11.3 C
Sibiu
vineri, 19 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 878

Înființarea unei zone metropolitane – noul plan al administrației locale medieșene și al localităților din nordul județului Sibiu

0
medias itour

Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș are în plan înființarea unei zone metropolitane, care să faciliteze rezolvarea problemelor municipiilor și localităților din nordul județului Sibiu.

Practic, unitățile administrativ teritoriale componente ar lucra împreună pentru soluționarea nevoilor și problemelor cu care se confruntă și în egală măsură ar putea accesa mai ușor fonduri europene pentru dezvoltare.

În prezent, localitățile din jurul Mediașului sunt partenere în trei asociații de dezvoltare intercomunitară în domeniul apei și canalizării, colectării deșeurilor, respectiv transportului, practic fiind create premise pentru înființarea unui pol de dezvoltare urbană, potrivit novatv.ro

Un proiect important pentru mine in perioada următoare este acela de a înființa o zonă metropolitană în jurul Mediașului. Consider că, luarea unei astfel de decizii este extrem de importantă pentru dezvoltarea întregii zone. După cum se știe, există în momentul de față Asociația Apa Târnavei Mari unde sunt arondate 35 de localități. Avem și ECONORD Sibiu, asociația care se ocupă de gestionarea deșeurilor, mai nou avem înființată o Asociație de Transport și eu chiar cred că împreună cu primarii din nordul județului Sibiu putem să formăm o astfel de zonă metropolitană. Îmi exprim convingerea ca într-un final acest lucru se va realiza si ca împreună putem să atragem fonduri extrem de importante, fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea zonei.

Subprefectul Laurențiu Theodoru (USR PLUS) – voluntar la punctul de vaccinare Cazarma 90 (CP)

0
IMG

Subprefectul din partea USR PLUS, Laurențiu Theodoru alături de alți membri ai aceluiași partid, sunt voluntari la punctul de vaccinare din parcarea aflată în Piața Unirii (Cazarma 90). Aceștia vor fi prezenți astăzi și mâine, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook.

„Noi, USR PLUS, susținem campania de vaccinare și încercăm să ajutăm, în orice fel, pentru ca aceasta să fie un succes.


Rata de vaccinare trebuie să crească! Doar cu o populație vaccinată protejăm vieți și putem scăpa de pandemie.

Dacă ieșiți azi sau mâine la plimbare în centrul Sibiului și nu sunteți încă imunizați, puteți face o oprire pentru a face asta. Garantăm că, pe lângă doza de vaccin, veți primi o doza de bună dispoziție și speranță din partea voluntarilor.

Mulțumim tuturor celor implicați în campania de vaccinare!”

Petrecere privată la Șura Mare. Toți petrecăreții au fost amendați

0
IMG

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activitățile de verificare participând 75 de polițiști .

Astfel, au fost verificate 530 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 6 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat o sancțiune contravențională cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție.

În noaptea de 29.05.2021, în jurul orei 01:30, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, în timpul efectuării serviciului de patrulare, s-au sesizat cu privire la faptul că într-un imobil din localitatea Șura Mare se aflau mai multe persoane care participau la o petrecere privată. Cu ocazia controlului au fost identificate 40 de persoane, care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii identității și sancționării contravenționale a organizatorului petrecerii private, care în momentul controlului nu se afla în imobil.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Povești animate despre poluare, oferite elevilor din mai multe localități, create de Apă Canal Sibiu

0
Green Week  foto  scaled

Elevii din Sibiu, Făgăraș, Ocna Sibiului, Avrig, Mârșa și Bradu au aflat, dintr-o poveste animată, creată special pentru ei de Apă Canal Sibiu, cât de periculoasă este poluarea pentru Planetă și ce să facă ei, ca să o oprească.


Povestea este parte dintr-o acțiune mai amplă prin care Apă Canal Sibiu marchează Green Week sau Săptămâna verde, eveniment aflat sub patronajul Comisiei Europene.

Din prezentarea animată, copiii au descoperit lucruri practice, dar și informații despre compania care furnizează apa de băut și asigură serviciile de canalizare.

Aceeași prezentare le-a oferit detalii despre acțiunile prin care Apă Canal Sibiu a reușit “să se lupte” cu Monstrul numit Poluare, reducând numărul copacilor tăiați (prin introducerea facturilor electronice care au dus la salvarea a 27 de arbori, anual) și împiedicând poluarea aerului (prin înlocuirea a 42 de autospeciale din parcul auto).

De asemenea, copiii au aflat despre cele două super-motoare de la Stația de epurare a Sibiului, care transformă biogazul în energie electrică și căldură, reducând consumul de energie al stației cu 35 %.

”Investim continuu și din ce în ce mai mult în tehnologii și echipamente ce duc la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. De asemenea, ne bazăm mult pe abonații noștri din întreaga arie de operare, cărora le oferim servicii de calitate, dar și campanii de informare și educare cu privire la utilizarea corectă a resurselor naturale și infrastructurii de apă”, a declarat directorul general al companiei, ing. Vasile Maier, în cadrul evenimentului.

După ce au urmărit prezentările, copiii au fost invitați să se alăture companiei, devenind ambasadori ai mediului înconjurător, cu următoarele ”misiuni”: să vegheze la protejarea rețelelor de canalizare prin colectarea uleiului ars de la gătit și să supravegheze ca deșeurile (precum șervețelele umede) să nu ajungă în canalizare.
În același timp, copiii au fost invitați să le povestească părinților despre factura verde de apă care înlocuiește factura tipărită, clasică, și este primită în format digital, în contul de client, pe care oricine și-l poate crea rapid pe site-ul Apă Canal Sibiu.

”Săptămâna verde” a Comisiei Europene se derulează în 40 de țări, până pe 4 iunie 2021. Evenimentul cuprinde conferințe, expoziții și evenimente interactive ce promovează comportamentul responsabil față de mediu, sloganul din acest an fiind ”Zero poluare”.

Apă Canal Sibiu s-a alăturat ”Săptămânii verzi” încă din anul 2012, organizând vizite la obiectivele principale, lecții deschise sau prezentări care arată acțiunile eco ale companiei.

Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, dat fiind că educația elevilor în spiritul protecției planetei, este una dintre misiunile asumate de Apă Canal Sibiu.

Oportunități de angajare a persoanelor cu dizabilități de la nivelul Județului Sibiu

0
IMG

Peste 20 de angajatori din județul Sibiu au răspuns invitației adresată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Consiliul Județean Sibiu, de a participa la evenimentul #Pot, Vreau să lucrez!, care a avut loc, vineri, 28 mai 2021, în sala de conferințe a CJ Sibiu.
La eveniment au participat Raluca Turcan – ministrul Muncii și Protecției Sociale, Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu, Maria Mareș, președinta Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Claudiu Stupar, directorul general interimar al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Cosmin Roșu, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu și Alexandru Stănilă, director al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu
Scopul reuniunii a fost acela de a demara o campanie de conștientizare cu privire la integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități instituționalizate în centrele rezidențiale de la nivelul DGASPC Sibiu, precum și a celor neinstituționalizate.
”Dreptul la muncă este un drept fundamental și pentru persoanele cu nevoi speciale. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației noastre la dialog pentru a identifica cele mai bune soluții în vederea creșterii șanselor de ocupare a unui loc de muncă și pentru aceste persoane. Dar mulțumesc și celor care deja au acceptat în echipa lor persoane cu nevoi speciale. Comunitatea sibiană a dat dovadă de solidaritate în cele mai sensibile momente și sunt convinsă că va fi la fel de solidară și în identificarea și implementarea celor mai bune soluții care să ofere șansa la o viață normală celor mai vulnerabili dintre noi”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
În cadrul evenimentului, președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, împreună cu directorul general interimar al DGASPC, Claudiu Stupar și cu directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, Cosmin Roșu au semnat un protocol de colaborare pentru dezvoltarea și implementarea unor măsuri sau acțiuni care să asigure creșterea șanselor de ocupare a unui loc de muncă și integrare profesională a tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecție specială, precum și orientarea și inserția profesională a persoanelor adulte cu handicap în vederea integrării în societate și a creșterii nivelului de trai.
La nivelul județului Sibiu sunt 673 de persoane cu dizabilități instituționalitate, dintre care doar 59 sunt apte de muncă, având un grad de handicap mediu. Locurile de muncă pe care le-ar putea ocupa sunt: lucrător comercial, îngrijitor curățenie, manipulator marfă, montator piese, lucrător patiserie, ajutor tâmplărie, spălare vase, grădinărit, călcătorie/croitorie, menaj ușor, IT.
”Politicile adecvate sprijinirii încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilități trebuie create pe baza dialogului între cei implicați direct – angajatorii și instituțiile locale și naționale și trebuie construite plecând de la realitățile pieței.
Măsurilor noastre precum prevederea în PNRR a 50 milioane euro pentru reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, precum finanțarea, tot prin PNRR, a economiei sociale, li se vor adăuga inițiative rezultate din dialoguri precum cel de la Sibiu.
Am rezonat la inițiativa de astăzi a Consiliului Județean Sibiu și am organizat împreună acest eveniment convinsă că, împreună, autoritățile și mediul privat putem îmbunătăți situația actuală.
Le mulțumesc angajatorilor sibieni pentru deschidere, pentru opinii și susținere și îi asigur de parteneriatul meu și al Ministerului Muncii. Pentru noi, pentru instituțiile din subordinea noastră, felul în care mediul pe care îl reprezintă se raportează la persoanele cu dizabilități este esențial în conturarea măsurilor de viitor”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Angajatorii au prezentat propuneri și soluții concrete pentru ca procesul de angajare al persoanelor cu dizabilități din județul Sibiu să fie unul accesibil atât pentru beneficiari, cât și pentru angajatori. Una dintre acestea, fiind crearea unei platforme care să reunească atât forța de muncă, cât și oferta locurilor de muncă.

