Acasă Blog Pagina 638

FOTO: Prima ediție a competiției sportive la baschet și tenis de masă – Cupa Sportivă Cristian

0

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Prima ediție a competiției sportive recent desfășurată la baschet și tenis de masa – Cupa Sportivă Cristian, competiție înscrisă în Caledarul activităților educative județene, a avut loc miercuri, 29 noiembrie 2023, în sala de sport a Școlii Gimnaziale Cristian.


Echipele de baschet participante au oferit un frumos spectacol pe terenul de joc. Spiritul competitiv și fair-play-ul au fost la înălțime, iar suporterii entuziaști au creat o atmosferă veselă

În partidele de tenis de masă, jucătorii au demonstrat agilitate și pricepere, loviturile precise au fost la ordinea zilei, iar competitivitatea a fost la înălțime.

Evenimentul a fost completat de o atmosferă plină de energie și entuziasm. Suporterii și-au susținut fervent echipele favorite, iar premiile au fost primite cu bucurie și aplauze.

„Vrem să transmitem sincere mulțumiri tuturor echipelor, jucătorilor, profesorilor coordonatori și, desigur, tuturor celor care au susținut evenimentul nostru – Primăria Cristian, conducerea școlii, părinții elevilor și nu în ultimul rând colegii nostri. Fără voi, nu ar fi fost la fel de special! Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim la următoarea competiție sportivă!” – au transmis organizatorii.

Sursa: Scoala Gimnaziala Cristian, Sibiu FACEBOOK

Veteranul de război Nicolae Turcu a aniversat 95 de ani alături de militarii sibieni

0

Asociația Națională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu, împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu l-au sărbătorit marți, 5 decembrie 2023, pe veteranul de război Maior (în retragere) Nicolae TURCU, la împlinirea vârstei de 95 de ani.


„Am bătut astăzi la ușa celui mai tânăr dintre veteranii de război sibieni. Ne-a primit împreună cu femeia care îi ține în chirie sufletul și-i primenește viața de mai bine de 60 de ani… Casa lor, muzeul vieții celor doi, e mobilată cu icoane de suflet, cu cadouri de la nepoți transformate în adevărate obiecte de cult, cu cărțile lor de căpătâi, cu fotografii ale bucuriei și ale tristeții, cu urmele drumurilor și locurilor prin care și-au abandonat câte un crâmpei de suflet, toate adunate și împachetate cu grijă în lada plină cu zestrea de amintiri și povești a Doamnei casei…

La cât mai buni și mai liniștiți ani venerabilului nostru camarad, Maiorul (în retragere) Nicolae TURCU, alături de distinsa lui soție!” – a transmis Marius Popenta pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Marius Popenta FACEBOOK

Magia sărbătorilor de iarnă începe în Cisnădie: Se aprind luminile de Crăciun

0

Cisnădie, 5 decembrie 2023 – În Ajun de Moș Nicolae, orașul Cisnădie a fost cuprins de o atmosferă plină de bucurie și magie, în timp ce cisnădienii au asistat la evenimentul mult așteptat al aprinderii luminilor de Crăciun. Într-o ceremonie specială desfășurată în centrul orașului, comunitatea s-a adunat pentru a marca începutul oficial al sezonului sărbătorilor de iarnă.


Seara a fost încununată de un spectacol captivant oferit de talentații copii ai comunității care au creat o atmosferă de basm, aducând magia sărbătorilor în inimile celor prezenți la eveniment. Micile talente au impresionat spectatorii cu dansuri și colinde tradiționale interpretate cu pasiune și voie bună, aducând un plus de căldură și magie evenimentului festiv.

Într-o tradiție plină de căldură și bucurie, din clădirea Primăriei orașului Cisnădie au coborât din nou mai mulți Moși care au împărțit daruri celor mici.

Primarul orașului a exprimat recunoștința față de implicarea copiilor în eveniment, afirmând: „Dansul lor aduce un plus de căldură și culoare în această perioadă specială a anului. Copiii noștri ne amintesc de bucuria simplă și de sărbătorile autentice. Sunt inimile și zâmbetele lor care fac sărbătorile noastre cu adevărat speciale.”- Gheorghe Huja.

Cisnădie: Moș Nicolae a adus bucurie și alinare în inimile celor celor aflați în suferință

0

Moș Nicolae a transformat seara de 5 decembrie într-un moment magic pentru pacienții și personalul medical din Spitalul Orășenesc Cisnădie. Cu un sac plin de daruri și un suflet plin de iubire, Moșul a străbătut coridoarele spitalului, aducând lumina speranței în fiecare cameră.


Pacienții, fie ei copii sau adulți, au primit daruri atent împachetate și cu un zâmbet blând de la Moșul generos.

Moșul i-a avut în grijă și pe cei care fac sacrificii pentru a-i îngriji pe ceilalți. Cadrele medicale, care lucrează neobosit zi și noapte, au fost răsplătite cu mici cadouri simbolice, ca semn de apreciere pentru munca lor dedicată.

Această vizită specială a adus o atmosferă de comuniune și recunoștință în spital, amintindu-le tuturor că această comunitatea își prețuiește eroii nevăzuți care luptă pentru sănătatea și binele celorlalți.

Tot in seara zilei de 5 decembrie, Moș Nicolae a vizitat și persoanele cu dizabilități de la Centrul de Abilitare si Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Dizabilități din Cisnădie. Acesta a fost întâmpinat cu colinde și poezii emoționante, interpretate de beneficiarii centrului în semn de mulțumire că Moșul nu i-a uitat nici de această dată.

Acțiunea de ieri a fost organizată cu sprijinul Primăriei orașului Cisnădie.

În Presaca, comuna Păuca – Focar de Pesta Porcină Africană, în prag de sărbători

0
Numarul focarelor de pesta porcina a crescut

Primul focar de Pestă Porcină Africană din anul 2023, din județul Sibiu a fost confirmat oficial astăzi, într-o gospodărie din localitatea Presaca comuna Păuca.


Astfel, s-a hotărât să se instituie în jurul focarului o zonă de protecție de 3 km, pe raza localității PRESACA; fonduri de vânătoare FV 17 SANGATIN, FV 18 PAUCA, din județul SIBIU, FV 43 VINGARD, din județul Alba.

De asemenea, pe o raza de 10 km in jurul focarului, se instituie o zonă de supraveghere, care include si zona de protecție, pe raza localităților: PAUCA, BROSTENI, BOGATU ROMAN, ARMENI, ALAMOR, GUSU, LUDOS si SANGATIN , fonduri de FV 19 vânătoare OCNA SIBIULUI, din județul SIBIU, și localitățile BOZ, DOSTAT, SPRING, UNGUREI si ROSIA DE SECAS, fondul de vânătoare FV 44 OHABA, din județul ALBA.

Evaluarea animalelor și produselor se va derula conform Hotărârii de Guvern nr. 1214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În cazul acestui focar, în funcție de rezultatul anchetei epidemiologice efectuate de medicul veterinar oficial, se va acorda despăgubirea suinelor, pentru exploatația in cauză, conform legislației in vigoare.

S-a decis uciderea suinelor existente în exploatație la momentul acesta, în număr de 11 capete porc gras, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”, acțiune care se va efectua in cursul zilei de 06.12.2023,în vederea limitării răspândirii bolii.

Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin ecarisare alternativă, îngropare în situ, pe raza localității Presaca, actiune urmata de dezinfectii repetate, realizate de catre reprezentantii DSVSA Sibiu.

Cum a fost depistat focarul!

În după-amiaza zilei de 29.11.2023, medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la CSV Pauca, s-a deplasat in exploatația din Presaca, comuna Păuca, ca urmare a notificării proprietarului privind instalarea următoarelor semne clinice, la un număr de trei capete suine din 19 existente, din gospodăria sa: decubit, inapetență, diaree. S-a instituit un tratament cu antibiotice și antiinflamatoare.

În data de 30.11.2023, s-au înregistrat primele trei capete moarte, animale de la care s-au recoltat probe de seturi de organe care au fost trimise la DSVSA Alba, în vederea efectuării examenelor de laborator. Alte 5 capete suine au murit în perioada 30.11.2023 – 04.12.2023.

Neutralizarea cadavrelor s-a realizat prin ecarisare alternativă, îngropare în situ, pe raza localității Presaca.

Examenul virusologic efectuat pe probele recoltate a fost POZITIV, conform B.A. 13731/04.12.2023 emis de către LSVSA ALBA.

Schimb de experiență cu Părintele Constantin Necula în cadrul unui seminar organizat la Sibiu

0

Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat joi, 30 noiembrie 2023 la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” seminarul cu tema „Omul, ca o carte deschisă. Puterea modelului în educație”.


Activitatea s-a adresat tuturor elevilor, studenților, părinților și profesorilor interesați în conștientizarea importanței mentoratului în devenirea ființei umane, precum și a influențelor formative pe care fiecare persoană le poate avea asupra celor din jur.

Seminarul a făcut parte din Proiectul „Clubul Prietenilor TopFormalis”, ediția a VIII-a, inclus în Calendarul Activităților Educaționale Județene al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. La activitate au participat un număr de aproximativ 45 de persoane din județele Bihor, Bistrița-Năsăud și Sibiu, acestea având posibilitatea să facă un valoros schimb de experiență cu Părintele Constantin Necula, prodecan al facultății menționate. Pe parcursul seminarului, Părintele Necula a prezentat un scurt istoric al facultății pe care o conduce, a evocat personalitatea lui Andrei Șaguna, dar și a altor înaintași celebri care au contribuit la dezvoltarea școlii românești, respectiv a răspuns la întrebările participanților referitoare la condiția umană în societatea contemporană. La finalul întâlnirii, toți participanții și-au exprimat emoția și bucuria de a-l fi ascultat pe Părintele Constantin Necula și au declarat că vor duce mai departe învățăturile promovate de acesta, în folosul elevilor lor, dar și al celorlalte persoane cu care interacționează.

