2.4 C
Sibiu
vineri, 26 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 1003

Primarul Mediaşului se ia la harţă cu liderii PSD din judeţ

0
Trif si Roman

Primarul Mediaşului, Gheorghe Roman, membru PNL, a început un război al declaraţiilor pe Facebook cu liderii PSD din judeţul Sibiu. Roman îi acuză pe Bogdan Trif, liderul PSD, şi Viorel Arcaş, senator PSD pe zona Mediaşului, că nu au făcut nimic pentru municipiul de pe Târnava Mare. „Ca primar, consider că pentru Mediaş aţi fost un ministru egal cu zeroca şi şeful pe care îl aveţi la Mediaş, domnul senator Arcaş” a scris Gheorghe Roman.

Bogdan Trif a venit rapid cu replica şi a înşirat o listă de măsuri luate de Ministerul Turismului pentru industria de sector din România. „Partidul din care dvs. faceți acum parte, PNL, a desființat Ministerul Turismului și l-a transformat într-o simplă direcție fără putere de decizie, în cadrul Ministerului Economiei” a concluzionat liderul PSD Sibiu, tot pe Facebook.

Gheorghe Roman a fost membru PSD până în iunie 2015, când s-a înscris în PNL. Anterior a fost şi membru PD.

Gheorghe Roman a fost membru PSD până în iunie 2015, când s-a înscris în PNL. Anterior a fost şi membru PD.

Vezi topul celor mai bune școli din Sibiu

0
examen scoala elevi

Topul școlilor generale din județul Sibiu la Evaluarea Națională 2020. Acesta a fost realizat calculându-se media aritmetică pentru mediile de la Evaluarea Naţională ale tuturor elevilor din şcolile respective.

Pe primul loc se află Colegiul Național Gheorghe Lazăr Sibiu , urmat de Colegiul Național Samuel von Brukenthal Sibiu iar pe locul 3 Școala Gimnazială Regina Maria Sibiu

TOPUL CELOR ZECE ȘCOLI:

Locul 1: COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE LAZĂR” SIBIU cu 60 de elevi înscriși, Medie Evaluare Naţională 2020 9.56

Locul 2: COLEGIUL NAȚIONAL „SAMUEL VON BRUKENTHAL” SIBIU cu 120 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 8.51

Locul 3: ŞCOALA GIMNAZIALĂ „REGINA MARIA” SIBIU cu 82 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 8.40

Locul 4: ŞCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE IORGA” SIBIU cu 170 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 8.37

Locul 5: COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” SIBIU cu 154 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 8.10

Locul 6: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 SIBIU cu 80 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 8.03

Locul 7 ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” MEDIAŞ cu 60 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 7.93

Locul 8: ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ION LUCA CARAGIALE” SIBIU cu 37 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 7.84

Locul 9: LICEUL TEORETIC „ONISIFOR GHIBU” SIBIU cu 23 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 7.72

Locul 10: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 SIBIU cu 57 de elevi înscrişi, Medie Evaluare Naţională 2020 7.63

VICTORIE! Sibiul are echipă de fotbal licențiată pentru Liga 1

0
fb img

A.F.C.Hermannstadt a primit licența pentru a putea evolua în competițiile sportive din sezonul competițional 2020-2021! Este o VICTORIE mult așteptată atât de către club cât și de fanii echipei F.C.Hermannstadt.

Echipa sibiană joacă astăzi cu Academia Clinceni, meci programat pentru ora 17, meciul de fotbal desfăsurându-se pe stadionul Munincipal din Sibiu.

Proprietarul Trans Agape i-a scris lui Adrian Bibu

0
Poza Presecan  e

Propunerile trimise de către Vasile Presecan, proprietarul Trans Agape, în cadrul CAMPANIEI „FII PRIMARUL SIBIULUI!” inițiată de consilierul local sibian Adrian Bibu:

Numărul de mesaje generate de campania „Fii Primarul Sibiului!”, inițiată de platforma „Sibibu- Sibiul lui Adrian Bibu” este în continuă creștere. Acestea cuprind idei pentru dezvoltarea orașului, dar și recomandări cu privire la relația dintre administrație și comunitate.

Între expeditorii mesajelor primite se numără și antreprenori locali, organizații non-profit și susținători ai candidatului la Primăria Sibiu:

Răspund îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu” spune Vasile Presecan, proprietarul companiei Trans Agape, în scrisoarea în care sintetizează câteva dintre opiniile sale.

În primul rând, aș face tot posibilul să investesc, nu prin împrumuturi BERD, ci să atrag, așa ca alte mari orașe, fonduri europene. Acum, în situația actuală, dacă tot avem excedent bugetar, aș pleda pentru cumpărarea de imobile/terenuri din intersecțiile aglomerate din oraș (Milea/Semaforului, Milea/Iorga, Cantemir/Cristianului/Maramureșului etc), le-aș propune spre demolare, pentru a avea loc un sens giratoriu. Amintesc că aceste imobile, în trecutul recent, au și fost de vanzare.

Aș propune cumpărarea de imobile/terenuri spre demolare, construind în locul lor instituții de învățământ.

Aș propune angajarea unui diriginte de șantier, onest și independent, care să monitorizeze investițiile publice ale Primăriei (se știe și se vede din avion „calitatea” lucrărilor din infrastructura orașului).

Aș vizita unitățile de învățământ din oraș și, dacă tot am excedent bugetar de atâția ani, aș schimba parchetul din sălile de clasa (la unele școli e vechi de peste 40 de ani).

Aș propune construcția unui complex sportiv, stadion, sală polivalentă, în zone de la marginea orașului, așa ca în mai toate orașele occidentale, iar până atunci vechiul stadion din parc l-aș păstra cu tribuna actuală pentru antrenamente și spectacole artistice. În locul tribunei vechi aș amenaja o parcare publică, ce ar servi zonei centrale a orașului.

Nu în ultimul rând aș gândi mai îndrăzneț, mai mare, și aș cere părerea/sfatul oamenilor onești din Sibiu, celor care au demonstrat ceva vis-a-vis de reconstrucția orașului.”

Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să își trimită sugestiile și ideile pe adrian.bibu@sibibu.ro

Primul pas important pentru construcția Centrului de conferințe și spectacole

0
IMG

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru studiul de pre-fezabilitate în vederea construcției Centrului de conferințe și spectacole în zona Pieței Teatrului. Firma care se va ocupa de acest studiu este Ove ARUP & Partners International Limited, valoarea contractului însumând 1,6 milioane de lei.

