Tot scandalul mediatic al declarațiilor dinaintea difuzării la Sibiu a filmului documentar „Arsenie – viața de apoi” s-a transformat într-un mare fâs. Momentul difuzării sale la Mall (locație bine aleasă – sic!) a fost urmat de un dialog cu regizorul Alexandru Solomon, producătorul Ada Solomon (soția) și profesoara Mihaela Miroiu. Cu poetul Radu Vancu pe post de amfitrion. Dar altceva am observat eu.
Dincolo de film, pe care l-am mai discutat, mă voi axa acum pe discuția de după și pe public versus alte informații. Din start trebuie spus că mare parte a bugetului acestui film documentar, de fapt un experiment social falsificat – în opinia mea, a fost plătit de Statul Român. Prin instituția care finanțează filmele românești, printr-o „comiție” formată atent ca să dea bani cui trebuie. Pentru că și în lumea filmului românesc există favoritisme.
Nu contest dreptul artistului Alexandru Solomon de a se exprima liber. Dar nici dreptul altora de a-l critica. La dezbaterea de după film, regizorul era relaxat, zâmbea. Mai ales că Radu Vancu și Mihaela Miroiu i-au ținut isonul vreme îndelungată, cât să plece jumătate de sală, plictisită. Apoi, abia, au permis întrebările, care au fost parcă pregătite. De fapt, nu au fost, doar publicul a fost pregătit și ales, părerea mea. Sau s-a auto-ales, cu mici excepții.
Am văzut cum Mihaela Miroiu, pentru care aveam stimă pentru activitatea de la București pentru egalitatea de gen în universitate, acum bătea câmpii cu povești din anii 70 de la Prislop și cu alte povești, mai recente, cu economia Prislopului și designerii mănăstirii. Dar o înțeleg, are și ea o vârstă! Toți mai greșim.
Un dialog real asupra filmului, cu autorul, ar fi însemnat ca organizatorii să cheme și critica. Nu doar lăudătorii. De remarcat, că paza la acest film documentar a fost ca la vizita președintelui SUA. Să avem pardon, nu este Alexandru Solomon atât de important!
Trecând peste discursul mereu împopoțonat, fără rost, al poetului Radu Vancu, trebuie să mă opresc la Ada Solomon. Pe care, lui Radu Vancu, îi era frică să o prezinte ca soție a lui Alexandru Solomon, ci doar ca producător. Ea era, în contrast cu soțul ei zâmbăreț și ironic, foarte deprimată. A relatat că acest film i-a afectat viața personală. Poate a fost cea mai sinceră persoană de pe scena aceea. Chiar credea ce spunea și simțea asemenea.
Și am lăsat la final, publicul. Au început întrebările sterile a unui public cu care m-am obișnuit la Sibiu, la evenimente culturale. (Trebuie să recunoaștem că publicul de la Sibiu mai are mult de învățat și cultivat în acest domeniu). Dar, supriza, neplăcută pentru mine, a fost discursul unui preot. Unul ortodox, pe nume Zian Streza, care, încă, cred că mai slujește la Rășinari.
Zian era prenumele și lui Arsenie Boca, înainte de viața monahală. Părintele Streza a scris chiar o carte despre Arsenie. Este singurul care a vorbit de o prevestire făcută de Boca referitor la Revoluția din 1989. Întâmplător, tot la Revoluție, la Sibiu, părintele Zian Streza a devenit celebru. A rostit o rugăciune sibienilor și a fost alături de revoluționari. A devenit chiar președintele ales al Frontului Salvării de la Sibiu.
Părintele Streza a căutat, mereu, de atunci, notorietatea. Și a demonstrat asta și la acest documentar. Presa centrală a scos în evidență doar acest fapt: un preot ortodox care a lăudat filmul Arsenie – viața de apoi.
Sau poate aviditatea de publicitate a părintelui Streza de la Rășinari ascunde și alte interese. Să nu uităm că Arhiepiscopia Sibiului a emis un comunicat prin care cerea interzicerea difuzării filmului la Sibiu. Apoi patriarhia a replicat că nu pot cere asta. Firesc, pentru că Patriarhia Română nu va admite niciodată trecerea la numele sfinților pe Arsenie Boca. Cel puțin cât patriarhii vor fi aleși tot din Moldova. Chit că, în Ardeal, este, deja, considerat sfânt.
Dar, indiferent dacă „popa Streza” (cum îl numeau la Revoluție) a făcut-o pentru a se băga în seamă sau la directiva cuiva din Patriarhie, eu cred că s-a făcut de râs. Și, mai grav, a luat în derâdere cam toți credincioșii ortodocși din Transilvania, și nu numai, care îl consideră pe Arsenie Boca, sfânt. Rușinică, domn’ părinte!
Curajos comentariul,apreciez.
Adică, trebuie – astăzi, în România – să fii curajos ca să-ți exprimi, în termeni izdecenți, civilizați opinia ?
Hai că m-ai speriat…..
Interesant comentariu, nu știam ce s-a mai intamplat după cererea adresată festivalului ASTRA.
mai aflasem că ASTRa a interzis destule filme cu chestii politice, deci ASTRA minte că ei apără libertatea de expresie. Hai să fac eu un film despre orgiile din barurile gay, cu droguri și exogamie polisexuală. Și să imi bat joc de ei exact cum Solomon iși bate joc de credincioși. Sau să ne batem joc de credincioșii evrei cu dau ei cu capul in zid? Sau ar avea Mihaela Miroiu curajul să gireze un film despre pelerinajul de la Mecca să o ardă cu
acești progresiști sunt ipocrizie crasă, nu eroi ci conformiști.
Rețeta artiștilor slabi e scandalul, au nevoie de publicitate prin calomnie și insultă interesată, dar care menajează atent pe cei puternici și lovesc in cei slabi…
Solomon nu a făcut un film despre Securitatea din anii 60 pentru că acolo erau amicii familiei lui…
Puțină lume a amintit că familia lui solomon a venit in țară in 1946 să pună umărul la construirea bolșevismului stalinist versiune Ana pauker, Chișinesvki și tismăneanu, astfel că aceeași familie de colaboraționiști care il băgaseră pe părintele Arsenie in inchisoare, acum il scuipă public in aplauzele tinerilor spălați pe creieri din Sibiu care se inchină la statuia ucigașului lui Horea și o numesc progres…
adevărul va triumfa, in orice caz. Nu poți face răul deliberat fără să plătești o factură undeva.
…….CE COINCIDENTA !!!! pE MAI MARELE,PESTE ARDELENII CREDULI ESTE UN „OARECARE” STREZA
Bravo , un punct de vedere lucid si punctual !!!!