Un accident rutier s-a produs pe DC Bungard – Șelimbăr. Din primele informații se pare că șoferul unui microbuz cu călători a intrat în coliziune cu un motocultor.
Conducătorul microbuzului, în timp ce se deplasa pe acest sector de drum comunal, pe direcția Bungard – Șelimbăr, a intrat în coliziune cu un motocultor care circula în fața sa, acesta nefiind semnalizat corespunzător.
Șoferul motocultorului are 33 de ani și este din Bungard. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Microbuzul efectua o cursă regulată iar din fericire niciunul din cel 22 de pasageri nu este rănit.
„Accident rutier pe raza localității Bungard.În jurul orei 17:30, ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD pe raza localității Bungard la un accident rutier produs între un microbuz transport persoane și un motocultor. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale șoferului motocultorului, un bărbat de cca 33 de ani care a fost transportat la UPU Sibiu, conștient cu traumatism membru inferior. În microbuz se aflau aproximativ 22 de persoane care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. “ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU
Vicepremierul României, dna. Raluca Turcan, alături de ministrul Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, primarul municipiului Sibiu, dna. Astrid Fodor, și președinta Consiliului Județean Sibiu, dna. Daniela Cîmpean, au susținut astăzi, 25 noiembrie, o conferință de presă extraordinară la sediul PNL Sibiu.
Conferința s-a desfășurat în urma semnării Acordului prealabil de măsuri pentru încheierea contractului de finanțare a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județele Sibiu și Brașov și a semnării contractului de finanțare a Proiectului „Consolidarea Capacității de Gestionare a Crizei Sanitare COVID-19 la Spitalul Căi Ferate Sibiu”.
„Astăzi, la Sibiu, am pus în practică niște decizii pe care Guvernul le-a luat pentru țară. Am semnat la Spitalul CFR Sibiu un contract de finanțare de aproximativ 8.7 miliarde lei. Acest contract se adaugă altor cinci contracte pe care le-am semnat la nivelul județului Sibiu. Am semnat, de asemenea, un acord prealabil de măsuri pentru încheierea unui contract de importanță majoră pentru infrastructura de apă și canal, toate acestea alături de ministrul Fondurilor Europene, de primarul Sibiului și președinta Consiliului Județean Sibiu. Aici, la Sibiu, am creat un parteneriat care să dezvolte județul și să aducă plusvaloare României.” a declarat viceprim-ministrul României, Raluca Turcan.
Partidul Național Liberal și-a asumat guvernarea într-o perioadă extrem de dificilă, de criză fără precedent și, pe fondul unei economii și a unui sistem sanitar distruse de guvernele anterioare, Guvernul Liberal a reușit să salveze România și să pună baza unor mecanisme pentru dezvoltarea țării în următorii trei ani. În materie de sănătate publică, Guvernul a facilitat o infuzie de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde euro, prin care a asigurat echipamente, a refăcut stocurile de urgență și a demarat proiecte de prevenție care vor continua să se dezvolte în următorii ani pe fonduri europene.
Mai mult, Guvernul Liberal a reușit să creeze un parteneriat cu autoritățile locale și cu Președintele Klaus Iohannis, parteneriat care nu este permis să lipsească atâta timp cât se dorește cu adevărat dezvoltare și modernizare. Din acest motiv și datorită rezultatelor clare ale guvernării liberale, Guvernul beneficiază în continuare de susținerea Președintelui României.
Raluca Turcan a afirmat că astfel, PNL Sibiu își asumă astăzi continuarea acestui parteneriat politic care are șansa de a produce dezvoltare: „PNL Sibiu se bazează în munca sa în folosul oamenilor pe competență și bun simț. Domnul ministru Marcel Boloș este la Sibiu a 5-a oară în cinci luni. Este un om pe care Sibiul l-a câștigat de partea sa prin proiecte solide depuse de colegii mei liberali, dar nu numai de ei. Îi mulțumesc că se află astăzi, din nou aici. Îi mulțumesc Danielei Cîmpean pentru ocaziile, deloc puține, de a demonstra implicarea Guvernului României în marile proiecte ale județului. Îi mulțumesc doamnei Astrid Fodor pentru semnalul pe care îl transmite alături de noi, alături de liberalii sibieni, acela de parteneriat continuu. Noi ne-am luat misiunea foarte în serios. Și, iată, ne sunt alături oameni care fac același lucru. România nu are timp de pierdut! Sibiul nu are timp de pierdut! Continuăm drumul dezvoltării și îi chemăm alături de noi pe toți cei dispuși să pună umărul la muncă.”
Ministrul Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, și-a afirmat încrederea în parteneriatul condus de viceprim-ministrul Raluca Turcan, între Primăria Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Guvern: „Sibienii au nevoie de o echipă serioasă care să lupte pentru dezvoltare, așa cum este cea condusă de Raluca Turcan, echipă care luptă în mod deosebit pentru interesele cetățenilor, care a dat dovadă că îi pasă de ceea ce înseamnă dezvoltarea municipiului și județului. În parteneriat cu Primăria și Consiliul Județean Sibiu, Guvernul realizează un parteneriat excelent pentru a reprezenta oamenii cu cinste, demnitate și în scopul dezvoltării comunității sibiene. Mă bucur că sunt încă o dată aici, la Sibiu, deoarece sunt alături de oameni devotați, harnici, care fac ca oamenii să o poată duce mai bine, să aibă un trai mai bun.”
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, speră și îndeamnă cetățenii să participe la vot într-un număr cât mai mare pentru a asigura un parteneriat favorabil dezvoltării întregului județ: „Numai votul poate determina o anumită configurație politică. La alegerile locale, sibienii au stabilit că liberalii sunt principalii învingători; acum, este nevoie să facă același lucru și la alegerile parlamentare. Știu ce înseamnă administrație și știu cât de important este să ai un guvern care colaborează cu tine. E pentru prima dată când Primăria Sibiu are un parteneriat solid cu Guvernul României, iar pentru acest lucru îi mulțumesc în special doamnei vicepremier Raluca Turcan, deoarece ea este motorul acestei echipe. Fac un apel la cetățeni să meargă la vot, să voteze PNL, ca să avem garanția că vom menține acest parteneriat înspre dezvoltare.”
Reprezentanții autorităților locale au asigurat sibienii că procedura de vot se va desfășura în cele mai sigure condiții din punct de vedere sanitar. Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a declarat că, în acest context, este convinsă că sibienii vor arăta că virusul nu îi împiedică să își construiască viitorul. „Alegerile parlamentare reprezintă un moment important în care prezența cetățenilor la vot va decide viitorul nostru pentru cel puțin următorii patru ani. Avem nevoie de parlamentari care să susțină interesele oamenilor, nu ale șefilor de partid îmbătați de putere. Avem nevoie de parlamentari care să aleagă calea democrației europene, iar liberalii au dovedit, în ultimii ani, că sunt devotați acestor lucruri. Guvernul PNL a arătat că banii europeni pot fi cheltuiți în România, că putem porni proiecte mari și serioase, că am ieșit din epoca promisiunilor stângiste și că putem trece la acțiune. Atâta timp cât în Guvern și Parlament vom fi reprezentați de Raluca Turcan, Marcel Boloș și alți liberali, știu că sprijinul pentru județul Sibiu va continua.”
SIBIU INDEPENDENT a publicat în premieră ştirea că DNA Alba desfăşoară o anchetă preliminară la Spitalul Judeţean Sibiu de la finele lunii august privitor la nou construitul pavilion modular. După apariţia informaţiei la noi, au apărut şi precizările de la actuala conducere a spitalului, dar şi de la Cornel Benchea, fost manager, cel care a semnat contractul de acordare a investiţiei asocierii de firme CCM Import Export Srl şi GB Indco Srl. Acum am primit noi informaţii pe surse despre acest contract în valoare de aproximativ 1,5 milioane euro pentru un pavilion modular temporar din containere, dotat cu mobilier şi utilităţi.
În dreptul la replică cerut de Cornel Benchea acesta a descris procesul de contractare şi cum firma sibiană CON-A a câştigat iniţial contractul, apoi datorită contestării acestuia de celălalt ofertant, acesta a fost acordat firmelor bucureştene. Ştirea noastră nici nu a pus sub semnul întrebării acordarea contractului, doar am suprins conjuctura: starea de urgenţă. Poate că a fost doar o coincidenţă, aşa cum spune şi fostul manager Benchea. Comisia de evaluare a acordat firmei CON-A iniţial contractul pe criteriul legal, preţul cel mai mic. Dar firmele bucureştene au contestat la CNSC şi apoi în instanţă, faptul că nu s-au respectat în oferta tehnică a CON-A toate cerinţele din documentaţia de atribuire. Decizia CNSC nr 2136 din 27.11.2019 stabileşte că „obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire”. La re-evaluarea ofertelor, au câştigat firmele bucureştene.
Problemele însă au fost altele şi se pare că ancheta preliminară DNA se axează pe aceste aspecte.
