-0.8 C
Sibiu
duminică, 21 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 557

Două persoane rănite după ce au căzut de pe un ATV, lângă Lotrioara

0

Un echipaj SMURD a intervenit în zona localității Lotrioara, pe un drum forestier montan, să acorde primul ajutor, după ce două persoane au căzut cu un ATV și s-au accidentat.


La fața locului a intervenit și un echipaj SAJ și unul Salvamont. Echipajul SMURD a preluat unul dintre bărbați, în vârstă de 54 de ani, cu multiple traumatisme. Celălalt bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ, cu traumatism cranio-cerebral.

Sibianul în vârstă de 54 de ani a suferit mai multe leziuni printre care și o fractura de membru inferior. Salvamontiștii sibieni au preluat victima și au efectuat manevre de corzi și au folosit targa specială de salvare din abrupt pentru recuperarea victimei.

EDITORIAL: Criticile sunt constructive

0
Calin Blaga

Unii politicieni locali s-au obișnuit cu un ușor cult al personalității și o lipsă totală de vlagă în presă la capitolul anchete și critici. Cumva, Sibiul a devenit un mit, o poveste frumoasă, fără cusur, fără probleme. Dar realitatea este alta. Și la Sibiu se greșește de către autorități și criticile din presă sunt inerente. Mai ales când este vorba de bani publici. Cine este înțelept știe că aceste critici sunt constructive.


Ultimele săptămâni au adus două inaugurări ale unor proiecte implementate pe bani grei de Primăria Sibiu: pista de biciclete de pe malul Cibinului și parcul Belvedere. Ziarul nostru a tratat cele două subiecte așa cum a crezut și văzut că sunt realizate. Dacă la pista de biciclete am văzut o sumă uriașă cheltuită pe un proiect cu multiple deficiențe în implementare, la parcul Belvedere am remarcat un proiect reușit. Scăpări minore sunt și acolo.

Trebuie spus din start că politica ziarului nostru nu ține de contracte de publicitate, ca în alte părți. Adică nu scriem de bine, unde avem contract și de rău unde nu avem. Contractele de publicitate, pentru noi, garantează apariția în forma trimisă a unor comunicate de presă de la instituții, partide, firme etc. Atât. Asta nu înseamnă că nu ne rezervăm și folosim dreptul de a critica în propriile articole respectivele instituții, partide sau firme când observăm că au greșit. Și avem multiple exemple în istoria de 4 ani a ziarului nostru.

Revenind la marile proiecte implementate de Primăria Sibiu, ne asumăm criticile punctuale. Am observat, însă, că acestea nu au fost pe placul primarului Astrid Fodor. Cele referitoare la pista de biciclete. Ea a și remarcat, voalat, la inaugurarea parcului Belvedere că „unii” din presă au văzut doar probleme la pista de biciclete și nu au avut niciun cuvânt de laudă. Așa este, ne asumăm!

Problema este că prea ne-am obișnuit la Sibiu doar cu lauda. Și cu o somnolență a presei referitoare la activitatea Primăriei Sibiu. O somnolență indusă uneori. Dar pentru democrație, somnul rațiunii naște monștri. Ori rolul presei este tocmai de a sta de pază la ușa democrației. Altfel, orice ales, fie el și cu bune intenții inițiale, o poate lua pe arătură.

Critica este firească. Vom semnala în continuare toate problemele din oraș și județ. Indiferent că țin de autorități locale, județene, instituții, partide, firme etc. Până la urmă, acesta este rolul nostru. Nu să ne substituim unor instituții de control, nici să devenim organ de propagandă pentru o instituție (cum se mai întâmplă la unii), ci să scriem despre ce este bine și ce este rău.

Accident între trei mașini și o remorcă, pe autostrada A1 Sibiu – Deva

0

Trei mașini și o remorcă au intrat în coliziune pe autostrada A1, km318, în zona Pianu de Jos din județul Alba.


Forțele de intervenție au ajuns la locul accidentului și au concluzionat faptul că în evenimentul rutier sunt implicate trei autoturisme și o remorcă. În cele trei autoturisme se aflau 5 persoane din care, o sigură persoană necesită îngrijiri medicale, suferind leziuni ușoare. Accidentul s-a produs pe sensul de mers Sebeș – Orăștie.

Ajungem MARI caută 25 de voluntari care să le fie alături copiilor abandonați. Termenul limită pentru înscrieri este 1 octombrie

0

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 50 de copii din Sibiu și Orlat. Copiii au nevoie de 25 oameni buni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor.


Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, aproximativ 12.000 de copii cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat: centre de plasament, căsuțe și apartamente de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.

Voluntarii schimbă cu pași mici lumea copiilor abandonați

Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale. Cu ajutorul unei rețele de voluntari în București și în 24 de județe din țară, Ajungem MARI vine în sprijinul copiilor pentru a le oferi șansa la un viitor mai bun.

De 9 ani, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să se integreze în societate, să aibă o viață mai bună. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, dau mai departe pasiunea lor, îi duc la antrenamente. Le oferă iubire, încredere și afecțiune.

„Am adunat în cei 9 ani peste 520.000 de ore de voluntariat pentru copiii din sistemul de protecție. Pentru noi, nu e doar un număr, ci șansa reală ca acești copii să aibă o viață mai bună. Am văzut copii care și-au descoperit pasiunea cu ajutorul voluntarilor, iar acum au transformat-o într-un job. Copii care au intrat la liceu sau la facultate cu note foarte bune, după ce fuseseră pe punctul de a nu trece clasa. Au învățat să aibă încredere în ei, doar pentru că cineva i-a ascultat, a stat de vorbă cu ei și i-a susținut. Avem copii care au ieșit din sistemul de protecție și au devenit ei înșiși voluntari. Pentru că au înțeles forța pe care o are acest „și tu poți” de a schimba viața unui copil mai puțin norocos. De la a fi abandonat la a fi parte dintr-o comunitate. Este datoria noastră să facem bine ca să fim bine” – Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.

„Avem atât de multe de învățat de la copiii din sistemul de protecție. Cum să împarți, cum să te bucuri de ceea ce primești, cum să spui „mulțumesc”, dar, cel mai important, cum să zâmbești. Chiar dacă nu provin din cel mai vesel mediu, nici pe departe, au cele mai frumoase zâmbete din lume”Denisa Agafiței, voluntar Ajungem MARI.

Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI

Copiii au mare nevoie de implicare și stabilitate. E important ca voluntarii care se alătură programului să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din vieţile lor și să fie abandonați din nou.

Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.

Voluntarii ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii, și mai presus de orice, de un prieten.

Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii abandonați. Ei devin pentru copii nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață, pentru că vrem ca tinerii și copiii noștri să se simtă acceptaţi şi încurajați mereu.

Cum te înscrii în familia de voluntari Ajungem MARI

Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/.

Voluntarii vor trece printr-un proces iniţial de selecţie şi pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii instituţionalizaţi. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul și sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. La finalul modului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.

Despre Ajungem MARI

Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.

Weekend-ul trecut Sibiul s-a aflat sub magia festivalului de modă Finest Fashion Fest

0

Timp de două zile, la Palatul Brukenthal de la Avrig si Aleea Celebrităților din Sibiu , cei mai reprezentativi designeri din țară și-au prezentat colecțiile intr-un decor care a tăiat răsuflarea.

Celebrul Cătălin Botezatu a prezentat in premieră in România colecția sa de rochii de epocă, pe scarile grădinii franceze de la Palatul Brukenthal, in fata a peste o mie de oameni. Manechinele, îmbrăcate in rochii care cântăresc multe kilograme si încălțate cu tocuri de 20 de cm ,au coborât 160 de scări, fără incidente, denumit de către designer “cel mai greu catwalk din România”. Decorul medieval a inclus o masă bogată , specifică vremurilor, încărcată cu bunătăți: purcelus de lapte, fazan la cuptor, vin, fructe, flori si altele, unde , conform coregrafiei, “curtezanele” s-au infruptat , alături de conți.

Publicul a fost in extaz, si l-au aplaudat minute in șir pe Catalin Botezatu, declarându-se complet impresionați. Seara a continuat intr-o manieră inedită si complet nouă pentru România, cu o cina olfactivă la oranjeria Palatului, unde invitații , intr-un decor de basm, au servit o cină cu preparate inspirate si condimentate cu ingrediente din parfumerie.

Finest  Fashion Fest a continuat a doua zi la Sibiu, pe celebra alee de inspirație hollywood-iana, unde , pe un podium lung de 70 de metri, care a imitat un râu, 3 designeri au impresionat miile de oameni veniți sa admire show-ul. De această dată Cătălin a purtat spectatorii intr-o alta poveste, a Egiptului Antic, si a prezentat colecția “White”, sub magia flăcărilor de foc. Designerul a fost aplaudat minute in sir de publicul ridicat in picioare. “ Colosal” , “exceptional”, “piele de găină” au fost cele mai folosite descrieri. Compozitorul si pianistul luxemburghez Francesco Tristano, Bianca Ripan, HARDOT- celebrele sibience care au facut furori la Hollywood, Scoala de teatru IO models de la Chisinau , au realizat un show remarcabil. Printre invitati, s-au aflat autoritățile locale, actori, influenceri, oameni de bussines veniti din toate colțurile țării, si oameni din sfera fashion.

“ Totul a fost peste așteptările noastre. Sunt foarte recunoscătoare sutelor de oameni care s-au implicat in acest proiect. Avem un feedback extraordinar si asta ne motivează sa continuăm si să ne auto-depășim. Desi se află abia la a treia editie, respectiv prima in Sibiu, evenimentul s-a dezvoltat accelerat. Este o muncă imensă in spate, cu o logistică enormă,dar satisfacția este direct proporțională. Nu stiu dacă să mă bucur sau nu ca a iesit atat de spectaculos, pentru ca ne-am ridicat ștacheta foarte sus, si anul viitor provocarea va fi mult mai mare :).  Multumim Primăriei Municipiului Sibiu si Consiliului Județean pentru ca au oferit Sibiului ceea ce merită – un spectacol de ținut minte!” declară Diana Călin, organizatorul evenimentului.