Sursa foto: careseekers.com.au

Raluca Turcan: Pensia anticipată rămâne, iar vârsta de pensionare creşte… doar pentru cine vrea!

0
FB IMG

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, prezentă astăzi la Sibiu, a declarat într-o conferinţă de presă, la întrebările reporterului SIBIU INDEPENDENT, că pensia anticipată nu se desfiinţează, aşa cum cu rea intenţie s-a propagat informaţia în spaţiul public. De asemenea ea a lămurit chestiunea extinderii vârstei de pensionare la 70 de ani. Aceasta se va putea face, la cererea contribuabilului, dar nu va fi o obligaţie, ci o opţiune a fiecăruia. Tot ea a precizat că noua lege a pensiilor nu va mai permite cumulul pensiei şi salariului în instituţiile de stat, decât în cadrul funcţiei rezultată în urma unor alegeri (de exemplu primari, consilieri, parlamentari).

Pensia anticipată – o falsă problemă

Turcan a subliniat că discuţiile pe tema eliminării pensiei anticipate din ultima vreme nu au o bază reală. Ea a spus că 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, conform Legii 263 din 2010. Iar stagiul minim este de 15 ani. În noua lege se păstrează exact aceleaşi reglementări. Diferenţa este că pentru a beneficia de pensie anticipat un cetăţean trebuie să fi contribuit 35 de ani, cât este regula actuală plus 8 ani, adică un total vechime de 43 de ani. Un calcul ipotetic ne arată că un cetăţean care presupunem că lucrează de la 18 ani se va putea pensiona anticipat pe noua lege aflată în discuţie la minim vârsta de 61 de ani.

Creşterea vârstei de pensionare…. o opţiune!

Raluca Turcan a explicat reporterului SIBIU INDEPENDENT că extinderea vârstei de pensionare la 70 de ani în noua lege este o opţiune a fiecărui cetăţean. Ea a precizat că au fost multe cereri de la persoane care doreau să lucreze peste vârsta maximă admisă de lege. Ori la instituţiile de stat acest lucru nu este permis. Prin noua lege se va da opţiunea fiecăruia să poată alege să lucreze până la 70 de ani. Doar că nu va putea cumula pensia cu salariul în instituţiile de stat. Turcan a oferit un exemplu: dacă un cetăţean a ieşit la pensie la 64 de ani şi doreşte la 68 să se angajeze la stat, o poate face până la 70 de ani maxim, dar pentru acei doi ani va trebui să renunţe la pensie. Apoi reintră în pensie.

Guvernul pregăteşte ceva pentru pensiile speciale

Deşi teoretic nu mai are pârghii legale contra pensiilor speciale după decizia Curţii Constituţionale, Raluca Turcan a lăsat să se înţeleagă că Guvernul a găsit totuşi o soluţie… dar pe care o ţine încă secretă. Turcan nu a dorit să dea detalii, dar a recunoscut că Guvernul a găsit o opţiune în ce priveşte pensiile speciale. Acestea au nemulţumit mulţi români prin vârsta scăzută de pensionare şi cuantumul mare al pensiei. Pensii speciale sau de serviciu beneficiază printre alţii magistraţii, cadrele miliare, MAI şi clasa politică.

„În spaţiul public circulă o serie de dezinformări (…). Cert este că, în privinţa pensionării, noi ne-am asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să reformăm acest sistem, întrucât este gravat de inechităţi în sensul în care există condiţii diferite de pensionare în funcţie de anul de pensionare. Există clivaje uriaşe între pensia minimă socială şi cea mai mare pensie în plată, în sistemul public. Există milioane de lei plătite anual pentru procese câştigate de pensionari împotriva statului în ceea ce priveşte calculul pensiei. Mai mult decât atât, în sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas, pe care dacă noi nu o dezamorsăm, riscăm ca la un anumit moment puterea de cumpărare a pensiei medii în România să scadă atât de mult încât, practic, în loc de 1.500 de lei cât este acum o pensie medie, să se poată cumpăra cu o pensie medie în România echivalentul a 500 de lei”, a declarat Raluca Turcan.

Noi premiere la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

0
Screenshot

În cadrul conferinței de presă din 28 mai 2021 directorul general TNRS și președintele FITS, Constantin Chiriac, a prezentat cele mai recente producții ale Naționalului sibian, „Conferința iraniană” și „De cealaltă parte a lumii”, pregătite atât pentru versiunea scenică, cât și pentru Scena Digitală. Invitații speciali au fost: dramaturgul și regizoarea Alexandra Badea; regizorul Bobi Pricop și actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu și Cendana Trifan. De asemenea, iubitorii teatrului sibian și ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu sunt invitați să urmărească online conferința de presă de luni, 31 mai, ora 12:00,  live pe pagina de Facebook a TNRS.

„De cealaltă parte a lumii” – cel mai recent spectacol semnat Alexandra Badea pentru Naționalul sibian

După alte două producții semnate pentru TNRS („Perfect compus” și „Maternal”), dramaturgul și regizoarea Alexandra Badea revine la Sibiu cu premiera îndelung așteptată a spectacolului „De cealaltă parte a lumii”. Reprezentația din 30 mai este deja sold-out, dar, la cererea publicului, Naționalul sibian a programat special avanpremiera acestui spectacol pentru 29 mai.

Inspirată de contextul socio-politic european actual, Alexandra Badea tratează în noul său spectacol problematici ale relațiilor interpersonale într-o lume a granițelor fizice și emoționale. Parte poveste inițiatică, parte un exercițiu de critică socială lipsită de menajamente, producția invită la un moment de autoreflexie în parametrii unei realități delicate, pe care deseori refuzăm să o confruntăm.

Spectacol realizat în cadrul proiectului european Be SpectACTive!, cu partenerii: CapoTrave/Kilowatt, BRUT Wien, Dublin Theatre Festival, Plesno Kazalište Ljubljana.

„Conferința iraniană” – produs special de Castel Film Studios pentru Scena Digitală

După premiera la scenă din 13 mai 2021, spectacolul regizat de Bobi Pricop este pregătit pentru debutul pe Scena Digitală, din luna iulie 2021. Versiunea digitală pentru „Conferința iraniană” este primul produs în colaborare cu Castel Film Studios, CINETic – UNATC, prin Departamentul Cercetare, Dezvoltare și Inovare (DCDI). 

Spectacolul semnat de Bobi Pricop pune degetul pe răni deschise, invitându-ne la o confruntare incisivă, problematică și simptomatică a realității ce sfidează legea kilometrului mort. Cu ocazia unei conferințe, zece reprezentanți ai „gândirii occidentale” discută situația delicată a unui Orient „spiritual”, însă lipsit de orice formă de toleranță.

Scena Digitală – recunoscută cu premiul special UNITER

Platforma Scena Digitală lansată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a câștigat în ultimul an de existență nu doar atenția publicului amator de teatru și artele spectacolului, ci și atenția juriului UNITER. Astfel, Scena Digitală primește în acest an Premiul special UNITER pentru meritul de a deveni prima platformă de acest gen creată de un teatru național din România, precum și pentru efortul de a populariza teatrul înregistrat și teatru-film într-o perioadă în care instituțiile de cultură nu și-au putut desfășura activitatea.

Lansată în iulie 2020, platforma Scena Digitală aduce lunar iubitorilor de arte ale spectacolului peste 30 de spectacole de teatru, teatru-film și filme ale Naționalului sibian. TNRS devine, astfel, primul teatru național din România cu o platformă integrată video-on-demand, care poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual. Spectacolele găzduite de Scena Digitală (www.scena-digitala.ro) sunt înregistrate în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii și sunt subtitrate în engleză sau în română, în cazul spectacolelor produse de Secția Germană TNRS. 

SIBIU – Cei 8 agenți de poliție rămân după gratii. Instanța le-a respins contestațiile

0
Screenshot

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins vineri ca nefondate contestaţiile formulate de către opt din cei zece agenţi de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu arestaţi preventiv de către Tribunalul Sibiu, iar pentru doi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Astfel, potrivit soluţiei postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia a admis contestaţiile declarate de doi dintre inculpaţi, a desfiinţat integral încheierea penală contestată şi a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia.

Instanţa a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, până la data de 26 iulie, fiind stabilite o serie de obligaţii pe care cei doi agenţi trebuie să le respecte, inclusiv să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Sibiu şi Alba decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi să nu se apropie unul de celălalt sau de ceilalţi inculpaţi şi suspecţi. CA Alba Iulia a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi inculpaţi dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

De asemenea, instanţa a respins ca nefondate contestaţiile declarate de ceilalţi opt inculpaţi.

Decizia CA Alba Iulia, pronunţată în camera de consiliu, este definitivă.

În 19 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Serviciile Judeţene Anticorupţie Sibiu, Alba, Braşov şi Cluj, au pus în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară pentru probarea unor infracţiuni de corupţie într-o cauză penală în care sunt suspectaţi 25 agenţi de poliţie din cadrul IPJ Sibiu.

După audierea celor 25 de poliţişti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 15 dintre aceştia.

Faţă de 10 dintre inculpaţi (agenţi de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene) a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, iar cu privire la 5 dintre inculpaţi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Dosarul a fost înregistrat pe 20 februarie 2019, fiind iniţial efectuată urmărirea penală „in rem” pentru săvârşirea infracţiunilor de omisiunea sesizării, abuz în serviciu, dare de mită, luare de mită, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, înşelăciune şi fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia de agent de poliţie.