Un şef serviciu din Spital, construieşte la Spital?
Dârjan Lucian este şeful serviciului tehnic din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu. El a candidat în 2016 la Consiliul Local Sibiu, alături de Robert Fotache. Ambii au câştigat însă posturi la spital după alegeri: Fotache, director administrativ şi Dârjan, şef serviciu tehnic. Reamintim că până în luna mai 2020, directorul administrativ avea în subordine directă Serviciul de Achiziţii şi cel Tehnic. Abia la venirea ca manager a Lilianei Coldea, serviciul de Achiziţii a fost mutat în subordinea managerului general. Din ce motive, nu este clar încă.
Serviciul de achiziţii este cel care alcătuieşte dosarele cu cerinţe pentru licitaţii şi diferite contractări. În cazul proiectului de pavilion modular din containere, ei au apelat, ca de obicei la astfel de proiecte la serviciul Tehnic. În mod firesc, Serviciul Tehnic poate spune ce parametrii tehnici trebuie îndepliniţi. De altfel, Lucian Dârjan, şeful Serviciului Tehnic din Spitalul Judeţean Sibiu ne-a contactat după apariţia primului articol despre acest subiect şi ne-a spus că este „Angajat TESA în Spitalul Judeţean şi responsabil cu aceste demersuri de realizare a unor investiţii”.
Problema este că, după ce s-au stabilit câştigătorii licitaţiei şi aceştia au întocmit proiectul tehnic, s-au apucat de lucru. Supriză! Maşina care a adus containerele modulare şi le-a descărcat la locaţie aveau pe ea numărul de telefon al…. şefului serviciului tehnic, Lucian Dârjan (vezi foto). Conform declaraţiei de avere a acestuia, el deţine două firme de construcţii, din care una, Darjan Construct Srl se pare că s-a ocupat de livrarea containerelor şi montarea acestora la Spitalul Judeţean. „Firma nu a avut nici o relaţie comercială cu asocierea câştigătoare, nici manipulare, nici transport. Automacaralele din curtea spitalului aparţin unor firme de pe piaţa sibiană, care nu au nici o legătură cu mine. Eu am 2 angajaţi şi vă rog să înţelegeţi că nu pot logistic şi tehnic să fac asemenea lucrări” ne-a spus Lucian Dârjan. Totuşi fotografiile din timpul lucrărilor, inclusiv una postată pe siteul Spitalului Judeţean surprind o automacara cu numărul de telefon al şefului servicului tehnic din spital inscripţionat pe ea şi textul „De închiriat”.
Un bugetar cu firmă abonată la Spitalele din ţară: „Chiar nu cred că merit, după eforturile şi munca depusă în Spitalul Judeţean, să fiu prezent prin presă”
Lucian Darjan este un bugetar atipic. Firma controlată de el, Darjan Construct deţine un depozit de containere la Şura Mare pe care le închiriază sau vinde prin SEAP la mai multe spitale şi instituţii din ţară. Cu doar doi angajaţi, cum declară patronul bugetar, firma a reuşit o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei în anul 2019. Iar contractele pe SEAP de la instituţii au venit grămadă şi anul acesta din toată ţara. Precizăm că nu am găsit niciun contract pe SEAP direct între firma Darjan Construct şi Spitalul Judeţean Sibiu.
Firma apare pe internet ca şi depozit pentru o corporaţie austriacă, a căreia este probabil subcontractor, Containex. De altfel containerele modulare instalate în curtea Spitalului Judeţean Sibiu au pe ele marca firmei Containex. Reamintim că licitaţia a fost câştigată de o asociere de firme bucureştene: CCM Import Export Srl (controlată de grupul austriac Containex, specializat în containere) şi GB INDCO Srl (controlată de grupul francez ANIOS, specializată în dotări şi materiale medicale).
Conflict de interese sau ….?
Patronul bugetar, Lucian Dârjan ne-a spus clar că firma sa, Darjan Construct Srl NU a oferit servicii de transport şi manipulare containere firmelor câştigătoare ale licitaţiei. Realitatea din teren descrisă de martorii din spital şi de fotografii spune altceva. Am cerut şi actualului management militar al Spitalului Judeţean Sibiu să ne lămurească, dar răspunsul a venit sec: să întrebăm firmele care au construit, ce subcontractori au avut. Cert este, cum reiese şi din fotografii, containerele montate au acelaşi brand cu cele din depozitul firmei Darjan Construct de la Şura Mare, Containex.
Ca jurnalişti nu putem trage o concluzie legală, doar una morală asupra acestor aspecte. Alte instituţii, precum DNA au rolul de a cerceta asemenea aspecte.
Astăzi, 25 noiembrie, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu a participat alături de vicepremierul, Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș la semnarea unui contract ce vizează un proiect de finanțare ce are ca principal scop consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID -19.
Spitalul General Căi Ferate Sibiu este beneficiarul unui proiect în valoare de peste 8,7 milioane de lei. Prin prezentul proiect se urmărește dotarea corespunzătoare a Spitalului General Căi Ferate Sibiu cu aparatură si dispozitive medicale de specialitate.
Astfel, prin dotarea cu echipamente medicale (aparatură) și echipamente de protecție care vor fi utilizate în mod direct atât pentru prevenirea infectării cât și în tratarea infectării cu COVID-19, se va îmbunătăți capacitatea de îngrijire și tratament a pacienților.
Principalele achiziții care se vor efectua constau în:
1. Echipamente medicale: Ecograf Doppler staționar – 2 buc Aparat de anestezie – 1 buc Sistem de monitorizare funcții vitale cu 16 monitoare – 1 buc Turn de laparoscopie – 1 buc Sistem de lămpi scialitice – 1 buc Masa chirurgicală electromecanică complex – 1 buc Analizor gaze în sânge – 1 buc Analizor de hematologie – 1 buc Analizor markeri cardiac – 1 buc Analizor urini – 1 buc Aparat nebulizare aeromicrofloră – 4 buc Aparat EKG – 5 buc Aparat Fibroscan – 5 buc Paturi electrice de spital cu saltea și noptieră – 24 buc Mașină profesională de spălat rufe – 2 buc Elevator urcare/coborâre scări – 1 buc Concentrator oxigen portabil cu acumulatori – 5 buc Concentrator oxigen portabil – 5 buc Dispozitiv de ridicare și transfer pacienți – 1 buc Lămpi bactericide 2x55W cu scut de protecție – 40 buc Pulsoximetru portabil – 5 buc Fotoliu rulant – 4 buc Termometru cu infraroșu, non-contact – 20 buc Glucometru – 10 buc Tensiometru electronic de braț – 10 buc
2. Materiale de protecție (măști, halate, combinezoane, lenjerie de pat de unica folosința) si dezinfectanți
Acesta este cel de-al șaselea astfel de proiect care ajunge să fie contractat la nivelul județului Sibiu, fiind precedat de: Spitalul de Pediatrie (21,3 mil lei), Spitalul pe Pneumoftiziologie (7,6 mil lei), Spitalul Județean (35,8 mil lei), Spitalul de Psihiatrie (2,5 mil lei) și Direcția de Asistență Socială (442 000 lei).
Două mașini au intrat în coliziune pe Valea Oltului, D.N.7 km 234, în zona Balta Verde.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. La fața locului se află polițiștii Serviciului Rutier care efecturază cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor a declarat astăzi că în judeţul Sibiu câştigătorul alegerilor locale a fost PNL. Ea a sugerat sibienilor din tot judeţul „să meargă la vot şi să voteze candidaţii Partidului Naţional Liberal”. Mesajul lui Astrid Fodor (FDGR) a venit în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PNL Sibiu, alături de Raluca Turcan, vicepremier şi Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Fodor a subliniat că a găsit mereu o colaborare bună cu vicepremierul Turcan şi alţi membrii ai guvernului PNL pentru proiectele Sibiului. Astrid Fodor a dat asigurări că Primăria Sibiu a asigurat toate condiţiile de igienă pentru desfăşurarea alegerilor.
În jurul orei 12:30, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu – Secția Mediaș au fost solicitați să intervină de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Din primele informații, proprietara autoturismului a afirmat că în timp ce parca autoturismul a văzut ieșind fum gros din bordul acestuia.
Astfel că ea împreună trei copiii s-au autoevacuat și au sunat pe numărul de urgență 112.
Pompierii militari au lichidat prompt incendiul fără probleme.
Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de un scurtcircuit electric.
A ars bordul și compartimentul motor al autoturismului.
