce este in realitate, un amarat de strat de circa 20-25 cm din balast vechi amestecat cu pamant. Cum a acceptat dirigintele de santier sa semneze graficele de lucrari in aceste conditii, este tot o intrebare retorica.

Mentionez ca filmarea de mai jos a fost inregistrata la aprox km 3 plus 180 m, loc in care conform proiectului tehnic, ar fi trebuit sa existe casete laterale pe ambele parti ale drumului. Totodata, mentionez ca km 0 in proiect, extrem de ciudat si anormal, este in localitatea Sebesu de Jos. In proiectul pe fonduri de la bugetul local, chiar daca este acelasi proiectant, km 0 este la drumul judetean.

Un alt exemplu al haosului instalat la noi in comuna, este str Oltet (obiectul nr 2), strada pe care-si are sediul primaria.

Proiectul prevede pe aceasta strada, in fata caselor, spatiu verde. Ce se intampla in realitate? Fiecare cetatean face ce vrea, asta in conditiile in care vorbim de domeniul public. Culmea e ca acest comportament este incurajat chiar de primarul comunei, desi stie f bine ca e ilegal ce se intampla.

Unora dintre cetateni li s-a spus tocmai de catre primar, ca proiectul a fost facut gresit si ca cine doreste, pe cheltuiala proprie, poate sa-si cumpere dale, insa alt model decat cel folosit in proiect. Acestea sunt montate tot de cei de la Hidroconstructia. Astfel, o parte din cetateni au ales sa-si cumpere dalele din diferite alte locatii si sunt convins ca cel putin cativa, au pastrat facturile.

O alta varianta pusa la dispozitia oamenilor de catre primar, este ca cetatenii interesati de parcare, sa plateasca pentru dale si montarea acestora, reprezentantului societatii care executa proiectul.

Cativa cetateni au refuzat sa plateasca, tocmai pentru ca s-au prins ca nu e treaba oamenilor sa-si investeasca resursele in domeniul public al comunei. Sumele cerute sau cheltuite difera de la o casa la alta, in functie de mp din fata fiecarei proprietati. Cei care au refuzat sa plateasca, au primit pamant vegetal, iar ceilalti si-au facut locuri de parcare pe banii lor,  halucinant…

Pe langa faptul ca nu se respecta proiectul, asistam si la un adevarat dezastru urbanistic.

In anumite locuri de pe str Oltet (de la primarie in jos), bordurile sunt puse culcat, pe alta parte sunt in picioare, intr-un loc e un model de dale, in alt loc model diferit, unii si-au facut parcari, cei care au refuzat sa plateasca au primit pamant de flori, alti cetateni au iesit noaptea si au scos bordurile puse in picioare si le-au pus culcat, parca te uiti la “Cascadorii Rasului”.

Consultantul a fost ales de primar, proiectantul la fel, dirigintele de santier la fel, de tot s-a ocupat primarul. Aceeasi persoana multifunctionala (primarul) incaseaza din bugetul comunei si un spor pentru ca lucreaza cu fonduri europene, iar acum, pentru ca oamenii nu au fost consultati si pentru ca vin alegerile, pentru a-si ascunde propria incompetenta si lipsa de viziune, incearca cu banii cetatenilor inconstienti si creduli, sa dreaga busuiocul.

Cum o sa se incarce primaria in inventar cu dalele platite de cetateni, ramane un lucru pe care o sa-l urmaresc cu interes.

O alta minciuna servita de primarul comunei Turnu Rosu si acceptata de AFIR, este legata de str Sebesului (obiectul nr 14 in proiect).

Aceasta strada porneste (real vorbind) de langa primarie, din str Oltet si merge pana la cimitirul localitatii Turnu Rosu. Mergand circa 150-170 de metri din directia primariei inspre cimitir, pe partea dreapta este un sipot de apa. De la acest sipot, din str Sebesului, in partea dreapta incepe str V Nisului, asa cum puteti observa in imaginile de mai jos. Este evident ca in proiectul aprobat de AFIR str V Nisului a devenit str Sebesului, probabil pentru ca str V Nisului nu este intabulata si nici nu face parte din inventarul domeniului public al comunei, iar faptul ca nu exista nomenclator stradal, le-a fost de mare ajutor celor din primarie, sa le denumeasca cum vor. Si nu este singurul fals..

