6.3 C
Sibiu
sâmbătă, 17 mai, 2025
Acasă Blog Pagina 746

FOTO: Șofer rănit într-un accident produs pe Valea Oltului

0
IMG

În urmă cu puțin timp polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident ce a avut loc în localitatea Gura Văii.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că pe D.N.7. la km 186+900m a avut loc un eveniment rutier în care este implicat un autocamion și un autoturism. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului. În mommentul de față traficul se desfășoară alternativ.

Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitatea a cauzei producerii evenimentului rutier.

FOTO: Accident între două mașini pe DN 14 – Blăjel. Ambii șoferi sunt răniți

0
IMG

O coliziune între două autoturisme s-a produs pe DN 14A, Blăjel. Din primele informații, ambii șoferi au fost răniți.

În evenimentul rutier au fost implicați cei doi șoferi, unul în vârstă de 40 de ani, din Mediaș iar celălalt în vârstă de 46 de ani, din Blăjel.

În urma impactului, ambele mașini au ieșit de pe partea carosabilă.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei producerii evenimentului.

Nu sunt raportate probleme de trafic.

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe DN 14, Blăjel la un accident rutier produs între două autoturisme.
La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale celor doi șoferi care au fost transportați la CPU Mediaș, conștienți, cu traumatisme de coloană. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Consilierul local Diana Mureșan pune sub semnul întrebării concursul pentru director TURSIB (CP)

0
IMG

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, consilierul local Diana Mureșan pune sub semnul întrebării concursul pentru director al companiei Tursib:

„Mandatul directorului general și al directorului tehnic de la Tursib expiră pe 13.02.2021. Din acest motiv s-a organizat un nou concurs. Perioada de înscriere s-a încheiat pe 22 ianurie, iar acum urmează să fie analizate candidaturile depuse.

Pentru 2 posturi candidează 3 persoane, două dintre ele fiind chiar cei care le ocupă la momentul actual. M-am întrebat de ce există totuși un interes așa de scăzut și am început să mă documentez, mai ales că acționarul unic la SC. TURSIB.SA este Consiliului Local al Municipiului Sibiu.

În procedura de selecție apar condițiile obligatorii pe care candidații trebuie să le îndeplinească. Trei dintre acestea pentru postul de director general sunt următoarele:

– experiență relevantă (minim 10 ani) în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți din domeniul privat;
– să fi obținut profit în minim 5 ani de conducere a unei/unor întreprinderi publice ori societăți din domeniul privat;
– minim 5 ani de experiență în domeniul transporturilor de persoane;

Având cerințele acestea destul de restrictive și căutând doar în Sibiu candidați, vă dați seama că foarte puțini sunt cei care se potrivesc acestui profil și că cei care sunt deja pe pozițiile respective au clar primele șanse. Așa că am căutat să văd unde a fost publicat anunțul concursului.

Anunțul l-am găsit doar pe site-ul Tursib la secțiunea „Cariera”.

Nu l-am găsit sub forma de comunicat în presa din Sibiu, dar nici în alte publicații online din afara Sibiului. Nu l-am găsit nici pe platformele de locuri de muncă (am dat doar peste anunțul din 2017 pentru poziția de director tehnic de pe ejobs.ro)

Explicație este deci simplă, s-au înscris așa de puțini candidați pentru că informarea despre concurs aproape că nu a existat. Suflul acela nou pe care ni-l dorim nu prea are cum să intre în casă dacă ținem toate ferestrele închise. Dar probabil nici nu prea îi dorit acest lucru.

O altă chestiune deranjantă pentru mine a fost să aflu că firma externă contractată pentru organizarea concursului este a unui fost angajat Tursib, care a fost coleg cu cei doi directori. Bineînțeles că nu e ilegal, dar o astfel de situație ar trebui evitată.

Un astfel de proces de selecție ar trebui să aibă ca scop să identifice și să atragă pe cei mai buni din domeniu, nu să pară un simulacru”, precizează Diana Mureșan.

Sursa foto: Facebook

Casă în flăcări la Avrig. Intervin de urgență pompierii militari

0
IMG

Pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD în localitatea Avrig, str. Râului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.

La fața locului s-au mobilizat în sprijin și membrii SVSU Avrig.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei. Intervenția promptă a salvatorilor sibieni a condus la localizarea rapidă a incendiului iar în momentul de față se intervine pentru lichidarea acestuia.

Nu sunt semnalate victime.

ACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat de către pompierii militari și membrii SVSU Avrig.
A ars acoperișul casei în întregime și au fost deteriorate camerele și obiecte electrocasnice din casă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată folosirea unui coș de fum cu defecțiuni.

RAPORT SĂPTĂMÂNAL CORONAVIRUS: 239 cazuri noi și 16 decese

0
Screen Shot    at

Ziarul Sibiu Independent vă prezintă o analiză condensată a săptămânii 25 – 31 ianuarie 2021. În această perioadă am monitorizat cazurile noi de îmbolnăvire cu coronavirus dar și decesele survenite în județul Sibiu.

Astfel, în perioada monitorizată au fost înregistrate 239 de cazuri noi de infectare cu coronavirus iar 16 pacienți au decedat. În perioada menționată, au fost declarate vindecate și externate 325 de persoane.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 131 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 269 de teste. 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv cu coronavirus un număr total de 17 persoane.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1456 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 390 persoane în izolare la domiciliu. 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,04/1000 de locuitori în ultimele 14 zile (17.01 – 30.01). În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Sibiu este următoarea:

O tânără din Porumbacu de Sus a fost amendată pentru părăsirea carantinei

0
IMG

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 108 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.184 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 67 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 312 mijloace de transport, din care 23 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.500 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unei tinere în vârstă de 24 de ani, din Porumbacu de Sus, revenită din străinătate;
1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, aplicată unui operator economic din municipiul Sibiu, pentru nerespectarea programului de funcționare în intervalul prevăzut de normele legale;
50 de sancțiuni în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
7 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali sibieni au verificat 235 persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

VIDEO: Ghenele de gunoi ale blocurilor sibiene, umplute „de dubele” unor firme

0
Screen Shot    at

Mai multe imagini foto-video au apărut în spațiul public, în care se pot observa mai multe autoutilitare a căror șoferi descarcă o mulțime de gunoi, cutii de televizoare sau moloz.

