2.4 C
Sibiu
joi, 25 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 1019

VIDEO: Pregătiri pe Transfăgărășan. Vezi când se deschide!

0
n

În acest moment se lucrează pe Transfăgărășan cu 3 utilaje la îndepărtarea zăpezii dar în paralel se lucrează și la punerea în ordine a părții de jos, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă.

Circulația pe toată lungimea DN7C – Transfăgărășan se deschide în data de 1 iulie. Până atunci circulația pe tronsonul cuprins între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș) este strict interzisă și extrem de periculoasă din cauza căderilor de pietre și a avalanșelor.

Cei care doresc să viziteze zona Bâlea Lac până atunci, pot circula cu mașina până la Bâlea Cascadă și de acolo pot folosi telecabina.

Peste 96 milioane de euro alocate pentru drumurile județului Sibiu

0
WhatsApp Image    at

Transportul rutier este cel mai folosit mijloc de deplasare a cetățenilor din județul Sibiu, sens în care Consiliul Județean Sibiu a alocat resurse importante în dezvoltarea și modernizarea drumurilor județene. 

Valoarea totală a proiectelor aflate în lucru în acest moment, în diverse stadii de realizare, este de peste 96 milioane euro, iar sumele provin din surse proprii, guvernamentale și europene. La baza realizării acestor investiții au stat indicatori care țin de potențialul de creștere a zonei, starea drumului județean, dar și strategia de dezvoltare a județului Sibiu.

  • Peste 143 km în modernizare și reabilitare
  • Fonduri proprii, guvernamentale și europene
  • 10 proiecte în derulare pe infrastructura rutieră

“O bună conectivitate între UAT-uri este deosebit de importantă în dezvoltarea județului Sibiu motiv pentru care modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate. Am alocat resursele necesare atât din bugetul propriu, dar și prin accesarea fondurilor europene sau guvernamentale pentru a moderniza, repara sau consolida mai multe tronsoane din județ. Până în acest moment suntem în grafic cu cele mai multe proiecte, existând probleme cu un singur constructor care nu și-a îndeplinit prevederile contractuale, însă am demarat procedurile de remediere a acestei situații “, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

Precizăm că toate proiectele, precum și întreaga rețea de drumuri județene, care însumează aproximativ 958 km, sunt monitorizate de echipa tehnică din cadrul CJ Sibiu, astfel încât toate lucrările să fie în conformitate cu standardele impuse.

Vă prezentăm un sumar al tuturor proiectelor demarate de Consiliul Județean Sibiu pe drumurile județene. 

Reabilitare și modernizare drum județean DJ 107 B Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic

  • grad de realizare: 40%. 
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 103.512.917,08 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 33,394 km. 
  • termenul de finalizare este octombrie 2020

Revigorarea turismului în situl UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului județean DJ142 G Copșa Mică 

  • gradul de realizare: 95%
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 22.975.443 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 10,400 km
  • termenul de finalizare este noiembrie 2020 

Modernizare drum județean DJ106 T Ocna Sibiului – Topârcea – int. DJ106 G

  • gradul de realizare: 13%. În momentul de față a fost notificată firma contractoare și s-au demarat procedurile de remediere a situației 
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 25.642.835,37 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 14,837 km 
  • termenul de finalizare este iulie 2020

Modernizare drum județean DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, tronsonul cuprins între km 1+176 – km 4+350

  • stadiul lucrărilor: în proiectare tehnică – termen de finalizare iunie 2020, apoi se va emite ordinul de începere a lucrărilor de execuție
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 18.101.245 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 3,174 km, cu extindere la 3 benzi de circulație
  • termenul de finalizare este decembrie 2020

Refacere drum județean DJ 106 E Cristian – Orlat – Săliște – Jina – limita cu jud. Alba

  • gradul de realizare: 51%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 1.762.104,81 lei cu TVA
  • km 45+400, km 45+550, 46+850, km 47+450, km 47+700”
  • termenul de finalizare este mai 2020

Refacere drum județean DJ 106 E  Cristian – Orlat – Săliște – Jina – limita cu jud. Alba

  • gradul de realizare:  80%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 2.445.040,03 lei cu TVA
  • între localitățile Sibiel și Jina
  • termenul de finalizare este mai 2020

 Consolidare drum județean DJ 106 J intersecție DJ 106 A-Gura Râului – Orlat

  • gradul de realizare: 82%
  • valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 2.945.325,66 lei cu TVA
  • lucrări de consolidare între km 0+000 – 4+900
  • termenul de finalizare este mai 2020

Reabilitare și modernizare drum județean DJ 141 Mediaş – Moşna – Pelişor – Bîrghiş

  • gradul de realizare a lucrărilor: 23%
  • valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este de 55.797.071,09 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 24,688 km
  • termenul de finalizare este ianuarie 2022

Reabilitare drum județean DJ 106 Agnita – Sighişoara

  • stadiu: contract de lucrări semnat, urmează predarea de amplasament și ordinul de începere
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de  94.344.647,58 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 36,892 km (din care 21,779 km  în jud. Sibiu)
  • termenul de finalizare este de 30 de luni de la ordinul de începere. 

Modernizare drum județean DJ 106 B A1 – Ocna Sibiului – Loamneş – Şoroştin – Ţapu

  • stadiu: reluare procedură achiziție lucrări
  • valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 116.961.679,66 lei cu TVA
  • lungimea drumului județean este de 34,993 km
  • termenul de finalizare este de 24 de luni de la ordinul de începere, dar nu mai târziu de octombrie 2023.

De asemenea, S.C. Drumuri și Poduri SA Sibiu execută lucrări de reparații și întreținere pe drumurile județene în vederea menținerii acestora la o stare tehnică corespunzătoare traficului în condiții de siguranță. Valoarea totală a acestor lucrări în perioada  mai – decembrie 2020 este estimată la 14.851.844,00 lei. 

În luna mai 2020 sunt prevăzute realizarea de  covoare asfaltice pe o lungime de cca 9 km pe următoarele drumuri județene: 

  • DJ104 F – Glâmboaca – Săcădate
  • DJ106 D – tronson Cisnădie – Cisnădioara
  • DJ105 G – zona Racovița, 
  • DJ106 R – Sibiu – Poplaca, DJ 104 D- zona Brădeni.

EDITORIAL: La cine se închină Guvernul Orban?

0
calin blaga

15 mai va deveni un fel de sărbătoare naţională anul acesta datorită relaxării măsurilor impuse de Guvern privind pandemia. Fără stare de urgenţă şi fără ordonanţe militare. Totuşi Guvernul s-a gândit să mai lase mai multe măsuri de restricţie ca nu cumva COVID-ul să se întoarcă în populaţie. Una dintre măsuri se referă la biserică: fără slujbe în interior. Doar afară. Poţi intra totuşi la biserică în afara slujbelor, dar şi aici ţi se pun restricţii la pupat icoane sau spovedit de la distanţă.

Poate nu comentam nimic pe subiect, dar în tot timpul stării de urgenţă, am remarcat că magazinul Dedeman a fost deschis şi a primit oricâţi clienţi au venit, deodată. Spre exemplu duminică am numărat 300 de oameni înăuntru. În plină stare de urgenţă cu reguli impuse tuturor. Şi am mai remarcat că acelaşi magazin a impus masca pe faţă tuturor clienţilor la peste 40 de zile de la debutul pandemiei. Până la urmă Dedeman este un business. Ca oricare mega business are proprile reguli de afacere, dincolo de cele impuse de lege. Ei urmăresc profitul. Şi aşa este firesc.

Dar în logica aceasta ceva nu se leagă. Guvernul Orban şi preşedintele Iohannis au spus că există reguli. Că nu se pot crea aglomeraţii. Că bisericile nu mai au voie cu slujbe pe interior pentru că este prea aglomerat. Totuşi magazinul Dedeman a primit oricâţi clienţi a dorit. Şi după starea de urgenţă, tot bisericile sunt văduvite. Care este semnalul de la Guvernul Orban? Că se închină la Zeul Profit şi nu la Dumnezeu?

Încercare de mită la ROMGAZ

0
ROMGAZ

Unui director ROMGAZ i-a fost promisă o mită de 200.000 de euro pentru a facilita tranzacționarea unui teren către o persoană fizică. Potrivit unor surse judiciare, denunțul a fost făcut chiar de unul dintre directorii ROMGAZ, fiind organizat un flagrant.

Persoana inculpată de infracțiunea de dare de mită a fost reținută pentru 24 de ore, procurorii cerând arestarea sa pentru 30 de zile în baza dovezilor obținute. Din primele informații se pare că la organizarea flagrantului, oamenii legii au găsit 50.000 de euro, sumă înmânată denunțătorului.

Conducerea executivă a ROMGAZ a reacționat informațiilor apărute în mass-media

 În legatură cu informaţiile apărute în presă, conducerea executivă S.N.G.N. ROMGAZ S.A. face următoarea precizare: 

Conducerea executivă ROMGAZ a luat act de informaţiile apărute în presă şi transmite public pe această cale că manifestă toleranţă zero faţă de orice faptă de corupţie şi va sprijini organele abilitate să efectueaze cercetările în acest caz. 

S.N.G.N. Romgaz S.A. mizează pe transparenţă şi corectitudine şi întreprinde toate acţiunile necesare pentru evitarea oricăror situaţii care pot crea vulnerabilităţi cu impact asupra activităţii curente şi a imaginii companiei. “ au transmis reprezentanții ROMGAZ

Promisiunea unei mite record s-a produs în perioada 28 aprilie – 11 mai 2020

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 mai 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 28 aprilie – 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcție de conducere într-o companie națională (martor) pentru ca aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania națională respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat. Obiectul contractului era achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren. 

La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

La data de 12 mai 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” se arată într-un comunicat de presă al DNA

Fotbalul românesc a mai pierdut o stea

0
FB IMG

Doliu în fotbalul românesc: DAN LĂZĂRESCU, fostul arbitru, în vârstă de numai 49 de ani, s-a stins din viață.

Reprezentanții FC Hermannstadt au postat pe pagina lor de Facebook un mesaj de rămas bun și condoleanțe familiei și apropiaților fostului arbitru.

Viața este un meci al sorții, în care (din păcate…) nu ai parte de prelungiri… Fotbalul este acum mult mai sărac, fiindcă a plecat dintre noi un om bun și un profesionist desăvârșit.

Rămas bun, Dan Lăzărescu! Dumnezeu să te aibă în pază! A.F.C. Hermannstadt transmite condoleanțe familiei și apropiaților fostului arbitru internațional.

Foto: Sport Pictures

Sediul Tribunalului Sibiu se mută în fosta clădire Independența

0
WhatsApp Image    at

Având în vedere necesitatea mutării sediului Tribunalului Sibiu şi a Judecătoriei Sibiu în clădirea situată în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33, conform contractului de închiriere încheiat în urma licitației organizate în vederea închirierii unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru desfășurarea activității celor două instanțe;


Raportat la amplitudinea operaţiunilor de transport, complexitatea lucrărilor de reamenajare a birourilor şi aparaturii electronice;


Având în vedere situaţia epidemiologică actuală şi necesitatea protejării populaţiei şi a personalului instanţei de riscul îmbolnăvirii cu virusul Covid 19;


Având în vedere că termenele acordate deja în perioada 18 mai – 30 iunie se suprapun cu perioada de mutare, iar părţile nu sunt citate pe ore, pentru a asigura un flux redus, raportat şi la echipa amplă de persoane care va asigura operaţiunile de mutare;


Aducem la cunoștință opiniei publice că în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, activitatea celor două instanțe se va desfășura după aceleași reguli stabilite pe perioada stării de urgentă, în conformitate Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României din 14 aprilie 2020.


Așadar, în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, la nivelul Tribunalului Sibiu se vor soluționa doar cauzele în privința cărora, pe perioada stării de urgentă, legiuitorul a stabilit caracterul urgent, în funcție de specificul fiecărei secții. Lista cauzelor urgente ce urmează să fie soluționate în această perioadă este publicată pe portal fiecărei instanțe.
În aceste cauze, citarea se va face la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, la sala G (pentru Tribunalul Sibiu) și la sala J (pentru Judecătoria Sibiu).


Totodată, se interzice în continuare accesul publicului în incinta clădirii Tribunalului Sibiu, cu excepția părților din cauzele urgente, în cazul în care prezența lor este obligatorie, precum şi a avocaților care au delegații în dosare.


Se recomandă depunerea înscrisurilor prin mijloace de comunicare electronică permise de lege (e-mail, fax), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poștă, dacă este solicitat de instanță.


În această perioadă, acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse la cele două instanțe prin mijloace de comunicare la distanță, sau personal în locul special amenajat la intrarea în sediu, în intervalul orar 8,30 – 12.30.


În această perioadă, studiul dosarelor nu va fi permis decât în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului pe bază de parolă și utilizator (prin accesarea www.tribunalulsibiu.ro), sau în cadrul instanței, la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, în locul special amenajat la intrarea în sediu prin accesarea computerelor puse la dispoziția publicului cu asistența personalului arhivei, în intervalul orar 9-12.


Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Sibiu poate fi contactat în această perioadă exclusiv prin intermediul telefonului (0269/217104, int. 131) sau adresa de e-mail: tribunalul.sibiu@just.ro.
Procedura de lucru efectivă a compartimentelor din cadrul Tribunalului Sibiu este stabilită prin Decizia nr. 2/2020 și prin Decizia nr. 3/2020 de președintele instanței. Cele două decizii sunt publicate pe portalul instanței.


În ce privește dosarele cu termene de judecată stabilite după data de 18 mai 2020, termene care au fost acordate la sediul actual, acestea vor fi preschimbate cu termene noi, începând cu data de 2 iunie 2020 inclusiv, la sediul din strada Ocnei nr. 33, cu păstrarea aceleaşi săli de judecată, dar în mod obligatoriu prin stabilirea unei programări a cauzelor pe ore, în scopul evitării aglomerației, aşa cum consideră oportun fiecare complet de judecată în parte. Lista dosarelor cu termenele de judecată ce au fost preschimbate se va afișa pe portalul instanței.


În ce privește cauzele suspendate de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020, acestea vor fi repuse pe rol imediat după încetarea stării de urgenţă, iar termenele de judecată vor fi acordate la noul sediu din Sibiu, str. Ocnei nr. 33, începând cu data de 2 iunie 2020.


Începând cu data de 2 iunie 2020, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu își vor desfășura întreaga activitatea la noul sediu, situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33.
Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens.

VIDEO-FOTO: Teren de baschet botezat după numele unui mare sportiv sibian

0
Teren  scaled

Luni, 11 mai, a fost făcută recepția terenului de baschet 3×3, amenajat în exteriorul Sălii Transilvania. Terenul de baschet va purta numele jucătorului de baschet Elemer Tordai, unul din jucătorii emblematici ai Sibiului și ai României, de care se leagă cele două titluri naționale obținute de echipa de baschet CSU Sibiu, în anii 1995 și 1999.

Elemer Tordai a fost căpitanul echipei de baschet CSU Sibiu și a fost selecționat în echipa națională, unde a jucat peste 100 de meciuri. S-a retras din sport la sfârșitul sezonului 2005/2006 și a încetat din viață în anul 2007. 

 „În această perioadă de izolare, la Sala Transilvania s-au executat lucrări pentru o amenajare care ne va ajuta să petrecem mai mult timp afară. Ne bucurăm să recepționăm azi un teren de baschet 3×3 la standarde internaționale, în aer liber, destinat publicului larg, pe care îl vom inaugura când condițiile o vor permite”, a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean.

Amplasamentul terenului de baschet 3×3 este situat în Sibiu, Strada Octavian Goga, nr. 1, zona noului teren de baschet fiind un trapez în jurul Sălii Transilvania.

Terenul de baschet 3×3 realizat la standarde FIBA are o suprafață de joc modulară demontabilă, cu dimensiunea de 15 metri x 11 metri.

Suprafață de joc GERFLOR este una specială de tipul PowerGame + și a fost importată din SUA, fiind unica suprafață de joc de acest fel din județul Sibiu. Terenul este dotat cu un stâlp cu inel de baschet, conform reglementărilor FIBA, și are prevăzut perimetral o zonă de siguranță de 2 metri în spatele coșului de baschet, 1.5 metri pe cele două laterale și un metru pe latura dinspre tribune.

Noul teren de baschet 3×3 al Sălii Transilvania mai este prevăzut cu nocturnă, o cameră de supraveghere și una pentru transmisiuni livestreaming, cișmea de apă, 2 bănci de rezerve și o gradenă pentru spectatori cu o capacitate de 60 de locuri, realizată dintr-un lemn special cu durabilitate crescută și rezistentă la apă. Terenul are un podium de premiere special pentru a putea facilita și accesul persoanelor cu dizabilități, încărcare Wi-Fi pt telefoanele mobile și este împrejmuit cu gard pentru a preveni trimiterea mingii în afara zonei de joc.

Terenul va fi inaugurat în vară, dar va putea fi utilizat și în perioada următoare, cu respectarea restricțiilor legate de numărul maxim de persoane care pot desfășura activități în aer liber”, a precizat  Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania.

Valoarea investiției a fost de 529.550 lei (preț cu TVA inclus), fonduri alocate de Consiliul Județean Sibiu.

Intrarea pe terenul de baschet 3×3 se va face fără perceperea unei taxe, dar cu respectarea regulamentului de funcționare a terenului. În situația în care se  dorește închirierea terenului pentru diverse evenimente, sportive sau culturale, se va percepe un tarif orar pentru utilizarea lui.

Vă așteptăm pe noul teren de baschet 3×3 „Elemer Tordai” al Sălii Transilvania! 

Activitatea Spitalului de Pediatrie se va relua după 15 mai

0
Spital Pediatrie Sibiu

Începând cu data de 15.05.2020, după încetarea stării de urgență, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu va relua activitatea de consultații în ambulatoriile de specialitate. Consultațiile și investigațiile se vor face numai cu bilet de trimitere de la medicul de familie și programare telefonică la numerele 0269 217 810 și 0269 217 927.

Locațiile ambulatoriilor de specialitate:

În clădirea Spitalului de pe strada Pompeiu Onofreiu:

Cabinetul Ambulatoriu de Pediatrie
Cabinetul de Dermatologie
Cabinetul Oftalmologie
Laboratorul de Analize Medicale
Cabinetul de Endocrinologie

În clădirea de pe strada Gh. Barițiu (Luther):
Cabinetele de Ortopedie și Chirurgie
Cabinetul ORL
Laboratorul de Radiologie și Imagistică

Pentru distanțarea pacienților, vor fi primiți doar doi pacienți pe oră. Programarea pacienților cu risc crescut se va face la începutul programului de lucru.

În momentul programării telefonice, aparținătorii vor fi chestionați cu privire la următoarele aspecte:
Dacă copilul are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C)
Dacă există membrii ai familiei cu aceste simptome
Dacă au intrat în contact cu un pacient confirmat cu COVID-19
Dacă suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care îi reduce imunitatea

La prezentarea pentru consultație/investigație se va măsura temperatura corporală în cabinetul de triaj din fiecare locație și se va solicita dezinfecția mâinilor. Dacă pacientul este afebril, acesta va fi îndrumat către cabinetul de consultație/investigație. Dacă pacientul este febril, acesta va fi îndrumat pentru consultație în Unitatea de Primiri Urgențe.

Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului de Pediatrie poate efectua la cerere, contra cost, analize RT-PCR COVID-19 la prețul de 280 lei/test, precum și teste pentru determinarea anticorpilor (Ig M și Ig G – anti SARS-Cov-2) prețul fiind de 80 lei/test.

Șoferi neastâmpărați pe drumurile județului Sibiu. Abateri grave de la codul rutier

0
etilotest

În ultimele 24 de ore, în trafic, polițiștii rutieri au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, astfel:


la data de 11 mai, în jurul orei 19:40, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control în trafic, pe str. Cornel Lupea din Racovița, un moped care nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Racovița, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Totodată, au stabilit că mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat pentru circulația pe drumurile publice.


la data de 11 mai, în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat în trafic un conducător auto aflat în stare de ebrietate. Șoferul, un localnic în vârstă de 57 de ani, a fost oprit pentru control în trafic pe Șos. Sibiului din Mediaș, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul indicat a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat;


un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale (tamponare). În fapt, la data de 12 mai, în jurul orei 01:10, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism pe str. Bisericii din orașul Avrig a pătruns în Drumul Național 1 E68 fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar pe sensul Sibiu – Brașov. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului din Tălmaciu rezultat indicând valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Colecția impresionantă de infracțiuni a unui tânăr din Mediaș

0
inchis

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind principalul suspect într-un dosar instrumentat de către polițiștii de la investigații criminale Mediaș sub aspectul săvârșirii a nu mai puțin de 9 infracțiuni de furt.


În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reușit identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din auto și societate comercială.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că ar fi săvârșit 9 infracțiuni de furt calificat comise pe timpul nopții prin spargerea geamului lateral de la autovehicule precum și din societăți comerciale.


La data de 11 mai, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat cu propunerea legală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Cercetările în acest dosar sunt continuate de către polițiștii Biroul Investigații Criminale Mediaș.

8 cazuri noi de coronavirus în județul Sibiu

1
Screen Shot    at

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate.

La nivelul județului Sibiu sunt confirmate 424 de cazuri (dintre care 398 adulți și 26 copii) de infectare cu coronavirus, iar 8 cazuri sunt apărute în ultimele 24 de ore.

În județul nostru s-au înregistrat 33 de decese din cauza COVID-19.

1589 de persoane au fost confirmate negativ iar până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 208 de persoane.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 577 persoane izolate și 326 persoane în carantină

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Totodată, până acum, 991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 238 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.923 de  persoane. Alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 269.183 de teste.

Încă o persoană din județul Sibiu infectată cu coronavirus a murit

0
Screen Shot    at

Încă un deces la nivelul județului Sibiu a fost anunțat cu puțin timp în urmă de Grupul de Comunicare Strategică. În județul nostru numărul deceselor COVID-19 a ajuns la 33.

Este vorba despre o femeie de 72 de ani, confirmată pozitiv cu coronavirus în data de 11.05.2020. Din nefericire, pacienta a decedat în cursul zilei de ieri.
Comorbidități: FIA , Insuficieță ventriculară stangă, NYHA III-IV.

Polițiștii rutieri recomandă atenție sporită în trafic

0
shutterstock

Poliția Sibiu le recomandă șoferilor să își sporească atenția în perioada ce urmează, în ceea ce privește deplasarea în trafic în condițiile în care a fost anunțat cod galben de instabilitate atmosferică.

Intensificările temporare ale vântului, instabilitatea atmosferică, vizibilitatea scăzută, ploaia sporadică sau în averse sunt factori de maximă importanță de care trebuie să ținem cont atunci când ne aflăm în trafic, indiferent dacă ne aflăm la volan sau dacă suntem pietoni.

Polițiștii rutieri consideră participanții la trafic drept parteneri pentru siguranță, de aceea:

le recomandăm tuturor șoferilor să fie prudenţi şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.


recomandăm pietonilor să circule numai pe trotuare. Traversarea străzii să fie făcută pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunteți siguri că intenţia dumneavoastră de a traversa a fost observată de către şoferi.

Respectați recomandările! Cu siguranță, cineva drag vă aşteaptă acasă
, transmit reprezentații Poliției Sibiu.

VIDEO-FOTO: Stadiul lucrărilor de pe lotul autostrăzii Sibiu – Boița

0
WhatsApp Image    at

Lucrările la lotul 1 a autostrăzii Sibiu – Boița avansează rapid, pe șantier fiind mobilizate peste 20 de utilaje și zeci de muncitori.

Vestea unei autostrăzi care leagă Sibiului de Pitești a fost primită cu mare bucurie de toți șoferii din România, un astfel de drum scurtând considerabil timpul de deplasare dar și reducerea de accidente rutiere.

Contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,38 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL. 

“Suntem la viaductul kilometrului 6 + 350, suntem la un progres, și mă refer la partea de execuție a coloanei, undeva la 60% spre 70%. Se lucrează și la terasamente și urmează și alte lucrări la consolidarea terenului.” a declarat Vlad Oțet, adjunctul șefului de șantier

[meta_gallery_slider id=”42468″]

Se schimbă directorul Crucii Roșii Sibiu

0
Razvan Biriș

Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu, va intra în concediu de maternitate iar în această perioadă, postul de director, va fi ocupat de Răzvan Biriș pentru o perioada de 2 ani. 

”Crucea Roșie este mare parte din viața mea și sufletul meu. Am ajuns la Crucea Roșie Sibiu în 2008. Văzusem anunțul cu postul vacant de director al Crucii Roșii și m-am întors acasă după 5 ani de muncă în București, tocmai pentru a face munca umanitară, acasă, la Sibiu. Dar acum, urmează să mai vină un copilaș în familia noastră și voi fi în concediul de creștere a copilului timp de 2 ani.  România este printre puținele locuri în care mamele se pot bucura de acest timp cu copii lor și sunt recunoscătoare pentru asta.  Nu înseamnă că voi dispărea total din zona Crucii Roșii dar în acest timp, voi lăsa noua echipa în prima linie. Și asistenta mea, Olga Covali a născut iar la finalul anului o altă colega de-a noastră, Elena Dancașiu, urmeză să nască. Fetele acestea ne-au fost alături timp de 8 – 9 ani dar acum se vor bucura si ele de perioada de maternitate. Așadar, mare parte din echipa noastră va fi înlocuită de niște oameni care ne-au fost și până acum aproape ” a declarat Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu

Cine este noul director al Crucii Roșii Sibiu

Răzvan Biriș  – Director / Are 43 de ani, a absolvit liceul Gh Lazăr din Sibiu și a continuat ulterior studiile la Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Comerț si Marketing. Timp de 3 ani Răzvan a studiat în Damasc limba și cultura arabă la Institutul internațional de profil, oportunitate care i-a desăvârșit perspectiva culturală asupra principiului de universalitate promovat de Crucea Rosie. Răzvan Biriș are o experienta de 17 ani în publicitate și presă locală, iar în ultimii ani și-a consolidat o carieră în domeniul managementului medical. El este un voluntar implicat în proiectele Crucii Roșii încă din anul 2018, iar din 2019 și până în prezent a ocupat funcția de Vicepreședinte al Crucii Roșii Filiala Sibiu.

Restul echipei manageriale a Crucii Roșii Sibiu

Smaranda Balan –Responsabil comunicare si Vicepreședinte al Crucii Roșii Sibiu / A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea București și a activat în domeniul Relațiilor Publice, coordonând proiecte importante de comunicare în mediul corporatist. De contribuția ei se leagă și una dintre primele Campanii de Responsabilitate Socială din România, Breast Cancer Crusade. La Sibiu, Smaranda a susținut cursul de Managementul Relațiilor Publice la Universitatea “Lucian Blaga” și  este unul dintre fondatorii comunitatii civice Vă ajutăm din Sibiu. Deși activează într-un domeniu antreprenorial legat de producția textilă, articolele sale de presă au fost publicate în Republica și Decât o Revistă, iar în martie 2019 a câștigat un premiu pentru opinie la cea mai cunoscută competiție pentru jurnalism independent, Premiile Superscrieri. Sibienii îi pot citi materialele jurnalistice în săptămânalul Zile și Nopți, unde semnează o rubrică permanentă.  Smaranda Bălan a fost inclusă în 2018 în publicația “ Femei puternice, femei de succes” din Sibiu.

Oriana Bejenaru – asistent manager / Din vechea echipă, ne bucurăm că va rămâne lângă ei Doamna Rodica Vâcă ( Tanti Rodi, cum o știe toată lumea) care ne e alături de mai bine de 10 ani, Cristian Fodor coordonatorul de voluntari, Mihai Balaban  – Președintele Onorific al Crucii Roșii Sibiu, Andreea Dumitrașcu – Vicepreședinte și Georgeta Cozma – Vicepreședinte, împreună cu toți voluntari vechi dar și parte din voluntarii Vă Ajutăm din Sibiu. 

„Sunt convinsă că echipa nouă va face o treabă foarte bună în acești 2 ani, le doresc mult succes și le mulțumim pentru deschiderea și dorința de a ne sprijini” a mai adăugat Raluca Morar, fostul director al Crucii Roșii Sibiu

Se strică vremea în județul Sibiu – Ploi și vânturi puternice

0
cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN pentru județul Sibiu, valabililă astăzi, în intervalul orar 09.00 – 23.00.


În intervalul menționat vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.
Local, în zonele deluroase și montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

Liliana Coldea:”Am ajuns în punctul în care în viața mea profesională se petrece o tranziție”

0
Screenshot

Liliana Coldea, numită recent în funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a relatat pe pagina de Facebook câteva gânduri legate de experiența tranziției din viața sa profesională și a enumerat câteva din rezultatele mandatului său de la conducerea Spitalului General CF Sibiu.

Am ajuns în punctul în care în viața mea profesională se petrece o tranziție: se încheie o etapă și începe alta. Închei cu satisfacție perioada în care timp de peste 8 ani de zile am fost la conducerea Spitulul General CF Sibiu, unde am reușit să îmi implementez programul de mangament, iar împreună cu personalul din spital am ridicat standardele serviciilor medicale care se desfășoară în cadrul instituției spitalicești.
În ceea ce privește rezultatele mandatului meu aș putea scrie multe, însă mă rezum doar la a aminti câteva dintre ele:
– la preluarea mandatului în anul 2015 soldul contului disponibilități era de 1,19 lei și datorii depașite de scadență în valoare de 190 823,87 lei

– la finalul anului 2019 excedentul financiar a fost 1 809 445.94 lei fără nicio datorie – toate facturile plătie.


– achizitia cabinei de fototerapie – cel mai nou model de aparat achizitionat la vremea respectiva din România


– achiziționarea aparatului digital de radiologie


– achiziția de aparatură de ultimă genrație pentru dotarea cabinetului de oftalmologie


– organizarea unui sistem de înregistrare şi rezolvare a sugestiilor, sesizărilor şi reclamaţiilor referitoare la activitatea spitalului, scrie Liliana Coldea

Liliana Coldea, mărturisește că începerea mandatului în această perioadă dificilă nu o poate face altfel, decât într-o notă pozitivă și asigură cadrele medicale că le va fi sprijin. De asemenea, Liliana Coldea asigură toți sibienii că va pune ca și prioritate ridicarea standardelor medicale ale Spitalului la cel mai înalt nivel.

De astăzi activez ca manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Îmi încep mandatul într-o perioadă greu încercată la nivel mondial din cauza pandemei de Coronavirus. Am certitidinea însă, că îmrepună cu echipa profesionistă existentă în spital vom trece cu bine această perioadă. Pe această cale vreau să asigur toate cadrele medicale, care se află în prima linie că vor găsi în mine tot sprijinul de care au nevoie.
De asemenea, vreau să asigur toți sibienii că în mandatul meu interesele lor vor fi prioritare și impreună cu echipa managerială existenă vom desfășura proiecte care să ridice standrdele medicale la cel mai înalt nivel.
Salut prezența domnului Cornel Benchea în Consilul de Administrație al spitalului și sunt sigură că împrenă vom continua și vom duce la bun sfârșit proiectele pe care dânsul le-a început. A mai adăugat Liliana Coldea, noul Manager al Spitalului Județean Sibiu

Reguli stricte pentru redeschiderea Pieței Volante Transilvania

0
Piata Transilvania

Consiliul Județean Sibiu anunță redeschiderea Pieței Volante Transilvania, începând de sâmbătă, 16.05.2020, între orele 08:00 – 14:00.

Piața Volantă Transilvania se desfășoară într-un program restrâns și într-un perimetru limitat, de aceea redeschiderea pieței se va face cu următoarele precizări:

1- Producătorii au obligația ca pe toată perioada desfășurării pieței să poarte mănuși și măști de protecție.

2- Știm cu toții că cei mai predispuși la îmbolnăvire sunt persoanele vârstnice, de aceea pentru a acorda posibilitatea tuturor de a se aproviziona cu produse locale, persoanele peste 65  de ani au prioritate între orele 08:00 – 10:00, pentru a cumpăra tot ceea ce au nevoie din piață. 

3- Pentru că zona pieței ce cuprinde sectoarele ouă/pui, lactate și carmangerie este cea mai aglomerată, producătorii ce comercializează produse din carne, brânzeturi, lapte, pui și ouă vor fi împărțiți în două grupe și vor fi prezenți în piață alternativ,  o dată la 2 săptămâni.

4- Cumpărătorilor de produse locale le recomandăm să poarte măști de protecție și mănuși, iar dacă se formează cozi la punctele de lucru a producătorilor să păstreze distanța ca măsură de prevenție. 

Cred că redeschiderea pieței este o veste bună pentru toți. Atmosfera pieței nu va mai fi ca altădată, dar le recomand tuturor să dea dovadă de răbdare, să păstreze distanța și să poarte mască de protecție pentru a prevenii în continuare răspândirea virusului. Începe perioada de relaxare a măsurilor impuse, dar încă nu putem să spunem că am învins acest virus, care ne-a schimbat viețile tuturor, a explicat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

De asemenea, vă reamintim că instituția Consiliului Județean Sibiu prin proiectul Eurega Europe Interreg a lansat platforma Gusturi Sibiene unde puteți consulta datele de contact ale tuturor producătorilor din piață, dar și a altora din cele 5 microregiuni ale județului. Astfel, puteți să evitați aglomerația din piață, dar în același timp să beneficiați de produse locale cultivate în județul nostru. 

Proiect îndrăzneț – 540 de biciclete puse la dispoziția sibienilor din 2021

0
BS

Primarul Astrid Fodor și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, domnul Simion Crețu au semnat luni, 11 mai, contractul de finanțare pentru proiectul Sibiu Bike City, o investiție în valoare de 13,41 milioane lei în infrastructura pentru mobilitate alternativă în Sibiu, din care 12,49 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.   

“Creăm condițiile pentru mobilitatea alternativă în Sibiu. Pe lângă continuarea modernizării transportului public, avem deja finanțate și în lucru trei proiecte importante pentru transportul cu bicicleta: amenajarea malurilor Cibinului, coridorul pentru biciclete între Ștrand și parcul Sub Arini și Sibiu Bike City. Concret, proiectul pentru care am obținut astăzi finanțare înseamnă crearea a 44 de centre de închirieri de biciclete în tot orașul, achiziția a peste 500 de biciclete și 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități, precum și a programului informatic care să permită gestionarea și mentenanța sistemului. Promovăm și încurajăm utilizarea bicicletei ca mijloc de transport prin investiții în infrastructură și în siguranța pistelor, acestea dând încredere cetățenilor pentru a utiliza tot mai mult bicicleta pentru deplasările în oraș.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Proiectul include următoarele componente: 

  • Achiziția a 540 de biciclete inteligente mecanice, cu computer de bord și modul inteligent de acces, prevăzute cu sisteme de siguranță și monitorizare permanentă prin GPS
  • Achiziția a 8 triciclete pentru seniori și a 4 triciclete adaptate pentru persoane cu dizabilități
  • Amenajarea a 44 de stații inteligente de preluare și predare a bicicletelor în tot orașul, din care 10 sunt prevăzute cu stații de depanare pentru reparații de urgență a bicicletelor. Aceste centre de închiriere vor fi situate în apropierea stațiilor de transport public Tursib pentru a oferi astfel cetățenilor posibilitatea combinării acestor două tipuri de transport. De altfel, se are în vedere crearea unui sistem de ticketing integrat pentru autobuzele Tursib și aceste biciclete
  • Achiziția unor terminale inteligente de închiriere și plată 
  • Achiziția unui sistem care să asigure operarea, mentenanța și comunicarea cu bicicletele din teren, incluzând și o aplicație mobilă pentru închiriere.    

Până în prezent Primăria Sibiu a realizat studiul de fezabilitate. De asemenea, este în curs și procedura de achiziție pentru furnizarea echipamentelor enumerate mai sus, a serviciilor de montaj și punere în funcțiune a sistemului de închiriere, precum și proiectarea și asistența tehnică, cele trei oferte depuse de firmele interesate aflându-se în evaluare. 

Termenul estimat de realizare a acestui proiect, conform contractului de finanțare, este luna iunie 2021.  

Rezultate NEGATIVE pentru 56 de angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

0
o

56 de angajați ai Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pot răsufla ușurați după primirea rezultatelor COVID-19, toate fiind NEGATIVE.

Testarea a fost posibilă datorită unei sponsprizări a grupului ‘REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate – Divizia laboratoare Cluj Napoca’.

Managerul spitalului, Criatian Roman, în semn de respect pentru oamenii cu suflet mare, a decis să transporte persoanal ultimele 26 de probe recoltate.

Pentru siguranța angajaților, am efectuat în acest sfârșit de săptămână 56 de teste PCR Covid-19. Rezultatele tuturor probelor recoltate de la personalul spitalului sunt ‘Negative’.👍 
Totul a fost posibil printr-o sponsorizare a grupului ‘REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate – Divizia laboratoare Cluj Napoca’. 
⭐Precizez că un singur test costă 200 de lei.

În semn de RESPECT pentru acești Oameni minunați, am ales să merg personal la Cluj cu ultimele 26 de probe recoltate de medicul nostru epidemiologic, doamna dr. Maria Hirist.

Le-am mulțumit din suflet și LE MULTUMIM și pe această cale pentru ajutorul acordat!💕

Oricine dorește să sprijine Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu poate fi alături de noi prin donații către asociația spitalului (Asociația Pneumologia RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania – tel. 0269210979, spitaltbcsibiu@yahoo.com) constând în bani sau echipamente de protecție ori prin completarea formularului 230.  http://spital-tbc.ro/reusim-impreuna/

Precizăm că orice salariat poate direcționa 3,5% din impozitul pe venit, potrivit art. 79, alin. 1 din Codul Fiscal. VĂ MULȚUMIM ANTICIPAT! ” se arată în postarea managerului Cristian Roman

VIDEO: Juniorii echipei Alpha Basketball în acțiune. Antrenamente de acasă pe platforma ZOOM

0
IMG

Copiii din echipa sibiană Alpha Basketball se antrenează acasă, online pe aplicația ZOOM – noua rețea socială, folosită cel mai des, încă de la începutul instaurării pandemiei de coronavirus.

Aplha Basketball Sibiu este o echipă de baschet care se adresează copiilor și are în vedere introducerea și dezvoltarea abilităților de joc ale acestora. De peste 10 ani experiență privind inițierea copiilor în jocul de basket, Alpha Basketball Sibiu a reușit 5 ani la rând să participe cu elevii săi la Campionatul Național de Babybasket și Minibasket.

Reprezentanții Alpha Basketball Sibiu au postat pe pagina lor de Facebook un colaj video cu micii juniori care se antrenează acasă.

VIDEO:

Jucătorii Aplha în acțiune! Ne antrenăm cu drag si spor

EXCLUSIV: La DSVSA Sibiu se aşteaptă un aparat Real Time PCR

0
dsvsa sibiu

În plină pandemie toată lumea ştie despre aparatele de testare Real Time PCR folosite acum pentru depistarea COVID-19. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, dr. Şerban Ţichindelean, a confirmat în premieră pentru SIBIU INDEPENDENT că un astfel de aparat a fost comandat de instituţia pe care o conduce încă de anul trecut. „Aparatul este comandat de mult pe fonduri europene, AFIR, dar încă nu a sosit. Este un proces mai complicat” a explicat Ţichindelean. Aparate asemănătoare au fost comandate de DSVSA din judeţele Alba, Argeş, Vrancea şi Braşov. Astăzi cei din Vrancea au primit aparatul lor (foto).

Aparatura Real Time PCR de înaltă performanță ce va veni şi la Sibiu în curând este cu modul plăci de 96 de godeuri. Aparatura este utilizată pentru diagnosticarea Pestei Porcine Africane, Pestei Porcine Clasice, Influenței Aviare, precum și pentru alte boli virale cum ar fi COVID–19. „Va dura o perioadă după ce va veni să îl calibrăm, să instruim personalul şi apoi să fie oficial pus în funcţiune” a precizat Ţichindelean.

Foto: Aparatul Real Time PCR primit astăzi de DSVSA Vrancea

Dispozitive pentru măsurarea temperaturii corporale pentru elevii din școli și licee care se reîntorc la cursuri

0
OTkZjIxMzliZjcYWIYTMODNmZjMMDljYzUxYWQ scaled

Primăria Sibiu achiziționează termoscannere pentru școlile/liceele care reîncep cursurile din 2 iunie.

“Elevii din anii terminali, a 8-a și a 12-a, vor relua cursurile din data de 2 iunie și apoi vor susține examenele. Mai multe unități de învățământ au solicitat Primăriei să achiziționeze termoscannere pentru măsurarea temperaturii corporale a elevilor, ca măsură suplimentară de prevenție. Dat fiind faptul că această achiziție nu se poate face din fondurile unităților de învățământ provenite din costul standard per elev alocat de Ministerul Educației, am decis să le achiziționeze Primăria Sibiu. Vom cumpăra câte un termoscanner sau două pentru fiecare din cele 35 de școli și licee care va relua cursurile, în funcție de numărul de elevi care se reîntorc la ore. Utilizarea acestor dispozitive va completa celelalte măsuri de siguranță, precum purtarea măștilor și a mănușilor. De asemenea, am verificat ca toate unitățile de învățământ să aibă mijloacele financiare pentru achiziția de dezinfectanți, săpun și prosoape de unică folosință.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)



Dispozitivele avute în vedere sunt termometre cu infraroșu, care măsoară temperatura corpului de la o distanță de 5-10 cm, dotate cu alarmă audio la depășirea pragului de temperatură de 37,2°C.

Achiziția se va desfășura prin SICAP de către serviciul public care administrează clădirile unităților de învățământ.


Un pacient vindecat de coronavirus a donat plasmă hiperimună

0
PLASMA

Astăzi la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu a avut loc prima procedură de colectare de plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat.

Donatorul este DOBRA RAUL AUREL în vârstă de 33 ani, din Sibiu, infectat cu Covid – 19 și vindecat de medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Bărbatul este angajat al SCJU Sibiu ca asistent medical și a făcut acest gest „din dorința de a ajuta și pentru a da speranță persoanelor bolnave în lupta cu noul coronavirus”.