Declarațiile viceprim-ministrului Raluca Turcan după semnarea contractului de finanțare a Proiectului „Consolidarea Capacității de Gestionare a Crizei Sanitare COVID-19 la Spitalul Căi Ferate Sibiu”:
Am semnat astăzi împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, al șaselea contract de finanțare pentru achiziția de aparatură medicală pentru lupta împotriva covid la Sibiu
Acest contract a fost semnat astăzi cu Spitalul CFR după alte cinci contracte semnate cu Spitalul Județean de Urgență, cu Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Psihiatrie, de pneumoftiziologie și Direcția Generală de Asistență Socială
În total, până în momentul de față, avem 19 milioane de euro dedicați Sibiului pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru a lupta cu această pandemie
Ce înseamnă achiziția de aparatură medicală înseamnă de fapt condiții mai bune în spitale și șanse mai multe la viață și tratament de calitate pentru toți cei care se îmbolnăvesc nu doar de covid, pentru că investițiile în spitale rămân
În același timp acest demers de decontare de achiziție de aparatură medicală este unul la nivel național- până în momentul de față am alocat 1,2 miliarde de euro pentru ca România să beneficieze de aparatură medicală echipamente medicale și de protecție sanitară în această bătălie pe care o avem de dus pentru sănătatea publică și împotriva pandemiei
În același timp aș vrea să știți că acea sumă de 1,2 miliarde de euro a fost suplimentată cu aproximativ 82 de milioane de euro pentru achiziționarea de unități medicale mobile tot pentru lupta împotriva pandemiei
În următorii patru ani vom avea pentru investiții în infrastructura spitalicească, în capacitatea de prevenție de ambulatoriu de specialitate și în pregătirea cadrelor medicale aproximativ 6,2 miliarde de euro
Acești bani trebuie să intre pe mâna cui știe să gestioneze și în același timp pentru pe mâna celor care deja sunt pregătiți să canalizeze aceste fonduri pentru o reformă profundă sistemul de sănătate
Această reformă trebuie să plece de la partea de prevenție și pentru asta avem aproximativ 100 de milioane de euro pentru programe de prevenție pentru combaterea bolilor care generează o rată de deces prevenibil, România fiind din nefericire în top la nivelul Uniunii Europene la nivelul bolilor cronice care generează deces prevenibil
Ne vom concentra pe investiții în programe de prevenție și de screening pentru cancerul de col, cancerul de sân cancerul colorectal, pentru programele cardiovasculare și pulmonare, astfel încât infrastructura la nivel național pentru aceste boli să fie una de calitate
Pe programul Național de Recuperare și Reziliență vom avea finanțare pentru zece unități spitalicești noi și pentru refacerea unor secții și institute care sunt concentrate pe aceste programe care generează în România un număr foarte mare de pacienți cronici
Avem la dispoziție 80 de miliarde de euro pentru dezvoltare în aceste nouă luni, am reușit să fim campion la absorbția de fonduri europene cu toate că am fost un guvern minoritar, că am fost blocați în permanență în Parlamentul României, dar am avut știința, prin Ministerul Fondurilor Europene și întregul cabinet, să atragem acești bani și să îi direcționăm pe priorități: sănătatea publică, investițiile creatoare de locuri de muncă, dezvoltare infrastructura de transport
Tot astăzi la Sibiu am semnat al doilea proiect de realizare a rețelei de apă și canal în județul Sibiu, cu aproximativ 390.000 de beneficiari 145 de milioane de euro pentru zona de nord a județului, 175 de milioane de euro pentru proiectele din jurul municipiului Sibiu, un total de finanțare de aproximativ 450 de milioane de euro care vor merge în rețeaua de apă și canalizare
Aceste programe vor avea o completare la nivel național următoarea perioadă de finanțare de aproximativ 6,2 miliarde de euro pentru apă-canal, plus 1 miliard de euro pentru rețeaua de gaze, 9 miliarde de euro pentru infrastructura de transport
Eu aștept ca în 6 decembrie să avem posibilitatea ca toate aceste proiecte de dezvoltare să continue în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis și ținând departe pe toți cei care în ultimii 30 de ani au secătuit România și au infectat ori infestat cu o corupție endemică care a sărăcit populația.
Semnarea acordului prealabil de măsuri pentru încheierea Contractului de Finanțare a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Sibiu și Brașov, a avut loc astăzi la Primăria Municipiului Sibiu.
La eveniment au participat Viceprim-ministrul României – doamna Raluca Turcan, Ministrul Fondurilor Europene – domnul Marcel Boloș, Primarul Municipiului Sibiu – doamna Astrid Fodor, Președintele Consiliului Județean – doamna Daniela Câmpean, Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Sibiu – doamna Corina Bokor, directorul general al SC Apă Canal Sibiu – domnul Vasile Maier.
“Beneficiarul acestei finanțări este Societatea Apă Canal din Sibiu, în cadrul căreia Municipiul Sibiu este acționar în proporție de 99,9 %. Din valoarea totală a proiectului de aproape 175 de milioane de euro, aproximativ 70 de milioane de euro vor fi investiți în municipiul Sibiu. Eu sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește derularea acestui contract, având în vedere că Societatea Apă Canal are multă experiență în gestionarea proiectelor cu fonduri europene, atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere executiv. Societatea Apă Canal a gestionat contracte cu fonduri europene atât în perioada de pre-aderare când a implementat din fonduri ISPA un contract de aproape 37 de milioane de euro, iar în perioada post-aderare a gestionat un contract de peste 100 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
„Acordul semnat astăzi între Ministerul Fondurilor Europene și societatea Apă Canal Sibiu pentru implementarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov reprezintă un pas înainte pentru o Românie normală, în care prin fiecare proiect care se implementează crește calitatea vieții locuitorilor, creează premisele unei dezvoltări economice sustenabile, dar contribuie și la sporirea calității mediului înconjurător. Printr-o colaborare strânsă, transparentă, dar și prin răspunsul ferm al Guvernului României la problemele din teritoriu, județul Sibiu beneficiază încă o dată de o investiție importantă” ( Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu)
Calendarul imediat stabilit astăzi prevede declarații, decizii, hotărâri, analize și modificări care trebuie realizate până la 30 decembrie anul acesta.
„290 de mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov vor beneficia de rezultatele acestui proiect. Nivelul acesta de finanțare și responsabilitatea gestionării sumelor implică proceduri deloc simple și m-am bucurat să constat încă o dată seriozitatea cu care atât Ministerul Fondurilor Europene, cât și Primăria Sibiu, operatorul regional de apă și asociația de dezvoltare intercomunitară tratează acest subiect„, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.
Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au anunțat cu regret, trecerea în neființă a colegului lor Irimia Aurelian Ion. Infectat cu virusul Sars-Cov-2, în cursul zilei de astăzi, medicii i-au anunțat decesul. Conform surselor Sibiu Independent, pacientul nu suferea de alte comorbiditati.
Cu profund regret în suflet, facem cunoscută înrolarea în Armata Cerurilor a colegului nostru maistru militar cls. I Aurelian-Ion IRIMIA, care astăzi, 25 noiembrie, a pierdut lupta cu virusul SARS-CoV- 2.
A încetat să mai bată o inimă mare. Ne-a părăsit un bun camarad, dedicat familiei și atent la nevoile celor din jur, o persoană senină și echilibrată, care ne-a fost alături timp de 18 ani din cei 24 dedicați Armatei României.
Suntem alături de familia greu încercată și ne exprimăm compasiunea şi întregul sprijin, în aceste momente de suferinţă cumplită. Avem convingerea că, atât noi, colegii săi, cât și cei care l-au cunoscut, nu-l vom uita și îi vom păstra în amintire spiritul de luptător.
Sincere condoleanţe familiei greu încercate! DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE! Au scris reprezentanții AFT pe pagina de Facebook
Zeci de experți din lumea IT, cercetători ai Uniunii Europene, dar și oameni de afaceri vin zilele acestea la „Sibiu Innovation Days 2020”.
Universitatea Lucian Blaga organizează joi și vineri, 26 și 27 noiembrie, prima ediție a conferinței internaționale „Sibiu Innovation Days”, eveniment care un mare accent pe inovarea prin digitalizare a mediului academic.
La această ediție s-au înscris peste 50 de participanți din România, Belgia, Germania, Marea Britanie și Spania.
În contextul pandemiei de coronavirus, producătorul de componente auto Compa Sibiu raportează o scădere 100% a profitului net in primele noua luni din anul 2020
Producatorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier – CMP), a incheiat primele noua luni ale anului 2020 cu un profit net consolidat de 85.880 de lei, in scadere cu 99,7% fata de aceeasi perioada din 2019, la afaceri de 372,9 milioane de lei, minus 37,2%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul trimestrial publicat luni la bursa.
„Ca efect al pandemiei declansate inca din luna martie 2020, productia mondiala de automobile s-a oprit in totalitate, in special in Europa, unde activeaza majoritatea producatorilor de automobile pentru care firma Compa produce si livreaza produsele fabricate. Din aceste considerente, in cursul Trim.1-2020, in mod special productia si implicit livrarile au scazut dramatic. Cifra de afaceri realizata pe Trim.2-2020 va influenta semnificativ cifra de afaceri pe anul 2020, in general, atat la firma mama cat si la firmele afiliate. In acest context, pe ansamblul Grupului Compa nivelul cifrei de afaceri, realizat pe primele 9 luni a reprezentat doar 63,01% din valoarea realizata la acest indicator pe primele 9 luni din anul precedent, 2019″, se arata in raport.