În urma subiectului ce i-a “aprins” pe sibieni, acela de a majora taxa de salubritate cu peste 300% și atribuirea unui abonament unic pentru fiecare locuință, indiferent de numărul locatarilor, sibienii sunt în continuare revoltați de lipsa măsurilor de protecție implementate la ghenele de gunoi.

Conform postării utilizatorului Uncetatean Corect, măsurile promise nu au fost respectate, pubelele fiind în continuare fără sisteme de supraveghere sau acces permis doar pe baza unei cartele.

Imaginile au fost realizate în data de 23.01.2021, pe strada Oțelarilor. De asemenea, de-a lungul timpului, mai mulți sibieni au fost filmați în timp ce își aruncau materialele de construcții sau saci cu gunoi în alte pubele decât cele personale.

„Marian Popă, director Serviciul Salubrizare Sibiu: “Taxa nu se va calcula la numărul de persoane din locuinţă ci se calculează la volumul recipientelor golite, astfel fiecare abonament prevede un număr fix de goliri. Nu este discriminatoriu pentru 1, 2, 3 persoane. Ne raportăm la acelaşi volum disponibil în recipientele de deşeuri. Asta zice SOMA salubrizare Sibiu – Companie. As vrea sa intreb pe ce baza / criterii stabilesc ei tariful pt cetatenii care locuiesc in blocuri, atata timp cat ei nu stiu cine si cat arunca?! Se laudau acum ceva vreme ca vor pune camere de supraveghere dar se pare ca e mai simplu sa mareasca tarifele fara nici o baza. Aceste imagini au fost luate azi, 23.01.2021 pe str. Otelarilor dar acesta nu este un caz singular, zilnic vin cu dubitele de la diferite firme si arunca munti de gunoaie care li se pun in carca locatarilor din blocuri.” a postat utilizatorul Uncetatean Corect

VIDEO: Mașină răsturnată într-un șanț de lângă Șura Mare

0
Screenshot

Șoferul unei mașini nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a derapat.

Din primele informații, evenimentul rutier s-a produs la intrare în Șura Mare spre Sibiu. În urma derapajului, mașina s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

Conform martorilor, nimeni nu a fost rănit.

Traficul rutier nu este afectat.

Iohannis la schi în Păltiniș

0
iohannis schi

Președintele României, Klaus Iohannis a fost filmat astăzi la schi în Păltiniș. Stațiunea a fost invadată de schiori, fiind aproape finalul sezonului.

„Cameraman: Cum e la schi, domnule preşedinte?

Klaus Iohannis: Bună ziua. E foarte bine. Vă invit să veniţi

Cameraman: Cum e zăpada la Păltiniş?

Klaus Iohannis: Astăzi e destul de bine. Vă doresc o zi frumoasă!”, a fost dialogul pe care cameramanul l-a avut cu preşedintele difuzat de Antena 3.

După apariția imaginilor foarte mulți politicieni și analiști l-au criticat pe Iohannis pentru gestul său în contextul actual al incendiului de la Spitalul Matei Balș și al pandemiei.

FOTO: Jandarmii sibieni patrulează intens pentru verificarea purtării măștii de protecție

0
IMG

Mai multe acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, au fost realizate de către jandarmii sibieni în zona centrului comercial din Șelimbăr și în zona centrală a municipiului Sibiu

În această după-amiază, echipaje de jandarmerie au fost mobilizate în zona centrului comercial din Șelimbăr și în zona centrală a municipiului Sibiu, în scopul verificării modului de respectare a măsurilor impuse în această perioadă pentru prevenirea și combaterea virusului SARS-Cov-2.

Le mulțumim tuturor celor care respectă măsurile dispuse de autorități și înțeleg că scopul acestora și al acțiunilor de control este limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2.

Activitățile de acest gen vor fi desfășurate în toată zona de competență, atât independent cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Jandarmeria Sibiu le recomandă cetățenilor să respecte în continuare măsurile de protecţie şi distanţare socială, iar dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Raluca Turcan – Ministrul Muncii, în vizită la Complexul de Servicii „Prichindelul” Sibiu (CP)

0
FB IMG

Ministrul Muncii a efectuat, în cursul zilei de astăzi, o vizită la Complexul de Servicii Prichindelul Sibiu pentru a verifica activitatea instituției, nivelul serviciilor și gradul de mulțumire al beneficiarilor.

Reorganizarea activității centrelor de plasament este o activitate care trebuie elaborată pe baza opiniilor specialiștilor și plecând de la binele copiilor – acesta este mesajul pe care l-am transmis de fiecare dată când am avut ocazia și pe care îl promovez fără rezerve în fața tuturor acelora care, chiar și cu privire la acest subiect, își fac calcule politice. Știu că angajații din asistența socială și nu copiii de care se ocupă au drept de vot, dar sper ca discursurile publice să nu mai aibă asta în vedere și să militeze pentru identificarea de soluții reale.



Consiliul Județean Sibiu face eforturi serioase pentru dezinstituționalizarea copiilor, eforturi cărora prea rar li se alătură Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Mă surprinde asta, la fel cum mă surprinde și tonul pe care reprezentanții DGASPC Sibiu comunică în public.



Am verificat împreună cu Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și cu vicepreședintele Vlad Vasiu activitatea Complexului de Servicii Prichindelul, instituție în componența căreia se află atât un centru de plasament, cât și un centru de primire în regim de urgență și un centru maternal. Am vrut să aflu care sunt opiniile celor de acolo, care este nivelul serviciilor și gradul de mulțumire al beneficiarilor. Ca de fiecare dată și ca în mai toate locurile din țară, atașamentul angajaților față de copii face ca lucrurile sa funcționeze. Dar nu este suficient!



Reorganizarea este o acțiune care privește binele copiilor și care, dincolo de asta, poate face diferența între cei care își iau în serios misiunea și cei care urmăresc să-și ia doar salariile. Apelul meu către toate instituțiile de asistență socială din România este de a participa (dacă a iniția este atât de greu) la găsirea celor mai bune soluții.



Prichindelul este o instituție ai cărei angajati sunt preocupați de viitor, de al copiilor și de al lor, și care au în Consiliul Județean un partener. Au apelat la fonduri europene, fac pași pentru realizarea caselor familiale și încearcă să recupereze întârzierile prevăzute de legi. Am încredere că dialogul dintre specialiștii acestor două instituții va contribui la deciziile cele mai corecte.