Peste 100 pasionați Vespa din 17 țări pe Transfăgărășan și Transalpina la cea de-a doua ediție a evenimentului 3 Castle Ride

0

În perioada 10-13 august a avut loc cea de-a doua ediție a evenimentului pe două roți, Vespa 3 Castle Ride, ce a luat startul din Sibiu. Participanții, însoțiți de cele mai dragi Vespe, au descoperit frumusețile drumurilor montane Transfăgărașan și Transalpina, vizitând pe traseu lacul Vidraru, Stana Stefanu și cetățile Câlnic și Alba Iulia.


Vespa 3 Castle Ride s-a adresat tuturor pasionaților de cultură și istorie Vespa. Evenimentul a păstrat conceptul primei ediții, acela de a descoperi trasee unice pe două roți, simțind, totodată, plăcerea și libertatea pe care tradiția Vespa o oferă: o experiență liberă și o mobilitate fără egal, trăită pe cel mai frumos scuter din lume, scuterul tău.

Pe 10 August, în Sibiu, la restaurantul Pizza Napoletana din Piața Mare, a fost amenajat punctul de primire, destinat exclusiv participanților. În cele 3 zile trăite în această experiență unică, pasionații de Vespa au avut parte de priveliști uimitoare, trasee pitorești și s-au delectat cu mâncăruri autentice ale bucătăriei românești.

  • Traseul a avut 560 de km și a atins două dintre cele mai emblematice șosele montane din România: Transfăgărășan și Transalpina.
  • Opriri la cele trei cetăți: Poenari, Alba Iulia și Câlnic și Stâna Stefanu de pe Transalpina
  • Gala de premiere a fost organizată de Vespa Club România împreună cu Vespa Club București la Hotelul Astoria din Alba Iulia.

“Prima ediție, cea din 2018, la care au participat aproape 100 de pasionați și deținători de scutere Vespa ne-a motivat să continuăm să scriem povestea pe drumurile din România, să arătăm și membrilor din alte țări traseele spectaculoase și obiectivele noastre pline de istorie și de farmec. La această a II-a ediție din 2023 suntem plăcut impresionați să-i avem printre participanți pe Comisarul pentru Turism al Vespa World Club și președinți ai cluburilor naționale din 5 țări. Numărul participanților este de 120, veniți din 17 țări (Bulgaria, Serbia, Polonia, Italia, Grecia, Ungaria, Slovenia, Belgia, Macedonia, Croatia, Austria, Canada, Slovacia, Muntenegru, Spania, Franta, Germania) și bineînțeles România.”, declară Cristian Turcin, Președintele Vespa Club Romania.

Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: UniCredit Leasing, The Bike Hub si Birra Moretti, iar parteneri: MT Helmets, Garajul 24, Piese.com.ro, Content Creators, MyContinental – Sibiu, Grand Sofianu Hotel – Râmnicu Vâlcea, Hotel Astoria și Hotel Transilvania – Alba Iulia.

Mai multe detalii despre acțiunile clubului și evenimentul din acest an sunt disponibile pe SITE-UL OFICIAL, iarinformații la zi pe profilele oficiale de Facebook și Instagram. Poze de la evenimentul care s-a desfășurat in weekend, la rezoluție mare puteți descărca aici.

Mircea Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu – mesaj cu ocazia importantei sărbători religioase închinate Sfintei Fecioare Maria

0

Mircea Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu a transmis cu ocazia zilei de 15 august, următorul mesaj:


Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ”Sfânta Maria”, reprezintă una dintre cele mai vechi și importante sărbători religioase închinate Sfintei Fecioare Maria.

Pentru toți românii această sărbătoare religioasă reprezintă un prilej real de venerare și conexiune cu tradițiile.

În această zi de sărbătoare le adresez, tuturor celor care își sărbătoresc onomastica, cele mai sincere urări de sănătate.

Prefect,
Mircea-Dorin CREȚU

Poftim, din Hoghilag! – noul brand al comunei tuberozelor

0
Festivalul Tuberozelor  e

„Poftim, din Hoghilag!” este noul brand al comunităţii din localitatea sibiană cu acelaşi nume recunoscută pentru tradiţia cultivării tuberozelor, care îşi va deschide porţile pentru vizitatori şi în acest an, în zilele de 19 şi 20 august, pentru festivalul „Gala Hoghilag – Tărâmul Tuberozelor”.


„Şi anul acesta, într-un program cultural complex, cu proiecţii de filme, ateliere de creaţie în curtea Bisericii Evanghelice, concerte de muzică şi bineînţeles tururi ghidate în grădinile cu tuberoze, vizitatorii se vor putea bucura de farmecul unic al frumoasei comune dintre colinele Transilvaniei recunoscută ca „Tărâmul Tuberozelor”. Elementul de noutate din acest an este faptul că politicile europene care vizează indicaţiile geografice îşi ating scopul şi anume dezvoltarea unei comunităţi pe baza notorietăţii unui produs. Concret, întrucât comuna Hoghilag este una cu un sector agricol dezvoltat se doreşte ca pe lângă promovarea parfumatelor flori să fie promovaţi şi producătorii agricoli”, a declarat pentru AGERPRES Ionuţ Diaconeasa, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Agricole şi Industrie Alimentară din Sibiu şi consultant agricol pe indicaţii geografice şi fonduri europene.

În acest sens, îndemnul „Poftim, din Hoghilag!” este însoţit pe un fundal verde de tricolor şi de trei tuberoze, cea mare reprezentând satul Hoghilag, iar celelalte două tuberoze mici, satele Valchid şi Prod. Acesta va fi dispus vizibil pe masa producătorilor locali şi pe toate produsele agroalimentare comercializate la târgul din curtea Bisericii Evanghelice organizat în perioada festivalului, ca element de identitate vizuală distinct, în aşa fel încât acesta să fie asociat direct cu comunitatea şi produsele din Hoghilag.

Turiştii care vor ajunge în acest an la Festivalul Tuberozelor vor putea cumpăra produse agroalimentare locale: brânzeturi maturate, ouă certificată ecologic, miere, produse apicole, produse din carne, pâine şi produse de panificaţie, dar şi produse de artizanat, mare parte din ele confecţionate pe loc, inclusiv pictură şi produse pictate. Zona de mâncare gătită este asigurată de producătorii locali, care pot oferi turiştilor şi bere artizanală sau îngheţată.

În anul 2021, cultivatorii de tuberoze s-au constituit în Asociaţia „Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag”, alături de un colectiv voluntar de studenţi şi cadre didactice de la Universitatea Lucian Blaga – Facultatea de Ştiinţe Agricole Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din Sibiu şi s-au decis să întocmească şi să depună la Ministerul Agriculturii documentaţia pentru recunoaşterea europeană ca Indicaţie Geografică Protejată (IGP) produsul „Tuberoza de Hoghilag”. În prezent, în registrul indicaţiilor geografice al Comisiei Europene mai sunt doar două flori înregistrate: Azaleea de Gent din Belgia şi Trandafirul de Szoregy din Ungaria.

„Întrucât tuberozele înfloresc o dată la 3 ani, anul acesta se finalizează studiul complex al tehnologiei de cultură, pentru a putea demonstra că la Hoghilag, prin practici agrotehnice conservative, cu vechime încă din perioada interbelica, tuberozele au devenit o varietate locală şi sunt deosebite de cele cultivate în alte locuri. Documentaţia este la MADR pentru verificarea conformităţii şi dacă este completă, fiind o floare care înfloreşte o dată la 3 ani, după cum am precizat, completăm din 2021 cu date colectate anual pe generaţie de cultură activă. Anul acesta terminăm, iar în luna octombrie vom trimite dosarul la Bruxelles. Urmează perioada de opoziţie europeană de 90 de zile, în care se pot depune contestaţii. Noi sperăm că în 2024 „Tuberoza de Hoghilag” va primi recunoaşterea europeană ca IGP”, a precizat Diaconeasa.

Acesta a dat exemplul notorietăţii localităţii Pleşcoi din judeţul Buzău, cunoscută după „Cârnaţi de Pleşcoi”, produs care a fost înscris în 2019 în registrul european al produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau cel al perelor de Emilia Romagna, localitate din nordul Italiei, care este vizitată de turişti datorită perelor foarte căutate şi foarte scumpe.

Ionuţ Diaconeasa a adăugat că un astfel de brad, cum este cel al comunei sibiene Hoghilag, s-ar putea extinde şi la nivel naţional, iar cumpărătorii ar identifica la raft mult mai rapid produsele româneşti.

„Aşa cum au Franţa sau Estonia, de exemplu, am putea avea şi noi un brand „Poftim, din Romania”. Astfel, cumpărătorii ar putea identifica rapid la raft şi ar putea alege produse româneşti, având siguranţa şi trasabilitatea că este un produs românesc sau din materie primă provenită din România. Beneficiile s-ar regăsi în încurajarea şi creşterea consumului de produse româneşti”, a subliniat consultantul agricol.

Potrivit sursei citate, tradiţia cultivării tuberozelor în acest areal al judeţului Sibiu are rădăcini încă din perioada interbelică, floarea fiind cultivată prima dată de către etnicii saşi. Primele dovezi sunt din anul 1963, când au început şi românii din Hoghilag să îşi procure bulbi şi să îşi înfiinţeze propriile plantaţii, după ce o lungă perioadă ei doar au întreţinut culturile saşilor. Această floare originară din Mexic se mai cultivă şi în judeţul Prahova, în zona Banatului, dar izolat şi, în general, de către florarii care au sere şi solarii proprii.