“Este un proiect esențial pentru viața culturală a Sibiului și pentru crearea premiselor dezvoltării orașului ca centru pentru conferințe naționale și internaționale. De aceea, parcurgem fiecare pas legal cu atenția cuvenită. Am semnat contractul pentru acest studiu absolut necesar care ne va arăta, printre altele, dimensionarea acestui Centru adaptată la realitatea din Sibiu și tipurile de funcțiuni pe care Centrul ar trebui să le aibă pentru a fi sustenabil pentru comunitatea noastră. Mă bucură faptul că studiul este pe mâinile unei firme specializate și recunoscută la nivel internațional, având în portofoliu mai multe astfel de proiecte similare.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Firma contractată va realiza și livra Primăriei Sibiu următoarele:

  • Analiza de piață a contextului social, demografic, economic, social și cultural pentru realizarea centrului de conferințe și spectacole
  • Date tehnice și funcționale ale obiectivului de investiții, respectiv descrierea principalelor caracteristici ale Centrului, lista de spații, schițe tehnice care vor defini geometria spațiilor principale, volumul, cerințele privind acustica și alte nevoi funcționale specifice
  • Analiza aspectelor sociale și de mediu implicate de construcția acestui Centru
  • Costul estimativ al construcției
  • Analiza gradului de sustenabilitate și suportabilitate a proiectului, după realizarea construcției

Următorul pas, după realizarea acestui studiu de prefezabilitate va fi realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, documentații care va oferi Primăriei informații și mai concrete despre această investiție.

1.000 de pachete cu produse de igienă distribuite persoanelor defavorizate din Sibiu

0
images

Începând de marți, 30 iunie până vineri, 3 iulie, Primăria Sibiu va distribui o nouă tranșă de 1.000 de pachete cu produse de igienă persoanelor cu venituri reduse din municipiul Sibiu, o acțiune similară desfășurându-se în perioada ianuarie-martie 2020.

Acestea sunt distribuite prin programul „Acordarea de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2020”, proiect cofinanțat din Fondul de Ajutor European destinat celor mai dezavantajate persoane prin Program Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2020.

Fiecare pachet conține următoarele produse de igienă: 5 periuțe de dinți, 300 ml de pastă de dinți, 500 ml de săpun lichid, 800 ml de șampon pentru copii, 500 ml de șampon pentru adulți, 2,7 kg de detergent pentru rufe. Produsele vor fi preambalate într-o cutie de carton cu o greutate de aproximativ 5 kg fiecare.

Cine va putea beneficia:

  • persoanele care primesc venit minim garantat
  • familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei

Pachetele care nu vor fi ridicate de către acești beneficiari, vor fi distribuite către:

  • copiii cu handicap grav și accentuat cu domiciliul /reședința în municipiul Sibiu,
  • persoanele care locuiesc în așezările informale aprobate prin ordin al Prefectului județului.

Documente necesare pentru ridicarea pachetelor:

– cartea de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie

– certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original

Modul de distribuire. Fiecare persoană beneficiară va fi anunțată telefonic cu privire la data la care trebuie să se prezinte pentru ridicarea pachetului. Pachetele vor fi distribuite la Cantina Municipiului, situată pe strada Calea Gușteriței nr.22, în intervalul orar 9-15, în zilele de marți (30 iunie), miercuri (1 iulie), joi (2 iulie) și vineri (3 iulie).

Subliniem că cei care se vor prezenta pentru ridicarea pachetelor trebuie să respecte măsurile de prevenire a infectării cu coronavirus, respectiv purtarea măștii de protecție, menținerea distanțării sociale pe timpul așteptării și utilizarea dezinfectantului pentru mâini pus la dispoziție de Cantina Municipiului.

13 localități din județul Sibiu, sub COD ROȘU

0
cod rosu

Ca urmare a avertizarii meteorologice COD ROȘU ce vizează cantități abundente de precipitații, 40-50l /mp și intensificări de vânt în zona montană, cu valabilitate până astăzi la ora14:30, ISU Sibiu a transmis mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populatiei în următoarele localități : Tilișca, Săliște, Arpașu de Jos, Boița, Râul Sadului, Racovița, Poiana Sibiului, Jina, Cârtișoara, Turnul Roșu, Rășinari, Gura Râului, Porumbacu de Jos.


De asemenea, pompierii sibieni sunt la datorie, fiind pregătiți să intervină, la nevoie, în sprijinul populației afectate, pentru limitarea și înlăturarea posibilelor efecte.

Ziua Drapelului Național al României sărbătorită la Biblioteca ASTRA

0
IMG

Cu prilejul Zilei Drapelului Național al României, din Colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu au fost aduse la lumină materiale care ilustrează tematica legată de această emblemă a libertății, unității și solidarității românilor de pretutindeni. Pasionații de istoria modernă și contemporană a României sau de vexilogie, sunt invitați să consulte seria de materiale dedicate Drapelului Național.

[meta_gallery_slider id=”47440″]

Drapelul României, emblemă a națiunii române, a unității și libertății poporului nostru, este sărbătorit anual în data de 26 iunie. De nelipsit din spațiul urban și rural al României contemporane, drapelul indică adesea prezența instituțiilor de stat și sărbătorirea unor evenimente importante la nivel local sau național. Nu de puține ori, îl vom găsi arborat în balcoanele blocurilor din orașe sau la ferestrelor caselor de la țară. Deși a fi patriot este mai puțin de actualitate, remarcăm adesea că mulți dintre noi sunt mândri să poarte cele trei culori cu prilejul unor sărbători naționale sau religioase. Regăsim drapelul, în diferite forme, la brâul costumelor populare și, adesea, pe etichetele brandurilor de produse românești sau pe obiecte promoționale.

Roșul, galbenul și albastrul au animat de-a lungul timpului generații de români, în vremuri în care patriotismul autentic era una dintre valorile vieții cotidiene din teritoriile românești. Istoria acestui element vizual a stârnit emoția și mândria celor care au luptat pe câmpurile de luptă în secolele al XIX-lea și al XX-lea. A fost însemnul revoluționarilor României moderne și contemporane în 1848 și 1859, a fost prezent la Marea Unire din 1918, la Alba Iulia și este un simbol al eroilor români din toate tipurile. Astăzi, steagul tricolor însoțește permanent Armata Română, face parte din toate ceremoniile oficiale și este, alături de Imnul de Stat, simbol al României în competiții sportive.


De-a lungul timpului, au existat numeroase reprezentări ale drapelului, în text ori imagine. Mulți dintre noi își amintesc, bunăoară, de renumitul tablou semnat de Constantin Daniel Rosenthal, „România revoluționară”, aflat în patrimoniul Muzeului de Artă al României sau de steagul de pe care a fost retrasă stema în 1989. Pentru cei mai în vârstă, imaginea celor trei culori legănându-se în bătaia vântului este prilej de emoție, bucurie și nostalgie. Din anul 2019, pe clădirea Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu regăsim arborate două drapele de dimensiuni impresionante, însemn al identității culturale și lingvistice românești.

Bărbat din Vurpăr prins fără permis prin Daia

0
politia romana

La data de 25 iunie, în jurul orei 21:00, în localitatea Daia, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitatea Vurpăr.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

VIDEO-FOTO: La Sibiu a fost arborat drapelul național. La Mediaș, evenimentul a fost anulat

0
drapel

Cu ocazia Zilei drapelului național, sărbătorită anual în data de 26 iunie, steagul României a fost arborat pe catargul din Piața Mare din Sibiu.

La eveniment au participat reprezentanții autorităților locale dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Primarul orașului Sibiu, Astrid Fodor și Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu au fost deasemenea prezenți la eveniment și au salutat în semn de respect, drapelul național.