Dr. Mihai Sava, șeful secției ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, într-un reportaj realizat de Agerpres, explică de ce încurajează populaţia să se vaccineze împotriva COVID-19 și care e efectul acestui virus asupra organelor celor bolnavi.
„Boala există cu adevărat, trebuie să fim conştienţi, să ne protejăm şi pe noi şi pe semenii noştri, pe colegii noştri, pe familia noastră. Boala există, rezultatele sunt dramatice din cauza faptului că este extrem de contagioasă şi, într-un scurt timp, un număr mare de oameni suferă de această boală şi alt lucru pe care vreau să îl spun şi nu l-am mai spus până acum, am înţeles că în curând va veni vaccinul pentru COVID, care s-a realizat într-un timp extraordinar de scurt faţă de alte vaccinuri şi, din păcate, sunt foarte mulţi oameni sceptici şi la adresa vaccinului şi la faptul că mulţi gândesc că, dacă fac vaccinul, se vor îmbolnăvi din cauza vaccinului, ceea ce nu este adevărat absolut deloc şi vreau să subliniez că, dacă este posibil să te vaccinezi, dacă ai posibilitatea să obţii acest vaccin, eu încurajez pe toată lumea să se vaccineze. Eu o să mă vaccinez sută la sută”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, medicul şef al ATI din SCJU Sibiu, Mihai Sava.
Cu o experienţă de 27 de ani în ATI, medicul Mihai Sava recunoaşte că acest an este unic şi este impresionat de toţi pacienţii cu COVID-19, care tolerează nivele scăzute de oxigenare a sângelui, practic analizele îi şochează pe medici în timp ce bolnavii totuşi încă mai respiră.
„Toţi te impresionează, fiindcă aceşti pacienţi tolerează, faţă de alţi pacienţi, cu alte patologii respiratorii, tolerează nivele scăzute de oxigenare a sângelului, le tolerează foarte bine şi îi vezi că respiră dificil, dar nu extraordinar şi cu toate acestea vezi pe analize nişte rezultate care sunt incredibile, adică nu poţi să îţi imaginezi că pacientul respectiv mai este viu cu aceste rezultate ale oxigenării sângelui. Asta este cel mai impresionant la pacienţii aceştia şi, la un moment dat, trebuie să iei decizia să-l intubezi şi să-l sedezi şi să mergi mai departe cu ventilaţie mecanică invazivă„, mai spune Mihai Sava.
Bolnavii cu COVID-19 sunt unici faţă de ceilalţi cu probleme respiratorii. Asta face ca şi numărul de decese din ATI ale acestor pacienţi infectaţi să fie încă foarte mare.
„Fără oxigen, nu doar în patologia COVID, în toate patologiile, dar în special în patologia COVID, fără oxigen nu există Terapie Intensivă, fără oxigen nu există (ATI – n.r.) în nicio patologie respiratorie, mai ales la COVID, unde lumea vede că pacientul respiră greu şi se desaturează. Dar COVID-ul este o boală multisistemică, plămânul este cel mai evident, că pacientul nu are aer, dar (…) toate organele pe rând clachează. Din cauza aceasta este şi rata mortalităţii aşa de mare şi din cauza aceasta apar modificări morfopatologice, deci la nivel celular, în plămân, pe care nu le întâlneşti la alte patologii respiratorii. Şi din cauza aceasta şi recuperarea pulmonară a pacientului cu COVID este extrem de dificilă. El rămâne cu nişte sechele importante, chiar dacă reuşeşte să treacă peste boala acută„, atrage atenţia Mihai Sava.
Dacă la începutul pandemiei, „din punct de vedere psihologic a fost ceva înfiorător” în ATI-ul sibian, acum şi cei angajaţi recent, tinerii, reuşesc după scurt timp să deprindă cunoştinţele necesare pentru a reacţiona rapid, ca să facă tot să salveze pacienţii cu COVID-19.
„E greu din cauză că este ceva nou. Şi prima oară când a început pandemia, adică a ajuns şi la noi, din punct de vedere psihologic a fost ceva înfiorător, toată lumea era panicată, nimeni nu ştia exact ce se poate face, ce să facă şi din punctul acesta de vedere a fost foarte greu. Între timp, ne-am adaptat, ne-am învăţat, ştim cum să abordăm pacienţii cu COVID. Pacientul cu COVID a ajuns să fie ca un pacient de Terapie Intensivă din alte specialităţi, până la urmă ca şi volum de muncă. Ca şi mod de muncă sunt probleme foarte mari, fiindcă este extrem de greu să lucrezi în echipamentul respectiv, este extrem de dificil. Trebuie tot timpul să fii atent, să nu te contaminezi şi atunci asta îngreunează foarte mult actul medical. Dar, eu zic că ne-am adaptat foarte bine, medicii de la Terapie (Intensivă – n.r.), asistentele. Avem foarte mulţi asistenţi tineri, care, în decurs de 2-3 luni au reuşit să achiziţioneze o mare cantitate de informaţie şi să devină competitivi în munca în Terapie Intensivă„, a mai spus Mihai Sava.
Şeful Secţiei de ATI din SCJU Sibiu anunţă creşterea cu 50% a numărului de paturi pentru pacienţii COVID-19, ceea ce înseamnă un total de 18 locuri.
„Ca să deschizi un pat de ATI, sunt două probleme foarte mari: prima este problema financiară, a aparaturii, fiindcă un pat de Terapie Intensivă adevărată necesită o aparatură multiplă şi foarte scumpă. Dacă se rezolvă această problemă financiară de dotare a patului, locaţia patului, fiindcă sunt nişte reguli de suprafaţă şi de cubaj, fiindcă în jurul acestui pat există foarte multe aparate şi necesită un spaţiu mult mai mare decât un pat normal de spital, deci trebuie locaţia, dar o problemă extrem de importantă este personalul medical care deserveşte aceste paturi, fiindcă este un personal supraspecializat şi nu poţi să îl formezi în două-trei zile. Sunt luni de zile care sunt necesare ca să formezi un asistent medical, care lucrează pe o secţie non-Terapie Intensivă, ca să poată lucra eficient într-o secţie de Terapie Intensivă. Deci este foarte dificil să organizezi un pat de Terapie Intensivă. Din fericire, noi reuşim, în scurt timp, să mai deschidem încă şase paturi de Terapie Intensivă în sistemul modular din curtea spitalului, deci vom avea în total 18 paturi de Terapie Intensivă COVID„, a spus Mihai Sava.
Potrivit şefului ATI-ului sibian, în această secţie sunt îngrijiţi şi pacienţii care nu au COVID-19, iar numărul lor nu a scăzut faţă de anii trecuţi.
„Nu ne ocupăm doar de pacienţii COVID şi asta lumea uită. Acum fiind atât de mare impactul mediatic, cu acest COVID, lumea se gândeşte că în Terapie Intensivă sunt trataţi doar aceşti pacienţi, dar nu, este o greşeală. Noi avem acelaşi număr de pacienţi non-COVID pe care îl aveam şi înainte şi de care trebuie să avem grijă zi de zi”, a arătat medicul.
El a punctat că speră ca să poată continua lupta pentru viaţă, alături de echipa sa şi pacienţi, convins fiind că fiecare zi în care îmbracă halatul alb înseamnă ceva bun pentru comunitatea sibiană.
„Eu lupt în tabăra celor care muncesc pentru comunitate. Pentru că în această comunitate vor trăi copiii noştri”, a mărturisit Mihai Sava.
Ambele municipii, mai multe oraşe şi comune se află în carantină în judeţul Sibiu, unde rata de infectare timp de mai multe zile la rând s-a menţinut cea mai mare din România.
ATI-ul condus de Mihai Sava a reprezentat întotdeauna principala secţie de Terapie Intensivă din judeţ, mai ales începând cu anul 2007, când un milion de turişti au vizitat Sibiul şi continuând cu marile evenimente găzduite aici: Marea Adunare Ecumenică, Regiunea Gastronomică Europeană, Summit-ul UE şi vizita Papei din 2019 şi până în prezent. Sibiul este un municipiu fără spital municipal, unde există doar două unităţi medicale cu secţii de ATI pentru adulţi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
31% din aparatele de radiologie medicală ale judeţului au peste 10 ani vechime, iar 6% din acestea peste 20 de ani, a declarat astăzi în şedinţa Colegiului Prefectural Dr. Carmen Brezai, coordonator Laborator Igiena Radiaţiilor din cadrul DSP Sibiu. „Este necesară modernizarea laboratoarelor şi înlocuirea aparatelor mai vechi de 10 ani”. În rândul acestor aparate intră şi computer tomograf, aparate pentru realizarea radiografiilor etc.
Cel mai nou computer tomograf din sistemul medical de stat este la Spitalul Municipal Mediaş, achiziţionat în 2020, iar cel de la Spitalul Judeţean Sibiu în 2015.
