În 10 noiembrie 1912 trecea în lumea veșniciei pictorul sibian Octavian Smigelschi, cel mai important artist român al Sibiului.

Sibianul Alexandru Constantin Chituță a fost cel care l-a redescoperit pe artist și i-a acordat o atenție deosebită. Din 2012 până în prezent artistului Octavian Smigelschi i-au fost atribuite din partea lui Alexandru Chituță 14 volume (albume, volume, cataloage) și peste 10 expoziții la Sibiu, București, Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj, Herina, Galați.

În acest sens, cu privire la proiectul de restituire a creației lui Octavian Smigelschi, Andrei Pleșu afirma: ,,Altfel ar fi arătat astăzi promovarea artei românești dacă fiecare pictor ar fi avut un cercetător și om ca Alexandru Chituță.”

Acad, Răzvan Theodorescu menționa: ,,Arta românească din Transilvania modernă a cunoscut în Octavian Smigelschi un demn reprezentant pe care acum Alexandru Chituță ni-l restituie științific pe urmele prestigioase ale lui Virgil Vătășianu.

Pictor complex, cu o educație plastică europeană firească la un intelectual ardelean al epocii 1900, Smigelschi este un creator de artă națională într-un mediu de multiculturalism care ar fi putut abate de la căutările a ceea ce s-ar putea numi „românitatea” expresiei culturale.

Călător de la Ravenna la Muntele Athos, admirator al frescelor din bisericile Bucovinei, Octavian Smigelschi – care ne-a lăsat atâtea semne ale specificului românesc în pictura eclezială în frunte cu cele din Catedrala mitropolitană a Sibiului – se situează stilistic undeva între ortodoxism și simbolism, creând o iconografie specifică unde, de pildă, Fecioara se află undeva între Orientul bizantin și Occidentul toscan.

Pictor de peisaje transilvane, de țărani ardeleni, de mitologie folclorică locală mă gândesc la Hora ielelor-, ba chiar și inovator în materie de tehnici artistice, Smigelschi este acum redescoperit într-un album sistematic, de certă acuratețe.”

Profesorul Nicolae Sabău, de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj afirma și el: ,,Alexandru Constantin Chituţă nu s-a numărat printre studenţii, masteranzii sau doctoranzii, Almei Mater Napocensis, specializarea istoria artei, educaţi în spiritul şi canoanele şcolii vieneze de istoria artei, moştenite odată cu crearea Seminarului de Istoria artei (1919) în cadrul primei instituţii româneşti de învăţământ superior din Transilvania; cunoscându-l însă de câţiva ani în procesul cercetărilor ce aveau drept ţintă aprofundarea operei lui Octavian Smigelschi (1866-1912), iniţiatorul neo-bizantinismului, stilul constructiv modern care a perpetuat valorile schematice-decorative ale liniei şi cromatici, ale iconografiei şi iconologiei bizantine, primenite de sugestiile maeştrilor renaşterii toscane, în pictura religioasă românească de la cumpăna secolelor XIX-XX, am descoperit la acest tânăr, dincolo de hărnicia, dăruirea şi curiozitatea în faţa materialului inedit, o educată dar şi impusă consecvenţă de valorificarea/coordonare a acestor informaţii adunate în minunate volume de autor şi miscelanee, editate începând cu anul 2012.”

Admirate atât în Muzeul Brukenthal din Sibiu sau Muzeul de Artă din Cluj, cât şi în Galeriile Naţionale din Budapesta, lucrările pictorului sibian Octavian Smigelschi vorbesc despre o personalitate cu totul de excepţie. Lucrările sale rămân însă icoanele realizate în diferite biserici. A fost totdeauna animat de gândul reînnoirii, în funcţie de noile principii, prin creaţiile sale, Smigelschi discreditând atât clasicismul de imitaţie, cât şi tradiţionalismul zugravilor, stimulând în schimb evoluţia unei arte monumentale moderne cu trăsături specifice româneşti.

Caracterizat de contemporani modest şi tăcut, talentat şi riguros, Octavian Smigelschi s-a născut la 21 martie 1866 în localitatea Ludoş, din judeţul Sibiu, ca al treilea fiu al notarului Mihail Smigelschi, descendent al unei familii poloneze, refugiat în anul 1850 în Transilvania, căsătorindu-se cu macedoneanca Ana Sebastian. Locul de muncă al tatălui îi va oferi posibilitatea tânărului Octavian de a cunoaşte frumuseţile Mărginimii Sibiului: istoricele biserici pictate de zugravi locali sau veniţi de peste munţi, simplitatea şi frumuseţea costumului popular sibian şi peisajul de vis din această parte de ţară.