La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, 25 dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar 15 ca hobby. În prezent, în acest areal sunt cultivate aproximativ 400.000 de tuberoze pe o suprafaţă de cinci hectare, în grădini şi spaţii protejate. Pentru că tuberozele înfloresc o dată la 3 ani, acest lucru i-a determinat pe cultivatori să înfiinţeze trei generaţii active de cultură pe fiecare plantaţie, pentru a avea flori în fiecare an.

Anul trecut, în numai două zile, la Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag au fost aproximativ 15.000 de turişti, faţă de 8.000 în 2019.

Info: Agerpres

INTERVIU: Botezatu, despre cum i s-a schimbat viața

0

Unul dintre cei mai cunoscuţi designeri români în lume, Cătălin Botezatu, a prezentat în premieră colecţia Epoch, în curtea fostului Palat de vară de la Avrig al baronului transilvănean Brukenthal, iar apoi, la Sibiu, pe Aleea Celebrităţilor, o altă colecţie, în cadrul Finest Fashion Fest.


O parte din rochiile inspirate din epoca barocă, de la Avrig, vor putea fi revăzute la finalul lunii august la Veneţia, în deschiderea Festivalului de Film. După ce va fi prezent în Italia, Cătălin Botezatu va participa la cel mai mare târg de modă de la New York, după care va merge cu creaţiile sale la Paris.

Cătălin Botezatu a declarat, într-un interviu acordat pentru AGERPRES, că, mai ales după ce s-a vindecat de cancer, este mult mai preocupat să facă acte de caritate. „Ambalajul nu contează (…) Contează sufletul, ce dăruieşti, ce emani”, a spus Cătălin Botezatu.


Sursa foto: Salon Laurent Tourette/Facebook


AGERPRES: Ce ne poţi spune despre colecţia Epoch de la Avrig?

Cătălin Botezatu: A fost o colecţie special creată pentru locul respectiv, pentru palat, cu rochii de seară, imense, cu nişte trene de 3-4 metri. Acolo a fost pe fast, pe lux, cu multe trepte. De fapt am creat de la treapta întâi până la treapta o sută şi ceva, poate a fost cel mai lung podium, în care fetele au avut un travaliu extraordinar. E foarte greu să cobori cu astfel de rochii, pe tocuri şi nu în ultimul rând apoi să intri într-o stare, pentru că la Avrig, în faţa fântânii, am creat o masă tip conul abundenţei, peste tot erau numai sfeşnice, aranjamente cu lumânări. Existau două jilţuri, pe care atât fetele, cât şi băieţii interacţionau, ciocneau tot felul de pocale, deci efectiv acolo a fost un show pe care l-am pus în scenă, adaptat locului, te uitai ca la un spectacol în care manechinele şi manechinii deveniseră nişte actriţe şi nişte actori, de ce nu, nişte conţi, contese sau prinţese de pe vremea aceea.

Acolo m-am bucurat de un public extraordinar, cred că aproape o mie de persoane au fost la eveniment şi încă 400 de persoane la cina olfactivă, altă găselniţă care nu s-a mai făcut în România, a fost în Grădina Franceză. Toată lumea a întrebat de ce olfactivă? Olfactivă pentru că bucătarul a pornit de la un parfum şi de la acel parfum efectiv s-au creat mâncărurile. Fiecare produs, de la aperitiv până la desert, avea tenta aceea a parfumului, de la care cheful pornise.

A fost un alt eveniment, de o altă anvergură, extrem de mare. Am venit cu un staff extraordinar. Au fost zeci de oameni la machiaj, oameni la coafură extraordinari. L-am adus pe celebrul Laurent Tourette, care este în top 10 coafori ai lumii. El împreună cu alţi nouă coafori lansează de două ori pe an, la Carrousel du Louvre (Paris n.r.) tendinţele. De aceea doamnele şi domnii, mai ales doamnele se tund într-un fel, se coafează într-un fel, se vopsesc într-un fel, nu întâmplător, ca şi modă, cineva lansează tendinţele. Ei bine, ei fac asta la Paris şi dau tendinţele în faţa a 4.000 de oameni. Face parte din echipa mea de ani de zile, e prietenul meu şi fără el nu plec nicăieri. Acelaşi lucru s-a întâmplat (la Avrig n.r.), unde s-au făcut nişte coafuri în stil baroc, unde au predominat coroane, aranjamente din păr şi adaus din păr, spectaculoase.


Sursa foto: Salon Laurent Tourette/Facebook


AGERPRES: De ce nu ai adus colecţia şi la Sibiu, pe Aleea Celebrităţilor, unde ai prezentat alte haine?

Cătălin Botezatu: Aici a fost pe ideea de catwalk internaţional, într-o colecţie predominant albă, cu influenţă Grecia antică, aţi putut vedea materiale scumpe, materiale lucrate cu foarte multe pene, mărgele şi, nu în ultimul rând, coafurile făcute de Laurent Tourette. Toate astea, pe o muzică specială şi o grafică pe care mi-am pus semnătura, pentru că îmi place să creez tot, inclusiv pantofii, tot, accesoriile făcute special.

AGERPRES: Publicul unde mai poate să vadă colecţia Epoch?

Cătălin Botezatu: Aceste rochii sunt rochii pe care de obicei le creez pentru balul Prinţului Albert. În fiecare an particip de două ori pe an la Monaco. Pe 29-30 august la Veneţia, ediţia Balului Prinţului Albert, unde deschidem Festivalul de Film de la Veneţia, o parte din rochiile pe care le-am prezentat în premieră aici vor merge şi acolo. Deci, în 29-30 sunt la Veneţia, la acest festival de film, la Balul Prinţului Albert, apoi plec la New York, la Săptămâna Modei la New York. La New York rămân pentru cel mai mare târg de fashion din lume, apoi mă întorc la Paris, am o prezentare în celebrul Hotel Ritz, pe urmă urmează târgul de la Paris şi probabil, dacă mai rămâne puţin timp, o să prezint colecţia la Arad Fashion Week în Aeroportul din Arad şi dacă mai rămâne puţin timp şi la Cluj, pentru că acolo este un festival mare şi de obicei particip şi acolo.

Ştiu că publicul îşi doreşte să vadă, îi ador, sunt onorat şi ştiu că datorită lor exist, datorită consumatorilor de modă exist şi încerc tot timpul să nu-i dezamăgesc. Oricum, tot ce fac, fac pentru ei. Tot timpul am spus şi o voi spune că sunt acel cal de cursă lungă, care niciodată nu aleargă pentru a câştiga o cursă, ci pentru a-şi întreţine forma.


Sursa foto: Salon Laurent Tourette/Facebook


AGERPRES: Ce ai vrea să le transmiţi oamenilor?

Cătălin Botezatu: Oamenii trebuie să fie buni, să fie permisivi. să nu judece înainte de a cunoaşte un om. Cu toţii suntem egali.

AGERPRES: Tu resimţi asta?

Cătălin Botezatu: Nu. Eu am trecut de faza asta. A fost cu mulţi, mulţi ani în urmă când, poate, lucrurile neadevărate sau care nu aveau esenţă îmi supărau părinţii, dar am părinţi deştepţi şi care nu pun la suflet şi atunci m-am relaxat. Oamenii trebuie să fie mai buni, oamenii trebuie să creadă în Dumnezeu împreună, pentru că fiecare dintre noi avem un Dumnezeu al nostru, permisiv. Nu trebuie să fim acum habotnici, dar cu cât eşti mai bun, cu cât dai mai mult – ştii vorba aceea, zeciuiala -, dacă ai bani, dacă produci, dă-le şi celorlalţi, pentru că vei primi la fel. Dacă nu ai bani, atunci contează un telefon pe care îl dai unui om, care nu e atât de bogat, care e bolnav, nu trebuie să îl ajuţi financiar, dar are nevoie doar să audă pe cineva, cuiva îi pasă de el de un Crăciun, de un Paşte, deşi nu doar de Crăciun şi de Paşte se face, dacă vrei poţi să faci tot timpul asta. Eu fac zeci de acţiuni caritabile şi de Crăciun şi de Paşte, dar şi în afară de aceste zile. Sunt printre puţinii oameni din România care s-au pus în slujba copiilor cu autism, o fac de ani şi ani de zile. O fac de ani de zile şi o voi face pentru că a dărui eu zic că este cea mai mare calitate a unui om, indiferent cât de modest este el.


Sursa foto: Finest Fashion Fest


AGERPRES: Ai avut nişte încercări despre care ai vorbit public. Mă refer la operaţiile tale şi că ai fost bolnav de cancer. Cum te-au schimbat?

Cătălin Botezatu: Sunt nişte încercări pe care le meritam. Eu nu îndrăznesc să mă compar cu Iisus, dar poate îţi dă o cruce pe care să o duci, să vedem cât pot să duc din acest drum, să văd ce învăţ pe parcursul lui. Un drum poate sinuos, pe care l-am parcurs şi pe care de cele mai multe ori am încercat să îl transform într-o autostradă şi să-l parcurg cu cea mai mare viteză. Poate au fost încercări care m-au oprit din nebunia în care eram şi m-au făcut să văd lumea altfel. Toate lucrurile acestea cred că este firesc să se întâmple. Şi dacă încă exist, dacă încă cresc, dacă încă mai am puterea asta, înseamnă că El încă vrea să continui.

AGERPRES: Pentru că suntem în mijlocul României, la un festival de modă, ce părere ai despre români cum se îmbracă? Românii sunt tot mai eleganţi sau nu?

Cătălin Botezatu: Să nu exagerăm… Dar până la urmă, ştii ceva? Ambalajul nu contează. Eu am foarte multe magazine, mă vând în toată lumea. Am îmbrăcat multe vedete internaţionale, chiar cu asta mă pot lăuda, dar până la urmă ambalajul este perisabil. Eu sunt un trendsetter şi trebuie să port aşa, dar altfel cel mai bine mă simt într-un tricou, cu nişte bermude şi nişte tenişi. Nu contează asta. Contează sufletul, ce dăruieşti, ce emani. Este împotriva a ceea ce fac, hainele azi sunt, mâine nu mai sunt, dar sufletul, interiorul şi caracterul rămân.


Sursa foto: Salon Laurent Tourette/Facebook


AGERPRES: Deci adevăratul tău brand de fapt este sufletul tău?

Cătălin Botezatu: Corect. Şi ţine de educaţie, de o educaţie pe care dacă nu o primeşti cum am primit-o eu de la mama mea, o educaţie spartană, te poţi autoeduca. Sunt mulţi oameni care vin din mediul rural, care nu au avut educaţie, dar care au urcat acolo sus, pentru că au învăţat, s-au auto-educat în permanenţă şi asta este o mare calitate.

Sursa foto: Catalin Botezatu/Facebook

Sursa info: AGERPRES

Botezatu a lansat o colecție de rochii la Avrig

0

Peste o mie de oameni au participat la lansarea în premieră în România a colecţiei Epoch, semnată Cătălin Botezatu, care a ales curtea Fostului palat de vară al baronului Samuel von Brukenthal, de la Avrig, unde manechinele au fost îmbrăcate asemenea unor contese, însă au fost nevoite să parcurgă unul dintre cele mai lungi şi grele podiumuri din carieră, a precizat designerul, într-un interviu acordat AGERPRES.


O parte din creaţiile semnate de Cătălin Botezatu, admirate la Avrig, vor putea fi revăzute la finalul lunii august în deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia, la balul Prinţului Albert de Monaco.

Colecţia Epoch a fost lansată vineri seara, la Avrig, în prima zi a Finest Fashion Fest, după care, sâmbătă seara, pe Aleea Celebrităţilor din centrul istoric al Sibiului, Cătălin Botezatu a prezentat o altă colecţie.

„A fost o colecţie special creată pentru locul respectiv, pentru palat, cu rochii de seară, imense, cu nişte trene de 3-4 metri. Acolo a fost pe fast, pe lux, cu multe trepte. De fapt am creat de la treapta întâi până la treapta o sută şi ceva, poate a fost cel mai lung podium, în care fetele au avut un travaliu extraordinar. E foarte greu să cobori cu astfel de rochii, pe tocuri şi nu în ultimul rând apoi să intri într-o stare, pentru că la Avrig, în faţa fântânii, am creat o masă tip conul abundenţei, peste tot erau numai sfeşnice, aranjamente cu lumânări. Existau două jilţuri, pe care atât fetele, cât şi băieţii interacţionau, ciocneau tot felul de pocale, deci efectiv acolo a fost un show pe care l-am pus în scenă, adaptat locului, te uitai ca la un spectacol în care manechinele şi manechinii deveniseră nişte actriţe şi nişte actori, de ce nu, nişte conţi, contese sau prinţese de pe vremea aceea”, a declarat Cătălin Botezatu, în interviul acordat AGERPRES.

Prima cină olfactivă

După lansarea colecţiei Epoch, tot la Palatul de vară al baronului Brukenthal de la Avrig a avut loc o altă premieră naţională, prima cină olfactivă de la o prezentare de modă.

„Acolo m-am bucurat de un public extraordinar, cred că aproape o mie de persoane au fost la eveniment şi încă 400 de persoane la cina olfactivă, altă găselniţă care nu s-a mai făcut în România, a fost în Grădina Franceză. Toată lumea a întrebat de ce olfactivă? Olfactivă pentru că bucătarul a pornit de la un parfum şi de la acel parfum efectiv s-au creat mâncărurile. Fiecare produs, de la aperitiv până la desert, avea tenta aceea a parfumului, de la care cheful pornise. A fost un alt eveniment, de o altă anvergură, extrem de mare”, a explicat Cătălin Botezatu.

Prezență de marcă la Avrig

Lansarea noii colecţii l-a adus la Avrig şi pe renumitul Laurent Tourette, care deţine un salon în Bucureşti, fiind considerat unul dintre primii zece coafori din lume, potrivit lui Cătălin Botezatu.

„Am venit cu un staff extraordinar. Au fost zeci de oameni la machiaj, oameni la coafură extraordinari. L-am adus pe celebrul Laurent Tourette, care este în top ten coafori ai lumii. El împreună cu alţi nouă coafori lansează de două ori pe an, la Carrousel du Louvre (Paris n.r.) tendinţele. De aceea doamnele şi domnii, mai ales doamnele se tund într-un fel, se coafează într-un fel, se vopsesc într-un fel, nu întâmplător, ca şi modă, cineva lansează tendinţele. Ei bine ei fac asta la Paris şi dau tendinţele în faţa a 4.000 de oameni. Face parte din echipa mea de ani de zile, e prietenul meu şi fără el nu plec nicăieri. Acelaşi lucru s-a întâmplat (la Avrig n.r.), unde s-au făcut nişte coafuri în stil baroc, unde au predominat coroane, aranjamente din păr şi adaus din păr, spectaculoase”, a precizat Cătălin Botezatu.

Sursa foto: Salon Laurent Tourette/Facebook


Colecția pleacă la Veneția

Rochiile prezentate la Avrig au făcut senzaţie, fiind spectaculoase, motiv pentru care o parte dintre ele vor putea fi văzute la finalul lunii, la balul Prinţului Albert de Monaco din deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia, unde Cătălin Botezatu a fost invitat.

„Aceste rochii sunt rochii pe care de obicei le creez pentru balul Prinţului Albert. În fiecare an particip de două ori pe an, la Monaco. Pe 29-30 august la Veneţia, ediţia balului Prinţului Albert, unde deschidem Festivalul de Film de la Veneţia, o parte din rochiile pe care le-am prezentat în premieră aici, vor merge şi acolo. Deci, în 29-30 sunt la Veneţia, la acest festival de film, la Balul Prinţului Albert”, a anunţat Cătălin Botezatu.

Reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal din oraşul Avrig aparţine Bisericii Evanghelice şi este administrată în prezent de un investitor privat şi aici au mai avut loc prezentări de modă.

Prezentările de modă marca Botezatu au avut loc în judeţul Sibiu, în cadrul Finest Fashion Fest, acesta fiind unul dintre festivalurile de modă care au loc în fiecare an aici.

Sursa info: AGERPRES

Atelier de vară pentru copiii parohiei Hamba, Sibiu

0

,,Mai aproape de Maica Domnului” este titlul noului atelier de lucru propus copiilor, pentru tabăra de vară 2023, din localitatea Hamba, jud. Sibiu.

În cadrul Parohiei Ortodoxe Române din Hamba s-au desfășurat cursuri de pictură gratuite, în perioada 7-11 august 2023, la biserica Sf. ,,Ierarh Nicolae”. La aceste activități s-au înscris copiii din localitate cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani.


Copiii au învățat să picteze pe blat de lemn și pe sticlă. Întrucât, icoanele pe sticlă necesită o tehnică și vopsele speciale pentru acest tip de suport, copiilor le-au fost prezentate principalele reguli cromatice cât și compoziționale, de către prof. restaurator Mariana Maur, de la Șc. Gimnazială ,,Aurel Decei” din Gura Râului, Sibiu.

Despre semnificația icoanelorașezarea acestora în ansamblul iconografic al unui locaș de cult le-au vorbit d-na prof. Cristina Mioara Prodea, de la Șc. Gimnazială nr. 18 din Sibiu, d-na prof. Livia Kun de la Șc. Gimnazială ,,Andrei Șaguna” din Șura Mare. Despre chipurile sfinților înconjurați cu aură și chipurile mucenicilor ilustrați în ipostaze demne, din care să se vadă biruința sfințeniei, le-a vorbit pr. paroh Ioan-Remus Răsvan.

Scopul acestei tabere de pictură este de a ne cunoaște și mai ales de a-i lăsa pe copii să își exprime sentimentele sau starea lor interioară. Iar icoana ortodoxă se concentrează pe trăirea interioară.

M. (15 ani): ,,am găsit în artă o modalitate de a mă exprima liber, și vreau să dau mai departe această cheie a libertății”.

T. (8 ani): ,,este minunat să pictezi. Mai ales sfinți. Mi-aș dori să învăț cât mai mult”.

La sfârșitul taberei, s-a realizat o expoziție de icoane realizată de copii, în biserica din localitate.

Șofer rănit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod din Agârbiciu

0

Polițiștii Serviciului Rutier intervin la un accident rutier produs pe DN14, în localitatea Agârbiciu.


Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Medias, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, șoferul mașinii acuză dureri toracice și a fost transportat la spitalul din Mediaș.

„Un echipaj SMURD a intervenit în localitatea Agârbiciu, la un accident rutier, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod.
La fața locului, echipajul a acordat îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, care a fost transportat la CPU Mediaș conștient, acuzând dureri toracice.
” transmite ISU SIBIU

ASTRA Rock Festival a adunat peste 10.200 de vizitatori în Muzeul Satului din Sibiu

0

În perioada 11-13 august, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 10.257 vizitatori. În acest interval a fost organizat aici evenimentul ASTRA Rock Festival, ediția nr.2. Numărul celor care au beneficiat de oferta culturală/ artistică din programul acestui eveniment este mai mare cu peste 3000 de persoane față de cel înregistrat la ediția de anul trecut.  


ASTRA Rock, ediția a doua, s-a adresat fanilor muzicii de calitate, dar și celor care apreciază activitățile educative în aer liber împreună cu familia. Pe două scene – una pe lacul din Dumbrava, iar cealaltă la Târgul de țară din Muzeul în aer liber – au urcat artiști ca Ugly Kid Joe, Therapy?, The Hellfreaks, Vița de vie, Byron, Niște Băieți, Om la lună, Fără Zahăr, Țapinarii, Doomsday Astronaut, Gunshee, Alpha Q, The Groovy Bastards, RANA și Nuanțe.

De asemenea, în cadrul ASTRA Rock Festival a avut loc și  „Maratonul gastronomic al muzeelor”, gândit ca „o scenă a solidarității muzeelor/ culturii românești”. Angajați din 7 muzee importante din România și-au trimis aici managerii și o parte din angajați să gătească preparate tradiționale și, totodată, să prezinte vizitatorilor oferta culturală.

La ASTRA Rock a început și Târgul Creatorilor Populari, eveniment care (ATENȚIE!) continuă până mâine, 15 august. Sunt prezenți în Muzeul ASTRA peste 200 de meșteri populari din toată România, cu produsele lor realizate în stil arhaic, cu unelte specifice și cu materiale din zona lor de proveniență. Târgul Creatorilor Populari se organizează în muzeul ASTRA încă din 1983. Ediția cu numărul 40 confirmă faptul că Muzeul ASTRA și-a asumat și confirmat rolul de liant, de curator al atelierului și al produsului meșteșugăresc. De asemenea, această continuitate generează o comunicare directă între meșter și noua categorie de public. 

Festivalul ASTRA Rock este organizat de Asociația Rock Culture și Muzeul ASTRA, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Ministerului Culturii

Coliziune „față-spate” între două mașini la Mediaș. O persoană rănită ușor

0

Un accident rutier între două mașini s-a produs pe strada H. Oberth din municipiu Mediaș.


Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că în accident sunt implicate două autoturisme, într-o coliziune față – spate, unul dintre autoturisme fiind condus de către un bărbat în vârstă de 26 de ani din Copșa Mică iar cel de-al doilea autoturism, de un bărbat în vârstă de 70 de ani, domiciliat în localitatea Moșna.

Cel mai probabil coliziunea s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare in mers. În urma impactului, o tânăra în vârstă de de 24 de ani a suferit un traumatism de membru inferior.

„SAJ SIBIU ,a trimis de la Mediaș un echipaj cu medic pe Soseaua Sibiului ,la un accident rutier. Echipajul SAJ împreună cu un echipaj de la ISU au asistat medical doua persoane.
O femeie,de 24 de ani, a fost transportata la CPU Medias cu un traumatism de membru inferior iar un bărbat de 70 de ani a refuzat transportul a spital.”
a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU, Vasile Scridon

Dr. Pențea Ioan: Medicina veterinară, o activitate cu un impact important în zona socială și economică

0

Dr. Pențea Ioan Viorel –  Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu transmite următoarele:


Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală şi independentă, cu organizare autonomă reglementată. prin O.U.G. 42 din 2004, cu modificările și complectările ulterioare.

Medicina veterinară este pusă în slujba asigurării sănătăţii şi potenţialului productiv a animalelor aducătoare de venituri, în serviciul deţinătorilor de animale și a operatorilor economici din zona alimentară, având implicare prioritară în prevenirea transmiterii de boli la animale şi de la animale la om, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale şi protecţia mediului, acţiuni care se regăsesc în cerinţele economice și sociale şi care în final asigură sănătatea publică.

Referitor la medicina veterinară modernă, indiferent de ţară, apare necesitatea de a corela întărirea rolului şi aportului serviciilor veterinare de stat şi private cu creşterea responsabilităţii și eficienţei acestora, în colaborare cu crescătorii de animale şi producătorii de produse alimentare, cu spijinul material și financiar a autoritățiilor de stat guvernamentale ținând cont de oameni, de situaţia economico-financiară, şi de cea socio-economică a momentului.

Trecerea la economia de piață, aplicarea măsurilor de reformă în agricultură, apariția și consolidarea rapidă a proprietății private asupra animalelor și produselor de origine animală au condus la o diversificare a domeniilor în care se exercită profesiunea de medic veterinar.

O parte din această categorie profesională, cu liberă practică, s-a organizat în circumscripții sanitare veterinare teritoriale, concesionând cu autoritatea sanitară veterinară efectuarea unor acțiuni de prevenire și combatere a bolilor transmisibile la animale și de la animale la om cuprinse în programul național, asigurând prin aceasta statusul de sănătate animalelor și creerea de locuri de muncă.

 Medicii veterinari angajaţi la stat, medicii veterinari de liberă practică care activează în cabinete medicale veterinare de asistenţă (cabinete, spitale, clinici, farmacii) precum și un număr însemnat de medici veterinari care sunt angajați în unități economice sau în învățământ, cercetare, etc. prin coordonarea de la nivel naţional de A.N.S.V.S.A şi la nivel judeţean de D.S.V.S.A. în colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari, asigură cu profesionalism, o gamă largă de servicii de specialitate, comforme legislaţiei europene, în beneficiul celor care investesc în creşterea animalelor, în domeniul procesării, depozitării şi comercializării produselor de origine animală şi nonanimală prin:

  • promovarea politicilor naţionale şi europene ca strategii pentru apărarea sănătaţii animalelor şi a sănătăţii publice;
    • implementarea normelor de protecţiae şi bunăstare a animalelor şi pentru protecţia mediului;
    • monitorizarea crescătorilor de animale şi a operatorilor din industria alimentară;
    • siguranţa alimentelor pe întreg lanţul alimentar (de la furcă la furculiţă)
    • protejarea consumatorilor de aceste bunuri;

Anual personalul sanitar veterinar în activitate, gestionează din punct de vedere sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor efectivele de animale crescute în scop economic (bovine, cabaline, ovine, caprine, porcine, păsări) animale de companie, precum și alte specii (animale de blană, iepuri, familii de albine, pești, animale existente în zona silvatică, etc)

Sunt supravegheate pe traseul lanțului de siguranță alimentară, sute de mii de obiective care cuprind unității de procesare materii prime de origine animală și vegetală, depozite alimentare, unități de comercializare, unități de alimentație publică, cantine școlare și sociale, laboratoare de cofetărie, patiserie, alte unități specifice, de procesare și comercializare produse de origine animal și non animală.

De asemenea sunt supravegheați producători individuali, înregistrați, care valorifică producția primară de lapte, miere și ouă, pește, produse vegetale, precum și alte unități cu profil zootehnic și prestatoare de servicii în domeniu.

 În acest context medicii veterinari își propun permanent să își organizeze mai bine activitatea, să spijine și să răspundă eficient și profesional la solicitările celor mai apropiați parteneri, crescătorii de animale și operatorii din domeniul alimentar, segment care contribuie prioritar la dezvoltarea și stabilitatea economică a localitățiilor unde aceștia activează,

Medicii veterinari din rețeaua sanitară veterinară au acționat și vor acționa și în viitor cu competență și fermitate pentru a impune respectarea legii, a normelor tehnice ale Comisiei Europene, vor fi prezenți prin mijloace profilactice sau de combatere, în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile, pentru apărarea sănătății animalelor, vor  preveni transmiterea de boli de la animale la om și vor garanta prin analize și examene de laborator salubritatea produselor de origine animală, destinate consumului uman, contribuind astfel la apărarea sănătății publice precum și în derularea schimburilor comerciale intracomunitare și import-export, în protejarea mediului și în alte priorități actuale, activități care nu pot fi realizate eficient, decât prin colaborare, comunicare și responsabilizare între conducerea administrativă și personalul de execuție.

Statutul de stat membru al Uniunii Europene impune un mod de organizare și exercitare a profesiei de medic veterinar în România, pentru a o face compatibilă cu principiile legislației Uniunii Europene în domeniu, medicii veterinari având posibilitatea să-și valorifice în deplină libertate cunoștiințele și experiența pe care au dobândit-o, condiționat și de modul în care autoritățiile de stat, Guvernul României și A.N.S.V.S.A, prin D.S.V.S.A județene, asigură medicilor veterinari, indiferent de sectorul unde activează, sprijinul prin respectarea și complectarea actelor normative de organizarea și funcționarea actuală servicilor veterinare în România, bine definite, corelate cu sugestiile și propunerile specialiștilor din teritoriu, asigurând în acelaș timp baza materială și financiară necesară pentru realizarea programului strategic național a acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în rogramul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor.

PSD Sibiu: Social-democrații au sărbătorit Ziua Internațională a Tineretului (C.P)

0

Organizația Județeană a PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Tinerii social-democrați sibieni au marcat Ziua Internațională a Tineretului pe străzile orașului, stând de vorbă cu sărbătoriții zilei. Le-au transmis tuturor să-și păstreze entuziasmul și să-și urmeze, cu perseverență, visurile.

”Sărbătorită în 12 august, Ziua Internațională a Tineretului aduce problemele tinerilor în atenția comunității internaționale. În societatea globală actuală, este nevoie de implicarea activă a tinerilor”, spune Florian Giubega, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat (TSD) Sibiu.

”Tinerii reprezintă viitorul. Așadar, este foarte important să îi implicăm activ și să îi susținem oferindu-le oportunități de dezvoltare”, consideră Dan Luca, președintele Organizației Municipale TSD Sibiu.

Raluca Turcan, Ministrul Culturii: Căsuța Galbenă a ajuns în parcul Subarini

0

Inițiativa neobositei Echipe Galbene de a încuraja educația prin lectură, prin amplasarea Căsuțelor Galbene în mai multe locuri din județul Sibiu, a ajuns astăzi în parcul Subarini.