Societatea Europeană de Radiologie recomandă schimbarea echipamentului medical mai vechi de 10 ani datorită riscurilor crescute la care expune pacienţii şi cadrele medicale, cât şi datorită costurilor crescute de întreţinere.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, începând din luna decembrie, serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde in țară, în baza biletului de trimitere. Guvernul a aprobat o Hotarâre conform căreia, începând cu data de 1 decembrie 2020, asigurații pot beneficia de analize de laborator și investigații medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiționa acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract și medicul care a emis biletul de trimitere.
Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară.
Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate și autorizate, dar și cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, vor rămâne în relație contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta. Va fi redusă astfel birocrația din sistem, prin eliminarea evidențelor distincte și a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.
„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraților la investigațiile paraclinice recomandate de medicii specialiști. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm același regim de utilizare și pentru prescripțiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul țării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcționa fără sincope”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
Vă reamintim că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără și biletele de trimitere pentru specialitățile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an, fondurile alocate pentru investigații paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.
De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020, a fost reglementată decontarea acestor investigații la nivelul valorii realizate.
Investigațiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigațiilor în regim de urgență sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice. Hotărârea de Guvern aprobată ieri modifică și completează anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.
Medicul Ștef-Lupu Doina este noul medic infecţionist, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin Sibiu”.
Începând cu data de 23 noiembrie 2020, din echipa medicală a Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu face parte și doamna maior medic Ștef-Lupu Doina, aceasta fiind încadrată pe funcția de șef compartiment boli infecțioase în Secția Medicină internă.
Îi urăm mult succes!, au scris reprezentanții Spitalului Militar pe pagina de Facebook.
Rotaract Club Sibiu, alături de cluburile Rotary Club Sibiu şi Interact Sibiu, invită sibienii la cea de a doua ediție a proiectului O cană de fericire incepând cu 1 Decembrie 2020 până pe 24 Decembrie.
Proiectul constă în achiziționarea unor căni personalizate, în schimbul unor donații cu care Rotaract Club Sibiu și-a propus renovarea și dotarea secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. După reușita proiectului in ediția de anul trecut, membri clubului Rotaract s-au adaptat in contextul actual si au mutat proiectul in mediul online pe www.rotaractsibiu.ro
Astfel comunitatea sibiană pot accesa site-ul www.rotaractsibiu.ro și să isi aleaga unul sau mai multe modele de căni personalizate. După achiziționarea cănilor acestea se pot ridica din Galeria de la magazinul Auchan din cadrul Shopping City Șelimbăr. Fiecare persoană care achiziționează o cană în cadrul proiectului intră automat si in concursul pentru premiul cel mare de 1.500 Lei.
O sibiancă de 32 de ani ce traversa o trecere de pietoni de pe Calea Turnișorului a fost accidentată de către șoferul unui microbuz.
În urma impactului, femeia însărcinată în luna a șasea a fost rănită și transportată la spital.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD în municipiul Sibiu, str Calea Turnișorului unde o persoană a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada.
Femeia, însărcinată în luna a VI-a, în vârstă de aproximativ 32 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă cu traumatism cranio celebral și traumatism umăr.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu
Constantin Chiriac, Didier Dechamps, Thomas Ostermeier, Ivo Van Hove, Yi-Ruu LIU sunt directorii de teatre și festivaluri de renume la nivel internațional care au răspuns afirmativ invitației adresate de Hideki Noda, regizor, director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, de a participa la două sesiuni de discuții online despre prezentul și viitorul artelor spectacolelor. „Întâlnirea internațională a directorilor artistici” face parte din programul ediției speciale de toamnă a Festivalului de la Tokio, care anul acesta, în contextual pandemiei de Covid 19, are loc online. Cunoscutul om de teatru Octavian Saiu a fost moderatorul celor două sesiuni de discuții iar înregistrările celor două sesiuni de discuții pot fi vizionate online, gratuit, în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie 2020, pe site-ul Tokyo Metropolitan Theatre și pe canalul de YouTube al TMT.
SESIUNEA 1: Artiștii de teatru în dialog despre prezent
Cum va supraviețui teatrul situației actuale. De-a lungul istoriei, teatrul a mai trecut prin momente dificile de acest gen, ciumă, închidere, izolare, de pildă, pe vremea lui Shakespeare. Pot aceste dezastre să redefinească teatrul sau nu?
Invitați
Didier Deschamps (Théâtre National de Chaillot), Thomas Ostermeier (Schaubühne)
Ivo Van Hove (International Theater Amsterdam)
Gazdă : Hideki Noda (Tokyo Metropolitan Theatre)
Moderator: Octavian Saiu (critic de teatru)
Mesaje video din partea: Damien Jalet, Robert Lepage, Silviu Purcărete
Înregistrarea în limba engleză poate fi vizionată aici.
SESIUNEA 2: Prezentul și viitorul festivalurilor de artă
Cultura modernă a festivalurilor a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, când festivalurile au devenit platforme ale bucuriei. Ce putem învăța din criza actuală și cum pot festivalurile să își asume din nou această misiune? Care este rolul festivalurilor internaționale de artă în prezent?
Invitați
Constantin Chiriac (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), Yi-Ruu Liu (National Theater and Concert Hall, Taipei)
Gazdă : Hideki Noda (Tokyo Metropolitan Theatre)
Moderator: Octavian Saiu (critic de teatru)
Mesaje video din partea: Mark Ball (Manchester International Festival), Tisa Ho (Hong Kong
Arts Festival) Mia Yoo (LAMAMA, etc.) Silviu Purcărete
Înregistrarea în limba engleză poate fi vizionată aici.
Clubul CSM Volei Alba Blaj a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, că va organiza la Sibiu partide din cadrul optimilor şi sferturilor de finală ale Cupei Challenge la volei feminin.
„CSM Volei Alba Blaj va organiza, în Sala Transilvania din Sibiu, în perioada 9-10 decembrie, meciurile Grupei 1 din optimile şi sferturile de finală ale Cupei Challenge. Confederaţia Europeană de Volei a schimbat formatul competiţiei din cauza pandemiei de coronavirus, astfel încât echipele să poată participa la meciuri în condiţii de siguranţă sanitară, conform măsurilor stabilite de autorităţile sanitare din fiecare ţară. Vor fi patru grupe, în cadrul cărora care se vor disputa trei meciuri. Primele două partide vor conta pentru optimile de finală, învingătoarele urmând să joace, a doua zi, pentru calificarea în semifinalele competiţiei”, se menţionează în comunicatul citat.
În optimi, în cadrul turneului de la Sibiu, Volei Alba Blaj va întâlni, la 9 decembrie, de la ora 17:00, învingătoarea dintre VK Pirane Brusno (Slovacia) şi Sanaya Libby’s La Laguna (Spania), echipa calificată urmând a fi stabilită în cursul acestei zile, după ce formaţia slovacă a câştigat prima manşă a şaisprezecimilor de finală cu 3-2.
În celălalt meci, tot în 9 decembrie, dar de la ora 20:00, se vor întâlni echipele FC do Porto (Portugalia) şi VK Prostejov (Cehia).
Echipele învingătoare vor juca, în 10 decembrie, de la ora 17:00, meciul din sferturile de finală ale Cupei Challenge, partidă în urma căreia va fi decisă formaţia calificată în semifinalele competiţiei.
Clubul din Blaj subliniază faptul că meciurile din Cupa Challenge se vor disputa fără spectatori.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele de eliberare din funcţie pentru pensionare a lui Ioan Irimie (48 ani), procuror şef Secţie judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Călin Tatu, delegat în funcţia de prim procuror adjunct la această unitate de parchet.
Irimie a fost numit şef al Secţiei Judiciare abia în 10 martie, anul acesta. Ioan Irimie este originar din municipiul Mediaş şi a absolvit Facultatea de Drept „Simion Barnutiu” din Sibiu. A ocupat şi funcţiile de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig şi prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Călin Tatu a fost anterior şi procuror DIICOT Birou Teritorial Sibiu.
Spitalul General Căi Ferate din Sibiu şi Spitalul Orăşenesc Agnita nu pot folosi secțiile ATI din cauza lipsei de personal, potrivit Agerpres.
Pacienţii cu COVID-19 din judeţul Sibiu ar mai putea beneficia de 4 paturi în plus de Terapie Intensivă, în două spitale publice, Spitalul General C.F. şi Spitalul Orăşenesc Agnita, dacă aici ar exista personal specializat pentru ATI, au precizat marţi, pentru AGERPRES, managerii celor două unităţi spitaliceşti.
În Spitalul General C.F. din municipiul Sibiu sunt internaţi doar pacienţi cu COVID-19. Aici este un salon cu două paturi de ATI, staţie nouă de oxigen importată din Italia, dar nu există niciun medic sau asistentă medicală de Terapie Intensivă. În cele două paturi din salonul pe care scrie ATI, sunt spitalizaţi pacienţi cu COVID-19, care beneficiază de tratament şi ventilaţie non-invazivă high flow.
Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă poate asigura tratament de terapie intensivă în salonul cu cele două paturi ATI, pentru pacienţii COVID-19, directorul Spitalului General C.F., Horaţiu Cojocaru a răspuns: „Nu, decât în măsura în care există personal pe ATI, specializat pe Terapie Intensivă.”
Aceeaşi situaţie este şi în oraşul Agnita, unde există spital cu 42 de paturi, din care 2 sunt de ATI, însă nu se face Terapie Intensivă, din lipsă de personal specializat. La Agnita există un singur medic care ar putea avea grijă de pacienţii COVID-19, care este bolnav. Pentru a asigura tratamentul şi supravegherea pacienţilor cu COVID-19, spitalizaţi la Agnita, fac naveta zilnic trei medici din două spitale din municipiul Sibiu, doi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi unul de la Spitalul de Pneumoftizologie.
„Să vorbim de Terapie Intensivă, nu pot să asigur, chiar dacă ele (paturile n.r.) sunt acolo. Avem un ventilator. (…) Nu este o Terapie Intensivă cu caracter permanent”, a explicat directorul Spitalului Orăşenesc Agnita, Nicolae Prişcă.
Potrivit directorului spitalului din Agnita, aici există o staţie de oxigen, dar care nu face faţă cererii de oxigen pentru pacienţii COVID-19, aşa că se suplimentează cantitatea de oxigen cu tuburi de oxigen.
În judeţul Sibiu sunt ocupate toate cele 24 de paturi ATI pentru pacienţii adulţi cu COVID-19. În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi marţi, 473 de pacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţul Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 82 de persoane şi alte 7 au decedat, potrivit datelor comunicate marţi de Prefectură.
Având în vedere prevederile legale în vigoare, cu privire la organizarea alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, a desfășurat o serie de acțiuni, printre care:
– S-au recepționat măștile de protecție, mănușile și dezinfectanții, acestea fiind repartizate de Ministerul Afacerilor Interne spre fi folosite în secțiile de votare; – În data de 19.11.2020 au fost ridicate de la R.A. Monetăria Statului ștampilele cu mențiunea ”VOTAT” și de la sediul C.N. Imprimeria Națională timbrele autocolante; – Au fost ridicate și depozitate buletinele de vot tipărite de Monitorul Oficial în data de 20.11.2020 – S-au întocmit modelele listelor de prezență pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, listele de prezență pentru operatorii de calculator, listele de prezență pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale secțiilor de votare; – S-a întocmit și multiplicat modelul cererii în vederea decontării transportului președinților, locțiitorilor și operatorilor secțiilor de votare. – S-au multiplicat modelele de liste suplimentare și extrasele din listele suplimentare necesare fiecărei secții de votare, precum și alte tipizate; – S-a pregătit o informare pentru președinții secțiilor de votare cu privire la modul de predare și completare a listelor de prezență și a documentelor de decontare a transportului; – S-au multiplicat listele de prezență în vederea repartizării pe secții de votare; – S-au întocmit centralizatoarele privind repartizarea autocolantelor, ștampilelor cu mențiunea ,,votat,, și a altor materiale pentru fiecare secție de votare. – S-au achiziționat materialele necesare funcționării birourilor electorale ale secțiilor de votare: hârtie, pixuri, dosare, plicuri, sfoară ,lipici, bandă adezivă, ecusoane, tuș, tușiere, saci, etc. – Se continuă achiziția altor materiale necesare desfășurării procesului electoral; – Se pregătesc pentru fiecare secție de votare ștampilele de control ale secțiilor de votare, autocolantele și buletinele de vot; – A fost întocmit graficul de distribuire a buletinelor de vot și a materialelor necesare desfășurării procesului electoral. – S-au desfășurat ședințe în sistem de videoconferință periodic, organizate de Comisia Tehnică Centrală, cu participarea tuturor membrilor Comisiei Tehnice Județene.
Declarația de presă a președintelui PSD Sibiu, candidat pentru Camera Deputaților – Bogdan Trif:
Armata intervine doar în caz de război sau dezastru. La Sibiu, a intervenit în urma dezastrului făcut de PNL.
Dumneavoastră vă simțiți în siguranță când Turcan dă ordine militarilor, din sediul Prefecturii? Eu, NU!
DNA a descins la Spitalul Județean Sibiu și anchetează achizițiile ilegale făcute de PNL Sibiu.
Dovada că organizarea concursului de manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost ilegală!
NOTA REDACȚIEI: Acesta este un comunicat de presă emis și plătit de partidul PSD Sibiu prin mandatar financiar cod AEP11200020 și publicat de Sibiu Independent (editat de Blaga Liliana PFA) sub formă de publicitate electorală conform contractului.
În scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus (COVID-19), în perioada 26.11.2020 – 11.12.2020, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu prelungește sistarea activității de relații cu publicul (audienţe, registratură și ghișee) din cadrul BCPI Sibiu, BCPI Agnita, BCPI Avrig, BCPI Mediaș, BCPI Săliște, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția situației epidemiologice din județul Sibiu, a anunțat Violeta Sora, purtătorul de cuvânt al OCPI Sibiu.
Partenerii noștri (persoane fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executori judecătoreşti etc.) pot depune on-line cererea de înscriere, recepţie sau avizare însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea.
Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale.
De asemenea, stadiul soluționării cererilor/dosarelor înregistrate în aplicația informatică poate fi consultat accesând site-ul www.ancpi.ro, secțiunea «Urmărire cerere RGI».
Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail sau accesând site-ul OCPI Sibiu www.ocpisibiu.ro, dar și telefonic de luni pânã joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00.
Sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail (sb@ancpi.ro) sau poștă.
În perioada menționată, audiențele vor fi acordate telefonic sau prin e-mail.
Numerele de telefon și adrese de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Sibiu sunt următoarele:
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI Sibiu)
Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (BCPI Sibiu)
Un conducător auto în vârstă de 41 de ani din județul Mureș este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, după denunțul unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
La data de 17.11.2020, poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizați telefonic de către un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Mediaș, a constatat o abatere de natură contravențională la regimul rutier.
Un conducător auto în vârstă de 41 de ani efectuse o manevră neregulamentă de depăşire a unei autoutilitare cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, în cauză polițistul urmând să îi aplicate și sancțiunea complementară a reţinerii permisului de conducere.
În acest sens, contravenientul fără calitate specială, i-a oferit agentului de poliţie rutieră, în primă fază, suma de 350 lei, pentru ca apoi să propună 500 lei, cu titlu de mită, în scopul de a nu i se reține permisul de conducere.
Agentul de poliție rutieră a refuzat şi i-a adus la cunoștință că fapta săvârșită constituie infracțiunea de dare de mită, motiv pentru care, l-a condus la sediul Biroului Rutier Mediaș în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a dispus deplasarea polițiștilor anticorupție la sediul Biroului Rutier Mediaș în vederea stabilirii situației de fapt şi întocmirii actelor de constatare.
În continuare, procurorul a dispus cercetarea persoanei sub aspectul săvârşiriiinfracţiunii de dare de mită, urmând a dispune măsuri în consecință.
Tânărul agent de poliție rutieră a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în cursul lunii noiembrie 2019.
Dan Barna, președintele USR și deputat de Sibiu, a anunțat pe pagina sa de Facebook, în cursul zilei de ieri că, începând din data de 24 noiembrie, deputații senatorii USR își vor depune demisia din Parlament pentru a nu beneficia de pensia specială.
„Așa cum am anuntat în această după-amiază, mâine dimineață deputații și senatorii USR își vor depune demisia din Parlament pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială.
Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă.
Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată.
Dar, pentru că am promis oamenilor că nu vom beneficia de ele, ne vom depune demisiile înainte de finalul acestui mandat.
USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare”, transmite Dan Barna.
În această seară în jurul orei 20:30, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Daia pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodădească tip șură.
La fața locului s-au mobilizat prompt două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor medical calificat SMURD.
Intervenția rapidă a pompierilor militari a condus la localizarea incendiului în cel mai scurt timp, fără ca acesta să se propage la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat de către pompierii militari sibieni.
A ars aproximativ 50 mp din acoperișul anexei și cca 2 tone de furaje (lucernă) din interiorul acesteia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca efectul unei acțiuni Intenționate.
Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a anunțat că, mâine, va începe distribuirea vaccinului antigripal către medicii de familie din județ.
Vaccinul antigripal destinat medicilor de familie din judeţ, prin care se va realiza vaccinarea persoanelor din grupele la risc prevăzute în Metodologia de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute (ARI), a infecţiilor respiratorii acute compatibile cu gripa (ILI) şi a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) pentru sezonul 2020-2021 a ajuns la sediul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu la mijlocul lunii noiembrie 2020. De mâine, 24 noiembrie 2020, începe şi distribuirea vaccinului în teritoriu, pentru continuarea campaniei de vaccinare gratuită.
