spot_img
11.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: De ce mama bebelușului abandonat NU este vinovată, ci sistemul

Știri din Județ

Publicitate

Știrea bebelușului găsit abandonat la marginea drumului spre satul Boarta din județul Sibiu din 7 martie a făcut înconjurul României și nu numai. Mii de oameni au acuzat tânăra mamă de gest și s-au oferit să ajute bebelușul, mulți chiar să îl adopte. Dar ziarul nostru, SIBIU INDEPENDENT, a mers mai departe în investigarea subiectului. Dacă restul presei s-a oprit la senzaționalul știrii, noi am vrut să aflăm cauzele acestui gest.


Din păcate, am aflat că abandonul bebelușului a fost general de un cumul de factori, iar mama, deși aparent vinovată în fața legii românești, pentru că ea a lăsat copilul bine îmbrăcat, cu un biberon de lapte lângă, pentru noi și specialiști din Occident NU este vinovată. Să explicăm.

Tânăra mamă a născut la finele lunii ianuarie 2023. Condițiile de viață și familie nu sunt cele mai bune. După naștere a fost trimisă acasă. Câtă consiliere s-a făcut pentru mamă la spital? Câtă consiliere s-a făcut pentru mamă în comuna Târnava de unde este? Unde a fost sistemul de pe hârtie, integrat, prin care psihologul și asistentul social vin la spitale după nașteri, pentru a monitoriza și consilia astfel de cazuri sociale? Și unde a fost sistemul local-județean de pe hârtie, de intervenție socială și psihologică la astfel de cazuri la domiciliu? Acolo a fost… pe hârtie!

Femeile care au născut știu că multe trec printr-o formă de depresie după naștere numită postpartum (sau postnatală). Este un fenomen des întâlnit în lume, mai ales la prima naștere, dar nu numai. Femeia care a născut nu realizează starea de depresie, dar cei din jur, dacă îi are aproape, dacă nu autoritățile ar trebui să consilieze și să monitorizeze apariția acestui fenomen. Mai ales în cazurile sociale.

„Rromii nu fac depresie” am auzit adesea de-a lungul timpului. Nu spun că acest caz este despre o femeie din etnia rroma. Dar duc ideea mai departe a sistemului care în anumite cazuri nu funcționează. Dar pe hârtie există.

În acest caz femeia a apelat la 112 de 3 ori în zilele dinaintea abandonului. Și a relatat se pare că dorește să abandoneze copilul. Asta pe un fond de potențială depresie postnatală, mai ales că bebelușul intrase într-o perioadă de colici abdominale. Și ce a făcut sistemul? Operatorii STS au dat legătura la Ambulanță, care a trimis echipaj de fiecare dată și au dus mama și copilul la spital. Acolo a fost consultat copilul. Odată mama a refuzat internarea, a doua și a treia oară au fost trimiși acasă, problemele fiind minore. Nu au nicio vină operatorii STS, cei de la Ambulanță sau cadrele medicale de la spital. Dar sistemul de stat se face vinovat. De ce?

Pentru că trebuiau să existe protocoale clare în aceste cazuri. Când se sună la 112 pe astfel de cazuri sau altele ce țin de social/psihiatrie cui direcționează apelul operatorii STS? La sediul doi de urgență din județ. Acolo, într-un birou, răspund polițiști, pompieri și medici de ambulanță. Ei redirecționează echipaje la diferitele cazuri. Niciunii nu au pregătire în social sau psihiatrie. S-a creat acum mulți ani telefonul copilului, unde aceștia raportează abuzuri. Dar sună la numere diferite create pe județe. Și exemplele de astfel de programe pot continua. În mod normal toate ar trebui integrate în 112 și instituțiile din social implicate direct în sistemul de urgență. Nu la mâna a doua cum sunt tratate acum. Ce se face în caz de tentativă de suicid anunțată la 112, cum am mai avut în județ? Se trimit echipaje de Poliție, Pompieri, Ambulanță. Și la fața locului auzi câte un polițist „Hai, mă, lasă prostia!” Pentru că nu vedem la fața locului specialiști în asemenea cazuri.

Acum, dacă revizuim cazul abandonului bebelușului, vedem că sistemul nu a funcționat. Sistemul statului putea preveni astfel de cazuri. Fie prin incubatoare la ușile spitalelor, unde mamele pot lăsa copiii, fără a fi certate, fie prin consiliere și intervenție psihologică și socială la spital și acasă, în comunitatea mamei. Dar în România, încă multe proiecte de acest fel funcționează…. doar pe hârtie!

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Doamne ferește! Voi și specialiștii din occident mama NU este vinovata?! Voi sunteți in stare sa va abandonați propriul copil, iarna (chiar dacă este bine îmbrăcat) langa un biberon înghețat, afara, ca prada a animalelor înfometate?! Încercați sa găsiți scuze mamei pentru o astfel de tentativa de crima??? Uluitor!! Existau și alte remedii de a renunța la copil, nu sa-l arunci in strada. Mama este prima vinovata și împreuna cu ea sistemul sau “România educata”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri