În 2024, la începutul primăverii, în Maternitatea din Timișoara a apărut pe lume un ghemotoc cu ochi negri. Din partea mamei nu a avut parte de îmbrățișări, ci doar de abandon și un nume trecut pe brățara de identificare prinsă la mâna nou-născutei: Anais.

Soarta avea să-i zâmbească puiului de om, întrucât după trei săptămâni a ajuns în casa preotesei din Agnita, unde cei cinci copii ai familiei au primit-o ca pe sora lor cea mică.

Dintr-un bloc de pe strada Fabricii, aproape de liziera pădurii de pini, răzbat glasuri vesele de copil. Coboară de la ultimul etaj și vestesc trecătorilor că aici locuiește o familie bogată în suflete tinere.

Urmând glasurile, urci patru etaje și știi că ai ajuns unde trebuie atunci când întâlnești rastelul încărcat cu încălțăminte atent înșiruită după modelul cazon. De pe perete, o icoană a Sfintei Maria pare să-i privească pe cei care intră și ies pe ușa familiei Dușescu, dându-le binecuvântare.

Vecinii știu că aici locuiește familia preotului Rareș Dușescu, „cel cu șase copii”. Mai știu că mezina este înfiată și că, nu de mult, încă o pereche de gemene părăsite a crescut aici până la vârsta majoratului.

Preoteasa Iuliana Dușescu a adus pe lume trei fete și doi băieți: Marian – 10 ani, Ana – 7 ani, Ioan – 6 ani, Irina – 4 ani și Daria – 2 ani. Nu i-a crescut doar pe ei, ci și alți copii nedoriți de părinții lor biologici.

În brațe o ține pe Anais: „De ea am aflat că a fost părăsită în spital pe când fiica noastră cea mică, Daria, avea doar șase luni. Cei de la Protecția Copilului ne-au întrebat dacă vrem să o îngrijim”, spune preoteasa care, în timp ce-și creștea propriii copii a devenit asistent maternal pentru o pereche de gemene. Acum, ele și-au ales calea în viață, una devenind studentă la universitatea sibiană, cealaltă alegând să muncească în străinătate.

O să vă întrebați cum se descurcă o familie cu șase copii într-un apartament cu patru camere? „Doar când este sărăcie vezi cu adevărat ajutorul lui Dumnezeu”, spune femeia amintind totodată că sunt destui dispuși să ajute. „Nu am cerut nimănui nimic, din contră, ajutăm noi când putem. Și, slavă Domnului, putem să ajutăm din puținul nostru, trebuie să vrei să-l vezi pe cel aflat în nevoie”. În plus, veniturile familiei sunt completate prin vânzarea mierii obținute de la cei 30 de stupi de albine pe care familia îi are în Ghijasa de Sus.

Iuliana Dușescu este originară din Fieni, județul Dâmbovița. „Orașul era recunoscut pentru fabricile de ciment și de becuri. Industria s-a prăbușit, iar eu am decis să studiez “Științele Politice și Relații Internaționale” la universitatea din Sibiu”, rememorează femeia care și-a cunoscut soțul pe vremea în care acesta studia Teologia, tot în Sibiu.

A fost angajată la Carrefour, apoi a devenit mamă cu normă întreagă: „Să ai cinci copii este o binecuvântare, iar când crești și alte suflete abandonate, știi că faci ceea ce trebuie”, spune preoteasa care a alăptat-o pe Anais, alături de Daria.

În micuța bucătărie se gătește de zor. Aflu că nu este greu să-i împaci pe toți atunci când le oferi supe, ciorbe cu legume sau perișoare, sarmale și fasole boabe. „Copiii mă ajută la pizza și clătite. Este o bucurie să-i văd cum se sprijină unii pe ceilalți.”

Printre picioarele copiilor se strecoară Ariel, o pisică albă, adeptă a băutului de apă direct din acvariul celor trei peștișori. Afișează un permanent aer de superioritate, așa cum îi șade bine unei feline răsfățate. Anais pare a fi prietena sa cea mai bună de vreme ce o urmărește prin toată casa, trecând prin camerele fraților săi.

Marian și Ana fac taekewon-do, iar de două ori pe săptămână vin la Sibiu pentru antrenamente. Au deja medalii de aur, argint și bronz, câștigate la probe individuale sau făcând echipă cu colegii de la Clubul „Puma”. „Nu-mi este greu să-i duc la antrenamente, copiii au nevoie de sport, de disciplină și spirit de echipă”, spune preotul Rareș Dușescu, devenit și șofer pe microbuzul familiei.

Chiar dacă are în parohie peste 1.000 de suflete, atunci când ajunge acasă părintele simte că Dumnezeu îi rămâne aproape. Nu s-a îndurat să o lase pe micuța Anais să fie adoptată de altă familie, preferând să dea curs propriei conștiințe și rugăminților celorlalți copii ai săi: „Ne spuneau că o vor pe Anais drept surioara lor, dar să facem ceva să plângă mai puțin. Tocmai îi ieșeau dințișorii.”

Copiii s-au pus pe scris teme, mama a revenit în bucătărie, iar tatăl își privește mezina, pe Anais, cum o pândește pe Ariel în drumul său către acvariu. Este o normalitate asumată de cei doi soți care știu că fiecare copil are dreptul la iubire necondiționată, indiferent de numele trecut în certificatul de naștere, la rubrica „părinți”.

Precum la sosire, așa și la plecare: de la etajul patru al blocului de pe strada Fabricii din Agnita, vocile zglobii ale celor șase copii coboară în stradă, bucurând trecătorii, vestind totodată că și ei, alături de părinții lor, sunt parte a județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Material realizat de Consiliul Județean Sibiu prin Proiectul Oameni Și Locuri De Poveste.