Un alt fals evident, vizeaza obiectul nr 15. Conform proiectului, se numeste str V Caselor, asta desi toata lumea o cunoaste str Muntelui, strada unde 99% din imobile sunt construite fara autorizatie de construire.

Inclusiv primaria in documente oficiale o numeste str Muntelui, am si dovada. Aceasta strada porneste din str V Caselor, insa adevarata str V Caselor merge paralel cu paraul cu acelasi nume, se poate vedea si pe Google. Probabil s-a falsificat denumirea, exact din acelasi motiv pentru care str V Nisului a devenit brusc str Sebesului.

Tot in acest proiect, mai exista doua strazi care se numesc la fel, str Boitei, obiectele nr 11 si 12 in proiect. In realitate niciuna dintre cele doua strazi nu se numesc asa. Str Boitei reala, este una dintre cele doua strazi lungi  si paralele, care sunt legate prin cele doua stradute, obiectele nr 11 si 12 (exista schita la AFIR).

Inca nu am reusit sa descopar cum s-a procedat in proiectul cu retele hidroedilitare, pentru ca acolo s-a lucrat si pe strazile reale.  O sa solicit primariei sa-mi elibereze in format electronic si proiectul tehnic al acestei lucrari.

Puteti observa in fotografia de mai jos, cum arata un camin de racord de pe str V Nisului (Sebesului in proiect).  Acest camin de racord a fost montat de cine credeti, de SC Idu Entreprise SRL, in cadrul proiectului “Reabilitare retele hidroedilitare comuna Turnu Rosu, jud Sibiu”.

In final, doresc sa precizez ca atat numele, cat si datele personale ale petentului sunt confidentiale. Fac aceasta precizare, pentru ca la scurt timp dupa ce am trimis petitiile anterioare, extrem de ciudat, primarul stia cine este semnatarul acestora.

Va multumesc!”

Inconștiență maximă – Șofer prins la Vurpăr băut, fără permis și cu mașina neînmatriculată

0
politia rutiera politist

La data de 21 iulie, în jurul orei 01:00, pe raza localității Vurpăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 36 de ani.


Din verificările efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce, autoturismul este neînmatriculat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Tomasevschi, viitorul primar al Sibiului: „De această dată, sibienii au de unde să aleagă un primar profesionist“ (P)

2
WhatsApp Image    at

Alexandru Tomașevschi, candidat Pro România pentru Primăria Sibiu, într-un interviu acordat pentru ziarul Sibiu Independent a răspuns întrebărilor legate de candidatura sa pentru funcția de primar al orașului.

Reporter: Domnule Tomasevschi, ce va califica pentru fotoliul de primar al Sibiului?

Alexandru Tomașevschi: Bună întrebare, sper sa o puneți și celorlalți candidați. În ceea ce mă privește, consider că întreaga mea activitate profesională mă recomandă.

Am acumulat experiență în profesia de jurist, activând aproape 40 de ani în zona economică, din care, aproape 30 de ani, am coordonat activitatea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Este foarte important, pentru că a fi un bun primar înseamnă să fii în primul rând un bun manager, altfel devii prizonierul propriului aparat administrativ. Din luna martie a acestui an, m-am retras de la Registrul Comerțului și activez în sfera privată, unde mă ocup de consultanță în afaceri și management, pentru ca aici ma pricep cel mai bine.

Deci, sunt un om liber, fără clientelă politică și nu sunt dispus să cedez nici unei presiuni, chiar dacă am constatat că au apărut o serie de atacuri împotriva mea. Nici din zona birocratic-statală nu se mai pot face presiuni, pentru că acum pot să afirm că de circa 1 an, de când am intrat în politică, am simțit și astfel de practici.

Pentru ca activitatea unei primării presupune administrație publică, am toate specializările juridice necesare, inclusiv dreptul administrativ, fiind totodată și fondator al Institutului de Studii Administrative Paul Negulescu.

Ca practică administrativă, am activat 1 an ca juristconsult la o primărie și am efectuat un stagiu de documentare în Danemarca, pe probleme de administrație publică, învățământ și asistență socială.

Eu cred că, de aceasta dată, sibienii au de unde să aleagă un primar profesionist, dacă în campania electorală vor analiza atent candidații.

Reporter: Care considerati ca sunt problemele Primăriei Sibiu?