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza a rostit o rugăciune, prin care a binecuvântat drapelul național dar și neamul românesc. Evenimentul a fost oficial închis cu defilarea gărzii de onoare.

La Mediaș, evenimentul a fost anulat

Inițial programat în Piața Corneliu Coposu, începând cu ora 12:00, evenimentul a fost anulat. Nu se cunosc cu exactitate motivele pentru care evenimentul „Ziua Drapelului” a fost anulat, acesta desfășurându-se în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție.

În urma adresei primite în dimineața zilei de 26 iunie 2020, din partea
Ministerului Apărării Naționale, Primăria Municipiului Mediaș este nevoită să anuleze manifestarea dedicată Zilei Drapelului. Astfel, a fost adus la cunoștință faptul că, pe fondul pandemiei create de noul coronavirus COVID 19, în acest an nu se vor desfășura manifestări publice dedicate acestei sărbători.”
se arată într-un comunicat emis de Primăria Municipiului Mediaș

[meta_gallery_slider id=”47397″]

Primăria Mediaș nevoită să anuleze manifestarea dedicată Zilei Drapelului

0
ZIUA DRAPELULUI

În urma adresei primite în dimineața zilei de 26 iunie 2020, din partea Ministerului Apărării Naționale, Primăria Municipiului Mediaș este nevoită să anuleze manifestarea dedicată Zilei Drapelului. Astfel, a fost adus la cunoștință faptul că, pe fondul pandemiei create de noul coronavirus COVID 19, în acest an nu se vor desfășura manifestări publice dedicate acestei sărbători.

Având în vedere informațiile primite, vă aducem la cunoștință că evenimentul dedicat Zilei Drapelului, programat să aibă loc vineri, 26 iunie 2020, în Piața Corneliu Coposu, începând cu ora 12:00, este anulat.
Vă mulțumim pentru înțelegere!

A fost prelungită valabilitatea cardurilor naționale de sănătate

0
IMG

CNAS: a fost prelungita cu 7 ani a valabilitătatea cardurilor naționale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014.

Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează și se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului.


Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripționate pe cardurile naționale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri.


„Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.


Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, față de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătății pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum și bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuției acestora.


Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului.

Se deschide Grădina BIS cu un spectacol sold-out

0
IMG   scaled

După atâta izolare, restricții și dor de teatru, sibienii sunt așteptați la primul spectacol din această vară la Grădina BIS, vineri, 26 iunie și sâmbătă, 27 iunie 2020, de la ora 19:30. „Povestea poveștilor” este o premieră marca BIS Teatru, în regia lui Bogdan Sărătean, realizată pe baza unui scenariu inspirat din textul omonim scris de Ion Creangă, păstrând umorul, stilul șugubăț și personajele mucalite specifice operei marelui povestitor.

Protagoniștii vor fi Eminescu, Creangă și Ecateriana (Tinca) Vartic, concubina acestuia. Ei vor rememora într-o manieră savuroasă momentul așternerii pe hârtie a „Poveștii poveștilor” în vederea lecturii în cadrul cenaclului literar al Societății Junimea, unde avea să stârnească hohote de râs în rândul ascultătorilor, printre care se aflau scriitori importanți ai vremii, precum Eminescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzzi.

Din distribuție fac parte Dumitru Stegărescu, Andrada Grosu și Alin Turcu iar muzica este creată de Claudiu Fălămaș. Spectacolul conține limbaj licențios, fiind nerecomandat minorilor sub 16 ani. În scopul respectării normelor legale și sanitare, a fost pus în vânzare un număr mic de bilete, care s-au vândut foarte rapid.


Organizatorii oferă asigurări în privința urmării cu strictețe a indicațiilor autorităților în vederea combaterii epidemiei.
Surprizele oferite în această vară de către BIS Teatru vor continua pe 5 iulie cu spectacolul de teatru comunitar „Doi moldoveni în Ardealˮ, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfașura până în 31 iulie.

ALDE SIBIU: Trăim o mare manipulare guvernamentală (CP)

0
foto

ALDE Sibiu a transmis un comunicat de presă către mass-media sibiană în legătură cu anunțul făcut de Ministerul Sănătății privind cei 460 de noi infectați cu COVID:

Astăzi Ministerul Sănătăţii a anunţat 460 de noi persoane infectate COVID. Curios, dar tot astăzi CCR decide privind legalitatea prelungirii stării de alertă. Oare a încercat Guvernul să forţeze decizia CCR prin anunţarea creşterii numărului de cazuri?

Trebuie să ţinem cont că s-au făcut aproximativ 12.000 de teste, din care 460 de persoane au fost depistate pozitiv. Este deci o manipulare să comparăm cu perioada de vârf a pandemiei la noi în ţară când la 3800 de teste se descopereau 532 de persoane pozitive.

Guvernul României continuă să folosească pandemia ca un mijloc de manipulare şi încălcare a legii. CCR a decis astăzi că instituirea carantinei prin ordin de ministru nu este constituţională. O nouă formă de abuz, depistată la timp de Avocatul Poporului.
Nu contestăm existenţa COVID şi impactul său asupra sănătăţii, dar Guvernul României se foloseşte de pandemie pentru propriul interes electoral şi nu numai.

AFC Hermannstadt vs Academica Clinceni, etapa a VI-a, Liga 1, Playout

0
Arhiva FCH Clinceni

A.F.C.Hermannstadt revine pe Stadionul Municipal Sibiu în primul meci oficial jucat pe teren propriu după aproape patru luni de pauză forțată de pandemia COVID-19. Elevii antrenați de spaniolul Ruben Albes îi vor infrunta pe ilfovenii de la Academica Clinceni în etapa a VI-a din Playoutul Ligii 1. Cele două echipe sunt vecine de clasament, Clinceni fiind pe locul 4 cu 20 de puncte, în timp ce FCH se situează cu o treaptă mai jos, 18 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat. Pentru acest meci, Ruben Albes nu se va putea baza pe portarul Emanuel Novo, accidentat și pe Kevin Rimane, care mai trebuie să efectueze un test COVID-19.

RUBEN ALBES, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt

,,Pentru noi este un meci important. Ne-am corectat slabiciunile si ne-am imbunatatit abilitatile. Suntem o familie puternica si sunt sigur ca suporterii sibieni ne vor sustine sa facem un meci bun. Energia lor va fi importanta. Stiu ca ei nu au voie pe stadion, dar energia transmisa va conta. Rog suporterii sa incerce sa sprijine echipa de acasa si in mod sigur vom simti asta in teren. Singura mea grija este ca echipa sa ramana in Liga 1. Este singurul lucru pe care mi-l doresc. Am incredere in jucatorii nostri, am incredere in familia noastra, am incredere in munca noastra.”, a declarat Ruben Albes, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.

În sezonul regulat, FCH a învins Academica cu scorul de 2-1 în tur și a remizat în deplasare, 1-1, în retur. A.F.C. Hermannstadt vs Academica Clinceni va avea loc mâine, 26.06.2020, începând cu ora 17, pe Stadionul Municipal Sibiu. Meciul se va juca fără spectatori, în condiții speciale anti COVID-19.