În ceea ce mă privește, fac o prioritate din succesul dezinstituționalizării copiilor și adulților. Cred că putem găsi inclusiv variante de accesare a fondurilor europene. Condiția este ca toți cei din sistem să pună umărul!”, a declarat Raluca Turcan.

Zeci de amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție. O tânără din Cisnădie are de plătit 3000 de lei

0
IMG   scaled

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 110 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.468 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 56 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 217 de mijloace de transport, din care 78 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unei tinere în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, revenită din străinătate;
58 de sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali sibieni au verificat 257 persoane și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță..


În data de 29 ianuarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 5 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Totodată, în colaborare cu cadrele Biroului Politie Autostrada, a fost efectuată o acțiune de control în trafic, fiind verificate un număr de 27 autovehicule. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare 1200 lei, de asemenea, fiind confiscate produse alimentare neconforme, în cantitate de 172 kg, acestea fiind incinerate în cadrul Laboratorului DSVSA Sibiu.

Părintele Necula evită implicarea în campania de vaccinare

0
IMG

Ministerul Sănătății a rugat zilele trecute mai multe personalități marcante din diferite domenii să se implice în campania de vaccinare anti-COVID prin realizarea de clipuri video. Părintele Constantin Necula de la Sibiu este unul dintre aceștia.


Dar, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, Necula nu a dorit, momentan, să se implice. „Am avut o conversație cu cei de la Ministerul Sănătății, dar am temperat discuțiile. Nu le-am dat niciun răspuns în momentul discuțiilor, vom vedea pe viitor. Momentan am luat o pauză de la tot ce înseamnă exterior, pentru că am obosit”, a explicat părintele Necula pentru Libertatea.

Sursa foto: Ziarul Lumina

Trenurile CFR ce trec prin Sibiu devin Regio Expres din Inter Regio. Află motivul!

0
sageata albastra

CFR Călători informează că, începând cu data de 1 februarie, 25 trenuri InterRegio (IR) vor deveni trenuri Regio-Expres (R-E), fără modificarea orarelor şi a staţiilor de sosiri/plecări, pentru creşterea gradului de accesibilitate la călătoria cu trenul, potrivit Agerpres.

Schimbarea clasei de trenuri din Inter Regio in Regio Express duce la ieftinirea biletelor la jumatate.

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, trenul IR 1592 Craiova – Bucureşti Nord devine R-E 9000 Craiova (plecare 03.00) – Bucureşti Nord (sosire 06.44); trenul IR 1720 Sibiu – Craiova devine R-E 2220 Sibiu (plecare 06.35) – Craiova (sosire 11.23); IR 12720 Sibiu – Craiova devine R-E 13220 Sibiu (plecare 05.30) – Craiova (sosire 10.30), iar IR 1721 Craiova – Sibiu devine R-E 2221 Craiova (plecare 15.20) – Sibiu (sosire 20.24).

Totodată, trenul IR 1722 Sibiu – Caracal devine R-E 2222 Sibiu (plecare 02.20) – Caracal (sosire 06.56); IR 1723 Caracal – Sibiu devine R-E 2223 Caracal (plecare 18.27) – Sibiu (sosire 22.54); IR 1724 Sibiu – Craiova devine R-E 2224 Sibiu (plecare 15.46) – Craiova (sosire 20.34), în timp ce trenul IR 1725 Craiova – Sibiu devine R-E 2225 Craiova (plecare 07.45) – Sibiu (sosire 12.50).

De asemenea, potrivit CFR, trenul IR 1543 Baia Mare – Cluj Napoca devine R-E 4003 Baia Mare (plecare 17.10) – Cluj Napoca (sosire 21.00); IR 1544 Cluj Napoca – Baia Mare devine R-E 4004 Cluj Napoca (plecare 18.30) – Baia Mare (sosire 22.14); IR 1545 Baia Mare – Cluj Napoca devine R-E 4001 Baia Mare (plecare 08.45) – Cluj Napoca (sosire 12.48), în timp ce IR 1546 Cluj Napoca – Baia Mare devine R-E 4002 Cluj Napoca (plecare 14.15) – Baia Mare (sosire 18.24)

Potrivit sursei citate, trenul IR 1529 Bucureşti Nord – Braşov – Sibiu, pe distanţa Braşov – Sibiu devine R-E 2105 Braşov (plecare 19.33) – Sibiu (sosire 22.35); IR 1528 Sibiu – Braşov – Bucureşti Nord, pe distanţa Sibiu – Braşov devine R-E 2100 Sibiu (plecare 03.50) – Braşov (sosire 07.18), iar IR 1811 Sibiu – Timişoara Nord devine R-E 2291 Sibiu (plecare 03.40) – Timişoara Nord (sosire 10.08).

Datele CFR Călători mai arată că trenul IR 1812 Timişoara Nord – Sibiu devine R-E 2292 Timişoara Nord (plecare 16.00) – Sibiu (sosire 22.41); IR 1880 Târgovişte – Titu devine R-E 9180 Târgovişte (plecare 05.12) – Titu (sosire 05.40); IR 1882 Târgovişte – Titu devine R-E 9182 Târgovişte (plecare 06.22) – Titu (sosire 06.49), iar IR 1883 Titu – Târgovişte devine R-E 9183 Titu (plecare 10.20) – Târgovişte (sosire 10.48).

Totodată, trenul IR 1884 Târgovişte – Titu devine R-E 9184 Târgovişte (plecare 10.25) – Titu (sosire 10.52); IR 1885 Titu – Târgovişte devine R-E 9185 Titu (plecare 14.42) – Târgovişte (sosire 15.09); IR 1886 Târgovişte – Titu devine R-E 9186 (plecare 13.25) Târgovişte – Titu (sosire 13.52), în timp ce IR 1887 Titu – Târgovişte devine R-E 9187 Titu (plecare 17.20) – Târgovişte (sosire 17.47). În acelaşi timp, trenul IR 1888 Târgovişte – Titu devine R-E 9188 Târgovişte (plecare 17.30) – Titu (sosire 17.57), iar trenul IR 1889 Titu – Târgovişte devine R-E 9189 Titu (plecare 18.45) – Târgovişte (sosire 19.13).

Potrivit sursei citate, purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

CSU Sibiu s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup

0
FB IMG

BC CSU Sibiu s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup, vineri, la Istanbul, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 78-70 (31-14, 6-20, 16-17, 25-19), în ultimul lor meci din Grupa D.

