-0.8 C
Sibiu
vineri, 19 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 887

Slujba de înviere a atras mii de oameni la această biserică

0

Protopopul Ioan Coșa a atras mii de credincioși la Biserica cu hramul Nașterii Domnului din Sibiu la Slujba de Înviere.

Mulțimea de credincioși a ocupat și un sens de mers din strada Constituției. Anul acesta, biserica păstorită de părintele Coșa a depășit Catedrala Mitropolitană la numărul de credincioși participanți.

Distribuția Sfintelor Paști a început la 12.30 și a continuat până dimineață. Miile de Paști oferite credincioșilor la această biserică au fost oferite anul acesta de familia Bîrluțiu. Pentru asigurarea măsurilor de protecție, donatorii Paștilor au oferit vinul în sticluțe și pâinea pre-sigilată separat în porții.

[meta_gallery_slider id=”74026″]

Alin Schiau, primarul orașului Agnita: Hristos a înviat!

0
FB IMG

Primarul orașului Agnita, Alin Schiau a transmis azi un mesaj de Paște:

„Învierea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului care constituie fundația de bază a credinței și a Bisericii creștine.
De asemenea, Sărbătoarea Paștelui este și un prilej de reuniune cu membrii familei, când se lasă deoparte grijile și problemele de zi cu zi, iar gândurile se îndreaptă către fapte bune și recunoștință.
Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericire, să fiți binecuvântați cu dragoste, speranță, putere și biruință peste orice obstacol!

Hristos a înviat!”

Pieton lovit mortal de o mașină pe Valea Oltului

0
IMG

Un pieton a fost accidentat mortal în această seara de o mașină ce circula pe DN 7 km 196+700, pe raza localității Călimănești.

Accidentul rutier s-a produs pe direcția Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism este surprins de un pieton dinspre dreapta spre stânga direcției sale de deplasare, îl lovește cu partea față și îl proiectează pe partea carosabilă.

Victima este un bărbat în vârstă de 62 de ani și este domiciliat în municipiul Bacău.

Șoferul nu a consumat băuturi alcoolice.

Nu sunt raportate probleme de trafic.

A murit tânăra lovită de o mașină, pe Calea Cisnădiei din Sibiu

0
IMG   scaled

Tânăra de doar 23 de ani, lovită acum patru zile de o mașină în timp ce traversa pe Calea Cisnădiei din Sibiu, a decedat în cursul acestei dimineți.

Aceasta era internată în stare gravă pe secția ATI iar medicii au făcut totul pentru a-i salva viața.

În urma impactului, Alina a suferit un traumatism cranian sever și fractură de bazin.

Tânăra a învățat la liceul Industrial Nicolae Teclu din Copșa Mică iar anul trecut a absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, secția resurse umane. Anul acesta, tânăra urma să împlinească, în septembrie, 24 de ani.

Imagini imediat după accident

Marius Grecu, primarul comunei Şelimbăr: Mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale

0
Marius grecu e

Marius Grecu, primarul comunei Şelimbăr a transmis un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti:

Distanțare, protecție, școală online, prevenție, atenție, securitate. Acestea sunt o parte din cuvintele pe care le tot auzim în ultimul an. Am început să ne obișnuim cu ele, însă cu toții așteptăm ca această perioadă să se încheie și să nu mai fie decât un subiect de povestit nepoților. Împreună vom trece și peste asta, sunt sigur, pentru că avem credință în Dumnezeu și vom avea întotdeauna speranță. E o pandemie care, dincolo de nevoia de distanțare fizică, pentru a ne proteja și pentru a proteja pe alții, ne strânge totuși laolaltă. Și asta, pentru că numai de noi depinde să trecem de pandemie, de noi ca grup, familie, comunitate. Avem nevoie de încredere. Încredere cu care suntem încă o dată insuflați în această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paște. Să purtăm Lumina Învierii în suflet, să fim cu gândul la cei dragi, care deși sunt departe de noi fizic, îi simțim întotdeauna aproape de noi. Dumnezeu ne va ajuta să trecem cu bine această perioadă! Hristos a înviat!

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr

Gheorghe Huja, Primarul orașului Cisnădie: mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

0
FB IMG

Gheorghe Huja, Primarul orașului Cisnădie a transmis un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști :

Fie ca Lumina Învierii sã se aștearnã peste voi toți, bucurându-vã și încãlzindu-vã sufletele

Ne aflãm, pentru a doua oarã, înaintea Sãrbãtorilor de Paști, în plinã pandemie, ceea ce ne modificã, într-o oarecare mãsurã modul în care ne pregãtim pentru aceastã mare Sãrbãtoare. Cum întotdeauna speranțele ne ajutã sã ne apropiem mai ușor de lucrurile pe care ni le dorim, iatã cã în acest an vom putea sã ne bucurãm de Învierea Domnului împreunã, la Slujbã, bineînțeles respectând regulile de distanțare fizicã și pe cele privind purtarea mãștii.

Chiar dacã poate nu ne vom putea întâlni în numãr atât de mare cum o fãceam înainte de pandemie, ne îndreptãm încetul cu încetul cãtre normalitate, nãdãjduind cã nu peste multã vreme vom putea trãi fãrã teama pe care a sãdit-o în noi aceastã boalã. Dacã ar fi sã privim și partea plinã a paharului, cu siguranțã am gãsi și unele motive de mulțumire: pentru mulți dintre noi aceastã perioadã grea a fost un test, o lecție în urma cãreia am învãțat sã ne restabilim prioritãțile, sã ne bucurãm mai mult unii de ceilalți, sã fim mai buni, mai îngãduitori, mai receptivi la problemele celor din jur. Întotdeauna poți identifica în momente grele și un dram de bine, poți trage învãțãturi care îți vor fi de folos mai târziu.

Dacã în alți ani, în goana aprovizionãrii și a organizãrii întâlnirilor festive ne îndepãrtam fãrã sã vrem de esența Sãrbãtorii Învierii Domnului, acum avem posibilitatea sã reflectãm mai mult la ceea ce înseamnã cu adevãrat acest moment. Doresc sã vã transmit tuturor, atât în numele meu, cât și cel al colegilor din aparatul administrativ local în primul rând multã sãnãtate și puterea de a trece cu bine prin aceastã perioadã de încercare.

Fie ca Lumina Învierii sã se aștearnã peste voi toți, bucurându-vã și încãlzindu-vã sufletele. Mângâiați- i pe cei de lângã voi cu o vorbã bunã, cu încurajãri, pentru cã cel mai de preț dar sunt oamenii dragi din jurul nostru. Sã aveți parte cu toții de liniște, seninãtate și chiar dacã restricțiile vor limita întâlnirile fizice sã vã bucurați de toți cei ce vã fac viața mai frumoasã, sã rãmâneți uniți cu ei, prin gânduri și suflet. Sãrbãtori fericite!

La Săliște se va deschide un centru mobil de vaccinare!

0
Screen Shot    at

Veste bună pentru locuitorii orașului Săliște! Începând cu luna mai, se va deschide un centru mobil de vaccinare ANTI-COVID.

Astfel, începând cu data de 11.05.2021, între orele 9:00 – 18:00, doritorii se pot vaccina în incinta sălii de sport a orașului, situată pe strada Gării, nr. 26. Pentru detalii și programare sunteți rugați să vă adresați medicului de familie.

4 veterani de război din Mediaș s-au bucurat de vizita primarului și a reprezentaților armatei

0
FB IMG

Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, sărbătorită anul la data de 29 aprilie, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, alături de reprezentați ai armatei, au vizitat 4 veterani de război și le-au oferit diplome și flori ca în semn de prețuire și recunostință pentru faptele lor de vitejie.