Alexandru Tomașevschi: Sigur, prima problemă este la nivel de sistem, pentru ca Romania e sufocată de aceasta corupție copleșitoare, determinată de politizarea instituțiilor și autorităților publice.

Aceasta este, de fapt, ciuma roșie, moștenită din comunism și practicată de politicieni în continuare.

Și la Primăria Sibiului nu e greu de observat că la achizițiile publice sunt abonate aceleași firme și cunosc situații în care firme, care au oferit cel mai bun preț, au fost descalificate, pe motive neîntemeiate.

Cunosc situații în care, la solicitarea de a se asfalta o stradă, răspunsul Primăriei a fost ca în evidentele proprii figura deja asfaltată.

Personal, am discutat cu angajați din primărie și vreau să vă spun că și ei simt nevoia unei schimbări, a unui management profesionist. Dacă discuți cu oameni care au avut nevoie de autorizații sau alte avize pe linie de urbanism, ca om civilizat, ca european, îți dai seama ca este inadmisibil să îți rezolvi problemele în acest fel.

Problema cea mai importanta este însă incapacitatea de a gândi strategic și a face proiecte prin care să atragem bani europeni. O statistică făcută la nivelul Transilvaniei arată că Sibiul se situează pe ultimul loc, comparativ cu orașe de același rang. Campionul este un frumos oraș din vestul țării care a atras peste 250 milioane euro si în care 2/3 din investiții au fost făcute din bani europeni.

Ca primar, îmi propun ca cel putin jumătate din investiții sa provină din această sursa.

Primăria Sibiului trebuie să devină principalul factor de relansare economică și să vină atât în sprijinul sibienilor care în perioada pandemiei și-au pierdut locurile de muncă, cât și a oamenilor de afaceri, care se străduiesc să supraviețuiască în această perioadă dificilă.

Reporter: Am văzut pe pagina dumneavoastră niște proiecte majore pentru Sibiu. De unde bani pentru ele?

Alexandru Tomașevschi: E simplu sa vii demagogic în față sibienilor, cu fel de fel de proiecte, important este să asiguri și sursele de finanțare, iar majoritatea proiectelor mele pot fi realizate cu fonduri europene.

Mai există însă o sursă importantă de finanțare, care pentru Primăria Sibiului se pare ca este o enigmă. Multe investiții se pot face în regim de parteneriat public-privat și cunosc mulți oameni de afaceri sibieni, interesați să investească în proiecte de o asemenea anvergură.

Ca fapt divers, Primăria nu a fost în măsura sa cheltuiască nici măcar toți banii colectați de la contribuabilii sibieni.

Reporter: Cum vi se pare această precampanie electorală și cum îi vedeți pe ceilalți candidați?

Alexandru Tomașevschi: Când m-am hotărât să candidez la fotoliul de primar, mulți prieteni m-au sfătuit să nu o fac, pentru ca voi fi expus la atacuri, calomnii, insulte, care îmi vor afecta reputația de profesionist pe care am dobândit-o după atâția ani de muncă. Din păcate, au avut dreptate.

Și eu îndemn la decență, la fair-play, la respect pentru toți cei care candidează la această funcție. Diferența o va face alegătorul sibian, nu presa de partid sau postacii de profesie.

Sper ca electoratul, care după ultimele alegeri a dovedit ca a învățat regulile democrației, va vota în cunoștință de cauză, pentru ca un om care performează profesional, poate performa și ca primar.

Important este să înțelegem că pentru a fi un primar competent, ca și în alte profesii, trebuie să ai o anumită pregătire și o anumită calificare, nu este suficient să fii politician de profesie.

Urmează o perioada grea, efectele epidemiei se resimt și la Sibiu, și nu se știe cât vor dura. De aceea, pe viitor, Primăria Sibiului, în toată activitatea sa, în modul în care înțelege să se raporteze la sibieni, trebuie să fie pregătită să facă față unor provocări majore.

De aceea, Dumnezeu să ne ajute în această încercare și sa ne dea mintea cea bună.

Cisnădian reținut pentru că și-a căutat fosta soție, încălcând astfel un ordin judecătoresc

0
IMG

La data de 21 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat, în vârstă de 53 de ani, localnic, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.


În fapt, la data de 19 iulie a.c., bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de locuința fostei soții, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Sibiu pe numele femeii.


Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Șoferul de 19 ani, responsabil de accidentul mortal de la Copșa Mare a fost reținut

0
IMG

La data de 21 iulie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș l-au reținut pe tânărul în vârstă de 19 ani care, la data de 18 iulie, în localitatea Copșa Mare, a condus un autoturism și a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia.


Vă reamintim că, la data de 18 iulie, în jurul orei 04:00, tânărul în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din satul Copsa Mare, comuna Biertan, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.
În urma impactului, pasagerul care ocupa locul din drepta față, în vârstă de 18 ani, a decedat, iar pasagerul de pe bancheta din spate, în vârstă de 20 de ani, a fost grav rănit.


Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.


La data de 21 iulie, față de cel aflat la volan s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Autoturism în flăcări pe autostrada A1

0
IMG

ISU Sibiu intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pe A1, sensul de mers Deva – Sibiu, în zona tunelului, aproximativ km 265, ca urmare a producerii unui incendiu izbucnit la un autoturism.

Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompierii sibieni.

A ars compartimentul motor în proporție de aproximativ 80 la sută.

Nu au fost victime, iar traficul nu a avut de suferit.

Locul de joacă de pe strada Intrarea Siretului va fi complet reabilitat

0
UA  scaled e

În data de 20 iulie Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția de echipamente în vederea reamenajării complete a locului de joacă existent în zona străzii Intrarea Siretului. În prezent, în acest spațiu se află câteva echipamente de joacă amplasate de proprietarii din zonă, înainte ca acest teren privat să fie cedat domeniului public al municipiului pentru amenajare.

Contractul în valoare de aproape 49.000 de lei presupune achiziția unui complex de joacă cu două turnuri, un pod fix, două tobogane, un joc interactiv, un leagăne tip bebe, un balansoar, o figurină pe arc tip rățușcă, bănci, pavele și borduri de cauciuc. Acestea vor fi montate de către furnizor în termen de maxim 7 săptămâni de la semnarea contractului. Toate echipamentele trebuie să respecte standardele europene privind siguranța. În acest loc de joacă vor fi amplasate echipamente pentru copii cu vârsta între 3 și 14 ani.

În baza aceluiași contract, s-au achiziționat și un tobogan și două leagăne pentru completarea locului de joacă de pe Valea Săpunului.

Platforma program a candidatului PNL la funcția de primar a fost postată online

0
aa c  afa bc

Platforma program a candidatului PNL la funcția de primar al Sibiului, Adrian Bibu, a fost postată astăzi pe www.sibibu.ro, site lansat odată cu preluarea funcției de consilier local, în urma cu peste un an.

Pe sibibu.ro am comunicat cu sibienii, le-am spus care sunt opiniile mele despre oraș și mi-am explicat voturile din Consiliul Local. Pe site am prezentat și o parte dintre oamenii care, după părerea mea, participa zi de zi la construcția unui Sibiu mai bun. Din aceste motive am decis împreună cu echipa mea să folosim sibibu.ro pentru mediatizarea platformei program”Adrian Bibu, candidatul PNL Sibiu la funcția de primar.

Documentul are 12 pagini și este structurat în două părți, una dedicată PROIECTELOR MAJORE precum TRENUL PERIURBAN, ZONA METROPOLITANĂ, COMPLEXUL COMPETIȚIONAL , NOUL SPITAL JUDEȚEAN și INVESTIȚII ÎN EDUCAȚIE și alta în care sunt descrise priorități din domeniul urbanismului, sportului, societății civile , mediului și din alte domenii.

Tot acest program transmite următorul mesaj: Sibiul trebuie nu doar să țină pasul cu vremurile, ci să fie, așa cum se întâmpla odată, înaintea lor.

Vă propun un oraș în care deciziile se iau cu gândul la viitorul de peste zece ani, nu de peste zece luni și care găsește soluții, nu scuze! Veți vedea proiecte mari și foarte mari. Unii vor spune că nu sunt bani, alții, că juridic lucrurile sunt complicate… Vor spune lucruri pe care le-am auzit destul în România! Sunt lucruri care s-au realizat în alte orașe din țară. Orașe care în alți ani erau obișnuite să vină să învețe că se poate de aici, din Sibiu”-Adrian Bibu, candidatul PNL Sibiu la functia de primar.

Platforma program poate fi lecturată în detaliu pe www.sibibu.ro, dar va fi prezentata, pe capitole sau subiecte, pana la alegerile locale prin intermediul presei și rețelelor on line.