A XX-a sesiune anuală de comunicări științifice – secțiunea istorie, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe

0

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna organizează, în perioada 6-8 decembrie 2023, cu sprijinul Instituției Prefectului Jud. Covasna și al Centrului European de Studii Covasna-Harghita/Academia Română, A XX-a Sesiune Anuală de Comunicări Științifice.


Lucrările vor prilejui prezentarea unui număr de 45 de comunicări diverse, abordând subiecte de actualitate, fiind programate a avea loc în plen (6 comunicări) și într-un număr de patru secțiuni (Arheologie – 11 comunicări; Istorie – 14 comunicări; Muzeologie – 7 comunicări; Etnografie – 7 comunicări), reunind un număr de 46 participanți reprezentând instituții prestigioase centrale și județene din domeniile cultură, educație, cercetare, arhive etc.

Tema Secțiunii de Istorie: „Aniversare 140. Onisifor Ghibu și epoca sa. Aspecte socio-politice, științifice și culturale în spațiul românesc (sfârșitul sec. al XIX-lea și primele șapte decenii ale sec. al XX-lea)” a fost aleasă în contextul „Anului Aniversar Onisifor Ghibu” (2023), care a prilejuit la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe derularea a două proiecte de anvergură națională (inițiator și responsabil muzeograf Corneliu Beldiman), cu numeroase manifestări și câteva produse editoriale: I. „Personalități ale științei și culturii românești: Onisifor Ghibu – Aniversare 140 (1883 – 2023): Omul, activitatea, opera, moștenirea, memoria”; proiectul și-a propus, prin manifestări publice diverse (conferințe; organizarea secțiunilor dedicate în cadrul unor conferințe; comunicări, expoziții de carte etc.) facilitarea cunoașterii detaliate și readucerea în actualitate a aspectelor vieții și operei marelui savant, dar și a valențelor moștenirii sale științifice și culturale, ca și potențarea memoriei multiplelor sale realizări; II. „Personalități ale științei și culturii românești: Onisifor Ghibu – Aniversare 140 (1883 – 2023): Digitizarea operei edite – Ghibu_Digital” (proiect multianual, care se va finaliza cu digitizarea online a 130 de volume și 1500 de articole).

Prezentarea-bilanț a proiectelor din secțiunea de plen și lansarea produselor editoriale realizate în cadrul lor (Acad. IOAN AUREL POP, Președintele Academiei Române, Onisifor Ghibu la 140 de ani – înregistrare video; dr. CORNELIU BELDIMAN, Anul aniversar 140 Onisifor Ghibu (2023). Proiecte și realizări ale Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe; prezentarea catalogului în format digital: Corneliu Beldiman (editor), GL 200 / 140 OG. Cărțile lui Gheorghe Lazăr și ale lui Onisifor Ghibu în Colecția Muzeului Orășenesc Avrig, Editura Techno Media, Sibiu, 2023;prezentare paginii web a proiectelor:https://onisiforghibu140.ro/), sunt urmate în Secțiune de prezentarea comunicărilor: Preot Prof. Univ. Dr. Hab. CONSTANTIN VALER NECULA (Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, Sibiu), Eternul Onisifor Ghibu • Prof. Univ. Dr. IOAN VLAD (Academia Oamenilor de Știință din România, București), Prietenia și colaborarea pentru cauza națională dintre Onisifor Ghibu și Pompiliu Nistor, născut la Araci • Dr. IOAN LĂCĂTUȘU (Director Onorific, Centrul European de Studii Covasna-Harghita/Academia Română, Sfântu Gheorghe), Pentru cinstirea memoriei lui Onisifor Ghibu. Relațiile românilor din Arcul Intracarpatic cu românii basarabeni, o prioritate a societății civile românești • Dr. IOAN LĂCĂTUȘU, Drd. TATIANA SCURTU (Director Onorific/Cercetător, Centrul European de Studii Covasna-Harghita/Academia Română, Sfântu Gheorghe), Activitatea lui Onisifor Ghibu în preocupările de cercetare ale Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Sfântu Gheorghe • Ing. CIPRIAN HUGIANU, Dr. ERICH MIHAIL BROANĂR (Director/Cercetător, Centrul European de Studii Covasna-Harghita/Academia Română, Sfântu Gheorghe), Onisifor Ghibu și Ghiță Popp, două personalități ale vieții publice românești interbelice • Prof. Inspector VICTOR SIBIANU (Inspector de Specialitate – Istorie, Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Sfântu Gheorghe), Românii din Jud. Trei Scaune în „Rapoartele ASTREI” • Dr. ANA DOBREANU (Miercurea-Ciuc), Testamente din Scaunele Secuiești Ciuc și Odorhei (sec. al XVII-lea – prima jumătate a sec. al XIX-lea). Motivație și semnificație socială • Muzeograf FLORIN HERȚEG (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe), Personalități din Sud-Estul Transilvaniei în sec. al XIX-lea – al XX-lea • Prof. Drd. ROXANA MOTOAȘCĂ (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov), Onisifor Ghibu – Elev la Gimnaziul „Andrei Șaguna” din Brașov • Consilier Superior Dr. SILVIU B. MOLDOVAN (CNSAS, Director DCEP, București), Cazul Onisifor Ghibu: anihilare şi recuperare istorică • Consilier Superior Dr. ELIS PLEȘA, Consilier Superior THEODOR BĂRBULESCU (CNSAS, București), Onisifor Ghibu – Percepții asupra instaurării comunismului în România • Consilier Superior Dr. LIVIU PLEȘA (CNSAS, București), Ioan I. Rusu sub supravegherea Securității • Prof. MARIA GRANCEA (Director, Biblioteca Orășenească Avrig; Custode al Muzeului Orășenesc Avrig, jud. Sibiu), Un muzeu pentru Gheorghe Lazăr • Dr. LUMINIȚA DUMĂNESCU (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației, Cluj-Napoca), Dezvoltarea învățământului medical în Transilvania în sec. al XIX-lea – Studiu de caz: școlile de moașe.

”Speranță prin artă” – ediția a XV-a, la Muzeul Brukenthal din Sibiu

0

Luni, 11 decembrie de la ora 18.30, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, are loc cea de-a XV-a ediție a evenimentului ”Speranță prin artă”, proiect realizat de Rotaract Sibiu și Rotary Club Sibiu, în colaborare cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Asociatia Spitalului Psihiatrie Sibiu.


Lucrările expuse sunt create în cadrul Compartimentului de Ergoterapie și Terapie Ocupațională al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, de către pacienți și vor putea fi achiziționate la prețurile afișate.

Fondurile obținute în urma vânzării lucrărilor vor fi donate spitalului pentru sprijinirea reinserției psihosociale, creșterea abilităților sociale, dezvoltarea relațiilor interumane, reabilitare socială și vocațională și continuarea realizării lucrărilor.

Ergoterapia joacă un rol extrem de important în umanizarea spitalelor de psihiatrie şi totodată ajută la evitarea cronicizării bolilor și totodată înlesneşte reîncadrarea bolnavului în viaţa socială şi profesională. Suntem privilegiați că în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu funcționează un Compartiment de Ergoterapie și Terapie Ocupațională unde pacienților li se oferă independență fie dându-le posibilitatea să se adapteze la deficitul lor, fie participând la ameliorarea stării lor. Ne bucurăm de faptul că și în acest an suntem suntem parteneri alături de Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu în realizarea acestui eveniment, care sprijină ergoterapia și implicit pacienții din cadrul unității noastre.”, precizează managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, jur. Florin Neag.

PSD Sibiu: Nicolae Lazăr, un primar performant (C.P)

0

PSD Sibiu transmite către mass-media următorul comunicat de presă:


”La mulți ani” tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae și în special colegului nostru din comuna Hoghilag Nicolae Lazăr, un primar de toată isprava!

În scurta perioadă de când este primar, Nicoale Lazăr a reușit să atragă fonduri importante pentru comună, suma raportată la numărul de locuitori ajungând la peste 6.800 de euro/om. Sunt în special fonduri europene nerambursabile, dar și fonduri guvernamentale care au fost accesate în baza unor proiecte câștigate.

Vorbim despre transformarea vechilor unități de învățământ în grădinițe și școli smart, construirea unei baze sportive, introducerea rețelelor de apă și canalizare în toate cele trei localități (Hoghilag, Valchid și Prod), asfaltarea drumurilor interioare și a celor care leagă satele aparținătoare, reabilitarea sistemului de iluminat public, modernizarea dispensarului medical, extinderea rețelei de gaz în localitatea Hoghilag, reabilitarea căminelor culturale, modernizarea sediului Primăriei și a clădirilor din sate ce aparțin Primăriei, care au fost transformate în centre administrative locale, astfel încât locuitorii să nu se mai deplaseze la Primăria din Hoghilag pentru a-și rezolva problemele.

Proiectele destinate copiilor vor beneficia de sprijinul UNICEFF. Prezentă la Hoghilag, Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România a anunțat începutul unei frumoase colaborări cu Primăria, pentru a identifica cele mai bune soluții la problemele sociale din această comunitate.