COVID cauzează traume îngrijorătoare unei familii din Sibiu

0
coronavirus fiola

Apariția pandemiei de Coronavirus pe teritoriul României a dus la decesul a 1565 de persoane. Cei mai mulți, la momentul actual, încă tratează cu scepticism situația, însă realitatea este că, dincolo de reacțiile contradictorii, efectele pandemiei lasă traume adânci și îngrijorătoare persoanelor care au intrat în contact cu persoane bolnave de coronavirus, care s-au confruntat ei înșiși cu această boală, dar și persoane care în urma avalanșei de informații din social media au rămas profund afectate.

Într-o postare anonimă, o mamă povestește experiența marcantă a unei familii din Sibiu (Vezi AICI) infectate de COVID-19.

Întâmplarea unor cunoștințe m-a marcat atât de tare, încât gândul că familia mea (sau cei dragi mie) ar putea păți la fel, îmi apasă greu pe suflet. Pe scurt: tatăl, mama și copilul de 1 an sunt depistați cu Covid. Tatăl ajunge într-o stare destul de gravă, stă în coma 2 săptămâni, medicii îi dau puține șanse de supraviețuire. Mama, cu febra și simptome internată în spital. Copilul (la momentul internării încă alăptat) internat singur la Pediatrie. Părinții tatălui, amândoi, depistați și ei cu Covid, internați la spital. După multe zile de coșmar, mama tatălui moare. Tatăl își revine în mod miraculos, este externat. Mama, după aprox. o luna departe de copil, reușește să își facă transfer la Pediatrie.

Copilul nu o recunoaște (sau își manifestă supărarea în așa fel), îl găsește oricum cu regrese (nu mai făcea “bravo”, de ex.). După încă aprox. 2 săptămâni, testele lor ies în sfârșit negative pentru Covid și sunt externați. Cu toții sunt din nou acasă, bucuroși că s-a sfârșit coșmarul dar cu rănile deschise – traumele lăsate de acest episod și pierderea mamei lui (a bunicii, deci). Și acum, normal, mă gândesc la mine: am doi copii, băiat de 3 ani și 8 luni, fetiță de 2 ani și 3luni.

Băiatul destul de sensibil (de ex. două nopți la rând s-a trezit plângând după ce i-am citit povestea “Iepuraș s-a pierdut”, unde iepurașul se pierde de familia lui în parcul de distracții, pe doua pagini îl arata cum își caută familia și începe să plângă, apoi își găsește familia și sărbătoresc regăsirea). El obișnuiește să mă întrebe seara dacă îl iubesc orice-ar fi, dacă promit că o să am grijă de el totdeauna (nu știu de unde vin și de ce pune întrebările acestea, e un copil iubit, mângâiat, îi spun deseori peste zi că îl iubesc etc).

Precizăm că de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, astăzi au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

Deputat USR: Traseul ,,Cocoașa Boița”- o alegere neinspirată pentru autostradă

2
fb img

Cătălin Drulă, deputat de Timiș din partea Uniunii Salvați România, a postat pe rețelele de socializare o analiză detaliată despre felul în care se manipulează traseul unei autostrăzi. Este vorba despre traseul ,,Cocoașa Boița de pe viitoarea autostradă A13 Sibiu – Făgăraș, un traseu dezavantajos ales în locul unei variante de traseu ( varianta Veștem) care are ca dezavantaje doar relieful pe care îl străbate, un deal numit Hula Bradului.



Vă arăt astăzi cum s-a ales pentru autostrada Sibiu-Făgăraș un traseu care lungește cu 8 km relația principală de trafic, est-vest. E vorba de “Cocoașa Boița”. O lungire a traseului pe direcția est-vest care vine cu multe alte dezavantaje.

Manipularea analizei de traseu se face din cifre și criterii pentru a ajunge la o concluzie pre-stabilită.

Context: A13 este viitoarea autostradă pe direcția est-vest din sudul Ardealului, pe relația Sibiu-Făgăraș-Brașov, după care ar trece Orientalii până la Bacău. Cel mai avansat sector ca pregătire este primul, Sibiu-Făgăraș, unde studiul de fezabilitate început în 2015 este aproape finalizat.



Marea decizie de luat în acest studiu a fost unde să se conecteze A13 cu autostrada A1 Sibiu-Pitești:

1. Varianta Veștem: adică varianta de traseu direct care are ca punct de întâlnire aceeași zonă unde se întâlnesc acum drumurile naționale de la Brașov cu cel de la Rm. Vâlcea

2. Varianta Boița: care are ca punct de întâlnire finalul primului sector din autostrada Sibiu-Pitești, zona de dinaintea intrării în defileul Oltului

Din motive care îmi scapă, CNAIR și firma care a făcut studiul Consitrans, pare că au dorit cu tot dinadinsul să impună o concluzie prestabilită a analizei de trasee: Varianta Boița.

Varianta Boița are următoarele dezavantaje majore:
1. Lungește cu 8 km (!!!) relația principală de trafic: Sibiu-Brașov.
2. Ocupă cu 60% mai multe suprafețe în arii protejate Natura 2000.
3. Se excavează de peste 2 ori mai mult material decât pe cealaltă variantă, o problemă atât tehnică cât și de mediu.

4. Nodul cu A1 la Boița este MULT MAI COMPLEX, prin urmare mai scump și greu de construit, și ocupă mult mai mult teren al localității.

Varianta Veștem are ca dezavantaje doar relieful pe care îl străbate, un deal numit Hula Bradului. E vorba de o zonă de 3,5 km mai dificilă. Și traversarea cozii unui lac de acumulare de pe Olt.

Făcând această comparație, te întrebi cum a ajuns Varianta Boița câștigătoare, și aici ajungem la partea de cifre de care vă spuneam la început. Este o explicație detaliată, dacă vreți puteți sări direct la concluzie.


ANALIZA MULTI-CRITERIALĂ

Se dau scoruri din maxim 100 de puncte împărțite în 50 de puncte pentru profitabilitatea proiectului și 50 de puncte pentru impactul asupra mediului.

La PROFITABILITATE (COST/BENEFICIU), variantele primesc punctaj aproape egal, dar câștigă Veștem cu 50 puncte, în timp ce Boița ia 49,4 puncte. Greu de înțeles – în condițiile în care costul de investiție este apropiat iar pe relația dominantă de trafic est-vest pe Boița sunt 8km în plus, deci beneficiile sunt semnificativ mai mici.

Dar trecem mai departe, la MEDIU, unde sunt o sumedenie de criterii cu scoruri când mai bune pentru una, când pentru cealaltă din variante.

Totuși, Veștem stă MULT mai bine la două criterii importante:
– suprafața ocupata în arii protejate Natura 2000: varianta Boița ocupă 230 de hectare în timp ce Veștem doar 142 de hectare. Scor: 10 puncte Veștem; 6,2 puncte Boița.
– volumul de excavații (săpătură): pe varianta Boița sunt 6,1 milioane de metri cubi în timp ce pe Veștem doar 2,7 milioane, adică mai puțin de jumătate. Scor: 5 puncte Veștem; 2,2 puncte Boița

Una peste alta dacă adunăm toate criteriile MAI PUȚIN CEL DECISIV (la care ajungem imediat), ne rezultă:
1. VEȘTEM – 85,3 puncte
2. BOIȚA – 81,4 puncte

Și vine criteriul de final “Suprafață defrișată în Natura 2000” unde pe Veștem sunt 3600 de m2 (o suprafață cât câteva loturi de casă), iar pe Boița de loc. Rezultă: 10 puncte la BOIȚA, 0 puncte la VEȘTEM.