CSU Sibiu, care învinsese la debut echipa bulgară BC Balkan Botevgrad, cu 88-75, iar apoi a pierdut în faţa gazdelor de la Beşiktaş cu 81-90, a început în forţă, iar după primul sfert avea un avantaj de 17 puncte. Orădenii au restabilit echilibrul după un sfert secund foarte bun (20-6). Soarta victoriei şi a calificării a fost decisă pe final, după ce sibienii aveau 55-54 cu 7 min 30 sec rămase de joc.

Pentru sibieni au jucat Kevin Christopher Hardy 19 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive, Lucas Tohătan 12 p, 1 rec, 2 pd, Constantin-Aurelian Gavriloaia 2 p, Rolland Torok 4 p, 1 rec, 2 pd, Jayce Ryback Johnson, Kaelin Nolan Jackson 4 p, 2 rec, Christopher Cooper Williams 13 p, 10 rec, 2 pd Claude Christian Lutete 2 p, Isaiah Philmore 6 p, 6 rec, 1 pd, Marquis Ralondo Addison 16 p, 8 rec, 3 pd.

La CSM CSU Oradea au evoluat Stephen Holt 1 p, 3 rec, 1 pd, Aaron Broussard 17 p, 6 rec, 3 pd, Giordan Watson 19 p, 2 rec, 3 pd, Arturas Valeika 2 p, 3 rec, 2 pd, Garlon Green 10 p, 1 rec, Bogdan Nicolescu 2 p, 1 rec, Dragan Zekovic 4 p, 7 rec, 1 pd, Nikola Markovic 15 p, 6 rec, 2 pd.

În celălalt meci din ultima etapă a grupei se vor înfrunta BC Balkan Botevgrad şi Beşiktaş Icrypex (17:00), învingătoarea urmând să obţină şi ea calificarea în faza următoare.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BCCSUSibiu/

Sursa: Agerpres

Europarlamentarul sibian, Nicolae Ştefănuţă vrea ca spitalele românești să respecte standardele europene

0
nicolae stefanuta

Europarlamentarul USR PLUS Nicolae Ştefănuţă consideră că toate spitalele din România ar trebui să fie la un standard european, în aşa fel încât să fie prevenite tragedii precum cea de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, unde cinci pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu.

Vin şi la tema cea mai sensibilă a zilei, şi anume incendiul de la Institutul „Balş”. Consider că nu pot exista spitale în Uniunea Europeană care să nu aibă tot ce le trebuie pentru a fi la standard european„, a declarat Nicolae Ştefănuţă, vineri, într-o conferinţă de presă.

Europarlamentarul a afirmat că va sprijini efortul României de a construi un spital oncologic la standard european, prin programul „EU 4 Health”.

Prin acest program „EU 4 Health”, noi ne dorim să avem cel puţin un spital european de standard european dotat cu tot ce trebuie pe partea de oncologie„, a spus Ştefănuţă.

Europarlamentarul Nicolae Ştefănuţă este vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Statele Unite şi membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European şi supleant în Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.

Sursa: Agerpres

VIDEO-FOTO: Accident între trei mașini după ce un șofer a trecut pe roșu

0
img   scaled

Un accident de circulație s-a produs în această seară, în jurul orei 22:30, la intersecția străzii Semaforului cu Bulevardul Vasile Milea. În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini.

Conform purtătorului de cuvânt al SAJ SIBIU, Vasile Scridon, două persoane de sex feminin, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, au fost rănite, . Prima victimă a suferit un traumatism facial iar cea de-a doua, un traumatism la membrulul inferior. Ambele femei au refuzat transportul la spital.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului pentru cercetări iar traficul rutier se desfășoară îngreunat, mașinile urmând să fie tractate în afara părții carosabile.

Conform martorilor, unul dintre șoferi a circulat cu viteză excesivă și a forțat culoarea roșu a semaforului electric.

img   scaled
img   scaled
img   scaled
img   scaled
img   scaled

Primarul Astrid Fodor a primit astăzi vizita Vicepremierului Dan Barna

0
FB IMG

Primarul Astrid Fodor a primit astăzi vizita Vicepremierului Dan Barna, însoțit de președintele filialei USR Sibiu, doamna Diana Mureșan.

În cadrul întâlnirii, primarul Sibiului a prezentat cele mai ample proiecte de investiții ale orașului pentru care Municipiul va solicita finanțare europeană nerambursabilă, în principal prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Am evidențiat câteva aspecte care, la acest moment, blochează demararea implementării unora dintre aceste proiecte. O problemă serioasă este faptul că PNRR nu a fost aprobat încă de Guvern, ci se lucrează la o noua variantă a acestuia, alta decât cea care a fost în dezbatere publică în decembrie 2020. Această nouă variantă va parcurge o nouă sesiune de dezbatere și aprobare, ceea ce va întârzia mult proiectele.

Un alt aspect pe care l-am subliniat este termenul extrem de scurt prevăzut de Plan până la care trebuie efectiv semnate contracte de execuție pentru proiectele care urmează să fie finanțate prin PNNR – 31.12.2022. Aceasta în contextul în care Planul nu este încă aprobat pentru a depune proiectele, procedurile de aprobare a finanțării sunt ample, iar legislația achizițiilor publice are multe constrângeri ca termene. Domnul Vicepremier s-a arătat deschis proiectelor Sibiului și a asigurat că se lucrează la noua variantă de PNRR, iar în paralel se parcurg demersurile pentru modificarea unor acte normative care au rolul de a simplifica procesul de accesare a finanțării, contractare și implementare a proiectelor. Îi mulțumesc domnului Vicepremier pentru interesul și implicarea în proiectele orașului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Daniela Cîmpean: „Anul viitor se va pune fundaţia noului spital judeţean”

0
Cimpean Daniela e

Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, prezentă la şedinţa de Consiliu Local Mediaş a anunţat că „Anul viitor se va pune fundaţia noului spital judeţean din Sibiu”. Ea a subliniat că proiectul spitalului judeţean este într-un stadiu foarte avansat datorită bunei colaborări dintre Consiliul Judeţean Sibiu şi Guvern. „Am ajuns să avem în judeţul Sibiu cel mai avansat mare proiect al unui spital judeţean” a spus Cîmpean, menţionând sprijinul din partea Guvernului şi mai ales al fostului vicepremier Raluca Turcan.

Vezi mai multe ştiri despre desfăşurarea proiectului Noul Spital Judeţean Sibiu

MEDIAŞ: Marea reorganizare a Primăriei – 4 posturi de directori dispar!