Potrivit testelor preliminare, bărbatul prezintă anticorpi și, ca urmare, a fost programat pentru recoltare. După recoltare, conform protocoalelor, sunt trimise probe la Institutul National de Hematologie Transfuzională din București pentru a fi efectuată testarea în vederea identificării prezenței tuturor virusurilor transmisibile.

După testare, rezultatele probelor vor fi trimise la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu într-un termen de 5 zile, urmând ca apoi plasma să fie utilizată pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, aflați în stare gravă.

„Am avut primul pacient care a donat plasmă, prin procedura de plasmafereză. I-am recoltat probele preliminare și a ieșit totul în regulă, inclusiv anticorpii SARS-CoV-2 pe care îi are prezenți și care arată că este în proces de vindecare. După recoltare, repetăm analize pacientului și le trimitem la Institutul National de Hematologie Transfuzională, unde se face un test suplimentar, care nu se face la Sibiu. Abia apoi urmează transferul de plasmă”, a declarat, dna Livia Mareș, biolog și purtător de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu.
Date suplimentare

Vă reamintim că SCJU Sibiu a primit recent, spre folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză (colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare încheiat între BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Județean Sibiu și spital. Echipamentul a fost instalat în data de 30 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu.

Contractul a fost încheiat în contextul în care BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL a decis să susțină utilizarea experimentală, în scop terapeutic, a plasmei hiperimune, recoltate de la pacienții COVID-19 vindecați (convalescenți), pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau cu risc de infectare din România, precum şi pentru tratamentul pacienților din România aflați în stare critică, inhibați, cu forme severe de pneumonie virală COVID- 19.

10 cazuri noi de coronavirus în județul Sibiu

0
tetse

Până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.588 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate.

La nivelul județului Sibiu sunt confirmate 416 de cazuri de infectre (dintre care 393 adulți și 23 copii) cu coronavirus, iar 10 cazuri sunt apărute în ultimele 24 de ore.

In județul nostru sunt înregistrate până astăzi 32 de decese.

1555 de persoane au fost confirmate negativ.  Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 193 de persoane.


Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 226 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 262.219 de teste.

Drumurile județului Sibiu pline de șoferi băuți și fără permise

0
politia romana

La data de 8 mai, în jurul orei 18:30, pe strada Marcel Iancu din orașul Cisnădie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 30 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță. La data de 9 mai, procurorul de caz a dispus plasarea bărbatului sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În seara zilei de 8 mai, în jurul orei 22:00, pe raza localității Roșia, polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un localnic în vârstă de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

La data de 9 mai, în jurul orei 11:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Șura Mică, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia fără a deține acest drept. 

La data de 9 mai, în jurul orei 11:15 un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Jina, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Pripon din localitatea de domiciliu fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

La data de 9 mai, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Secției Nr. 4 de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat un bărbat aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Arpașu de Jos. Testarea alcoolscopică a șoferului în vârstă de 48 de ani, localnic, a rezultat într-o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 9 mai, în jurul orei 23:45, pe strada Gruiului din satul Poplaca, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat un localnic în vârstă de 28 de ani în timp ce conducea sub influența alcoolului. 

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu această ocazie fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 10 mai, în jurul orei 22:45, pe DJ 106, în afara localității Fofeldea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 34 de ani.Deoarece testarea alcoolscopică a șoferului a a rezultat într-o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele sibianului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 10 mai, în jurul orei 12:00, tot în localitatea Jina și tot pe strada Pripon, a fost identificat un alt localnic, în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.

Două ore mai târziu, pe strada Pripon a condus autoturismul un localnic în vârstă de 41 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care l-au oprit pentru control, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, pe numele său fiind deschis dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

Bărbat din Agnita amendat pentru că transporta ilegal 9.5 mc de lemn

0
pret lemne de foc pe judete

La data de 8 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul silvic.

Cu această ocazie, în jurul orei 16,00, pe strada Floreasca din orașul Agnita, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 33 de ani în timp ce transporta cu un camion cantitatea de 9,50 mc material lemnos.

Pe avizul de însoțire prezentat de șofer era consemnată doar cantitatea de 1,50 mc material lemnos, astfel încât polițiștii l-au sancționat pe bărbat cu amendă în valoare de 6.000 de lei, iar cantitatea de 8 mc material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Agnita.  

Doi șoferi au fost prinși drogați la volan prin Mediaș

0
WhatsApp Image    at

La data de 8 mai., în jurul orei 11,45, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 32 de ani.

Rezultatul testării șoferului cu aparatul DRUGTEST a fost pozitiv la substanța THC-5 Cannabis, motiv pentru care medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive.

 La data de 9 mai a.c., în jurul orei 17,20, pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș, polițiștii medieșeni au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăveni.

În urma testării cu aparatul DRUGTEST, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis și cocaină. 

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, conform articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.   

EXCLUSIV: Un pacient de la Spitalul Județean Sibiu a fost găsit spânzurat

0
Spital Sibiu

Un bărbat în vârstă de 76 de ani, domiciliat în județul Mehedinți, a fost găsit în cursul dimineții decedat în incinta unei unități sanitare, fiind internat în calitate de pacient. 

Sibiu Independent a aflat în exclusivitate, pe surse, faptul că bărbatul era internat la secția Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Acesta s-a spânzurat în cursul acestei dimineți.

În fapt, la data de 11 mai, în jurul orei 04:20, un cadru medical  a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit decedat în interiorul unui grup sanitar. 

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul. 

În cauză nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu violență. Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

VIDEO: Prințul Charles impresionat de proiectul „Ambulanța pentru monumente”

0
FB IMG

Proiectul „Ambulanța pentru monumente”, susținut de sute de voluntari din Sibiu a fost premiat de Comisia Europeană cu cel mai important premiu european din domeniul patrimoniului. Munca de salvare a zeci de clădiri de patrimoniu a fost apreciată și de prințul Charles.

Este o realizare remarcabilă și nu e deloc surprinzător să aud că devotamentul vostru a fost recunoscut de ,,Europa Nostra și ați câștigat un premiu pentru toată munca voastră plină de inspirație pentru alții. Ca o recunoaștere a acestui fapt am dorit în mod deosebit să vă transmit cele mai calde felicitări și să vă spun cât de mândru sunt de tot cea ce faceți. Ba chiar pot spune că sunt și mai mândru știind că în mijlocul cizei creeate de aceasă pandemie, două dintre ambulațe au fost folosite pentru a transporta alimente pentru din satele de pe Valea Hârtibaciuliui, precum și alimente și mâncarepentru medicii de la Spitalul Județean Sibiu și măști și viziere pentru medicii din spitalele din Agnita și Mediaș. Câștigarea acestui prestigios premiu esteun tribut imens adus muncii minunate pe care o faceți și știu prea bine cțt de binemeritat este el, căci am văzut cu proprii mei ochi, cât de multe lucruri ați realizat.

Prințul Charles

Voi face tot ce-mi va sta în putiință pentru a vă ajuta să conservați comorile extraordin care incă mai există în țara voastră care reprezintă o parte unică a patrimoniului cultural, al vostru și al Europei.