LOVITURĂ DE TEATRU – scor final:
1. BOIȚA- 91,4 puncte
2. VEȘTEM – 85,3 puncte.

Acest unic criteriu “Suprafață defrișată” este suficient să încline balanța pentru Boița indiferent dacă ponderea lui variază în sus în jos, atâta timp cât este ales și definit astfel încât o variantă să ia ZERO puncte și celaltă MAXIMUL.

Mai mult, o observație pentru cei pasionați – în Analiza Monte Carlo de senzitivitate acest criteriu a fost omis dintre cele a căror pondere a fost variată aleator. Pentru că ar fi arătat că întreagă analiză este instabilă la variația acestui criteriu.

—-

Deci chipurile, alegem din motive de mediu varianta Boița.

În fapt, este o ANALIZĂ VICIATĂ: în timp ce Veștemul taie un mic colț de pădure pe o lungime de 110 metri (defrișarea este minimală, sub jumătate de hectar), pe Boița se construiește autostrada ocupând cu 70 de hectare mai multă arie protejată (230 în loc de 142ha) și se produc 3,4 milioane de metri cubi de excavație în plus.

Care o fi varianta mai rea pentru mediu?

Avem așadar o variantă câștigătoare… pe care Consitrans și CNAIR de fapt au știut-o de la început. O variantă mai proastă, din toate punctele de vedere.

De ce au vrut neapărat la Boița? Nu pot decât să bănuiesc.

Fie pentru că 1) e mai ușor/ieftin de studiat/sigur pentru Consistrans pe la Boița (foraje geotehnice, proiectare, consolidări, etc) sau 2) i s-a pus pata cuiva din CNAIR că musai la Boița trebuie nodul (se întâmplă des astfel de blocaje și idiosincrazii în instituțiile noastre).



Din păcate astfel de decizii afectează major dezvoltarea rețelei de autostrăzi din România.

Vinovați și complici sunt atât prestatorii care livrează fie rezultate care îi avantajează mai mult în derularea contractului de consultanță, cât și cei din CNAIR care consideră analizele de orice fel un moft, o formalitate care trebuie bifată pentru a ajunge la concluzii pre-impuse. Și nu în ultimul rând consultantul JASPERS al Comisiei Europene și BEI care ar fi trebuit să prindă aceste detalii tehnice de manipulare a unei analize.

Sunt convins că sunt profesioniști în domeniul proiectării de infrastructură care mă citesc și știu aceste realități.

Niciodată nu e prea târziu să corectezi o alegere greșită cu care vom trăi 100 de ani.

Îi lansez o provocare și ministrului Transporturilor.

Domnule Bode, haideți să scăpăm și de cocoașa de la Focșani (A7) și de cea de la Boița (A13)!

Sărbătoarea Deltei la Muzeul ASTRA

0
arhiva pesacari Muzeul ASTRA   scaled

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în acest sfârșit de săptămână o serie de ateliere interactive gastronomice în cadrul evenimentului Sărbătoarea Deltei, ediția a IV-a. Participă 3 pescari lipoveni&ucraineni din Delta Dunării, care vor prezenta aici rețete culinare vechi din satele Mila 23, Letea și Caraorman. Cei 3 vor pescui cu setca și vintirele prin lacul din Muzeul în aer liber, la fel cum procedează pe canalele și pe lacurile din Delta Dunării.

[meta_gallery_slider id=”47351″]

,,Vor fi trei zile în care vom reliefa povestea pescuitului, a pregătirii peștelui și a preparatelor tradiționale din pește alături de lipoveni și ucraineni din satele Deltei. Începem cu Malasolcă (un fel de rasol din pește). Mâncarea cunoscută la haholi și la lipoveni drept malasolca înseamnă cartofi fierţi în coajă, peşte şi mujdei. Cartofii se fierb în coajă, cu puţină sare. Separat, se fierbe peştele proaspăt cu sare. Rolul sării în fierberea peştelui este foarte important. Sarea se adaugă încă de la început, astfel peştele nu se “împrăştie” în apă. Pe timp de iarnă, se folosea peştele sărat, ţinut în apă în prealabil. Mujdeiul se prepară mai consistent și se presară peste peștele fiert. Vom continua cu o ciorbă de pește ca-n Delta Dunării. Ceaunul pentru ciorbă este pus pe foc, pe jumătate umplut cu apă. Se adaugă legumele proaspete de grădină tăiate nu foarte mărunt (roşii, ardei, cartofi şi ceapă) şi ceaunul este lăsat pe foc, până când legumele sunt fierte. Se adaugă peştele (îndeosebi caras, lin, crap) şi puţin oţet, pentru ca acesta să nu se sfărâme. Cu câteva minute înainte de a fi luat ceaunul de pe foc,este adăugat pătrunjelul. Ciorba este potrivită, după gust, cu câte o lingură de oțet! Recomandarea lipovenilor: prima dată se mânâncă peștele, cu mâna, apoi se consumă ciorba propriu-zisă! Evident că în prealabil se cuvine să ne spălăm pe mâini și să respectăm toate normele sanitare impuse în această perioadă specială.”, a declarat Lucian Robu, director Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Vineri, 26.06.2020, pescarii vor prinde și vor conserva peștele între orele 8 și 12, urmând ca sâmbătă și duminică (27-28.06.2020) să-l pregătească la Târgul de țară din Muzeul ASTRA între orele 11 și 17. În cadrul atelierelor recomandăm distanțarea socială și vom și acționa în consecință pentru menținerea ei. Sărbătoarea Deltei, ediția a IV-a, face parte din programul cultural Comunități în Muzeul ASTRA.

Ghici cine vine la Turul Ciclist al Sibiului 2020?

0
turul ciclist al sibiului  © Focus Photo

Ediția a zecea a Turului Ciclist al Sibiului, care a fost amânată pentru 23-26 iulie 2020 ca să iasă din perioada restricțiilor Covid-19, va alinia la start cel mai bun pluton care a pedalat vreodată pe șoselele României.

Turul Sibiului (categoria 1 UCI în calendarul continental european) aduce la start două echipe de World Tour și șase echipe Pro (Procontinentale). BORA hansgrohe și Israel Start-Up Nation (ambele WT), cât și Alpecin – Fenix, NIPPO DELKO One Provence și Gazprom – RusVelo au decis să ia restartul sezonului 2020 la Sibiu. Majoritatea echipelor invitate inițial, printre care echipele profesionale Androni Giocattoli – Sidermec, Bardiani CSF Faizanè și Vini Zabù KTM, cât și o listă impresionantă de echipe continentale plus selecționata României, au fost de acord cu propunerea organizatorilor de a reprograma competiția astfel încât aceasta să fie cât mai puțin afectată de restricțiile de călătorie și carantină. Cu un asemenea pluton de calitate, numele unor rutieri ca Pascal Ackermann, Patrick Konrad, Matthias Brändle sau favoriții românilor Eduard Grosu și Serghei Țvetcov își vor lăsa probabil amprenta asupra trofeului din acest an.