Nicu Lazăr a reușit încă un proiect frumos: a preluat biserica fortificată din centrul Hoghilagului, pe un euro, a reabilitat-o, iar acum toate evenimentele culturale se desfășoară fie în curtea bisericii, fie în interiorul ei, beneficiind de o încărcătură de frumos și spritualitate.

Primarul Nicolae Lăzăr a adus notorietate comunei Hoghilag prin brandul ”Tărâmul Tuberozelor”. A reușit să reînvie o poveste frumoasă, care a depășit deja cu mult granițele județului nostru și chiar hotarele României, atrăgând, an de an, zeci de mii de turiști la Sărbătoarea Tuberozelor.

În acest an, Primăria a instalat, din fonduri europene, panouri solare care alimentează cu energie electrică locuințele a 69 de familii vulnerabile, care, și dacă ar fi avut posibilități materiale, nu ar fi reușit să-și asigure racordarea la rețeaua electrică deoarece casele lor se află la distanță foarte mare de rețea.

La finalizarea acestui proiect și recepția lucrărilor, au participat deputatul PSD Bogdan Trif, senatorul PSD Claudiu Mureșan și subprefectul județului Sibiu Gabriel Florea. Nicu Lazăr a avut și un invitat de onoare: ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, care s-a declarat impresionată de realizările din Hoghilag. Aceasta nu a fost la prima vizită în comuna condusă de Nicolae Lazăr, participând și la deschiderea Școlii inteligente din Valchid, realizată din fonduri guvernamentale, europene și, în mică parte, din sponsorizări. Doamna ministru a reușit, în vara acestui an, să viziteze localitățile din nordul județului și a fost impresionată de modul în care au fost modernizate unitățile de învățământ și din orașul Dumbrăveni și cele din comuna Laslea.

”Tot ce am făcut a fost pentru comunitate. Nu am realizat singur, ci împreună cu echipa de la Primărie. Nu le-a fost nici lor ușor să țină pasul cu cerințele și a fost dificil să lucreze în paralel pe atâtea proiecte. Ultimul proiect realizat – instalarea panourilor solare – este un proiect de suflet pentru că am reușit să aduc bucuria și zâmbetul pe fețele unor copii care, acum, au lumină în case și pot să-și facă temele în condiții decente. Îi mulțumesc președintelui Organizației Județene PSD Sibiu, deputatul Bogdan Trif, pentru tot sprijinul și susținerea pe care le-am avut din partea sa încă de la preluarea mandatului. Atunci când muncești în echipă și fiecare este determinat să realizeze lucruri pentru oameni, rezultatele apar întotdeauna”, subliniază Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Campanie de informare împotriva violenței sexuale și a traficului de persoane la Sala Transilvania

0
ANUNT DE PRESA NOU

Joi, 7 decembrie, între orele 17:00-20:00 la Sala Transilvania din Sibiu va avea loc o Campanie de informare împotriva violenței sexuale și a traficului de persoane „Promisiunile FALSE pot duce la EXPLOATARE”.


Evenimentul care celebrează 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) va avea loc joi, 7 decembrie, la Sala Transilvania, în intervalul orar 17:00-20:00 și va reuni aproximativ 2.000 de participanți.


Această zi ne determină să amintim că drepturile omului sunt universale, indivizibile, inalienabile, interdependente și interconectate. Traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate împotriva ființei umane, considerată ca reprezentând a 5-a infracțiune gravă după crimele de genocid, crimele împotriva umanității, crimele de război și cele de terorism, ducând la încălcarea masivă a drepturilor individuale” – transmit organizatorii.

 Campania de informare împotriva violenței sexuale și a traficului de persoane ”Promisiunile FALSE pot duce la EXPLOATARE” este organizată de:

  • Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER)
  • Ambasada Canadei în România
  • Consiliul Județean Sibiu
  • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu (CJRAE)
  • Universitatea Româno-Americană
  • Biblioteca Județeană ASRTA Sibiu
  • SUS INIMA PROGRAMMES FOR REFUGEE INTEGRATION (SIPRI

AGENDA

17:00 – 18:00​A LOCUȚIUNI INTRODUCTIVE

  • Silvia TĂBUȘCĂ, Coordonator Program de Securitate Umană, ECLER, București
  • Tristan Gutierrez Garcia, Șeful secției politice, Ambasada Canadei în România
  • Vlad VASIU, Vicepreședinte, Consiliul Județean Sibiu
  • Valeria Ecaterina PURCIA, Director CRJAE Sibiu
  • Rodica ȚĂLNARIU, Inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean
  • Lucian BOTEA, Prorector, Universitatea Româno-Americană
  • Răzvan Codruț POP, Manager Biblioteca Județeană ASTRA, Sibiu

18:00 – 19:00​ SESIUNE DE INFORMARE: RISCURILE LOVERBOY & VIDEOCHAT

  • Trainer: Alice Martiș, Expert prevenirea violenței de gen, ECLER
  • Trainer: Silvia Tăbușcă, Expert prevenirea traficului de persoane, ECLER
  • 19:00 – 19:20​MARTURII TRAFICANȚI, SUPRAVIETUITORI ȘI PĂRINȚI
  • Moderator: Silvia Tăbușcă, Expert prevenirea traficului de persoane, ECLER
  • 19:20 – 19:50 ​PREZENTARE ACTIVITĂȚI ELEVI
  • Moderator: Valeria Ecaterina PURCIA, Director CRJAE Sibiu

19:50 – 20:00​Sesiune de întrebări și răspunsuri I Observații finale

  • Moderator: Silvia Tăbușcă, Expert prevenirea traficului de persoane, ECLER

Elevii şi profesorii Colegiului Agricol din Sibiu au celebrat Ziua Națională a României

0

Zilele trecute, sub genericul ”Uniți în cuget și-n simțiri”, elevii şi profesorii Colegiului Agricol sibian, alături de invitaţii lor, au luat parte, în incinta liceului, la o activitate artistică dedicată zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, eveniment care a fost deschis prin cuvântul doamnei director Popoviciu Mihaela Sabina, care a urat celor prezenţi să continue să menţină aprinsă scânteia curiozității şi cunoaşterii elevilor și să o modeleze pe o fundație bazată pe curaj, perseverență și corectitudine, amintind cât de important este să fluturăm cu onoare drapelul nostru românesc și să fim mândri că suntem români patrioţi, oriunde ne-am afla.


Manifestările au debutat într-o atmosferă solemnă, cu intonarea Imnului Național de către corul școlii, după care doamna profesoară de istorie, Popa Mariana, a făcut o incursiune în timp a evenimentelor care au dus la înfăptuirea Marii Uniri, îndemnând auditoriul la un moment de aducere aminte a tuturor celor căzuţi pe câmpurile de luptă, care au apărat cu preţul vieţii şi al onoarei poporul român.

Doamna profesoară de discipline tehnice, Sandu Anca, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect educațional dedicat zilei de 1 Decembrie, a mărturist faptul că, atâta timp cât credința strămoșească, tradiția portului, a cântecului și dansului popular le vom face cunoscute dincolo de satul românesc şi le vom transmite din generație în generație, vom rămâne veșnic cu adevărat români, cu inimile aprinse de iubirea pentru ţară: „Bucuria frumoaselor tradiții și a culturii acestui minunat neam românesc trebuie să rămînă veșnic întipărită în mintea țăranului român, și nu numai, precum şi în mintea fiecăruia, de la mic la mare, deoarece toți avem aceleaşi rădăcini şi rosturi.

Îmbrăcați în straie populare românești, barcienii nu au uitat de cântecele patriotice, de jocurile populare și de poeziile închinate neamului românesc. Așadar, elevii claselor a IX-a B, a IX-a C, a X-a A, a X-a E, a XI-a C, a XI-a E, a XII-a D au reușit să aducă un gram de mulțumire țării noastre prin cântece tradiţionale și recitare de poezii patriotice, iar elevii membri ai Ansamblului Ceata Junilor, coordonați de către Sas Alesea și Sas Ovidiu, au completat privirile şi inimile celor prezenţi cu o suită de jocuri populare din Mărginimea Sibiului.

Pe holurile Colegiului Agricol sibian au răsunat, aşadar, cântece patriotice precum ”Treceți batalioane române Carpații”, ”Prin munții noștri tulnice sună”, ”Măi române, românaș”, ”Transilvanie frumoasă”, ”Cântă cucu’ bată-l vina”, ”Vin români la Alba”, iar elevii și profesorii şcolii au fost călători, pentru câteva ore, printre tradiții și au demonstrat, cu mândrie, că sunt nişte români adevăraţi.

Ne sărbătorim anul acesta îndeplinirea obiectivelor naționale fundamentale pe care națiunea noastră și le-a definit în tumultul istoriei. Mai mult decât atât, prin horă – dansul nostru tradițional – transmitem mesajul lnostru de unitate și frățietate”- a declarat prof. coordonaror al activităţii, Sandu Anca.

Ținându-se de mâini, elevii și cadrele didactice s-au unit într-o horă mare, tricoloră, menită să strângă prietenii laolaltă și să bucure inimile, impulsionându-ne să ne sărbătorim reciproc în continuare reuţitele academice și bătăliile câștigate pe câmpul vast al educației.