Din păcate, în Mediaș mai avem în viață doar 4 veterani de război și am considerat că este cel mai bun moment să îi asigurăm de întreaga noastră recunostință. Le mulțumim pentru meritele deosebite, le mulțumim că au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României. Astăzi, alături de reprezentați ai armatei am încercat să le arătam că prețuim faptele lor de vitejie. Cinste lor!” a declarat cu această ocazie primarul municipiului Mediaș, dl. Roman Gheorghe

Mesajul primarului Astrid Fodor cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale

0
FB IMG

Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, cu ocazia Sfintelor Sărbătorilor de Paşti, transmite tuturor următorul mesaj:

„Tuturor credincioșilor care sărbătoresc Paștele în această duminică, le transmit „Sărbători fericite!” și multă sănătate. Le doresc să găsească în aceste zile de sărbătoare liniștea pentru a se bucura de cei apropiați și căldura momentelor petrecute în familie. În ciuda vremurilor dificile, anul acesta putem merge la biserică și putem să ne întâlnim cu familia, menținând însă măsurile care ne protejează pe noi și pe cei dragi nouă.

Vă urez tuturor sărbători cu liniște în suflet și bucurie în casă, cu speranță înnoită și credința în mai bine.

Paște fericit! Hristos a înviat!”

Cisnădianul Florin Balan – unul dintre cei mai cunoscuţi ciocolatieri români: „Îmi doresc ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie”

0
foto figurine de ciocolata

Sărbătorile pascale sunt legate de speranţă, spune unul dintre cei mai cunoscuţi ciocolatieri români, Florin Balan din Cisnădie, care îşi doreşte ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie.

”Ciocolata merge oricând, ea înseamnă optimism”, transmite acesta.

În atelierul său artizanal din oraşul Cisnădie, acesta pregăteşte iepuraşii de ciocolată, cu gândul că vor veni vremuri mai bune, iar pandemia se va termina.




„Am fost întrebat începând de anul trecut de ce nu fac iepuraşi cu mască. Pentru că iepuraşii noştri româneşti sunt sănătoşi. (…) Omagiem virusul? Sărbătorile pascale sunt legate de speranţă, sunt legate evident şi de durere, fiind vorba de răstignire. (…) Eu doresc să fie ultimul sezon în care să existe pandemie. Îmi doresc ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie. Unul dintre marile pericole în momentul de faţă îl reprezintă decepţia, deziluzia, faptul că nu mai există vise, faptul că de foarte multe ori nu ne mai îngăduim să visăm. Acum grija noastră este să ne securizăm sănătatea. Trebuie să ne găsim temeritatea, în viaţa asta cred că în toate lucrurile trebuie să fii temerar”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Balan.



În acest sezon, de Paşte, comenzile de ciocolată şi-au revenit la nivelul celor din 2019. Spre deosebire însă de perioada de dinainte de pandemie, acum, cei care îşi comandă ciocolată artizanală, pictată manual, de la Cisnădie, sunt mult mai exigenţi şi majoritatea dintre ei întreabă care este concentraţia de cacao din ciocolată şi dacă aici angajaţii au avut COVID-19, pentru a fi siguri că ceea ce mănâncă nu le pune sănătatea în pericol.

Cel care conduce afacerea cu ciocolată de la Cisnădie, Florin Balan, dă asigurări că standardul de calitate internaţional care există aici încă de la înfiinţarea micii fabrici face ca aceste produse să fie sigure.

„Ciocolata merge oricând, ea înseamnă optimism. (…) Acum lumea este mai selectivă pentru calitate, vrea să vadă ce mănâncă, caută informaţii despre siguranţă pentru că, din fericire, cele mai puţine incidente legate de pandemie au fost în industria alimentară, aproape zero. Oamenii s-au reorientat către produse naturale, care să aibă cât mai mică expunere la tot ce înseamnă chimic, pentru că şi aşa suferim din punct de vedere al imunităţii. Având standard internaţional de calitate pentru partea de producţie, asta presupune nişte proceduri. În procedurile acestea există inclusiv supravegherea pentru partea de COVID”, explică Florin Balan.

El spune că românii din toată ţara, care îşi comandă de Paşte produse de ciocolată de la Cisnădie, preferă gustul acestora, care diferă de cel găsit în ciocolata de pe rafturile supermarketurilor, având materie primă din Belgia şi Franţa şi o concentraţie ridicată de cacao, ceea ce o face să fie de o calitate superioară, dar şi mai sănătoasă.





În plus, figurinele şi pralinele de la Cisnădie fac parte dintr-o gamă originală, unică, aici putând fi comandate zeci de produse unicat, lansate pe piaţa din România în anii anteriori: de la ou roşu de ciocolată cu iepuraş în relief pe el, până la ouă cu foiţă de aur, miei de ciocolată albă, figurine cu ouă din care ies iepuraşi sau pui de găină sau raţă, ouă de mari dimensiuni care conţin în interior praline în formă de ouă mai mici. Toate figurinele de Paşte de la Cisnădie sunt pictate manual.

„Cele mai cerute de Paşte sunt aranjamentele şi figurinele foarte mici care sunt extrem de şic. Noi preferăm calitatea, în locul cantităţii. Se pictează figurinele manual. Cu cât figurina are mai multe detalii, este mai greu de lucrat. E ca la bijuterii”, precizează Florin Balan.

La Cisnădie, produsele nu s-au scumpit faţă de 2020, patronul a preferat să fie solidar cu restul populaţiei, care a fost afectată într-o măsură mai mică sau mai mare de pandemie.

„Materiile prime s-au scumpit. Noi nu ne-am scumpit produsele din două motive: dacă mai şi scumpeşti înseamnă că nu eşti solidar cu restul, iar noi nu facem măşti din ciocolată”, a arătat el.

Ciocolatierul Florin Balan recomandă o cantitate de 10 grame de ciocolată de bună calitate, pe zi.

„Cantitatea recomandată zilnică de ciocolată? Excesele de oricare ar fi ele, inclusiv de ciocolată, nu sunt bune. Standard, făcând o medie, asta nu înseamnă că trebuie să mănânci în fiecare zi, dar o medie este de 10 grame pe zi de ciocolată de foarte bună calitate, cu substanţă uscată din cacao undeva între 60 şi 70%”, este recomandarea lui Florin Balan.

Din 2004, la Cisnădie, se face ciocolată artizanală. Aici se produc printre altele şi tablouri şi felicitări mici de ciocolată.

Sursa text&foto: Agerpres

De miercurea viitoare, 31,83% din elevii ce reiau cursurile, vor desfășura orele în sistem on-line

0
NDAmaGFzaDZmUMDEMzUYmZjZjllOTdhNNkNGZkYWZhODlkMw

Miercuri, 05.05.2021, având în vedere rata de incidență, pe U.A.T.-uri, a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 raportată de către Prefectura Sibiu și D.S.P. Sibiu în 29.04.2021, 31,83% din elevii ce reiau cursurile, vor desfășura orele în sistem on-line.



În conformitate cu hotărârea nr. 40 din 29.04.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, pentru perioada 05.05 – 07.05.2021, la nivelul județului Sibiu, situația va fi următoarea:

– scenariul 3 – roșu (rata de incidență de peste 3 la mie): 4 unități de învățământ din U.A.T-urile: Cristian, Râu Sadului și Ocna Sibiului – preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (elevii din clasele a VIII-a sunt în vacanță);

scenariul 2 – galben (rata de incidență peste 1 la mie, dar mai mică sau egală 3 la mie): 240 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: municipiul Sibiu, Cisnădie, Bârghiș, Șura Mică, Brădeni, Roșia, Apoldu de Jos, Loamneș, municipiul Mediaș, Șelimbăr, Turnu Roșu, Hoghilag, Sadu, Slimnic, Brateiu, Șeica Mică, Agnita, Nocrich, Săliște, Axente Sever, Dârlos, Avrig, Merghindeal, Ațel, Poplaca, Rășinari, Gura Râului, Alțâna și Bruiu – preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale sunt în vacanță);

scenariul 1 – verde (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 110 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală (cu excepția celor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale care sunt în vacanță).

În ceea ce privește vaccinarea personalului angajat în unitățile de învățământ și unitățile conexe din județul Sibiu, în data de 29.04.2021, situația este următoarea:

Cadre didactice:
total: 4 697;
înscriși pe platformă: 2 136;
programați: 1 450;
vaccinați: 2 318 (49,36% din total).

Personal didactic auxiliar:
– total: 442
– înscriși pe platformă: 279;
– programați: 193;
– vaccinați: 251 (56,78% din total).

Personal nedidactic:
– total: 1 001
– înscriși pe platformă: 485
– programați: 359;
– vaccinați: 461 (46,05% din total).


Având speranța unei viitoare perioade liniștite, vă urăm să aveți SĂRBĂTORI PASCALE PLINE DE HAR, BUCURII ȘI SĂNĂTATE!!!

Mesajul președinților PSD Sbiu, Bogdan Trif și Cătălin Stanciu, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști (CP)

0
Screenshot

Mesaje de Paști din partea reprezentanților partidului PSD – Bogdan Trif și Catalin Stanciu:

Învierea Domnului reprezintă, pentru noi toţi, o sărbătoare a bucuriei şi a speranţei. Un prilej de reîntâlnire cu familia și cu oamenii dragi sufletului nostru.
De aceea, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, eu și colegii mei din cadrul Organizației Municipale PSD Sibiu vă dorim tuturor zile fericite şi tihnite alături de familie și prieteni, linişte şi pace în suflet, alături de creştineasca urare

Hristos a înviat!

Cătălin Stanciu, Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu



Sfintele Paşti sunt sărbătoarea luminii, a păcii și a bucuriei pentru toți creștinii.

Lumina Învierii Domnului să vă coboare în suflet, să vă mângâie și să vă readucă speranța în inimi! Recunoștința, smerenia și milostenia sunt sentimente pe care le trăim cu cea mai mare intensitate, de Sfintele Paști. Să nu-i uităm, în pragul celei mai mari sărbători creștine, pe cei singuri, pe cei aflați în nevoie și pe cei nemângâiați!
Vă doresc, dragi sibieni, să petreceți Sfintele Paști cu sănătate, fericire și belșug, alături de familie și toți cei dragi!

Hristos a Înviat!

Deputat Bogdan Trif,
Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Medicul cardiolog Gabriela Eminovici a pierdut lupta cu coronavirus

3
IMG

În această seară, şefa secţiei Cardiologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu, dr. Gabriela Eminovici a încetat din viaţă. Ea a fost internată în 20 aprilie după ce a contractat virusul COVID-19. După câteva zile doar, starea sa s-a înrăutăţit. Ieri, familia a făcut un apel public pentru strângerea de fonduri necesare transferului la un spital din Germania. Suma necesară, aproximativ 40.000 de euro s-a strâns în 24 de ore. Între timp medicii au decis transferul dr. Eminovici la Spitalul din Oradea, unde era liber un aparat ECMO. Spitalul Judeţean Sibiu are un astfel de aparat, dar nu este funcţional. Internată la Spitalul din Oradea, Eminovici a suferit un stop cardiac, dar medicii au resuscitat-o. La al doilea stop cardiac însă a decedat.

Eminovici nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, a declarat managerul Spitalului Judeţean Sibiu, Florin Neag.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a transmis un mesaj:

„Dragi prieteni, cu mare tristețe vă anunțăm că dna. Dr. Eminovici Gabriela, medicul șef al Secției Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a pierdut, din păcate, lupta cu virusul Sars-Cov2. Dumnezeu să o ierte și să o odinească în pace! S-a stins din viață un cardiolog de excepție, cu o pregătire deosebită și cu o reală vocație, iar medicina sibiană este, de astăzi, mai săracă, pierzând un profesionist desăvârșit. Dna. Dr. Gabriela Eminovici s-a dedicat permanent meseriei și pacienților pe care i-a îngrijit cu devotament și empatie și va rămâne mereu atât în inimile colegilor săi cât și în inimile pe care le-a tratat și le-a dat șansa la viață. Îi aducem un pios omagiu iar gândurile noastre bune se îndreaptă către familia îndurerată și îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe!

Din nefericire, deși mai avea multe de oferit, atât pe pan profesional cât și pe plan personal, viața și cariera dnei dr. Gabriela Eminovici au fost curmate mult prea repede de infecția cu SARS-CoV2. Pandemia Covid-19 mai face o victimă în rândul personalului medical care, mai mult decât oricine, este supus permanent riscurilor. Tocmai de aceea, subliniem încă o dată că este în puterea noastră, a tuturor, să contribuim la limitarea numărului de infectări și a cazurilor grave, prin vaccinare.”

Turiști aflați în pericol, lângă Bâlea Lac

0
IMG

Serviciul Public Salvamont Sibiu a intervenit cu o echipă de prim răspuns , în zona Valea Bâlii pentru evaluarea stării de sănătate și asigurarea transportului a 2 turiști, practicanți ai sporturilor de iarnă, aceștia fiind surprinși de o avalanșă.

Unul dintre turiști a fost îngropat parțial și a fost scos de către echipele de intervenție. Momentan cei doi se află în afara oricărui pericol. Ambii schiori erau echipați corespunzător iar acest lucru le-a salvat viața.
Aceștia au fost însoțiți în siguranță la Bâlea Cascadă de către echipa Salvamont Sibiu.

[meta_gallery_slider id=”73937″]

Cum au învins pandemia artiştii de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu

0
WhatsApp Image    at

Pe strada Avram Iancu din Sibiu, în plin Centru Istoric, găsim Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Sibiu. Cunoscuta cântăreaţă de muzică populară Alina Pinca (Vintilă) conduce această instituţie dedicată educaţiei artistice. Aici se învaţă adevărata muzică populară, dar şi pictură. „Deşi a fost pandemie, activitatea noastră nu s-a întrerupt. Cursurile le-am desfăşurat online sau prin prezenţă fizică, iar elevii noştri au fost mult mai sârguincioşi, dovadă sunt multitudinea premiilor obţinute. Prezenţa lor în diferite emisiuni TV şi spectacole au adus un plus de bucurie oamenilor. Este meritul lor şi al profesorilor care îi îndrumă” a declarat Alina Vintilă.

Canto muzică populară şi nu numai

Şcoala are patru clase de canto popular. Una dintre clase este coordonată de artista Mariana Anghel. Cu peste 40 de ani experienţă în lumea muzicii populare, Mariana Anghel pregăteşte cursanţi de toate vârstele în tainele adevăratei muzici populare. De curând ea a lansat un spectacol şi un album de Pricesne împreună cu elevii săi. Cursul de canto muzică populară durează 3 ani. Dar înregistrările de materiale de folclor sau colinde au fost realizate şi în ultimii doi ani cu aceeaşi cursanţi. „Am inițiat acest proiect  de pricesne în urmă cu două luni când am început să lucrăm pricesnele cu o parte din cursanții mei, 22 la număr și am înregistrat 22 de pricesne. Apoi am mers mai departe în colaborare cu Părintele Ioan Coșa, Biserica Nașterea Domnului, strada Constituției. Cu sprijinul domniei sale am filmat acest concert” a declarat Mariana Anghel. Ea este foarte mândră de realizările elevilor săi care au evoluat în anii de studiu foarte mult ca artişti de muzică populară.