Potrivit denunţului şi procesului verbal de sesizare din oficiu care au stat la baza înregistrării dosarului penal, existau indicii cu privire la faptul că mai mulţi agenţi de poliţie rutieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu şi nu ar fi constatat săvârşirea unor fapte contravenţionale la regimul rutier. În schimbul acestei „iertări de sancţiune”, contravenienţii ar fi sponsorizat echipa de fotbal a I.P.J. Sibiu, întocmindu-se contracte de sponsorizare cu diferite sume de bani acestei echipe din care făceau parte şi aceşti lucrători de poliţie, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Conform aceleiaşi surse, din cercetările efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi a datelor rezultate din punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, a rezultat presupunerea rezonabilă cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, de serviciu şi de fals de către agenţii de poliţie rutieră din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

Agenţii sunt suspectaţi că, în mod repetat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, din 2019 până în prezent au pretins şi au primit diverse sume de bani, cuprinse între 50 şi 500 de lei, foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de şoferii contravenienţi şi a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale.

„Au pretins diverse sume de bani de la persoanele pe care le-au oprit în trafic pentru săvârşirea unor abateri la regimul rutier, în scopul de a nu le aplica sancţiuni contravenţionale, solicitându-le totodată acestor conducători auto ca sumele de bani să le fie remise sub forma unei sponsorizări în contul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (International Police Association – IPA) – Regiunea 1 Sibiu. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi au constatat săvârşirea de către conducătorii auto a unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice, nu au aplicat acestora sancţiunea contravenţională corespunzătoare şi nici sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, încălcând astfel dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 218/2002, republicată, şi anume de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni contravenţionale, şi dispoziţiile art. 2 din OUG 195/2002, privind obligaţia de a lua măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale normelor de circulaţie pe drumurile publice”, se mai menţionează în comunicat.

Din anchetă a mai reieşit că poliţiştii nu au constatat contravenţii şi nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, potrivit legii, reţinând alte abateri contravenţionale în procesul verbal, neconforme cu realitatea şi aplicând altă sancţiune decât cea corespunzătoare contravenţiei comise de şoferii opriţi în trafic, în sensul că nu au luat măsurile legale ce se impuneau, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce autoturisme. De asemenea, acţionând cu intenţie, au falsificat mai multe procese verbale de constatare a contravenţiei cu prilejul întocmirii acestora, completându-le cu date neconforme cu realitatea şi în absenţa contravenientului, semnând procesele verbale în locul contravenientului, ceea ce a produs consecinţe juridice pentru persoanele în locul cărora au semnat.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, conducerea IPJ Sibiu, Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Sibiu, Brigada Mobilă de Jandarmi.

Sursă Agerpres

Zeci de pasageri neprimiți în cursele de Germania pe Aeroportul Sibiu

5
ceb baa de  dbddwizz carusel
sursa foto: Aeroportul Internațional Sibiu

SIBIU INDEPENDENT a primit numeroase sesizări în ultimele zile de la diferiți pasageri care au cumpărat bilete pentru a merge în Germania și au fost refuzați la îmbarcare. Oamenii se plâng că operatorii de zboruri nu oferă asistență la completarea numeroaselor declarații sau că se leagă de fiecare chichiță din acte pentru a nu îi primi în avion, dar nici nu li se mai returnează valoarea biletelor.

S-au creat inclusiv grupuri de Facebook ale românilor care pleacă în Germania, cel mai des la muncă, folosind avionul. Aici sunt relatate zeci de situații în care companiile aeriene care operează pe Aeroportul Sibiu refuză pasageri pe diferite motive. Cel mai adesea se invocă lipsa rezultatului testului PCR într-o limbă recunoscută. Testele în română sau traduse la birouri autorizate nu sunt recunoscute. Persoanele vaccinate pot călători la minim 14 zile după rapel.

SIBIU INDEPENDENT a cerut un punct de vedere oficial conducerii Aeroportului Internațional Sibiu despre această situație. Din start, cei de la Aeroport au aruncat responsabilitatea pe operatorii aerieni și companiile conexe: “Procesul de efectuare a formalităților de check-in și îmbarcare este efectuat de compania care asigură handling-ul de pasageri și care acționează în calitate de reprezentant al transportatorului aerian pe baza procedurilor stabilite de acesta. Mai mult, în conformitate cu informațiile oficiale comunicate de către autoritățile germane, publicate și actualizate pe www.mae.ro, compania aeriană are obligația verificării dovezii testării, vaccinării sau vindecării tuturor persoanelor care călătoresc în Germania pe cale aeriană (indiferent din ce zonă sosesc!) înainte de îmbarcare”

Aeroportul Sibiu primește reclamații, dar le dă mai departe

„În ceea ce privește aeroportul sibian vă informăm că toate reclamațiile formulate și înaintate regiei au fost aduse la cunoștiința companiei de handling și analizate împreună cu reprezentanții aeroportului. În majoritatea cazurilor, motivul pentru care s-a refuzat îmbarcarea pasagerilor a fost neîndeplinirea condițiilor de călătorie în vigoare la data formulării reclamațiilor, respectiv: lipsa indicării parametrilor conform criteriilor stabilite de Institutul Robert Koch cu privire la testele prezentate de aceștia, neredactarea testelor într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă, (nefiind acceptată o traducerea a acestora), precum și nerespectarea termenelor de valabilitatea a testelor de tip PCR (maxim 72 de ore) și a celor antigen (maximum 48 de ore)” se arată în răspunsul Aeroportului Sibiu către SIBIU INDEPENDENT.

Pasagerii prinși în asemenea situații ne-au scris că adesea rezultatul testului PCR expira în 20 de minute de la aterizarea în Germania și de aceea nu au fost primiți în cursă. În alte situații un rezultat de test PCR tradus la birou de copiat acte oficial, nu a fost recunoscut, operatorii cer ca acesta să fie redactat într-una dintre limbile precizate de clinica medicală.

Criteriile stabilite de institutul Robert Koch sunt publicate de către autoritățile germane la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Transport/Archiv_Tests/Test_06042021_en.pdf?__blob=publicationFile

Foto: Arhivă

Raluca Turcan, despre accesul la muncă al persoanelor cu dizabilități (CP)

0
FB IMG

Raluca Turcan, Ministrul Muncii, a vorbit într-un comunicat de presă publicat pe pagina sa de Facebook, despre accesul la muncă al persoanelor cu dizabilități. Redam mai jos textul integral:

Politicile adecvate sprijinirii încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilități trebuie create pe baza dialogului între cei implicați direct – angajatorii și instituțiile locale și naționale – și trebuie construite plecând de la realitățile pieței. La Sibiu, astăzi, Consiliul Județean și Ministerul Muncii au organizat o întâlnire comună tocmai în scopul de a pune bazele unui mecanism prin care să crească procentul de angajare a persoanelor cu dizabilități instituționalizate în structurile statului, dar nu exclusiv a acestora.



Parteneriatul cu președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în organizarea acestui eveniment pleacă din necesitatea de a implica mai mult decât o instituție în gestionarea unui subiect atât de sensibil. Am rezonat la inițiativa de astăzi a Consiliului Județean Sibiu și am organizat împreună acest eveniment convinsă că, împreună, autoritățile și mediul privat, putem îmbunătăți situația actuală. Una care, din păcate, la nivel național nu este cea mai fericită.

În România rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități este sub media UE, și anume 43,7 % față de 50,6 %, iar cadrul juridic nu stimulează în mod eficace capacitatea persoanelor cu dizabilități de inserție profesională. Serviciile publice de sprijinire a ocupării forței de muncă sunt limitate și există disparități între regiuni, între zonele rurale și cele urbane și între grupurile socio-economice. În plus, procentul adulților care participă la activități de învățare este unul dintre cele mai scăzute din UE și înregistrăm niveluri ridicate de inactivitate, mai ales în rândul femeilor, al tinerilor, al persoanelor slab calificate, al persoanelor cu dizabilități și al persoanelor în vârstă.
Măsurile noastre, despre care am discutat astăzi la Sibiu, sunt cuprinse în Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027, un proiect elaborat recent la Ministerul Muncii în care ocuparea forței de muncă este domeniu prioritar.
Fără a avea pretenția că este suficient, inițiativele noastre, completate de input-ul dezbaterilor precum cea de la Sibiu, pot produce efecte.



În plus, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă desfășoară deja proiecte cu finanțare europeană având drept scop asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informațional și comunicațional, pentru creșterea șanselor de ocupare.

PNRR la rândul său este un mecanism prin care propunem 50 milioane euro pentru reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, bani investiți în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități.
PNRR va putea finanța și economia socială, iar dezvoltarea de întreprinderi va avea drept efect creșterea gradului de ocupare în rândul persoanelor cu dizabilități.

Regândirea sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități aflate în instituții (prin dezinstituționalizare) poate produce la rândul său o reinterpretare a cutumelor și va promova alternative de viață independentă sau semi-independentă. De aceea avem în plan o regândire a sistemului de sprijin acordat beneficiarilor din serviciile rezidențiale care doresc să se angajeze.