Una dintre cele două Căsuţe Galbene amplasate astăzi în Parcul Subarini găzduiește lecturi adresate copiilor, cărți ale căror povești au însoțit generații întregi, precum și publicații recente.

Continuăm un frumos proiect de voluntariat – „Căsuța Galbenă – Colț de Cultură prin Lectură”

Cea de-a doua Căsuță Galbenă instalată astăzi se adresează adulților, pe care îi încurajez să profite de un moment de relaxare în parc pentru a se delecta cu lecturi clasice și contemporane, setând astfel și un bun exemplu pentru mai tinerii noștri sibieni.

Căutați Căsuțele Galbene pentru a descoperi cărțile cu care mulți dintre noi am crescut, dar și titluri noi, răsfoiți-le și returnați-le, pentru a transmite mai departe îndemnul de a crește prin lectură!

Citiți pentru a vă cunoaște! Citiți pentru a crește! Citiți pentru a fi liberi!” – a transmis Raluca Turcan, Ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.

Trei zile de poveste pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la Transylvania Classic 2023

0

Cele 77 de echipaje înscrise la Transylvania Classic, un raliu de regularitate dedicat mașinilor clasice și electrice, s-au întrecut timp de 3 zile un traseu spectaculos și plin de provocări. După 411 kilometri, echipajul Mircea Meșter / Cornel Șocariciu a reușit să câștige în premieră competiția de la Sibiu.


77 de echipaje din Bulgaria, Germania, Grecia, Statele Unite, Țările de Jos și România au avut un raliu ca o vacanță pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la ediția a noua a competiției de regularitate dedicată mașinilor clasice, young-timer și electrice. 

După trei zile, 411 kilometri și 13 probe speciale de regularitate, echipajul Mircea Meșter și Cornel Șocariciu a reușit să câștige ediția din 2023 a raliului de regularitate Transylvania Classic, fiind pentru prima oară în istoria competiției când un echipaj cu o mașină electrică reușește să câștige în clasamentul general. Mircea Meșter a primit și trofeul special George Botezatu, trofeu în memoria jurnalistului auto care a câștigat prima ediție de regularitate dedicată mașinilor electrice.

Mircea Meșter și Cornel Șocariciu au luat startul cu un model Hyundai Ioniq 5 și au adunat în total doar 92,3 puncte de penalizare.  Lupta pentru celelalte două locuri pe podium a fost extrem de strânsă, diferența fiind în final de doar 0,2 puncte. Cu 137 de puncte de penalizare, Cătălin Niculescu și Carmen Niculescu (Citroen XM, 1995) s-au clasat pe locul secund, iar pe locul 3 a terminat echipajul bulgar format din Georgi Andonov și Yordanka Andonova (Volvo 121, 1961), care a câștigat ediția din 2022.

La general, în categoria CLASICE, unde au fost înscrise 34 de echipaje și unde mașinile au fost  împărțite pe categoriile B,C,D,E,F,G și H în funcție de anul de fabricație al mașinii între 1900 și 1990, echipajul bulgar format din Georgi Andonov și Yordanka Andonova a fost pe prima poziției, iar podiumul a fost completat de Alin Ionescu și Elena Măcinic (Mercedes-Benz 320 CE, 1993) și Daniel Cosmin Pavel și Cristian Popa (Porsche 911 Turbo, 1978). Echipajele de pe podium au primit și premii speciale din partea partenerului Snap-On. 

La categoria YOUNGTIMER s-a impus în premieră echipajul Cătălin Niculescu / Carmen Niculescu (Citroen XM, 1995), care a terminat pe locul doi la general. Podiumul a fost completat de echipajele Emilian Narcis Ciocănel / Luiza Fulgeanu și Ștefan Bârlea / Alexandru Crăciun.

Cupa Dacia a fost câștigată de Dan Siminie și Alexandru Vladu (Dacia 1300, 1980), echipajul sibian fiind urmat în clasament de Mihai Vulpe și Răzvan Catană (Dacia Nova GT, 1998) și Oana Batin și Sati Batin (Dacia Logan, 2012).

În categoria Ladies Trophy, unde punctează echipajele complet feminine, Cristiana Oprea și Alexia Parteni (Porsche Taycan) au fost pe prima poziție, podiumul fiind completat de Monica Crăciun și Iulia Marin (BMW Z3, 1997) și Oana Batin și Sati Batin (Dacia Logan, 2012).

Emil Mitranovici (Renault Torpedo – 1920) la categoria C, Georgi Andonov / Yordanka Andonova (Volvo 121, 1961) la categoria F, Daniel Cosmin Pavel / Cristian Popa (Porsche 911 Turbo, 1978) la categoria G și Alin Ionescu / Elena Măcinic (Mercedes-Benz 320CE – 1993) la categoria H au fost echipajele care s-au impus la categoria specifică anului de fabricație al mașinii cu care au luat startul. Nicoleta Gheorghiu și Andrei Gheorghiu au primit Trofeul Transfăgărășan, fiind echipajul cu cele mai puține puncte de penalizare pe această probă specială.

Premiul special pentru mașina cu cea mai mică cilindree din concurs (595 cmc) s-a acordat echipajului Peter Tamas-Lupui / Anett-Cecilia Nagy care a luat startul cu un Trabant 601 (1990), cel mai tânăr pilot a fost Ioana Lavinia Bogoș (21 ani), iar cel mai vârstinic a fost Bryce Graham (55 ani).

La ediția din acest an, împreună cu Asociația Tesla Happy Owners România (THOR), în competiția dedicată mașinilor electrice a fost introdus și un criteriu legat de eficiența acestora. Astfel, în clasamentul combinat, dintre regularitate și eficiență, pe prima poziție la general a terminat tot echipajul Mircea Meșter și Cornel Șocariciu (Hyundai Ioniq 5, 2021), podiumul fiind completat de echipajele Daniel Enache / Florentina Petcu (Peugeot e208, 2021) și Răzvan Măgureanu / Răzvan Urdorea (Kia Niro EV, 2022).

Echipajele Ioan Mugur Vusmuc / Ana Maria Vusmuc (VW e-up, 2022), Daniel Enache / Florentina Petcu Petcu (Peugeot e208, 2021) și Mircea Meșter / Cornel Șocariciu (Hyundai Ioniq 5, 2021) s-au impus la clasele MINI (capacitatea bateriei până în 40 kWh), MAIN (capacitatea bateriei între 41 – 65 kWh) și MAX (capacitatea bateriei peste 65 kWh).

Ediția din 2024 a competiției de regularitate Transylvania Classic se va desfășura în perioada 8 – 10 august.

Transylvania Classic 2023 s-a desfășurat în perioada 10 – 12 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Transylvania Classic 2023 este o competiție dedicată mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

Partenerii evenimentului sunt: Snap-on, Retrasib, Sam Transport, JAHNinterprof, printcenter.ro, AERO, ev-MAG, THOR, Astoria, miliLITRI, Domeniile Franco-Române, Peroni, coffeelicious.ro, flylili.com, Conacul Maria Theresa Orlat, Magic FM, Zile și Nopți, FIVA, FIA, ACR, DSK.

Femeie rănită de o mașină, pe o trecere de pietoni din Sibiu

0

O femeie ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni din zona intersecției străzilor H. Obert cu Fabricii, a fost lovită de o mașină.


Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că un conducător auto în vârstă de 59 de ani, din Avrig,nu ar fi acordat prioritate de trecere un femei în vârstă de 71 de ani, sibiancă, aflată în traversarea regulamentară a străzii și o accidentează.

În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranian.

„SAJ SIBIU ,a intervenit cu un echipaj cu medic, în Sibiu la sensul giratoriu din fata Policlinicii Spitalului Județean, unde o femeie în vârstă de 71 de ani ,a fost lovită de un autoturism. Echipajul SAJ, a acordat asistenta medicala femeii care a suferit un traumatism cranian. Femeia ,în stare stabila, a fost transportata la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.” a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Dar din dar se face ban! Grupurile sibiene, pline de „nevoiași”

1

La nivelul județului Sibiu, în mediul on-line, există mai multe grupuri de Facebook / Whatsapp/ Telegram prin care anumiți oameni, cărora viața „le-a zâmbit”, DONEAZĂ celor nevoiași.


Acolo, sunt postate zilnic zeci de anunțuri cu obiecte de donat, de la mobilier, haine și până la electrocasnice. Pentru că sibienii sunt empatici cu suferința celorlalți și vor să ajute. Și s-o zicem pe aia dreaptă, donațiile se mai fac și din considerente logistice. Să scapi de mobilier cu sticlă sau electrocasnice mari COSTĂ bani și durează. Așa că se „împușcă doi iepuri” dintr-o lovitură! Faci o faptă bună și ai și debarasare gratuită.

Noua afacere on-line: cere cu o poveste lacrimogenă, primește cu dragă inimă, vinde repede și trage un chef de chef. Astfel, apar zeci de mesaje cu rugăminți și povești triste, ba că am copil mic, ba că trebuie să nasc, ba că nu avem ce mânca sau încălța. Aceste cazuri mi se par cele mai josnice. Pentru că se profită de inocența unui copil, cu nerușinare. Iar atunci când se cer bani, ca să nu fie depistați, „nevoiașii” invocă probleme bancare și recomandă Revolut. Și ca să fie țeapă, țeapă, se mai postează și anonim, maram de rușinea cunoscuților. Pe unele profiluri, opulența nici măcar nu mai este ascunsă.

La o scurtă documentare, am găsit „o mămică” care „naște peste două luni” și are nevoie de scutece, hăinuțe sau bani. În alte postări, pe alt grup de donații, aceeași „mămică” doar ce a aflat că este însărcinată iar pe un altul, a și născut deja de câteva zile. V-ați prins?! Și știu că nu doar acum! Mulți ați și comentat contra la postările dânsei.