EDITORIAL: Cel mai frumos ajun de Sf. Nicolae

0

Fiecare avem amintiri, mai ales din copilărie, legate de Moș Nicolae. De fapt vorbim de ajunul zilei de 6 decembrie, când Biserica Ortodoxă marchează pe Sfântul Nicolae. Istoria reală a unui preot, combinată, în timp cu povești au dat naștere la Moș Crăciun. Pentru că, în realitate, toată povestea cu Crăciunul copiilor și cadourilor a pornit de la Sfântul Nicolae. De Crăciun se marchează nașterea lui Isus.


Mereu am insistat pe faptul ca oamenii să cunoască istoria acestor sărbători. Nu este momentul unui lung text pe această temă. Dar nu mă pot abține să amintesc că Nicolae a existat. A fost preot, apoi episcop în Mira. Și, legenda spune că făcea multe fapte bune. Una mai ales, legată de o familie săracă unde trăiau 3 fete. Dar Nicolae a devenit Sfânt nu pentru darurile oferite copiilor săraci. Ci pentru lupta sa pentru credință.

În timp, poveștile despre Sfântul Nicolae au generat o mișcare în toată Europa și a devenit simbolul cadourilor pentru copii în miez de iarnă. În multe zone, mai ales cele germanice acest creștin transformat în personaj a fost extrem de îndrăgit și a avut un rol important. El a reprezentat simbolistica oferirii de cadouri copiilor iarna. Nicidecum de Crăciun. Asta este o invenție mult mai recentă, comercială, ce vine pe filieră americană.

Spre exemplu, Sf. Nicolae în Transilvania are o importanță majoră. Datorită și influenței sașilor și a tradițiilor aduse de ei. În seara de 5 decembrie, în ajunul zilei care marchează Sf. Nicolae, copiii își pun ghetele curate și așteaptă cadouri. De obicei, dulciuri. Dar, mai nou, cadourile au devenit scumpe și se dau și adulților.

Asta și pentru că sunt în era comercialismului. Iar Sf. Nicolae a fost preluat de marii comercianți din vest și dublat în sărbătoarea Crăciunului. Acolo a primit denumirea de Moș Crăciun și a dorit să mărească perioada de cumpărături și să o diversifice. Nu se mai dau doar dulciuri, ci multe alte obiecte, multe scumpe. Și politica marilor companii a prins. Acum peste 100 de ani, compania Coca Cola a mers mai departe și cu o campanie de marketing bine gândită l-a transformat pe Moș Crăciun, care prea semăna cu Sf. Nicolae, slab, palid și milos, într-un burtos cu barbă și costumație roșie. Ați înțeles mesajul lor? Și a prins.

Dar să trecem peste această istorie a Sf. Nicolae. Am și eu povești de la Sf. Nicolae. Chit că în comunism se punea mare miză pe această sărbătoare, în loc de cea a Crăciunului. Motivația autorităților de atunci era cu totul alta. Nicolae se numea și președintele Nicolae Ceaușescu. Iar Crăciunul era prea creștin. Așa că Moș Nicolae a apărut în ideea de a laiciza sărbătorile de iarnă.

În comunism, Sf. Nicolae aducea bomboane. Poate o napolitană sau, uneori, o ciocolată din Germania. Ghetele așteptau mereu în seara de ajun curate și dimineața scotoceam prin ele, poate găseam mai multe bomboane.

Dar cea mai frumoasă noapte de Sf. Nicolae am trăit-o în armată. Da, știu, am o vârstă și am făcut și armata. Eram la o unitate militară din Mârșa, într-o clădire veche, ce părea o ruină de afară… și dinăuntră. Afară ningea ușor și în camera noastră erau 40 de paturi cu tot atâția soldați. Iar prin unele mici gemulețe bătea vântul din lipsă de sticlă. Colegii le înfundau cu haine. Iar cele două sobe de teracotă pe lemne duduiau.

Nu mă puteam plânge de frig pentru că aveam patul chiar lângă o sobă. Avantajul numelui că începe cu litera B și așezarea în paturi s-a făcut după alfabet. În fiecare seară, nu doar de Sf. Nicolae, trebuia să ne curățăm bocancii, să îi dăm cu cremă și să îi punem pe holul de la intrarea în cameră. Deci seara de Sf. Nicolae nu diferea.

Doi colegi stăteau de pază la intrarea în cameră. Protocol militar. Noi, restul, mai mult sau mai puțin dormeam. Plutonul nostru avea un sergent din zonă. În noaptea de ajun a venit pe furiș și ne-a pus la toți în ghete câteva bomboane. Colegii care erau de pază, cred că i-au fost complici.

Dimineața devreme, când s-a dat trezirea și toți ne îngrămădeam să fugim la baie, să ne îmbrăcăm să fugim pe platou… totul în câteva minute, am dat de bocancii cu bomboane. Chit că nu toți eram mâncători de dulciuri, gestul ne-a bucurat. Nu valoarea lui materială, ci cea umană. Mai ales, în acel context, al unei perioade deprimante, în vârf de munte, prin zăpadă și în condiții nu tocmai propice. Pentru că armata română ajunsese atunci o ruină, precum clădirea în care stăteam noi.

Totuși, spiritul Sf. Nicolae a fost în noaptea aceea acolo, cu noi. Și parcă toată instrucția de a doua zi, nu a mai fost atât de dureroasă și timpul a trecut mai ușor, până la permisia de Crăciun.

Pentru voi care a fost cel mai frumos Sf. Nicolae?

Studenții sibieni îl așteaptă pe Moș Nicolae cu …gogoși

0

Dacă cineva se întreabă cum îl așteaptă studenții pe Moș Nicolae, ar trebui să știm că în această seară nu miroase a cremă de ghete, ci a gogoși calde, în căminele ULBS, acolo unde studenții și personalul administrativ și-au unit forțele pentru a frământa aluatul și a transforma o seară de marți într-o atmosferă plină de bucurie!



Entuziasmul i-a cuprins și pe studenții veniți la ULBS printr-un program Erasmus, din Italia, Portugalia, Franța și Germania.
Beatrice, Laura, Deniz, Fernando, Victor și Elena au ales să guste din merele coapte pregătite la cămin și au descris, zâmbind larg, experiența lor la Sibiu ca fiind una foarte “cool”.

Și pentru că o fotografie face cât 1000 de cuvinte, imaginile surprinse astăzi în cămine vorbesc de la sine!

Sursa: Facebook ULBS

Întâlnirea ofițerilor de stare civilă din județul Sibiu

0

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Judetean Sibiu, a organizat astăzi, 05 decembrie 2023, în sala de ședințe a autorității județene convocarea profesională a ofițerilor/funcționarilor de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor și primăriilor de pe raza judeţului Sibiu, în intervalul orar 09.30 – 15.00, având următoarea ordine de zi:


  • Stadiul procedurilor derulate în vederea implementării Sistemului Informatic Integrat de Emitere a Actelor de Stare Civilă (S.I.I.E.A.S.C). Provocări și proiecții viitoare – temă prezentată de către Directorul executiv al D.J.E.P. Sibiu;
  • Aspecte cu privire la elaborarea documentelor și constituirea dosarelor de schimbare a numelui pe cale administrativă – temă prezentată de către consilierul juridic al D.J.E.P. Sibiu;
  • Aspecte de interes cu privire la comunicarea instituțională realizată prin intermediul ftp/email între D.J.E.P. Sibiu și fiecare structură de specialitate de pe raza județului Sibiu – temă prezentată de către unul dintre funcționarii Compartimentului informatică al D.J.E.P. Sibiu;
  • Prezentarea și dezbaterea reglementărilor privind activitatea de stare civilă cuprinse în îndrumările Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor București – temă prezentată de către Șeful Serviciului stare civilă al D.J.E.P. Sibiu;
  • Noutățile legislative aduse de modificarea dispozițiilor Legii nr. 119/1996 odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 38/2023. Prelucrarea dispozițiilor Îndrumărilor D.G.E.P. nr. 7&9/2023 – temă prezentată de către Directorul executiv al D.J.E.P. Sibiu;
  • Prelucrarea Sintezei D.J.E.P. Sibiu privind activitățile desfășurate pe linie de stare civilă, în anul 2023, de către ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor și serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, la nivelul județului Sibiu – temă prezentată de către Șeful Serviciului stare civilă al D.J.E.P. Sibiu;

Prezentarea neajunsurilor identificate în activitatea de specialitate cu ocazia activităților de control, precum și a cauzelor care au determinat soluționarea nefavorabilă a dosarelor de transcriere, rectificare, înscriere a modificărilor intervenite în statutul civil al persoanei sau cu privire la nume ori ca urmare a rectificării actelor de stare civilă, produse în străinătate, precum și cu privire la regimul matrimonial ales în fața autorităților străine competente – temă prezentată de către Șeful Serviciului stare civilă al D.J.E.P. Sibiu;

Activități de îndrumare metodologică.

La această activitate profesională au participat funcționarii structurii de specialitate ai D.J.E.P. Sibiu, șefii de serviciu/coordonatorii s.p.c.l.e.p. sau înlocuitorii acestora, precum și ofițerii de stare civilă/funcționarii cu atribuții pe linie de stare civilă din cadrul primăriilor de pe raza județului Sibiu.

Sursa: Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu

Trupa Bosquito impresionată de publicul sibian

0

Sâmbătă seara, la Oldies Pub în Sibiu nu mai erau bilete de intrare. Motivul: concertul trupei Bosquito. Un spectacol de zile mari cu melodii vechi și noi ale formației. Radu Almășan și colegii săi au rămas plăcut surprinși de publicul sibian.