Discuția de la Sibiu, organizată sub titlul #Vreau#Pot să lucrez! este un exemplu cu privire la ceea ce pot face autoritățile și angajatorii, împreună, dacă le pasă, dacă privesc cu încredere abilitățile persoanelor cu dizabilități.
Consiliul Județean Sibiu, președinta Daniela Cîmpean, își iau în serios o misiune la finalul căreia satisfacțiile vor fi multiple. Astăzi, autoritatea județeană sibiană a semnat, în prezența președintei ANOFM, Maria Mareș, un protocol de colaborare cu AJOFM, un document care va avea drept beneficiari persoanele cu dizabilități, dar, pe termen lung, și companiile aflate în căutare de angajați. Protocolul este un exemplu care, multiplicat și aplicat în țară, poate reduce diferențele între România și restul țărilor UE și, mai ales, poate aduce un plus de normalitate în viața persoanelor cu dizabilități.

Le mulțumesc angajatorilor sibieni pentru deschidere, pentru opinii și susținere și îi asigur de parteneriatul meu și al Ministerului Muncii. Pentru noi, pentru instituțiile din subordinea noastră, felul în care mediul pe care îl reprezintă se raportează la persoanele cu dizabilități este esențial în conturarea măsurilor de viitor.

Centrul de Recuperare Neuromotorie “Pruncul Isus” din Mediaș, evacuat din cauza unui incendiu

0
IMG

Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, în cursul dimineții, pompierii militari ai Detasamentului Mediaș au intervenit de urgență cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă în municipiul Mediaș, str. 1 Decembrie.

Intervenția pompierilor s-a desfășurat la o unitate de recuperare neuromotorie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric de distribuție ce se afla într-un spațiu tehnic special amenajat.
În mod preventiv aproximativ 12 persoane (beneficiari și personal administrativ) s-au autoevacuat până la sosirea forțelor.

Incendiul a fost stins în scurt timp.
Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de suprasolicitarea tabloului electric principal de distribuție ca urmare a unei defecțiuni.

Liceul Teoretic „Axente Sever”, una din cele cinci instituții de învățământ românești, prezent într-un proiect important

0
FB IMG

Muncipiul Mediaș, prin Liceul Teoretic „Axente Sever”, este prezent într-un proiect european inovativ de construire de „Centre comunitare de învățare participativă prin cercetare și activare civică”, proiectul PULCHRA, finanțat prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene și coordonat de Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena.

Liceul Teoretic „Axente Sever” este una din cele cinci instituții de învățământ românești care s-au alăturat, în cadrul proiectului, unui număr de alte 48 de instituții școlare din toate statele Uniunii Europene.

Primăria Municipiului Mediaș s-a alăturat proiectului ca partener logistic și, în această calitate, a găzduit astăzi evenimentul de prezentare a rezultatelor obținute de către elevi și dascăli în urma acestui efort științific colaborativ construit în jurul unei teme de cercetare de mare interes civic și științific: „Calitatea Aerului în municipiul Mediaș”.

La întâlnire au participat din partea municipalității, domnul primar Gheorghe Roman și domnul viceprimar Dan Sima.

Concluziile prezentate, cât și sugestiile pertinente și realiste adresate municipalității de către tinerii cercetători medieșeni au primit un feedback imediat din partea domnului primar Gheorghe Roman care a prezentat demersurile realizate deja de municipalitate în direcția îmbunătățirii calității aerului din Mediaș, cât și pe cele preconizate a se realiza în viitorul apropiat.

Adresăm calde felicitări echipei de profesori și elevi ai Liceului „Axente Sever”, în particular, doamnei director Ana-Maria Agârbiceanu, pentru consistența și relevanța datelor prezentate și îi asigurăm că Primăria municipiului Mediaș va rămâne în continuare un partener al tuturor școlilor care se implică în astfel de proiecte valoroase și utile atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea medieșeană.

Sursa: Facebook

VIDEO-FOTO: Ploaia abundentă a dat „peste cap” Sibiul. Străzi închise și garaje inundate

0
IMG

Ploaia abundentă din ultimele ore a dat pur și simplu peste cap traficul rutier, dar și cel pietonal. Sistemul pluvial de pe strada Ceaikovski din cartierul sibian Gușterița nu a mai făcut față ploilor abundende din ultima perioadă și a refulat, inundând complet strada.

Probleme au apărut și pe mai multe străzi din orașul Sibiu, traficul rutier desfășurându-se îngreunat iar pe Calea Șurii Mici traficul a fost oprit complet de către mai multe echipaje de Poliție Locală. Mai multe echipe de intervenție ISU, dar și de la Apă Canal încearcă să țină sub control situația.

Conform ultimelor date, traficul rutier pe Calea Șurii Mici a revenit la normal.

„Apă Canal a intervenit și a evacuat apa venită pe carosabil de pe câmp. Circulația a fost oprită pentru scurt timp până s-a degajat carosabilul. Acum, circulația a fost reluată” a declarat Mirela Gligore,
Șef Serviciu Comunicare, Relații Externe și Marketing din cadrul
Primăriei Municipiului Sibiu

-Forțele ISU Sibiu intervin pentru evacuarea apei în municipiul Sibiu străzile Fragilor (evacuarea apei din casă), Lupeni (evacuarea apei din casă), str. Triajului (Sibiu), str. Aleea Streiu (inundație subsoluri blocuri), în localitatea Bungard în sprijinul SVSU Șelimbăr.

– Membrii SVSU Cisnădie au intervenit în localitatea Cisnădioara pentru degajarea unui copac căzut.
– Reprezentanții Apă Canal, str. Petru Poni (evacuarea apei din casă), Carpenului (evacuarea apei din subsolul unei case).

Cele mai multe sesizări sosite prin Dispeceratul Apă Canal provin zonele Trei Stejari și Valea Săpunului. Apă Canal Sibiu are trimise în teren 8 echipe de intervenție.

[meta_gallery_slider id=”76049″]

VIDEO: Strada Ceaikovski din Sibiu a fost inundată. Apă Canal are în teren 8 echipe de intervenție

0
Screen Shot    at

Sistemul pluvial de pe strada Ceaikovski din cartierul sibian Gușterița nu a mai făcut față ploilor abundende din ultima perioadă și a refulat, inundând complet strada.

Din cauza apei, șoferii și pietoni întâmpină dificultăți de deplasare, la această oră fiind detașate 8 echipe de intervenție. Cele mai multe sesizări sosite prin Dispeceratul Apă Canal provin zonele Trei Stejari și Valea Săpunului. Apă Canal Sibiu are trimise în teren 8 echipe de intervenție.

„Pe fondul precipitațiilor intense, Apă Canal Sibiu a trimis în teren 8 echipe de intervenție. Cele mai multe sesizări sosite prin Dispecerat provin zonnele Trei Stejari și Valea Săpunului. Abonații afectați sunt rugați să apeleze Dispeceratul Apă Canal Sibiu, tel.0269/222.777. Au fost recepționate 35 de reclamații, din care 10 sunt din Șelimbăr” au transmis reprezentanții Apă Canal Sibiu

Pivnițe inundate în Sibiu și Bungard, din cauza ploilor abundente

0
IMG

În contextul Codului Portocaliu de ploi însemnate cantitativ în vigoare până astăzi, 28.05.2021 ora 21:00, se intervine în acest moment, după cum urmează :

-Forțele ISU Sibiu în municipiul Sibiu, strada Lazaret, evacuarea apei din pivnița unei case, dar și pe strada Anatole France evacuarea apei din pivnița unei case.
-Reprezentanții Apă Canal intervin pentru evacuarea apei în municipiul Sibiu, străzile Podului, Str. Carpenului, strada Șerbota și strada Rampa Ștefan cel Mare.
-Membrii SVSU Șelimbăr intervin în localitatea Bungard, pentru evacuarea apei dintr-o pivniță.

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase valabilă și pentru județul Sibiu, pentru intervalul 27.05, ora 16:00 – 28.05, ora 21:00, fenomene ce se vor manifesta prin ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-70 l/mp.
Astfel, având în vedere situația hidrometerologică prognozată în zona de competență a unității noastre, la nivel Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,cpt. Dumitru Croitoru,, al județului Sibiu, se dispune:

  • a nivelul subunităților se iau măsuri de verificare/pregătire a tehnicii de intervenție;
  • prin dispeceratul unității se notifică toate primăriile, operatorii economici, sursa de risc, etc..
  • situația înregistrată la nivelul județului Sibiu este permanent monitorizată prin Centrul Operațional al ISU Sibiu.

RECOMANDĂRI!

Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, solicităm cetățenilor să respecte următoarele recomandări:

  • curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
  • cetățenii sunt rugați să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;
  • urmăriți cu atenție evoluția situației hidrometeorologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;
  • ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea fenomenelor meteorologice;
  • construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
  • pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;

În situația manifestării vântului puternic, pompierii militari sibieni recomandă populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

În cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Asociația Tura În Natură organizează concursul „Plimbă-te cu Cioran pe bicicletă!“

0
Screen Shot    at

Concursul „Plimbă-te cu Cioran pe bicicletă!“, organizat de Asociația Tura În Natură în parteneriat cu firma Unimat, va avea loc în perioada 28 Mai – 25 Iunie 2021.

Scopul concursului este promovarea traseului cicloturistic Emil Cioran și a lucrării de artă modernă ”O Piatră între Cer şi Pământ”, realizată de artistul Ștefan Radu Creţu. Lucrarea a fost realizată în cadrul proiectului ”Emil Cioran – Filozof și Biciclist” finanțat de primăria Rășinari în cadrul Agendei Culturale 2020.

Participanții la concurs vor trebui să parcurgă traseul cicloturistic Emil Cioran şi să îşi facă poze în care vor apărea alături de cele 7 panouri informative de pe traseu și o poză în fața lucrării ”O Piatră între Cer şi Pământ” din Rășinari. Pozele vor fi postate de fiecare participant pe profilul său de Facebook iar postarea trebuie să conțină tag către pagina de Facebook a asociaţie @turainnatura. Câștigătorul va fi ales în mod aleatoriu utilizând site-ul random.org.