Cantitatea totală de vaccin antigripal repartizat judeţului Sibiu până în prezent este de 19.050 doze, distribuit în patru tranşe:
1. prima tranşă, de 4.800 doze, recepţionată în data de 15 septembrie;
2. a doua tranşă, de 2.900 doze, recepţionată în data de 28 septembrie;
3. a treia tranşă, de 7.200 doze, recepţionată în data de 12 noiembrie;
4. a patra tranşă, de 4.150 doze, recepţionată în data de 16 noiembrie.
În sezonul 2019-2020 vaccinarea antigripală a debutat în data de 21 octombrie 2019, iar în luna februarie 2020 au fost epuziate cele 26.800 doze repartizate judeţului Sibiu.
Grupele populaţionale considerate de risc, la care se recomandă vaccinarea antigripală:
1. Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
2. Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;
3. Gravide;
4. Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
5. Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
6. Persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.
Pacienții diagnosticați cu COVID-19, aflați în stare critică, pot avea o șansă în plus la viața datorită unui aparat susține respirația, dar și inima, potrivit unui reportaj realizat de Agerpres.
ECMO (Extracorporeal Membrane Oxygenation) sau aşa-numitul „plămân artificial” reprezintă o şansă în plus la viaţă pentru un pacient critic cu COVID-19, motiv pentru care se încearcă ca şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu să fie funcţional un asemenea aparat, au precizat luni, pentru AGERPRES, singurii medici din acest spital cu experienţă în folosirea unui ECMO, şeful Secţiei ATI, Mihai Sava, şi chirurgul cardiac şi vascular Gabriela Cozmanciuc.
Deja doi pacienţi infectaţi cu COVID-19 au preferat să se transfere de la Sibiu în Germania, tocmai pentru a putea beneficia de acest dispozitiv.
Cu o experienţă bogată în străinătate, unde a folosit ECMO pentru pacienţi, medicul Gabriela Cozmanciuc arată că acest aparat poate ajuta la „depăşirea momentului critic” de către pacienţii pentru care nu mai sunt speranţe.
„Ce este ECMO? Este o maşină care ne ajută să respirăm şi ne ajută inima ca să depăşim momentul critic, pentru pacienţii critici. Ce înseamnă pacient critic? Dacă nu îi punem maşina asta, el va muri”, a precizat chirurgul cardiac şi vascular Gabriela Cozmanciuc.
Întrebată dacă un pacient cu COVID-19 ajutat de ECMO va supravieţui sigur, indiferent de vârstă şi patologie, Gabriela Cozmanciuc a răspuns: „Nu. Deci depinde de patologie, deci pentru COVID, supravieţuirea, dacă respecţi acele 8 criterii, prin care tu îi pui ECMO, supravieţuirea este între 60 şi 80%”.
Potrivit medicului Gabriela Cozmanciuc, dacă un tânăr, fără comorbidităţi, diagnosticat cu COVID-19, beneficiază şi de „plămânul artificial”, „are şanse mult mai mari cu ECMO, decât fără ECMO.
„Fără ECMO, el va muri, dacă ajunge într-un anumit moment critic. Cu acest ECMO tu îi dai o şansă să scape sau nu, dar niciodată nu ai 100 % (garanţie n.r.). Deci ai un procent în care anumiţi pacienţi scapă şi un procent prin care anumiţi pacienţi nu scapă. De ce depinde? Pentru că ECMO are două funcţii: e o maşină care are o membrană, care schimbă gazele, schimbă oxigenul cu bioxidul de carbon, deci face funcţia de membrană alveolo capilară care este în plămân, iar a doua, are o pompă care asigură hemodinamica. Deci, pompa asta susţine cordul”, a explicat medicul de la SCJU Sibiu.
Foto: Isabela Paulescu
Ea subliniază că boala COVID-19 nu afectează doar plămânii, ci şi inima, iar bolnavii care beneficiază de ECMO au o susţinere atât pentru plămâni, cât şi pentru cord.
„COVID-ul dă două mari probleme în organism: unu, îţi modifică gazele, deci afectează membrana alveolo capilară, iar al doilea efect, modifică coagularea şi face mici cheaguri. (…) Deci această maşină are dublă funcţie: susţine atât cordul, cât şi plămânul, nu este numai plămân artificial”, a subliniat chirurgul Gabriela Cozmanciuc.
ECMO poate fi folosit la un singur pacient, de acest „plămân artificial” nu pot beneficia mai mulţi pacienţi cu COVID-19 în acelaşi timp.
„Această maşină este exclusiv pentru un pacient, de asta sunt ghidurile foarte stricte, etice. Sunt anumiţi coeficienţi, prin care dacă noi avem 7 candidaţi pentru maşină (ECMO n.r.), noi trebuie să decidem care candidat are cele mai multe şanse de revenire. Şi sunt nişte criterii de care trebuie să ţinem cont”, a adăugat Gabriela Cozmanciuc.
Medicul Gabriela Cozmanciuc spune că ECMO poate salva viaţa nu doar a unui adult cu COVID-19, dar şi a unui copil. Acest „plămân artificial” este folosit şi la pacienţii care nu suferă de COVID-19.
„Acest aparat, această membrană extracorporală este derivată din maşina cord – plămân, care se foloseşte în chirurgia cardiacă. Maşina cord – plămân din chirurgia cardiacă, prima dată a fost în 1962, ECMO se foloseşte în mod sistematic din 1982. Deci nu este o invenţie. (…) Toţi chirurgii cardiaci ştiu această maşină, deci nu e nimic fantastic. Şi rata de supravieţuire este în funcţie de când ai preluat tu şi ai pus pacientul în funcţie dacă are infarct, dacă are insuficienţă cardiacă, dacă îl pregăteşti, este ‘bridge’ (legătura n.r.) pentru transplantul cardiac, dacă are o insuficienţă respiratorie (…) Rata de succes cu ECMO este foarte bună la copii, copiii cu miocardită, cu malformaţii congenitale. (…) Este o maşină care este arhi-cunoscută, deci se foloseşte de foarte mulţi ani, nu este o invenţie de acum”, a mai declarat medicul cadiac şi vascular Gabriela Cozmanciuc.
Şeful Secţiei ATI din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Mihai Sava, a declarat, pentru AGERPRES, că un ECMO este un aparat scump, cu consumabile costisitoare, şi care necesită o echipă medicală cu o pregătire specială.
„Aparatul ECMO, aşa cum a spus şi colega mea, are într-adevăr reale beneficii, dar dezavantajele sau părţile slabe ale acestui aparat ţin de faptul că este extrem de scump, consumabilele sunt extrem de scumpe şi necesită un personal calificat, special calificat pentru această procedură. Dacă am avea în momentul actual condiţiile să folosim un asemenea aparat, bineînţeles că el ar fi un beneficiu pentru pacienţii cu COVID-19, dar un singur pacient poate beneficia de un singur aparat. Şi atunci apare problema că este foarte scump, deci putem să îl utilizăm doar la un singur pacient, plus acest personal de care noi nu dispunem, nu avem experienţă deloc cu acest aparat (echipa din ATI n.r.). Eu am mai lucrat de foarte mult timp, în urmă cu 15 ani, pe un asemenea gen de aparat, (…) nu la Sibiu, în Germania am lucrat. Deci astea ar fi cele două probleme mari: în primul rând preţul foarte mare de cost şi la aparat şi la consumabile, pentru consumabile este vorba de ordinul miilor de euro pentru un pacient şi a doua problemă este specializarea unui număr de medici şi de asistente în această tehnică de oxigenare extracorporală, ori asta se poate face doar în timp şi în alte localităţi, în alte centre universitare”, a explicat şeful ATI de la SCJU Sibiu, medicul Mihai Sava.
Medicul şef al celei mai mari secţii ATI din judeţul Sibiu, Mihai Sava, spune că dacă ar exista un ECMO la Spitalul Judeţean, ar fi nevoie şi de un reprezentant al firmei producătoare care să instruiască personalul.
„Fie firma producătoare trimite un reprezentant care să facă un instructaj şi să participe cu noi timp de câteva zile sau până în două săptămâni la această tehnică de oxigenare extracorporală, fie trimitem noi personal în alte centre, unde să fie instruiţi. Vă daţi seama că aceasta este o soluţie mai greu de abordat, fiindcă în momentul actual nu ne putem permite să trimitem personal”, a precizat şeful ATI de la SCJU Sibiu, medicul Mihai Sava.
Potrivit medicului de terapie intensivă Mihai Sava, ECMO ar putea ajuta mulţi bolnavi, nu neapărat cu COVID-19, însă în cazul celor infectaţi cu noul coronavirus totuşi mortalitatea este „extrem de mare”.