Motivele amânării

Situația epidemică pe continentul european pare relativ stabilă, ceea ce a permis Ministerului Tineretului și Sporturilor prin ordin comun cu Ministerul Sănătății să accepte reluarea competițiilor, însă nici până acum nu au fost redactate reglementări specifice pentru ciclism. Uniunea Ciclistă Internațională a emis saptămâna trecută un protocol al procedurilor pentru organizarea competițiilor cicliste în timpul pandemiei, care modifică radical munca organizatorilor. Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat lista celor 22 de țări din care se poate călători fără intrarea în carantină, listă care ar urma să fie actualizată săptămânal în funcție de evoluția infecțiilor cu Covid-19.

Situația a condus la decizia organizatorilor Turului de a se consulta cu Federația și cu UCI și de a amâna cu trei săptămâni competiția pentru a permite echipelor intrarea în țară și pentru a pregăti în cel mai bun mod posibil prima competiție pe etape de nivel 1 continental după o întrerupere de patru luni.

Lista provizorie a echipelor participante

Două echipe de World Tour, șase echipe UCI Pro, 16 echipe continentale și una națională au confirmat participarea la ediția aniversară a Turului Ciclist al Sibiului:

BORA – hansgrohe

Israel Start-Up Nation

Alpecin-Fenix

Androni Giocattoli Sidermec

Bardiani CSF Faizanè

Gazprom – RusVelo

NIPPO DELKO One Provence

Vini Zabù KTM

ABLOC CT

Akros Excelsior Thömus

Amore e Vita

CCC Development Team

Cycling Team Friuli ASD

D’Amico UM Tools

Elkov Kasper

Giotti Victoria

Mazowsze Serce Polski

Memil Pro Cycling

Meridiana Kamen Team

Sangemini Trevigiani MG.K Vis VPM

Team Felbermayr Simplon Wels

Team Novák

Voster ATS Team

Work Service Dynatek Vega Prefabbricati

Echipa Națională a României

După schimbarea datei Turului, echipa de World Tour CCC Team a fost înlocuită de CCC Development Team, iar echipele Sapura Cycling și Dauner D&DQ-Akkon nu pot călători pentru a lua parte la competiție.

Traseul Turului

Ediția de acest an oferă oportunități atât pentru cățărători, cât și pentru sprinteri. Competiția începe cu tradiționalul prolog din centrul istoric al Sibiului. Cicliștii nu vor avea prea mult timp să-și tragă răsuflarea, deoarece plutonul va porni a doua zi direct în etapa-regină cu finishul pe culmile Masivului Făgăraș, la Bâlea Lac (2036 m). Etapa a doua va fi o luptă pe teren valonat între specialiștii evadărilor și sprinteri, cu finishul în Sibiu. Contratimpul în ascensiune spre Păltiniș (1450 m) de duminică dimineața va oferi rutierilor cu ambiții ultima ocazie de a urca în clasamentul general înainte de finalul en-fanfare de duminică seara, cu finishul etapei din Piața Mare.

Îmbunătățire a infrastructurii rutiere privind accesul spre și dinspre Cisnădie

1

Accesul spre și dinspre Cisnădie, îmbunătățit prin parteneriatul dintre administrația locală și Consiliul Județean Sibiu.

Cisnădia a cunoscut, în ultima perioadă, o îmbunătățire a infrastructurii rutiere, atât în interiorul orașului, cât și la nivelul căilor de acces ce leagă urbea de Sibiu, Cisnădioara sau DN1. Proiecte mari precum modernizarea drumului dintre Cisnădie și Cisnădioara, amenajarea pistei pentru bicicliști și pietoni dintre Cisnădie și Sibiu sau modernizarea DJ 106 D asigură un acces mai bun spre și dinspre oraș.

Toate aceste proiecte au fost realizate printr-o bună colaborare între administrația locală cisnădiană și Consiliul Județean Sibiu. În acest context, primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja a dorit să mulțumească public conducerii CJ, în care a găsit un partener serios:

Iată că am reușit să materializăm proiecte importante privind infrastructura rutieră, împreună cu cei din conducerea Consiliului Județean Sibiu. Țin să îi mulțumesc doamnei președinte, Daniela Câmpean, pentru sprijinul acordat comunității cisnădiene prin implicarea în realizarea acestor proiecte. Mulțumirile sunt atât în numele meu, ca reprezentant al conducerii orașului, cât și al membrilor comunității, ca beneficiari direcți ai acestor investiții. Ceea ce am reușit să realizăm împreună este dovada vie a faptului că atunci când există un interes comun pentru binele comunității, bunele intenții pot fi materializate”.

Se extinde și mai mult pietonalul în Piața Mică

0
IMG

În ședința Consiliului Local Sibiu din data de 25 iunie, primarul Astrid Fodor va propune spre aprobare eliberarea de mașini a unei noi zone a Pieței Mici. Locurile de parcare dintre zidul cetății care mărginește strada Ocnei (Podul Minciunilor) și Muzeul Franz Binder vor fi desființate. De asemenea, vor fi dezafectate locurile de parcare din centrul acestei părți a Pieței Mici. În total încă 18 locuri de parcare vor fi desființate, în Piața Mică rămânând 48 de locuri de parcare, din care 8 sunt rezervate participanților la cununiile civile oficiate la Casa Căsătoriilor din Piața Mică nr. 22, doar în intervalul orar în care se oficiază.

“Centrul istoric trebuie protejat de efectul traficului excesiv și trebuie să continuăm să facem pași concreți pentru a scădea nivelul de poluare generat de autovehicule. Măsura este justificată de încă un motiv: eliberând aceste locuri de parcare, sibienii și turiștii se vor putea bucura de terase și vor putea trece mai ușor din Piața Mică spre Piața Huet, prin pasajul pietonal.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Dacă acest proiect de hotărâre va fi aprobat de Consiliul Local, Direcția Tehnică și Serviciul de Administrare a Domeniului Public se vor ocupa în următoarele zile de ștergerea marcajelor și de instalarea pilonilor de piatră care să protejeze noua zonă pietonală.

Schița Piața Mică

Măsuri de siguranță pe drumurile județene

0
IMG

Pentru prevenirea accidentelor în județ, Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și cu SC Drumuri și Poduri SA au stabilit câteva
măsuri care să conducă la siguranța în trafic.

[meta_gallery_slider id=”47321″]


”Ne dorim ca siguranța în trafic să fie susținută de o infrastructură care să îi sprijine pe conducătorii auto, atât prin modernizarea drumurilor la standarde europene, cât și prin montarea de panouri de informare și de indicatoare de restricție a vitezei. Este foarte important ca participanții la trafic să se simtă în siguranță când tranzitează drumurile
județului nostru”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.