[meta_gallery_slider id=”73910″]

Iliuţă de la Jina, devenit deja celebru

Un elev al clasei de instrumente de suflat, Iliuţă Beschiu, cunoscut ca Iliuţă de la Jina, a participat la emisiunea TV „Românii au talent” de curând, unde i-a fermecat pe membrii juriului cu fluierul său păstoresc şi nu numai. „Elevii i-am încurajat și în aceste momente grele prin care trece omenirea și le-am explicat că singurul pansament al sufletului este doar muzica. Ca și profesor, dar și ca model al acestor elevi, continuăm cu plăcere proiectele Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu și ducem mai departe tradiția și obiceiurile strămoșești ale neamului romanesc” a explicat profesor Adrian Grecu, care predă la clasa de instrumente de suflat.
Elevii de la clasa instrumentelor de suflat au participat la diferite manifestări şi concursuri on-line obținând premii I, dar și marele premiu.

Pictori premiaţi, instruiţi la Şcoala „Ilie Micu”

„Anul școlar 2020-2021 a fost un an care ne-a reorientat efectiv. A fost un an în care prioritățile au devenit felul în care reușim să ne adaptăm, procesul de a preda și modul de a interacționa cu cursanții. Au fost multe situații în care a trebuit să testăm platforme si modalități mai eficiente și inteligibile de a concepe și livra un conținut” ne spune din start Lavinia Creţu, una din profesoarele de la secţia de pictură şi grafică.

Şi rezultatele au apărut pentru elevii de toate vârstele educaţi de profesorii Lavinia Creţu şi Cătălin Precup. Bașturea Claudia (anul 3) a obținut premiul 1 grafică la Concursul Național de Arte Vizuale “Nicolae Mantu”, ediția a XIV-a, organizat în luna aprilie. Felicia Drăghici (anul 4) a primit și ea un premiu 1 la grafică, în cadrul Concursului Național de Arte Plastice “Ion Irimescu”, ediția a – XIV-a din februarie. La Concursul Național de Pictură și Grafică, Sibiu, ediția a VI-a, decembrie 2020, cursanții şcolii au luat 5 premii: Marele premiu – Felicia Drăghici (anul 4), Premiul 1 grafică – Ioana Urdea (an 2), Mențiune grafică – Bașturea Claudia (an 3), Premiul 3 pictură – Marilena Popa (an 3), Premiul 3 pictură- grafică juniori – Isabella Mironescu (modul de pictură și grafică pentru copii). În cadrul Concursul Național de Pictură și Grafică “Vespasian Lungu” ediția XXV, din octombrie 2020 școala a fost menționata de doua ori astfel: Ileana Comșa (an II) a primit Premiul special la pictură, iar Ioana Urdea (an II) o Mențiune la secțiunea grafică.

Felicia Drăghici s-a remarcat în ultimii ani cu o serie de premii câştigate la mai multe concursuri din ţară.

Canto popular sau despre salvarea folclorului autentic

Izabela Tomiţă Popescu predă la o altă clasă de canto popular. „Am reușit să formez nu doar generații de copii cu talent, ci și o mare familie, alături de cursanții mei și alături de colegii profesori. Lucrând cu tineri și adulți din zone folclorice diferite, cu vârste cuprinse intre 6 ani și 45 de ani, a trebui să concep un stil special de predare- invățare, in incercarea de a pune in lumină talentul fiecăruia, indiferent de nivelul la care se află, oferind astfel publicului o diversitate de voci, de costume și de cântece. Într-un astfel de domeniu, rolul și susținerea părinților și a familiei sunt foarte importante. Știm cu toții că orice apariție necesită muncă, studiu, dar, de multe ori, și un buget, pentru achiziția costumelor, pentru inregistrarea și promovarea cântecelor, de aceea, sunt mândră, incă o dată, că elevii mei sunt susținuți de cei apropiați și din ce in ce mai mult și mai des apar in fața publicului, arătându-și munca și talentul, in spectacole și emisiuni televizate, iar premiile obținute de ei in concursuri și festivaluri de foclor sunt o confirmare a strădaniei noastre, a tuturor” ne-a destăinuit Izabela Tomiţă Popescu.

În ciuda restricțiilor din ultimul an, elevii clasei de canto coordonaţi de Izabela Tomiţă Popescu și-au continuat activitatea atât cea educativă cât și cea competitivă și au adunat in palmaresul personal premii la concursuri organizate online, în mare măsură, dar și fizic. Menţionăm câteva reuşite: Selena Guller a câştigat Trofeul Categoriei la concursul Cântecul și portul Românesc Aprilie 2021; Premiul 1 la concursul Vis Muzical în Martie 2021; Trofeul Categoriei la Concursul de pricesne Glas de Slavă în Aprilie 2021. Antonia Fulea a luat Premiul 1 la concursul Vis Muzical. Victorina Stan a obţinut premiul III la Festivalul Minimegastar. George Cercel a luat Premiul I la Concursul internaţional „Muzica ne poate uni” şi menţiune la Concurs pricesne „Glas de slavă”. Nicole Radua câştigat Premiul III la Vis Muzical. Andreea Prier a luat Premiul II la Vis Muzical. George Farcaș a obţinut Premiul III la Concursul de pricesne „Glas de slavă”.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” mai oferă şi alte cursuri, cum sunt cele de acordeon, orgă, pian, chitară sau de artă dramatică. Elevii şcolii sunt tot mai mulţi de la an la an, de toate vârstele. Ineditul şcolii este tocmai această deschidere nu doar spre copii şi tineri, ci şi spre adulţi dornici să fie educaţi în muzică populară, artă dramatică, pictură sau diferite instrumente. Iar succesul foştilor şi actualilor elevi în diferite concursuri naţionale, alături de reprezentaţiile acestora, fie ele şi online în pandemie, atrag tot mai mulţi oameni dornici să se perfecţioneze în arta populară şi nu numai.

Asistență spirituală pentru pacienții internați în spital

0
FB IMG



În aceste zile, atât pacienții, cât și personalul spitalului se pregătesc pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Astfel, în biserica spitalului au fost pregătite „Paștile” – pâine sfințită și vin – ce urmează a fi primite de pacienții internați și de angajați.



De asemenea, în această săptămână au beneficiat de asistență spirituală toți pacienții care au dorit, primind binecuvântări și Sfintele Taine de la preotul paroh, Cătălin Dumitrean.



N.B.Inclusiv la pacienții internați în secția COVID-19 care au solicitat să fie spovediți înainte de Paști, părintele a mers, purtând echipament de protecție corespunzător. De asemenea, în zona non-covid, părintele a intrat în saloane echipat specific zonei verzi.

„Cindrelul-Junii” Sibiu deschide astăzi expoziția online „Mergând spre Lumina Învierii”

0
e

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituție subordonată Consiliului Judeţean Sibiu, deschide astăzi expoziția online „Mergând spre Lumina Învierii”, din dorința de a aduce în prim-plan obiceiuri ale Sfintelor Sărbători Pascale din zonele etnografice ale județului Sibiu.

În lumea satului românesc, Postul Paștilor și Învierea Domnului Iisus Hristos sunt trăite într-o atmosferă de sobrietate și măreție, de tristețe și de bucurie în același timp, de pocăință și nădejde, pentru a primi Lumina Sfântă în suflete.

CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, vă împărtășește crâmpeie din Sărbătorile Pascale, într-un concept expoziţional ce valorifică tradiții premergătoare Praznicului Învierii Domnului – precum înroșirea ouălor în Joia Verde, împodobirea Casei Domnului în Vinerea Mare și pregătirea bucatelor tradiționale sâmbăta. Ciocnitul ritualic al ouălor roșii, grupurile de copii care vestesc minunea Învierii, jocurile cu ouă roșii, Strânsul vaselor de către tinerii căsătoriți și stropitul fetelor sunt tradiții specifice pentru prima și a doua zi a Paștilor. Icoane pe sticlă, pictate de meșteri populari din județul Sibiu în urmă cu 15-20 de ani, întregesc expoziția, prin imagini ce evocă versetele biblice.