Octavian va lua lecţii de pictură şi desen de la maestrul Karl Dörschlag, un german din Hohenluckov, stabilit la Sibiu, în jurul căruia se strânsese tineretul săsesc, printre care şi tânărul Arthur Coulin, cu care Octavian Smigelschi va închega o prietenie trainică, despărţindu-i doar moartea, care îi va răpi pe amândoi la interval de câteva zile.

Nicolae Iorga afirmă că „era muncitor, de o conştiinţă pioasă faţă de neamul său, închis cu totul în gândul celor ce avea să le facă, având doar putinţa de a vădi prin zâmbet marea-i iubire pentru ai lui“.

A făcut numeroase călătorii de studiu la München, Viena, Dresda, Veneţia, Ravenna, Florenţa, iar mai târziu la Roma. A fost o perioadă densă de acumulări artistice, comparaţii, sublimări şi căutări de drumuri noi. Privit din această perspectivă, procesul de modelare spirituală a pictorului Smigelschi are puternice conotaţii şi interferenţe europene. Avem, de fapt, un model de interculturalitate, dublat de cel multicultural. După aceste călătorii, se întoarce în ţară şi descoperă un expedient pentru a găsi mijloacele băneşti necesare, şi iată-l executând icoane sau iconostase întregi, care se păstrează şi azi în diferite localităţi. Printre anunţuri apărute în ziare şi reproduse în revista „Familia“, Smigelschi se adresează comunelor româneşti, solicitând comenzi pentru icoane şi oferind proiecte pentru iconostase. Din păcate, activitatea dinainte de 1900 în acest domeniu nu se ridică peste nivelul artei comerciale menite să înlesnească pictorului călătoriile proiectate. Va picta la început de secol XX iconostasele bisericilor năsăudene din Ilva Mare, Poiana şi Măgura Ilvei, Romuli, Şanţ, la Mihalţul de Alba, Drăguşul Făgăraşului şi Racoviţa din judeţul Sibiu.

„Mut ca o lebădă“, aşa cum a fost magul din Lancrăm (Lucian Blaga), Smigelschi a căutat încă din anii de început ai tinereţii o identitate artistică proprie. La vârsta de 24 de ani încerca, printr-o autobiografie adresată societăţii „Transilvania“ din Bucureşti, să obţină o bursă de studiu. Unul din argumentele invocate arată că „am venit la convingerea că aş putea încerca lupta pentru întruparea idealurilor mele; simt a poseda acele condiţiuni, care sunt de lipsă pentru o înaintare în artă“.

Panoramei artistice europene, Smigelschi îi adaugă dimensiunea naţională românească. Este tot mai convins că poate fi găsită o soluţie viabilă între pictura monumentală şi arhitectură, care trebuie să-i fie subordonată. Decantările estetice şi de tradiţie îl determină pe cel mai important pictor ieşit din Transilvania la sfârşitul secolului trecut să reunească elementele tradiţionale ale artei bizantine – monumentalitatea şi decorativismul – cu influenţe din simbolismul european şi de secesionism vienez.

Alexandru Constantin Chituță a declarat: ,,Acum 10 ani am început un amplu proiect de restituire a creației dar și a personalității lui Octavian Smigelschi. Am fost norocos să găsesc o parte din reația monumentală a artistului. O mare parte din creația artistului sibian nu a fost studiată și astefl am intrat pe un teren necercetat. A fost mai greu însă am izbutit să fac numeroase expoziții, conferințe și să scot la lumina, cu ajutorul tiparului, rezultatele cercetării și o mare parte din creația lui Smigelschi. Astăzi peste 90% din creația artistului am cercetat-o și am publicat-o. Anul acesta voi edita un nou volum Octavian Smigelschi în colecția Muzeului Național Brukenthal. Acest volum va cuprinde toată colecția de desene, proiecte, invenții și pictură pe care Muzeul Brukenthal o are, mai precis peste 200 de piese. Este o onoare pentru mine dar și o bucurie să am privilegiul de a mă ocupa îndeaprope de creația celui mai important artist roman pe care Sibiu dar și Transilvania l-a avut.”