0
n

Primarul Gheorghe Roman a propus astăzi Consiliului Local Mediaş o nouă organigramă a Primăriei şi serviciilor subordonate. Noua schemă de personal prevede eliminarea a 206 posturi, din care doar 31 erau ocupate, restul find vacante. Noutatea constă în „epurarea” a patru posturi de director şi multe funcţii de şef serviciu. „Am considerat că în vremuri de criză trebuie să ne re-organizăm. Să fim mai eficienţi, cu mai puţine posturi de conducere” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, primarul Gheorghe Roman.

Tot astăzi, Consiliul Local a decis şi îngheţarea salariilor în Primăria Mediaş şi serviciile subordonate în anul 2021, la nivelul anului trecut.

PREMIERĂ: Primarul de la Mediaş a convins parlamentarii din 4 partide

0
n

Gheorghe Roman, primarul Mediaşului, a reuşit o premieră: a adus la aceeaşi masă parlamentarii judeţului din patru partide: PNL, USR-Plus, PSD şi AUR. Iniţiativa primarului a avut drept scop conştientizarea parlamentarilor din judeţ de importanţa proiectelor pe fonduri europene şi naţionale depuse de Primăria Mediaş şi asigurarea finanţării acestora.

Au răspuns prezent şi au promis susţinere pentru proiectele de dezvoltare ale Mediaşului şi zonei de nord a judeţului vicepremierul Dan Barna, Ministrul Muncii Raluca Turcan, senatorii Nicolae Neagu (PNL), Claudiu Mureşan (USR) şi Gheorghe Cătană (AUR), deputaţii Christine Thellman (PNL) şi Bogdan Trif (PSD).

Alături de parlamentari a fost prezentă şi preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Proiecte de peste 150 milioane euro pentru Mediaş

Roman a organizat întâlnirea cu parlamentarii în debutul şedinţei de Consiliu Local. „Îmi exprim speranţa că în legea bugetului de stat pe anul 2021 să fie cuprinse aceste proiecte” a concluzionat primarul Mediaşului, după ce a oferit invitaţilor o mapă cu toate proiectele în derulare sau aflate în alte stadii de aprobare pentru fonduri europene şi naţionale. Mediaşul are acum 15 proiecte pe fonduri europene nerambursabile, din care 6 sunt deja în implementare. Alte patru proiecte sunt în implementare pe fonduri guvernamentale, iar încă 11 proiecte sunt în diferite stadii de implementare sau avizare în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social.

Primul care a răspuns apelului primarului Mediaşului a fost vicepremierul Dan Barna: „Pentru actuala coaoliţie de guvernare zona de nord a judeţului este foarte importantă. Disponibilitatea mea de susţinere a proiectelor din Sibiu, Mediaş, din tot judeţul Sibiu este una care nu poate fi pusă la îndoială”. Ministrul Raluca Turcan a declarat că „În ceea ce mă privește, am susținut toate proiectele muncipiului de pe Târnava Mare – de la Centura Ocolitoare și Proiectul de apă și canal, până la realizarea bazinului de înot sau locuințele pentru tineri. Voi face același lucru dovedind nu doar consecvență în acțiune și încredere în administrația orașului, ci – mai important decât orice – respect pentru oameni.”

Alocuţiunea deputatului PSD, Bogdan Trif a început cu amintirea proiectelor realizate la Mediaş cu sprijinul guvernării PSD: „”În perioada guvernării PSD am implementat 6 proiecte aici la Mediaş”. Primarul Roman l-a întrerupt scurt cu remarca „am luat cât o comună PSD”. El făcea referire la faptul că bugetul alocat Mediaşului pe proiecte pe vremea vechii guvernări era egal cu a unor comune conduse de primari PSD. Totuşi Trif a continuat şi a amintit că datorită guvernării PSD, Mediaşul a devenit singursa localitate din ţară care nu este reşedinţă de judeţ şi are Serviciu de Permise Auto. „Vă asigur de sprijinul total al meu”, a concluzionat Bogdan Trif.

Senatorul AUR, Gheorghe Cătană a vorbit doar un minut, vizibil emoţionat, a mulţumit pentru invitaţie. Acesta s-a bâlbâit continuu şi a greşit chiar numele partidului pe care îl reprezintă în Parlament numindu-l „Alianţa Unirea Românilor” (nume corect Alianţa pentru Unirea Românilor), dar a dat asigurări primarului Mediaşului că va sprijini proiectele acestuia pentru oraş. Cătană este medieşean.

La final a luat cuvântul Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu: „Domnule primar vă felicit că aţi implementat şi aţi păstrat acest exemplu de bună practică aici la Mediaş, că ne-aţi adus aici pe toţi, la această întâlnire şi aţi transmis acest semnal de unitate şi ne-aţi dat posibilitate să arătăm că astfel comunităţile pe care le conducem pot prospera şi pot avea parte de cele mai bune proiecte”

n
n
n
n
n
n
n
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at
WhatsApp Image    at

Mediașul are un nou viceprimar

0
Dan Sima si Christine Thellmann e

În această seară, în cadrul ședinței ordinare de consiliul local Mediaș, Dan Sima a fost ales viceprimarul municipiului, cu majoritate de voturi.

Dan Sima este consilier local PNL. Dan Sima are 50 de ani și este de 24 de ani, profesor de discipline socio-umane la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș.

Funcția a rămas vacantă după alegerea în Camera Deputaților a fostului viceprimar Christine Thellmann.

Măsuri implementate la Spitalul Județean cu scopul reducerii riscurilor de incendiu

0
ECD BB A AEB EBEE cx cy cw w r s

SCJU Sibiu a implementat încă din 2018 măsuri suplimentare pentru prevenirea incendiilor
și a beneficiat de investiții pentru reabilitarea mai multor pavilioane

În demersul de organizare a unei activități medicale de calitate, centrată pe pacient și pe nevoile acestuia, pe siguranța tuturor celor care beneficiază de serviciile medicale spitalicești precum și pe siguranța întregului personal, SCJU Sibiu a acordat și continuă să acorde o atenție deosebită măsurilor de prevenție, sănătate și securitate în muncă. Unul dintre cele mai importante aspecte este prevenirea și apărarea împotriva incendiilor iar spitalul a implementat în ultimii ani măsuri organizatorice menite să reducă substanțial riscurile de incendiu.
Astfel, încă din anul 2018 o serie de reguli și măsuri au fost puse în practică în toate secțiile, după cum urmează:
Interzicerea utilizării aparatelor electrice de încălzit sau preparare a hranei și a băuturilor (aeroterme, calorifere electrice, radiatoare, termoplonjoare, prăjitoare de pâine, etc.);
Informarea pacienților în scris, cu luare la cunoștință sub semnătură cu privire la interzicerea utilizării aparatelor menționate;
facilitarea accesului echipajelor de intervenție în caz de necesitate;
efectuarea periodică, de către compartimentul PSI al SCJU Sibiu a unor controale în vederea verificării respectării măsurilor;
stabilirea unui protocol de anunțare a oricărui incident, a oricărei defecțiuni/avarii sau incendiu.