Astfel, în luna iunie s-au efectuat lucrări de toaletare a vegetației din zona de siguranță a
drumului, precum și în zonele în care aceasta împiedică vizibilitatea indicatoarelor rutiere.
Totodată s-au montat 32 de indicatoare de informare pe 12 drumuri județene.
O altă măsură importantă pentru siguranța în trafic a conducătorilor auto a fost montarea
unor indicatoare ce semnalizează prezența animalelor sălbatice. Astfel, în perioada februarie

  • mai 2020, SC Drumuri și Poduri SA a montat 55 de indicatoare pe 17 drumuri județene.
    Zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor între vehicule auto și animale au fost
    identificate cu sprijinul fondurilor cinegetice de pe raza județului Sibiu.
    Acestea acțiuni sunt realizate de angajații Serviciul Siguranță Rutieră din cadrul SC. Drumuri
    și Poduri SA și sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean Sibiu.

Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei în României a discutat despre cultură cu Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu

0
IMG

Astăzi, 25 iunie a.c., a avut loc vizita Excelenței Sale, Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România din 11 septembrie 2019, prima vizită efectuată la Sibiu de la preluarea mandatului.

Vizita de curtoazie s-a făcut în contextul în care Ambasada în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, Teatrul Național Radu Stanca și Filarmonica de Stat Sibiu, organizează astăzi o sesiune de lectură din cartea scriitorului irlandez James Joyce Ulysses.

„Domnul Ambasador Paul McGarry, a rămas impresionat de Sibiu și de cum este el în prezent în contextul în care în urmă cu câțiva ani a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană. De asemenea românii din Irlanda sunt o mândrie pentru noi, întrucât ori de câte ori au ocazia promovează cultura românească prin diferite evenimente culturale pe care le organizează acolo. Așadar principala temă a discuției s-a bazat pe cultură în speranța unor colaborări în acest domeniu.” Mircea Crețu. Prefectul județului Sibiu.

Control judiciar pentru șoferița care i-a uimit pe polițiștii rutieri

0
politia

Față de sibianca în vârstă de 57 de ani, reținută de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu după ce a fost depistată în trafic conducând un autoturism deși are acest drept suspendat, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Știrea inițială: Reținută după ce a condus având acest drept suspendat

La data de 23 iunie, în jurul orei 09:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Dima de către o sibiancă în vârstă de 57 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul femeii de a conduce este suspendat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

De asemenea, polițiștii rutieri au luat față de femeie măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Șofer reținut după ce a prezentat un permis de conducere fals

0
politia romana

La data de 24 iunie, în jurul orei 08:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia de către un localnic în vârstă de 35 de ani.

Sibianul a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul este unul fals, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.

Față de sibian, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Recomandările ISU Sibiu pentru zonele cu precipitații abundente

0
DSC

Având în vedere faptul că, în ultima perioadă s-a acumulat o cantitate mare de precipitații care a condus la creșterea consistentă a debitelor râurilor de pe raza județului Sibiu, recomandăm cetățenilor adoptarea un comportament prudent în apropierea râurilor și afluenților acestora.

Pentru prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața, recomandăm populației să respecte următoarele măsuri:

❗Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul;
❗Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată;
❗ În cazul în care sunteți surprinși de viitură, urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare;
❗Acordați o atenție deosebită supravegherii copiilor dacă locuiți în zonele apropiate râurilor și adoptați un comportament preventiv.

Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul unei inundații accesați portalul https://fiipregatit.ro/ghid/inundatie/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

Asistentul Sergiu Danciu: “Pacienții infectați sunt mult mai mulți decât se declară!”

0
o

Sergiu Danciu, asistent medical principal din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu a postat un mesaj pe rețeau de Facebook prin care dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la virusul COVID-19.

Acesta a scris faptul că știe din surse sigure dar și din propria experiență faptul că sunt mult mai multe cazuri de coronavirus decât se declară oficial.

Acesta a mai scris faptul că foarte mulți pacienți infectați l-au contactat și i-au cerut sfaturi și asistență la domiciliu. Sergiu Danciu, primul cadru medical din județul Sibiu infectat cu coronavirus, a scris faptul că o dată cu măsurile de relaxare, oamenii nu mai respectă regulile de distanțare.

Într-un final, asistentul le urează internauților, multă sănătate!

Cum am tras semnalul de alarmă acum ceva timp,de infecție cu covid, la fel vă spun că pacienți infectați sunt mult mai mulți decât se declară! Știu și de cei care au suferit la domiciliu… fie că m-au contactat pentru sfaturi, atât cât timp am fost internat, și după. Sunt mulți care au avut de suferit că nu au putut ajunge la spital, sau la care li sau agravat afecțiunile! ȘTIU pentru că îi tratez la domiciliu ACUM!!! Virusul nu a trecut! Cu relaxarea s-a răspândit mai mult, oamenii nu mai respectă regulile de distanțare…. și surpriză, mai apar infectați. Doamne ajută să fie asimtomatici sau cu simptome ușoare …. dar mai mulți sunt cei care rămân netratați de alte afecțiuni și DA, știu despre ce vorbesc. Când distribui câte o știre sper să trezesc pe câte unii la realitate, și eu am lucrat în presă cândva dar pe vremea aceea se caută mai mult adevărul. Mă rog, e părerea mea…. personală. SĂNĂTATE MULTĂ LA TOATĂ LUMEA!!!

FOTO: Parfum de sânziene și ii purtate cu mândrie

0
IMG

Ziua Universală a iei este sărbătorită astăzi, 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Cu ocazia acestei zile mai multe personalități ale Sibiului au purtat IA – cămașa tradițională românească de sărbătoare.

Într-o fotografie postată pe rețelele de socializare Mircea Dorin Crețu, Prefectul județului Sibiu a apărut în mijlocul mai multor angajați ai prefecturii, toți aceștia purtând ia.

,,Pe această cale, doresc să felicit toți românii care astăzi au ales să porte ia!” a transmis Mircea Crețu pe pagina oficială de facebook Instituția Prefectului – Județul Sibiu

Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general din Sibiu a îmbrăcat și el ia. Aceasta și-a actualizat fotografia de profil de pe rețelele de socializare cu o ramă care marchează Ziua Universală a Iei.

O altă personalitate sibiană care a purtat ia în această zi este Diana Mureșan, Președinte al Filialei Municipale USR Sibiu.

Membrii ai CLS Sibiu ( Clubul Studenților Liberali din Sibiu) au îmbrăcat și ei ia:

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie. Sărbătoarea Iei promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Astfel, Clubul Studenților Liberali din Sibiu a arătat o implicare deosebită scoțând în evidență aceasta sărbătoare și, de asemenea, unitatea de care dispune.

[meta_gallery_slider id=”47261″]

FOTO: Șură și grajd în flăcări la Brateiu

0
IMG

Un incendiu a izbucnit cu puțin timp în localitatea Brateiu.

Din primele informații este vorba de o șură și un grajd, incendiul fiind pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

Forțe angrenate : două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Mediaș.

La fața locului au fost solicitați să intervină în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Brateiu.
Din informațiile primite în momentul de față nu sunt semnalate victime.

