spot_img
12.2 C
Sibiu
marți, 23 aprilie, 2024
spot_img

USR PLUS Sibiu: Deschideți centre de testare! (CP)

Știri din Județ

Publicitate

Filiala Județeană USR PLUS Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:



Centrele private pentru testarea SarsCov-2 sunt asaltate de părinții copiilor cărora testele de salivă le-au indicat probabilitatea de a fi infectați. Un test de PCR-RT care are valoare de confirmare costă între 180-250 lei. Alternativa pentru certitudinea diagnosticării este de a aștepta zile, până când un echipaj al salvării se poate deplasa la domiciliu și preleva probele. În acest interval un elev care prezintă simptome, dar nu are confirmarea diagnosticului de covid prin test PCR și nu se prezintă la școală este… absent. Testarea gratuită se realizează doar în spitale pentru pacienții internați și personalul medical și alte categorii pentru care se recomandă testarea cu prioritate, cum sunt gravidele simptomatice. Medicii de familie și farmaciile comunitare pot efectua testări rapide (nazofaringiene). În municipiul Sibiu este o singură farmacie autorizată de DSP în acest scop.

Încă din luna octombrie USR a propus Primăriei Municipiului Sibiu și Direcției de Sănătate Publică să deschidă centre de testare pentru populație, inițiativa fiind refuzată de autorități.
Singura instituție care a deschis un centru de testare pentru studenții săi este Universitatea Lucian Blaga, însă tot prin teste rapide antigen.

Constatăm cu îngrijorare cum din ce în ce mai mulți copii sunt infectați cu noua variantă de coronavirus, clasele trec online rând pe rând, iar din totalul pacienților internați cu Covid o bună parte sunt copii. Întârzierile în livrarea kit-urilor de testare, precum și slaba gestionare a întregii problematici a proliferării versiunii Omicron în școli, dată fiind contagiozitatea crescută a acesteia, au determinat situația actuală din unitățile de învățământ.

Reiterăm solicitarea fermă către autoritățile competente de a veni în întâmpinarea cetățenilor din Sibiu cu soluțiile adecvate: deschiderea unor centre de prelevare a probelor pentru testarea PCR a persoanelor care prezintă simptome specifice. Aceste centre de prelevare, așa cum au fost deschise deja în București, au menirea de a degreva serviciul de ambulanță de prestarea acestui serviciu și de a le permite să prioritizeze urgențele și testarea pentru persoanele nedeplasabile. Totodată beneficiarii, fie că au primit un rezultat pozitiv la testarea rapidă, fie prezintă simptome, pot evita așteptarea de câteva zile, până la confirmare”, precizează Ruxandra Cibu Deaconu, președinta Filialei USR SIBIU.






Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda