Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:
Cât de josnic puteți fi, domnule Eugen Iordănescu? Ați fost declarat colaborator al Securității comuniste, dovedit în instanță, adică un ”turnător” de rând care își pâra prietenii, colegii la cel mai odios aparat de represiune al sistemului comunist. După ce ați făcut toate aceste lucruri, în loc să aveți decența să vă retrageți din funcțiile în care reprezentați județul Sibiu, ați ales să transmiteți o scriosare deschisă către consilierii județeni, prin care încercați să prostiți sibienii că dumneavoastră., în calitate de ”turnător” al Securității, ați fost de fapt o victimă inocentă și încercați să vă comparați cu cele câteva milioane de români care au fost membri ai Partidului Comunist, dar nu au făcut și poliție politică. Este josnic chiar și pentru dumneavoastră acest demers!
Ați încercat să vă folosiți de figura tatălui, deși tot dumneavoastră, în notele informative, v-ați pârât tatăl că a făcut și el ”turnătorie” politică la Securitate, lucru dovedit și arătat în instanță de reprezentantul CNSAS.
Domnule Iordănescu, au fost oameni întemnițați și torturați în închisorile comuniste și cu toate acestea au refuzat să devină informatori pentru Securitate. Și vă pot da foarte multe exemple de seniori liberali care au făcut lucrul acesta, unii plătind chiar cu viața.
Mai josnică decât comportamentul dumneavoastră, care nu surprinde pe nimeni, este atitudinea președintelui penelist al Consiliului Județean Sibiu și a consilierilor județeni PNL care reprezintă întreg Partidul Național Liberal la nivel de județ, care, deși știau că sunteți turnător dovedit v-au susținut și v-au votat pentru a reprezenta sibienii în Consiliul de Administrație de la Aeroport și de la Drumuri Județene.
Făceați referire la un consilier județean USR care v-a criticat și nu v-a votat în acele consilii de administrație. A fost, probabil, o eroare de moment a useriștilor, deoarece în următoarea ședință, când a trebuit să fiți votat din nou, ca să reprezentați Consiliul Județean, toți useriști v-au votat cu două mâini, uitând complet de retorica anti-securistă pe care o clamează la tot pasul.
Să nu uite lumea că dumneavoastră, umăr la umăr cu președintele Consiliului Județean, ați reprezentat Sibiul în cadrul evenimentului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană, un proiect care ar fi trebuit să repună Sibiul pe harta turistică europeană și nu numai, dar care, din cauza managementului dumneavoastră și al doamnei președinte, a fost un fiasco total.
În final, aș fi vrut să fac un apel la liberalii sibieni să renunțe la a mai promova securiștii care au făcut poliție politică, pentru că se învârt în mormânt înaintașii liberali și nu numai ei, ci toți cei care au murit ca deținuți politici în temnițele comuniste. Din păcate, nu am către cine să fac acest apel, pentru că în PNL Sibiu nu mai există liberali autentici. Vechiul PNL a fost cotropit de hienele pedeliste care și-au vopsit, pentru moment, blana în galben.
Chiar nu poate fi condus Sibiul decât cu oameni promovați de PNL, care au făcut poliție politică în perioada comunistă?
Scrisoarea trimisa de d-nul Iordănescu către Consilierii Județeni
DELIMITAREA FAŢĂ DE TRECUT
(Scrisoare deschisă despre morală, politică şi oportunişti)
Stimate doamne consilieri judeţeni,
Stimaţi domni consilieri judeţeni
Vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o (în legătură cu numirea mea în comisiile de selecţie pentru Drumuri şi Poduri SA şi Aeroportul Internaţional Sibiu RA) şi mai ales pentru că aţi deschis o discuţie publică de care cred că era de mult nevoie: morală, politică şi
răspunderea fiecăruia dintre noi pentru trecut şi prezent!