„Pompierii militari au lichidat incendiul ce se manifesta generalizat la acoperișul anexelor gospodăresti.
A ars acoperișul în suprafață de aproximativ 150 mp și două tone de fân.
Au fost salvate animalele aflate în grajdul gospodăriei, doar o ovină a fost surprinsă de incendiu în interiorul adăpostului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.l „

Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2020)

0
elevi

Astăzi, 24 iunie, s-a desfășurat proba obligatoriea profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – Ec), sesiunea iunie – iulie 2020.

S-au prezentat 2 423 de candidaţi (1 727 la matematică și 693 la istorie), 103 candidaţi au absentat (94 la matematică și 9 la istorie), iar 3 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă (telefoane în posesia candidaților în timpul probei, în sala de examen). Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Nu au existat candidați care să fi avut temperatura peste 37.3 ̊C și nici candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Ultima probă, cea la alegere a profilului, va avea loc mâine, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Conducerea Consiliului Județean primește replica de la Firma Dual Districon

0
PROIECTARE SI EXECUTIE DE CONSTRUCTII CIVILE DRUMURI SI RETELE EDILITARE

SIBIU INDEPENDENT a primit astăzi pe adresa redacţiei un drept la replică din partea Firmei Dual Districon în urma declarațiilor făcute de reprezentanții Consiliului Judeţean Sibiu vezi aici

DREPT LA REPLICĂ FIRMA DUAL DISTRICON:

În urma declarațiilor făcute de conducerea CJ. SIBIU, apărute în presă IN DATA DE 18.06.2020, suntem nevoiți să facem urmatoarele precizari:


Referitor la faptul că s-a declarat că societatea DUAL DISTRICON a avut probleme cu beneficiarii lucrărilor prestate de aceasta în anii 2013 și 2014 (fiind nominalizate primăriile Gura Râului și Biertan), precizăm că s-au încheiat cu aceste primarii procese verbale de recepție la finalizarea lucrarilor fără reclamații și există, deasemenea și recomandare cu calificativul “foarte bine” emisa de primaria Gura Raului.


Afirmatia doamnei președinte că “începând cu luna iulie” un alt constructor va prelua lucrarea contractată de asocierea a căruia leader este Dual Districon SRL, este una foarte gravă, având în vedere faptul că la această dată procedura de achiziție demarată de C.J Sibiu are un singur ofertant, și cu toate ca oferta acestuia este în evaluare începând cu 11.06.2020, conducerea C.J. Sibiu l-a declarat câștigător (luna iulie fiind posibilă data de începere a execuției doar dacă acest ofertant este câștigător în procedura de achiziție).


Procentul de executie al lucrarilor de 13% declarat în articol, nu este real, existând lucrări executate și nefacturate, C.J sibiu fiind cu întârzieri de confirmare a lucrărilor și având întârzieri la plata facturilor începând cu anul 2019.
Conducerea C.J. Sibiu a optat pentru o nouă achiziție publică datorită faptului ca proiectantul asocierii și executantul au reclamat, din etapa de achiziție a prezentului contract, faptul că studiile inițiale făcute de o terță parte (la faza D.A.L.I) NU a respectat normativele în vigoare și au fost și efectuate cu numeroase inexactități.

În procedura inițiată din acest an, C.J. dorește optimizarea unui proiect care are avizul tehnic de specialitate și a respectat toate cerințele tehnice impuse (optimizarea presupunând un cost suplimentar din banii publici, fără fundament legal). Totodată prin această optimizare se încearcă “acoperirea” tuturor.

Neconformitățile pe care asocierea a cărui leader este Dual Districon, le-a reclamat tot timpul și pentru care nu am primit acceptul de optimizare. Facem mentiunea ca proiectantul PROCONCEPT DI SRL a elaborat proiectul tehnic respectând toate cerințele din caietul de sarcini, a predat proiectul conform calendarului stabilit cu beneficiarul lucrarii, având toate verificările și avizele necesare pentru a fi pus in practică.


Începând cu 15.03.2020, instaurandu-se starea de urgență datorată COVID SARS -19, am prezentat la CJ certificatul galben care atestă ca societatea noastră a întâmpinat dificultăți datorate pandemiei. Cu toate ca există cadrul legal prin care suntem îndreptățiți să cerem prelungirea termenului de execuție, acest lucru nu ne-a fost acordat de conducerea CJ. Aceeași conducere care ,în cadrul lucrării de “modernizare DJ 106 C –SIBIU-CISNADIE”, acordă constructorului decalarea termenului de execuție invocând starea de pandemie. Astfel se observa modul dublu de aplicare a legii in aceste cazuri.


Având în vedere intenția conducerii CJ de a emite certificat constatator negativ executantului Dual Districon SRL , facem urmatoarele precizari:

Certificatele constatatoare negative (sau de neconformitate) se eliberează atunci când prestatorul sau antreprenorul, în mod intenționat și repetat nu își îndeplinește sau refuză să își îndeplinească obligațiile contractuale. In cazul contractului încheiat cu CJ Sibiu acestea nu se aplică. În sprijinul acestei afirmații există corespondența între noi și beneficiar, prin care am semnalat probleme ce trebuiau urgent rezolvate pentru bunul mers al contractului, probleme apărute strict din culpa beneficiarului, acesta din urma receptionand și plătind studii de teren incomplete, receptionand și platind o Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) care prezenta soluții incomplete, chiar greșite, aspecte pe care le-am semnalat în mod repetat încă din etapa de clarificări a procedurii de achiziție și totodată în timpul elaborarii Proiectului Tehnic, la predarea amplasamentului și ulterior în etapa de execuție. În situația în care am fi executat lucrarile în modul cerut de CJ Sibiu, în acel moment deveneam și noi responsabili de calitatea proastă a lucrărilor, vina pe care nu dorim să ne-o însușim.


Prin urmare orice decizie a CJ Sibiu de a emite un certificat constatator negativ va fi contestata de noi în justiție.

Toate declarațiile date de conducere CJ Sibiu au un caracter defaimator, denota abuzuri în funcție în timpul derularii contractului de executie si totodată arată un mod nelegal în care înțelege a se cheltui banii publici.
Față de cele menționate in aliniatul anterior, am depus plângere la Parchetul de pe Lângă Judecatoria Sibiu și totodata plangere în vederea recuperarii prejudiciului cauzat.

Wizz Air anunță reducere de 30% pentru toate zborurile, indiferent de destinație

0
all

Wizz Air, lider în domeniul zborurilor low-cost în Europa Centrală și de Est și cea mai verde* linie aeriană din Europa a anunțat astăzi un discount de 30%** pentru toate zborurile, indiferent de destinație. Promoția e valabilă pentru toți clienții (până la 23:59 ora Europei Centrale) pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opțiunea WIZZ Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară de protecție. Procedând astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și vor primi 100% din tariful inițial rambursat imediat sub formă de credit și pot schimba datele și chiar rutele de oricâte ori doresc.

Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști de protecție, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală iar, conform programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Șervețele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce privește cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact. Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport. Dați clic aici pentru a vizualiza noul videoclip al Wizz Air pentru securitate, pentru mai multe informații.