[meta_gallery_slider id=”75996″]

Pentru că lucrurile frumoase sunt întotdeauna cele realizate alături de prieteni, premiul acestui concurs, o bicicleta MTB va fi oferită de către compania Unimat, care este activ implicată la nivel sportiv și educational în viaţa comunităţii sibiene. 

Bicicleta va fi înmânată câștigătorului în cadrul unui eveniment organizat în luna iunie în faţa lucrării ”O Piatră între cer şi Pământ” din faţa Căminul Cultural Răşinari.

Pe cei interesați să participe la concurs îi rugăm să consulte Regulamentul concursului publicat pe website-ul asociatiei https://www.turainnatura.ro/ro/concurs-plimbate-cu-cioran-pe-bicicleta și pe pagina de Facebook  https://www.facebook.com/turainnatura.

Pentru detalii suplimentare puteți să ne contactați pe adresa de e-mail info@turainnatura.ro  

Fișă biografică a artistului Ștefan Radu Crețu 

S-a născut în 26 januarie 1983 la Câmpina. Lucreaza și locuiește în Sibiu. 

2006 Licentiat la Universitatea de Arte Vizuale si Design. Cluj Napoca, sectia ceramica

2007 Bursa Socrates Erasmus, Academia de Arte plastice Wroclaw, Poland

2008 Absolvent master la Universitatea Nationala de Arta  Bucuresti, sectia sculptura

2016 Doctorat la Universitatea Nationala de  Arta, Bucuresti

Între expozițiile sale menționăm:

2021/“Spannungsverhältnisse im Dialog” Haus der Kunst, Baden Austria (grup).

2020/ “După doisprezece ani. Productia artistica din Romania in 180 de lucrari”. MNAC Bucuresti (grup).

2018/ ”voo cinnyris geometrica”, Parque Marechal Carmona, Cascais, Portugalia (personala). 2018/ “the origin of boxes”, UNA Galeria, Bucuresti (personala) .  2018/ “At  Different Angles, MNAC Bucuresti (grup).   2017 /“International Kinetic Art Exhibit and Symposium, Boynton  Beach Florida USA. Celebrating Art in Motion (grup) .   2017 “Possible Evolution”,Victoria Art Center, Bucuresti. (solo).  2016 “Rezolutie pentru/despre o capital culturala”. Galeria Calina Timisoara. (grup NOSTRU). 2017” In Linii Mari//Caiete de Schite” Balamuc Timisoara.  2015/“Epoca de piatra a tehnologiei emotionale”, Calina Gallery, Timisoara (solo).  2014/“Transformation”, Muzeul Beelden aan Zee“, Haga, Olanda (grup).   2014/“Sensus Propero”, 418 Contemporary Art Gallery, Bucuresti (solo); 2012,2013,2014/“Workshop at the Danube IV, V, VI”, 418 Contemporary Art Gallery, Bucuresti (grup); 2013“The art of living“, Pop-up Art Gallery, Bucuresti (grup).  2013 “Oestridae Dominant”, Proiect 1990, Piata Presei Libere, Bucuresti (personala); 2013/“Disambiguation”, Palatele Brancovenesti, Galeria Cuhnia, Bucuresti (solo). 2012 “Paratarrasius hibridus”, 418 Gallery, Bucuresti (solo).

“Ideea de locomotie si miscare este o importanta sursa de inspiratie pe care am ales sa o explorez ca o in variate aspecte. In primul rand studiez mijloacele naturale de locomotie, care implica miscarea in toata diversitatea ei – terestra, acvatica, aeriana, si in acelasi timp desfasor o analiza comparata cu  mijloace artificiale de locomotie. Dupa multe incercari de a imi motiva cercetarile prin proiecte si realizari  personale, am inceput sa folosesc miscarea in variate proportii, legata de sursa de inspiratie natural-artificiala. Am ajuns la niste sinteze pe care le exprim atat in forme bi cat si tri- dimensionale. Pentru a spori valoarea obiectivului, minimizarea si abstractizarea sunt de asemeni importante”.

Câteva dintre lucrările lui Ştefan Radu Creţu le puteți vedea aici: http://418gallery.com/artists/stefan-radu-cretu/  

Săptămâna Antifumat: Personalitățile din lumea culturală sibiană îndeamnă cetățenii să renunțe la fumat

0
Screen Shot    at

Dumitru Budrala – Fondatorul și Directorul Festivalului Astra FilmCiprian Ștefan – Director Complexul Muzeal ASTRA Sibiu, Adrian Tibu – Manager Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” SibiuSilvia Macrea – Manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și Ovidiu Dragoman – Manager al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu s-au alăturat campaniei „Renunțarea la fumat salvează vieți”, organizată în Săptămâna Antifumat de către Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Ciprian Ștefan, Directorul Complexului Muzeal Astra transmite că a reușit să renunțe la fumat fiindcă vrea să își vadă familia fericită, dar și pentru a se bucura „sănătos de fenomenul ASTRA”: „Eu am ales acest drum și nu am nici un regret. Adevărata putere este a celui care poate controla o astfel de decizie asumată și implicit toate rigorile care se impun în astfel de cazuri. Am renunțat la fumat fiindcă vreau să mă bucur sănătos de fenomenul ASTRA și apoi să îmi văd familia fericită”.

Silvia Macrea, Manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu mărturisește că trăiește Ziua Mondială fără Tutun, 31 Mai, cu emoție, ea însăși fiind fumătoare. Conștientă că „fumatul nu este sănătos și are efecte devastatoare asupra organismului uman” spune că răspunde unei provocări, aceea „de a nu fuma pentru cel puțin 24 de ore! Nu este ușor, dar nu este nici imposibil!”. Astfel, le propune sibienilor să renunțe împreună la fumat: „vă îndemn ca împreună să renunțăm la fumat, timp de o zi, de două zile sau zece zile, căci fiecare zi este un câștig pentru sănătatea noastră. Iar împreună, susținându-ne reciproc, putem reuși!”

Dumitru Budrala, Fondatorul și directorul Festivalului Astra Film spune că este fost fumător și îi îndeamnă pe sibieni să își ia un angajament cu ei înșiși, de renunțare la fumat, întrucât „categoric se poate” să părăsești acest viciu.

Adrian Tibu, Manager Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu apreciază sănătatea, ca fiind „cel mai de preț cadou pe care ni-l putem oferi atât nouă, cât și a celor din jurul nostru”, considerând că „într-o lume tot mai fragilă, în care libertatea este tot mai des condiționată de sănătatea fiecăruia dintre noi, descurajarea fumatului ar trebui să reprezinte o prioritate publică”. 

Ovidiu Dragoman, Manager al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu consideră că „este mult mai ușor să eviți țigările de la început, decât să fii nevoit să renunți”. De aceea, dorește să transmită un mesaj tinerilor, pe care îi îndeamnă „să nu cadă pradă acestei dependențe și să evite expunerea chiar și la fumatul pasiv, deoarece ne afectează la nivelul tuturor organelor corpului, inclusiv la nivel cerebral”. 

La Muzeul Astra se dă startul „Târgului de Jucării, ediția a XIV-a”

0
Screen Shot    at

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 28 mai – 1 iunie cea de-a XIV-a ediție a Târgului de Jucării.

Vor fi 5 zile de activități speciale, cu 5 ateliere meșteșugărești, spectacole de teatru, proiecții diafilme, dar și cu 22 de meșteri populari care își vor scoate la vânzare creațiile în zona Etno Tehno Parc. Anul acesta, în premieră la Târgul de Jucării, vor fi organizate un campionat de cărți de joc pe echipe, cu suveniruri ca premii, și un ghidaj inedit din căruță, intitulat sugestiv ,,Căruța cu povești”. De asemenea, Filarmonica de Stat Sibiu va fi prezentă în premieră la Târgul de Jucării cu un concert concert educativ, un recital de pian/ vioară și un concert cu muzică de film și animații.

,,Ca în fiecare an, la Târgul de Jucării vom pune în scenă emoția celei mai simple copilării, completând într-un mod constructiv oferta educațională a Muzeului ASTRA pentru acest sezon. Printre toate activitățile din program, cele cu care am obișnuit publicul an de an, iată că venim și cu altele noi, prin care ne dorim să antrenăm pe toți cei interesați în a cunoaște acest eveniment, devenit unul de prim plan. Partenerii de la Magic Painting ne sunt alături într-o serie de animații și vor oferi aici cărți în limba engleză și planșe de colorat pe bază de apă. Totodată, cei de la Helen Doron Sibiu vor face aici o serie de activități distractive în limba engleză. Așa că vă așteptăm alături de noi la Târgul de Jucării, fiindcă nu va fi loc de plictiseală”, a declarat Raluca Andrei, Șef Serviciu Produse Culturale Muzeul ASTRA

Luni și marți, 31 mai – 1 iunie, între orele 10.00 – 19.00, la Târgul de Jucării va avea loc și un târg de oferte educaționale susținut de Helen Doron, MindSpot, Clubul Isteților, Open Arms, Școala Anima și All 4 Joy.

Marți, 1 iunie 2021, de Ziua Copilului, copiii cu vârsta până la 14 ani vor avea intrarea gratuită în Muzeul ASTRA.

DESCARCĂ PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Meci decisiv pentru A.F.C.Hermannstadt! Joacă sâmbătă cu C.S.Mioveni

0
Screen Shot    at

A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare contra celor de la C.S.Mioveni în meciul tur al dublei care poate asigura menținerea, respectiv promovarea,  în Liga 1.