În primul rând, dle Adrian Echert, împărtăşesc acelaşi sentiment ca dvs. (deşi din alte motiv):
m-am întors în timp cu mai bine de 30 de ani! În 1982 pentru că “dosarul de cadre” verificat de securitate nu era în regulă, nu am putut da examenul de admitere la Facultatea de
Filosofie din Cluj Napoca. Tatăl meu a săpat ani buni la Canalul Dunăre Marea Neagră şi la Săvineşti, iar unul dintre fraţii mei era în Franţa. “Duşman al poporului” fiind, am fost trimis să fac armata la o unitate de munci (diribau îi zicea în jargon) şi în 1985, trăgând linie la toate
întrebările din chestionarul securităţii, am trecut de filtrul lor, am dat examen şi am intrat la
facultate. Desigur, în scurt timp, “braţul înarmat al poporului” m-a depistat şi a urmat marea
racolare: colaborarea în schimbul renunţării la exmatriculare şi dosar penal pentru fals în declaraţii. Nu e o scuză desigur, e doar un simplu fapt de viaţă! La fel ca faptul că nu am dat
securităţii nici o informaţie care să fi lezat vreo persoană, motiv pentru care după scurt timp “m-au abandonat” ca “sursă”. În urma colaborării mele, nimeni nu a fost pus în urmărire, cercetat, anchetat, dat afară din facultate sau de la serviciu, etc. (fapt probat cu înscrisurile
aflate în arhiva CNSAS). Ofiţerii de securitate au raportat în scris faptul că am un comportament “ciudat”: am ignorat unele convocări şi am tratat cu reţinere multe din temele
puse în “discuţie”. Nici unul dintre colegii mei de facultate sau de cămin, cu care ascultam Europa Liberă sau spuneam bancuri politice (ca mai toată lumea de altfel), nu au fost chemaţi, întrebaţi, anchetaţi sau interogaţi.
Pe scurt, am avut o problemă serioasă: ca să fac şcoală, trebuia mai întâi să am dosarul de cadre “curat” şi nu-l aveam! Pentru standardul moral al epocii comuniste, nu am corespuns, şi a trebuit să plătesc un preţ greu pentru asta. Asta a fost epoca de ieri.
Astăzi, înţeleg că nu pot fi membru într-o comisie de selecţie, constituită pe criterii, evident,
de competenţă profesională (pare că nu există nici un dubiu aici, în ceea ce priveşte competenţa mea profesională!), pentru că dosarul meu de cadre din nou nu e “curat”: am
colaborat cu securitatea şi nu corespund nici standardelor morale ale zilei de astăzi. Pentru ce
mi s-a întâmplat în epoca de ieri, desigur.
Sunt de o vreme director general al Camerei de Comerţ, o funcţie executivă în care sunt angajat pe bază de competenţă, prin concurs adică (2003). În 2019, am cerut încheierea
unilaterală a contractului meu de management, tocmai datorită “dosarului de cadre” și implicațiilor morale. Prin vot unanim mi s-a încredințat un nou mandat de 7 ani, bazat pe competență și pe realizările de până acum. Unul dintre participanți a remarcat că după mai
bine de 30 de ani, până și crimele se prescriu (o părere subiectivă, desigur).
În acelaşi timp, am pus la dispoziţia partenerilor din Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică
Europeană mandatul meu simbolic de “coordonator” (nu aveam din ce să-mi dau demisia, am lucrat în acest program voluntar şi gratuit ca în multe altele!). Din nou, cei cu care am
colaborat au considerat că ceea ce contează este competenţa și că restul rămâne o chesiune morală pe care fiecare dintre noi ne-o asumăm și o purtăm individual. Sunt, de asemenea, profesor universitar în urma unui şir de concursuri publice, derulate începând cu 1998.
Am transmis o copie completă a dosarului de la securitate partenerilor strategici cu care Camera de Comerţ a colaborat şi colaborează, înţelegând tocmai importanţa serioasă a
încărcăturii morale a acestei chestiuni.
Să fie aşa greu de văzut, oare, în toate aceste gesturi mărunte, faptul că îmi pasă de morală şi că îmi asum cu seriozitate trecutul şi prezentul meu? Că în afară de faptul că am ocupat şi
ocup EXCLUSIV poziţii în care m-am calificat datorită competenţei mele, am respectat întocmai şi din proprie intenţie ceea ce s-a numit cândva Declaraţia de la Timişoara?
Gândindu-mă la democraţia invocată de către dvs., mă întreb dacă mai sunt, oare, şi astăzi cetăţeni de mâna a doua cum erau pe vremea comuniştilor şi a securităţii? Oare la fel punem pe oameni o etichetă care reflectă un singur aspect al existenţei lor (atunci erau chiaburi, legionari, proamericani, etc.)? În afară de colaborator al securităţii în urmă cu 35 de ani mai contează ceva din viaţa mea sau a altor romani striviţi sub etichete şi parte a unei istorii pe
care nu au ales-o? Aţi avut curiozitatea să mai aflaţi altceva?
Poate un minim efort ar fi completat “imaginea” mea: am fost unul dintre cei 3 sibieni care a intrat în sediul Securităţii pentru a ne asigura că nu mai sunt arestaţi în 22 decembrie 1989 (nu m-am “înscris” niciodată la “eroii revoluției”, nu am cerut nici teren, nici televizor, nici nimic
altceva), am fost voluntar şi apoi redactor şef adjunct la Dimineaţa (devenit 21 Radical) – primul ziar liber făcut de voluntari în Sibiu în decembrie 1989 (biblioteca ASTRA are
întreaga colecție), unul dintre modeştii contributori la lansarea Alianţei Civice la Sibiu, unul dintre miile de semnatari şi susţinători ai Declaraţiei de la Timişoara, unul dintre fondatorii Evenimentului Sibian. Poate aţi fi aflat că profesional vorbind am lucrat ca manager sau
consultant în programe ale Naţiunilor Unite, ale FMI, ale Comisiei Europene sau DIFID, temele de bază fiind, printre altele, traziţia la democraţie şi “europenizarea” României. Ați
putea vedea de asemenea că am avut o implicare serioasă în ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă şi şomajul, “inventarea” măsurilor active în România, incubatoarele de afaceri, etc.
Toate acestea le-am realizat pe baza competenţei dovedite şi nu a dosarului de cadre, lipirii
de afișe electorale sau suținerii vreunui partid politic! Nu am participat la nici o privatizare,
nu am fost și nu sunt abonat la contracte publice și am refuzat toate invitațiile de a intra în diferite partide și toate funcțiile care mi s-au propus în domeniul public (care nu au fost deloc puține!)
Tatăl meu a fost ofiţer sub comanda generalului Antonescu şi a fost pe front din 1939 până în 1945. A fost decorat la Stalingrad şi a comandat trupele care au apărat Preşedenţia Consiliului de Miniştri în timpul rebeliunii legionare. După instaurarea comunismului a fost arestat şi a
petrecut ani la Canal şi Săvineşti. Eticheta cea mai simplă cu care a fost răsplătit de regim a fost “legionar şi duşman al poporului” apoi “infractor”. A fost necontenit urmărit, şantajat şi “dăruit” cu acuzaţii de drept comun ori de câte ori ieşea din “linia morală” trasată.
Toată averea familei mele a fost “naţionalizată” şi dacă veţi avea vreodată timp, puteţi afla o
frumoasă versiune romanţată a cooperativizării în satul strămoşilor mei din romanul Nişte Ţărani (Dinu Săraru, 1974). În anii 50, singurul loc de muncă pe care l-a putut ocupa a fost cel de aprinzător de focuri în sobele din birourile a ceea ce se numea Centru Mecanic (era în
actualul Parc al Tineretului). A plecat în cer la scurt timp după ce a primit de la primărie hârtia care îl anunţa că va fi demolată casa în care locuiam în Bungard, pentru că “se extinde
arabilul”, dar putem păstra cărămizile şi lemnul rezultate din demolare. Din fericire a venit 1989 şi casa a scăpat de demolare. Desigur, primarul de atunci, cetăţean onest şi om politic
astăzi, nu ar avea de ce să fie vinovat: ca mulţi alţii (la Nurenberg de ex.) cred că va spune că
nu a făcut nimic rău, a executat doar ordine.
În dictatura comunistă cei care aveau “vicii morale” erau trimişi la canal, sau lucrau forţat în Bărăgan sau erau puşi la ”munca de jos”, la aprins focul în sobă sau la deratizare precum
Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni (Marin Preda, 1980). Oare astăzi, stimaţi domni şi doamne, care ar fi meseriile sau locurile în care credeţi că aş mai putea lucra? Cum
oare îmi sugeraţi să-mi câştig viaţa decent în viitor, că din fericire şi canalul şi Bărăganul şi deratizarea s-au închis. Mai pot face oare cercetare şi analiză în domeniul economiei? Mai pot lucra ca manager la vreo companie privată sau, Doamne fereşte, de stat? Mai pot face oare vreo analiză strategică sau de impact, fără ca beneficiarul să devină “impur” moral şi nefrecventabil? Aş mai putea fi chirurg? Dacă prin absurd aş fi inventat vaccinul antiCovid, oare v-aţi mai fi vaccinat? Oare vreunul dintre drepturile mele ca om şi cetățean mai sunt valabile și apărate de dumneavoastră, reprezentanții politici ai sibienilor?
Am remarcat cu tristeţe că revendicaţi morala în numele celor torturaţi, celor umiliţi, celor ucişi în timpul regimului comunist… Mă întreb … oare îi cunoaşteţi pe cei care mai sunt în viaţă? A avut vreunul dintre ei bucuria de a deveni cetățean de onoare? Sau de a i se mulțumi în piața publică pentru zilele de astăzi, care fără jertfa lor nu ar fi existat?
Oare i-aţi întrebat cum e timpul de azi pentru ei, pe cine şi cum ar vrea să condamne, să execute? Având un unic vinovat (eu, desigur) nu rămân oare prea multe fapte pentru care nu
răspunde nimeni? Arestările şi procesele de drept comun pentru indezirabilii regimului? Confiscările? Exmatriculările? Munca forţată? Deportarea? Demolarea satelor şi oraşelor pentru “urbanizare”?
Oare i-aţi întrebat dacă nu cumva cea mai mare durere a lor e că în ţara aceasta nu am început niciodată un proces moral serios al comunismului? Adică al celor care au condus şi dirijat
securitatea şi miliţia? Al celor care au scris legile care au permis teroarea şi abuzurile? Al secretarilor de partid şi al primarilor (sau primăriţelor, cum e cazul mamei unuia dintre cei
mai vocali judecători ai mei din “presă”, care se bazează cred pe faptul că arhiva de la Sibiu ar fi ars, uitând poate că memoria oamenilor nu arde odată cu hârtiile)? Al securiştilor şi miliţienilor care au făcut totul posibil? Şi desigur, al tuturor celor care au colaborat cu ei, eu inclus în fruntea listei aici?
Pentru memoria celor care au plătit cu tinereţea lor, cu viaţa lor, cu sănătatea lor (cum e cazul
tatălui meu printre atât de mulţi alţii), pentru cei împuşcaţi în munţi, pentru cei închişi în lagăre sau deportaţi: Nimeni nu trebuie uitat. Nimeni nu trebuie moral scuzat! Aşa ne-am
putea găsi, în sfârşit, cu toţii pacea după un regim ticalos: asumându-ne fiecare partea de vină pe care o avem.
Tot moral vorbind, îmi asum public o vină serioasă, de care în mod surprinzător NU MĂ ACUZĂ NIMENI: am avut naivitatea (mai degrabă prostia) să cred că Ceauşescu era boala şi nu comunismul ca ideologie, că înlocuirea dictatorului va schimba faţa acestei ţări şi în primăvara lui 1989 am devenit membru al partidului comunist, convins de un profesor (de etică…) din facultate (devenit apoi prefect şi activist înflăcărat PSD) care ne spunea că dacă toţi tinerii se dau deoparte, partidul nu se va reforma niciodată şi vom plăti cu toţii
neangajarea.
Aceasta este vina care mă apasă cu adevărat şi care m-a făcut să stau departe de viaţa politică,
de partide şi alegeri şi funcţii publice în tot acest timp: vina de a fi fost parte măruntă şi obscură, fără beneficii, dar parte a unui regim criminal: COMUNISMUL! Anii de dictatură au fost impuşi şi conduşi de comunişti, instrumentele lor de bază fiind securitatea, miliția, cu colaboratorii lor cu tot!
În afară de ei, câteva milioane de români au devenit comunişti cu carnet de partid, militanți și
susţinători (măcar pe faţă) ai regimului ticălos (despre care spuneau bancuri pe ascuns). Unii
dintre ei au intrat în partid să primească locuinţă sau pașaport, alţii ca să primească o slujbă mai bună sau să se mute de la țară la oraș. Mulți nu aveau habar ce însemna comunismul, au încercat doar să supraviețuiască. Tot centrul Sibiului e plin astăzi de proprietari, foști chiriași ILL, care probabil nu au avut nici o noapte albă că au primit de la p.c.r. locuințe din care proprietarii legitimi au fost zvârliți afară și mulți au înfundat puşcăriile pentru vina de a nu fi
săraci.
Un coleg de-al dvs. consilier judeţean îmi spunea zilele trecute că nici şef de birou nu putea ajunge fără carnet de partid, sugerând că nu a fost o alegere liberă să intre în p.c.r., fiind forţat
de împrejurări. Nu vede nici astăzi vreo vină în a fi în mica sau marea nomenclatură, în a face ce are de făcut pentru ca viaţa să-i fie mai bună, ignorând morala, principiile sau ce se
întâmplă celuilalt. Desigur, când a fost vorba de mine, a devenit un brav evaluator moral şi a votat în consecinţă: doar din principiu, care desigur nu i se aplică şi lui sau altora, “pentru că așa erau vremurile”.
Oare de la Est, din negurile Kremlinului şi ale revoluţiei sovietice au venit pe tancuri securitatea sau comunismul? Oare care e cauza şi care e efectul sau instrumentul? E destul şi puteţi dormi/putem dormi liniştiţi dacă ne arătăm preocupaţi de morală în cazuri bine stabilite
şi uităm restul? Unii, oare, au avut deplin drept să facă compromisuri ca să-şi continue viaţa şi cariera în timp ce alţii sunt de blamat în piaţa publică?
Ca simplă anecdotă, un “prieten” de-al meu a devenit celebru la ONT-ul de atunci pentru că s-a căsătorit peste noapte, ca să corespundă “moralei comuniste” şi să ocupe un mult vânat
post de şef de birou. Era deja membru de partid, dar îi mai lipsea asta: căsătoria. E la acelaşi nivel moral şi astăzi, a schimbat doar unele cuvinte și culoarea politică a celor care se
folosesc de el și de care la rândul său profită (a schimbat până acum cam toate culorile…).
În 2019 la lansarea în Sibiu a filmului Chin şi Amin, inițiată şi finanţată de către mine, infam colaborator al securităţii, am propus să pornim de la Sibiu o mişcare serioasă de condamnare a comunismului şi a crimelor acestui regim. Cineva a luat cuvântul în sală şi a remarcat că
erau acolo oameni politici de toate culorile, lansând o întrebare retorică: “Mai lipsește cineva să putem să luăm această decizie aici? Să facem să devină realitate?”
Mai lipseşte cineva, oare, stimaţi aleşi ai sibienilor, indiferent de partid? Oare nu e nevoie de mai mult decât de “curăţarea” unei comisii de selecţie în Sibiu de un “colaborator” pentru ca
ziua de mâine să fie mai clară, mai bună, mai morală?
Au trecut aproape 2 ani, şi din păcate nici o iniţiativă politică nu a urmat! În acest timp, nici unul dintre dvs. nu aţi părut preocupaţi de morală, de comunism, de securitate sau de vreo
parte a trecutului care ne apasă. A redevenit de actualitate când a fost vorba de mine.
În final o susţin din plin pe dna Ruxandra Cibu Deaconu (dincolo de înţelegerea confuză a ceea ce însemnă funcţii în administraţie, datorată probabil încă lipsei de experienţă): trebuie să începem să aplicăm principii morale, indiferent de situaţie. Şi aş completa: şi indiferent de persoană, de moment, de partid şi de interese. Adică fiecare dintre noi să ne asumăm același
standard moral și să îl folosim la fel! Să stabilim principiul și apoi să îl respectăm cu toții!
Revenind la morală şi politică, și la o posibilă continuare care ar da sens cu adevărat acestei discuţii, vă propun şi vă solicit cu respect:
– să inițiați şi susţineţi de la Sibiu o iniţiativă legislativă care să determine cu adevărat condamnarea comunismului ca regim totalitar şi criminal, cu victimele şi agresorii săi, cu nomenclatură şi favorizaţi, informatori şi primari, secretari de partid şi b.o.b., şefi puşi de partid prin întreprinderile socialiste (deveniţi acum sprijinitori ai democraţiei şi moralei) şi, desigur, cetăţeni nevinovaţi, dar cu “beneficii”, alături de securitate, miliţie, nomenclatură şi
ce o mai fi fost.
Până la legea trecută în Parlament, vă propun să luaţi o astfel de iniţiativă chiar mâine în Consiliul Judeţean şi să facem această reconstrucţie a memoriei măcar în judeţul Sibiu,
înainte ca atât victimele cât şi vinovaţii să treacă în cer cu amintirile şi mărturiile lor! Dacă oamenii politici actuali nu vor avea destul interes sau timp pentru aşa ceva, mă voi strădui să adun atâtea semnături câte trebuie pentru o hotărâre C.J. iniţiată de cetăţeni. Măcar în acest fel, vom vedea nu doar ce credeţi dvs. despre morală, ci şi ce cred cetăţenii obişnuiţi şi cum îşi doresc ei să închidă o pagină tragică din istorie, pe care nici unul dintre noi nu am ales să o trăim.
Unul dintre colegii dumneavoastră, consilier judeţean PSD a fost primar comunist chiar în Şelimbăr (o persoană pentru care am tot respectul şi amiciţia de altfel). Alţi câţiva, din celelalte partide, au fost membri ai partidului comunist, având funcţii politice mai mici sau
mai mari (pentru că altfel nu puteau să ocupe nici o funcţie de conducere, pe care profesional poate o meritau. Unii dintre ei au votat împotriva numirii mele în comisie din motive morale.
Oare în cazul lor cum funcţionează morala? Să te faci comunist de bună voie ca să avansezi în carieră sau ca să primeşti locuinţă e oare scuzabil? Şi să semnezi un angajament cu securitatea sub presiune ca să rămâi student e o vina morală de neiertat? Dacă e aşa, atunci înţeleg mai
bine de ce în anii 70 preşedintele american de atunci a spus că a doua cea mai veche profesie din lume e politica şi de multe ori se face sub nivelul moral al primei…
Pentru a nu exista dubii, încep prima pagină a unei astfel de condamnări morale astfel: forţat sau nu să semnez un angajament cu securitatea/câinele de serviciu al partidului comunist, lam semnat, şi în această chestiune sunt vinovat moral, îmi asum trecutul meu și am stat deoparte din proprie inițiativă de tot ceea ce înseamnă funcții politice sau în administrația
publică!
În chestiunea de fi fost parte a regimului comunist criminal şi terorist, de la care nu am avut
nici un avantaj personal, doar distrugere (am terminat facultatea cu 10 şi am primit post în satul Vurpăr, parţial cu predare în limba germană, pe care o ştiu doar atât cât o ştie orice copil român din Şelimbăr, de pe stradă) sunt vinovat, de asemenea!
De acum, urmarea mi-aş dori să o scriem împreună și detaliat, poate cu gândul la pilda biblică
“să ridice piatra…”.