Cazuri de genul sunt extrem de multe în județul Sibiu, de cele mai multe ori folosindu-se conturi false, având poze cu flori sau pisici. Cazurile REALE însă, rămân fără rezolvare. Și acolo, cineva suferă! Fie că nu mai prind loc la donații, fie nu mai sunt crezuți. Cunosc o mână de oameni ce se implică activ în procesul de donație și verifică povestea fiecărei persoane. Însă aceștia fac parte din asociații sau fundații iar aceste lucruri durează. Prea multe „bătăi de cap” pentru o persoană fizică a cărui decorator sau agent imobiliar bate la ușă.

De ce se verifică? Pentru că România și pentru că… o cabină de duș DONATĂ zilele trecute a ajuns la vânzare. Prima dată cu 700 de lei, iar mai apoi cu 350 de lei. Confruntată pe grupul de donații,această în loc să-și recunoască fapta, i-a luat la rost.

Contactată de reporterii Sibiu Independent, persoana care a obținut gratuit cabina de duș, a motivat gestul vânzării.

„Eu am vândo pentru că nu mi-o fost buna o fost mare și nu o intrat în casă și am luat alta” ne-a transmis persoana în cauză

Am donat și eu câțiva saci de haine de damă și m-am trezit cu BMW X5 la poartă. Altă dată am donat două fotolii și a venit după ele cu o furgonetă nouă, cu numere roșii. Până la urmă, fiecare donator face ce vrea cu lucrurile sale, la fel și donatarul. Doar că undeva pe drum, moralitatea și empatia s-au pierdut!

Tot mai mulți turiști ajung să fie recuperați de către salvamontiști

0

Salvamont Sibiu alături de Salvamont Argeș intervin pentru recuperarea unui grup de 4 turiști romani care au rămas blocați pe Muchia Arpășelului , un traseu de alpinism.


Datorită lipsei de experiență și a necunoașterii traseului aceștia au înaintat foarte anevoios iar odată cu lăsarea întunericului au rămas blocați, negăsind rutele de retragere din muchie. Neavând echipament de bivuac, este necesară intervenția cele două echipe de salvamontiști, pentru recuperarea lor.

Sunt tot mai multe cazuri de recuperări a unor turiști montani care nu respectă un minim de reguli.

Femeie dată dispărută! A plecat cu trenul de la Sibiu la Craiova

0

Poliţiştii sibieni caută o femeie în 38 de ani, care ar fi plecat în dimineața acestei zile din Gara CFR cu intenția de a călători până în Craiova, fără a mai putea fi contactată de către familie, a ajunge la Craiova sau a mai reveni la domiciliu.


Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 13.08.2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către un sibian despre faptul că soția sa, LEPȘA DENISA-GEORGIANA, în vârstă de 38 ani, în jurul orei 06:30 ale dimineții, a rămas în zona gării C.F.R. Sibiu întrucât dorea să călătorească singură spre municipiul Craiova. Din acel moment nu a mai luat legătura cu familia și nici nu a ajuns la destinație ori a revenit la domiciliu.

Semnalmente: înăltime 169 cm, greutate 50kg, păr vopsit de culoare roșu (negru natural), ochi căprui, ten piele brun, consituție astenică.

Obiecte de îmbrăcăminte: hanorac de culoare gri, tricou de culoare roșu, pantaloni tip sport de culoare negru, papuci de culoare alb.

Semne particulare: Acnee la nivelul feței, tatuaj monocolor situat pe exteriorul mâinii drepte ce reprezintă un trandafir, în interiorul căruia sunt cuvintele “CRISTI ION”.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Trafic îngreunat pe Valea Oltului. O mașină a intrat într-un cap de pod

0

Traficul rutier este îngreunat pe Valea Oltului, în apropierea localității Racovița, din cauza unui autoaccident.


Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 61 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Racovița, km 219 + 850 m, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un cap de pod.

În urma impactului a rezultat rănirea unei femei, de 58 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Burger King deschide la Sibiu primul restaurant

0

Faimosul lanț fast-food american Burger King deschide în septembrie la Sibiu primul restaurant. Acesta va fi în zona de food-court din cadrul Promenada Mall Sibiu, zona Gării.


Burger King este considerat rivalul mondial al McDonalds. A fost fondat în 1954 în Florida și treptat s-a extins în toată lumea.

În România primele francize au apărut în 2008 în București, dar s-au închis în 2012. Tot în anul 2008 a fost deschis și un Burger King de un francizor global în Aeroportul Henri Coandă din București. Din anul 2019 au apărut noi restaurante în București.

Adolescentă dispărută din municipiul Sibiu. O caută familia și Poliția

0

ACTUALIZARE ora 19:00: Minora a fost depistată pe raza județului Alba și a fost încredințata familiei. Nu a fost victima niciunei infracțiuni.


Poliţiştii sibieni caută o minoră de 15 ani, care a plecat de acasă în dimineața acestei zile, fără a mai reveni.


Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu desfășoară activități specifice în vederea depistării unei minore în vârstă de 15 ani, părinții minorei sesizând în cursul acestei zile plecarea voluntară a acesteia de la domiciliu.

Mama minorei a sesizat faptul că fiica sa, CIURAR ANDREEA-LARISA, în vârstă de 15 ani, a plecat în dimineața acestei zile, în jurul orei 09:40, de la domiciliul din municipiul Sibiu, în mod voluntar, într-o direcție necunoscută fără a mai reveni.

La data plecării de acasă minora purta echipament tip sport de culoare negru/roșu, încălțăminte tip sport de culoare negru.

Semnalmente: înălțime 140 cm, greutare 45 kg, păr de culoare negru, ochi căprui, ten piele brun.

Semne particulare: nu se cunosc.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Drept la replică al primarului PNL din Brădeni: Cine este așa zisul candidat PSD pentru primăria Brădeni?

0


Primarul Liviu Modoi (PNL) al comunei Brădeni a transmis următorul drept la replică:

De câteva zile au apărut în spațiul public mai multe informări cu privire la o anumită situație în care a fost implicat așa zisul candidat PSD la primăria Brădeni, în care se încearcă în mod vădit defăimarea primarului în funcție. Toate acestea nefiind altceva decât acuzații nefondate, minciuni și o încercare de manipulare cu scopul de a induce în eroare opinia publică.
Candidatul PSD Brădeni a mai avut astfel de încercări în mediul online, atunci când poza în eroul dispus să renunțe la vacanță, pentru a-și deszăpezi strada și a ajuta comunitatea “ce nu se mai zarea din nămeți”, conform acelei postări. Postarea din mediul online a strâns multe reacții și aprecieri, doar că același text cu mici modificări se regăsea de câteva zile pe pagina altcuiva. Candidatul PSD era apreciat pentru copierea și adaptarea unui text menit să îi asigure capital de imagine. Eroismul său a fost de scurtă durată, cititorii semnalând înșelătoria, iar în nici 2 ore de la semnalarea acestui aspect, postarea micului erou, dispăruse complet din mediul online cu tot cu aprecieri.
Cine este de fapt acest candidat PSD? Ce își dorește el?
Comunitatea din Brădeni îl cunoaște suficient de bine și poate confirma că are grave probleme de comportament și o dispoziție oscilatorie, suferind de tulburări de personalitate.
Aceste acuzații întăresc faptul că acesta caută un conflict care sa îi asigure notorietate. Dacă nu a reușit cu postarea din mediul online, acum pozează în viața reală ca victimă, el fiind de fapt adevăratul agresor, conform declarațiilor persoanelor implicate și martorilor de la fața locului, care au susținut că el a fost cel care a amenințat cu toporul în timpul acelui conflict.
Acest candidat PSD este cunoscut în mediul infracțional, fiind implicat de-a lungul timpului în multe acțiuni cu caracter îndoielnic, în momentul de față fiind în atenția organelor de control cu un dosar de furt.
“ În calitate de primar al comunei Brădeni, doresc să declar că toate aceste acuzații defăimătoare venite din partea candidatului PSD sunt nefondate și nu mă surprind, cunoscându-i intențiile și dorința de conflict.
Îmi exprim, totuși, speranța că instituțiile statului vor face, în final, dreptate, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, iar cei care aduc acuzații fără un adevărat fundament, să răspundă în fața legii.”

12.08.2023 Liviu Modoi- primarul comunei Brădeni

Parcul Belvedere din Sibiu a fost inaugurat. Arată spectaculos!

3

Parcul Belvedere situat în cartierul Tilișca din Sibiu a fost astăzi inaugurat cu mare fast! La eveniment au participat mai multe oficialități sibiene, printre care și Primarul Sibiului, Astrid Fodor.


Așa cum v-ați obișnuit, jurnaliștii Sibiu Independent „au luat din nou pulsul” evenimentului. Deși primarul Sibiului, Astrid Fodor ne-a „bătut” voalat astăzi obrazul pentru articolele în care semnalam probleme la noile piste pentru biciclete, îi dăm asigurări că suntem cât se poate de obiectivi. Și am scris și lucruri bune despre pista de biciclete. În altă ordine de idei, încă de ieri, am luat la pas noul parc al Sibiului. Și am rămas plăcut surprinși. Prima dată referitor la preț, comparativ cu produsul final. O asemenea frumusețe de parc a costat 3.9 milioane de euro, de aproximativ 3 ori mai puțin ca noua pistă pentru bicicletele.