„La Sibiu am trăit una dintre cele mai frumoase experiențe de concert din acest an. Publicul a avut o energie greu de descris in cuvinte. Ne-a impresionat și numărul celor foarte tineri. Abia așteptăm să revenim!” au ținut să precizeze astăzi, membrii Bosquito, la trei zile de la concert.

Oldies Pub a pregătit pentru luna decembrie încă multe suprize. Formația Alternosfera va concerta în 9 decembrie, Antract în 16 decembrie și Cargo în 23 decembrie.

Vremea rea din Germania anulează zboruri din Sibiu

0
aeroport

Aeronavele nu pot zbura marţi, între Munchen şi oraşele din Transilvania, din cauza ploii îngheţate din aeroportul din sudul Germaniei, iar la Sibiu nu se va putea călători cu avionul spre Munchen nici miercuri, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Aeroportului Internaţional Sibiu, Marius Gîrdea.


„Am aflat de situaţie, că s-au anulat zborurile de astăzi (marţi n.r.), ieri pe la 9 seara. Cu siguranţă şi zborul de mâine (miercuri dimineaţa n.r.) este anulat, pentru că nu vine avionul de la Munchen. De joi au început problemele, nu s-a zburat aproape deloc tot weekendul şi astăzi nu se zboară în toată Transilvania, nu e doar la Sibiu speţa”, a explicat directorul general al AIS, Marius Gîrdea.

Potrivit sursei citate, patru pasageri s-au prezentat marţi dimineaţa pentru îmbarcare spre Munchen, restul ştiau de anularea zborului. La Sibiu au fost anulate toate zborurile spre şi dinspre Munchen, care sunt operate doar de compania Lufthansa.

Aeroportul din München a fost nevoit să îşi suspende din nou operaţiunile de zbor marţi dimineaţă din cauza ploii îngheţate, a transmis agenţia DPA.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat pentru DPA că toate pistele erau acoperite de polei din cauza ploii îngheţate. Prin urmare, nu vor avea loc decolări şi aterizări de la începutul operaţiunilor, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), până cel puţin la ora 12:00.

Potrivit programului online cu sosirile şi plecările de pe acest aeroport, toate zborurile listate erau anulate sau amânate pentru o dată ulterioară.

„Zonele de operare vor fi degivrate în prima jumătate a zilei. Planul este de a permite reluarea traficului aerian de la prânz”, au scris reprezentanţii aeroportului pe pagina oficială de internet.

„Cu toate acestea, se poate presupune că majoritatea zborurilor vor trebui, de asemenea, anulate în restul zilei din motive de siguranţă”, se precizează în text.

Această nouă sistare a operaţiunilor de zbor vine la doar 48 de ore după ce aeroportul şi-a reluat activitatea în urma unei închideri de două zile provocată de căderile abundente de zăpadă.

Sursa: Agerpres

Autorulotă în flăcări la Florești, județul Sibiu. Au intervenit pompierii ISU din Dumbrăveni

0

Pompierii Punctului de Lucru Dumbrăveni au intervenit de urgență în localitatea Florești din județul Sibiu pentru stingerea unui incediu de autorulotă.


La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și SVSU Laslea. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga autorulota. Dincauza efectului termic produs la centrala autorulotei, aceasta a ars în totalitatea.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Cum să câștigi fiecare joc de societate – Drumul către topul celor mai buni

0

Jocurile de societate au fost create special pentru a-i aduna pe oameni cât mai aproape, să se bucure de timpul petrecut împreună. Distracția este la ea acasă, la fel și voia bună. Totuși, poate exista, mai mult sau mai puțin, o doză de competitivitate, mai ales că nu-ți dorești să fii tu acela care pierde mereu.


Iată câteva sfaturi pentru a deveni un jucător mai bun 

În primul rând, este vital să cunoști foarte bine regulile de joc. Înainte de a-l începe, întreabă-te dacă tot ce știi este clar pentru tine, iar dacă nu, poți cere oricând ajutorul pentru lămuriri. Nu uita, când stăpânești jocurile de societate ca un profesionist, ai mari șanse să fii cu un pas înaintea adversarului, pentru că ești capabil să iei deciziile corecte. În plus, dacă ești în căutarea unor noi tipuri de astfel de jocuri, pe care să le încerci, intră pe Altex.ro și alege-ți preferatele.

Orice joc de societate are în spate o strategie. Alege una și concentrează-te pe ea

Dacă ești începător la acest capitol, să știi că poți găsi la fel de multe tutoriale online sau ghiduri explicative, care te pot ajuta să-ți creezi propria strategie când vine vorba de board games. Cu atât mai mult, cu cât veți juca în mai multe persoane, este necesar să vii cu o mișcare fresh, la care ceilalți competitori nici măcar nu se așteptau. Un sfat este să găsești varianta care ți se potrivește și… să te ții de ea! Vei învăța, cu timpul, ce poți îmbunătăți la strategia ta, pentru că vei ști exact care sunt minusurile și plusurile. 

Adaptează-te și relaxează-te 

Se poate întâmpla să găsești strategia potrivită pentru tine pentru a câștiga un joc de societate, dar asta nu înseamnă că va fi la fel și data viitoare. Ceea ce a funcționat pentru tine mai devreme, poate să nu mai fie valabil și la următorul joc. Prin urmare, sfatul este să fii flexibil și să te adaptezi ușor în funcție de context și de rezultate, pentru că întotdeauna va fi loc de mai bine.

Mai mult decât atât, stresul îți poate perturba concentrarea pe timpul jocului și poți deveni impulsiv, fără să-ți dorești neapărat asta. Așa că trage aer în piept, inspiră și menține-ți starea de pace chiar și în cele mai tensionate momente. Tehnicile de respirație te pot ajuta pe termen scurt, însă trebuie să ai în vedere și gândurile care nu-ți dau pace. Odată ce găsești răspunsuri la propriile tale întrebări, te poți adapta ușor situației neprevăzute. 

În concluzie, unul dintre cele mai importante aspecte când vine vorba despre jocurile de societate este să înveți din experiență. Cu cât joci mai mult, cu atât înveți din propriile greșeli și vei fi pe drumul cel bun. Poate chiar vei ajunge să câștigi de fiecare dată! 

Sursă foto: Pixabay.com

Centru de zi nou pentru copiii cu dizabilități, amenajat în Sibiu

1

Centru de zi nou pentru copiii cu dizabilități, amenajat în Sibiu, cu o capacitate de 74 de locuri.


Parteneriat între Consiliul Județean Sibiu și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Finanțare europeană prin POR 2014-2020 pentru reabilitarea Complexului „Prichindelul”.


Servicii medicale gratuite: kinetoterapie, balneoterapie și fizioterapie.


• Lucrări de modernizare: acoperiș nou, tâmplărie, rețele de apă, canalizare, electricitate și încălzire.
• Facilități de siguranță: rezervă de apă și instalație de stins incendii.
• Accesibilitate sporită: lift, băi adaptate pentru dizabilități locomotorii.
• Valoarea totală a lucrărilor: 4,66 milioane lei, cu un grad de realizare de 99%.

Jucatorii de la BC CSU Sibiu le prezintă elevilor regulile de baschet și importanța fair-playul în jocul de echipă

0

Promovarea Baschetului în Școli, proiect ajuns în ultimii ani un reper în peisajul sportiv-educațional local și un exemplu în cel național, revine la Sibiu mâine, 6 decembrie 2023.


Evenimentul a fost organizat pentru prima oară în anul 2006, odată cu înființarea grupului CSU Fans și a Asociației fanilor baschetului sibian, “Al 6-lea jucator”, fiind prezenți în școlile din Sibiu zeci de jucători profesioniști din cadrul echipei BC CSU Sibiu.

De această dată, evenimentul va avea loc la Școala Regele Ferdinand din cartierul Vasile Aaron, iar antrenorii de ocazie pentru elevii de aici vor fi jucătorii BC CSU Sibiu Monyea Pratt, Mirel Dragoste și Aurelian Gavriloaia.  Ca de obicei, jucătorii prezintă elevilor regulile de baschet și importanța fair-playul în jocul de echipă, beneficiile sportului și ce înseamnă pentru ei să evolueze pentru o echipă cu tradiție cum este BC CSU Sibiu.

Fiecare jucător va selecta elevi dintre cei prezenți în sala de sport, care vor învăța mișcările esențiale din jocul de baschet. În urma acestei selecții vor fi formate echipe care se vor întrece într-un mini-campionat de baschet.
Promovarea Baschetului în Școli se adresează în special copiilor între 8-14 ani și își propune să le atragă atenția asupra unei alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, printr-o abordare directă și exemplificativă. Elevii școlilor sibiene fac cunoștință cu jucători profesioniști de baschet, de multe ori idolii lor.

Vă așteptăm miercuri, 6 decembrie 2023,  la Școala Regele Ferdinand din Sibiu între orele 10:00-12:00.

Program: 

* 10:00-11:00 invitat Mirel Dragoste. 

* 11:00-12:00 invitați Monyea Pratt și Aurelian Gavriloaia

Mediaș: Au fost finalizate lucrările de modernizare la Școala Gimnazială Ighișu Nou

0

Marți, 5 decembrie 2023, a fost realizată recepția finală a lucrărilor la obiectivul „Reabilitare/Modernizare Școala Gimnazială Ighișu Nou”, în prezența primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a conducerii instituției de învățământ, a profesorilor, părinților și a reprezentanților firmei care au efectuat lucrările. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei peste 150 de elevi din mediul rural, iar obiectivul general îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor de educație în învățământul școlar, prin reabilitarea clădirii și asigurarea unor condiții optime pentru îmbunătățirea procesului educațional, creșterea egalității de șanse la educație și îmbunătățirea calității vieții comunității aflate în zona de influență a proiectului.