Mă rog din tot sufletul ca voi și toți românii să reușiți cumva să supraviețuiți acestor vremuri dificile și acestui virus teribil și ca, odată ce norul de acum va fi trecut,să putem cu toții să ne întoarcem la vremuri mai fericite și mai însorite -poate, nu se știe niciodată-, înțelegând mai bine importanța de a lucra în armonie cu Natura și de a descoperi înțelepciunea și cunoștințele străvechipe care voi le folosiți cu atâta eficiență în toate eforturile voastre de a contribui la conservarea frumuseții unice a satelor și a pădurilor din România. Multă sănătate!

Prințul Charles

Votează și tu:

Pasionații de patrimoniu precum și susținătorii acestuia, din Europa și din lumea întreagă, pot vota online laureații preferați pentru a decide care dintre aceștia vor câștiga Premiul Publicului. În aceste momente de izolare și distanțare socială, Comisia Europeană și Europa Nostra speră că un număr cât mai mare de oameni va fi impulsionat să descopere inițiativele premiate anul acesta și să împărtășească numele primelor trei favorite. Câștigătorul Premiul Publicului va fi anunțat după această vară. Câștigătorii Marilor Premii, care vor primi și suma de 10.000 euro fiecare, vor fi anunțați public tot cu această ocazie.

Proiectul care salvează clădirile vechi din Transilvania, intră și în competiția pentru „Public Choice Award”. Îl poți vota aici: https://vote.europanostra.org.

Doresc să vă spun cât de plin de admirație sunt pentru ce ați făcut în ultimii ani pentru a salva atât de multe dintre monumentele frumoase, dar grav amenințate din țara voastră

Prințul Charles

Au început înscrierile în cadrul Concursului Judeţean de muzică „Muguri de mai”

0
Banner resolutie buna

Concursul Judeţean de muzică vocală „Muguri de mai”, desfășurat în perioada 18 – 31 mai 2020 în mediul online își așteaptă micii interpreți din județul Sibiu pentru a se înscrie la oricare din cele două secțiuni ale concursului: muzică ușoară sau populară.

Concursul se adresează preșcolarilor și școlarilor din ciclul primar și are în vedere participarea unui număr cât mai mare de copii. Acest concurs are ca și scop principal conservarea tradițiilor românești, educația pentru arta muzicală, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine, combaterea discriminării de orice fel dintre copii/tineri și mai ales promovarea și aprecierea interpreților.

Concursul Judeţean de muzică „Muguri de mai” a ajuns la ediția a III-a. Surpriză, dat fiind contextual actual, inițiatoarele proiectului, Cătălina-Minodora Dumitrean (prof. canto muzică ușoară la Palatul Copiilor Sibiu și învățător la Școala Gimn. Nr.2) și Cătălina-Ioana Stancu (dir. adj. prof. PIPP la Școala Gimnazială Nr 13), alături de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și asociația Domy Music Star, au mutat competiția în mediul virtual.
Acesta este adresat copiilor de la nivelul preșcolar și școlarilor mici (CP-IV). Micii interpreți se pot înscrie la oricare din cele două secțiuni ale concursului: muzică ușoară sau populară sau, de ce nu, la ambele secțiuni.


Părinții își pot înscrie copiii în concurs respectând regulamentul de pe pagina https://www.facebook.com/muguri.demai, după ce le-a fost acceptată cererea de prietenie.


Juriul concursului este format din profesori specializați în domeniul muzical și al învățământului preșcolar și primar, dar și interpreți sibieni de renume:

Dir. Adj. prof. Cătălina-Ioana Stancu
Dir. prof. Daniel Vecsei

Prof., interpretă de muzică populară Camelia Stoiță
Interpreta Dominique Simionescu



Mă bucur nespus că am găsit o cale de a duce mai departe și în acest an concursul județean de muzică. A fost un proiect pe care l-am inițiat din suflet alături de colega și prietena mea de suflet Cătălina Stancu. Proiectul s-a născut din dragostea noastră pentru frumos și pentru cei mici. (Cătălina-Minodora Dumitrean)
Mulțumim astfel partenerilor noștri, ISJ Sibiu și Asociației Domy Music Star pentru sprijin, dar și reprezentanților instituțiilor implicate . (Inițiatoarele proiectului).

Cătălina-Minodora Dumitrean

Crucea Roșie a distribuit 100 de pachete cu alimente, beneficiarilor din tot judeţul

0
image

De Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii, 100 de pachete cu alimente au plecat de la Sala Transilvania, sediul operaţional al Crucii Roşii Filiala Sibiu în perioada crizei pandemice, către beneficiari din tot judeţul. Tot ieri, au început şi primele livrări de biocid produs la Sibiu către instituţiile din judeţ.

Acţiunea de ieri a Crucii Roşii Filiala Sibiu a avut ca scop ajutorarea persoanelor aflate în situaţii vulnerabile din mediul rural cu 100 de pachete, totalizând fiecare 22 kg alimente de bază şi dulciuri.
De asemenea, 430 de litri de biocid au fost distribuiţi către Primăriile din judeţ, centre de îngrijire, sediul DGASPC şi centre de plasament.
Biocidul produs la Sibiu reuneşte efortul a cinci instituţii publice şi private – Consiliului Judeţean Sibiu, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Universitatea « Lucian Blaga » din Sibiu, Fundaţia Comunitară Sibiu şi Crucea Roşie Filiala Sibiu , organizaţia care şi-a asumat răspunderea distribuirii acestui dezinfectant. Biocidul a fost realizat pe baza reţetei recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Chiar dacă voluntarii şi angajaţii Crucii Roşii Filiala Sibiu s-au adunat ieri pentru a munci, contribuind la realizarea şi distribuirea pachetelor, efortul lor nu a rămas nerăsplătit de către comunitate. Rennes Café i-a răsfăţat pe voluntari cu cafea şi prăjituri, în timp ce Speedy Pizza a livrat o binemeritată pizza la finalul unei acţiuni în forţă.
” Mă bucur foarte tare de ajutorul voluntarilor, sunt nişte oameni extraordinari şi este o lume minunată pe care am descoperit-o”, a spus Răzvan Biriş, actualul director al Crucii Roşii Filiala Sibiu, filială care se bazează pe sprijinul a peste 200 de voluntari.

La nivel global,14 miloane de angajaţi şi voluntari din 192 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie au sărbătorit ieri Ziua Mondială a organizaţiei. În ultimii ani, voluntarii şi angajaţii Crucii şi Semilunii Roţii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni aflaţi în situaţii de urgenţă, de la dezastre naturale la războaie civile.
Data de 8 mai reprezintă ziua de naştere a fondatorului mişcării, Henry Dunant, elevţianul care a ridicat pentru prima dată steagul alb cu cruce roşie în timpul bătăliei de la Solferino, Lombardia, ca un simbol al neutralităţii şi protejării vieţii fără discriminare.
Ajuns întîmplător la Solferino în timpul războiului austro-sardinian, omul de afaceri Henry Dunant devine martorul unor scene de luptă sângeroase şi hotărăşte să organizeze pe front un grup de voluntari format din localnici, pentru a acorda ajutor şi asistenţă medical tuturor celor aflaţi în nevoie. De atunci au trecut 157 de ani de activitatea neîntreruptă a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, organizaţie care are la baza conduitei etice şapte principii fundamentale : umanitate, imparţialitate, neutraitate, independenţă, voluntariat, unitate, universalitate.