Am remarcat calitatea lucrărilor și binențeles, atenția la detalii. Multe lucruri chiar sunt la locul lor și nu pun în pericol siguranța sibienilor sau a copiilor. Aerul curat, panorama apusurilor și avioanele ce decolează sau aterizează în zare, cu siguranță că vor aduce un plus de turiști și indirect, încă un plus de imagine. Transformarea prin fare a trecut dealul este fabuloasă, de la o fostă groapă de deșeuri, la un proiect 100% eco. O multitudine de alei atent proiectate stau la dispoziția sibienilor și nu numai. Acestea fac legătura între zonele de relaxare și cele de mișcare. Pentru a susține un proiect eco-friendly, au fost plantați peste 600 de arbori și peste 6000 de plante. De asemenea sunt peste 48000 de metri pătrați de zone verzi, fiind create locuri de joacă pentru copii, miniterenuri de gol, locurile cu hanace, bănci și locuri de relaxare.

“Este primul parc construit în Sibiu în ultimii 30 de ani, al doilea ca mărime al orașului. Pe 6,4 hectare de teren viran, folosit înainte pentru depozitarea materialelor de construcție, am amenajat un parc modern, care promovează biodiversitatea urbană, cu amenajări pentru relaxare și odihnă, pentru sport și pentru copii. Parcul a fost denumit împreună cu sibienii și dorim să îl deschidem împreună cu aceștia. De aceea, am pregătit diverse activități care să pună în valoare toate dotările parcului, dar și locația superbă a acestuia. Îi invit pe sibieni să ne fie alături în această zi și să ne bucurăm împreună de Parcul Belvedere.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Sibienii sunt așteptați să ajungă în parc cu transportul public (traseele 5, 14, 15, 16, 113, 116), cu bicicleta sau pe jos.

Statuia lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare revine în centru… Avrigului!

0

Istoria ne învață că obiectele de artă, mai ales cele care marchează personalități istorice, au adesea un periplu sinuos. Așa este și cazul statuii lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare a Sibiului. Nu cea de astăzi, micuță, ci cea care a tronat în centrul pieței timp de două decenii până în 2005.


„Ne vedem la Statuie!” este expresia cu care ne-am obișnuit adolescența și studenția mulți dintre noi, sibienii. Statuia lui Gheorghe Lazăr creată de sculptorul Radu Aftenie în 1984 și amplasată în Piața Mare din Sibiu în 1986 a devenit un punct de întâlnire ani la rând pentru sibienii tineri. Cu un soclu impresionant, statuia transimtea forță și un mesaj puternic românesc chiar din fața bisericii romano-catolice.

Când comuniștii au decis în anii 50 că Piața Mare este prea seacă, așa goală, au creat un parc cu alei. Dar la mijlocul anilor 80 s-a revenit la ideea de piață goală, cu beton. În dreptul bisericii, s-a amplasat în 1986 o statuie mare, impunătoare a dasălului Gheorghe Lazăr, părintele învățământului românesc. Și a rezistat până în 2005.

Statuia aruncată la coșul istoriei

Când Primăria Sibiu a decis să dea o altă față Pieței Mari și a înlocuit betonul cu piatră cubică, s-a refăcut vechea fântână (bine că nu și stâlpul infamiei și spânzurătoarea!) și statuia lui Gheorghe Lazăr… a dispărut. Fără acceptul artistului, opera a fost dezasamblată și aruncată în curtea fabricii Compa.

Datorită intervenției mai multor artiști și jurnaliști de la aceea vreme, Radu Aftenie, sculptorul ei, a fost chemat să facă alta, mai mică. Aceasta este și astăzi în Piața Mare, spre Turnul Sfatului chiar în locul unde până acum 100 de ani era stâlpul infamiei. De câțiva ani, Piața Mare a câștigat și statuia baronului Brukenhtal, în partea opusă celei a lui Gheorghe Lazăr.

După insistențe, statuia veche a lui Gheorghe Lazăr a ajuns în Pădurea Dumbrava. Aici timpul, intemperiile, golanii și lipsa oricărei acțiuni de întreținere a dus la deteriorarea ei.

Salvatorii statuii

Iată că în anul 2023, cineva și-a amintit de această statuie. Nu Primăria Sibiu, ci Primăria Avrig. Să nu uităm că Lazăr s-a născut la Avrig, loc unde este și înmormântat.

Autoritățile de la Avrig au decretat anul 2023, Anul Lazăr. Se împlinesc 200 de ani de la moartea dascălului. Printre multe acțiuni culturale și educaționale cu această temă, s-au gândit să recupereze și statuia lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare.

După birocrația specifică României, statuia veche și ponosită a lui Lazăr a ajuns la restaurare. Pe cheltuiala Primăriei Avrig. Conform reprezentanților acestei instituții procesul este aproape finalizar și statuia arată ca nouă. Ea va fi dezvelită oficial la Avrig, în 17 seprembrie, la exact 200 de ani de la moartea lui Lazăr.

În cadrul unui amplu program de evenimente, un loc aparte îl va ocupa dezvelirea statuii lui Gheorghe Lazăr în zona „La castani” din Avrig, situată la intersecția străzii Sașilor cu aleea ce face legătura cu strada Gheorghe Lazăr. Vor fi prezenți multe oficialități. Trebuie precizat că de ani buni, Avrigul are un bust al lui Gheorghe Lazăr în centru, iar această statuie uriașă va deveni un nou reper important pe harta Avrigului.

Soma Sibiu: Reciclarea deșeurilor electronice – DEEE

0
recycling trashcan with household and appliances , 3D rendering isolated on white background

Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) conțin substanțe periculoase pentru sănătatea ta și pentru mediu, dar și cantități mari de materii prime secundare. De aceea, este foarte important să fie reciclate corespunzător. Descoperă ce poți face în acest sens.

Ce sunt DEEE-urile?

Toate echipamentele electrice şi electronice care nu mai îndeplinesc funcţiile pentru care au fost create, prezintă defecțiuni sau cele pe care dorești să le înlocuiești devin DEEE-uri.

În categoria DEEE, conform legii, se încadrează[1]:

  1. Aparatele de uz casnic de mari dimensiuni
  2. Aparatele de uz casnic de mici dimensiuni
  3. Echipamentele informatice și echipamente pentru comunicații electronice
  4. Aparatele electrice de consum și panourile fotovoltaice
  5. Echipamentele de iluminat
  6. Uneltele electrice și electronice, cu excepția uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni
  7. Jucăriile, echipamentele pentru petrecerea timpului liber și echipamentul sportiv
  8. Dispozitivele medicale, cu excepția tuturor produselor implantate și infectate
  9. Instrumentele de monitorizare și control
  10. Distribuitoarele automate

La nivel global, DEEE-urile reprezintă aproximativ 5% din totalul deșeurilor municipale solide, un număr aproape egal cu cel al ambalajelor de plastic. Datorită substanțelor pe care le conțin, DEEE-urile sunt mult mai periculoase decât acestea pentru mediu. De aceea, este necesar ca ele să fie predate la punctele de colectare specializate pentru a fi trimise către reciclare.

De ce este important să predai și să reciclezi DEEE-urile?

Există două motive importante pentru care îți recomandăm să predai și să reciclezi DEEE-urile, și anume: acestea conțin metale grele, gaze cu efecte de seră sau materiale non-biodegradabile ce sunt extrem de dăunătoare sănătății și mediului; având un grad foarte ridicat de reciclare, între 85 și 90%, vor fi recuperate cantități mari și valoroase de materii prime secundare. Citește mai mult AICI

Articol susținut de SOMA SRL Sibiu

Jandarmii sibieni au intervenit pentru îndepărtarea unui șarpe dintr-o gospodărie

0

În această după-amiază, în urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost sesizată prezența unui șarpe în curtea unei gospodării din municipiul Sibiu.


Un echipaj de jandarmerie a fost direcționat imediat la fața locului pentru a interveni în cazul constatării celor sesizate. Ajunși la locul indicat, jandarmii sibieni au ridicat șarpele și ulterior l-au eliberat în mediul natural.

În astfel de situații, le recomandăm cetățenilor să solicite imediat ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Analize medicale și de radiologie la Spitalul General Căi Ferate Sibiu

0

Fondurile destinate laboratoarelor de analize medicale și de radiologie sunt suficiente pentru a vă putea adresa Spitalului General CF Sibiu, în vederea efectuării analizelor medicale și/sau examinărilor radiologice de care aveți nevoie.

Sunteți așteptați zilnic, cu programare prealabilă, după cum urmează:


▪︎laborator analize medicale în intervalul orar 7:00 – 10:30,

▪︎laborator radiologie în intervalele orare 7:30 -10.30 și 15:00 -18:00,

la sediul unității sanitare, cu intrarea în / prin corpul A, din strada Independenței.

Programări:

– telefon la nr. 0269 213163, int. 429 sau int. 440,

– Mobil/whatsapp (0726) 172 314

Email: spitalcfsibiu.laborator@gmail.com spitalcfsibiu.dm@gmail.com

A murit Dionisie Bucur, fostul primar al Mediașului

0

Reprezentanții Primăriei Municipiului Mediaș au anunțat în această dimineața pe pagina de Facebook a instituției, trecerea în neființă a fostului primar al Mediașului, Dionisie Bucur.

Cu profundă tristețe ne luăm rămas bun de la cel care a fost Dionisie Bucur, primar al urbei noastre, între anii 1990 – 2000, senator al județului Sibiu, în legislatura 2000 – 2004 și Cetățean de onoare al municipiului Mediaș.

De asemenea, a ocupat, o perioadă lungă de timp funcția de director al întreprinderii Automecanica Mediaș.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Dionisie Bucur a fost primar al Mediașului timp de 10 ani, între 1990 și 2000. Acesta avea 77 de ani.

Fostul primar a primit și titlul Cetățean de Onoare al Municipiului Mediaș – titlu acordat pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului municipiului Mediaş cât şi pentru activitatea deosebită desfăsurată în folosul acestuia.