Subliniem că utilizarea unor aparate electrice de încălzire în saloane și cabinete nu este necesară, SCJU Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, investind în ultimii ani în modernizarea instalațiilor de încălzire pentru a asigura confortul termic pentru pacienții internați în sezonul rece. În acest sens au fost achiziționate centrale termice noi (3 – în 2020) precum și cazane termice noi (in 2018 și 2020). Aceste echipamente sunt autorizate, verificate și manevrate de personal specializat. Totodată, personalul propriu al SCJU Sibiu efectuează verificarea periodică a instalațiilor electrice și a echipamentelor auxiliare iar spitalul are încheiat un contract pentru servicii de mentenanță a instalațiilor electrice, în baza căruia o firmă specializată realizează verificările și lucrările de mentenanță care se impun. Toate aceste măsuri vin în sprijinul pacienților și personalului medical, în vederea evitării expunerii acestora la riscuri suplimentare.
Subliniem că SCJU Sibiu este un spital multipavilionar, cu clădiri foarte vechi, datând chiar din secolul XIX și că s-au făcut eforturi constante, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Ministerului Sănătății pentru reabilitarea integrală – inclusiv instalații electrice și de încălzire – a mai multor pavilioane: O.R.L, Boli Infecțioase, Reabilitare Medicală I și II, Secția Neurochirurgie, Policlinica spitalului și maternitatea). Având în vedere specificul activității, trebuie totodată ținut cont că nu există un front de lucru care să permită intervenții capitale simultane, acest lucru însemnând închiderea a secții întregi.
Investițiile în modernizare vor continua în anul curent, când se va finaliza procedura de achiziție a lucrărilor pentru eficientizarea energetică a mai multor clădiri: Dermatovenerologie, Bloc Chirurgical și maternitate, unde se vor schimba circuitele electrice în integralitate.
Pe termen mediu și lung, soluția rezolvării tuturor acestor aspecte este construirea unui spital complet nou, pentru care Consiliul Județean Sibiu a realizat deja o serie de pași concreți.
Traversăm în continuare o perioadă caracterizată de un context epidemiologic complex și, în acest sens, facem un apel către pacienții spitalului, către toți cetățenii din județul Sibiu precum si către către mass-media, de a da dovadă de responsabilitate și de echilibru, punând accent pe respectarea tuturor nomelor și măsurilor menite să prevină orice incident nedorit, de natură tehnică sau medicală.
Împreună luptăm pentru sănătatea și siguranța sibienilor!

Naționalul sibian salută lansarea proiectului „Restaurarea si revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor

0
Casa Artelor Sibiu foto FB Centrul de activitati si resurse regionale

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu felicită conducerea Muzeului ASTRA pentru reușita de a accesa Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și pentru lansarea proiectului „Restaurarea si revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.)”.

Pornind de la inițiativa lăudabilă de a promova patrimoniul cultural material și imaterial al regiunii sibiene prin susținerea și încurajarea artei tradiționale, conducerea Muzeului ASTRA va crea, în cadrul Casei Artelor din Piața Mică, spații pentru ateliere meșteșugărești care vor găzdui workshopuri destinate ucenicilor, dar și viitorilor formatori.

Tot astfel, Casa Artelor care va căpăta o nouă identitate, devenind Centrul de Activități și Resurse Regionale (C.A.R.R.), va include un spațiu comercial, o cafenea culturală, un spațiu destinat expozițiilor temporare și evenimentelor culturale.


Echipa Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu îl felicită pe domnul Ciprian Ștefan, director al Complexului Național Muzeal ASTRA pentru implicarea, viziunea și felul în care dumnealui, alături de echipa sa, a reușit de-a lungul timpului să atragă fonduri europene de prestigiu pentru instituția pe care o reprezintă. Felicitări pentru munca depusă și pentru modalitatea prin care găsesc formule de cooperare cu structurile care sunt active în Sibiu, în țară, în lume. Acest proiect este o dovadă că, indiferent de vremurile grele pe care le traversăm, există soluții pentru ca publicul să se poată bucura de creație, de frumos, de diversitate culturală. De asemenea, vreau să reamintesc că Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va fi mereu un partener de nădejde și sperăm ca toate proiectele pe care le-am dezvoltat împreună, precum Micro-Folie Sibiu – Hotspot Cultural BRD ori „Tradiții TO GO”, să fie doar începutul unei colaborări de lungă durată.”, Constantin Chiriac, director TNRS și președinte FITS

Solicitarea ștampilei de către funcționarii Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va fi sancționată ca abatere disciplinară

0
IMG



Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat astăzi un ordin de ministru prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.


Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.


Fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui, în urma ordinului semnat astăzi de către ministrul Cristian Ghinea, abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.


Am semnat astăzi un ordin de ministru prin care le este interzis funcționarilor din zona fondurilor europene să solicite ștampilă pe documente. Se tot dau legi în acest domeniu, există reglementări dar proasta obișnuință în administrație continuă acest obicei care nu are nicio bază legală. Toate legile pe această temă apărute până acum au fost ignorate de către majoritatea funcționarilor. Acest lucru se schimbă la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din acest moment”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Singura mumie ce se află la Sibiu nu va putea fi văzută în următorii trei ani

0
mumie

Singura mumie ce se află la Sibiu şi printre puţinele care sunt în România nu va putea fi văzută de public încă trei ani, estimează directorul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Ciprian Ştefan.

Anul acesta nu sunt şanse (să fie expusă publicului mumia – n.r.). Noi am aplicat pe nişte linii de finanţare susţinute de fondul ambasadorial al SUA, ca să continuăm ceea ce înseamnă conservarea mumiei. Deci, mumia mai degrabă de trei-cinci ani nu va putea fi văzută de către vizitatori„, a declarat joi Ciprian Ştefan.