Pentru a facilita accesul publicului la informații cât mai diverse, conceptul expoziţional mizează pe multitudinea căilor de comunicare, aducând în prim-plan texte și fotografii. Materialele etnografice au fost documentate de echipa de cercetare a Centrului „Cindrelul-Junii” Sibiu începând cu anul 2009, fiind parte integrantă din arhiva instituției.

Expoziția va putea fi vizionată online, pe pagina de facebook Centrul Creației Junii Sibiu și pe website-ul www.traditiisibiene.ro, începând de astăzi, 29 aprilie 2021, ora 13.00.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu funcționează în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

DSP SIBIU: Îndemnăm populația la cumpătare și responsabilitate, evitând excesele alimentare

0
Screen Shot    at

Ținând cont de contextul epidemiologic actual, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu îndeamnă populația la cumpătare și responsabilitate, evitând excesele alimentare, cu atât mai mult cu cât aceste sărbători sunt precedate unei perioade lungi de post, prin care am trecut majoritatea dintre noi.

Alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată, iar cuvântul de ordine este “moderaţie”. Iată câteva sfaturi simple care vă pot ajuta să treceți cu bine aceste sărbători:

1. Ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (datorită cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon.
2. Carnea de miel (drob, friptură, etc.) să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de legume: salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste.
3. Puteţi înlocui carnea de miel cu iepure, ied, peşte şi/sau pui, care sunt mai uşor digerabile.
4. Alimentele (carnea şi chiar legumele) să fie gătite, de preferinţă, la cuptor sau grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei, etc.).
5. Dulciurile aduc un aport considerabil de calorii, de aceea trebuie consumate în canţităţi foarte reduse. Nevoia de dulce care apare după masă , poate fi potolită cu o salată de fructe, dar fără frişcă sau alte sosuri dulci. Atenţie la ciocolată: un ou de ciocolată, de exemplu, are circa 500 de kcal şi 32 g de lipide!!
6. Alcoolul în exces, constituie, de asemenea, o abatere frecvent întâlnită cu prilejul sărbătorilor, la noi, ducând la apariţia stării de ebrietate, însoţită sau nu de tulburări digestive, cardiace, etc. Se recomandă, aşadar, un consum responsabil, moderat, inclusiv la cafea şi tutun!
7. După o masă bogată nu este bine să ne aşezăm în faţa televizorului sau să dormim. De asemenea, dacă masa durează mai multe ore, se recomandă pauze mai lungi între feluri.
8. Nu în ultimul rând, recomandăm respectarea regulilor de igienă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare:
– nu consumaţi carne ce provine din tăieri clandestine/ambulante, ci numai pe cea cumparată din magazinele/sursele autorizate;
– nici băuturile alcoolice (vin, ţuică) nu trebuie procurate de la comercianţii ambulanţi;
– nu consumaţi carne insuficient tratată termic;
– nu folosiţi ouă de raţă/gâscă la prepararea cremelor, prăjiturilor, maionezei;
– păstraţi alimentele uşor alterabile (carne, peşte, ouă, maioneză, creme) la frigider;
– menţineţi igiena mâinilor, spălându-vă frecvent, ori de câte ori este nevoie.

Peste 13.000 de cărți funciare, eliberate gratuit pentru proprietarii imobilelor din unsprezece unități administrativ-teritoriale din județul Sibiu

0
cadastru ocpi sibiu e

Peste 13.000 de cărți funciare sunt eliberate gratuit pentru proprietarii imobilelor din unsprezece unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Sibiu, prin Progranul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu.

Cele 13.465 de imobile înregistrate gratuit în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din orașul Copșa Mică și comunele: Alma, Alțîna, Ațel, Brateiu, Hoghilag, Mihăileni, Moșna, Nocrich, Păuca și Slimnic. Lucrările de cadastru general au început în perioada 2018-2020 și acoperă o suprafață de 8.081,8114 Ha.

Noile cărți funciare au fost predate primarilor celor 11 unități administrativ-teritoriale.

Până în prezent, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate gratuit în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară 31.395 de imobile, care acoperă o suprafață de 14.383,7598 Ha. Alte 46.199 de imobile sunt in diferite etape de realizare (verificarea și recepția documentelor tehnice cadastrale, publicarea și afișarea acestora, înregistrarea și soluționarea cererilor de rectificare, etc.).

Mai multe informații referitoare la Progranul național de cadastru și carte funciară (PNCCF) sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro.

Lista unităților administrativ-teritoriale pentru care sunt eliberate gratuit cărți funciare:

Nr. Crt.Denumire UATSuprafața – Ha –Număr cărți funciare eliberate gratuit
1Alma52.427463
2Alțîna854.52342264
3Ațel83.1313131
4Brateiu451.6347855
5Copșa Mică1,905.92371661
6Hoghilag154.6452297
7Mihăileni1,388.32421897
8Moșna216.5961250
9Nocrich1,969.27703722
10Păuca923.38072078
11Slimnic81.9475247
TOTAL
8,081.8112 13465

Purtător de cuvânt:

Violeta SORA

Telefon: 0269 217 477 int. 241

0743 049 101

E-mail: violeta.sora@ancpi.ro

FOTO: „Iepurașul” a sosit mai repede pentru 7 copii nevoiași

0
IMG

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Dorinței iar salvatorii sibieni nu au uitat că Iepurașul îndeplinește dorințe tuturor copiilor.

Astfel, în colaborare cu Asociația „O Viață Demnă Împreună”, salvatorii ISU SIBIU au oferit zâmbete, cadouri și bucurie pentru 7 copii din familii cu posibilități materiale reduse din municipiul Sibiu.

[meta_gallery_slider id=”73879″]

Filarmonica Sibiu organizează Summit-ul Muzical European

0
IMG   scaled



La 2 ani de la Summit-ul Uniunii Europene de la Sibiu, spiritul european al orașului este readus în prim-plan de Summit-ul Muzical European, organizat de Filarmonica Sibiu. Între 6 și 10 mai, la Sibiu și Deva își dau întâlnire – muzical – cei mai apreciați compozitori europeni.


Cei mai importanți oficiali europeni au participat în 2019, la Sibiu, la Summit-ul Uniunii Europene. Un an mai târziu, străzile din Sibiu au fost animate de portretele unor personalități europene, iar Ziua Europei a regăsit o parte din muzicienii Orchestrei Filarmonicii Sibiu pe Esplanada Sălii Thalia, în cadrul unor mici intervenții muzicale reunite sub solganul ”Sibiu wishes Healthy Birthday to Europe”.

Continuând această tradiție, în 2021 Filarmonica Sibiu organizează Summit-ul Muzical European, o manifestare care reunește muzical valorile culturale europene. Muzicieni celebri au prefațat spațiul comunitar cu ajutorul compozițiilor inspirate din afara țărilor natale. Pe o parte dintre aceștia i-am inclus în programul celor patru evenimente muzicale.

”Nașterea Europei este marcată de germenul civilizatiei Greciei Antice. Noi cei care populăm continentul ne aflăm la sânul soției lui Zeus. Ne simțim frații si surorile lui Minos. Ne amintim cu bucurie omogenitatea stilistică a Miselor si Oratoriilor din secolul 15. Suitele de dansuri care răsunau la balurile palatelor, erau un fel de albume muzicale cu muzici academice provenite din culturile naționale ale tuturor regatelor. De aceea ne sunt familiare acum Giga, Menuetul, Vasul, Badineria, Alemanda si multe altele.
Ne imaginăm cu ușurință mândria cu care muzicienii de azi vorbesc despre o uniune muzicală europeană seculară. Ne simțim cei care am inițiat acest incredibil de frumos proiect, Uniunea Europeană. Acesta este de fapt conceptul concertului pe care-l vom prezenta în 8 mai la Deva și 9 mai la Sibiu. Vă asteptăm!” a declarant dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.


Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. În parteneriat cu Primăria Municipiului Deva

Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)

Urmăriți-ne pe:
www.facebook.com/FilarmonicaSibiu
www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu
www.instagram.com/filarmonicasibiu
https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa
www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu


Program Summitul Muzical European

Joi, 6 mai 2021, ora 19 – Sala Thalia Sibiu
CONCERT SIMFONIC
Orchestra Filarmonicii Sibiu
Dirijor: Tiberiu Soare
Solist: Adam Raduly

asCULTă:
Carl Maria von Weber – Andante e Rondo ungarese pentru fagot și orchestră
Dan Dediu- Simfonia nr. 3 „Capriccio classico”


Sâmbătă, 8 mai 2021, ora 17 – Parcul Municipal ”Cetate” Deva
Duminică, 9 mai 2021, ora 17 – Sala Thalia Sibiu

CONCERT SIMFONIC
Orchestra Filarmonicii Sibiu
Dirijor: Cristian Lupeș
Soliști: Cristian Ardelean – bariton
Sorin Petrescu – pian

asCULTă:
Tiberiu Olah – Mihai Viteazul – Intrarea în Alba Iulia
Wolfgang Amadeus Mozart – Aria șampaniei din Don Giovanni
Johannes Brahms – Dans ungar
Jean Sibelius – Vals trist
Manuel de Falla – Dansul focului
Charles Gounod – Aria lui Valentin din Faust
Louise Koster – Lore-Lore!
Nicolo Isouard – Uvertura la opera Cenușăreasa
Giuseppe Verdi – Aria lui Ezio din Attila
Antonin Dvoŕak – Mazurca
Franz Liszt – Rapsodia română

Luni, 10 mai 2021, ora 19 – Sala Thalia
RECITAL CAMERAL
”Familii muzicale sibiene”

Elena Borz – vioară
Vasile Șulț – vioară
Ioana Șulț – violă
Greluș Claudia – violoncel
Ovidiu Borz – fagot
Florin Greluș – clarinet

asCULTă:
Franz Danzi – Cvartet op.40/3 Si bemol Major pentru fagot și trio de coarde
Bernhard Henrik Crusell – Cvartet nr.2 în do minor op.4 pentru clarinet și trio de coarde

Mesajul primarului Gheorghe Roman cu ocazia sărbătorilor pascale

0
sarbatoarea de paste

Cu ocazia sărbătorilor pascale, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman a transmis următorul mesaj:

Dragi medieșeni,

fie ca Lumina Sfântă a acestei mari sărbători să ne aducă sănătate, bunătate și speranță. Să avem parte împreună de armonie și de zile binecuvântate! Un Paște fericit!

Gheorghe Roman, Primarul municipiului Mediaș

Muzeul ASTRA vă transmite SĂRBĂTORI FERICITE!

0
Felicitare Paste  RO online

Mesajul reprezentaților Muzeului ASTRA cu ocazia sărbătorilor pascale:

Sfintele Paști sunt cea mai importantă Sărbătoare creștină, una plină de semnificații și obiceiuri, indiferent de confesiune. Cu această ocazie, noi vă transmitem gândurile noastre de bine, dar și liniște, pace și fericire alături de cei dragi!

Program de vizitare în Muzeul ASTRA în perioada Sărbătorilor Pascale:



Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
30.04.2021 (Vinerea Mare)
orele 10.00 – 18.00

01.05.2021 (sâmbătă) – Închis

02.05.2021 (duminică – Sf Sărbători Pascale)
orele 11.00 – 18.00

03.05.2021 (luni)
Program între 08.00 – 18.00 – intrarea principală
Program între 10.00 – 18.00 – intrarea nr.2 (Hanul din Tulgheș)
Program între 10.00 – 18.00 – intrarea dinspre Grădina Zoologică

04.05.2021 (marți)
Program între 08.00 – 18.00 – intrarea principală
Program între 10.00 – 18.00 – intrarea nr.2 (Hanul din Tulgheș)

Galeriile de Artă Populară – închise în perioada 01.05.2021 – 02.05.2021
Cafeneaua Culturală va fi închisă în perioada 30.04.2021 – 04.05.2021

Biserica din Bezded
29.04.2021(Joia Mare) – ora 9.30 Liturghie; ora 18.00: Denia celor 12 Evanghelii

30.04.2021 (Vinerea Mare) – ora 18.00: Denia Prohodului

01.05.2021 (sâmbătă) ora 23.00 –Slujba Învierii urmată de împărțirea Paștilor

03.05.2021 (luni) – ora 9.30: Utrenie; ora 10.30: Sfânta Liturghie

04.05.2021 (marți) – ora 9.30: Utrenie; ora 10.30: Sfânta Liturghie

09.05.2021 (Duminica lui Toma) ora 9.30: Utrenie, ora 10.30: Sfânta Liturghie

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.


Au fost aprobate noile scenarii pentru unitățile de învățământ din județul Sibiu

0
Screen Shot    at

Astăzi, 29 aprilie a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în care a fost adoptată Hotărârea nr. 40, privind aprobarea scenariilor în cazul unităților de învățământ din județul Sibiu.

Măsura este valabilă începând cu data de 05.05.2021. În ceea ce privește situația unităților de învățământ acestea sunt repartizate pe cele trei scenarii de funcționare și sunt detaliate în anexele 1, 2 şi 3 ale Hotărârii nr. 40. Prefectura județului Sibiu mai precizează faptul că în scenariul 3 de funcționare sunt: Scoala Gimnazială Ocna Sibiului, Școala Gimnazială Cristian și Școala gimnazială Râu Sadului.

Vezi scenariile pentru fiecare unitate de învățământ din județul Sibiu.

SCENARIU VERDE – 110 unități de învățământ

SCENARIU GALBEN – 128 unități de învățământ

SCENARIU ROȘU – 4 unități de învățământ

Cursa de Rățuște – ediția a IV-a

0
FB IMG

Cursa de Rățuște, cel mai amuzant eveniment caritabil a ajuns la ediția numărul IV. La fel ca anul trecut, evenimentul se va desfășura online. Prețul unei rățuște este de 10 lei, iar achiziționarea vă înscrie automat în cursa pentru premiul cel mare în valoare de 2000 de lei.

Deși contextul actual nu ne permite să organizăm proiectele așa cum ne-am fi dorit, Rotaract Sibiu continuă să se implice în comunitate, „de la distanță”, de această data abordând un format hibrid.

Astfel, cea de a IV-a ediție a celei mai amuzante curse cartitabile a anului, Cursa de Rățuște, va avea loc prin intermediul unei transmisiuni live pe pagina noastră de Facebook, Rotaract Sibiu.

Și în această ediție, ne continuăm misiunea a a echipa Secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean Sibiu, iar metoda prin care vă puteți aduce aportul este prin achiziționarea unei rățuște online, accesând sibiu.cursaderatuste.ro, sau fizic, de la membrii clubului nostru.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi si vă aștepăm pe pagina de Facebook Rotaract Sibiu, sâmbăță, 22 mai, de la ora 13, să urmărim împreună cea mai amuzantă cursă caritabilă a anului și astfel, să echipăm împreună Secția de Cardiologie! –
au transmis reprezentanții Rotaract Sibiu pe pagina de Facebook

FOTO: Ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei Eroilor Neamului

0
FB IMG

Astăzi, 29 aprilie, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală, Mitropolia Ardealului și Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu au organizat la „Monumentul Veteranilor” – din Pădurea Dumbrava o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei Eroilor Neamului.