Cu siguranţă un prim pas, pe care vi-l propun, de asemenea cu respect, ar putea fi atingerea unui nou nivel de transparență politică prin:
– publicarea pe situl Consiliului Judeţean şi al partidelor din care faceţi parte, a CVurilor complete (felicitări celor care deja au făcut asta!), conţinând poziţiile profesionale şi politice de dinainte de 89 şi de după, competențele și calificările care cu siguranta vă recomandă ca lideri politici și administratori ai unui județ. În acest fel, cred că putem contribui la creşterea încrederii tuturor în clasa politică, și mai ales la susținerea convingerii că politicienii noştri, măcar în județul Sibiu, sunt acolo unde sunt și ne conduc pentru că sunt competenți în ceea ce privește administrația, democrația și Statul de drept, competență în baza cărei au obținut locuri de merit pe
listele de partid.
Cu stimă
Eugen Iordănescu
PS: Singurul motiv pentru care nu vă înapoiez cu un respect identic cu cel cu care m-au onorat unii dintre dumneavoastă “mandatul” de a fi membru neplătit într-o comisie de
selecţie (în care am fost membru de-a lungul timpului în repetate rânduri) este tocmai un principiu democratic fundamental; e o numire bazată exclusiv pe competenţă şi pe rezultatele concrete în colaborarea mea gratuită şi voluntară cu Consiliul Judeţean, în timpul mandatelor preşedinţilor Nan, Costeiu, Morar, Botesch, Cindrea sau Cîmpean. Un
mandat tehnic, adică, pe care pur birocratic îl confirmaţi prin vot!
Vă asigur că în continuare voi iniţia şi participa la programe şi proiecte private şi publice, colaborând cu Consiliul Judeţean, Primărie sau Prefectură, cu ministere şi agenţii naţionale sau internaţionale, pentru că am făcut şi fac asta la nivel de excelenţă şi pentru că evident sunt
în beneficiul sibienilor! Spre desebire de alţii, rezultatele muncii mele de o viață sunt măsurabile, participarea mea e voluntară şi neremunerată, nefiind de meserie “scriitor de
proiecte” şi nici nu-mi revendic competenţa managerială din participarea la vreun POSDRU
sau alte asemenea.
Sunt onorat astăzi că încă folosiţi strategia de dezvoltare şi masterplanurile la a căror realizare
am avut un aport tehnic important, sau structura deschisă şi transparentă a sitului oficial sau materialele de promovare pentru judeţ realizate până şi în limba chineză. Sunt bucuros că, bazat pe iniţiativa şi munca mea şi a multor altora, Sibiul a fost primul judeţ care a realizat “microregiuni de dezvoltare” şi are un “mecanism” de reprezentare locală măcar discutat intens cu toate primăriile şi cu mii de cetăţeni (deşi nefolosit astăzi, poate pentru că e mai greu de “stăpânit politic”? Că ani de zile Invest in Sibiu a promovat în lume judeţul ca destinaţie de investiţii şi că în loc să cheltui bani publici în programe precum Regiune Gastronomică Europeană, am adus bani privaţi pe care s-au desfăşurat multe acţiuni. Sau că primul ghişeu unic a funcţionat în România la Consiliul Judeţean Sibiu, cu mulţi ani înainte, și datorită aportului pe care l-am adus la proiectarea și punerea lui în funcțiune.
Dar vă las plăcerea să determinaţi dvs. restul contribuţiilor tehnice şi pro bono pe care le-am avut de-a lungul timpului la dezvoltarea sau poziţionarea ca lider regional a judeţului Sibiu sau a altor multe UAT-uri și, desigur, să le înlocuiți cu versiuni mult mai performante.
Voi fi onorat să cunosc noii specialişti pe care fiecare partid îi invocă şi aduce când urcă pe scena politică (de la cei 15.000 ai dlui Constantinescu) şi vă promit că voi preda ştafeta cu
bucurie celor care pot face măcar la fel de bine ceea ce eu fac de un sfert de secol voluntar şi gratuit, având în plus avantajul timpurilor noi şi al morale impecabile. E o provocare la care sper că mă veţi face să răspund cât mai repede si în mod pozitiv!