Va fi o confruntare între echipa care la finalul play-out-ului Ligii 1 a ocupat locul 8, FCH, cu 26 de puncte și C.S.Mioveni, ocupanta locului 3 în play-off-ul Ligii a II-a, cu 48 de puncte. Cele două grupări s-au întâlnit ultima oară în optimile de finală din Cupa României, în sezonul 2019 – 2020, când sibienii s-au impus cu scorul de 2-0. Pentru acest meci tur, Eugen Beza, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt, are tot lotul la dispoziție.

,,Am reușit să ajungem la barajul de menținere în Liga 1. Băieții au avut un final de play-out foarte bun. Ne așteaptă o dublă complicată, foarte grea, cu o echipă bună a Ligii a II-a. Alexandru Pelici mi-a fost antrenor. Cu Alex Pelici am început oarecum antrenoratul  la un nivel profesionist. Indiferent ce va fi, prietenia noastră va rămâne. Nicidecum nu este un meci Pelici-Beza. Nu jucăm noi, joacă fotbaliștii antrenați de noi. Fiecare își dorește să câștige. C.S.Mioveni este o echipă bine organizată. Blănaru și Rusu finalizează munca întregii echipe. Fotbalul va avea de câștigat, pentru că revin spectatorii pe stadioane. Este clar că din acest punct de vedere, în tur va fi un avantaj pentru Mioveni, dar poate fi un stimul și pentru noi.” , a declarat Eugen Beza, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.

C.S.Mioveni vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc sâmbătă, 29 mai 2021, ora 15:30, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni. Returul este programat pentru miercuri, 02 iunie 2021, ora 19, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș.

Ziua Internațională a Copilului, celebrată la Teatrul „Gong” Sibiu. A fost pregătit un spectacol inedit

0
Screen Shot    at

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 2 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – invitat „Fereastra care n-avea somn”, o producție MiniREACTOR Cluj Napoca. Evenimentul are loc în cadrul programului „Coloravirus” ce reunește 14 evenimente în perioada 1 – 6 iunie pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului. 

„Înlocuim coronavirus cu coloravirus pentru mai mult entuziasm și optimism în orașul nostru. Teatrul e despre viață, iar puterea noastră stă în culorile pe care le putem crea în jurul nostru. Chiar dacă situația economică din acest an ne-a redus considerabil numărul de proiecte, nu puteam renunța la un program special dedicat acestei zile internaționale.”, a adăugat Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”. 

„Fereastra care n-avea somn” spune povestea lui Ruxi, care, în noaptea dinainte de a împlini 7 ani, se gândește dacă să facă sau nu acest pas. Cum să faci să împlinești șapte ani, dar să ai voie în continuare să faci tot ce face un copil de 2, de 3, de 5 ani? Împreună cu prietena ei secretă, Ruxi află marele secret al adulților și cum să aibă oricâți ani dorește. Textul spectacolului este scris de Selma Dragoș și a fost declarat câștigătorul concursului de piese pentru copii organizat de MiniREACTOR la începutul anului 2020. Spectacolul este regizat de Dragoș Alexandru Mușoiu și îi are în distribuție pe Oana Mardare, Paula Maria Seichei, Bianco Erdei, Andreea Ajtai, scenografia fiind semnată de Lucia Mărneanu, iar muzica de Magor Bocsárdi. Cu o durată de 45 de minute și recomandat copiilor cu vârsta peste cinci ani, spectacolul prezentat la Sibiu este unul despre maturizare, imaginație și relația dintre copii și părinți. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. 

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online, prin teatrulgong.ro.

Programul complet îl puteți consulta pe site-ul teatrulgong.ro

Procedură de achiziție: Iluminat nou, ecoeficient, în zona industrială vest a orașului

0
zona industriala vest iluminat

“Zona Industrială Vest se extinde constant și cu pași siguri, un semn bun pentru locația economică Sibiu. Prin urmare, este necesar ca investițiile publice în viabilizarea și modernizarea zonei să țină pasul. Pe lângă lucrările la străzi pe care le continuăm, am pornit procedura de achiziție pentru modernizarea iluminatului public în zonă, urmând să montăm corpuri de iluminat eficiente energetic, conectate la sistemul inteligent de telegestiune.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 

Procedura lansată în această săptămână are ca scop achiziția execuției lucrărilor de amenajare a unui sistem modern de iluminat public, ecoeficient pe străzile Salzburg, Monaco, Barcelona, Turda, Lyon, Europa Unită, Milano, Munchen și Florian Rieger.

Lucrarea estimată ca valoare la 7 milioane de lei presupune: 

  • Realizarea rețelei subterane de alimentare cu energie electrică
  • Montarea punctelor de aprindere
  • Instalarea a 217 stâlpi metalici
  • Montarea a 256 de corpuri de iluminat cu LED 
  • Instalarea sistemului inteligent de management prin telegestiune a iluminatului.

După semnarea contractului, firma care va fi contractată are la dispoziție 8 luni pentru a realiza această lucrare și pentru a pune în funcțiune noul sistem de iluminat.

Nereguli în traficul rutier sibian. Mopeduri neînmatriculate și șoferi fără permise de conducere

0
IMG

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 27.05.2021, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, au oprit pentru control în trafic, în localitatea Cârța, un tânăr care conducea un moped. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul are 18 ani, domiciliază în Cârța și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar mopedul este neînmatriculat/neînregistrat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat.

O faptă similară au constatat și polițiștii din Cisnădie. La data de 27.05.2021, în jurul orei 12:30, pe str. Lungă din Cisnădie, polițiștii au oprit pentru control în trafic un moped. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un localnic în vârstă de 56 de ani, iar mopedul este neînmatriculat/neînregistrat. Pe numele bărbatului  s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat. De asemenea, întrucât bărbatul nu a putut prezenta documentele mopedului sau proveniența acestuia, polițiștii verifică acum și aceste aspecte. 

La data de 28 mai, în jurul orei 02:45, pe str. Lucian Blaga din municipiul Mediaș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Mediaș.  În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Sibian reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. Și-a amenințat soția

0
Screen Shot    at

Un sibian în vârstă 52 de ani a fost reținut ieri de polițiștii Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Ordine Publică pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare. 

Pe numele bărbatului exista emis un ordin de protecție prin care i se îndrăgea dreptul de a se apropia de soția sa, ordin pe care acesta l-a încălcat, adresându-i totodată, amenințări. La data de 27.05.2021, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Biroului Ordine Publică continuă cercetările. 

Investiții la Spitalul Agnita

0
FB IMG

S-a semnat contractul de finanțare al proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid19 în cadrul Spitalului Orășenesc Agnita” în valoare de 602.120,53 euro, pentru achiziționarea de aparatură medicală, printre care un aparat performant de radiologie digital în valoare de 329.824,91 euro.

„Mă bucur de fiecare dată când pot colabora pentru binele comunității cu conducatori ai instituțiilor, care prin fapte demonstrează profesionalism în exercitarea actulului managerial cum este și cazul Spitalului Orășenesc Agnita condusă de domnul manager Prișcă Nicolae Iosif. Așa cum am promis în campania electorală, prioritatea principală este accesarea de fonduri europene, guvernamentale, norvegiene, precum și alte surse de finanțare externă, pentru dezvoltarea și modernizarea comunitații noastre”, a declarat Alin Schiau, primarul orașului Agnita.

Teatrul Radu Stanca Sibiu fără nominalizări la Premiile UNITER

0
teatru

Teatrul naţional „Radu Stanca” din Sibiu a ratat anul acesta Gala Premiilor UNITER. La niciuna din categoriile pentru care se face jurizare în lumea teatrului românesc, actorii, regizorii, scenografii sau piesele din Sibiu nu se regăsesc. Totuşi, Teatrul de la Sibiu va primi un premiu de consolare numit „premu special” pentru platforma de spectacole online „Scena Digitală”.

Redăm mai jos întreg comunicatul UNITER cu nominalizările la premiile teatrului din acest an:

Actorii Marcel Iureş şi Ileana Ploscaru şi regizorul Alexandru Darie (post-mortem) vor primi premii pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Premiilor Galei UNITER, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

De asemenea, premii pentru întreaga activitate vor mai primi scenografa Geta Medinschi şi criticul Ion Parhon.

Potrivit organizatorilor, la cea de-a XIX-a ediţie a galei UNITER Premiul de Excelenţă nu se va acorda.

În cadrul evenimentului vor fi oferite şi două premii speciale: Scena Digitală – platformă de spectacole online a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, şi Teatrul Poesis – program al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi al Teatrului „Nottara” din Bucureşti.

Premiile sunt oferite pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER.

Juriul care a decis nominalizările pentru ediţia din acest an a galei a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza şi Cristina Rusiecki.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.

Cel mai bun spectacol va fi ales dintre „Inimă şi alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova; „Villa Dolorosa” de Rebekka Kricheldorf, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Irina Moscu, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”; „Verde tăiat” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, scenografia Andreea Tecla, Asociaţia Pro Teatru, Zalău (proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional).