„Există multe patologii, în principal cu ce ne ocupăm noi aici, dar nu exclusiv, şi în chirurgia vasculară majoră se poate folosi. Se poate folosi la pacienţii cu bronhopneumonie, deci cu afectare pulmonară de altă etiologie decât COVID-ul şi dacă mai ţineţi minte, acum doi ani când a fost pandemia aceea cu virus gripal, au fost mulţi pacienţi care au fost trataţi cu ECMO, nu la noi în centru, la Timişoara şi ar fi multă lume care ar putea beneficia, chiar dacă nu este bronhopneumonie cu COVID. (…) Patologia COVID este foarte, foarte diferită de afectările pulmonare de alte etiologii şi chiar şi cu ECMO, nu este un panaceu ECMO, chiar şi cu ECMO mortalitatea rămâne extrem de mare la pacienţii cu bronhopneumonie COVID”, a arătat medicul Mihai Sava.
Spitalul privat Polisano Medlife din Sibiu, aflat în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a împrumutat un aparat ECMO spitalului public, însă acest aparat nu are consumabilele necesare, deci nu poate fi folosit pentru pacienţii cu COVID-19 cel puţin trei luni de zile.
„Am primit într-adevăr un aparat ECMO împrumut de la clinica Polisano, împrumutat gratis, dar din păcate nu avem consumabile, care, repet, sunt extrem de scumpe, şi am luat legătura cu firma care distribuie consumabile pentru acest model de aparat şi timpul minim de livrare a acestor consumabile este de trei luni”, a spus medicul Mihai Sava.
Dr. Lucian Dragason este considerat în domeniul sănătăţii, o nouă stea în stomatologia sibiană. Tânărul medic format la Bucureşti, a ales Sibiul pentru a ajuta pacienţii de toate vârstele cu cele mai noi tehnici stomatologice. Este o fire blândă şi vorbeşte mereu calm cu oamenii, ceea ce îi atrage foarte mulţi pacienţi. Calităţile medicale indiscutabile se reflectă şi în prezenţa sa la o catedră a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Despre pacienţi şi despre viaţa de stomatolog am stat de vorbă cu noua vedetă a chirgiei dento-alveolară, dr. Lucian Dragason.
Reporter: Ce v-a determinat să alegeţi chirugia dento-alveolară?
Dr. Lucian Dragason: În facultate am avut primul contact cu cadre universitare care practică diverse manopere de natură chirurgicală (extracţii dentare, inserare de implante, extirpări de formațiuni tumorale intraorale). Unul din mentorii din facultate, care m-au făcut să îndrăgesc această parte a stomatologiei, este domnul conferențiar Octavian Dincă, din cadrul materiei de Chirurgie OroMaxiloFacială București, care a reuşit să insufle rigurozitatea şi plăcerea de a practica această parte minunată a medicinii dentare.
Odată ajuns în Sibiu am avut şansa mentoratului oferit de conferențiar universitar dr. Miţariu Mihai şi asistent universitar dr Miţariu Loredana, care m-a ajutat foarte mult. Ei mi-au oferit şi oportunitatea de a lucra în clinica dr. Miţariu Sib-Dent din Sibiu, strada Ştefan cel Mare nr. 6, etaj 2. Aici am putut avansa profesional în cele mai noi tehnici, alături de această echipă de medici tânără si minunată. Împreună redăm zâmbetul pacienţilor.
Îmi place să evoluez şi să nu mă plafonez de obicei şi, de aceea, acum 4 ani de zile am susţinut examenul de rezidenţiat, la care concurenţa a fost de 5 medici dentiști pe un loc de medic rezident, examen pe care l-am promovat cu un punctaj foarte bun care mi-a dat posibilitatea de a-mi alege un loc de Medic Rezident Chirurgie Dento-Alveolară Sibiu.
Reporter: Am văzut că aţi terminat facultatea de Medină Carol Davila din Bucureşti. Ce v-a determinat să profesezi la Sibiu?
Dr. Lucian Dragason: În 2016, am ales să vin la Sibiu, decizia a fost luată de mine personal, iar colegi de-ai mei care au terminat Facultatea de Medicină Dentară la Sibiu mi-au recomandat să continui pregătirea în Chirurgie Dento-Alveolară, lucru pe care l-am făcut în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu. Dar mai este şi legătură emoțională care m-a făcut să mă întorc în Sibiu şi anume faptul că părinţii mei au locuit mult timp în acest minunat oraş.
Reporter: Din câte am văzut, fratele geamăn este tot medic dentist. De unde dragostea pentru medicină, mai ales că aţi absolvit un liceu cu profil real?
Dr. Lucian Dragason: Da, am un frate geamăn care a continuat şi el pe aceiaşi parte chirurgicală a medicinei dentare. Întotdeauna am avut o înclinaţie, încă din liceu, către biologie şi chimie, chiar dacă pregătirea preponderentă era de 12 ore de matematică şi 12 ore de informatică în fiecare săptămână. Decizia, când am intrat în liceu era să merg pe calea informaticii, dar în clasa a 12-a ceva s-a schimbat în decizia de a continuă pe această cale, şi anume momentul când am început să citesc o carte de fiziologia corpului uman, o carte carea aparţinea mamei mele care este asistent medical.
Reporter: Sunteţi şi asistent universitar la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, cum sunt tinerii studenţi?
Dr. Lucian Dragason: Da, doresc să insuflu studenţilor să respecte în fiecare zi decizia de a practica meseria de medic dentist. Deoarece am 29 de ani, o vârstă foarte apropiată de studenţi, reuşesc să mă conectez destul de bine cu ei, iar ei de cele mai multe ori doresc să lucreze cu pacienţi. Susţin alături de ei stagii chirurgicale în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară şi văd de fiecare dată dorinţa multora de a afla, iar de cele mai multe ori studenţii au întrebări pertinente.
Reporter: Se spune că suntem pe ultimul loc la consumul de pastă de dinţi. Vin sibienii la stomatolog la controale de rutină sau doar atunci când durerea este insuportabilă?
Dr. Lucian Dragason: Este adevărat acest aspect, dar de când reclamele la pastă de dinți din mass-media s-au sporit, sunt de părere că în toată România consumul de pastă de dinți este în creștere de la un an la altul. Dar de acum încolo este mai importantă însușirea de către pacient a unei tehnici corecte de periaj dentar. Din păcate, în cadrul efectuării stagiilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, am avut contact cu adevărat cu pacienți din medii mai puțin favorizate, care de cele mai multe ori aveau nevoie de îngrijiri intensive la nivel oral.
Reporter: Cum vedeţi chirurgia alveolară peste câțiva ani?
Dr. Lucian Dragason: Medicină Dentară are nevoie de această specialitate, deoarece la nivel oral, extracțiile molarilor de minte, inserarea implantelor dentare și alte intervenţii orale trebuie să fie efectuate de către un medic SPECIALIST DE CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ! Sunt de părere că în viitorul apropiat medicii specialiști de chirurgie dento-alveloara vor realiza doar intervenţii chirurgicale, conform cu încadrarea în specialitate, astfel încât medicii specialiști să realizeze la cel mai înalt nivel această parte a medicinii dentare.
Reporter: Care sunt planurile tale de viitor?
Dr. Lucian Dragason: Doresc să mă pregătesc continuu în cadrul specialității de CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ astfel încât să ajut cât se poate comunitatea sibiană, şi să evoluez continuu în cadrul Facultății de Medicină din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Dar viitorul îl văd mai întâi prin întemeierea unei familii, în același timp cu evoluția ascendentă profesională, desigur!
Dr. Lucian Dragason poate fi găsit la telefon 0734 374 487 la clinica dr. Miţariu SIB-DENT din Sibiu, strada Ştefan cel Mare nr. 6, etaj 2
Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu angajează personal, fără concurs, pe perioadă determinată.
Potrivit unei postări pe pagina instituției, reprezentanții Spitalului Militar au anunțat că începând de mâine, 24 noiembrie 2020 , cei interesați au posibilitatea să depună dosarul pentru următoarele posturi vacante de execuție, de personal civil contractual:
–2 posturi de medic specialist, specialitatea medicină de urgență în structura sprijin primire urgențe, cu loc de desfășurare a activității în C.P.U.; –2 posturi de asistent medical debutant, cu studii postliceale, în structura sprijin epidemiologic, cu loc de desfășurare a activității în compartimentul pneumologie din secția medicină internă – fără vechime în muncă; -1 post de asistent medical, cu studii postliceale, în structura sprijin epidemiologic, cu loc de desfășurare a activității în secția A.T.I. – minim 6 luni vechime în muncă; -1 post de asistent medical, cu studii postliceale, în structura sprijin anestezie și terapie intensivă, cu loc de desfășurare a activității în secția A.T.I. – minim 6 luni vechime în muncă; -2 posturi de asistent medical, cu studii postliceale, în structura sprijin primire urgențe, cu loc de desfășurare a activității în C.P.U. – minim 6 luni vechime în muncă.
Perioada de depunere a dosarelor: 24.11.2020, ora 08.00 – 03.12.2020, ora 14.00.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.