[meta_gallery_slider id=”73832″]



Totodată, cu oceastă ocazie, poate fi vizitată, în perioada 29 aprilie – 9 mai, expoziția foto-documentară organizată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.

Să nu îi uităm niciodată pe cei ce au luptat ca noi să fim liberi! Respect eroilor noștri!” -au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.


Ca în fiecare an, Primăria Sibiu este alături de veteranii de război care locuiesc în Sibiu. Prin Direcția de Asistență Socială, aceștia au primit un pachet cu alimente și o felicitare, ca gest simbolic prin care le arătăm aprecierea comunității din care fac parte.

Astăzi este o zi de aducere aminte, de pios omagiu și de recunoștință față de veteranii de război ai României. Aceștia au purtat pe câmpul de război lupta care ne-a consumat pe toți în suflet, pentru libertatea și independența României.

Pentru curajul și sacrificiul lor, pentru faptul că au reprezentat țara și pe fiecare cetățean al său pe câmpurile de luptă, astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, ne îndreptăm gândurile către cei care au schimbat soarta României și au dat o altă formă prezentului nostru, permițându-ne să fim cetățeni ai unui stat puternic, de sine stătător, recunoscut în Europa și în lume ca atare
. ” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Medicul cardiolog Gabriela Eminovici, diagnosticată cu COVID-19, cere sprijinul comunității

0
IMG

Dr. Gabriela Eminovici, șeful Secției Cardiologie din cadrul spitalului Județean Sibiu este internată la ATI, în stare gravă după ce a fost infectată cu virusul SARS-COV-2. În încercarea de a o transfera la un spital din Germania pentru un tratament salvator, familia medicului face apel la umanitate și cere ajutorul sibienilor.

Dna dr. Eminovici Gabriela, foarte sever afectata de COVID, este acceptata pt transfer intr-un spital din Germania. Costurile transportului asigurat de echipa germana, cu toate echipamentele necesare, costa aproximativ 40 000 euro.
Cei care doresc sa doneze in acest scop o pot face in contul de mai jos deschis in cadrul Asociaței Sus Inima.
Va multumim pt toate gandurile de bine si sanatate pt dansa.


ASOCIAȚIA SUS INIMA SIBIU, CUI 35617603
IBAN: RO48BTRLRONCRT0329488005
BANCA TRANSILVANIA

În data de 20 aprilie 2021, medicul cardiolog Gabriela Eminovici a fost diagnosticată cu COVID-19, potrivit unui anunț făcut pe pagina sa de Facebook:

„Internată la Clinca Boli Infecțioase – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu de marți – 20 aprilie 2021. Profesionalism, corectitudine, empatie, ordine, discreție – doar ochișorii li se văd din echipamente, acestor îngeri păzitori. Toți, de la doamna dr. Bârluțiu până la doamnele asistente și infirmiere, domnii brancardieri, zici că plutesc în jurul tău cu seninătate și blândețe, nu ca ar desfășura vreun act medical agresiv și chinuitor. După un an de pandemie toată lumea e calmă, nu lasă nimeni garda jos, nu lasă nimeni să se vadă oboseala sau nerăbdarea. Clinica și Spitalul au reușit, au învins haosul creat de COVID! Cinste lor, tuturor!”, a scris Dr, Gabriela Eminovici

Ruxandra Cibu Deaconu, consilier județean USR-PLUS: „Avem o singură armă în acest război: VACCINUL”

0
IMG

Ruxandra Cibu Deaconu, consilier judetean USR-PLUS transmite tuturor sibienilor următorul mesaj PRO vaccinare:

„Mi- e tare dor de părinți și prieteni….mi-e tare dor de forfota comunității din care fac parte. Mi-e dor de festivalul de teatru, de străzi pline de râsete….mi-e dor de viață. Am văzut copii pe stradă triști și abătuți , mergând în liniște ….și am înțeles că atunci când copiii suferă înseamnă că într-adevăr pandemia ne-a îngenunchiat…a învins! Avem o singură armă în acest război: VACCINUL. Trebuie să înțelegem împreună că doar vaccinându-ne putem să sperăm la zile normale și putem reda veselia copiilor noștri. Da, cred în știință, cred în personalul medical și cred în acest vaccin. Și eu și familia mea ne-am vaccinat și îndemn toți sibienii să dea un exemplu de responsabilitate și solidaritate vaccinandu-se cât mai repede!

Răzvan Pop, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor: „Haideți să ne vaccinam. Pentru o vară sibiană. Pentru noi toți”

0
IMG

Răzvan Pop, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor a transmis către Sibiu independent următorul mesaj PRO vaccinare:

Răzvan Pop

„Când ne vaccinăm, o facem pentru cei din jurul nostru. O facem pentru siguranța familiei noastre, o facem pentru siguranța prietenilor noștri, o facem pentru cei din comunitatea noastră.

Nu am ezitat niciun moment a mă vaccina. M-am gândit la mama mea. Job-ul pe care îl am mă face să interacționez cu multă persoane. Nu îmi doresc a îi periclita sănătatea. De aceea vă indemn a vă vaccina. Gândiți-vă la cei din jurul vostru.

Sibiul a avut parte de o evoluție grea a acestei pandemii. Putem trece peste aceste momente numai prin vaccinare. Numai astfel ne putem relua viața normală a orașului nostru. Cine nu își dorește să meargă în piața Mare la Festivalul de Teatru sau la un concert așa cum făceam vară de vară. Haideți să ne vaccinam. Pentru o vară sibiană. Pentru noi toți.

Ce se întâmplă din 4 mai la Spitalul Militar Sibiu

0
spitalul militar sibiu

Ministerul Apărării, Nicolae Ciucă într-un interviu pentru Digi24, a anunțat că va începe un proiect-pilot din 4 mai prin care în spitalele militare se va putea face vaccinare la orice oră, fără programare. Imunizarea se va face fie cu Pfizer, fie cu Moderna.
Spitalul Militar din municipiul Sibiu va vaccina fără programare din 4 mai, non-stop.

Procedura pentru înscrierea în învăţământul preşcolar pentru anul şcolar 2020-2021

0
FB IMG

Pentru asigurarea cuprinderii copiilor cu vârste între 3 și 6 ani în învățământul preșcolar, în anul școlar 2021-2022, se derulează, succesiv, următoarele etape:

a) reînscrierea copiilor care frecventează respectiva unitate de învățământ preșcolar în acest an școlar si care urmează să o frecventeze și în anul școlar 2021- 2022;

b) înscrierea copiilor nou veniți. Reînscrierile vor începe în data 17 mal 2021, iar înscrierile, din 31 mai 2021.

Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și, eventual, pe site-ul inspectoratului școlar.

Vă rugăm să consultați adresa ME-DGIP -DTI nr 28269/27.04.2021 privind înscrierea și reînscrierea la grădiniță(în învățământul preșcolar) pentru anul școlar 2021-2022 afișată în secțiunea „Înscrierea în învățământul primar și preșcolar 2021”, pagina „Înscrierea în învățământul preșcolar 2021-2022”.(autentificare cu utilizatorul și parola unității).