La categoria pentru Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) au primit nominalizări Cristian Ban pentru spectacolul „MaMe”, textul creaţie colectivă, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi; Leta Popescu pentru spectacolul „(In)corect” de Leta Popescu, Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj-Napoca (spectacol produs în cadrul programului cultural „Decalaj. Naraţiuni intergeneraţionale”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional); Carmen Lidia Vidu pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Cea mai bună actriţă în rol principal va fi decisă dintre Eliza Noemi Judeu pentru rolul Tiadora din spectacolul „Tiadora”, după Maria Manolescu Borşa, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău; Emoke Kata pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj-Napoca; Alexandra Vicol pentru rolul Fundă din spectacolul „Portugalia” de Zoltan Egressy, regia Vladimir Anton, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani; în timp ce pentru premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal se vor lupta Bogdan Farcaş pentru rolul Titta Nane din „Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaş, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti; Şerban Gomoi pentru rolul Tânărul din „O haită de sfinţi” de Neil LaBute, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul „Nottara”, Bucureşti; Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Cea mai bună actriţă în rol secundar va fi decisă dintre Cătălina Mihail pentru rolul Speed din spectacolul „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Stat Constanţa; Costinela Ungureanu pentru rolul Alexandra din spectacolul „Inimă şi alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video şi universul sonor Radu Afrim, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova; Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Oraşul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul şi universul sonor Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi; iar Cel mai bun actor în rol secundar va fi ales dintre Emil Coşeru pentru rolul Ion din spectacolul „Năpasta” (…şi era pădurea singură…) de I.L.Caragiale, un spectacol de Adi Carauleanu, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi; Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul şi regia Radu Iacoban, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara; Matei Rotaru pentru rolul Piotr Stepanovici Verhovenski din spectacolul „Demonii. Începuturi”, după F.M. Dostoievski, scenariul, regia, decorul şi proiecţiile video Tudor Lucanu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

Premiul pentru Cea mai bună scenografie va fi decis între Adrian Damian pentru scenografia spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea; Andu Dumitrescu pentru scenografia spectacolului „Pool (no water)” de Mark Ravenhill, un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu şi Vlaicu Golcea, Teatrul Maghiar de Stat Cluj; Helmut Sturmer pentru decorurile spectacolului „Rinocerii” de Eugene Ionesco, regia Gabor Tompa, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

La categoria Premiul pentru critică de teatru au fost nominalizaţi Miruna Runcan, Oana Stoica, Irina Wolf.

La categoria Debut au fost nominalizaţi Tudor Dreve pentru regia spectacolului „Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri” de Lukas Barfuss, Teatrul Municipal Baia Mare; Diana Mititelu pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, Teatrul de Stat Constanţa; Diana Păcurar pentru regia spectacolului „Trei femei înalte” de Edward Albee, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic nominalizări au primit „Totul e bine când… se termină”, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihnea Chelaru, Societatea Română de Radiodifuziune; „Viaţa dăunează grav sănătăţii”, scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte, Societatea Română de Radiodifuziune; „Insomnia”, scenariul, documentarea şi regia Robert Bălan, Asociaţia Art No More, Bucureşti (Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional).

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV / teleplay au fost nominalizate spectacolele „Gottlieb”, adaptare după „Biedermann şi Incendiatorii” de Max Frisch, adaptarea pentru televiziune şi regia artistică Andrei Măgălie, Societatea Română de Televiziune; „Shorts”, după Samuel Beckett, regia Zalan Zakarias, Teatrul „Tomcsa Sandor”, Odorheiu Secuiesc; „V.I.P. – Very Isolated Person”, adaptare liberă după „Pescăruşul” de A.P. Cehov, conceptul şi regia Paula Lynn Breuer şi Olga Torok, Teatrul German de Stat Timişoara.

Prognostic sumbru din partea managerului de la Pediatrie Sibiu

0
grigore camelia e

Directorul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Camelia Grigore, a declarat joi, că în prezent sunt ocupate doar un sfert din paturile destinate pacienţilor cu COVID-19, însă medicii se aşteaptă ca din septembrie să înceapă valul patru al pandemiei, ţinând cont şi de procentul de doar 30% din populaţie care are deocamdată imunitate la boală, fie că au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat, fie că s-au vaccinat.

„Mai avem pacienţi COVID pozitivi. Avem 36 de locuri unde sunt ocupate astăzi 4. (…) Noi am fost tot timpul şi verzi şi roşii. Am avut avantajul că suntem pavilionari şi a fost într-un anumit pavilion COVID-ul şi celelalte au fost în zona verde. (…) Eu cred că ne-am cam revenit sau suntem într-o perioadă de revenire, dar să fiţi convinşi de faptul că în septembrie – octombrie o să avem un nou val, deci aşa să se gândească toată lumea, că nu o să trecem fără acest următor val. La acest moment, m-am uitat la câţi au fost vaccinaţi şi la câţi au fost trecuţi prin boală, cam 30% din populaţia din ţară. La nivelul spitalului, am făcut azi statistica, suntem cam la 70,1% vaccinaţi sau au trecut prin boală, deci şi noi mai avem 30% din personal care nu are imunitate, aşa cum 70% din populaţia din România nu are încă imunitate la SARS-CoV-2. Aşa încât, nu ştiu cât se poate vaccina în trei luni, dar precis nu destul cât să ajungă la 70% – 80%. (…) Toată lumea aşteaptă valul următor. (…) Toate infecţiile virale funcţionează în valuri”, a spus directorul Camelia Grigore într-o conferinţă de presă.

Potrivit directorului Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, în prezent au fost identificate trei tulpini noi de boală care circulă în judeţ.

„În acest moment avem o trusă care identifică grosier, ca să zicem, împreună, trei tulpini noi şi pot să spun că e cu o tulpină nouă, dar nu putem spune cu care dintre ele, dacă este cu o tulpină nouă infectată persoana care este pozitivă. Facem într-adevăr paşi ca să facem secvenţiere, care aşteptăm să fie posibilă în urma terminării licitaţiei, undeva prin luna august, să ştim exact cu ce tulpină este infectat, să spunem exact dacă este tulpina britanică sau cea braziliană”, a explicat Camelia Grigore.

În prezent există persoane vaccinate împotriva COVID-19 care s-au infectat şi au făcut forme uşoare de boală.

„Sunt cazuri de reîmbolnăvire cu forme uşoare la persoanele vaccinate, în spitalul nostru, pe care le-am testat şi aveau o altă variantă şi s-au reîmbolnăvit şi au trecut printr-o formă uşoară de îmbolnăvire. Noile variante vor exista tot timpul fiindcă aşa funcţionează virusurile. Deci, pe măsură ce noi ne ‘şmecherim’, se ‘şmechereşte’ şi virusul”, a arătat directorul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Camelia Grigore.

Sursa: AGERPRES

Raul Apostoiu, consilier local USR: Propuneri privind salubrizarea în Sibiu

0
Raul Apostoiu e

Consilierul local USR-Plus, Raul Apostoiu a trimis un comunicat de presă pe tema desfăşurării şedinţei de Consiliu Local Sibiu de astăzi, unde punctează principalele propuneri ale grupului de consilieri ce îl reprezintă:

Astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu din luna mai a acestui an. Cu acestă ocazie am analizat și votat un număr de 38 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Lista acestora o găsiți la https://sibiu.ro/consiliu/proiecte_hotarari

Interpelări:
✅ Proiectul nr. 32, referitor la tarifele practicate de Baia Populară Sibiu, le-am comparat cu cele ale altor societăți ce oferă servicii similare și preturile propuse sunt sensibil mai mari. Am propus, în numele grupului de consilieri USR PLUS, reducerea cu 20% a tarifelor propuse, excepție tarifele aditionale. Cu scopul de a păstra caracterul și renumele de baie populară dar și a asigura accesibilitatea a cât mai mulți cetățeni la serviciile oferite stimulând în același timp și încasările din aceste servicii.

📣 Am primit, la solicitarea noastră, din partea serviciului de management salubrizare, raportul stadiului de implementare a mecanismului “Plăteste pentru cât arunci” conform regulamentului de salubrizare. Îl puteți citi la shorturl.at/abBSU

Ca urmare, în urma analizei raportului, am prezentat în cadrul ședinței câteva concluzii, dar și propuneri concrete pentru a îmbunătății aplicarea mecanismului PPCA:
🔴 Locatarii nu pot folosi noile containerele supraterane cu acces controlat până nu sunt activate cardurile de către serviciul de management salubrizare.
✅ Am propus ca toate cardurile care se predau asociațiilor de locatari sau reprezentanților acestora să fie preautorizate ca să fie funcționale imediat ce le primesc.

🔴 Până la finalizarea investițiilor de modernizare, a platformelor propunem:
✅ Să se asigure mentenanța și reparații la platformele deteriorate, identificarea unei solutii de securizare a accesului la aceste platforme.
✅ Chiar daca ambele variante de containere supraterane sau subterane sunt inchise, cu acces controlat, propunem ca cele mai vulnerabile puncte de colectare să fie supravegheate video de poliția locală ca să se poată interveni în caz de incidente. Camerele video au un rol activ, demotivational, și pot preveni aruncarea deseurilor lângă containere dar și securizarea bunurilor aflate pe domeniul public.
✅ Accesul presedintilor asociatilor de locatari sau a reprezentantilor acestora, la înregistrarile video pentru a veni în întâmpinarea politiei locale și a semnala eventualele abuzuri.
✅ Poliția locală să instaleze panouri informative pe gardul platformei sau în locația punctului de colectare, despre faptul că este un obiectiv supravegheat video, nivelul amenzilor aplicate în cazul contraventiei si baza legală a acestora. Propunerea este și pentru punctele vulnerabile din Sibiu, unde în ultima perioadă au fost semnalată aruncarea deșeurilor în locuri neutorizate.