Din 2019, mumia de la Sibiu nu mai poate fi văzută de public. Ea a fost mutată în 2019 din Muzeul „Franz Binder”, aflat în centrul oraşului, în laboratorul de conservare restaurare al muzeului în aer liber aflat la marginea municipiului.

Mumia cu sarcofag, veche de peste 2.000 de ani, a fost expusă foarte mulţi ani la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piaţa Mică nr. 11. Unitatea muzeală se află în reorganizare din 2019

Sursa: Agerpres

FOTO: Șemineul unei cabane din Cașolț a luat foc

0
Screen Shot    at

Un incendiu a izbucnit la șemineul unei case din localitatea Cașolț, comuna Roșia. Din primele cercetări, focul a pornit din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și cu un echipaj SMURD în localitatea Cașolț pentru stingerea unui incendiu produs la coșul de fum al unui șemineu.

La fața locului au intervenit în sprijin și membrii SVSU Roșia.

Incendiul, care se manifesta mocnit în interiorul peretelui situat deasupra șemineului aflat într-un spațiu de la etajul superior al cabanei, a fost lichidat fără probleme.

Au ars cca 6 mp din peretele din lemn al șemineului și o suprafață mică din acoperiș în jurul hornului.

Cabana este una privată iar în momentul producerii incidentului proprietarii s-au autoevacuat.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii militari sibieni vă recomandă să respectați măsurile de prevenire și apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece dintre care amintim :

☑verificați, curățați și reparați coşurile de fum;

☑ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

☑ folosiţi soba doar cu uşiţa închisă;

☑ aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

☑ nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

☑ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

☑ nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune;

☑ nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

☑ nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

☑ nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

☑ nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

☑ instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

☑ verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

PSD Sibiu este singurul partid care a votat în Consiliul Județean împotriva concedierilor și înghețării salariilor (CP)

0
foto Laura Barac scaled

Partidul PSD a transmis către mass media următorul comunicat de presă:


Grupul consilierilor județeni ai PSD Sibiu a votat, în ședința ordinară de Consiliul Județean de joi, împotriva proiectului de hotărâre privind reorganizarea Centrului de Plasament Gulliver, aprobarea capacității centrului, a organigramei și a statului de funcții, care înseamnă, practic, concedierea unor oameni.
Noi nu am girat și nu vom gira niciodată un management defectuos, a cărui consecință este lăsarea unor oameni fără locuri de muncă, în plină iarnă.
Măsura reorganizării centrelor ar fi trebuit adoptată din timp și ar fi trebuit găsite soluții concrete, atât în interesul beneficiarilor căt și al personalului.
În acest caz, votul grupului nostru a fost negativ!
Așteptăm rezultatul cercetării disciplinare și măsuri concrete.”, a declarat avocatul Laura Barac, liderul de grup al consilierilor județeni PSD Sibiu.

Grupul consilierilor județeni PSD Sibiu a votat și împotriva proiectului de hotărâre privind înghețarea salariilor pentru funcționari publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu, dar și a celor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu, A Serviciului Public Salvamont și Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu.

Un “șofer” din Brateiu a condus mașina fără permis prin Copșa Mică

0
politia romana

La data de 28 ianuarie, în jurul orei 19,15, pe DN 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în localitatea Brateiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține
dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice
, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Nicolae Ciucă – Ministrul Apărării Naționale, în vizită la Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO

0
FB IMG

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a făcut joi o vizită de lucru la Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO (HQ MNC-SE), care este dislocat temporar în Bucureşti, informează MApN.

Comandantul corpului, generalul-maior Cătălin Tomescu, a prezentat stadiul realizării obiectivelor ce trebuie atinse pentru declararea, în acest an, a capabilităţii operaţionale iniţiale şi pentru activarea acestei structuri de către Alianţa Nord-Atlantică, arată sursa citată.

Foto: https://www.facebook.com/GeneralNicolaeCiuca



În cadrul discuţiilor, ministrului Ciucă i-au fost prezentate liniile generale de efort din planul de dezvoltare al structurii care va funcţiona la Sibiu, cu accent pe obiectivele principale ce vor fi realizate, gradual, până când comandamentul va deveni complet operaţional în 2024.

Ministrul Apărării Naţionale a arătat întreaga disponibilitate a conducerii MApN „pentru dezvoltarea acestei structuri multinaţionale importante pentru întregul flanc estic al NATO” şi a apreciat că MNC-SE „va avea un rol important în pregătirea elementelor de contingenţă în exercitarea comenzii şi controlului celorlalte structuri ale NATO de pe teritoriul României – Unitatea NATO de Integrare a Forţelor (NFIU), Brigada Multinaţională Sud-Est şi Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est – pentru a asigura legătura între nivelurile tactic şi strategic”.

„Cele patru structuri ale NATO din ţara noastră reprezintă contribuţia României la consolidarea unei posturi de descurajare şi apărare credibile a Alianţei Nord-Atlantice pe flancul estic şi în Regiunea Mării Negre”, a subliniat ministrul Ciucă, potrivit MApN.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 16 aprilie anul trecut, constituirea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO, la Sibiu, ţara noastră asumându-şi, astfel, rolul de naţiune-cadru. HQ NMC-SE funcţionează temporar în Bucureşti, până la finalizarea lucrărilor de infrastructură de la Sibiu.

Comandamentul de la Sibiu, înfiinţat la 15 iulie, ca element al Structurii de Forţe a NATO, va asigura coordonarea forţelor din cadrul prezenţei aliate din regiune, monitorizarea evoluţiilor din mediul de securitate, precum şi o mai bună integrare operaţională a forţelor aliate şi a forţelor unor parteneri strategici, la criză şi conflict. În acelaşi timp, va constitui atât un element regional important în planificarea, coordonarea şi conducerea activităţilor de instruire şi evaluare în cadru aliat, cât şi un factor esenţial de descurajare a potenţialelor ameninţări, arată MApN.

Sursa: Agerpres

BC CSU, învinsă de formaţia turcă Beşiktaş, în FIBA Europe Cup

0
FB IMG

BC CSU Sibiu a fost învinsă de formaţia turcă Beşiktaş Icrypex cu scorul de 90-81 (25-25, 23-17, 26-6, 16-33), joi, la Istanbul, într-un meci din Grupa D a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup.