Referitor la înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul și date privind opțiunile exprimate), pentru a fi introduse în aplicația informatică specifică. În acest mod, toți solicitanțil vor fi înregistrați în aplicația specifică din Modul SIIIR – înscrierea la grădiniță 2021-2022.
Etapa de validare a fișelor și de completare a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura la momentul comunicării de către unitatea de învățământ, pe zile și pe intervale orare, în ordinea în care cererile au fost introduse în aplicație, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție.
Comunicarea va fi postată atât pe site-ul unității de învățământ, cât și la avizier.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrierl, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.
În situația jn care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar, primite de la părinți, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, după cum urmează: Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupun existența:
– unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
– unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
– unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul școlar următor, în unitatea de învățământ respectivă;
– unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în% grad de handicap a copilului.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se. repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate.
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de flecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, sunt aprobate de consiliul de administrație al acesteia și avizate de către consilierul juridic al inspectoratului școlar județean/al municipiului București până la data de 28 mai 2021.
Criteriile specifice de departajare sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale menționate anterior.
Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
Aceste criterii nu pot fi discriminatorii și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului procesului de înscriere în învățământul preșcolar.

Sursa foto: Facebook (Inspectoratul Școlar Județean Sibiu)

IACOBENI: Noul primar este larg la pungă… din bani publici

0
Ioan Maca primar Iacobeni e

Ioan Maca, a devenit în septembrie 2020 primar al comunei Iacobeni din partea PSD. După trei mandate ca viceprimar, secund celebrului primar Ioan Cori, a venit în septembrie anul trecut rândul său să preia frâiele comunei Iacobeni. Doar că după mandatele exemplare ale lui Cori, Maca a debutat ca primar cu un contract cel puţin controversat. În aprilie 2021 primarul şi viceprimarul comunei Iacobeni au pus semnătura pe un contract de achiziţie directă prin sistemul e-licitaţie în valoare de 85.000 de lei plus TVA. Suma nu bate la ochi, fiind perfect legală, doar că produsele cumpărate au o valoare de piaţă în realitate mult sub suma oferită. Iar firma de la care au fost achiziţionate exte controlată de un clan din orăşelul Potcoava, judeţul Olt, deja aflat sub urmărire penală.

Primăria Iacobeni, comună aflată aproape de limita judeţului Sibiu, pe Valea Hârtibaciului, a încheiat în 12 aprilie 2021 o cumpărare directă prin sistemul e-licitaţie. În baza unui raport de necesitate sumar, semnat de viceprimar şi primar, dar făcut de o firmă de consultanţă, abonată la Primăria Iacobeni, s-a decis cumpărarea şi montarea a două staţii de autobuz din fier, 4 limitatoare de viteză de 5 metri lungime şi 16 indicatoare rutiere. Suma totală ce va fi plătită: 85.000 de lei plus TVA. Firma care a obţinut direct acest contract este Enter Prim Solutions Srl din Potcoava, Olt.

Foto Google: Traficul din Iacobeni, jud. Sibiu este nesimnificativ

O simplă verificare pe site-urile firmelor de profil, cu reputaţie în România şi considerate scumpe, ne arată că preţurile de achiziţie de la Iacobeni sunt mult peste cel mai mare preţ din piaţă. Astfel comuna Iacobeni plăteşte pentru un limitator de viteză stradal de 5 metri lungime (cu tot cu montaj) suma de 9750 de lei plus TVA. Dar firmele de profil vând aceste limitatoare cu 1300 – 1700 lei. E drept fără montaj. În acest caz montajul constă în găurirea asfaltului cu nişte şuruburi care fixează limitatorul.

Tot în cadrul contractului, Primăria Iacobeni cumpără 16 semne de circulaţie, cu tot cu montaj, la preţul de 625 de lei bucata plus TVA. La firmele de profil naţionale recunoscute aceste semne cu tot cu stâlp costă între 170 şi 220 lei cu tot cu TVA.

Iar în ce priveşte cele două staţii de autobuz, nu reiese clar nici din achiziţia Primăriei, nici din raportul de necesitate, cum vor arăta. Cert este că vor fi din metal vopsit şi vor costa 18.000 de lei bucata fătă TVA, deci cam 4.200 de euro bucata preţ final. Aici este greu să facem o comparaţie cu preţul staţiilor de autobuze profesionale, pentru că din sursele noastre cele din Iacobeni vor fi extrem de simple.

Firma din Potcoava, necunoscută. Oamenii din spate deja celebri

Primăria Iacobeni a atribuit contractul direct firmei Enter Prim Solutions Srl din Potcoava, Olt. Pentru necunoscători Potcoava este un orăşel de 5.000 de oameni din judeţul Olt. Dar a devenit celebru datorită faptului că 4 familii controlează acolo peste 600 de firme. Multe din aceste firme, inclusiv cea din contractul cu Iacobeni, sunt înfiinţate, fac contracte cu primării, apoi dispar. Conform ziarului Olt Alert, în ianuarie 2020 doi patroni din Potcoava au fost reţinuţi de procurorii din Giurgiu sub acuzaţia de „comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu„.

Concret, procurorii au luat în vizor 14 firme, toate cu sediul în micul orăşel Potcoava, judeţul Olt. Cu aproximativ 5.000 de locuitori, Potcoava se poate lăuda că are câţiva milionari, toţi «specialişti» în afaceri cu primăriile. Familiile Bădoi, Miuţescu, Pompei sau Mihai sunt specializate în înfiinţarea unor firme, fără angajaţi. Acestea figurează pe numele diferiţilor membrii de familie sau a unor apropiaţi. Toate vând aceleaşi lucruri: mobilier stradal (bănci şi coşuri de gunoi), staţii de autobuz, panouri intrare/ieşire din localitate, produse de curăţenie, produse PSI şi furtunuri. În urma percheziţiilor, doi dintre aceşti „oameni de afaceri” au primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Este vorba despre Viorel Bădoi (considerat unul dintre capii unei familii) şi de Ion Bădoi, nepotul acestuia” scriu jurnaliştii de la Adevărul de Giurgiu.

Firma Enter Prim Solutions Srl din Potcoava nu apare în respectivul dosar. Dar ea este controlată de Ionuţ Cîrpaciu, un tânăr om de afaceri din Potcoava. Pe contul acestuia de Facebook apar multe fotografii cu el şi Ionuţ Bădoi şi familia Miuţescu, persoane citate în articolul din Adevărul de Giurgiu. Coincidenţă sau nu, firma Enter Prim Solutions Srl are acelaşi obiect de activitate ca cele incriminate în dosarul de la Giurgiu. A fost înfiinţată în anul 2019, nu are angajaţi, conform raportărilor oficiale de la Ministerul de Finanţe şi a încheiat anul fiscal 2019 cu o cifră de afaceri de 125.440 de lei şi un profit de 103.179 lei. O afacere cu adevărat profitabilă!

Am întrebat pe primarul comunei Iacobeni, Ioan Maca, dacă a verificat cineva în prealabil firma cu care s-a făcut contractul şi răspunsul a fost clar: NU!

FOTO: Captură contractul de 85.000 de lei plus TVA oferit de Primăria Iacobeni firmei din Potcoava

Contract legal, dar suspect

Primarul comunei Iacobeni a insistat în răspunsul oferit ziarului SIBIU INDEPENDENT că acest contract este perfect legal şi respectă licitaţia în domeniul achiziţiilor directe. Lucru ce nu îl contestăm. Doar că achiziţia de produse şi servicii la supra-preţ este o încălcare a legii, mai ales dacă achiziţia a fost „facilitată” prin metode ilegale. Cităm din ziarul Adevărul de Giurgiu, care a anchetat clanurile din Potcoava şi modul lor de operare: „„Îi pun pe unii din Potcoava să le facă bănci şi coşuri, le cumpără materiale, fără acte, şi ei lucrează cu 50 de lei pe zi. Apoi le bagă la suprapreţ la unii primari. Îi agaţă pe primari cu câteo masă, le bagă un plic cu bani direct şi după aceea sunt la mâna lor, nu mai mişcă. Nu au nici un Dumnezeu. Acţionează aşa de 10-15 ani”, a declarat, pentru Adevărul de Giurgiu, un apropiat al acestor familii.”