În mod concret, au fost reabilitate trei clădiri ale instituției de învățământ (corpul 1, corpul 2 și grupul sanitar), în suprafață totală de aproximativ 600 de metri pătrați. Dotările realizate au constat în principal în mobilier specific sălilor de clasă – mese individuale, scaune pentru elevi, cuiere, dulapuri, fișiere, mobilier bibliotecă și depozitare cărți. De asemenea, au fost modernizate și reabilitate instalațiile termice, sanitare, electrice, de securitate și evacuare, precum și branșamentele de gaze naturale, apă și canalizare menajeră. În cadrul lucrărilor, corpul 1 a fost dotat și cu o platformă pentru persoane cu dizabilități.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 9: sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – dezvoltare locală sub  responsabilitatea comunității (DLRC), Obiectiv specific 9.1 – reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate.

„Astăzi s-a realizat recepția în urma lucrărilor efectuate la Școala Ighișu Nou, iar de astăzi peste 150 de copii vor beneficia de cele mai bune condiții pentru a învăța. Este un proiect pe fonduri europene nerambursabile și mă bucură faptul că, în marea lor majoritate, copiii au fost încântați de lucrările care s-au efectuat aici. Și acum, și în viitor, pentru mine învățământul reprezintă și va reprezenta o prioritate, astfel încât și în perioada următoare derulăm o serie de proiecte importante pentru ca toți elevii și cadrele didactice să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a se derula în Mediaș un învățământ de calitate““, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Concerte de Crăciun la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Șelimbăr

0

Parohia Ortodoxă Șelimbăr organizează cu ocazia Vestirii Nașterii Domnului, în fiecare duminică, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Selimbăr, o serie de trei concerte speciale de Crăciun, la care sunt invitați șelimbărenii și nu numai.

Program:

Duminică, 10 decembrie ora 11.00: Corul studenților  Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu

Duminică, 17 decembrie ora 11.30:

  • Interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu și grupul de colindători Dor. Lior Dor, coordonat de prof. Alin Alexandru Rusu, din cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” București

Corul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazu Șelimbăr

Duminică, 10 decembrie ora 11.30

Corul copiilor de la Parohia Ortodoxă Șelimbăr

Gala Tineretului Sibian: Câștigătorii vor urca pe scena Teatrului Gong

0

Marți, 12 decembrie, începând cu ora 17:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, sibienii vor afla câștigătorii din acest an, din domeniile tineret și voluntariat, din județul Sibiu. Gala Tineretului Sibian este organizată de Asociaţia Internaţională de Tineret Become alături de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, în cadrul Agendei de Tineret 2023.


Evenimentul aduce laolaltă organizații neguvernamentale de tineret, voluntari și instituții pentru a sărbători împreună proiectele și persoane implicate în viața asociativă sibiană, de-a lungul anului 2023.

Anul acesta 10 organizații și instituții au nominalizat proiecte și voluntari în cadrul Galei Tineretului Sibian, printre care Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Arca lui Goga/ Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, dar și școli din Rășinari și asociații din Sibiu, Hârtibaciu și Slimnic.

Vor fi oferite premii la 9 categorii precum cel mai bun proiect de/pentru tineret, cea mai activă organizație de/pentru tineret sau cel mai bun proiect de/pentru tineret extrașcolar, și pentru cel mai activ voluntar implicat în proiecte de/pentru tineret și cel mai bun coordonator de voluntari. Organizatorii au pregătit și câteva premii speciale, pentru organizații cu rezultate deosebite în anul care se încheie și pentru cei mai dedicați voluntari din centrele de tineret din Sibiu și Rășinari.

De asemenea, din cadrul evenimentului nu vor lipsi momentele artistice susținute de Radu Nechifor, Marius Tuță și Anca Mărginean.

Intrarea la eveniment este liberă.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Agendei de Tineret 2023 prin Școala de Arte și Meserii Ilie Micu Sibiu.

Pentru informații suplimentare : email: ioanamateiu@yahoo.com, telefon 0740138049, persoana contact Ioana Bodea, consilier tineret DJST Sibiu.

Sprijin pentru elevii Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig din partea Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu

0

Familia Rotary Sibiu este bucuroasă să anunțe că proiectul lor caritabil de dotare a laboratorului de informatică al Liceului„Gheorghe Lazăr” din Avrig a fost finalizat cu succes.


La inaugurarea acestui nou laborator modern, au participat personalități importante implicate în acest amplu proiect, precum Mihai Rusu, Past President al Rotaract Club Sibiu și coordonator al proiectului, Mihai Dancilă, Past President al Rotary Club Sibiu și Director General la Consilo Web, Laurențiu Grobnicu, Președintele în exercițiu al Rotary Club Sibiu, Traian Marian Mitrofan, Președintele în exercițiu al Rotaract Club Sibiu, domnul Emilian-Marius Novac, Inspector Școlar General Sibiu. Evenimentul a fost onorat și de prezența domnului Luca Marcel Octavian, Directorul Liceului Gheorghe Lazăr și a membrilor activi ai organizațiilor Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu.

Proiectul a avut ca scop dotarea laboratorului de informatică cu 25 de calculatoare de ultimă generație conectate la o retea de internet noua, o tablă smart, modernizarea retelei electrice cat si a mobilierului existent cu unul modern. Toate acestea au contribuit astfel la crearea unui mediu educațional propice dezvoltării cunoștințelor și abilităților elevilor în domeniul informaticii, investiția ridicându-se la suma de 17.000 de euro.

Datorită acestor schimbări majore ale laboratorului, tinerii ce studiază la liceul din Avrig vor avea oportunități ridicate la cunoaștere și dezvoltare personală, ba chiar și profesională.

Evenimentul de inaugurare a oferit o oportunitate de a marca angajamentul nostru comun pentru sprijinirea educației și dezvoltarea tinerilor. Cu participarea activă a membrilor comunității și a partenerilor locali, am creat un laborator care va servi ca resursă esențială pentru elevi în ceea ce privește educația digitală și tehnologică.

De-a lungul acestui an, tinerii voluntari au muncit din greu la evenimentele caritabile organizate în Sibiu, iar datorită impecabilei implicări și totodată, datorită tuturor sponsorilor și partenerilor, acest frumos proiect de modernizare a putut fi încheiat cu succes.

Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect și suntem dedicați continuării eforturilor noastre în sprijinirea comunității sibiene și a educației.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați paginile de Facebook și instagram ale Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu.

Despre Rotaract Sibiu:

Rotaract Sibiu este o organizație dedicată serviciului comunitar și dezvoltării personale a tinerilor lideri, oferind o platformă pentru a contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitate.

Despre Rotary:

Rotary este o organizație internațională de serviciu, având membri dedicați cauzei umanitare și sprijinind comunitățile locale și globale prin proiecte diverse și acte filantropice.

Rezultatele controalelor efectuate de inspectorii ITM Sibiu

0
Captură ecran cu planificarea controalelor ITM pe șantierele de construcții în cadrul campaniei naționale

Rezultatele controalelor de verificare a securității și sănătății lucrătorilor care desfășoară activități la locurile de muncă unde se utilizează agenți chimici periculoși, efectuate de inspectorii ITM Sibiu:


Pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat pe raza județului județul Sibiu acțiuni de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă.

Acțiunile de control au urmărit verificarea deținerii de către toţi angajatorii a Fişelor cu date de securitate actualizate pentru toţi agenţii chimici periculoşi prezenţi la locurile de muncă şi punerea acestora la dispoziţia lucrătorilor; Asigurarea purtării de către toţi lucrătorii expuşi la agenții chimici periculoşi a echipamentelor individuale de protecţie adecvate; Monitorizarea punerii în aplicare a prevederilor legale europene privind asigurarea  securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la agenți chimici periculoşi.

Au fost desfășurate 9 controale la angajatorii din toate domeniile de activitate, care deţin sau utilizează agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, în urma cărora s-au constatat 22 de deficiențe pentru care s-au aplicat 22 de avertismente și s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere.

Cele mai frecvente neconformități constatate au fost: nu s-au efectuat determinări de noxe profesionale  chimice la toate locurile de muncă unde se utilizează agenți chimici periculoși; lucrătorii care utilizează la locul de muncă preparate chimice care conțin diizocianați, nu au urmat curs de formare adecvat, privind utilizarea acestora în condiții de siguranță, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1149/2020, care modifică anexa XVII a Regulamentului (CE) 1907/2006 – REACH; nu s-a transmis la ITM Sibiu  lista actualizată cu agenții chimici periculoși; fișele cu date de securitate nu au fost actualizate.

Încep înscrierile pentru “Tombola client fidel Tursib”

0

Vă anunțăm cu bucurie că în data de 7 decembrie 2023 dăm startul înscrierilor la tombola „Client Fidel Tursib”.


Perioada de înscriere: 7 decembrie – 18 decembrie 2023

Cum vă puteți înscrie?

Acesați site-ul www.tursib.ro și completați formularul de înscriere în perioada 7 – 18 decembrie 2023.

Cine sunt persoanele eligibile pentru înscriere?

La această campanie pot participa toţi clienţii Tursib care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  1. Au achiziționat abonamente valabile în interiorul Municipiul Sibiu, pe toată durata anului 2023, fără întrerupere.
  2. S-au înscris la tombolă completând formularul online disponibil pe site-ul www.tursib.ro în perioada 7 – 18 decembrie 2023.