După ce au câştigat meciul lor de debut, cu Balkan Botevgrad, sibienii au cedat fără drept de apel în faţa gazdei turneului, Beşiktaş, care conducea cu zece minute înainte de final cu un avans de 26 de puncte. Echipa de pe Cibin a revenit în ultimul sfert, dar nu a putut decât să reducă din ecart.

Marquis Ralondo Addison, cu 23 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, a fost cel mai bun om al echipei antrenate de Dan Fleşeriu.

La CSU au mai jucat Christopher Cooper Williams 8 p, 9 rec, 1 pd, Kevin Christopher Hardy 10 p, 6 rec, 5 pd, Kaelin Nolan Jackson 14 p, 1 rec, 3 pd, Lucas Tohătan 7 p, 1 rec, 6 pd, Jayce Ryback Johnson 2 p, 2 rec, Isaiah Philmore 12 p, 2 rec, 1 pd, Rolland Torok 5 p, 7 rec, 1 pd.

Pentru Beşiktaş au jucat Sehmus Hazer 25 p, 4 rec, 2 pd, James Kumar Blackmon 14 p, 6 rec, 6 pd, Markell Davon Johnson 6 p, 2 rec, 1 pd, Egehan Arna 4 p, 3 rec, 1 pd, Joel Berry 21 p, 4 rec, 5 pd, Mehmet Yagmur 2 pd, Furkan Haltali 4 p, 3 rec, Sadik Emir Kabaca, Yagiz Aksu, Hakan Sayili 1 rec, Alperen Sengun 16 p, 6 rec, 6 pd.

În clasament, pe primul loc se află CSM CSU Oradea, 3 puncte, urmată de BC CSU Sibiu, 3 puncte, Beşiktaş, 3 puncte, BC Balkan, 3 puncte.

Vineri vor avea loc la Istanbul ultimele meciuri din grupă, CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu (14:00) şi BC Balkan Botevgrad – Beşiktaş JK (17:00). Primele două clasate se vor califica în faza următoare a competiţiei.

foto: http://www.fiba.basketball/

Sursa: Agerpres

Începe realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului pentru 2021-2030

0
colaj mobilitate  scaled

Îmbunătățirea mobilității urbane este o prioritate la nivel local, astfel că, în perioada următoare, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu realizat în 2017 va fi actualizat pentru a răspunde nevoilor actuale de deplasare. Actualizarea acestui plan se va realiza în cadrul proiectului “Strategie Inteligentă bazată pe Integrare și Urbanizare SMART – SIBIU SMART”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, prin care Primăria Sibiu va actualiza și Strategie de Dezvoltare Urbană a Sibiului, potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Sibiu



Începem să lucrăm la acest document pentru a putea stabili o strategie coerentă de dezvoltare. Am semnat contractul cu SC Foreign Investment Projects Consulting SRL București, având ca subcontractant firma olandeză MobyCon BV. Aceștia vor realiza în următoarele 6 luni studii în teren, consultări publice și vor concepe noul Plan de Mobilitate. Concret, căutăm soluții pentru îmbunătățirea mobilității locuitorilor, fie că este vorba despre transportul cu mașina, deplasarea pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public. Este important de precizat că vom avea în vedere și îmbunătățirea legăturilor cu localitățile învecinate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)



Conform contractului, consultantul are obligația ca, în realizarea acestui plan să pună accent pe analiza nevoilor reale ale comunității și, prin urmare, are obligația de a organiza consultări publice, atât cu factorii interesați, cât și cu cetățenii.



Primăria Sibiu a stabilit următorii parametri principali pentru actualizarea Planului de Mobilitate:

Pentru transportul public:
Creșterea atractivității și îmbunătățirea accesibilității și ușurinței utilizării transportului public


Îmbunătățirea disponibilității rutelor de transport public și a opririlor, astfel încât distanța maximă de mers până la o stație de transport public să fie rezonabilă și să fie înscrisă într-un maxim de 10-15 minute de mers, inclusiv sistemul informațional pentru pasagerii aflați atât în stații, cât și în vehiculele de transport.
Analiza unor rute dedicate transportului public pentru a crește frecvența autobuzelor, mai ales la orele de vârf


Introducerea transportului feroviar periurban care să asigure o conectivitate mai rapidă cu zona industrială și analiza rutelor de transport public din punctul de vedere al conexiunii cu traseul viitorului tren periurban
Îmbunătățirea conexiunilor de transport public între stațiile de cale ferată, stațiile de autobuz și zone de interes public, cum ar fi zonele rezidențiale, turistice și de afaceri cu centrul orașului


Facilitarea utilizării transportului public pentru persoanele cu mobilitate redusă

Pentru utilizarea bicicletei:
Dezvoltarea rețelei dedicate bicicletelor
Creșterea nivelului de siguranță a căilor destinate bicicletelor

Pentru deplasarea pietonală:
Dezvoltarea zonelor pietonale prin crearea unei rețele integrate de rute pentru pietoni care să acopere întreg orașul, acordând o atenție deosebită rutelor spre / dinspre unități de învățământ, parcuri și puncte de interes turistice și culturale importante, centre de birouri, centre comerciale și instituții publice
Creșterea mobilității persoanelor cu dizabilități fizice prin crearea unei infrastructuri adaptate



Parcări:
Stabilirea unei politici complete pentru parcări care să includă, printre altele, sistemul Park & Ride, adică parcarea autovehiculului personal și continuarea călătoriei cu vehicule de transport public.

Pentru deplasarea cu autovehiculul:
Planificarea infrastructurii rutiere și crearea unei strategii coerente pentru gestionarea drumurilor
Stabilirea unei ierarhii rutiere, cu o rețea primară care să asigure fluența traficului, evitând zona centrală
Reducerea aglomerației pe principalele artere și pe arterele care fac legătura cu localitățile învecinate
Organizarea logisticii pentru a evita transportul de marfă în oraș, cu excepția livrărilor locale




Prima etapă pentru realizarea acestui Plan este analiza situației existente. Consultantul va culege datele relevante, va analiza diversele studii deja elaborate, va evalua în teren transportul public, pistele pentru biciclete, arterele rutiere și parcările și va intervieva cetățenii pentru a obține date despre nevoile de deplasare, rutele cele mai utilizate, etc.



La final, consultantul va preda municipalității un document actualizat care să arate pe de o parte problemele de mobilitate identificate, iar pe de altă parte soluțiile propuse pentru rezolvarea acestora, în termeni generali, pe termen mediu și lung.