🔴 Platforma IT – de gestionarea a utilizatorilor sistemului de salubrizare dar si a soft-ului de calcularea a taxei, regularizărilor și penalizărilor, terbuai să fie funcțională de o lună.
✅ Propunem o discuție și analiză în cadrul comsiei pentru digitalizare si strategie Sibiu Smart City, pentru formularea de propuneri concrete pentru îmbunătățirea a digitalizării infrastructurii de gestiune și colectare selectivă a deșeurilor.

🔴 Până la începutul lunii mai, numai 232 de proprietari de apartamente au trecut la abonamentul ECO, dintr-un total de 50.000 de apartamante de bloc sau condomini. Această comparație ne arată eșecul programului „Reciclează activ”
✅ Propunem puncte temporare de colectare a reciclabilelor în cartierele de blocuri. Similar cu campaniile de colectare a deșeurilor periculoase sau voluminoase. Așa venim în intampinarea abonaților care doresc sa participe la program și să treacă la abonamentul redus ECO.

🔴 Comunicarea în media online este insuficientă și nu informază corect modalitățile de colectare selectivă
✅ Propunem realizarea unei campanii media cu adevărat eficiente, prin colaborarea cu actori ai Teatrului Național Radu Stanca, dar și personalități locale, în paralel cu măsuri de motivare și recompensare a cetățenilor care reciclează activ.

Sperăm ca măsurile propuse de noi să fie luate în considerare de Serviciul public de management salubrizare dar și de Primăria Sibiu, pentru îmbunătățirea aplicării mecanismului „Plătește pentru cât arunci”.

Cătălin Stanciu (PSD) aluzie fină şi provocare lansată consilierului local PNL, Adrian Bibu

0
catalin stanciu

Cătălin Stanciu, consilier local PSD a postat astăzi pe Facebook o provocare la dialog consilierului local PNL, Adrian Bibu pe tema transportului elevilor în oraş cu autobuze şcolare. Stanciu a postat şi două clipuri video din campania sa electorală de anul trecut în care vorbea de un asemenea proiect al transportului elevilor ca o necesitate pentru Sibiu. Redăm mai jos comunicatul lui Cătălin Stanciu şi clipurile video.

„Am venit în fața sibienilor, împreună cu echipa alături de care am candidat la alegerile locale din 2020, cu o serie de proiecte pe care noi le considerăm prioritare pentru Sibiu. Constat cu bucurie că aceste proiecte au fost nu doar agreate de către contracandidații mei, dar chiar au decis să le inițieze în vederea realizării lor. Astfel, zilele trecute am fost plăcut surprins să văd cum domnii Alexandru Dumbravă (viceprimar) și Adrian Bibiu, fostul meu contracandidat din partea PNL, au anunțat public inițierea unui proiect de hotărâre privind ”Înființarea de trasee de autobuz scolar deservite de către societatea Tursib”, exact ceea ce am propus noi, echipa PSD Sibiu. Îl felicit pe domnul Bibu pentru inițierea acestui proiect! Am însă o mare rugăminte la dânsul: dat fiind faptul că ideea în sine, așa cum s-a înțeles și a fost prezentată are numeroase neajunsuri, îl invit la o discuție deschisă cu mine și cu echipa mea, pentru a-i prezenta proiectul în forma gândită de noi. Este unul foarte important pentru elevii și pentru părinții din Sibiu și ar fi păcat să nu fie implementat corespunzător. Așa cum am afirmat în repetate rânduri, eu și colegii mei din PSD Sibiu vom susține toate proiectele care sunt benefice pentru sibieni și pentru Sibiu, cu condiția ca acestea să fie realizate și implementate corespunzător.”

Adrian Echert, consilier judeţean USR: Delimitarea de trecut a fost aproape, dar nu s-a întâmplat astăzi

0
FB IMG

Adrian Echert, consilier județean USR, în urma participării sale la ședința ordinară a Consiliului Județean Sibiu, transmite următorul comunicat de presă:

Punctul de pe ordinea de zi care merită menționat este punctul 14 care prevedea componența comisiilor de selecție a membrilor din consiliile de administrație ale Aeroportului Sibiu și a Societății de Drumuri și Poduri Sibiu. Aici am intervenit pentru că în componența ambelor comisii de selecție era domnul Eugen Iordanescu, colaborator dovedit al Securității. Am cerut retragerea punctului de pe ordinea de zi și schimbarea componenței comisiilor.
Argumentele intervenției au fost de natură morală, mai concret prezenta domnului Eugen Iordănescu este o palmă pentru ultimii 30 de ani de democrație și o lipsă de respect pentru cei care au avut de suferit din cauza acțiunilor Securității;

Pentru că punctul nu a fost retras de pe ordinea de zi, grupul consilierilor USR PLUS a votat împotrivă și pare că și alte grupuri de consilieri nu au fost pentru această numire.

Rezultatul final la vot a fost de 18 voturi pentru, 2 abțineri și 13 împotrivă. Delimitarea de trecut a fost aproape, dar nu s-a întâmplat astăzi.

„Bobocii” aviației se antrenează pe deasupra Sibiului

1
IMG

În cursul zilei de astăzi, pe cerul orașului Sibiu a putut fi văzut de mai multe ori, un avion al companiei Blue Air.

Din cauza manevrelor neobișnuite față de un avion de linie, plin cu pasageri, dar și altitudinea mică la care zbura, am întrebat reprezentații aeroportului despre aceate zboruri.

Conform acestora, avionul ce a survolat repetat cerul Sibiului avea la manșă tineri piloți care sunt încă în stadiul de perfecționare.

„A fost vorba despre un zbor școala. A avut programate treceri joase la verticalăla pistei fiind o etapă în pregătirea practică a piloților.” au declarat pentru Sibiu Independent, reprezentații Aeroportului Internațional Sibiu

Aparatură de 7 milioane de euro pentru Spitalul Cisnădie

0
spital cisnadie

Delia Mincă, managerul Spitalului orășenesc Cisnădie a anunțat astăzi într-o conferință de presă că spitalul va benefia de aparatură medicală de 7 milioane de euro din fonduri europene.

„Sunt peste 100 de aparate medicale între care un computer tomograf, aparat nou la radiologie și diferite ecografe” a explicat Delia Mincă. Ea a precizat că proiectul este în faza finală și urmează semnarea lui, după care va fi implementat. Finanțarea provine din fonduri europene.

Spitalul orășenesc Cisnădie mai are în derulare și un amplu proiect de modernizare. Instituția este în subordinea Primăriei Cisnădie.

Trei spectacole despre societatea contemporană, din 1 iunie 2021, pe Scena Digitală

0
Screenshot

Luna iunie aduce pe Scena Digitală alte două producții din repertoriul Naționalului sibian: „MAL/PRAXIS”, de Bogdan Georgescu, și „Orb de mină”, în regia lui Bogdan Sărătean.

La acestea se adaugă spectacolul-eveniment „Sensul vieții / The Chronic Life”, regizat de Eugenio Barba, oferit gratuit abonaților platformei.


Partea finală a trilogiei „Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit?”, după „ANTISOCIAL” și „#minor”, „MAL/PRAXIS” vorbește cu un umor nebun, câteodată cinic, despre funcțiile și disfuncțiile societății românești. Prin intermediul celor șapte personaje, regizorul Bogdan Georgescu ne oferă o panoramă pe cât de autentică, pe atât de savuroasă a prezentului pe care îl trăim.


Spectacol bazat pe textul semnat de cunoscutul dramaturg Csaba Székely, „Orb de mină” ne invită în universul unei comunități rurale a cărei liniște este amenințată de apariția unui străin. Regizorul Bogdan Sărătean construiește un spectacol revigorant care pune într-o lumină comică stereotipiile hilare sau absurde ale unei comunități în care se reflectă, de fapt, mentalitatea întregii țări.


Spectacol marca Eugenio Barba, cadoul lunii iunie pe Scena Digitală


Abonații Scenei Digitale se pot bucura în luna iunie de unul dintre cele mai cunoscute și apreciate spectacole semnate de prestigiosul regizor danez Eugenio Barba: „Sensul vieții / The Chronic Life”. Spectacol dedicat scriitoarelor Anna Politkovskaya și Natalia Estemirova, ucise din cauza atitudinii manifestate împotriva conflictului din Cecenia, „The Chronic Life” urmărește destinul mai multor personaje aflate în căutarea unui miracol care să le schimbe viețile.
Personajele: o Madonă Neagră, văduva unui ofițer Basc, un refugiat din Cecenia, o femeie casnică din România, un avocat danez, un interpret de muzică rock din Insulele Feroe, un băiat din Columbia care își caută tatăl dispărut în Europa, un violonist stradal din Italia, doi mercenari. Acțiunea din „Sensul vieții” se petrece în diverse țări din Europa în anul 2031, după al Treilea Război Civil. Grupuri și indivizi converg, provocându-se unii pe alții, fiecare având propriile vise, dezamăgiri și speranțe.
Un băiat din America Latină sosește, căutându-și tatăl, care a dispărut în mod inexplicabil. „Nu îți mai căuta tatăl”, îi spun oamenii, care îl trimit din ușă în ușă.
Băiatul nu este salvat de cunoaștere sau inocență. Mai curând, ignoranța recent descoperită îl conduce la ușa tatălui. Toate acestea se întâmplă spre uimirea tuturor, care nu mai cred în ceea ce e de necrezut: că viața unei singure victime este neprețuită, sau că valorează mai mult decât Dumnezeu.

Scena Digitală este platforma online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu care oferă spectacole și filme oricând, oriunde și de pe orice device, în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet și Eventbook. Spectacolele cadou oferite de TNRS nu pot fi vizionate pe bază de bilet individual, acestea fiind destinate doar deținătorilor de abonamente!