*Pot participa atât persoanele care au achiziționat abonamente de la agențiile Tursib cât și persoanele care au achiziționat abonamente online.

Nu sunt eligibili la tombolă clienții care au beneficiat de gratuități sau reduceri la abonamente, precum și angajații Tursib. Excepție fac donatorii de sânge care, deși beneficiază de abonamente subvenționate, au dreptul să participe la tombolă.

Extragerea şi anunţarea câştigătorilor: extragerea va avea loc în data de 19 decembrie 2023, iar câștigătorii vor fi contactați telefonic în aceiași zi.

Extragerea va fi desfășurată public, iar rezultatele vor fi publicate atât pe site-ul nostru cât și pe pagina de facebook și în mass media.

Premii:

  1. Un laptop;
  2. Două telefoane mobile;
  3. Trei abonamente Tursib valabile 6 luni la alegere din anul 2024;
  4. Șase abonamente valabile 30 de zile la alegere din anul 2024.

Așadar fiți pe fază, Tursib vă premiază!

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul www.tursib.ro sau să ne contactați fie la numărul de telefon 0269426100 fie pe adresa de e-mail relatiicupublicul@tursib.ro.

Proiecția filmul documentar „Supraviețuitorii Experimentului Pitești” la Muzeul Brukenthal

0

În data de 8 decembrie 2023, la ora 12:00, în Sala Multimedia din Casa Albastră reprezentanții Muzeului Național Brukenthal vă invită să luați parte la proiecția filmului documentar „Supraviețuitorii Experimentului Pitești”.



Filmul documentar va fi precedat de o prelegere susținută de Lucian Vasile, cercetător asociat Memorialului Închisoarea Pitești, și va fi urmat de o sesiune de Q&A, la care publicul muzeal va putea adresa întrebări atât invitatului special, cât și uneia dintre curatoarele expoziției despre Fenomenul Pitești, Andreea Corca, muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal.


Lucian Vasile s-a născut în 1989, la Ploiești. Este absolvent al programelor de licență și masterat ale Facultății de Istorie din cadrul Universității București, perioadă în care a beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea din Varșovia, și doctor în istorie cu o teză despre „Serviciul de Informații al Militarilor Români din Exil”, susținută la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române. În 2013 a fondat Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), un ONG care derulează proiecte educaționale, editoriale și de cercetare, dedicate în special istoriei ploieștene. Sub egida AEDU, coordonează platforma online RepublicaPloiesti.net, organizează de peste unsprezece ani tururi istorice în Ploiești și publică albume și cărți despre trecutul orașului său natal. Între 2013 și 2019, precum și în 2022, a fost cercetător în cadrul Fundației Memorialul Închisoarea Pitești, perioadă în care a făcut parte din echipele care au realizat expoziția principală a memorialului și Muzeul Comunismului pentru Copii. Din 2014 este expert în cadrul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, organizând școli de vară, conferințe și proiecte educaționale dedicate, cu precădere, tinerilor și străinilor, și fiind unul dintre coordonatorii Anuarului în limba română al Institutului. Din 2021 lucrează în cadrul echipei Zaiafet, unul dintre cele mai mari canale educaționale românești de Youtube, unde scrie scripturile pentru seria „Pe Vremea Tovarășilor” (o istorie a comunismului românesc), dar și pentru alte materiale dedicate relațiilor internaționale, și este gazda Podcastului de Istorie. De asemenea, din octombrie 2023 este bursier în programul Spiru Haret al Fundației Noua Europă cu un proiect de cercetare dedicat refugiaților politici români de la începutul Războiului Rece. Domeniile de interes: istoria comunismului românesc, acțiunile de spionaj și exilul românesc postbelic, istoria orașului Ploiești. De-a lungul timpului, a publicat articole în publicații de popularizare, precum Historia și Magazin Istoric, dar și în reviste academice de specialitate. Dintre volumele publicate recent: A fost odată la Ploiești. Bătăi cu flori, fotbal și concursuri de Miss, AEDU, București, 2023; Războiul Spionilor. Acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului, Corint, București, 2022; Cei pe care i-am uitat. Represiunea comunistă la Ploiești, AEDU, București, 2020; Memorialul Închisoarea Pitești, (co-autor), Editura Manu Scris, Pitești, 2018; Ploiești în Al Doilea Război Mondial. Ploiești during World War Two, AEDU, București, 2018;


Evenimentul vine în completarea expoziției itinerante „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România”, pe care o puteți vizita până la finalul lunii februarie 2024 la sediul Muzeului de Istorie Casa Altemberger, de miercuri până duminică, între orele 09:00-17:00.

„Feelings” – expoziție de pictură la Casa de Cultură din Cisnădie

0

Astăzi, 5 decembrie 2023, ora 18:00, la Casa de cultură Cisnădie va avea loc vernisajul expoziției „Feelings” a artistei Ruxandra Tâmbu, curator Alexandru Constantin Chituță.


Expoziția „Feelings”

Artistă: Ruxandra Tâmbu

Curator: Alexandru Constantin Chituță

Locație: Casa de cultură Cisnădie

Vernisaj: 5 decembrie 2023, ora 18:00

Partener: Muzeul Național Brukenthal.

Arta este un mod de a ne vedea pe noi înșine. Un mod de a ne vedea lumea interioară- gândurile și convingerile noastre, sentimentele și emoțiile noastre, iubirile și aversiunile noastre. Uneori cu ajutorul artei descoperim gânduri banale sau chiar stupide sau alteori descoperim ceva profund cum ar fi modele de gândire din interiorul nostru despre care nu am știut niciodată că există. Arta poate lumina această latură interioară a noastră, această coardă sensibilă, așa cum se întâmplă și în cazul artistei Ruxandra Tâmbu. O artistă delicată care se regăsește în artă dar cu ajutorul ei găsește și prieteni, oameni interesați și pasionați. Este un schimb de energie, de frumos, de sensibilitate. Un dialog care se stabilește cu ajutorul culorii și al pasiunii.

Este cheia pe care Ruxandra a găsit-o. Dacă suntem capabili să simțim și să vedem unele tipare interioare de gândire și sensibilitate, ele pot începe să se/ne schimbe. Nu putem să vedem gândurile doar ca gânduri și putem folosi acele sentimente pentru a face artă. Ruxandra nu face altceva decât se deseneze în fiecare zi, să privească în ea însăși în fiecare zi, și astfel putând să observe acele părți din interiorul său pe care astfel nu le-am fi observat. S-a familiarizat cu modul în care funcționează mintea noastră și cu modul în care mâinile noastre creează, ea desenând, și respectiv eu, ca și curator, scriind și analizând.

Artiștii sunt considerați în primul rând creatori. Dar creația vine din simț și din sentiment. Din profunzime. Și cred că aceasta este și invitația expoziției de a crede că sentimentul și gândirea sunt cele mai importante părți ale unui artist. Expoziția este astfel o invitație a publicului la un dialog cu artista Ruxandra dar și de a ne explora sentimentul cu arta. Putem aminti aici și un amplu program dedicat tinerilor de Tate Museum care are ca scop o introducere pentru a înțelege lumea noastră interioară folosind arta!

O felicităm pe tânăra artistă și îi dorim cât mai multe expoziții și lucrări minunate.

Expoziția „Călători în cărțile franceze ale lui Samuel von Brukenthal” va fi vernisată joi, 7 decembrie

0

Joi, 7 decembrie 2023, de la ora 14.00, în Cabinetul de Stampe, Palatul Brukenthal, Piața Mare 4, va avea loc vernisajul expoziției „Călători în cărțile franceze ale lui Samuel von Brukenthal”, curatori Alexandru-Ilie Munteanu și Radu Teuceanu.


Perioada: 7 decembrie – 31 decembrie 2023

Locație: Cabinetul de Stampe, Palatul Brukenthal, Piața Mare 4, Sibiu

Literatura de călătorie a fost în cursul secolelor XVII-XVIII un gen literar din ce în ce mai practicat și totodată căutat. Pe de altă parte, limba franceză, ca limbă de circulație internațională, i-a oferit acestui tip de literatură o foarte bună rampă de lansare. Diplomați, exploratori și negustori ambițioși, misionari religioși, oameni de știință, aventurieri romantici în căutarea trecutului antic sau pur și simplu idealiști fanteziști au găsit în scrisul memoriilor de călătorie, în descrierea noilor oameni și locuri, dar și în plăsmuirea de patrii imaginare, atât consolare și divertisment, cât și cunoaștere și imbold pentru construirea unor societăți mai bune.

Pe lângă descoperirile geografice, care în parte fac subiectul acestei expoziții, și așa-numita Revoluție științifică din secolul al XVII-lea, literatura de călătorie a avut, și ea, o latură profund educativă de-a lungul Epocii Moderne. Ce anume i-a învățat pe europenii de acum trei secole? În afară de noi obiceiuri, moravuri, credințe ș.a.m.d., călătoriile i-au făcut pe europeni să se vadă și să se cunoască mai bine pe ei înșiși.

Și el un călător prin orașele Europei centrale (Jena, Halle, Viena etc.), Samuel von Brukenthal și-a îmbogățit biblioteca cu aproape 100 de cărți franceze de călătorie sau cu tematică asemănătoare. De la Constantinopol și Alexandria până la Beijing și Arhipelagul nipon, peste insule exotice din Oceanul Atlantic, trecând prin ambele Americi înapoi în Europa marilor catedrale și monumente ale Antichității greco-romane, cărțile franceze de călătorie pe care le-a avut în bibliotecă ne oferă itinerarii reale și imaginare cât putem vedea cu ochii.

Iar pentru că o călătorie nu se făcea doar fizic, vizitatorii expoziției vor putea vedea, pe lângă selecția de cărți de călătorie propriu-zise, și câteva romane în care itinerariile au fost făcute cu puterea imaginației. Ne referim aici la romane fantastice și chiar Sci-Fi îndrăgite în secolul al XVIII-lea, cum ar fi Călătoria lui Klimius în Lumea Subterană sau deosebit de înțeleptele Călătorii ale lui Cyrus.

Sebastian Suciu (AUR): România pune între paranteze interesul fermierului român. PSD, PNL, USR și UDMR s-au transformat, pe rând, în niște apologeți ai agriculturii ucrainene (C.P)

0

AUR Sibiu transmite către mass-media următorul comunicat de presă:


Într-o declarație politică, deputatul AUR Sibiu, Sebastian Suciu trage un semnal de alarmă cu privire la situația agriculturii din România: România pune între paranteze interesul fermierului român, care este afectat în mod direct de acțiunile de-a dreptul samavolnice ale Guvernului Ciolacu.

Sebastian Suciu a subliniat că această problemă s-a acutizat din cauza faptului că actualii guvernanți au acordat prioritate grânelor și altor produse venite din Ucraina, în timp ce au tratat cu superficialitate dificultățile pe care le întâmpină fermierii români, în contextul crizei energetice și a războiului din vecinătate.

„În ultimii 3 ani, ca într-un dans cinic și sfidător, PSD, PNL, USR și UDMR s-au transformat, pe rând, în niște apologeți ai agriculturii ucrainene. L-am auzit pe președintele Iohannis cum și-a impus benevol, zice el, să salveze agricultura statului ucrainean.

Preocuparea acestor personaje pentru a proteja interesele altui stat, se poate încadra într-o oarecare măsură, la acea situație în care aceștia au dat mână, tangențial, cu trădarea interesului național. Mai mult, încălcarea acelui agreement dintre președintele Zelenski și premierul Ciolacu prin care piața românească se deschide controlat pentru produsele românești, într-o contrapartidă cu recunoașterea statutului limbii române în Ucraina, nu a adus nicio sancționare sau măsură din partea autorităților române”, a afirmat Suciu.

Deputatul AUR Sibiu a mai spus că, deocamdată, s-a instaurat o concurență neloială, care „nu este nimic altceva decât o birocratizare a procesului de import precedent, în dorința acestora de a se preface că într-adevăr îi interesează soarta agriculturii românești. Așa cum am anticipat, din păcate, unul din exemple deja îl putem identifica: este vorba de Fabrica de zahăr BOD S.A, cu o tradiție începând cu anul 1889, care în prezent folosește materie primă din Ucraina la un preț mult mai mic”.

În încheiere, Sebastian Suciu a reiterat faptul că AUR este singurul partid care își menține angajamentul ferm față de apărarea fermierului român, partid care, prin programul de guvernare, se angajează să crească nivelul de producție și de prelucrare a materiei prime.

Dezbateri publice la Consiliul Județean Sibiu privind ghidurile de finanțare a proiectelor pentru Agendele județului 2024

0

Consiliul Județean Sibiu invită joi, 7 decembrie 2023, promotorii de proiecte interesați să depună proiecte cu finanțare nerambursabilă din bugetul local al județului Sibiu, prin intermediul Agendelor județului 2024, la o serie de dezbateri publice privind Ghidurile de finanțare și cadrul aferent dezvoltării proiectelor culturale, sportive, de și pentru tineret și educaționale.


Ghidurile au fost afișate spre consultare pe site-ul instituției, la rubrica Transparență Decizională: https://www.cjsibiu.ro/transparenta-decizionala/

Dezbaterile vor avea loc în Sala de Conferințe a Consiliului Județean Sibiu, după cum urmează:

  • Între orele 10- 11, Ghidul privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al județului Sibiu pentru structuri sportive de drept privat în județul Sibiu prin Programul Agenda pentru Sport și Regulamentul privind criteriile de acordare a finanțării proiectelor sportive pentru structurile sportive de drept public
  • Între orele 1130 – 1230, Ghidul privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Județului Sibiu pentru programe, proiecte și acțiuni de și pentru tineret în Județul Sibiu prin Programul Agenda pentru Tineret
  • Între orele 13- 14, Ghidul privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Județului Sibiu pentru programe, proiecte și acțiuni pentru cultură și dezvoltarea comunității locale în Județul Sibiu prin Programul Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității
  • Între orele 1430– 1530, Ghidul privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Județului Sibiu pentru proiecte și acțiunii educaționale în mediul rural și urban mic, în Județul Sibiu prin Programul Agenda pentru Educație

Cei care nu pot fi prezenți la dezbaterile publice, dar vor să contribuie la îmbunătățirea Ghidurilor de finanțare nerambursabilă o pot face prin transmiterea de propuneri și sugestii la adresa de e-mail: programe@cjsibiu.ro, până în data de 15 decembrie 2023. 

Ghidurile vor fi aprobate prin hotărâre de Consiliu Județean în cadrul ședinței ordinare a CJ Sibiu din data de 21 decembrie 2023.

USR Sibiu: Guvernul PSD-PNL lasă fără bani Municipiul Sibiu și alte patru localități din județ, printr-o rectificare bugetară mascată (C.P)

0

Filiala Județeană USR Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Guvernul Ciolacu PSD PNL face din nou jaf cu banii publici, ocolind procedura firească de rectificare bugetară, și distribuie sumele după bunul plac, ocolind localitățile cu primari USR sau ai altor formațiuni politice care nu sunt in coaliția de guvernare. Cel mai afectat este Municipiul Sibiu, care nu primește niciun leu, pentru că nu are primar PNL. Toate investițiile sau plățile care ar fi trebuit să fie susținute de aceste sume defalcate din TVA vor fi blocate în acest final de an.

Atragem atenția că ceea ce fac Ciolacu și coaliția PSD PNL pe care o conduce se bazează pe o pârghie a șantajului prin care cele două partide au reușit de-a lungul celor 34 de ani de democrație originală să „cumpere” primari, folosind banii publici, fără să le pese cu adevărat de dezvoltarea și modernizarea României, a localităților care au nevoie de bani pentru investiții sau plăți curente.

Anul acesta, jaful a fost și mai grav pentru că PSD și PNL, în frunte cu Marcel Ciolacu, au ales să ignore pur și simplu mecanismul unei rectificări bugetare, pentru a ascunde dezastrul finanțelor României.

În locul unei proceduri care ar fi trebuit să treacă în mod public prin Parlamentul României, PSD și PNL au folosit Fondul de Rezervă al prim-ministrului, în care au înghesuit banii luați de la diverse activități și investiții din județe și i-au redistribuit clientelei de partid.

Mecanismul prin care s-au alocat bani UAT-urilor a fost stabilit printr-o hotărâre care vorbește despre „alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru unele unități administrativ-teritoriale”.

După cum se precizează în actul normativ semnat de Marcel Ciolacu și contrasemnat de miniștrii PNL de la Finanțe, Marcel Boloș, și de la Dezvoltare, Adrian Veștea, sumele se acordă prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, totalul stabilit de HG fiind de 1,58 miliarde lei. Hotărârea spune că banii vor fi cheltuiți pentru plata arieratelor provenite din neplata cheltuielilor curente și de capital.

„Este o bătaie de joc la adresa locuitorilor acestei țări, la adresa localităților care au nevoie de banii colectați din TVA. Este inadmisibil să discriminezi românii după culoarea politică a primarului pe care ei și l-au votat. Este o sfidare a normalității și a bunului-simț de care politicienii ar trebui să dea dovadă în fața oamenilor care plătesc aceste taxe. Nu sunt banii PSD sau PNL, sunt bani pe care românii îi plătesc pentru ca guvernul să-i administreze corect, echilibrat și cu responsabilitate. Municipiul Sibiu este afectat de această hotărâre de guvern, iar noi, consilierii USR suntem revoltați de ceea ce se întâmplă. Sunt și alte localități afectate, cum este Micăsasa, o comună cu primar USR”, a declarat Ionuț Ghișe, consilier local al USR Sibiu.

Ce se întâmplă în județul Sibiu cu acești bani:

Au primit bani 58 de UAT-uri plus județul Sibiu, ca UAT. Cinci UAT-uri nu au primit absolut nicio sumă de bani, iar aici intră și Municipiul Sibiu, alături de comuna Micăsasa, unde este primar USR. Celelalte localități fără alocări sunt Bruiu, Cristian și Vurpăr. Orașul Mediaș a primit 1.000 (o mie de lei). Comuna Orlat a primit 18.000 de lei. Cele mai mari sume au fost primite de Șeica Mică (945.000 de lei) și Avrig (845.000 de lei).

Îi informăm și pe această cale pe locuitorii din municipiul Sibiu și din celelalte oraș și comune ale județului că un vot către partidele aflate la guvernare în acest moment va perpetua de fiecare dată acest sistem ticălos de discriminare a unora sau altora dintre localități, prin șantaj politic și financiar. Dragi sibieni, să nu uitați niciodată că, într-o guvernare PSD PNL, în orice moment localitatea în care trăiți va putea fi ștearsă din listele de alocări bugetare ale guvernului, după bunul plac al partidelor-stat, PSD și PNL.